Acasă Blog Pagina 4414

Legea pentru modificarea Legii 317/2004 privind CSM, promulgată; Iohannis reiterează că nu susţine modificările

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, însă şeful statului reiterează faptul că nu susţine modificările aduse acestei legi.
„Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională a României”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, atât preşedintele Iohannis, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia.
„Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor”, se precizează în comunicat.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiţiei reprezintă „un regres pentru democraţia din România”.
„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO”, se spune în comunicat.
Totodată, preşedintele Iohannis „reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”.
Şeful statului solicită „reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie”.
De asemenea, Iohannis atenţionează că „opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”, se mai arată în comunicatul citat.

Udrea şi Bica, în arest preventiv pentru două luni, anunţă şeful biroului Interpol Costa Rica

Şeful biroului Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, a anunţat joi că Elena Udrea şi Alina Bica se află în acest moment în arest preventiv pentru două luni în centrul penal Vilma Curling în aşteptarea procesului de extrădare.
„De obicei, odată ce efectuăm arestarea, guvernul care o cere are două luni la dispoziţie pentru a finaliza toate formalităţile necesare. Totuşi, cele două persoane reţinute au dreptul să facă recurs pentru ca procesul să nu fie dus până la capăt”, a declarat Chinchilla, într-o conferinţă de presă difuzată pe canalul Agenţiei de Investigaţii Judiciare din Costa Rica. Oficialul costarican a adăugat că a avea un copil nu reprezintă un obstacol pentru finalizarea procesului de extrădare „cel puţin până în acest moment”.
Şeful biroului Interpol Costa Rica a precizat totodată că „la final de august, început de septembrie” un judecător costarican a validat mandatul internaţional de arestare iar în perioada care a urmat până la reţinere s-a realizat o supraveghere tipică pentru aceste cazuri.
Pentru Udrea s-a primit o notificare roşie în baza de date Interpol pentru infracţiunile de mită şi abuz în serviciu, emise de Interpol Bucureşti. Conform sursei citate, ea ar fi fost arestată pe o arteră publică, în jurul orei locale 10,00, în sectorul Sabana Oeste. În cazul Alinei Bica s-a primit o notificare roşie în baza de date Interpol pentru infracţiunile de mită şi corupţie, emise tot de Interpol Bucureşti. Ea a fost arestată în jurul orei 14,00 tot pe o stradă din Sabana Este.
Ambele au fost plasate sub ordinele unei Curţi Penale din San Jose, pentru a se lua măsurile corespunzătoare, mai spune sursa citată.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv, pe 5 iunie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv, pe 26 iunie, de magistraţii Înaltei Curţi la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

Expoziția „Om și munte” a ajuns la cea de-a doua ediție

0

În perioada 30 septembrie – 4 octombrie, la Centrului de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu a avut loc cea de-a doua ediție a expoziției „OM ȘI MUNTE”. Și de această dată acțiunea a lăsat impresii plăcute atât în sufletul celor care au trecut pragul, cât și în caietul pus la dispoziție de membrii Clubului de Tursim și Ecologie Montană Nordic Grup Sibiu, organizatorii acesteia.

Expoziția însumează fotografii cu peisaje montane, stânci, cascade, peșteri și cărări, toate provenite de la cluburile de turism montan din țară. Este vorba de RestArt – Curtea de Argeș, Cutezătorilor Munților – Satu Mare, Creasta Cocoșului – Baia Mare, Măgura – Cisnădie, Albamont – Alba Iulia, Vânturarița – Râmnicu Vâlcea, Alpin Club Carpatic – București, Palatul Copiilor – Sibiu, Nordic Grup Sibiu. Minunatele peisaje au prins viață sub privirile vizitatorilor atât români cât și străini. Atmosfera a fost completată de cântecele folk interpretate de Raluca Cișmaru, Bogdan Topor și Vlad Adragăi.
„Am să fug cu tine în MUNTE/ Să uităm cuvântul DACĂ/ Am să fug cu tine în MUNTE/ Să uităm cuvântul NU/ Aici și acum am simțit că nu mai există CONDIȚIONARE  (cuvântul „dacă”) și nici NEGARE (cuvântul „nu”), pentru că o mână de oameni cu suflet voios au oferit încântare pentru ochii și urechile ce au știut să vadă și au știut să asculte. Le mulțumim din suflet!”, a scris, în caietul de impresii, un admirator din Argeș.
„Bellissima foto, Bellissima România!” a fost și concluzia unui vizitator italian.

