Acasă Blog Pagina 460

Nicușor Dan, în videoconferință, cu liderii UE, pe tema Ucrainei. Ședința CSAT a fost amânată

Daniela Arnăutu

Președintele României, Nicușor Dan, a fost convocat, de urgență, să participe, luni, 24 noiembrie 2025, ora 11.30, la videoconferința cu liderii Uniunii Europene, pentru a discuta situația Ucrainei.

În acest context, Nicușor Dan a decis amânarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, de la ora 12 la 14.

Planuri de apărare, pe masa CSAT

Anterior, președintele Nicușor Dan a precizat că la ședința CSAT se va discuta, pe lângă alte subiecte ce vor avea caracter militar, și despre aprobarea unor planuri de apărare, o Strategie Națională pentru perioada 2025-2030.

De asemenea, în ședința CSAT se va discuta și raportul privind combaterea traficului și consumului de droguri în primele șapte luni ale anului 2025, dar și analiza participării României la exercițiul NATO „CMX-25”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

În sfârșit, fără petarde. Închisoare sau amendă de 7.500 de lei pentru cei care le folosesc

Pentru că sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, oamenii trebuie să știe că din acest an nu vom mai putea cumpăra petarde.

Singurele obiecte pe care le vom putea achiziționa vor fi artificiile de brad, dar și alte arificii cu risc scăzut de accidentare, celelalte categorii fiind destinate exclusiv pirotehnicienilor autorizați.

Amenzile prevăzute de actul normativ sunt cuprinse între 1.000 și 7.500 lei. În cazul persoanelor juridice care nu respectă aceste prevederi, maximele amenzilor se majorează cu 100%. De asemenea, actul normativ prevede pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare.

„Începând cu luna august a acestui an, au intrat în vigoare modificările aduse la legea 126 din 1995 privind regimul materialelor explozive.

Scopul acestor modificări au fost atât prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecințe asupra ordinii și siguranței publice sau de altă natură, răniri de persoană, incendii sau distrugeri de bunuri.

Principalele modificări aduse sunt faptul că articolele pirotehnice din categoria F1, acele artificii de brad, focuri și bețișoare, bengale, pocnitori pentru petreceri, jerbere, granule scânteietoare etc sunt singurele care pot fi comercializate și utilizate de către persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani.

Acestea prezintă un risc căzut și de zgomot și de pericol.

Modificările au interzis articolele pirotehnice din categoria P1, acele pocnitori și petarde care prezentau un risc foarte mare de rănire de persoane și ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani și articole pirotehnice din categoria T1 care sunt folosite în scopuri tehnice, pe platouri de filmare, în industria auto etc.

Acele pocnitori și petarde pe care noi le auzeam erau permise publicului larg care avea vârsta de peste 18 ani, dar nu erau în scopuri de divertisment, ci într-un scop tehnic.

De exemplu, pentru îndepărtarea animalelor sălbatice sau animalelor periculoase, numai că erau folosite într-adevăr între blocuri și produceau acele răniri grave sau zgomot.

În această perioadă, Poliția Română, prin direcția Arme, desfășoară la nivel planul de acțiune pirotehnic prin care încercăm să verificăm modul de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

Pot să vă spun că, până în prezent, au fost efectuate peste 700 de acțiuni și controale, au fost constatate peste 200 de infracțiuni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 145.000 lei și a fost confiscată cantitatea de aproximativ 10 tone de articole pirotehnice.

Amenzile prevăzute de actul normativ sunt cuprinse între 1.000 și 7.500 lei. În cazul persoanelor juridice care nu respectă aceste prevederi, maximele amenzilor se majorează cu 100%.

De asemenea, actul normativ a pus în concordanță cu modificările și infracțiunile și sancționarea infracțiunilor cu pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare.

Pe această cale aș vrea totuși să aduc în vederea cetățenilor să respecte prevederile legale referitoare la articole pirotehnice, la regimul acestora, pentru că sănătatea este mai presus de orice”, a afirmat specialistul IGPR Angelo Badea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Anca Sârghie, jurnal de călătorie. O vizită literară la Chicago

Articol de Anca Sârghie

Când urcam la Sibiu în avion, luând drumul Americii, mă urmărea gândul că primul popas la Chicago va fi doar de 3 zile, pentru că viața culturală a românilor în frumoasa metropolă americană este anodină, din lipsa unui promotor, atât de necesar în ideea de a entuziasma comunitatea pentru actul artistic. Știam exact cum trebuie să arate acest om, după ce la New York fusesem invitată de prin 2006 și până la pandemia de covid din 2019 de către preotul și profesorul universitar Theodor Damian la anualele manifestări din luna ianuarie consacrate poetului național Mihai Eminescu și Unirii Principatelor Române. Și evenimentele de la New York s-au desfășurat fără prihană 30 de ediții, în care trăirea patriotică a participanților a depășit toate așteptările mele, ca oaspete de onoare sosit din țară.

