Acasă Blog Pagina 436

Florian Bichir despre Sf. Arsenie de la Prislop: „Evlavia populară l-a canonizat pe Părintele Boca”

În 28 noiembrie, la Prislop (Hunedoara) a avut loc ceremonia de proclamare locală a Cuviosului Mărturisitor Arsenie Boca. Supranumit încă din perioada comunistă „Sfântul Ardealului”, fenomenul Părintelui Arsenie e unul din cele mai mai cunoscute în întreaga țară.

L-am rugat  pe universitarul, istoricul și cercetătorul Florian Bichir, membru al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), să ne spună câteva gânduri despre acest moment și despre una din controversele legate de Părintele Arsenie, și anume acuza de legionarism.

Florian Bichir este și cel care, în premieră absolută, a scos la lumina tiparului dosarul de Securitate integral al Părintelui Arsenie Boca. Trilogia, „Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității. Opis de documente”, a apărut, în parteneriat cu CNSAS, la o editură sibiană.

„Am mai găsit două dosare, cu numele de ZOCA”

Ești unul din specialiștii cei mai avizați în materie de „arsenism”. Și ți se datorează, între altele, premierea publicării, integrale, a dosarelor Sfântului Ardealului, aflate în arhivele Securității. Ce reprezintă acest moment, al canonizării și proclamării sfințeniei Părintelui Arsenie Boca, pentru Florian Bichir?

E o mare bucurie, pentru că îmi dau seama că nu am făcut o umbră, cum se spune, pământului degeaba. E, cred, una din cele mai mari realizări, ca din efortul meu, să ajut, cât am putut și eu, ca un mare Sfânt, Arsenie Buca, să fie trecut în sinaxar, în calendarul Sfinților români.

Vreau să precizez că efortul a fost comun. L-am făcut împreună cu prietenii mei, cu Romeo Petrașciuc, cu Raluca Toderel și respectiv cu Părintele Constantin Necula, „Popa SMURD”, cum îi zic eu.

Și, printr-o într-o întâmplare fericită din viața mea, am ajuns în 2012, Ministru Secretar de Stat la CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhitecturii și Securității). Eu am avut și un prim doctorat (mi se pare că atunci l-am luat), în teologie, și am fost foarte curios, pentru că eu, ca teolog, eram interesat de fenomen, de minunisme di acestea, de bocamania care a apărut pe atunci.

Era contextual în care apăreau tot felul de maculaturi, broșuri, folclor despre Părintele Arsenie Boca. Și am spus: ia să văd eu materialul clientului. Și în afară de dosarele securității analizate de către cercetătorii George Enache și Adrian Petcu, am mai găsit două dosare, cu numele de ZOCA. Și atunci, împreună cu prietenii mei, le-am propus, având în vedere materialul original, completat cu informațiile din arhiva Direcția de Informație a Armatei și celelalte arhive, am hotărât să edităm aceste volume. Și astfel a ieșit această trilogie. Cu un acord oficial de preluare a documentelor.

Și cred că valoarea acestui demers și ceea ce o face să rămână o carte unică, până la urmă, e că am pus documentele la dispoziția cercetătorilor. Și cea mai mare bucurie, dincolo de aceasta, de canonizarea Părintelui Arsenie Boca, a fost că sunt singurele cărți aprobate de Comisia de Canonizare a Sfântului Sinod. La baza canonizării au stat, deci, scrierile Părintelui Boca și cele trei volume despre care vorbim.

„În momentele de criză ale unui popor, apar și astfel de excese”

Spune-mi, te rog, ca istoric, cum decantezi faptul în sine, datele istorice, de toată naraţiunea aceasta creată delirantă din jurul fenomenului Părintele Arseniei? Părintele e un sfânt care face minuni şi în zilele noastre?

Dacă nu făceam minuni, nu era canonizat. Comisia de Canonizare, din Biserica Ortodoxă, nu face automat toți papii sfinți sau fericiți. Avem comisii mitropolitane și sinodale care cercetează foarte serios documentele de canonizare. Pentru că e o vorbă mai populară, dacă îmi permiți, care spune că nu prostești dracul. Adică să îl faci pe unul sfânt și a doua zi să descoperi că era, știu, un păcătos.

Și atunci Dumnezeu, Care lucrează prin Duhul Sfânt, nu se grăbește. Și e bine ca nici noi să nu ne grăbim. Știți că l-a chemat pe cel care făcea catedrala la Barcelona și l-au întrebat de ce nu se grăbește. Și a zis: „Beneficiarul nu se grăbește”. Și nici nu ne-am grăbit cu Părintele Arsenie Boca. Dar tocmai de aceea, când am văzut că apar, inclusiv din partea unor voci din Biserică, acuze, tot felul de prostii despre Părintele Arsenie, am simțit nevoia să facem aceste trei volume, Trilogia Boca. Ne-a ajutat, trebuie să spun, și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Dr. Laurentiu Streza, care mi-a și solicitat un referat despre Părintele Arsenie.

