Un tânăr fără permis a lovit două mașini și a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Un tânăr de 20 de ani din satul Nou, fără permis de conducere, a lovit două mașini în Sibiu iar apoi a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Din fericire, nu au fost victime, înss bbia a doua zi, tânărul a mers la poliție și a recunoscut ceea ce a făcut.
”În municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din satul Nou, a condus un autoturism și a provocat două evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, în ambele cazuri continuându-și deplasarea către casă. Prima tamponare s-a produs la intersecția străzii Rahova cu Bulevardul Mihai Viteazu, unde a acroșat un autoturism condus regulamentar, șoferul continuându-și deplasarea pe strada Oașa, unde a intrat în coliziune cu o altă mașină, de asemenea condusă regulamentar, fără a se opri nici de această dată în vederea soluționării pe loc a evenimentului. Din fericire, tamponările s-au soldat doar cu pagube materiale.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a mers a doua zi la Biroul Rutier și a recunoscut că a lovit cele două mașini și nu s-a oprit. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține însă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar astfel pe numele său a fost deschis un dosar penal. Tânărul este cercetat pentru conducere fără permis, faptă ce se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Numai de la începutul anului și până acum, în județul Sibiu au fost depistatați la volan 364 de oameni fără permis de conducere. 18 dintre aceștia au provocat și accidente în care o persoană a murit, 8 au fost rănite grav și alte 10 au avut răni ușoare.
Rareș Helici, cel mai căutat fotograf din Sibiu
Cel puțin 1.000 de oameni sunt pe urmele lui Rareș Helici până pe 9 decembrie. De ce? Pentru că avut geniala idee de a crea proiectul „1.000 de portrete” și nu oricum, ci într-o singură lună. Proiectul este inedit, chiar dacă nu este nou, nouț. Rareș l-a făcut și anul trecut, însă, atunci a fotografiat 1.000 de chipuri într-o lună și jumătate. Acum, însă, stă bine de tot. Proiectul a început în 1 noiembrie și în 10 zile a strâns mai bine de 400 de portrete. Ideea proiectului este una simplă, dar foarte apreciată nu doar de cei care se lasă fotografiați de Helici, ci și de mulți privitori. Fotografiile sunt alb negru, iar cadrul este de aproape. Imaginea surprinde frumusețea chipului uman, iar fotograful păstrează cadrul din care nu lipsește zâmbetul și expresivitatea ochilor. Oricine își dorește un portret între cele 1.000 îl găsește pe Rareș, în Piața Mică, la SIBIO, de luni până vineri, între orele 14:00 și 18:00. Vor fi și 3 zile de week-end în care va veni la locul fotografiei. În 1, 8 și 9 decembrie, între orele 13:00 și 17:00, totul pentru a putea duce la bun sfârșit povestea celor 1.000 de portrete.
Rareș Helici s-a născut în Sibiu, în 13 iulie 1982 și a crescut la bunici, pe Valea Hârtibaciului. Ambii erau profesori în Marpod. A avut o copilărie frumoasă, așa cum sunt toate copilăriile petrecute la bunici. A urmat apoi cursurile Școlii Generale, Nr. 1 din Ștrand și pe cele ale Liceului Onisifor Gibu. Este licențiat al Facultății de Științe Economice. Pasiunea pentru fotografie a început în urmă cu 6 ani. Rareș spune că nu a fost nimic premediat. A pus mâna pe aparat și s-a apucat de fotografiat. Un prieten îi este alături cu sfaturi și îndrumări. În rest, Rareș rămâne autodidact. Este pasionat de portrete, dar pasiunea lui nu-i limitează fotografia. Îi place în general să surprindă tot ce este frumos, fie că vorbim despre un peisaj, eveniment sau clădire.
„Fac fotografie din plăcere. Niciodată nu am pus banul pe primul loc. Mi se propun proiecte, iar dacă îmi plac, mă implic. Nu pot spune că sunt specializat pe ceva anume. Fac din toate cât de bine pot”, spune Helici.
1.000 într-o lună
Proiectul „1.000 de portrete” nu a fost premeditat. Rareș s-a gândit: „Ce-ar fi dacă?” și a doua zi a început să-l pună în practică. Nici măcar nu i-a trecut prin cap dacă îi va fi greu sau ușor. Prima ediție a proiectului a fost în anul 2017 și, pentru că a avut succes și a fost apreciat, Rareș a decis să-l continuie și în 2018. De data asta, însă, s-a provocat să facă aceste portrete într-o lună de zile. Nu este ușor, pentru că nu-și caută modelele pe stradă, ci așteaptă ca oamenii să vină la el.