Tot de un om care sfințește locul este vorba când evoci Săptămâna Culturii Române, organizată anual la început de iulie în acel rai pe pământ, numit Câmpul Românesc de la Hamilton, Canada, care nu s-ar realiza fără conlucrarea poetului preot Dumitru Ichim cu ing. Dumitru Răchitan. Arcul admirației mele față de diasporenii noștri de mare cinste românească i-a cuprins și pe profesorii Sebastian Doreanu și Simona Sîrghie, organizatorii Cenaclului Românesc „Mircea Eliade” din Denver Colorado, care pornind din anii pandemiei de covid până acum au realizat prin zoom 55 de reuniuni literare, una mai interesantă ca alta, și pe inginerul scriitor Alex Cetățeanu, care la Cenaclul internațional „Destine literare” din Montreal a organizat prin zoom, în exact aceeași perioadă 70 de întâlniri cu teme curajoase și incitante de cultură românească.

Între prietenii de departe. Și de aproape…

Dar în Chicago ce români s-au afirmat? Nu cunosc niciunul, îmi spuneam coborând din avion în Aeroportul internațional Chicago O’Hara. Da, în 3 zile voi revedea centrul, cu Willis Tower, cel de 527 m și 108 etaje. Mă voi plimba prin Millennium Park, mă voi opri la Buckingham Fontaine și voi vedea vreun muzeu. Ba, voi intra și în biblioteci universitare sau publice. Nu-mi aminteam cum se numește structura aceea de oțel ca un ou uriaș, închipuind o sămânță de mazăre, una „mirabilă” cum ar spune Blaga, din piața centrală, în care ne-am oglindit la ultima vizită turistică, dar voi dori să o revăd.

Ei bine, la poarta 5 a aeroportului m-a întâmpinat doamna Lori Pânzariu, care m-a înștiințat că va trebui să stau cel puțin 17 zile la Chicago, ca să poată programa toate reuniunile unde voi fi invitată. Surpriză! Copleșitoare surpriză, una care răstoarnă toate zvonurile cu care venisem blindată. Așadar, voi avea la Chicago o vizită literară, nu una turistică.

Doamna Silvia Trușcă, veche cunoștință a mea la Sibiu, stabilită de aproape 20 de ani la Chicago, mi-a oferit găzduire în apartamentul ei de la etajul 10 al unui bloc din Ravenswood, de la ferestrele căruia se poate admira panorama de 180 grade a orașului. Downtown-ul cu zgârie nori mi-a părut la o aruncătură de băț, iar deasupra lui, linia verde a lacului Michigan, care rivalizează ca suprafață cu Marea Neagră, ne îmbie cu plimbările cele mai iubite de localnici. Este o toamnă frumoasă la Chicago și vântul ne amintește în răstimpuri de ce Chicago are renumele de „The Windy City”. De acum, toamna mușcă harnic din verdele verii, iar spectacolul multicolor al parcurilor metropolei este o desfătare în sine. Scopul esențial al vizitei mele aici, de data aceasta este unul literar.

Biserica „Naşterea Domnului”

La Biserica „Nașterea Domnului” din Chicago am participat în 19 octombrie 2025 la slujba duminicală. Am intrat în noua biserică înaltă și spațioasă, edificată după ultima mea vizită, când preotul Ioan Lupescu îmi arătase țărușii puși pentru un nou local. Edificarea durase câțiva ani buni, dar eforturile preoților și ale enoriașilor nu au fost zadarnice, întrucât în anii 2012 şi 2013, s-a ridicat noua clădire, punându-se cupolele şi acoperişul. S-au instalat aerul condiţionat şi ţevile pentru apă. Lucrările au continuat în anul 2014, reluate în 2015, fiind duse până la capăt, cu ornarea murală provizoriu-definitivă.

Merită amintit faptul că pentru a promova adevărata literatură română, în anul 1992, prof. dr. Gheorghe Rădulescu a înfiinţat cercul cultural „Mihai Eminescu“, care a funcţionat mulţi ani pe lângă Biserica „Naşterea Domnului”. Exemplul lui nu trebuie uitat, pentru că și în prezent ar fi binevenită o asemenea activitate pentru copii și pentru tineri. În anul 2001, Î.P.S. Arhiepiscopul Nathaniel i-a numit pe pr. loan Lupescu, venit de la Sibiu, ca preot asistent, iar pe pr. Nicolae Izbașa ca preot ataşat la Biserica „Naşterea Domnului”.

Visul american

Am punctat aceste momente istorice, ca să-mi fac înțeleasă emoția și încântarea de a vedea în 19 octombrie 2025 minunata biserică nouă, unde, după slujba religioasă, pr. Geani Ilie Nemeș a invitat lumea în sala socială, ca să-mi asculte cuvântul. Am evocat pe cei 4 frați ai tatălui meu, originar din Țara Făgărașului, unde la începutul secolului al XX-lea s-a dus o adevărată politică de convingere a oamenilor dornici de prosperitate să plece în America. Unul singur dintre frații tatălui a revenit în satul Sâmbăta de Jos, unde și-a ridicat cu banii aduși din America o casă temeinică și a trăit până la 96 de ani.

Dintre ceilalți trei, americanizați, doar mătușa mea, Istina Gălbincea, a revenit din Ohio, unde s-a stabilit în Warren Ohio în sat într-o vizită făcută în anul 1964 și de atunci mi-a îndulcit studenția cu frumoase toalete vestimentare și tot ea mi-a făcut cadou de nuntă lenjeria, din care mai am unele piese chiar și în prezent. Am numit-o pe mătușa Istina a doua mamă a mea. Din anul 2001 America a devenit o realitate direct familială, pentru că cei doi băieți ai mei au luat pieptiș America, stabilindu-se unul la Denver Colorado, în vecinătatea Munților Stâncoși, și celălalt la Marile Lacuri, aproape de Detroit.