Dar până la urmă evlavia populară l-a canonizat pe Părintele. Pentru că în istorie am avut atâția „minuniști”. În momente de criză cum e poporul român (că nu ne ținem poporul din criză în criză, de parcă suntem coloana aceea a lui Brâncuși, și când ne merge bine, ne strânge unul de gât), apar și astfel de excese, gen Maglavit sau alte asemenea.

Despre legionarismul Sf. Arsenie: „O prostie care văd că mai circulă și acum la adresa Părintelui lui Arsenie Boca”

Vreau să lămurim puțin aspectul acesta cu „legionarismul Părintelui Arsenie Boca”. Ești cel mai în măsură să tranșezi problema. A fost sau nu a fost Sfântul Cuvios Arsenie legionar?

Am publicat, tot în cărțile despre care am vorbit, primul raport al Siguranței Statului. Nu e în 1943, cum văd că iarăși apare greșit. În 43 e o rezoluție. Primul raport e din 1941. Are loc rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941. Gândiți-vă ce conjunctură geopolitică era. Iar organele de informații primeau rapoarte că pe că lângă graniță (ne luaseră ungurii deja Transilvania de nord-est) sunt 100.000 de oameni. Orice om normal la cap, care lucrează în servicii de inteligență, ar întreba: „Băi, ce-i acolo? E o provocare? Vor să plece cu Ungaria? Sunt ai noștri, sun tai lor?”

Și atunci Siguranța Statului a trimis un prim grup de lucru la Mănăstirea Sâmbăta de Sus să vadă ce se întâmplă. Dă-ți seama că nici azi nu strângi 100.000 de oameni așa ușor. Mai strângi la un flash mob, știu eu, pe Facebook, dar era foarte greu atunci să aduni 100.000 de oameni. Și raportul arăta că e mistic, că nu e legionari și că s-a făcut o cercetare minuțioasă, inclusive cu răspunsul teribil al Părintelui Arsenie Boca, stareț atunci la Sâmbăta. Care a și cerut, pin îngăduința SS-iului și prin intermediul lor, ca în incinta mănăstirii să se pună un post fix de jandarm. Ca să nu mai existe dubii. Și să-l lase în pace.

Au venit ulterior comuniștii și el, adăpostind „dușmani ai regimului”, deci inclusiv legionari, a căzut la mijloc. Știți la fel de bine ca mine că dogmele ortodoxe, predania noastră spune că trebuie să nu poți refuza pe nimeni la mănăstire, fie că ești vizitator, fie că ești pelerine sau fugar. Casa Domnului e deschisă pentru toată lumea. Iar când cei urmăriți și prinși de Securitate erau întrebați unde s-au ascuns, ei spuneau că la Părintele Arsenie Boca. Și astfel, în mintea lor de bezmetici, Mănăstirea Sâmbăta apărea ca un centru de rezistență. Și Părintele Arsenie, dincolo că era mistic, a apărut ca fiind și legionar.

La Facultatea de Teologie, după ce a venit comunismul, singura materie care a fost desființată a fost mistica ortodoxă. Asta-i durea, mistica, inima! Și ca mistici, ca adăpostitori de unii care erau legionari, a ieșit această cutumă, această prostie care văd că mai circulă și acum la adresa Părintelui lui Arsenie Boca.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Panouri pe clădirile publice și parc fotovoltaic la Ațel

Consiliul Județean estimează că facturile la energie în clădirile destinate serviciilor sociale sau educative din Ațel ar putea scădea cu până la 90%. Parcul fotovoltaic de la Ațel, proiect câștigat spre finanțare, va putea acoperi aproximativ 30% din consumul de energie al clădirilor care aparțin de CJ Sibiu.

Proiectul vizează montarea de panouri fotovoltaice pe 10 clădiri aflate în proprietatea Consiliului Județean Sibiu

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Eficientizare energetică la nivelul unor clădiri aflate în proprietatea UAT Județul Sibiu”, derulat în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program – cheie nr. 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

Valoarea totală a investiției este de 17.946.933,64 lei (TVA inclus) dintre care 16.429.828,96 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, restul fiind asigurat din bugetul local. Proiectul vizează montarea de panouri fotovoltaice pe 10 clădiri aflate în proprietatea Consiliului Județean Sibiu, precum și construirea unui parc fotovoltaic în comuna Ațel.

