Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI, 12 SEPTEMBRIE 2018
* între orele 7.30-10.30 în SIBIU, strazile: BALCESCU N – partial; CETATII – partial; PAPIU ILARIAN; POPOVICI TIMOTEI.
* între orele 10.45–13 în localitatea: SIBIU, strazile: DISTRIBUITIEI – partial; AUTOGARII – partial; LEMNELOR – partial.
VINERI, 14 SEPTEMBRIE 2018
* între orele 11-15 în CRISTIAN, strazile: TUNEL CNAIR A1 SACEL; SC MAVA SRL; SC IZABEL; SC PANCAR; SC CINDRELUL SRL; SC FOREST IMPORT-EXPORT SRL.
* între orele 11-15 în ORLAT, strazile: SC DEIGER GROUP SRL; SC HUK HOLZANDEL SRL; ZONA BALASTIERA ORLAT.
FOTO – Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu, ales vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie
Recent a avut loc la Timișoara cea de-a 44 ediție a Congresului Român de Neurochirurgie, în asociere cu alte trei manifestări: Al 5-lea Congres al Regiunii Carpato-Danubiene, Al 23-lea Curs Francofon de Neurochirurgie, Al 2-lea Simpozion al Asistenților Medicali.
Evenimentul, organizat de Societatea Română de Neurochirurgie, a fost unul de prestigiu, reunind elita neurochirurgiei naționale și de pe patru continente, 45 de prestigioși profesori de neurochirurgie din țară și străinătate participând cu lucrări științifice. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost reprezentat la congres de către Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a celei mai importante instituții spitalicești din județul Sibiu, alături de studenți ai Facultății de Medicină din Sibiu, membri în cadrul Cercului de Neurochirurgie.
În cadrul congresului s-a desfășurat și adunarea generală a Societății Române de Neurochirurgie, unde a fost aleasă conducerea societății pentru următorii doi ani: președintele respectiv trei vicepreședinți. Președintele RSN a fost ales Conf. univ. dr. Horia Pleș din Timișoara iar Șef lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu a fost ales vicepreședinte. Tot vicepreședinți au mai fost aleși Prof. dr. Ion Poeata din Iași, respectiv Prof. dr. Radu Mircea Gorgan.
“Este o mare onoare pentru mine să reprezint neurochirurgia sibiană în cadrul Societății Române de Neurochirurgie unde se reunesc personalitățile acestei discipline medicale și sunt prezentate și dezbătute cele mai noi metode și inovații în intervențiile de specialitate, înregistrate in cele mai faimoase centre de neurochirurgie din țară și lume și cred că această poziției este o recunoaștere a rezultatul obținute împreună cu colectivului din cadrul Secției de Neurochirurgie a SCJU Sibiu”, a declarat Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu.
Tot în cadrul congresului s-a votat ca ediția următoare (septembrie 2019) a Congresului Național de Neurochirurgie, cu participare internațională, să se desfășoare la Sibiu.
„În cadrul ședinței a avut loc o prezentare a centrelor de neurochirurgie din țară iar Secția Clinică de Neurochirurgie a Spitalului Județean Sibiu s-a aflat în prim plan, prin prisma dezvoltării din ultimii ani, organizării acesteia și blocului operator ultra-modern pe care îl avem și unde realizăm intervenții complexe. Acestea au fost argumentele care au dus la alegerea Sibiului ca gazdă a viitorului congres, fapt care este o marea realizare și în același timp o deosebită onoare dar și o responsabilitate”, a adăugat Dr. Vicențiu Săceleanu.
FOTO – Separatoarele sensurilor de circulație de pe tronsonul Piața Unirii – Andrei Șaguna – Morilor vor fi reamenajate
Primăria Sibiu a contractat reamenajarea separatoarelor de benzi de circulație din zona sensului giratoriu din Piața Uniri, de pe strada Andrei Șaguna și de pe panta Morilor. În prezent acestea sunt marcate doar cu elemente de beton, funcționale, dar inestetice.
Contractul a fost semnat cu firma Terra Building la o valoare de 500.000 de lei și va consta în îndepărtarea elementelor de beton și reamenajarea cu borduri de piatră naturală și zone verzi. În interiorul acestor insule vor fi amplasate calupuri de piatră naturală și pământ vegetal în care vor fi plantate flori și arbuști care se pretează acestei zone pentru a nu obtura vizibilitatea în trafic. Pe panta Morilor se vor folosi elemente de delimitare din piatră, așezate estetic.