Rodul descinderilor mele timp de un sfert de secol în Lumea Nouă sunt trilogia America visului românesc, 2017, 2019, 2020 și două cărți de interviuri, simbolic intitulate Fascinația adevărului și Fascinația artei, 2023, cel din urmă fiind tradus în limba engleză, sub titlul The Fascination of Art. Romanian-American Dialogues în 2025 la aceeași editură Limes, la care am publicat originalele. Cu această traducere am sosit în S.U.A. și am prezentat-o publicului aflat în sală. A doua carte a mea adusă din România este Lucian Blaga, profesor și mentor, 2024, în care, bazându-mă pe documente noi, inedite, am demonstrat importanța majoră pe care marele poet, dramaturg și filosof o dădea profesoratului, conceput ca o verigă necesară în transmiterea gândirii sale spre tinerele generații.

Cele 14 capitole ale volumului sunt o lecție de istorie literară, ce îmbogățește cunoștințele cititorilor cu date inedite despre activitatea Universității clujene și din biografia blagiană. Publicul mi-a urmărit prezentarea într-o liniște desăvârșită, dovedindu-mi că erau interesați de cele prezentate. A urmat o sesiune de autografe, pe care le-am pus pe exemplarele cerute de participanți. În săptămâna care a urmat nu mică mi-a fost bucuria de a afla că niște doamne care cumpăraseră volumul țineau să-mi transmită telefonic că îl citesc și că ele apreciază că „este o carte extraordinară”. Am renunțat la modestie, ca să le răspund sincer că după cât am trudit la acest text, pot spera că el este bogat în date interesante.

Cu Mihai Eminescu în America

Un moment pe care l-aș aprecia drept crucial a fost invitația făcută  de domnul Consul General al României la Chicago, Lucian Ilie Stănică, la sediul instituției din 737 North Michigan Ave. Chicago, IL 6061, unde discuția agreabilă pe care am purtat-o timp de o oră și jumătate, a avut ca subiect esențial proiectul de a realiza în comunitatea românilor din frumoasa metropolă americană  a unui simpozion Mihai Eminescu la mijloc de ianuarie 2026.

Am decis pe loc că merită să preiau responsabilitatea organizării unui asemenea eveniment științific și artistic, un experiment menit să îmbogățească viața culturală a românilor urbei. Sarcina cea mai dificilă este invitarea unor eminescologi din România, care prin zoom vor dezvolta teme ale cercetării lor, urmând ca în ziua de duminică, 18 ianuarie 2026, să se organizeze la o biserică românească o slujbă de pomenire a marelui Poet, moment sacru urmat de un recital de poezie și de muzică susținut atât de interpreți adulți, cât și copii și tineri români din urbe.  Am simțit că recentele mele cărți, dăruite domnului Consul, i-au produs o reală curiozitate.

Rememorări

A doua întâlnire cu publicul la Chicago a fost în 26 octombrie 2025 la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde atmosfera era cu totul alta, în primul rând din cauza copiilor, mult mai numeroși, lăsându-ți impresia că sunt o puzderie, de toate vârstele, dar frumos educați să nu deranjeze ritualul religios. Întâmplarea a făcut ca la sărbătoarea Sfântului Dumitru, izvorâtorul de Mir, sfântul locaș avea trei musafiri, respectiv pe preotul Aurel Sas din Visconsin, autor al unei Trilogii a predicii de pe munte a Domnului, publicate în 2023, un călugăr român de la Muntele Athos, care a miruit credincioșii cu o bucățică din lemnul desprins de pe crucea lui Hristos.

La momentul potrivit, preotul paroh Vasile Mureșan m-a anunțat și pe mine, făcându-mi un scurt CV, anunțând prezentarea de carte ce va urma în sala socială după slujba liturgică. Când am fost invitată să vorbesc, luând microfonul m-am gândit ca legătura mea cu America să o trec și prin anii socialismului când, la un moment dat tatăl meu a fost chemat la Securitatea din Sibiu cu toate scrisorile primite de la frații lui din America. Cu o diabolică răbdare, securiștii au ascultat pe tatăl meu care a citit scrisoare după scrisoare, rând de rând, dovedind fără putință de tăgadă că nu exista în acele texte nicio formă de atac la adresa socialismului românesc. Mama cu noi, cei trei copii, aștepta la poarta Securității, înspăimântată de posibilitatea ca tata să fie arestat și dus la Canalul Dunărea-Marea Neagră.

Audiența a durat o jumătate de zi și tata s-a apărat convingător, așa că a fost eliberat cu o condiție, să nu mai scrie vreodată fraților lui americani. Promisiunea aceasta a fost ținută mai bine de 10 ani. El nu a mai scris niciodată în America, dar eu prin 1962 am simțit o oarecare destindere ideologică și mi-am luat cutezanța să scriu mătușii mele Istina din Warren Ohio, convingând-o să vină în vizită la Sibiu și, desigur, în satul ei de obârșie, Sâmbăta de Jos. Ca studentă la Filologie, am observat că mătușa mea, plecată în America cu 50 de ani în urmă, vorbea românește exact în graiul ardelenesc de la începutul secolului a XX-lea. Ea conservase o formă arhaică a limbii române, neînregistrând progresul pe care acest idiom îl făcuse timp de o jumătate de secol. Am prezentat cele două cărți recente ale mele și am dat apoi autografe pe exemplarele solicitate de participanți.