„Tranziția spre o economie verde înseamnă pași concreți, iar prin semnarea acestui contract arătăm că, în județul Sibiu, obiectivele europene – un continent neutru din punct de vedere climatic și comunități care merg împreună pe acest drum – devin o realitate la care contribuim zi de zi. Construim împreună un viitor mai curat, în care folosim resursele cu grijă”, a declarant Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Principalele obiective ale investiției

1. Panouri fotovoltaice pe clădirile aflate în proprietatea CJ Sibiu care au ca destinație servicii sociale din Sibiu, Turnu Roșu, Săliște, Agârbiciu, Biertan, Dumbrăveni, Cisnădie. Puterea instalată totală va fi de 527 kWp, cu o producție anuală estimată de 611,68 MWh, reducând emisiile de CO2 cu 374,3 tone/an. Facturile acestor centre ar putea scădea cu până la 90%, reducând semnificativ cheltuielile din bugetul public.

2. Parc fotovoltaic în comuna Ațel cu o putere de 2 MW, echipat cu 3.384 panouri și 20 de invertoare. Se estimează o producție anuală de 2.727,55 MWh, reducând emisiile de CO2 cu 1.668,99 tone/an. Proiectul include și toate lucrările necesare pentru funcționarea optimă a centralei, de la structura de susținere și rețele electrice, până la sistem de monitorizare, automatizare, iluminat exterior și securitate video. Parcul va acoperi aproximativ 30% din consumul total de energie al tuturor clădirilor care aparțin de Consiliul Județean Sibiu.

Urmează organizarea licitației

Următoarea etapă a proiectului va consta în organizarea unei licitații pentru selecția prestatorilor de servicii de proiectare și execuție, proces ce va asigura implementarea cu succes a soluțiilor de eficiență energetică prevăzute în proiect.

Proiectul urmărește reducerea consumului de energie electrică din surse convenționale și creșterea utilizării energiei regenerabile în instituțiile publice din județ

În total, proiectul va aduce o capacitate instalată de 2,527 MW, cu o producție anuală estimată de 3.339,23 MWh.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Artistul plastic Ovidiu Cărpușor – absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, promovează imaginea României expunând în cea mai mare metropolă a lumii!

Ovidiu Cărpușor, Doctor în Arte Plastice și Decorative și absolvent al ULBS, își afirmă din nou puterea creativă pe scena internațională prin participarea sa în această perioadă la Tokyo International Art Fair –  un eveniment de anvergură mondială care a reunit 70 de artiști de top din întreaga lume.

Prezența sa în această platformă prestigioasă devine un moment de intensitate și vizibilitate excepțională, confirmând ascensiunea unui parcurs artistic construit prin rigoare estetică, profunzime conceptuală și o consecvență intelectuală ce îl diferențiază în mod clar în peisajul artei contemporane.

Singurul reprezentant al României

În acest context global, 0vidiu Carpusor, ca singurul reprezentant/expozant al României la acest eveniment, propune un concept curatorial dedicat metamorfozelor identității urbane contemporane, dezvoltând o serie de lucrări în care măștile, arlechinii și jokerii funcționează ca repere ale unui carnaval interior ce reflectă dinamica emoțională a omului modern.

Fiind vizitate la Festivalul din Tokyo de peste 10.000 de iubitori de artă, creațiile lui Cărpușor ne introduc spre o experiență vizuală în dublă cheie, activă atât în lumină, cât și în întuneric, datorită tehnicii fluorescente care permite lucrărilor să își păstreze prezența chiar și în absența luminii, creând o atmosferă în care vizibilul și latentul devin metafore ale tensiunii dintre aparență și autenticitate.

Prin cromatică vibrantă și o precizie tehnică remarcabilă, Cărpușor construiește un discurs pictural ce depășește reprezentarea figurativă și se apropie de o veritabilă cercetare antropologică, analizând modurile în care identitatea vizuală este produsă, performată și percepută în societatea actuală.

Lucrările sale nu se limitează la ilustrarea unor stări, ci investighează mecanismele prin care individul își negociază imaginea, scoțând la suprafață fisurile, suprapunerile și vulnerabilitățile unui subiect permanent aflat sub presiunea privirii celorlalți.

A expus în peste 400 de expoziții personale și de grup, naționale si internaționale

În impresionantul centru expozițional Roppongi, operele lui Cărpușor au generat un magnetism vizual ce a atras și personalități din business, media, cultură și showbiz, confirmând capacitatea artistului de a activa simultan emoția și reflecția.

Prezența sa în Tokyo, pentru a doua oara, vine după o succesiune de expoziții în Veneția, Viena, Budapesta, Londra, New York, Los Angeles, Hollywood, Rotterdam, Florența, Bruxelles, Wellington, Istanbul, Balcic etc, conturând un traseu internațional solid și profund coerent.

Prin acest demers, artistul nu doar expune, ci invită privitorul la o introspecție inevitabilă asupra propriului Ego, într-o societate în care imaginea devine teren de luptă identitară unde lucrările sale funcționează ca un elogiu adus frumuseții umane, surprinsă în momente în care sinceritatea se transformă într-un act de rezistență estetică, capabil să contracareze presiunea spectacolului vizual cotidian.

