În perioada 17-19 octombrie, Asociația Română de Chirurgie a Peretelui Abdominal (ARCPA) a organizat la Sibiu cea de-a şasea conferinţă anuală, cu tema „Complicaţii ale chirurgiei parietale”. Societatea, înfiinţată în 2013 la Cluj Napoca, reuneşte chirurgi din toată ţara, cu preocupări legate de metodele moderne de tratament ale herniilor şi eventraţiilor abdominale.
Lucrările ştiinţifice au fost prezentate în sălile de conferinţe ale hotelului Ramada, iar invitaţii străini, profesori din Canada, Italia, Germania, Elveţia, Serbia, Rusia, Australia au efectuat o serie de intervenţii chirurgicale demonstrative, transmise în direct din sălile de operaţii ale Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu.
„Conferinţa şi-a păstrat formatul deja consacrat, cu un curs precongres, în prima zi de conferinţă prezentări orale şi în cea de a doua zi intervenţii chirurgicale live transmise şi comentate în sală. Invitaţii străini şi din ţară, nume de referinţă în literatura de specialitate, membri ai celor mai prestigioase societăţi ştiinţifice, au putut să împărtăşească experienţa lor în domeniu” , a declarat Col. Dr. Moga Doru, preşedintele Conferinţei şi al Comitetului Local de Organizare, Comandantul Spitalului Militar „Dr. Alexandru Augustin”.
„Medicii Spitalului Militar Sibiu sunt implicaţi în studiul şi perfecţionarea celor mai moderne metode de tratament adresate defectelor parietale abdominale. Din 2013, în Secţia Chirurgie au fost efectuate peste 400 de intervenţii laparoscopice , cu rezultate foarte bune, pe lângă metodele clasice. Ghidurile şi protocoalele internaţionale sunt respectate, pacienţii noştri sunt operaţi în acelaşi fel ca în cele mai bune clinici universitare din Europa sau America” – Lt. Col. Dr. Popenţiu Adrian, Şef Secţie Chirurgie.
FOTO – Intervenţii chirurgicale demonstrative, transmise în direct de la Spitalul Militar Sibiu
Peste 90 de amenzi în cadrul acțiunii Truck and Bus, la Mediaș
Peste 90 de sancțiuni contravenționale au aplicat săptămâna trecută lucrătorii Poliției Rutiere Mediaș în cadrul acțiunii TISPOL Truck and Bus. Astfel, 83 de sancțiuni au fost aplicate transportatorilor de marfă, reținând în același timp și un permis de conducere și alte 9 sancțiuni pentru transportatorii de persoane.
Săptămâna trecută a fost organizată la nivel național acțiunea Truck and Bus care avizat reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.
Polițiștii rutieri au desfășurat acţiuni în cadrul cărora au fost verificate în trafic atât autovehiculele înmatriculate în România cât şi cele înmatriculate în străinătate. Obiectivele acestor acţiuni s-au referit la reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, verificarea legalităţii transportului rutier public efectuat. de marfă sau persoane şi controlul stării tehnice al vehiculelor.
Ziua Europeană a Justiției, la Tribunalul și Judecătoria Sibiu
Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu, sărbătoresc joi, 25 octombrie 2018, Ziua Europeană a Justiției. Cu acest prilej, Tribunalul și Judecătoria Sibiu organizează „Ziua Ușilor Deschise”. Persoanele interesate sunt invitate să viziteze cele două instanțe în cadrul programului de lucru, între orele 8-16, la sediul situat în municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii, numărul 30.
Agenda evenimentului cuprinde în principal vizitarea sălilor de judecată, a compartimentelor auxiliare, informarea celor interesați cu privire la circuitul dosarelor, accesarea dosarului electronic, modalitatea de lucru a personalului instanței, accesarea portalului Tribunalului Sibiu și Judecătoriei Sibiu de la infokiosc-urile puse la dispoziția publicului.
Scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiția de cetățeni, de a-i ajuta să fie mai bine informați despre drepturile lor și modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi, precum și înțelegerea mecanismelor înfăptuirii actului de justiție.