Lucrările au început în toate cele trei zone, termenul de finalizare pentru întregul proiect fiind sfârșitul lunii septembrie. Dat fiind faptul că acestea se desfășoară în interiorul insulei delimitate cu elemente din beton, traficul în zonă va fi afectat într-o mică măsură, dar șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită.
Concurs gastronomic internațional la Mediaș
În parteneriat cu Primăria Mediaș, Asociația Internatională a Polițistilor – Sectia Română – Regiunea 1 Sibiu organizează a doua ediție a Concursului Gastronomic Internațional „Bucătarii Civitas Mediensis 2018”. Manifestarea se desfășoară sâmbătă, 15 septembrie, între orele 10 și 14, în curtea Muzeului Municipal Mediaș. La concurs vor fi prezente echipe de câte 4 concurenți, anunțându-și până în prezent înscrierea competitori din județele Vâlcea, Brașov, Sălaj, Cluj, Alba, dar și din Ungaria. Jurizarea este efectuată de o echipa de specialiști în gastronomie, iar clasificările vor fi anunțate după ora 15.
De asemenea, tot în cadrul Muzeului Municipal va fi amenajată o sală de prezentare a uniformelor de Poliție, caschete de Poliție, trofee sportive și fanioane ale Asociației Internaționale a Polițiștilor. Accesul publicului la manifestare este permis pe baza invitației oficiale a Asociației Internaționale a Polițiștilor, regiunea Sibiu.
Sibienii isi pot exprima parerea cu privire la modificarea regimului de circulatie in zona Pietei Cibin
Sibienii sunt invitati sa isi spuna parerea cu privire la modificarile pe care municipalitatea intentioneaza sa le faca in ceea ce priveste regimul de circulatie in zona Pietei Cibin.
Mai exact, se propune schimbarea sensului de circulatie de pe strada Croitorilor cu venire dinspre strada Turnului spre strada Masarilor.
De asemenea, in zona ar urma sa fie montate semne „STOP” atat la intersectia strazilor Piata Cibin cu Masarilor cat si pe strada Masarilor la intersectiile cu strazile Croitorilor si Panzarilor.
Sibienii interesatu, pot depune propuneri si sugestii fie la Centrul de Informatii pentru Cetateni fie pe adresa de mail [email protected].
Șoferul unei autoutilitare a lovit o bătrână pe trotuar
Un bărbat de 35 de ani care conducea o autoutilitară a lovit o bătrână pe trotuar. Mașina era parcată petrotuar iar șoferul nu a fost atent la o manevrăd e mers îapoi și a lovit o femeie de 92 de ani din Vâlcea. Aceasta a fost rănită și transportată la spital.
”Accidentul s-a produs în municipiul Sibiu, pe strada Aurel Decei, șoferul de 35 de ani din Iași, al unei autoutilitare parcate pe trotuar nu se asigură la efectuarea manevrei de mers înapoi și acroșează o femeie în vârstă de 92 de ani din județul Vâlcea.” a declarat Elena Welter. purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Femeia este conștintă dar a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale iar șoferul este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
S-a stabilit prețul biletelor la Gaz Metan – Universitatea Craiova
Gaz Metan întâlnește, sâmbătă seara, Universitatea Craiova, pe teren propriu, într-o nouă etapă din Liga I. Conducerea clubului medieșean a stabilit ca prețul unui bilet de intrare să fie de 25 de lei în toate sectoarele stadionului. Biletele se vând joi și vineri în intervalul orar 16-19 și sâmbătă între orele 10-12 și 17-21. Partida dintre Gaz Metan și Universitatea Craiova se dispută sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 21.
Vă reamintim faptul că pot fi achiziţionate bilete şi de la chioşcurile alimentare unde se vinde pâine de Bazna, situate pe strada 1 Decembrie lângă Şcoala Generală 5, în cartierul Gura-Câmpului, Strada Blajului vis a vis de magazinul Profi în cartier Vitrometan, respectiv în piaţa agroalimentară la ieşirea strada Virgil Madgearu, în zona centrală). De asemenea cu trei ore înainte de startul partidei vor mai funcţiona încă două case de bilete, una la intrarea în Tribuna 1 şi una la sediul Clubului Gaz Metan de pe strada Stadionului fără număr.