Ovidiu Cărpușor orchestrează compozițiile și panotarea creațiilor sale cu rigoare de curator, dar și sensibilitate de poet vizual, rezultând o frescă de trăiri, rupturi și contradicții care compun portretul unui uman contemporan în continuă reconfigurare. Discursul său vizual amplifică tensiunea dintre iluzie și identitate, dintre spectacol și vulnerabilitate, dintre mască și adevăr, construind imagini ce funcționează ca veritabile confesiuni criptate, asemenea unui carnaval in pelicula unui film urban derulat in contextul actual al trăirilor si metamorfozelor umane.

Formarea complexă a artistului — Doctor în Arte Plastice și Decorative, Expert în restaurare pictură, absolvent al Universității Naționale de Arte din București și Sibiu, cu specializări Doctorale la București și Florența, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, conferă acestui demers o bază tehnică solidă și o subtilitate conceptuală aparte.

De-a lungul carierei, Cărpușor a obținut Burse de performanță artistică și numeroase premii internaționale, expunând în peste 400 de expoziții personale și de grup, naționale si internaționale, fapt care îi consolidează credibilitatea în spațiul cultural global. Lucrările sale se regăsesc astăzi în colecții publice și private, fiind apreciate atât pentru rafinamentul vizual, cât și pentru valoarea lor investițională, dovedind că estetica și capitalul cultural pot coexista în mod fertil.

A coordonat proiecte majore alături de Instituții  Culturale și Ambasade românești din Viena, Budapesta, Szeged, Melbourne și Canberra

Ca Art Manager și Curator, artistul a coordonat proiecte majore alături de Instituții  Culturale și Ambasade românești din Viena, Budapesta, Szeged, Melbourne și Canberra, contribuind activ la promovarea internațională a artei românești și, totodată, a imaginii României în afara granițelor țării.

Expoziția din Tokyo dobândește totodată și o dimensiune simbolică, desfășurându-se în proximitatea celebrării Zilei Naționale a României și amplificând vizibilitatea culturală a țării pe scena globală, proiectul său devenind astfel nu doar o manifestare artistică, ci și un act de reprezentare identitară, în care esteticul întâlnește diplomația culturală.

Prin intensitatea, eleganța și coerența conceptuală a expoziției, Ovidiu Cărpușor demonstrează maturitatea unei viziuni artistice bine articulate și profund contemporane iar prin participarea sa la Tokyo International Art Fair se afirmă ca una dintre cele mai puternice și relevante prezențe internaționale ale artei românești din ultimii ani.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Masa comunității, evenimentul mult așteptat al acestui sezon va avea loc duminica aceasta

0

Christmas at the Palace invită comunitatea locală la prima Masă a Comunității din această ediție, un moment dedicat generozității și spiritului autentic al sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul va avea loc duminică, 7 decembrie, de la ora 18:00, în curtea Muzeului Național Brukenthal.

Masa comunității este concepută ca o ocazie specială în care localnici, vizitatori și prieteni ai festivalului sunt așteptați să se așeze împreună la aceeași masă, să împartă mâncare, povești și timp de calitate. Acest moment simbolic își propune să întărească legăturile dintre oameni, să creeze sentimentul de apartenență și să transforme seara într-o experiență caldă și deschisă tuturor.

Atmosfera va fi completată de un program muzical live, susținut de artistul local Romulus Cipariu, care va aduce un plus de emoție și lumină serii prin repertoriul său atent ales.


Evenimentul este posibil datorită sprijinului Băncii Transilvania, partener principal al acestei ediții, care susține proiectele dedicate comunității și tradițiilor locale, precum și al Primăriei Municipiului Sibiu.

Prin această inițiativă, Christmas at the Palace își continuă misiunea de a transforma spațiile istorice ale orașului în locuri vii, pline de lumină, întâlniri și bucuria Crăciunului.

Concert byron – astăzi, 5 decembrie, ora 20:00

Înaintea Mesei Comunității, festivalul invită publicul la un nou eveniment muzical: concertul trupei byron, care va avea loc astăzi, 5 decembrie, de la ora 20:00, tot în curtea Muzeului Brukenthal. Această seară specială marchează una dintre cele mai așteptate reprezentații ale ediției și aduce în prim-plan scena românească alternativă.

Pentru detalii și actualizări, urmăriți canalele oficiale ale evenimentului Christmas at the Palace.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

S-a însurat Bolojan? Purtătoarea de cuvânt a Guvernului o numește pe însoțitoarea acestuia, din deplasarea de la Viena, „soția domnului Ilie Bolojan”

Daniela Arnăutu

Premierul României, Ilie Bolojan, aflat în vizită la Viena, a fost însoțit, la un eveniment dedicat comunității românești, de către o doamnă, pe care purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a numit-o „soția domnului Ilie Bolojan”.

Mai mult, Doghioiu a precizat că toate costurile privind deplasarea doamnei la Viena au fost susținute din fondurile proprii ale acesteia.

