Acasă Blog Pagina 4467

Dr. Alexandru Frăticiu: Există afecțiuni digestive care pot duce chiar la deces; bolnavul n-are niciun simptom

În general, bolile grave sunt marcate prin multă suferință, durerea fiind principalul simptom în aceste cazuri. În mod paradoxal, existăși afecțiuni gastro-intestinale grave care pot evolua fără simptome, acestea fiind depistate doar când au ajuns într-o fază foarte gravă. Despre ce astfel de boli digestive este vorba și cum pot fi diagnosticate înainte de a se ajunge la complicații, ne spune dr. Alexandru Fraticiu, medic primar gastroenterolog, doctor în științe medicale, Spitalul Clinic Județean și de Urgență Sibiu.
Care sunt bolile digestive care pot evolua silențios sau complet asimptomatic?
Pasiunea pentru acest fenomen interesant mi-a fost indusă de constatarea existenței unor ulcere gastro-duodenale cu evoluție complet asimptomatică până la apariția unor complicații majore, uneori fatale, cum ar fi hemoragia digestivă sau perforația. Aceste complicații se manifestă ca atare și nu ca simptomatologie obișnuită ulceroasă. Concret, unii pacienți prezintă un ulcer gastric cu evoluție îndelungată, nemanifestă, și care, deodată, simt o durere brutală „ca un pumnal” în burtă. Acesta este simptomul dat de peritonita produsă în urma perforației și nu de ulcerul în sine, iar ulterior apar și alte simptome ale peritonitei consecutive. Sau, unii pacienți ulcerosi, complet asimptomatici, prezintă brusc o lipotimie fără alte simptome, iar când se fac analize, se constată o anemie severă cauzată de o hemoragie mare ulceroasă care nu prezintă alte simptome.
Și, pentru că vorbim de boli grave, trebuie să menționez că sunt multe forme de cancere ale tractului digestiv care pot evolua complet asimptomatic sau silențios, până când apare obstrucția completă a tractului digestiv, când se produc simptome majore date de obstrucția tractului digestiv. Cu cât lumenul segmentului de tub digestiv este mai mare, ca de exemplu stomacul sau cecul (parte a colonului), cu atât evoluția cancerului poate fi mai îndelungată, fără a produce simptome. Așa se explică și cazurile dramatice ,cu deces rapid după diagnosticare, pentru că evoluția a fost îndelungat asimptomatică, boala fiind diagnosticată în stadiu final.
Cum se pot depista asemenea afecțiuni care, de fapt, nu îl supără pe bolnav?
Este necesară înțelegerea complexității patologiei umane, importanța controalelor medicale  zise de rutină,  de prevenție sau a screening-urilor care se fac pe anumite grupe populaționale care au riscuri pentru asemenea evoluții asimptomatice. Astfel, știindu-se că există genetic o anumită configurație biologică și morfologică a unor pacienți care predispun la asemenea evoluții, este important de aflat din istoricul pacientului dacă au existat asemenea cazuri în familie.
La persoanele vârstnice, cu afecțiuni neurologice, cu anumite atrofii, demențe etc., există șanse mai mari să prezinte patologie gravă fără durere sau alte simptome. Diabeticii care prezintă neuropatie diabetică, de asemenea, pot evolua cu o patologie asimptomatică.
Apoi, există o vastă grupă de pacienți consumatori de medicamente antiinflamatoare, antireumatice, care prin efectul lor antialgic pot influența percepția durerii, această categorie fiind cea mai expusă la a dezvolta mai ales ulceregastro-duodenale asimptomatice,cu potențial hemoragic fatal.
Care ar fi metodele de diagnosticare cele mai eficiente în a evidenția afecțiunile digestve asimptomatice ?
Există diverse tehnici de diagnostic, cum ar fi radiologia (tranzit baritat), computer tomografia sau rezonanța magnetică nucleară, care pot facilita asemenea diagnostice, însă, progresul făcut de tehnicile endoscopice digestive, bazate pe video, pe magnificație, pe eco-endoscopie, face ca aceste tehnici endoscopice să fie cele mai eficiente în a diagnostica afecțiunile gastro-intestinale asimptomatice.