„Anul trecut mi-am dat seama că tocmai în asta constă farmecul proiectului. Dacă aș merge eu pe stradă aș strânge imadiat oamenii. Așa vin ei la mine și eu văd clar că este dorința lor de a avea un portret alb negru și făcut de aproape, așa cum le fac eu. Acesta este modul în care mă asigur că oamenii mă aleg pe mine și nu eu pe ei. Nu este ușor nici să fii în locul lor. Este o provocare să stai în fața unui necunoscut câteva minute până când zice el…gata ăsta e cadrul. Urmăresc să prind momentul lor de relaxare și să descopăr acea chestie specială la fiecare în parte”, mai spune Rareș.
Portretele acestor oameni sunt puse pe pagina de Facebook a fotografului „1000 portraits” și oamenii și le pot lua de acolo. La Rareș pot merge cu mic cu mare, familie sau prieteni. Singura condiție pusă de fotograf este ca ei să zâmbească, fie chiar și puțin. Proiectul se va sfârși în 9 decembrie. Rareș își dorește o expoziție stradală, dar nu o poate promite.
„Unde faci în Sibiu expoziție cu 1.000 de portrete? Dacă am noroc și o să fie bine poate reușim să facem o expoziție stradală, dar nu este nimic sigur. Nu mi le calculez. Le iau pe rând, pe toate. Dacă m-aș gândi înainte, sigur m-aș împiedica pe parcurs”, recunoaște fotograful.
Dincolo de fotografie
Deși fotografia a ajuns să fie marea lui pasiune, Rareș Helici este și cel care a înființat, împreună cu sora lui, în anul 2003, o trupă de acrobații cu efecte pirotehnice. El spune că trupa Crispus a fost prima din țară de acest gen. Astăzi are 8 membri și este prezentă la toate evenimentele din țară la care sunt invitați. Rareș recunoaște că-i mai place natura, să se plimbe și călătoriile, doar dacă nu conduce el. Încă nu are carnet de conducere. Ce nu-i place? Să deranjeze oamenii pe stradă pentru a le face fotografii. Spune că cele mai expresive portrete sunt ale copiilor și ale oamenilor bătrâni. Dacă primii nu știu încă a fi falși, cei din urmă poate s-au săturat de atâta falsitate și-și arată din nou chipul. Ce trebuie să mai știți? Că toate informațiile și toate noutățile din cadrul proiectului le puteți găsi pe pagina de facebook.

Digitalizarea CV-ului și peste 30 de companii la Târgul de Cariere Sibiu
Târgul de Cariere Sibiu are loc în 27 și 28 noiembrie (interval orar 10:00-19:00, respectiv 10-18:00 ) la Hotel Ramada. La eveniment participă peste 30 de companii din cele mai variate domenii: inginerie, contabilitate, producție, IT, resurse umane sau alimentație. Companiile au inclus oferte din categoriile entry-level, nivel mediu și avansat. Peste 1000 de locuri de muncă sunt disponibile, existând posturi atât pentru cei aflați la începutul carierei, cât și pentru cei cu experiență. Companiile Azets, STC, Faurecia, Veoneer, IFM, Bertrandt, BearingPoint, Odu Manufacturing, Bosch Automotive, Stefanini, Swoboda, Xella, ACCU Quality Services, Simea, E. ON Dialog și Remax au pregătit cele mai bune locuri de muncă pentru candidați.
Prin intermediul eJobs este introdusă noutatea acestui sezon și anume digitalizarea CV-ului. Participanții vor putea să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze. Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care îl vor putea scana cu ajutorul aplicației CV2GO. Ei pot genera un QR Code folosind aplicația eJobs-Locuri de muncă și astfel au posibilitatea să li se scaneze codul de pe telefon și pot să-și actualizeze oricând CV-ul pe care vor să-l depună.
Totodată, cei care vor trece pragul evenimentului, vor putea să-și compare salariul în timp real cu Paylab, o aplicație prezentată de eJobs. Candidații au astfel ocazia să constate dacă primesc salariul cuvenit la actualul loc de muncă, în funcție de anumiți factori cum ar fi experiența în domeniu, regiunea geografică, beneficiile de la locul de muncă.