Bolojan și doamna care l-a însoțit au mers împreună la un eveniment dedicate comunității românești, ce a fost organizat de Ambasada României cu ocazia Zilei Naționale.

Precizarea purtătoarei de cuvând a Guvernului privind „soția domnului Ilie Bolojan” a fost transmisă pentru Gândul, ca ca răspuns la întrebarea dacă prezența doamnei care îl însoțește pe premier în vizita oficială în Austria a implicat cheltuieli suportate de stat.

Doghoiu a refuzat să dea alte lămurir, declarând: „Nu discut viața personală a premierului. M-ați întrebat de costuri, v-am răspuns”.

În iulie 2025, Bolojan nu apărea căsătorit

Potrivit declarației de avere depuse de Ilie Bolojan la Guvern, în data de 8 iulie 2025, la rubrica privind veniturile soției și membrilor familiei nu apare nicio mențiune.

Doamna care l-a însoțit pe Bolojan la Viena este asistentă medicală la Spitalul CFR Oradea și anterior relației cu Ilie Bolojan a fost căsătorită cu un polițist.

Prima apariție publică, într-un cadru official, a lui Ilie Bolojan cu această doamnă a fost pe 27 septembrie 2025, la Blaj, cu prilejul ceremoniei dedicate memoriei cardinalului Lucian Mureșan.

În privat, cuplul a mai fost văzut împreună, în 2022, când ei au avut nași de cununie ai fiului primarului din Câmpulung.

În iulie 2025, când Bolojan a ajuns șeful PNL, el a mai fost surprins de presă luând masa, la un restaurant, alături de aceeași doamnă.

Anterior, Ilie Bolojan a fost căsătorit cu Florentina, alături de care are două fiice, însă în anul 2013 cuplul a divorțat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Consilierul lui Isărescu, critici dure la adresa lui Turturică, fost director general al TVR: „Batjocorire a banului public”

Daniela Arnăutu

După zvonul că fostul director general al TVR, Dan Turturică, ar fi majorat salariile unora dintre angajați, fix în ultima sa zi de mandate a născut vii controverse. În acest context, Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a lansat critici dure la adresa instituției.

Rădulescu a spus că TVR este „locul unde sunt plătiți peste două mii de oameni, din bani publici, adică din impozitele și taxele plătite de cetățenii români, audiențele obținute fiind mai jos decât penibile”.

„Fostul președinte director general, Dan Turturică, într-o ultimă decizie de conducător, a majorat substanțial, cu multe mii de lei lunar, salariile personalului, cu o motivare de teatru al absurdului: “recompensă pentru efortul depus, motivație pentru a continua să lucreze și în viitor, cel puțin la fel de mult și de bine, un argument în plus pentru a nu părăsi instituția”.

Cu alte cuvinte, plătim gras familii întregi, apărate de sacrosanctele contracte colective de muncă, mai imuabile decât cele 10 porunci din Vechiul Testament. Iar dacă o cere cutuma, mai umflăm cu multe milioane de lei lunar un stat de plată oricum supradimensionat, iar asta pentru o activitate ce pendulează între penibil și ridicol”, scrie economistul Eugen Rădulescu pe contributors.ro.

Rădulescu vorbește despre instituțiile care sunt „găuri negre”

Consilierul guvernatorului BNR mai afirmă că TVR este „cel mai recent exemplu de batjocorire a banului public”. Apoi dă și alte exemple „metroul, căile ferate, compania Tarom și multe altele sunt găuri negre în care se scurg miliarde și miliarde de lei în fiecare an. Pierderi uriașe, plătite din impozite și taxe”.

Economistul consideră că este absolut necesară angajarea unor profesioniști în instituțiile statului.

„Prăpastia care se creează și se adâncește între cei care își câștigă prin muncă existența și cei care huzuresc pe bani publici reprezintă o bombă cu ceas pentru echilibrul din societate”, a mai scris Eugen Rădulescu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cod Galben de vreme rea în țară. Ciclonul Cassio a ajuns în România

Meteorologii că vântul va continua să bată cu putere în cea mai mare parte a ţării, pentru multe judeţe fiind emise avertizări cod galben.

În zonele montane înalte, rafalele vor ajunge la 110 kilometri la oră. Rafalele de vânt și vremea rea care se va manifesta în România se datorează ciclonului Cassio, cel care a provocat probleme mari în Europa și acum ajunge în țara noastră.

Potivit ANM, în perioada 5 decembrie, ora 10 – 6 decembrie, ora 22, vântul va sufla cu putere în cea mai mare parte a ţării.

”Vântul va avea intensificări vineri (5 decembrie) în sud, centru şi est, iar sâmbătă (6 decembrie) în sudul şi sud-estul teritoriului. Vor fi viteze în general de 45…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor fi de peste 60…80 km/h”, anunţă ANM.