„Pentru simpozionul Eminescu din 17 și 18 ianuarie 2026 ar merita să revin la Chicago”

Proiectul unui simpozion Eminescu cere pricepere și stăruință. L-am vizitat azi, 29 octombrie 2025 în suburbiile metropolei pe dl prof. Cristian Bălan de la Glen Ellyn, cunoscându-i întreaga familie, una rasată intelectual. Mi-a dăruit un braț de cărți cu poezii originale, cu piesele lui de teatru, cu scenariul său de film Geniu sublim, referitor la Eminescu, cu proză religioasă. Am reținut sub titlul Ecoul darurilor, scos în 2019 la editura Stef din Iasi cu interviuri și recenzii la cărțile lui Cristian Bălan.

Întâlnirea cu doamna Cătălina Stoenescu Sidea la cafeneaua Misericordia a prilejuit un dialog prietenesc pe teme literare și nu mai puțin un schimb de cărți. Eu i-am adus Fascinția adevărului, apărută la Limes în 2023 și Fascinația artei, tipărită concomitent la aceeași editură, unde am publicat în 2025 și traducerea The Fascinațion of Art. Romania-American Dialogues. La rându-mi, am primit volumul Mirajul fericirii de Walker Percy, una dintre cele două cărți traduse de Cătălina Sidea din engleză în română. În antreul restaurantului mi-a atras atenția un panou înalt cu angajații care aveau diferite handicapuri psihomotorii. Faptul în sine este demn de toată admirația, căci în SUA cetățenii cu handicapuri psihomotorii au șanse să găsească posturi lucrative, ce pot să le asigure un trai decent.

Balul recoltei, organizat de Romanian Cultural Center Chicago, prin persoana directorului Daniel Feraru, la 1 noiembrie 2025, în sala Bisericii greco-catolice române Apostolii Petru și Pavel din str. Fullerton din Chicago, și-a exprimat specificul numai prin decorul meselor din sala restaurantului, unde nimeni nu a găsit de cuviință să rostească măcar o poezie pe tema toamnei cu belșugul ei tradițional.

Prezentarea mea, ca scriitoarea sosită din țară, a fost anunțată de directorul Daniel Feraru, iar povestea cărții Lucian Blaga, profesor și mentor a fost răsplătită cu o „Diplomă de apreciere”. În organizarea petrecerii cu totul alte targeturi au fost atinse, respectiv mâncare bine preparată, muzică antrenantă, care să întrețină o atmosferă veselă, cu antren la dans. Grupul muzical format din Ion Ardeleanu din California și soții Vasile Ceterașul și Amalia Ursu și-au făcut datoria, antrenând la dans toată suflarea. S-a dansat și s-a cântat. Oful dorului de patria-mumă își căuta aleanul în sufletele românilor prezenți. Răspunsul la neliniștile lor l-au găsit tot turnat în versuri: „Mult mă-ntreabă inima/ Ce țară-i America./Taci inimă, că ți-oi spune/ America-i altă lume.” Lumea s-a veselit și s-a întreținut cu prietenie până spre dimineață.

Tot la Chicago, în ziua următoare am fost invitată la un baby shower într-o familie de români bogați, unde doamna Anamaria Bocancea așteaptă al cincilea copilaș, un băiețel, drept care toate ținutele invitatelor trebuia să aibă culoare albastră. Cartea mea Lucian Blaga, profesor și mentor a fost socotită un dar frumos. Până în 8 decembrie 2025, când fost stabilită nașterea, s-ar putea găsi timp spre a o citi.

Am plecat din Chicago mulțumită să fi pătruns în cu totul alte comunități decât cunoscusem în vizitele mele anterioare. Pentru simpozionul Eminescu din 17 și 18 ianuarie 2026 ar merita să revin la Chicago.

Foto: Consulul General al României la Chicago, domnul Lucian Ilie Stănică,
bucuros să primească vizita celor două sibience.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Comandamentul de Iarnă din județul Sibiu își începe activitatea de miercuri

Drumuri și Poduri Sibiu informează că din data de 26 noiembrie își va începe activitatea comandamentul de iarnă 2025 – 2026, în scopul asigurării circulației în condiții optime pe drumurile județene în toate cele 8 zone care acoperă raza Județului Sibiu, respectiv:

  • zona 1 (Cristian – Săliște – Jina)
  • zona 2 (Sibiu – Cisnădie – Păltiniș)
  • zona 3 (Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului)

-zona 4 (Cîrța – Arpașu – Bruiu)

  • zona 5 (Chirpăr – Agnita – Bruiu)
  • zona 6 (Dumbrăveni – Mediaș)
  • zona 7 (Șeica Mare – Vecerd)
  • zona 8 (Loamneș – Păuca)

Pentru această activitate societatea are la dispoziție 57 utilaje : 25 autobasculante, 3 capete tractor cu RMA, 5 încărcătoare frontale, 5 buldoexcavatoare, 5 tractoare, 12 autoutilitare, un autogreder și o turbofreza, organizate în cinci baze și puncte de sprijin pentru intervenție astfel:

  1. Baza Sibiu cu punctul de sprijin Păltiniș (canton), punctul de sprijin Râu Sadului
  2. Baza Cîrța
  3. Baza Agnita
  4. Baza Șeica Mare
  5. Baza Dumbrăveni cu punctul de sprijin Blăjel

Pentru iarna 2025 – 2026 societatea a estimat ca necesare urmatoarele cantitati de materiale pentru deszapezire:

  • 14.240 to nisip
  • 3.560 to sare
  • 60 to material lichid pentru deszapezire

35 % din totalul cantitatilor de materiale estimate se afla distribuite în bazele societății din 15.11.2025.