“Târgul de Cariere este un eveniment care se dezvoltă în permanență, iar pentru acest sezon ne-am dorit să sporim interacțiunea dintre angajatori și candidați. Procesul de digitalizare a CV-ului eficientizează recrutarea, profilul candidatului fiind vizualizat de companii mult mai rapid. Prin intermediul aplicației, toate CV-urile ajung în câteva secunde în baza de date a firmelor, iar acest lucru sporește șansele de angajare a unui candidat. Faptul că peste 30 de companii participă la eveniment este un lucru îmbucurător, pentru că există o mare varietate de locuri de muncă, iar participanții pot să-și găsească cel mai potrivit job.”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.
La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 3000 de candidați, interesați de job-uri, dar și de activitățile noi desfășurate în cadrul evenimentului.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe http://www.targuldecariere.ro/sibiu.
Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.
Odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te…
Unui bogat îi rodește țarina și entuziasmat uită de moarte. Dialogul cu propriul suflet e savuros, seamănă cu multe din reclamele din care ne hrănim idealurile și ne sfărâmăm sănătatea.
„Și voi zice sufletului meu – ne spune bogatul: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te…”(Luca 12.19).
E ca noi când dăm de bine. Ne agățăm de supraviețuire cu dinții îngăduiți pentru viața cotidiană, ne acordăm valorile la tot ceea ce trece prin noi și uneori împotriva noastră. Ne racordăm la tot ceea ni se vestește ca fiind peren și sistematic conștientizăm că trece. Că, de fapt, sufletul nostru nu poate fi chemat nici la băutură- deși însetează, nici la mâncare – deși poartă o foame nesfârșită cu el, nici la veselie- căci caută fericirea. Iar în ce privește odihna, singurul întru care se odihnește sufletul este Cel care hrănește, bea și bucură sufletul. Este Dumnezeu. Hristos Domnul, când spune pilda știe acest adevăr, fundamental, al existenței lui Dumnezeu deasupra tuturor nevoilor noastre. Căci cea dintâi nevoie a omului este aceea de transcendent de unde și nebunia de acum, în care căutăm să idolatrizăm tot ceea ce nu e Dumnezeu în speranța că ajungem la El, care nu locuiește în facerea mâinilor noastre. Este în rodul muncii noastre, dar nu în aberanta sclavie în câștigarea zilei de mâine în detrimentul zilei de azi- uitând de moarte, cheia prin care se deschid și se închid raiurile fericirii noastre.
Ceea ce spune Mântuitorul, prin pilda aceasta, este ceea ce lumea de azi a redus în câteva cuvinte: ai grijă ce-ți dorești! Părintele Galeriu, de la a cărui naștere se fac 100 de ani, în acord cu România, scria cândva: „A te împlini pe tine înseamnă a uita de tine”.
Tradusă, pilda această cheie are. A descoperi viața adevărată nu înseamnă a învăța sufletul cu adevărurile șoptite de iad. Ci a învăța, în tăcerea bucuriei că una este să fii alături de cineva și alta să fii în inima lui. Nu din teama morții trebuie să ne vedem sufletul în bucuria Raiului, ci pentru că Raiul e inima noastră. Odihnă, mâncare, băutură și veselie limpezită de Har. În jur vedem că nu foamea a devenit problemă ci mâncarea în abundență. Curele noastre de slăbire sunt mai importante decât foamea sufletului. Săracii flămânzi nu sunt decât motive să ne lăudăm cât de bine o ducem și cât i-am ajuta dacă a mavea posibilitatea. Hambarele de azi sunt iluziile noastre pline de îngâmfare și proiecte utopice. Dacă vrem să colegăm inima noastră de a Mântuitorului, înseamnă că avem nevoie de noi! Bogații sărăciți de sens mântuitor dar bucuroși de mâncarea și băutura zilei de azi. Săraci în ziua de mâine. Fricoși dinaintea morții.
Proiectul AVE intră în circuitul conferințelor europene

Compania Marquardt România a găzduit în 09.11.2018 lucrările Workshopului Stadiul implementării la nivel naţional a Proiectului AVE – “Asta Vreau Eu!” Perspective de extindere. Reuniunea a fost organizată de Marquardt România în colaborare cu Inspecţia Muncii şi Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și s-a bucurat de participarea specialiștilor în domeniul securității și sănătății în muncă din mai multe județe.