A fost emisă o avertizare cod galben pentru perioada 5 decembrie, ora 10 – 5 decembrie, ora 23.

”Vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Banatului, cu viteze de 50…70 km/h. În Munţii Banatului şi local în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi temporar 80…110 km/h”, anunţă meteorologii.

ANM a mai emis o altă avertizazre cod galben pentru intervalul 5 decembrie, ora 23 – 6 decembrie, ora 08.

Temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, sudul şi vestul Olteniei, cu viteze de 50…65 km/h.

De asemenea, este cod galben, în intervalul 6 decembrie, ora 08 – 6 decembrie, ora 20, în Dobrogea, sudul, centrul şi estul Munteniei

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…65 km/h.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Probleme grave în sistemul de pensii: românii care au muncit în străinătate, în pericol să-și piardă drepturile?

Daniela Arnăutu

Potrivit unui raport al Avocatului Poporului, Casa Naţională de Pensii Publice nu are cadru legal unitar care să reglementeze modul în care casele teritoriale să soluţioneze cererile de pensionare ale românilor care au lucrat în străinătate. Acest lucru este valabil pentru românii care au lucrat în state UE şi ţări terţe.

Potrivit unui răspuns al casei teritoriale de pensii, lunar, la nivel national, se face o centralizare a tuturor dosarelor ce depăşesc termenul de şase luni de la depunerea cererii, dar nu există o procedură clară privind demersurile obligatorii pe care toate casele teritoriale trebuie să le facă pentru obţinerea documentelor din străinătate.

Această lacuna lagislativă „poate reprezenta o practică neunitară la nivel administrativ”, potrivit Avocatului Poporului, informează Agerpres.

Unele case de pensii emit decizii provizorii, altele nu

Potrivit raportului Avocatului Poporului, o altă problemă este aplicarea neunitară a legii, motiv pentru care unele persoane, cu stagii de cotizare în țară sau în alte state, primesc decizii provizorii de pensionare, în timp ce altele nu.

Potrivit Avocatului Poporului, această practică are „consecinţe deosebite asupra efectivităţii dreptului la pensie”.

Mai mult, deciziile provizorii de pensionare nu pot fi atacate în instanță, deci beneficiarii nu au nicio cale legală de soluționare a problemei.

Avocatul Poporului invocă în acest context art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Record: peste 25.000 de sibieni au cerut, joi, eliberarea Cărții de Identitate Electronice

Peste 25.000 de sibieni au solicitat în cursul zilei de joi, 4 decembrie 2025, eliberarea Cărții de Identitate Electronice, un veritabil record.

În contextul în care joi, 4 decembrie, la nivelul țării s-a înregistrat un număr de un milion de cereri de eliberare de Cărți Electronice de Identitate (CEI), iar la nivelul județului Sibiu un număr de 25.311, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu reamintește caracteristicile Cărții Electronice de Identitate, respectiv ale Cărții de Identitate Simple (CIS), documente de identitate care prezintă anumite asemănări, însă prezintă și diferențe semnificative.

În cazul CEI – Format ID1 (tip card bancar); elemente de securitate (fizică); protecție avansată a datelor personale; document de călătorie în străinătate; schimbare adresă domiciliu fără înlocuire act; autentificare în sisteme informatice; semnare documente digitale; poate fi solicitat la misiunile diplomatice; se poate elibera minorilor (0 – 14 ani); costuri (contravaloarea actului) 70 lei gratuit.

În perioada de implementare a PNRR, contravaloarea cărții electronice de identitate (CEI) se suportă din fondurile europene prevăzute pentru Componenta 7 – Transformare digitală, Investiția 8 – Carte electronică de identitate și semnătură digitală.

Gratuitatea se aplică pentru o singură CEI eliberată unei persoane cu vârsta peste 14 ani.

În cazul CIS – Format ID1 (tip card bancar); elemente de securitate (fizică); costuri (contravaloarea actului) 40 lei, care se achită la ghișeele unităților CEC Bank sau la stațiile de plată selfpay.

CIS poate face dovada identității cetățeanului doar pe teritoriul României, nefiind însă un document de călătorie și, prin urmare, nu poate fi folosit în afara granițelor țării. De asemenea, CIS nu permite accesarea serviciilor electronice.

„Totodată, așa cum am menționat anterior, cartea electronică de identitate conține certificate emise gratuit, de către M.A.I., pentru: autentificare în sistemele informatice ale autorităților române, precum și în cele ale entităților private care oferă acces pe baza CEI (PIN-ul folosit pentru autentificare este codul de 4 cifre stabilit la momentul activării CEI) și pentru semnătură electronică avansată, valabilă în România și utilizabilă de la momentul eliberării CEI (PIN-ul folosit pentru semnătură este un cod format din 6 cifre stabilit la momentul activării CEI).

Precizăm că, documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată emis de M.A.I. au aceeași valoare ca documentele semnate olograf.