Doar o zi până la deschiderea Expotricotex
Mai este doar o zi până la deschiderea unei noi edițieii de anul acesta a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. În perioada 12 – 16 septembrie sibienii au posibilitatea de a descoperi la Sala Transilvania unul dintre cele mai complexe târguri de gen din România. De la vestimentație de damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie și multe alte produse, până la articole pentru copii. Pe peroada târgului se organizeaza și o tombolă cu premii. Programul evenimentului este de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.
Dragnea despre prima poză publicată de Ponta: Habar n-am dacă este reală sau nu
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că „habar” nu are dacă fotografia în care este alături de George Maior şi în care apare şi Laura Codruţa Kovesi, pe care Victor Ponta a făcut-o publică, este reală sau nu.
„Habar n-am dacă fotografia de aseară este reală sau nu, securiştii sunt în stare de orice, să photoshopeze. Eu nu am ascuns niciodată faptul că m-am întâlnit cu Maior, că m-am întâlnit cu Coldea. Din ce îmi aduc aminte cred că atunci era vorba de un eveniment, ziua SRI, la acest eveniment erau cred că peste 100 de oameni, membrii Guvernului, eu atunci eram vicepremier, conducerile de la Parchete, conducerea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lideri de partide din Opoziţie, parlametari din Comisia SRI, deci acolo eram 100 şi ceva de persoane, primeam invitaţie şi mergeam. (…) Nu aveam de unde să ştiu eu atunci că şi Maior şi Kovesi, care apare acolo în fundal, stăteau cu fundul pe nişte protocoale ilegale şi neconstituţionale. Astea sunt metode securiste. De ce nu scot toate pozele? Eu chiar îi zic lui Ponta – de fapt lui Maior, că Maior i le dă, nu ştiu cum a luat Maior pozele de la SRI, SRI i le-a dat lui Maior, Maior i le-a dat lui Ponta – să scoată toate pozele, că eu ştiu că la toate aceste evenimente care erau semipublice, că nu erau evenimente ascunse, era un fotograf de la SRI care făcea poze într-una, tuturor. Poate apar într-o poză cu doamna Livia Stanciu, care ulterior m-a şi condamnat”, spus Dragnea luni la Antena 3.
El a adăugat că faptul că există poze cu el într-o locaţie, stând de vorbă cu unul şi cu altul, nu îl compromite pe el, „ci îi compromite pe ei, pentru că arată încă o dată cât de securişti sunt”, adică folosesc „metode securistoide, nu metode moderne”.
„Nu văd de ce nu le dau pe toate. Ar fi bine. Eu am primit astfel de ameninţări prin mesageri de vreo trei luni de zile şi am tot transmis: daţi pozele, că eu nu îmi aduc aminte să am poze indecente, nici eu cu Maior, nici cu Coldea, nici cu Kovesi, eu acolo am avut discuţii, vorbeam şi cu Elena Udrea. La aceste întâlniri eu nu obişnuiesc să merg cu bâta la mine şi să dau cu bâta în cap, sau să îi înjur sau să îi scuip pe cei care mă înjurau sau cu care nu eram de acord”, a afirmat Dragnea.
Preşedintele PSD este de părere că fotografiile în care este alături de George Maior nu au apărut acum întâmplător.
„Nimic nu e întâmplător, după părerea mea. Acum câteva luni preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a început să vorbească din ce în ce mai apăsat şi serios despre protocoale, şi despre rolul lui Maior în aceste protocoale şi despre multe alte afirmaţii, depoziţii, declaraţii date de tot felul de oameni care au fost la comisii şi care continuă să vină. Erau şi oameni care anunţaseră că vor veni şi exista o anumită disperare din partea lui George Maior, îmi trimitea tot felul de mesageri să îmi spună că nu e bine ce se întâmplă, că provocăm instabilitate, că SRI a avut anumite obiective pe care trebuia să le îndeplinească şi că noi nu le înţelegem pe toate. Nu m-a interesat. I-am spus în primul rând că eu nu îi spun lui Claudiu Manda ce să facă, nici membrilor din comisia SRI, în schimb, fiecare trebuie să plătească pentru ce a făcut. De asemenea, toate poziţiile mele publice în legătură cu implicarea SRI în activitatea Justiţiei, în DNA şi nu numai în DNA, câmpul tactic de care vorbea Dumbravă, acele protocoale toxice au contribuit în mod serios la o destabilizare solidă a acestui stat şi au scos de fapt multe instituţii din matca lor constituţională”, a apreciat Dragnea.