 Când se recomandă aceste tehnici și căror categorii de pacienți?
 Indicația de a efectua o gastroescopie sau o colonoscopie este evident cea mai frecvent făcută indivizilor care prezintă simptome oarecum specifice. Este, însă, obligatoriu să ne gândim la a indica astfel de proceduri și la categoriile de pacienți enumerați mai sus: pacienti cu istorie familială de afecțiuni asimptomatice, pacienți debilitați fizic, cu boli cronice invalidante, pacienți diabetici, pacienți cu anemii neexplicate, și, nu în ultimul rând, pacienți care iau îndelungat aspirină sau alte antiinflamatoare. Practic, oricărui pacient cardiac la care i se indică nu numai aspirină, dar și alte anticoagulante, ar fi bine să i se facă un bilanț al stării stomacului, mai ales pentru a exclude și o eventuală infecție cu helicobacter pylori, care ar avea un efect agravant pentru acțiunea antiinflamatoarelor.
 Cum se explică faptul că unii pacienți au dureri foarte mari, iar unii nu au niciun fel de simptom, referindu-ne la aceeași boală ?
Durerea este un simptom subiectiv. S-a constatat că unii factori de agresiune trebuie să depășească un anumit prag de intensitate pentru a percepe senzația produsă ca durere. Așa se explică de ce o strângereu șoară de mână poate crea o senzație plăcută, care exprimă prietenia, bucuria revederii, în timp ce o strângere mai agresivă produce durere.
Sunt indivizi care au un prag foarte ridicat de percepție a durerii, la care stimulii puternici nu produc durere. Aceștia sunt cei dintre care se selectează pacienții cu afecțiuni grave care nu percep durerea sau alte simptome.
Pe măsură ce știința evoluează, determinările de laborator sau histologice fiind tot mai sofisticate, înțelegem tot mai bine și acest fenomen al percepției senzațiilor și simptomelor.
Astfel, se cunoaște că sângele uman și fluidele biologice din corpul uman sunt cele mai sofisticate cocktail-uri alcătuite din mii de substanțe denumite biologic active, neuropeptide, hormoni etc.
În fiecare proces biologic din corpul uman intervin multiple asemenea substanțe, dintre care, din punctul de vedere al fenomenului dureros, unele au efect stimulator-excitator (adrenalina, bradikinina, histaminele etc.) care accentuează durerea, în timp ce altele au efect inhibitor asupra durerii, cum ar fi unele substanțe opioide produse chiar în creierul uman (endorfine, encefaline tc.). Echilibrul între cele două grupe de substanțe biologic active, stimulatoare sau inhibitoar, sau dezechilibrul acestora reprezintă marca specifică a fiecărui individ în ceea ce privește prezența sau nu a simptomelor atunci când există o patologie, fie ea și gravă.
Care trebuie să fie atitudinea, conduita medicală față de asemenea pacienți asimptomatici ?
Odată diagnosticați cu boli digestive asimptomatice sau episoade asimptomatice, este, practic, necesară o urmărire și o conduită riguroasă. Consider că sunt necesare controale periodice endoscopice, mai ales la indivizii care activează sau locuiesc în zone izolate (aviatori, vaporeni, șoferi de cursă lungă, persoane ce trăiesc în comunități izolate) care pot dezvolta complicații majore cu potențial letal dacă nu există acces la asistență medicală promptă.
Pentru persoanele care suferă de ulcer cu episoade asimptomatice se recomandă tratament îndelungat cu medicație antisecretorie acidă și pansamente gastrice, mai ales atunci când se află în ipostaze în care nu pot beneficia de o asistență medicală de urgență.
Aș încheia cu un appel, nu doar la pacienți, ci chiar la medici pentru a acorda o atenție corespunzătoare acestui fenomen paradoxal al medicinei, care este insuficient înțeles.
 