Atenție: Nu comunicați nimănui codurile PIN ale cărții electronice de identitate! Nimeni nu are dreptul să vă solicite codurile PIN prin SMS, e-mail sau telefon.

Mai trebuie precizat faptul că, preluarea cererii pentru eliberarea cărții electronice de identitate, respectiv ridicarea acesteia se poate face la/de la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de locul de domiciliu al solicitantului.

În acest context, se impun anumite clarificări, și anume: în situația în care solicitantul optează pentru ridicarea CEI de la un alt serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, termenul de eliberare se prelungește cu 10 zile lucrătoare față de cel stabilit la ghișeul la care a fost depusă cererea.

În același timp, cetățenii trebuie să cunoască faptul că, dispozițiile enunțate anterior nu se aplică în următoarele situații, astfel:

-când persoana locuiește efectiv la adresa declarată însă nu poate prezenta un document/act privind titlul locativ, încheiat în condiții de validitate;

-când solicitantul își exprimă opțiunea pentru Cartea de Identitate Simplă (CIS);

-când se solicită eliberarea Cărții de identitate Provizorie;

-când se dorește aplicarea vizei de reședință.

De asemenea, vom mai enunța și faptul că, programarea pentru eliberarea CEI se face direct la adresa https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta, iar pentru CIS, respectiv pentru cartea de identitate provizorie ori pentru aplicarea vizei de reședință, acest lucru se face în funcție de cele stabilite de către conducerea fiecărei unități administrativ-teritoriale.

Cu acest prilej dorim să adresăm rugămintea cetățenilor care, din motive obiective, nu se pot prezenta la ghișeul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, să anuleze în timp util programarea, aceasta pentru a crea posibilitatea utilizării timpului aferent în scopul soluționării cererii altei persoane.

Nu în ultimul rând, pentru toate informațiile necesare despre cele două noi tipuri de acte de identitate vă rugăm să accesați site-ul guvernamental: https://carteadeidentitate.gov.ro/, iar pentru mai multe detalii despre activitatea instituției noastre și serviciile oferite, vizitați pagina oficială: www.djepsibiu.ro”, spune Florin-Ioan Muntean, directorul executiv al Direcţiei Judeţeane de Evidenţă a Persoanelor Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Premieră în Sibiu: „Bazarul de fapte bune”, în fiecare săptămână în paralel cu Piața Volantă

Administrația județeană, prin Serviciul „Sala Transilvania”, lansează proiectul „Bazarul de fapte bune”, loc în care sibienii pot sprijinii diferite cauze umanitare. Bazarul va avea loc sâmbăta, în zona intrării principale a Sălii Transilvania, în paralel cu edițiile săptămânale ale Pieței Volante dedicate producătorilor locali.

Acest eveniment este creat atât pentru cei care vor să ofere sprijin, cât și pentru cei care au nevoie de el.

Modul de funcționare a „Bazarului de fapte bune” este simplu: persoanele fizice sau organizațiile neguvernamentale sunt invitate să prezinte cauza pe care doresc să o susțină, alăturând un minim de documente care atestă nevoia de sprijin a beneficiarului (scrisori medicale, certificat de handicap, anchete sociale etc).

Documentația va fi transmisă prin email [email protected] și va fi analizată în cel mai scurt timp. Consiliul Județean Sibiu va pune la dispoziția solicitanților spațiul necesar, mesele și băncile aferente.

În cadrul bazarului nu vor putea fi comercializate produse alimentare sau băuturi, ci doar jucării, cărți, decorațiuni, diferite obiecte de vestimentație aflate în stare bună. Sunt încurajate organizarea de activități interactive dedicate copiilor și adulților, de la ateliere de pictură, la confecționarea de decorațiuni.

După primirea și analiza propunerilor de cauze ce pot fi sprijinite de comunitatea sibiană prin intermediul acestui proiect, Consiliul Județean Sibiu va anunța data primei ediții a „Bazarului de fapte bune”, o inițiativă menită să aducă laolaltă oameni care poartă binele în suflet și cred că gesturile mici pot schimba destine.

„Cred în puterea comunității și în dorința membrilor săi de a-i ajuta pe cei în dificultate.

Cu toții avem acasă lucruri care ne prisosesc și care, în cadrul bazarului, pot fi vândute, iar banii obținuți să ajungă la semenii noștri cu probleme de sănătate sau de natură socială.

Binele se întâmplă când suntem uniți”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Clipul în care apar Cătălin Drulă și Nicușor Dan este ilegal. S-a decis eliminarea din online

Biroul Electoral Municipal a decis eliminarea din online a unui clip electoral în care apar Cătălin Drulă și președintele Nicușor Dan.

Biroul Electoral Municipal a admis joi o sesizare care vizează publicarea pe rețele de socializare a unui clip electoral în care apare candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, alături de președintele Nicușor Dan, BEM solicitând eliminarea materialului din spațiul online.