Participanții la workshop au prezentat stadiul aplicării Proiectului AVE în fiecare din județele implicate, au dezbătut bunele practici și dificultățile apărute în implementare și au analizat posibilitățile de abordare integrată pentru promovarea Proiectului AVE în cadrul conferinței europene SLIC (Senior Labour Inspectors Committee) România 2019.
La mai puţin de un an după încheierea proiectului pilot în Judeţul Sibiu, Proiectul AVE a fost lansat şi diseminat la nivel naţional și își face intrarea și în conferințele internaționale în domeniul sănătății și securității în muncă. Promotorii proiectului au prezentat recent activitățile acestuia în cadrul conferinței internaționale European Network for Education and Training in Occupational Safety and Health Meeting 2018, care s-a desfășurat în Germania la finalul lunii trecute.
Proiectul “AVE” este un proiect educațional care se adresează unui grup ţintă format din elevii înscrişi în ciclul gimnazial cu vârsta între 11 şi 15 ani. Derularea proiectului sprijină integrarea educaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în şcolile gimnaziale, oferind în același timp programe de învăţare la locurile de muncă organizate în cadrul unor companii şi instituţii și programe de consiliere, orientare profesională timpurie și conștientizare a atitudinii preventive în mediul de lucru, pentru elevii din ciclul gimnazial.
Partenerii fondatori au gândit proiectul pornind de la convingerea că nu este prematur să se prezinte elevilor ideile și conceptele de bază care, pentru adulți, sunt reunite sub denumirea generică de securitate şi sănătate în muncă. Dacă elevii încep și parcurg încă din școală un proces de învăţare cu privire la cerințele securității şi sănătații în muncă, aceste concepte vor deveni o exprimare firească a modului în care vor reacţiona la contactul cu riscurile și pericolele, o atitudine care îi va însoţi apoi pe tot parcursul vieţii profesionale.
“Interesul de care se bucură proiectul în plan european ne îndreptățește să credem că acesta va reprezenta un reper în ceea ce privește bunele practici cu privire la dezvoltarea procesului educațional al tinerei generații, în scopul pregătirii acesteia pentru a intra pe piața muncii cu un bagaj cognitiv corespunzator provocărilor tehnologice actuale”, au arătat partenerii fondatori ai Proiectului.

Ce îți dorești de la un job?
Fără să te cunoaștem încă, noi credem că vei aprecia să lucrezi cu tehnologii de ultimă generație, care te vor ajuta să progresezi. Credem că te vei bucura să reprezinți o companie care conduce inovația în industria camioanelor. Și credem că vei profita de șansa de a folosi toate acestea în cariera ta. Să nu mai menționăm oportunitatea de a lucra într-o echipă extraordinară. Dacă ești ca noi și te gândești la toate acestea, atunci Volvo Group Trucks Romania este locul potrivit pentru tine.
Volvo Group Trucks Romania, reprezentantul în România al brandurilor de camioane Volvo şi Renault, continuă dezvoltarea reţelei de service la nivel național prin deschiderea în curând a unui nou centru service în SIBIU, care va furniza servicii de reparaţii, întreţinere şi livrări de piese de schimb. Pentru noul centru service din Sibiu, Volvo Group Trucks Romania angajează 6 mecanici și gestionar.
Mecanic auto
Responsabilități:
- Execută lucrări de diagnosticare, întreţinere preventivă şi reparaţii conform comenzii de lucru;
- Înregistrează timpii de începere şi finalizare ai fiecărei operaţii;
- Informează managerul direct şi înregistrează pe comanda de lucru eventualele defecţiuni suplimentare conform procedurii de reparaţii adiţionale.
Profil ideal:
- Diplomă mecanic auto;
- Cunoştinţe tehnice legate de sistemele de pe autocamione şi interacţiunea dintre ele;
- Cunoştinţe electrice primare;
- Minimum 2 ani experienţă într-o poziţie similară;
- Domiciliul în Sibiu sau împrejurimi.