Începând cu data de 01.11.2025 se monitorizează camerele de supraveghere amplasate pe drumurile județene în scopul asigurării circulației în condiții optime cu atenție sporită pe DJ 106A Sibiu – Păltiniș și DJ 106E Tilișca – limită județ.

În vederea asigurării siguranței traficului rutier pe toate drumurile județene pe perioada de iarnă, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se vor afla utilajele de intervenție si de asemenea recomandăm ca mașinile să fie echipate corespunzător.

În perioada activității comandamentului de deszăpezire numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații referitoare la starea drumurilor județene este: 0269.210.884 (apelabil 24 de ore din 24) și 0742 011 168 (apelabil 24 de ore din 24).

Pentru informarea corectă și în timp util a participanților la trafic despre starea drumurilor județene vă comunicăm că atât pe pagina de facebook cât și pe site-ul instituției noastre găsiți zilnic informații actualizate (https://drumuripodurisibiu.ro – butonul “alertă trafic”)”, a transmis Monica Iliescu, purtătorul de cuvânt al Drumuri și Poduri Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Accident cu 4 autoturisme în Sibiu. O mașină de poliție a fost implicată după urmărirea unui tânăr beat și fără permis/Bărbatul a fost reținut

UPDATE: „În baza probatoriului administrat, împotriva conducătorului auto s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul zilei de mâine cu propunerea de arestare preventivă”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Luni dimineața, în jurul orei 5:00, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Horia din municipiul Sibiu.

Din primele verificări efectuate a rezultat că în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, un sibian în vârstă de 27 de ani nu ar fi oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până pe strada Horia, unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

„Ulterior, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat în autospeciala de poliție care se afla în urmărirea acestuia, iar autoturismul parcat a fost proiectat într-un stâlp de iluminat și un alt autoturism parcat.

În urma accidentului rutier, un tânăr de 23 de ani, pasager in autoturismul condus de sibian, a suferit vătămări corporale ușoare și a fost transportat la spital.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că sibianul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicala unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Traficul în zonă a fost îngreunat timp de aproximativ 30 de minute”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„Azi-dimineață în jurul orei 5:00 pe strada Horia din municipiul Sibiu s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere.

În urma evaluării medicale, un tânăr în vârstă de 23 de ani a suferit un traumatism cranian minor și a fost transportat la UPU Sibiu conștient”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cum contribuie românii la prosperitatea Bulgariei

Daniela Arnăutu

Într-un clasament al turiștilor care au vizitat Bulgaria în 2024, românii sunt pe primul loc, potrivit RFI.

Circa 900000 de conaționali au călcat pe pământul bulgăresc ca turiști, în timp numărul turiștilor care vin din alte țări europene, cu zboruri de tip charter, este tot mai scăzut.

În schimb, hotelierii Bulgari se declară nemulțumiți de sezonul estival din acest an, despre care spun doar că a fost “acceptabil”. Asta pentru că ei compară rezultatele cu cele ale altor țări cu tradiție în turism, precum Grecia, Croația, Maroc și Albania.

Turismul estival, 65% din fluxul total de turiști

Turismul de masă estival reprezintă circa 65% din fluxul turistic total din Bulgaria. Schimbarea vizează, însă, în ultimele sezoane, profilul turiștilor străini.

Cu toate acestea, în ultimii ani, profilul turiștilor străini în principalele stațiuni de-a lungul coastei bulgărești s-a schimbat semnificativ. De exemplu, numărul turiștilor germani a ajuns la circa 250000, cifră ce reprezintă sub 50%, comparativ cu anii precedenți.

În prezent, cele mai multe zboruri de tip charter, către Bulgaria, sunt din Polonia.

De asemenea, dacă în anii precedenți 95% dintre turiștii străini de pe coasta Mării Negre soseau cu avionul, astăzi doar 60% dintre cei care vin în Bulgaria mai călătoresc cu avionul.

Practic, în prezent, se poate spune că românii sunt baza turismului estival bulgăresc și că, astfel, noi susținem economia vecinilor noștri de la sud de Dunăre.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ceaiul verde te poate ajuta după ce te lași de fumat? Iată în ce mod acționează

Daniela Arnăutu

Fumatul afectează aproape fiecare organ din corp, contribuie la apariția multor boli și deteriorează starea generală de sănătate. De asemenea, reprezintă principala cauză de decese prevenibile la nivel mondial. Conform informațiilor publicate de teameteas.com, ceaiul verde ar putea deveni un sprijin important în procesul de renunțare la fumat.