Potrivit hotărârii BEM, citate de Agerpres, materialul publicitar politic care a făcut obiectul analizei Biroului Electoral de Circumscripție nr. 42 reprezintă un video realizat într-un cadru oficial, specific Administrației Prezidențiale, în care apare președintele României, iar mesajul prezentat are un caracter electoral, fiind destinat să influențeze opțiunea de vot în favoarea candidatului/partidului susținut.

”Raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ‘este interzisă folosirea resurselor financiare, umane și tehnice aparținând instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau instituțiilor de credit la care sunt acționari majoritari statul ori unități administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea activității partidelor politice sau a campaniei electorale a acestora, altfel decât în condițiile stabilite de legile electorale’.

Totodată, din coroborarea dispozițiilor (…) din Constituție, rezultă faptul că președintele României trebuie să fie independent politic, să nu facă parte din niciun partid și să fie echidistant față de toate partidele politice și față de toți competitorii electorali”, precizează BEM.

În concluzie, arată sursa citată, ”acest material reprezintă un material cu conținut ilegal”.

BEM admite sesizarea înregistrată la Biroul Electoral al Circumscripției Electorale nr. 42 – Municipiul București pentru alegerile locale parțiale pentru primarul general din 7 decembrie și dispune eliminarea de către Meta Platforms Ireland Limited (MPIL), din Irlanda, furnizorul serviciului de platformă online Facebook, a materialului publicat pe platforma online Facebook și a tuturor materialelor conexe acestuia.

Materialele conexe materialelor cu conținut ilegal reprezintă: orice materiale scrise/audio/video/imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma Facebook, de către alți utilizatori ai platformei, a materialului cu conținut ilegal eliminat; orice materiale scrise/audio/video/imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parțial, pe platforma Facebook, de către utilizatorii care au publicat materialul indicat sau de către alți utilizatori ai platformei, a materialului cu conținut ilegal eliminat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

E demonstrat: vaccinurile cu ARN mesager împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung

Vaccinurile cu ARN mesager (ARNm) împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung, indiferent de cauză.

Sunt rezultatele unui studiu francez de amploare, primul din lume care a urmărit timp de patru ani aproape 29 de milioane de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, vaccinate sau nu împotriva COVID-19.

Rezultatele sale, publicate în revista JAMA Network Open, arată că persoanele care au primit un vaccin ARNm nu prezintă un risc mai mare de deces din orice cauză decât cele nevaccinate. O dovadă suplimentară a siguranței acestor vaccinuri, utilizate pe scară largă în întreaga lume.

Vaccinurile cu ARNm au jucat un rol major în reducerea impactului pandemiei de COVID-19 la nivel mondial.

Numeroase studii naționale și internaționale, dintre care multe au fost publicate de EPI-PHARE, au confirmat eficacitatea foarte ridicată a vaccinurilor cu ARNm în reducerea riscului de spitalizare și deces din cauza COVID-19.

Principalele reacții adverse raportate în zilele următoare administrării au fost reacții locale și sistemice, nesemnificative și care s-au rezolvat rapid după vaccinare.

Într-o măsură mai mică, au fost observate și cazuri de miocardită și anafilaxie, dar acestea au rămas rare în comparație cu numărul total de persoane vaccinate și s-au dovedit a fi neletale, cu excepția unor cazuri extrem de rare.

În plus, nu s-a evidențiat nicio asociere între vaccinurile cu ARNm împotriva COVID-19 și riscul de infarct miocardic, embolie pulmonară sau accident vascular cerebral.

Mai multe studii internaționale au arătat, de asemenea, o reducere a mortalității din toate cauzele pe termen scurt (câteva luni) după vaccinare.

„Realizat pe baza datelor din Sistemul național de date de sănătate (SNDS), acest studiu a inclus 22,7 milioane de persoane vaccinate între mai și octombrie 2021 și 5,9 milioane de persoane nevaccinate la 1 noiembrie 2021, urmărite pe o perioadă medie de 45 de luni.

În total, pe parcursul a patru ani de monitorizare, au fost observate 98.429 decese din toate cauzele (din 22,7 milioane de persoane vaccinate, adică 0,4%) la persoanele vaccinate, față de 32.662 (din 5,9 milioane de persoane nevaccinate, adică 0,6%) la persoanele nevaccinate.

Persoanele care au primit cel puțin o doză de vaccin cu ARNm prezentau un risc de deces din orice cauză redus cu 25% în comparație cu persoanele nevaccinate.

Această reducere a riscului a fost observată pentru principalele cauze de deces studiate, inclusiv bolile cardiovasculare și cancerul. În plus, mortalitatea asociată cu COVID-19 a fost redusă cu 74% în rândul persoanelor vaccinate, confirmând din nou eficacitatea vaccinării împotriva formelor grave”, scrie Digi 24.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007