Gestionar piese
Responsabilități:
- Recepţionează și depozitează piesele de schimb de la furnizori şi întocmeşte note de intrare recepţie;
- Verifică și elibereză piese de schimb conform facturilor;
- Verifică înregistrările pentru primirea și eliberarea facturilor de retur;
- Informează superiorul direct despre stocul de piese în conformitate cu operaţiunile de reparaţii şi vânzări.
Profil ideal:
- Absolvent Autovehicule Rutiere -avantaj;
- Cunoştinţe tehnice legate de piese de schimb camioane;
- Cunoştinţe operare PC;
- Minimum 2 ani experienţă într-o poziţie similară
- Domiciliul în Sibiu sau împrejurimi.

Volvo Group Trucks Romania
Autostrada A1, km. 23, Bolintin Deal,
str. Ithaca, nr. 520, jud. Giurgiu, România.
Tel.: (+40)21 202 96 30.
Website: www.volvotrucks.ro; www.renault-trucks.ro
Onor eroilor neamului şi eroilor străini căzuţi la datorie pe teritoriul României
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în colaborare cu Consulatul German, Instituţia Prefectului, autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului organizează, luni, 19 noiembrie, la ora 10, la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava, o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori pentru cinstirea memoriei eroilor români şi străini căzuţi la datorie pe teritoriul României.
În cadrul manifestării vor fi susţinute alocuţiuni de către oficialităţile locale, se va oficia serviciul religios de cinstire a memoriei eroilor şi se vor depune coroane şi jerbe de flori. Evenimentul se va finaliza cu defilarea detaşamentului de onoare din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
Sorina Pintea: Numărul bolnavilor de diabet – 823.000; se constată o creştere a incidenţei acestei afecţiuni la copii
Peste 800.000 de persoane suferă de diabet în România, iar programul naţional legat de această afecţiune, care a demarat în luna octombrie, va funcţiona mult mai bine în 2019, a afirmat joi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a arătat că se constată o creştere a incidenţei acestei boli în rândul copiilor.
„Numărul de persoane care suferă de diabet este foarte mare – 823.000 la nivelul ţării, care sunt trataţi în cadrul programului naţional de diabet. Incidenţa diabetului este foarte mare la nivelul României – 12,4% din nivelul populaţiei României. (…) În rândurile copiilor se constată o creştere a incidenţei diabetului. Astăzi avem în monitorizare 3.440 de copii cu diabet zaharat tip I. Aceste date au impus necesitatea unei măsuri urgente. În primul rând pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu diabet. O bună monitorizare a glicemiei va reduce riscul de apariţie a complicaţiilor acute şi cronice cauzate de diabet. (…) Un rol important îl are medicul de familie, care are posibilitatea să evalueze riscul de îmbolnăvire (…) prin efectuarea controalelor de rutină”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Diabetului.
Pintea a explicat că, în prezent, subprogramul naţional de diabet tip I se desfăşoară în 11 centre regionale.
„Astfel achiziţia, montarea şi eliberarea dispozitivelor medicale specifice diabetului zaharat de tip I se realizează prin centrele metodologice regionale Bucureşti – 4 spitale, Timişoara – 2 spitale, Iaşi – 2 spitale, Cluj – 2 spitale, Dolj – un spital”, a punctat Pintea.
Ea a precizat că Ministerul Sănătăţii are în vedere extinderea acestor centre, iar programul demarat în luna octombrie va funcţiona mult mai bine de anul viitor.
„În acest moment au fost alocate sume la solicitări centrelor regionale din Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Credem că programul demarat în luna octombrie va funcţiona mult mai bine anul viitor, pentru că există nişte termene legate de procedurile de achiziţii şi pe care trebuie să le respectăm”, a arătat ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a spus că s-au alocat fonduri pentru achiziţia de dispozitive de monitorizare a glicemiei pentru 500 de copii, însă s-au depus puţine dosare.
„Sumele pentru anul viitor vor fi alocate pentru toţi copiii – cei 3.440 aflaţi în evidenţă. Important este ca acei pacienţi să facă solicitări, să se facă aceste dosare. Noi am spus că alocăm anul acesta bani pentru 500, este nevoie de alocarea banilor pentru a putea permite începerea programului de achiziţie, dar am citit solicitările. Ori populaţia nu e informată, ori există o anumită reticenţă. Nici nu ştiu cum să explic, important este că s-a pornit. Anul viitor vor avea mult mai mult curaj să depună dosare şi să ceară dispozitivele”, a menţionat Pintea.