 
 

Program nou la casieria centrală a Apă Canal Sibiu

Începând cu data de 3 septembrie, casieria centrală a societății ”Apă Canal Sibiu SA”, din strada Eschil nr. 6, Sibiu, va funcționa după următorul program:
* Luni – joi, între orele 07,00 – 14,00
* Vineri, între orele 7,00 – 11,30.
La casieria centrală pot fi efectuate plăți de către clienții persoane fizice sau juridice din toate localitățile aflate în raza de operare, în baza facturilor emise, prin scanarea codului de bare. Facturile pot fi achitate cu numerar sau cu card bancar.

Ioana Guță, profesorul artist și artistul profesor

Ioana Guță este profesor de arte la Școala de Educație Incluzivă Nr.2 din Sibiu, acolo unde elevi îi sunt copiii cu deficiențe de auz. O prezență discretă, fină, o rază de culoare pe holurile acestei școli, așa este Ioana, ori de câte ori o întâlnești. Recunosc că, îmi place să scriu reportaje inspirate de această instituție. Este o altă lume între acei pereți… aparent tăcută, dar atât de plină de semne, de trăiri, de emoții și, cel mai important, de multă dragoste. Copiii care învață acolo au nevoie, mai mult decât ceilalți, de afecțiunea profesorilor lor. Așa percep ei lumea și așa pot s-o audă. Acesta este și motivul pentru care m-am decis să vă povestesc despre Ioana, o tânără cu suflet mare și cu un talent și mai mare. Acela de a prezenta viziunea lumii în culori, de a desena vise, de a colora emoții și de a-i învăța și pe alții cum să o facă. Pentru mulți dintre dumneavoastră va fi doar un chip și un nume, însă pentru elevii ei, Ioana este cea care le creionează destinul și cea care dă culoare și sens vieții lor.

Nu uit niciodată chipurile celor despre care scriu, așa că, îmi amintesc perfect de Magdalena Imbrea sau de Gabriel Chirică, doi copii frumoși și talentanți, elevi la Școala Incluzivă, premiați la olimpiade de pictură. Scriind despre ei, am cunoscut-o pe Ioana Guță, cea care le-a îndrumat pașii, a crezut în ei și i-a susținut în performanță.
Ioana s-a născut la Sibiu, în 6 ianuarie 1982. A urmat Colegiul „Andrei Șaguna”, apoi Liceul de Artă și a terminat Facultatea de Arte Plastice de la Timișoara, specializarea și masteratul în Grafică. S-a născut cu talentul de a mânui pensula și creionul, iar pentru asta îi mulțumește lui Dumnezeu.
„Din copilarie îmi plăcea să desenez. Îmi amintesc cum și în pragul examenelor importante, eu stăteam cu cartea deschisă și aveam deasupra o foaie pe care desenam. De câte ori mă vedea mama, îmi spunea pe un ton autoritar: Tu ce faci? Înveți sau desenezi? Desenam ce-mi venea în cap… peisaje, prințese, portrete. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru talentul meu. Când mă gândesc la asta, îmi spun mereu: Creatorul mi-a dat bucuria de a admira creația Lui și de a o reinventa cu ajutorul imaginației, al mâinii conduse de gând și al pensulei sau creionului care transpune imaginea plastică”, spune Ioana.
De-a lungul timpului, și-a expus lucrările în diferite expozitii de grafică și pictură, cu tematică variată: „Călătorie spre infinit”, „Valențele timpului”, „Renașterea formelor”. De asemenea, a făcut și ilustații de carte. Dar Ioana mai are o pasiune, aceea de a preda. În fond și la urma urmei, tot o artă.
A avut ca profesori, artiști contemporani, care au inspirat-o și care au învățat-o tainele artelor plastice. I-au arătat cât de frumos și important este să împărtășești cu alții ceea ce știi și tânăra a ales să-și dezvolte, în paralel, ambele pasiuni.
De 13 ani predă Arta
 Anul 2005, este primul ei an de învățământ. Predă arta la Liceul „Constantin Noica” și la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum. Lucrează apoi trei ani și la Liceul „Onisifor Ghibu”, ca profesor suplinitor, însă, pentru că-și dorea să devină titular, ajunge în 2009 la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2.
Sunt 9 ani de când lucrează cu elevi deficienți de auz, comunicând prin artă. Cu pasiune și cu dragoste, Ioana reușește să expună ideile creative ale copiilor. Asta este și ceea ce am apreciat la ea, pentru că am tot întâlnit-o, în special atunci când organiza expoziții cu vernisaje sau concursuri școlare creative, în care, arăta sibienilor ce pot copiii ei. Și acum, pe holurile Bibliotecii Astra sunt expuse tablouri ale micilor artiști îndrumați de ea. Își iubește meseria, își iubește elevii, iar cea mai importantă lecție pe care le-o predă este aceea de a-și urma visele. Nu pleacă nici ea de la ore fără a învața de la elevii ei că, în viață, poți depăși orice obstacol, mai ales dacă ai zâmbetul pe buze.
Pentru școală își dorește un atelier de pictură cu reviste, albume de artă, unde copiii să vină cu drag. Își dorește ca programele școlare să fie axate pe teorie aplicată, pe metode practice, pe experimente, ore de tip atelier, muzee și expoziții virtuale, pe grafică pe calculator. Pentru ea își dorește mai mult timp creativ, să realizeze lucrări de grafică și pictură inspirate din arta abstractă.
„Mă regăsesc în arta abstractă. Mă ajută să-mi exprim liber ideile și trăirile. La fel ca Vincent Van Gogh, eu îmi visez picturile, apoi îmi pictez visele. Albul mă ispiră să pun culoare și iubesc lumina”, vorbește Ioana despre pasiunea ei.
Până își va vedea toate planurile duse la bun sfârșit, Ioana este susținută de familie și prieteni să meargă mai departe în a educa simțul frumos al unor copii speciali, în a le demonstra că se poate, în a-i ghida spre performanță și, cel mai, important, în a-și depăși limitele prin dărâmarea de bariere instituționale. Doar așa poate demonstra că imaginația nu are limite, iar copiii trebuie să aibă libertatea de a fi ei înșiși.