Lucrări de modernizare a rețelei de apă, cu afectarea furnizării in localitățile Vale și Săliște

Apă Canal Sibiu anunță că luni, 8 octombrie 2018, între orele 8-13, se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Vale și, parțial, în Săliște ( străzile: Brata, Șipotului, Luncii, Spitalului, Vale, Oprea Miclăuș, București, Băii, Eroilor, Ioan Moga, Pieții Vechi, Piața Junilor, Gării – parțial, Câmpului, D.D. Roșca, Școlii, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Intrarea Pălărierilor și Piatra Albă).
În intervalul menționat se vor executa lucrări de montaj vane la noua rețea de distribuție a apei potabile de pe strada Școlii din Săliște. Abonații din zonele afectate sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Informații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

4 localități din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 5 OCTOMBRIE 2018
* între orele 8-16 în BOGATU ROMAN,INTEGRAL.
* între orele 9-13 în COLUN-strada: PRINCIPALA; si GLAMBOACA-strada: PRINCIPALA.
LUNI, 8 OCTOMBRIE 2018
* între orele 9-15 în SADU, strazile: BALATRUCULUI; LIVEZII; CRINULUI; MERILOR; VISINILOR.
* între orele 9-12 în ROSIA, strada: PRINCIPALA-partial
* între orele 8.30-16.30 în BOGATU ROMAN, Localitate-partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Directorul CNAIR – DN7 va fi lărgit pe trei benzi, pe încă zece kilometri, până în 2020

Drumul Naţional 7 de pe Valea Oltului va fi extins pe trei benzi, între localităţile Boiţa şi Veştem, pe o distanţă de zece kilometri, urmând să fie amenajat şi un pasaj subteran pentru pietoni la Tălmaciu, până în anul 2020, investiţie estimată la şapte milioane de euro, a anunţat joi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, scrie Agerpres.
„Vom continua proiectul celor trei benzi de pe Valea Oltului. Avem o variantă de a merge de la Boiţa, de la ieşirea din Boiţa spre Sibiu, până la intrarea în Tălmaci şi apoi se continuă de la ieşirea din Tălmaci până la giratoriul de la Veştem, aproximativ 10 kilometri. Luăm în calcul de asemenea şi un pasaj subteran în Tălmaciu, tocmai pentru a evita blocajele în trafic, sunt două treceri de pietoni acolo, care practic produc nişte blocaje în trafic, pe vreo doi – trei kilometri, ceea ce este foarte mult în orele de vârf. Şi atunci ne-am gândit la soluţia unui pasaj subteran, trecere practic pe sub DN, în zona centrală a Tălmaciului, pentru pietoni. Această investiţie costă aproximativ şapte milioane de euro, această lărgire, de la ieşirea din Boiţa, până la intrarea în Tălmaciu şi de la ieşirea din Tălmaciu până la giratoriul de la Veştem”, a declarat directorul CNAIR, Narcis Neaga, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, se va construi o bretea nouă la drumul naţional, la ieşirea din Sibiu spre Bucureşti, astfel încât să nu mai fie aglomeraţie în trafic la sensul giratoriu de la Veştem, aflat la ieşirea din municipiul reşedinţă de judeţ.
„De asemenea, pentru descongestionarea traficului luăm în calcul o bretea care să lege direct DN-ul care iese din Sibiu, să meargă direct la pasajul de cale ferată, (…) ca să nu se mai blocheze, practic în momentul când cineva vrea să iasă dinspre Sibiu şi merge înspre Bucureşti să nu mai intre în giratoriu (…) şi cei care vin dinspre Bucureşti şi merg la Făgăraş să aibă o cale directă acolo”, a explicat Narcis Neaga.
Întrebat când vor fi gata lucrările de extindere a carosabilului la trei benzi de circulaţie pe încă zece kilometri pe DN7 – Valea Oltului, Neaga a spus: „Din punctul meu de vedere, la sfârşitul anului viitor poate să existe această lărgire făcută”.

Șeful CNAIR la Sibiu: Dacă nu vor fi contestații, în 2021 vom putea circula pe centura Mediașului

Centura ocolitoare a municipiului Mediaș ar putea fi finalizată în anul 2021, dacă nu vor fi contestaţii în urma licitaţiei, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acesta a fost prezent la sediul PSD Sibiu și a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre centura ocolitoare a municipiului Mediaș.
Centura, care va fi, practic, o prelungire a DN14, va avea 8,5 kilometri şi ea este evaluată, conform studiului de fezabilitate, la suma de 87 de milioane de lei. În data de 10 noiembrie va fi publicat anunţul de participare la licitaţie, iar termenul de depunere al ofertelor este 10 ianuarie.
Dacă nu vor exista contestații, în luna martie a anului viitor ar putea fi semnată proiectarea lucrării, care ar urma să dureze un an de zile, după care va începe construcţia. Neaga a spus că o ipoteză optimistă în ceea ce privește deschiderea circulației pe noua centură a municipiului Mediaș este anul 2021.