Acest obicei nociv crește riscul apariției cancerului pulmonar, bolilor respiratorii, accidentului vascular cerebral, afecțiunilor cardiace, astmului, dar și infecțiilor și chiar decesului. Pe lângă aceste riscuri evidente, fumatul poate provoca probleme mai puțin vizibile, precum deteriorarea sănătății dentare, risc crescut de cataractă, inflamație, diabet, artrită sau scăderea imunității.

Riscurile de AVC și cancer scad după renunțarea la fumat

La un an după renunțare scade semnificativ riscul de infarct, iar după cinci ani se reduc riscurile de AVC și diverse tipuri de cancer.

Odată ce renunți la fumat, pericolele asociate acestui viciu încep să se reducă treptat, ceea ce poate adăuga ani buni vieții tale. Riscul cardiovascular scade, iar după numai un an probabilitatea unui infarct scade considerabil. În aproximativ cinci ani se reduc și riscurile de AVC și de cancer. În această perioadă de adaptare, ceaiul verde poate fi un aliat valoros.

Ceaiul verde calmează tusea

După renunțarea la fumat, organismul începe să elimine mucusul și toxinele acumulate, ceea ce poate duce la tuse și senzația de congestie. Consumat cu regularitate, ceaiul verde poate contribui la diminuarea acestor simptome și la ușurarea respirației.

Ceaiul verde ameliorează greața și constipația

Nicotina influențează funcționarea intestinului, iar lipsa ei poate provoca constipație temporară. Ceaiul verde este recunoscut pentru efectele sale ușor laxative și pentru capacitatea de a reduce greața, fiind o băutură potrivită în această perioadă de reajustare a organismului.

Ceaiul verde poate reduce durerile de cap

Pe măsură ce nicotina părăsește corpul, pot apărea dureri de cap, tensiuni musculare sau furnicături. Datorită conținutului bogat în polifenoli, ceaiul verde are efecte antiinflamatoare și poate sprijini o circulație sanguină mai bună, ameliorând astfel aceste stări neplăcute.

Ceaiul verde, un aliat în gestionarea stresului

Dacă înainte apelai la țigări atunci când erai stresat, acum poți înlocui acest reflex cu o ceașcă de ceai verde, recunoscut pentru efectul său relaxant. Consumat regulat, te poate ajuta să reduci riscul de a recidiva în momente tensionate.

Ceaiul verde te ajută să te concentrezi

Ceaiul verde are un efect interesant: calmează, dar în același timp oferă energie blândă. În perioada de sevraj, când concentrarea poate fi o provocare, această băutură poate reprezenta un ajutor excelent.

Ceaiul verde poate reduce nvelul hormonului stresului

Renunțarea la fumat este o schimbare majoră, iar organismul reacționează adesea prin iritabilitate, frustrare sau episoade de furie. L-teanina și EGCG din ceaiul verde sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a induce calm și de a îmbunătăți starea de spirit. Unele cercetări sugerează și că ceaiul verde poate reduce nivelul de cortizol, hormonul stresului.

Ceaiul verde te poate ajuta să nu te îngrași

Nicotina accelerează metabolismul și scade pofta de mâncare, motiv pentru care multe persoane se confruntă cu creștere în greutate după renunțarea la fumat. Ceaiul verde, cunoscut pentru efectul său de stimulare a metabolismului și ardere a grăsimilor, poate limita acest fenomen. De asemenea, poate înlocui atât pauzele de fumat, cât și gustările suplimentare, devenind un obicei sănătos în locul vechiului ritual

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Medieșeanul care s-a oprit cu TIR-ul pe calea ferată a fost prins după două zile și mai beat la volan. Alcoolemia i-a șocat și pe polițiști

Medieșeanul beat criță care s-a oprit cu TIR-ul pe calea ferată a fost prins după două zile și mai beat la volan.

S-a întâmplat după 48 de ore după ce bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a blocat o cale ferată din județul Sibiu cu TIR-ul.

Primul incident s-a produs duminică seara, 16 noiembrie. Astfel, în timp ce conducea un ansamblu TIR pe Drumul Județean 106 G, dinspre Apoldu de Jos spre Miercurea Sibiului, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit de pe carosabil și a rămas blocat pe calea ferată care se intersectează cu Drumul Județean 106G.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis în urma recoltării de probe biologice, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație de peste 2,50 grame/litru alcool pur în sânge.

După două zile, bărbatul conducea autoturismul personal pe strada Gării din Mediaș. Polițiștii rutieri au fost anunțați la 112 despre faptul că acesta conduce extrem de haotic și l-au oprit pentru control.

De aseastă dată, buletinul de analiză toxicologică emis în urma recoltării de probe biologice a fost unul șocant și pentru polițiști. Bărbatul prezenta o concentrație de 3,02 grame/litru în sânge.

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au pus în aplicare un mandat de aducere, emis de Judecătoria Săliște pe numele bărbatului, acesta fiind ridicat de mascați din locuință.

El este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Noi atacuri cu drone rusești, la granița cu România. Au fost ridicate avioane de luptă, iar tulcenii au primi mesaje RO-Alert

Daniela Arnăutu

Rusia a atacat, din nou, azi noapte – 23 spre 24 noiembrie 2025 – cu drone, infrastructură portuară și obiective civile din Ucraina, aproape de granița cu țara noastră.