31 august, ultima zi in care se pot depune cereri pentru recuperarea taxei auto

0

31 august este ultima zi in care sibienii care au platit taxe auto sub diverse forme isi pot depune actele necesare pentru a si le recupera. Vorbim aici despre taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si timbrul de mediu. Acestea au fost active in ultimii 10 ani.
Sibienii pot depune cererile de recuperare la sediul Finantelor Publice de pe Calea Dumbravii.
Oamenii trebuie sa stie si ca Statul este obligat sa le plateasca dobanda pe langa banii care vor fi restituiti. Dobanda este de la 0,002% pentru fiecare zi de la plata taxei.

Ministerul Transporturilor: Constructorul italian Astaldi a anunţat că e pregătit să realizeze lucrări de minimum 400 milioane euro în 2019

Reprezentanţii constructorului italian Astaldi au anunţat joi, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, că firma este pregătită să investească minimum 400 milioane euro anul viitor,în România, informează ministerul de resort, pe pagina de Facebook.
Lucian Şova şi reprezentanţii conducerii constructorului Astaldi, care derulează lucrări de infrastructură în România, au discutat despre modalităţile de accelerare a investiţiilor pentru finalizarea la termen a proiectelor de autostrăzi, cale ferată şi metrou.
„Ministrul Lucian Şova a asigurat partea italiană că autorităţile române vor acţiona rapid pentru facilitarea parcursului birocratic al acestor investiţii. Astaldi a menţionat că este pregătit să realizeze lucrări de minimum 400 milioane euro în anul 2019”, se menţionează în comunicatul MT.
Proiectele importante în care este implicat constructorul italian sunt autostrada Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş, realizarea căii ferate Radna-Gurasada-Simeria şi magistralele de metrou M4 şi M5.

Atenţionare de călătorie MAE: Grecia – riscul contractării virusului West Nile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că o alertă privind riscul contractării virusului West Nile a fost emisă de Centrul de Control şi Prevenţie din cadrul Ministerului grec al Sănătăţii, pentru perioada următoare.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis joi AGERPRES, se recomandă folosirea substanţelor de protecţie şi să se poarte îmbrăcăminte care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.
Zonele cele mai afectate în prezent sunt Attica şi Peloponez (Corint), indică sursa citată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.roşi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”(http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Golgeterul CFR-ului, după rușinea istorică: ”Fotbalul te pedepsește când îl iei la mișto!”