Asociaţia De Poveste caută voluntari

 
Asociația De Poveste caută voluntari care să își dedice timp pentru educație non-formală și activități variate în beneficiul copiilor din centrele de plasament din Sibiu. Persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu sau fără experiență în voluntariat, sunt invitate să devină prietenii acestor copii și să îi ajute să își rescrie povestea de viață.
Voluntarii implicaţi direct în interacţiunea cu copiii vor fi grupați în echipe de minimum două persoane şi vor petrece săptămânal 2 ore cu tinerii instituționalizați, venindu-le în sprijin prin educație non-formală, prin activități variate, cum ar fi: ajutor la pregătirea pentru școală, ateliere (re)creative. Suplimentar pot participa la activitățile extra pe care asociația le organizează pentru tineri (excursii, ieșiri la film, teatru, zoo etc) și la strângerile de fonduri.
Perioada de voluntariat durează din octombrie 2018 până în martie 2019, cu posibilitate de prelungire ulterior. Doritorii se pot înscrie completând formularul disponibil pe pagina de Facebook a asociației. Termenul limită pentru înscrieri este 10 octombrie 2018. După completarea formularului, voluntarii vor participa la sesiuni de training dedicate.
„A fi voluntar în cadrul asociației noastre reprezintă o oportunitate de a schimba ceva în bine, de a contribui la dezvoltarea unor tineri care au avut un început dificil în viață. Copiii din centrele de plasament au nevoie de prieteni care să le fie alături iar timpul petrecut cu voluntarii noștri s-a dovedit a fi foarte important pentru ei. Nu sunt necesare abilități speciale pentru a deveni voluntar De Poveste, considerăm că cele mai importante calități sunt empatia și dorința de implicare. Noi oferim sprijin și îndrumare pe toată perioada activității.” a menționat Carmen Bucșa, vice-președinte Asociația De Poveste.
Asociația De Poveste vine în sprijinul a circa 250 de copii instituționalizați din cinci centre de plasament și trei afterschool-uri din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Peste 80 de voluntari sunt implicați în acest moment în diferitele activități organizate pentru acești tineri.
Asociația De Poveste a fost înființată la Sibiu, cu scopul de a susține copiii și tinerii din centrele de plasament din județ în vederea dezvoltării lor personale și profesionale și integrării în societate prin metode non-formale de educație, workshop-uri formative și programe de sprijin.
E-mail: [email protected]
Tel: 0748920744 Carmen Bucșa