Au fost ridicate de la sol avioane de luptă, pentru apărare, iar tulcenii au primit mesaje RO-Alert.

„Sistemele de monitorizare radar au detectat ținte aeriene pe direcția Ismail, iar două aeronave Eurofighter Typhoon ale aliaților germani, din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au fost ridicate de la sol în vederea monitorizării situației aeriene. Dronele au dispărut de pe radar, raportându-se la scurt timp explozii în Ismail.

Nu au fost înregistrate pătrunderi de vehicule aeriene fără pilot în spațiul aerian al României, iar aeronavele Eurofighter Typhoon au revenit în Baza 57 Aeriană la ora 01.01”, a transmis Ministerul Apărării din România (MApN).

Primele ținte aeriene, depistate aproape de Insula șerpilor

Potrivit autorităților române, la ora 01.45 au fost detectate ținte aeriene, la doar 30 de kilometri de Insula Șerpilor și era posibil ca acestea să se îndrepte către Vâlcov, Chilia sau Ismail. În acel moment, MApN a decis ridicarea de la sol a două aeronave F-16 Fighting Falcon, ale Forțelor Aeriene Române .

De asemenea, la ora 02.20, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea.

Avioanele de apărare au depistat ținte aeriene în apropierede Ismail și explozii pe teritoriul Ucrainean.

Pentru că nu s-au înregistrat pătrunderi de drone în spațiul aerian național, la ora 03.51 avioanele F-16 au revenit la bază.

Ministerul Apărării dă asigurări că este în contact permanent cu aliații și acționează pentru garantarea securității României și a Flancului Estic al NATO.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Se împlinește un an de la cel mai mare scandal electoral din România. „Surpriza” Călin Georgescu și „turul 2 înapoi”

Astăzi se împlinește un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, care a condus la un scandal uriaș.

Primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut a provocat cel mai mare scandal politic din ultimii 26 de ani, care s-a finalizat cu anularea acestora și reluarea scutinului în luna mai 2025.

Seara de 24 noiembrie 2024 a adus o surpriză uriașă: un om politic relativ necunoscut pentru majoritatea românilor, care a trecut „pe sub radarul” autorităților a câștigat primul tur al prezidențialelor, reușind să convingă peste 2,1 milioane de români să-l voteze.

Călin Georgescu a fost marea surpriză a primului și singurului tur al prezidențialelor din noiembrie 2024, însă felul în care s-a promovat a ridicat imediat suspiciuni.

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

  1. Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94% din totalul voturilor valabil exprimate;
  2. Elena Lasconi a obţinut 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.18% din totalul voturilor valabil exprimate;
  3. Marcel Ciolacu a obţinut 1.769.760 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.15% din totalul voturilor valabil exprimate;
  4. George Simion a obţinut 1.281.325 voturi valabil exprimate, reprezentând 13.86% din totalul voturilor valabil exprimate;
  5. Nicolae Ciucă a obţinut 811.952 voturi valabil exprimate, reprezentând 8.79% din totalul voturilor valabil exprimate;
  6. Mircea Geoană a obţinut 583.898 voturi valabil exprimate, reprezentând 6.32% din totalul voturilor valabil exprimate;
  7. Hunor Kelemen a obţinut 416.353 voturi valabil exprimate, reprezentând 4.50% din totalul voturilor valabil exprimate;
  8. Cristian Diaconescu a obţinut 286.842 voturi valabil exprimate, reprezentând 3.10% din totalul voturilor valabil exprimate;
  9. Cristian Terheș a obţinut 95.782 voturi valabil exprimate, reprezentând 1.04% din totalul voturilor valabil exprimate;
  10. Ana Birchall a obţinut 42.853 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.46% din totalul voturilor valabil exprimate;
  11. Ludovic Orban a obţinut 20.089 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.22% din totalul voturilor valabil exprimate;
  12. Sebastian Popescu a obţinut 14.683 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
  13. Alexandra Bertalan-Păcuraru a obţinut 14.502 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
  14. Silviu Predoiu a obţinut 11.246 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.12% din totalul voturilor valabil exprimate.

Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor a trimis o undă de șoc spre aliații din NATO.

Analiști și politicieni au considerat că România ar putea submina puterea blocului continental dacă virează spre est.

Elena Lasconi a cerut o alianță pro-NATO și pro-UE în lupta cu Călin Georgescu. În prima declarație publică a lui Georgescu, acesta a vorbit în public, fără a răspunde la întrebările adresate de presă.

La câteva zile după primul tur al alegerilor, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a CSAT pentru joi, 28 noiembrie 2024, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a primit informații din partea SRI, SIE, STS și Ministerul Afacerilor Interne. CSAT a acuzat TikTok că i-a acordat „tratament preferențial” lui Georgescu, iar Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale.

În 2 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anunțat că a validat primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.

Două zile mai târziu, CCR a decis să respingă sesizările pentru anularea primului tur, deoarece termenul legal de depunere a fost depășit (în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 10 decembrie 2024, ora 24.00, conform art 133, HG 1061/2024).

După ce au fost desecretizate documentele din urma ședinței CSAT, au fost făcute 4 sesizări conform cărora alegerile au fost influențate de actori externi. Sesizările au fost făcute de publicația Calea Europeană, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Matthew Miller, purtător de Cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a dat o declarație de presă în care afirmă că: Suntem îngrijorați de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral din România.