În context, ministrul a explicat procedura necesară pentru depunerea dosarelor de achiziţionare a senzorilor de monitorizare a glicemiei.
„Medicul diabetolog întocmeşte dosarul pe baza criteriilor medicale de admisie în program. Documentele sunt transmise Casei de Asigurări de Sănătate cu care centrul respectiv se află în relaţie contractuală, Casa de Asigurări centralizează dosarele primite şi le transmite Comisiei de evaluare a Centrului metodologic regional, care spuneam că sunt aceste 11 centre care trebuie să primească dosarele. Comisia de evaluare din Centrul metodologic verifică respectarea criteriilor de eligibilitate, dar de regulă nu le mai verifică, pentru că se trimit nişte grile care se bifează, apoi emit o decizie în baza căreia se realizează includerea în program”, a informat ministrul.
Totodată, ea a făcut apel la medicii de familie să utilizeze riscograma pentru a preveni şi depista în fazele incipiente diverse afecţiuni, printre care şi diabetul. „Medicul de familie poate preveni îmbolnăviri prin consilierea persoanelor din lista proprie prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi o dietă corespunzătoare”, a susţinut ministrul.
Pintea a reamintit că, începând din acest an, pachetul de servicii medicale de bază conţine screeningul prenatal, realizat în maternităţi.
„În cadrul acestui pachet, fiecare gravidă are acces la o serie de servicii medicale, printre care sunt incluse controlul glicemiei şi toleranţa la glucoză. În programul care se adresează pacienţilor de diabet au fost incluse şi trei molecule noi, care cresc opţiunile de tratament ale adulţilor cu diabet zaharat tip II”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.
La nivel naţional, în anul 2017, 1.785.300 de persoane cu vârsta între 20 şi 79 de ani, reprezentând 12,4% din populaţia României, suferea de diabet.
La nivel mondial, 1 din 11 adulţi are diabet (aproximativ 425 milioane), iar majoritatea cazurilor sunt diabet tip II.
Toader – întâlnire cu noul comisar al drepturilor omului (Consiliul Europei); violenţa domestică – printre subiectele discutate
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit joi cu noul comisar al drepturilor omului din cadrul Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, subiectele abordate de cei doi oficiali vizând aspecte privitoare la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi lupta împotriva violenţei domestice.
Potrivit unui comunicat al MJ, în cadrul întrevederii de la Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader a subliniat faptul că, deşi legislaţia care protejează drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi cea care guvernează lupta împotriva violenţei domestice este încă perfectibilă, aceasta asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului printr-o recunoaştere egală în faţa legii, accesul liber, eficace şi neîngrădit la justiţie, asigurarea libertăţii şi a siguranţei acestora, interzicerea torturii, a relelor tratamente, precum şi a discriminării în toate formele ei.
Totodată, au fost prezentate principalele noutăţi legislative, respectiv proiectul de act normativ privind reglementarea unui nou mecanism de reprezentare efectivă şi independentă a persoanelor cu dizabilităţi puse sub interdicţie şi ordinul de protecţie provizoriu.
Întrevederea a constituit o oportunitate deosebită de consolidare a relaţiilor de colaborare între Ministerul Justiţiei şi instituţia Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei.
Din delegaţia comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei au mai făcut parte Ozgur Derman, director adjunct, şi Patricia Otvos, consilier; iar din partea Ministerului Justiţiei a mai participat Ilie Cute, personal de specialitate asimilat judecătorilor şi procurorilor – Direcţia Afaceri Europene şi Drepturile Omului.
Teodorovici: Fondurile suverane vor fi organizate ca societăţi pe acţiuni
Executivul a aprobat cadrul legal de înfiinţare a fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii, ce vor fi organizate ca societăţi pe acţiuni, în condiţii care vor fi stabilite separat prin hotărâri de guvern şi vor fi administrate în sistem dualist de către un Consiliu de supraveghere şi un directorat.