El a adăugat că probabil faptul că a anunţat că vor fi modificate legile securităţii naţionale a dus la apariţia acelor fotografii pentru a-l decredibiliza şi a destabiliza PSD.
„Cine sunt cei care au făcut asta? Sunt cei care pierd puterea ocultă pe care încă o mai au şi alţii care pierd bani dacă PSD rămâne în picioare şi dacă alianţa noastră cu ALDE rămâne la guvernare. Eu cred că ei sunt disperaţi pentru că se gândesc foarte serios că vor pierde tot dacă eu scap din capcanele lor. Iohannis pierde al doilea mandat, cei din statul paralel pierd această putere ocultă, odioasă şi nu numai. (…) Eu sunt convins că PSD are suficientă tărie, înţelepciune, maturitate ca să separe bobul de neghină şi să înţeleagă că acest război la care am intrat cu toţii trebuie dus până capăt, pentru că nu are cum să învingă răul. Poate unii dintre noi vom pica pe parcurs, dar noi avem acum şansa să readucem această ţară în matca ei constituţională, să readucem liniştea în ţară, să scoatem teroarea”, a susţinut Dragnea.
10 zile până la Memorialul Tordai
Cea mai iubită echipă a județului revine pe parchet din 20 septembrie. Timp de trei zile, în Sala Transilvania din Sibiu va avea loc ediția cu numărul X a Memorialului Tordai. Alături de CSU Sibiu vor încânta asistența alte patru formații: marea rivală, Universitatea Cluj, CSO Voluntari, CS Târgu Jiu și Khimik Youzhny (Ucraina). Programul este următorul:
20 septembrie
17:00 – Khimik Youzhny vs CSO Voluntari
19:00 – BC CSU Sibiu vs Universitatea Cluj
21 septembrie
17:00 – Universitatea Cluj vs Khimik Youzhny,
19:00 – BC CSU Sibiu vs CSO Voluntari,
22 septembrie
10:00 – CSO Voluntari vs. CS Târgu Jiu,
12:00 – BC CSU Sibiu vs Khimik Youzhny
Acțiunea este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sport 2018. Va fi prima șansă a fanilor de a vedea cum arată echipa lui Dan Fleșeriu, cu puțin înainte de startul noului sezon competițional. ”Suntem convinși că întreaga suflare galben-albastră așteaptă cu mare interes Turneul Internațional Memorialul Tordai 2018 pentru a-i vedea pe viu pe jucătorii noștri evoluând pe parchetul Sălii Transilvania. Iată că evenimentul a ajuns la ediția a X-a și, o dată cu ea, am introdus, ca element de noutate ”Bursa Ilie Mitea”. Cred că nu există vreun iubitor al baschetului sibian care să nu îl fi cunoscut pe ”Nea Titi”, poate cel mai înflăcărat, devotat și implicat suporter al echipei noastre, un om care a ajutat enorm de mult clubul nostru de-a lungul anilor și care, din nefericire, de câteva luni nu mai este printre noi. Vrem să îi cinstim memoria an de an și, așa cum a făcut el mereu, să ajutăm un tânăr de perspectivă să prindă aripi. Acestea au fost motivele pentru care am decis să acordăm anual, la Memorial, Bursa Ilie Mitea, unuia dintre tinerii baschetbaliștii sibieni talentați și care credem noi, poate atinge înalta performanță, cu puțin sprijin”, a declarat Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
De asemenea, în prima zi a Memorialului, trei dintre cei mai cunoscuți fotografi sibieni, Ana-Maria Mătușoiu, Adrian Bugariu și Cristi Cojocariu, fotografi nelipsiți de a meciurile echipei sibiene vor vernisa expoziția ”Emoții galben-albastre”. Expoziția va fi în holul de la intrarea principală, în Sala Transilvania. Evenimentul se află la cea de-a doua ediție și va începe de la ora 18,30. Acesta va cuprinde câteva dintre cele reușite fotografii ce surprind emoțiile galben-albastre, trăite în sezonul competițional anterior.