0

www.fanatik.ro

Cel mai bun fotbalist al CFR-ului în ultimul timp, George Țucudean a spus lucrurilor pe nume la finalul partidei incredibile pierdute de echipa sa, 2-3 cu Dudelange. CFR Cluj a fost eliminată de luxemburghezi, după înfrângeri tur-retur si un rezultat total neașteptat, 2-5 la general. ”Mai este ceva de spus? Nu mai este nimic! Am luat un gol care ne-a turnat plumb în picioare. Nu am fost atenți în meciul tur, pentru că, dacă era altul rezultatul de acolo, altfel jucam și acasă. Este urât ce s-a întâmplat, dar nu mai avem ce face. Mergem înainte, pentru că explicații ca acelea că terenul a fost nu știu cum nu mai există. Fotbalul te pedepsește când îl iei la mișto”, a declarat Țucudean, la Telekom Sport.

Victorie, dar out din Europa! Seară tristă pentru fanii lui FCSB, după un succes amar cu Rapid Viena

0

www.fanatik.ro

Vicecampioana României a ratat calificarea în grupele Europa League! FCSB a învins cu 2-1 în retur, pe Rapid Viena, dar nu a fost suficient pentru a juca încă o dată pentru accederea în șaisprezecimile celei de-a doua competiții inter-cluburi. Austriecii s-au calificat după 4-3 la general. Gazonul de pe Arena Națională a fost groaznic.
După 3-1 în tur, roș-albaștrii aveau nevoie de 2-0 pentru a întoarce soarta calificării. Au reușit să ajungă la acest scor în prima repriză, după un gol al lui Gnohere (min.12) și un auto-gol al lui Potzmann, în prelungiri. La pauză, FCSB era calificată în grupe! Repriza a doua de pe Arena Națională a schimbat soarta calificării. Sonnleitner (min.63) avea să marcheze golul decisiv pentru Rapid Viena. Acesta a înscris după o eroare gravă a portarului Andrei Vlad. Tînărul goalkeeper a scos o minge care se ducea un metru pe lângă, iar din respingerea sa a venit golul oaspeților. În ultimele 20 de minute, gazdele au atacat și și-au creat ocazii importante, însă Planici nu a reușit să marcheze.

Andreea Dragoman, 16 zile în ”țara ping-pong-ului”

0

Jean Denis Beucher

Tenismena celor de la CSA Steaua București, alături de colega sa de la lot, Adina Diaconu au participat în perioada 8-24 august la un stagiu de pregătire, în China. Cele două campioane mondiale de juniori s-au pregătit în ”țara ping-pong-ului” cu jucătoare asiatice, la Shanghai. La acțiune au fost invitați sportivii care s-au calificat la Jocurile Olimpice de Tineret, de la Buenos Aires (Argentina, octombrie 2018). ”Cred că este un mare câștig să vedem cum se antrenează chinezii. Am ieșit din rutina noastră de acasă și am avut ocazia să întâlnim alți parteneri cu care să ne antrenăm. A fost un cantonament bun. Am avut ocazia să jucăm cu chinezoaice și să ne obișnuim cu stilul lor. Ne-am antrenat zilnic 5-6 ore. O diferență pe care am văzut-o la acest cantonament a fost faptul că programul de antrenament a fost mereu la fel în ceea ce privește exercițiile. Făceam mereu aceleași teme la antrenament, cu excepția pregătirii fizice, pe când noi preferăm să schimbăm mereu exercițiile și să le diversificăm”, a declarat Andreea Dragoman. În acest moment, medieșanca se află la Campionatul Național pe echipe de Seniori, Divizia A. Ea joacă pentru steliști. În săptămâna viitoare, Andreea va participa la Top 10 Europa, concurs ce i-aadus atâtea satisfacții în trecut. Evenimentul va avea loc în Portugalia.