„Țăranul român de la Război la Unire”, la Muzeul Astra

Oferta cultural-turistică pe care Muzeul Astra a pregătit-o pentru anul acesta continuă cu evenimentele desfășurate în cadrul Proiectului Țăranul român de la Război la Unire. În acest context, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea loc în acest sfârșit de săptămână animații culturale și scenarii de reconstituire istorică, ilustrative pentru memoria Primului Război Mondial, și pentru cadrul general al Proiectului României Centenare.
„Țăranul român este personajul principal al evenimentelor care au generat actul Unirii de la 1918. Oltean, ardelean, moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență, țăranul român a luptat și, în repetate rânduri, și-a dat viața pentru idealul de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea. Scenariile de reconstituire istorică, tradițiile din viața țăranului chemat la oaste, atelierele culinare și spectacolul folcloric ce se vor desfășura duminică, 7 octombrie 2018, în Muzeul ASTRA și vor aduce în prim plan aspectele esențiale din traiul cotidian al țăranului român, confruntat cu drama Marelui Război.
Vorbim despre ritualuri arhaice avându-l ca personaj central pe țăranul chemat la cătănie, momente de repaus ale combatanților și de pregătire a hranei la bucătăria de campanie. Se vor organiza și ateliere de pregătire a tranșeelor și a zonelor de luptă cu echipamente și materiale de recuzită specifice, destinate ilustrării acțiunilor de front” , a declarat Lucian Robu, șef secție Conservare Bunuri Culturale Muzeul ASTRA
Marele Război se va regăsi și în secvențele de pregătire a familiilor și a gospodăriilor aflate pe linia frontului, ilustrându-se scenarii cu încartiruire de trupe. Animațiile culturale sunt organizate de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, (incluzând Muzica Militară a Academiei Forțelor Terestre), cu participarea soliștilor: Răzvan Năstăsescu; Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan, a membrilor Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și a Ansamblului Folcloric Ceata Junilor din Sibiu.
Țăranul român de la Război la Unire este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională – România Centenară.
Programul animațiilor și scenariilor în data de 7 octombrie 2018
Ora 14.00;
1. Scenariul plecării țăranului pe front:
Locații:
* Secvențe folclorice ilustrând cântece de cătănie, jocul la șură și reconstituirea Ritualului cămeșii celui plecat pe front, cu participarea pr. Prof. Constantin Necula, toate acestea desfășurate în Gospodăriile din Sectorul Lemn: Călinești-Berbești, Hodac, Straja, Stolojani, Obârșa-dogar.
Participă soliștii: Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan, membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului; membrii Ansamblului Ceata Junilor.
2. Reconstituiri istorice și ateliere ilustrative pentru viața țăranului-soldat pe front/ateliere culinare, ora 14.00
Locații:
* Zona de tranșee din proximitatea Gospodăriei din Nereju; zona corturilor- Gospodăria Poiana Perișani;
* Ateliere de amenajare a spațiilor de luptă, organizarea postului de mitralieră, a locațiilor de tragere, secvențe de instrucție în zona tranșeelor din proximitatea Gospodăriei Nereju; ilustrarea vieții cotidiene a țăranilor-soldați în tranșee;
* Secvențe cu Muzica militară a Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Sibiu, aleea Sector Lemn, cu deplasare la finalul scenariilor spre concertul de la Scena de pe lac;
* Ateliere de campare a soldaților într-o gospodărie țărănească din spatele frontului: pregătirea echipamentelor de luptă, scenarii cu soldații în repaus; povestea scrisorilor către cei de acasă, Gospodăria din Nereju;
* Scenarii ce ilustrează importanța spitalului de campanie (cortul medical) din timpul războiului, în proximitatea Gospodăriei Poiana Perișani;
* Scenariul cu jandarmul rural, pe aleea Sector Lemn;
* Scenarii de luptă pe zona de interacțiune a Sectorului Lemn;
3. Ateliere culinare, începând cu ora 12.00
Hrana soldatului – reconstituiri ale alimentației de front din Primul Război Mondial, Gospodăria din Nereju,
Mâncare de fasole la cazan; Hrană rece din ranița soldatului;
Mâncăruri din satele Primului Război Mondial – hrana țăranului acum 100 de ani
Târgul de Țară,
Borș de cartofi cu orez și mâncare de mazăre cu afumătură;
4. Spectacolul Folcloric – Scena de pe lac, ora 16.00;
Soliști: Răzvan Năstăsescu; Ovidiu Homorodean; Cosmin Verde; Ion Chiș; Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan alături de membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și membrii Ansamblului Ceata Junilor și muzica militară a Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Sibiu.

The Tiger Lillies concertează în deschiderea Astra Film Festival

0

Trio-ul muzical extravagant The Tiger Lillies deschide Astra Film Festival 2018, luni, 15 octombrie, de la ora 21, cu un concert în stilul avangardist deja consacrat, o combinație între punk, muzică țigănească și cabaret berlinez.
Evenimentul va avea loc de la ora 21.
„Acordurile muzicale ale lui Martyn Jaques (voce, acordeon, pian), Adrian Stout (bass, theremin, ferăstrău) și Jonas Golland (tobe, percuție) ne vor dezvălui o lume bizară și ieșită din norme, în care frumusețea izvorăște din umor negru crud, tristețe nefiltrată și veselie”, anunță organizatorii.
Bilete se găsesc pe www.eventbook.ro, la prețul de 30 de lei.

Maestrul Tudor Gheorghe revine la Sibiu cu „Tot ce-i românesc nu piere”

0

Tudor Gheorghe revine la Sibiu, cu o nouă premieră, în Anul Centenarului. Spectacolul „Tot ce-i românesc nu piere” va fi susținut de artist pe 22 noiembrie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu.
Maestrul propune un spectacol inedit, în care spectatorii vor regăsi după 30 de ani melodiile „Acolo este țara mea” și „Muică, toți suntem un neam” și multe alte piese.
Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra „Concertino” din Chișinău în componența complexă, alături de corul barbatesc „Concertino”, care va întregi atmosfera.
Spectacolul se va afla sub bagheta dirijorului și a orchestratorului Marius Hristescu.
Bilete se găsesc la agenția sălii de spectacol

Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” se apropie cu pași repezi

0

Programat în perioada 6-7 octombrie 2018, maratonul „25 de ore de teatru non-stop” va anima pentru a opta oară Sibiul cu teatru, muzică, poezie, artă plastică, film, într-un cocteil de neratat. După cum indică cifra opt, această ediție stă sub semnul infinitului, a deschiderii nelimitate spre public, a depășirii limitelor dintre arte, dintre performeri și spectatori, prin oferirea celor mai bune producții independente de la ora actuală, pline de miez, ce pun pe tapet probleme ale lumii în care trăim, exprimate în forme originale, adesea cu mult umor.
În deschiderea festivalului, sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 19:00, Asociaţia A.D.O. (Artă pentru drepturile omului) și Teatrul de Comedie din București, prezintă ,,Amintiri din epoca de școală“, un manifest împotriva conformismului și a preconcepțiilor întâlnite astăzi la nivelul sistemului de învățământ, având drept sursă de inspirație experiența personală a membrilor echipei de creație. Nu întâmplător, acest prim eveniment din cadrul maratonului va fi găzduit de Grădina BIS Teatru (str. Ștefan cel Mare, nr. 56), un loc pe care sibienii îl iubesc, unde pe parcursul întregii veri au avut loc spectacole fel de fel, pentru toate categoriile de vârstă, unde a fost mereu plin de lume, indiferent de starea vremii. În acest spațiu plin de energie pozitivă se vor desfășura patru spectacole în cadrul festivalui, organizatorii oferind asigurări că publicul va avea parte de căldură, atât la figurat, cât și la propriu, prin intermediul unui foc de tabără.
După deschidere, al doilea spectacol jucat la grădină, de la ora 21:00 va fi ,,Constelaţii“, oferit, de Teatrul de Artă, București. Este o meditație pe tema cuplului și a conjuncturilor ce-i devin favorabile, sau după caz, defavorabile, având în centru doi oameni aparent cu preocupări diferite, a căror relație din perspectiva mecanicii cuantice evoluează diferit în universuri diferite.
În ziua următoare, pe 7 octombrie, de la ora 12:00, cei mici sunt așteptați în același loc la „Anaz și Dragonul“, o producție BIS Teatru, realizată după o poveste scrisă de Bianca Babeş, specialist în psihodramă, ce abordează teme precum tipologia inadaptatului, valoarea prieteniei, gestionarea propriilor emoții, importanța recunoștinței. Zâna Anaz și irascibilul dragon Bu sunt interpretați de tinerii studenți Andrada Oltean și Cristian Iordan, muzica și versurile fiind semnate de Claudiu Fălămaș.
Ultimul spectacol ce va fi găzduit de Grădina BIS Teatru și penultimul din festival, este ,,HUOOOOO!!!“, al trupei Auăleu, din Timișoara, ce aduce în prim-plan un jandarm și o bătrână, discutând în cheie comică despre așteptările și neîmplinirile prezentului, despre grija zilei de mâine, despre despre libertate, despre viitorul tinerelor generații. Reprezentația va avea loc duminică, 7 octombrie de la ora 16:30.
Grădina BIS este completată și de alte spații din oraș în care Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” va aduce bucuria reîntâlnirii cu teatrul, fie ele outdoor (Piaţa Mică și Piaţa Mare, Pietonala Nicolae Bălcescu, curtea Bisericii Forticate din Gușteriţa) sau indoor (Sala Studio a TNRS, Teatrul Gong, Librăria Humanitas, Studioul CAVAS de la ULBS, Atrium Café Bistro&Art, Biserica Sfântul Francisc, sau Căminul pentru persoane vârstnice de pe str. George Coșbuc).
Festivalul are o arie largă de acoperire. El se adresează atât publicului ce frecventează adesea sălile de teatru, cât și celor care, din diverse motive, au mai puțin acces la astfel de evenimente, motiv pentru care o treime din spectacole au intrare liberă.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul http://bisteatru.ro/ și pe pagina de facebook Festival – 25 De Ore De Teatru Non Stop – Sibiu. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17), Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16), online de pe siteul www.kompostor.ro și la spațiile de joc în limita locurilor disponibile.
Preţul unui bilet este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari). Pentru vizionarea spectacolului pentru copii ,,Anaz și Dragonul“ din data de 7 octombrie, ora 12:00, la Grădina BIS, se va plăti bilet unic în valoare de 12 lei. De asemenea, organizatorii au pus în vânzare un număr limitat de abonamente, valabile pentru toate spectacolele din perioada 6-7 octombrie 2018 la prețul de 125 de lei.
Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), MARQUARDT fiind partener de tradiţie al evenimentului.
Sponsor: GarantiBank.