„Astăzi am aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru a face primul pas către un obiectiv fundamental, obiectiv care a fost menţionat în programul nostru de guvernare, (…) iar conform recomandării Curţii Constituţionale, Guvernul a decis să facă acest demers în două etape: prima etapă fiind aceea de a crea cadrul primar general în baza căruia să se poată crea astfel de instrumente financiare. Fiecare fond suveran, pentru că vorbim de o ordonanţă de urgenţă pentru crearea unui cadru legal pentru instituirea mai multor fonduri suverane, de la caz la caz, (…) va asigura României investiţii rentabile şi sustenabile în zonele în care se dezvoltă sau în care este nevoie de dezvoltare, de investiţii”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii vor contribui decisiv la dezvoltarea economiei României prin „asigurarea unei surse alternative de finanţare pentru investiţiile importante din infrastructură, industrie sau pieţe de capital”, a adăugat ministrul.
„Forma legală de organizare a acestor fonduri suverane este cea de societăţi româneşti pe acţiuni, în condiţiile de organizare şi funcţionare pe care le vom stabili separat prin hotărâri de guvern. Fondurile vor fi administrate în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere şi un directorat în conformitate cu prevederile Legii 31/1990. Membrii Consiliului de supraveghere sunt desemnaţi de către Adunarea Generală a Acţionarilor pe timp de 5 ani. Aceştia trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecţie: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităţilor specifice fondurilor suverane, experienţă în administrarea de societăţi, integritate profesională, bună reputaţie, cunoştiinţe, aptitudini şi experienţă adecvate complexităţii activităţii specifice fondurilor suverane”, a explicat Teodorovici.
Potrivit acestuia, „primii membri ai Consiliului de supraveghere se numesc temporar de către acţionari, Ministerul de Finanţe, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care reprezintă statul ca acţionar, iar Consiliul de supraveghere numeşte directoratul până la numirea noilor membri ai Consiliului de supraveghere şi ai directoratului pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni”.
„Mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere şi ai directoratului are ca obiectiv organizarea activităţii fondurilor suverane”, a completat Teodorovici.
Înstrăinarea sau achiziţia de către fiecare fond a unor acţiuni sau unor alte active nu se supune prevederilor OUG 98/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale aprobate prin Legea 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare şi nici prevederilor Legii 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât scopul acestor fonduri nu-l reprezintă activitatea de privatizare, ci efectuarea de investiţii financiare în nume şi cont propriu, dezvoltarea şi finanţarea de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, precum şi administrarea activelor financiare proprii în vederea obţinerii de profit, a arătat ministrul Finanţelor.
Teodorovici a menţionat şi posibile domenii de activitate pentru viitoarele fonduri suverane: „finanţarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării acestora, inclusiv finanţarea start-up-urilor, finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică şi urmărirea strategiei energetice, investiţii în industrie şi în proiecte de infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii, crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar, geografic şi economic, dezvoltarea capitalului uman şi social pe termen lung şi pieţe de capital”.
Fiind întrebat dacă în forma OUG adoptată de Guvern este cuprinsă obligativitatea pentru companiile din fond de a respecta OUG 109 privind managementul corporativ, ministrul a răspuns: „Da, aşa este, este această obligativitate pentru ca regulile de guvernanţă corporativă să fie respectate”.
Vineri se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu. Ce spune Primăria despre bradul din acest an
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 16 noiembrie, la ora 19, anunțând apropierea sărbătorilor de iarnă. Primăria Sibiu finanțează programul cultural al Târgului, printre care și concertul de deschidere susținut de Paula Seling și Radu Nechifor.
„Târgul de Crăciun Sibiu s-a extins de la an la an, adăugându-se noi atracții. În această ediție s-a adăugat un patinoar care va rămâne deschis pe întreaga perioadă a Târgului. De asemenea, anul acesta tradiționalul brad de Crăciun a fost înlocuit cu un unul reinterpretat care nu are pretenția să fie o replică a bradului natural, nici ca aspect, nici ca dimensiune. Este vorba de un nou concept, mai simplu și minimalist care să păstreze simbolul Crăciunului, dar într-un mod figurat, mai prietenos cu natura.
Sibienii au fost mereu deschiși la nou și diferit. Sperăm că vor îmbrățișa și această abordare a bradului de Crăciun, ca parte dintr-un întreg mult mai amplu de elemente și amenajări care aduc atmosfera de Crăciun în Piața Mare a Sibiului.
Ca în fiecare an, atmosfera unică, de sărbătoare a Sibiului va fi dată chiar de sibienii și oaspeții care vor vizita orașul la sfârșitul acestui an”, explică reprezentanții municipalității sibiene.
FOTO – Arhivă