S-au tras la sorți grupele Uefa Champions League! Aici puteți vedea pe cine va întâlni Bayern, Real, City și celelalte favorite

0

www.espnfc.com

Monaco a fost gazda tragerii la sorți a grupelor ediției 2018-2019 a Uefa Champions League. Cea mai importantă competiție inter-cluburi se anunță extrem de spectaculoasă, iar grupa Barcelonei, a celor de la PSG, Atletico Madrid și a lui Juventus se anunță extrem de interesante. În grupa A, Atletico Madrid va evolua în compania Borusiei Dortmund, a lui Monaco și a celor de la Club Brugge. În grupa B, la prima vedere, FC Barcelona se va lupta pentru calificarea în optimi cu Tottenham Hotspur și Inter Milano, iar PSV Eindhoven poate fi echipa surprizelor în competiție. Grupa C se anunță cea mai puternică din întrecere, PSG, Napoli și Liverpool dând bătălia pentru top 16, iar Steaua Roșie Belgrad va reveni la ”masa bogaților” cu gânduri de a face punct sau puncte. Grupa D pare cea mai echilibrată din UCL, toate cele patru formații au șanse la calificarea mai departe. FC Porto, Schalke, Galatasaray și Lokomotiv Moscova sunt cele patru echipe. A cincea grupă este cea a campioanei Germaniei, Bayern Munchen. Bavarezii vor juca cu Benfica Lisabona, Ajax Amsterdam și AEK Atena. Portughezii și olandezii au oferit meciuri extrem de spectaculoase în preliminarii și este de așteptat să o facă din nou și în grupe. Grupa F pare nemaipomenită pentru Pep Guardiola și Manchester City. ”Cetățenii” sunt clar favoriți de a termina pe locul I, într-o grupă cu Shakhtar Donetskh, Olympique Lyon și Hoffenheim. Cea mai bună echipă de club din lume a avut parte de o tragere nemaipomenită la sorți. Real Madrid va juca cu AS Roma, CSKA Moscova și Viktoria Plzen. Madrilenii și romanii sunt marii favoriți. În ultima grupă, fanii sportului vor vedea revenirea lui Cristiano Ronaldo pe ”Teatrul Viselor”. Juventus și United vor juca cu Valencia și Young Boys Berna.

”Campioana unei mari rușini”! CFR Cluj a fost eliminată de Dudelange

0

www.gsp.ro

Campioana României în exercițiu a suferit o rușine istorică în această seară. CFR Cluj a fost eliminată din preliminariile Uefa Europa League de luxemburghezii de la Dudelange. Mai mult, alb-vișinii au pierdut tur-retur contra acestora, după eșecul 2-0 din deplasare, CFR a fost învinsă cu 3-2 și pe teren propriu. Luxemburghezii au condus cu un incredibil 3-0 în Gruia. Dudelange are un buget de 4 ori mai mic decât CFR, iar opt dintre fotbaliști merg la muncă în timpul săptămânii și apoi la antrenamente. La pauză scorul a fost 0-0. Din minutul 51 avea să înceapă dezastrul. Sinani a deschis scorul după un șut extraordinar, în vinclu. Trei minute mai târziu, acesta a reușit dubla și scorul la general era 4-0. Oaspeții nu s-au oprit aici, în minutul 78 au mai înscris o dată prin Turpel. Finalul a aparținut gazdelor, care au mai salvat puțin din rușinea istorică, Omrani și Tambe au marcat pentru CFR și s-a terminat 2-3.

Sorana Cîrstea-Maria Sharapova, meciul ”dimineții” la US Open

0

http://pontul-zilei.com

Singura jucătoare româncă ce a rămas pe tabloul principal individual la US Open va juca în această noapte pentru calificarea în șaisprezecimile turneului de la New York. Vineri dimineață, în jurul orei 05,00, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Maria Sharapova. Va fi a doua întâlnire dintre cele două tenismene. Până acum, unicul joc între Sorana și Maria a avut loc în 2012, când rusoaica s-a impus fără emoții, în două seturi, scor 6-2, 6-2. Față de atunci, locurile în clasament și evoluția în teren sunt mult schimbate și mai echilibrate. Exact cum se anunță duelul dintre Cîrstea și Sharapova. Partida din această dimineață va avea loc pe terenul Artur Asha, exact după jocul lui Novak Djokovic cu Tennys Sandgren. Meciul va fi transmis în direct pe Eurosport.