FOTO – Sărbătoarea Hramului la Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș
Au fost momente de sărbătoare, duminică dimineaţa, la Biserica Ortodoxă din Cimitirul Ortodox Mediaș. Sute de credincioși, parcă mai mulți ca niciodată, au sărbătorit hramul bisericii alături de preotul Flaviu Fleșer și credincioși fiind invitați mai mulți preoți din Mediaș și zonă dar și preoți și grupuri de credincioși din Suceava, Târgu Jiu, Brașov, Alba Iulia sau Chișinău.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni” a devenit neîncăpătoare duminică, la o zi atât de importantă din viața lăcașului de cult. Credincioșii au venit într-un număr poate mai mare ca oricând la sărbătoarea bisericii, pentru a participa la Sfânta Liturghie, dar și la evenimentele zilei. La finalul slujbei, toți credincioșii parohiei care au fost prezenți la slujba de duminică au fost cinstiți de toți cei prezenți și au asistat la momente artistice pregătite cu această ocazie.
Prins fără permis pe motocicletă
Duminică după amiaza în jurul orei 17, pe Drumul Județean 142J, în afara localității Șeica Mică, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Șeica Mică, în timp ce conducea o motocicletă fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Prinși la furat de lemne
Duminică dimineața în jurul orei 11, un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Mediaș a sesizat polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Mediaș, faptul că trei bărbați taie ilegal material lemnos dintr-o zonă împădurită aflată în extravilanul localității Blajel. În urma intervenției la fața locului, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani, localnici, care, cu ajutorul unui microbuz, transportau cantitatea de 1,3 metri cubi de material lemnos, esență carpen.
De asemenea, în locul de unde cei trei au tăiat arborii, s-au găsit mai multe cioate, proaspăt tăiate, valoarea prejudiciului creat fiind de 1.248 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Mediaș.
Urs care alerga pe străzile din Porumbacu de Jos, îndepărtat de polițiști
Un urs care a alergat noaptea trecută pe străzile localității Porumbacu de Jos a fost îndepărtat de polițiști.
Acțiunea a durat circa o oră, timp în care ursul a intrat în mai multe grădini, fără a produce victime omenești sau pagube materiale.
„La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 02,00, în timp ce executau serviciul pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, au identificat un urs care alerga pe străzile localității. Cu sprijinul unui reprezentant al Ocolului Silvic Avrig, polițiștii au reușit îndepărtarea animalului în afara localității, în zona împădurită, fiind astfel înlăturat orice pericol față de persoanele din zonă și de bunurile acestora”, explică Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Se plătesc indemnizațiile președinților și membrilor secțiilor de votare
Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu va efectua plata indemnizaţiilor preşedinţilor şi membrilor secţiilor de votare din municipiul Sibiu începând de miercuri, 24 octombrie, între orele 9 și 16. Sumele vor fi ridicate de la sediul Instituţiei Prefectului din strada Andrei Şaguna numărul 10 (parter), în baza cărţii de identitate.
Pentru municipiul Mediaș, plata indemnizațiilor va începe tot miercuri, 24.10.2018, la sediul Primăriei Mediaș, din Piața Corneliu Coposu numărul 3, de la ora 10.
Pentru membrii secțiilor de votare din celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu, indemnizaţiile vor fi achitate la sediile primăriilor. Sumele necesare vor fi virate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu în conturile primăriilor.
Plăţile se efectuează în conformitate cu HG nr. 744/2018 privind stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice, a bugetului și a cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018.
Teatru documentar despre penitenciarele din România, în dezbatere la Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu în parteneriat cu Asociația Reciproca prezintă luni, 29 octombrie, de la ora 18, spectacolul „Țuhaus” în regia lui Lorand Maxim.
„Țuhaus” este un argou folosit în pușcăriile din România și definește termenul de închisoare. Spectacolul „Țuhaus” este bazat pe istoria protestelor din închisorilor românești și pe povestea unui fost deținut, care, de altfel își joacă propriul rol pe scenă. Cercetarea ce stă la baza acestui spectacol se apleacă asupra condițiilor de detenție și asupra resorturilor pe care unii deținuți le găsesc pentru a le contesta.