Informațiile menționate în raport ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral din România[…]

Progresul României de ancorare în comunitatea transatlantică, câștigat cu greu, nu poate fi întors de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianțele sale occidentale.

Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securității, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România.

În ziua de 6 decembrie 2024, alegeri prezidențiale sunt anulate de Curtea Constituțională a României, deși turul 2 a început în diaspora. Peste 15.000 de persoane au votat după anunțul CCR privind anularea alegerile prezidențiale.

Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei prin care a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca procedura sa se reia de la zero.

„Procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia.

Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de esconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”, transmitea anul trecut CCR.

Liderul USR de la acel moment, Elena Lasconi, a transmis un scurt mesaj pe pagina ei de Facebook, în care a afirmat că va continua să apere democrația și că nu va renunța la „lupta cea dreaptă pentru a îndrepta” ceea ce „a distrus un sistem corupt în 35 de ani”.

Călin Georgescu a făcut apel la BEC și AEP să „respecte democrația” și să lase ca „votul să se desfășoare” în continuare, pentru că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, deși obligatorie, „nu există nicio sancțiune pentru nepunerea acesteia în aplicare”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Fraudele în online sunt tot mai prezente. Avertismentul polițiștilor sibieni

Polițiștii sibieni avertizează cu privire la creșterea numărului de fraude informatice și recomandă vigilență sporită în mediul online.

Creșterea gradului de conștientizare cu privire la cunoașterea și importanța aplicării principalelor măsuri de siguranță în mediul online reprezintă elemente cheie în reducerea posibilităților de succes ale multor forme de criminalitate informatică.

Metodele de fraude informatice sunt dintre cele mai variate, de la phishing sau smishing, false investiții în criptomonede sau acțiuni, fraudă prin platforme de vânzări online, compromiterea conturilor de social media, la fraude prin metoda ”voteaz-o pe Alexandra”, fraude prin aplicații de mesagerie sau apeluri de tip spoofing.

Printre măsurile elementare de siguranță pe care le puteți aplica pentru a nu cădea victime ale acestor infracțiuni, vă reamintim:

•Nu furnizați niciodată coduri SMS (OTP), parole, PIN-uri sau date de pe card la telefon. Nicio instituție oficială nu vă va cere aceste informații prin apel;

•În cazul unui apel suspect, contactați direct instituția respectivă folosind numerele de telefon oficiale (de pe site, spatele cardului bancar sau afișate la sediu);

•Nu instalați aplicații la cererea telefonică a unei persoane necunoscute, chiar dacă se prezintă drept polițist sau angajat bancar;

•Nu efectuați transferuri de bani, nu cumpărați vouchere sau carduri preplătite la indicația telefonică a unui „reprezentant” — acest lucru este o practică des folosită de infractori;

•Fiți atenți la apelurile insistente, cu ton amenințător sau care cer acțiuni imediate. Acestea sunt semne clare ale unei tentative de fraudă;

•Folosiți parole puternice și diferite pentru fiecare cont și nu le partajați cu nimeni;

•Evitați să publicați pe internet informații personale, cum ar fi CNP-ul, adresa completă, fotografii ale actelor sau date bancare;

•Activați notificările pentru tranzacții bancare – astfel veți ști imediat dacă se întâmplă ceva suspect;

•Evitați să deschideți linkuri din SMS-uri sau e-mailuri suspecte, chiar dacă par să vină de la instituții sau persoane cunoscute;

•Setați limite de tranzacție în aplicația bancară pentru a preveni retrageri sau plăți mari neautorizate;

Nu dați curs solicitărilor de a transfera bani într-un cont „de siguranță” sau „de verificare”, acestea fiind practici de fraudă;

În cazul în care ați fost victima unei înșelăciuni în mediul online, sesizați cât mai rapid instituțiile abilitate, întrucât o reacție promptă poate sprijini în mod semnificativ desfășurarea investigațiilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Putere mai multă pentru polițiștii locali. Ce vor putea face

Polițiștii locali vor putea să oprească șoferii, să le verifice actele, să dea amenzi și chiar să dispună ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.

Sunt prevederile unui proiect al Ministerului Afacerilor Interne care oferă noi atribuții Poliției Locale.

Polițiștii locali pot opri vehicule și pot solicita actele mașinii, permisul auto, dar și documentele de proveniență a mărfii pe care o transportă conducătorii auto.

Șoferii, la rândul lor, au obligația să înmâneze toate documentele care le sunt solicitate de către poliția locală, altfel riscă să fie sancționați cu 6 până la 8 puncte de amendă, adică până la 1.600 de lei.

Potrivit noului proiect propus de MAI, polițiștii locali îi pot sancționa pe șoferii care opresc sau care staționează neregulamentar, pe pietonii, bicicliștii, conducătorii de trotinete electrice dar și pe căruțașii care nu respectă regulile de circulație.

De asemenea, pot sancționa pe șoferii care sunt agresivi fizic sau verbal cu ceilalți participanți la trafic.

În prezent, atribuțiile poliției locale sunt limitate. Noul proiect de lege se află în dezbatere publică, după care va fi publicat în Monitorul Oficial.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007