Spectacolul parcurge cu emoție și auto-ironie istoria unui bărbat care și-a petrecut aproape cinci ani din viață în penitenciarele din România și vorbește despre visele periculoase deschise de tranziție, mizeria și abuzurile închisorii și lupta împotriva acestora, dar și despre vinovăție. „Țuhaus” este o invitație de a reflecta asupra felului în care criminalizare, vina și pedepsirea sunt înțelese și operate de către societatea contemporană.
Spectacolul de la Sibiu va fi urmat de o dezbatere pe tema condițiilor, protestelor și a reformelor din sistemul penitenciar. Dezbaterea va fi moderată de jurnalista Lăutaru, cea care a realizat documentarea pentru spectacol și publicația „Țuhaus – scurtă radiografie a sistemului penitenciarelor”, un ghid al principalelor revolte ce au avut loc în penitenciare în perioada 1990 – 2017 și o primă introducere în contextul și cauzele acestora. Din echipa acestui proiect mai fac parte regizorul Lorand Maxim, dramaturgul Alexandra Voivozeanu și actorii Vlad Bălteanu, Alexandru Potocean și Andrei Șerban. Scenografia și proiecțiile live din spectacol au fost realizate de Alexandra Horghidan și Mișa Dumitru.
Spectacolul „Țuhaus” a fost creat în cadrul proiectului „Țuhaus – teatru documentar privind condițiile locative în penitenciar și este o co-producție a Asociației Reciproca, MACAZ – Teatru.Bar.Coop și Asociația ADO și a fost realizat cu sprijinul UNITER, AFCN și ARCUB. Spectacolul de la Sibiu este prezentat în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură a Teatrului Gong.
Spectacolul are o durată de 75 de minute și nu este recomandat celor cu vârsta sub 14 ani. Intrarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Credit foto – Nicu Lazăr
O familie cu doi copii mici a rămas blocată pe un drum forestier din Munții Lotrului
O familie cu doi copii a rămas blocată cu mașina pe un drum forestier din Munții Lotrului. Oamenii nu au mai putut înainta din cauza stâncilor căzute pe drum și au fost nevoiți să sune la 112. Salvamontiștii au intervenit de urgență și i-au salvat.
”În cursul nopții trecute o familie din Sibiu a solicitat ajutor. Oamenii au rămas blocati cu mașina pe valea Sădurelului datorită unor stânci căzute pe drum. În mașină se aflau și doi copii, unul de 11 zile și unul de 3 ani. A intervenit echipa Salvamont din Păltiniș. Intervenția s-a finalizat în jurul orei 2:30.” a declarat Adrian David, șeul Serviciului Salvamont Sibiu
Din fericire, nici unul dintre memebrii familiei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sexualitatea unui individ determinată pe baza organelor genitale
Persoanele Transsexuale ar putea fi scoase din drepturi, sub administrația Trump, titrează The New York Times
Departamentul de Servicii și Sănătate lucrează în prezent la redefinirea Articolului IX (Articolul IX al Constituției Americane prevede că „nicio persoană din Statele Unite nu poate fi exclusă, pe baza sexului, de la participarea la orice program educațional sau activitate care presupune primirea Asistenței financiare Federale.”) în ceea ce privește sexualitatea unui individ determinată pe baza organelor genitale cu care acesta se naște. Contrar administrație Obama, care a acceptat identitatea sexuală în școli, închisori și case de adăpost, acceptarea noii definiții a sexualității ar impune eliminarea recunoașterii federale de care beneficiază, în prezent, 1.4 milioane americani, care s-au declarat având alt sex decât cel cu care s-au născut.
„Această măsură presupune că ceea ce medicii acceptă deja despre pacienții lor, precum și ceea ce oamenii înțeleg despre ei înșiși, este irelevant din cauză că guvernul este în dezacord.”, a declarat Catherine E. Lhamon, care a condus Departamentul de Educație al Drepturilor Omului în perioada Președintelui Obama și care a sprijinit scrierea ghidului pentru persoanele transsexuale.
În ultimul an, Departamentul pentru Servicii și Sănătate a pledat pentru argumentarea faptului că termenul „sex” nu a făcut niciodată referire la identitatea sexuală sau la homosexualitate, iar ceea ce a făcut vechea administrație nu a fost decât să extindă acest termen asupra unor oameni care nu ar fi trebuit să beneficieze de drepturi civile.
Sursa: www.nytimes.com













