Grupul vocal Acapella revine la Sibiu pentru al 12-lea an consecutiv, cu bucuria de a încânta și de această dată publicul, cu 2 concerte menite să sărbătorească Înălțarea Domnului, duminică, în data de 20 mai. Primul concert va avea loc în Catedrala Mitropolitană, pe strada Mitropoliei, de la ora 11. Cel de al 2-lea concert va avea loc seara, în Biserica Ursulinelor de pe strada Gen. Magheru, începând cu orele 19.
Ambele concerte vor conține piese și prelucrări corale de Mozart, Josef Rheinberger, Paul Constantinescu sau Gavriil Musicescu. Intrarea la concertele Acapella cu prilejul Înălțării Domnului este liberă. Invitatul special al ediției din acest an este naista Daniela Ghiță. Artista a concertat alături de celebrul Gheorghe Zamfir și a fost prezentă la mai toate evenimentele dedicate acestui instrument, printre care și Festivalul Internațional de Nai ”Gheorghe Zamfir”.
Grupul vocal Acapella a luat ființă în anul 1999. Albumul de debut a fost intitulat „Trei Crai de la Răsărit”. Sibiul i-a „adoptat” în anul 2006, când Acapella a oferit o serie de concerte în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De-a lungul Capitalei Culturale Europene și, apoi, în fiecare an, de Florii și de Crăciun, Acapella a încântat publicul sibian cu unicitatea melodiilor sale.
Înălțarea Domnului se sărbătorește întotdeauna la 40 de zile după Înviere, în joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști. Evenimentul este amintit în Sfintele Evanghelii, unde se spune că, după Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor săi timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare.
Concertele Acapella sunt un proiect finantat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.
FOTO – Comuna Axente Sever s-a înfrățit cu o localitate din Republica Moldova
Moment important pentru administrația locală din Axente Sever și locuitorii comunei. Axente Sever s-a înfrățit cu o localitatea din Republica Moldova, evenimentul oficial de semnare a acordului de înfrățire desfășurându-se la sfârșitul săptămânii trecute. La momentul oficial al semnării acordului au fost prezenți, pe lângă edilii celor două localități, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, deputații Constantin Șovăială și Nicolae Neagu, precum și alți invitați.
În acest fel, comuna Axente Sever și satul Țaul din raionul Dondușeni au încheiat Actul de Înfrățire care consolidează relațiile de colaborare și prietenie între românii din cele două localități. Înfrățirea dintre cele două localități va crea astfel cadrul favorabil pentru derularea unor programe, proiecte și activități comune în mai multe domenii, stabilite de cei doi primari. Este vorba despre proiecte în domeniile administrație publică, educație, asistență socială, cultură, sport, tineret, agricultură, dezvoltare rurală sau turism.
Monumentul Eroilor din Șoala va fi sfințit de Ziua Eroilor
3 eroi din Primul Război Mondial și alți 10 eroi din al Doilea Război Mondial au un monument dedicat lor în localitatea Șoala. Autoritățile locale din Axente Severau decis demararea unui proiect pentru construirea unui monument al eroilor în satul aparținător Șoala, lucrare finalizată în la finele anului trecut. Monumentul este amplasat în centrul localității Șoala, iar lângă construcție urmează să fie amenajat și un mic parc. Joi, 17 mai, de Ziua Eroilor, monumentul din Șoala va fi sfințit, în prezența unui sobor de preoți și a edililor comunei Axente Sever.
„Cei 13 eroi meritau un asemenea monument. Este unul dintre proiectele noastre de suflet pe care am ținut să le realizăm în satul Șoala. Acești oameni, care au luptat în cele două războaie mondiale meritau o asemenea reprarație morală. De Ziua Eroilor urmează să fie sfințit acest monument”, a spus primarul din Axente Sever, Marius Grecu.
DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea
Pedepse către mediul prevăzut de lege au fost cerute de DNA și în cazul celorlalți inculpați. Pentru cei trei inculpați care au recunoscut acuzațiile, printre care și cele două secretare PSD, procurorul DNA a cerut reducerea cu o treime a pedepselor, scrie www.digi24.ro.
Marți este ultimul termen în dosarul angajărilor fictive, în care preşedintele PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual se apropie de final. Termenul de marți vine după ce instanţa a admis cererea avocaţilor apărării de a verifica aplicarea în acest dosar a protocolului dintre DNA şi SRI. Șeful PSD nu a făcut declarații când a ajuns la sediul ÎCCJ. Dragnea s-a prezentat în fața instanței pentru că președintele completului le-a pus în vedere părților din dosar, încă de la termenul anterior, să vină pregătite pentru concluzii, pentru ultimele dezbateri în acest caz.
În dosar este inculpată și Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea. Acuzațiile vizează angajarea timp de șapte ani, în cadrul de Asistență Socială și Protecția copilului din Teleorman, a două persoane care în realitate lucrau în acest timp la sediul organizației județene a PSD Teleorman, organizație condusă la acea vreme de Liviu Dragnea care era și președintele CJ Teleorman.
Viza de DJ la Astra Film Cinema
Când pasiunea depăşeşte barierele impuse de un sistem ce interzice aproape orice formă de expresie muzicală, petrecerile ilegale înfloresc exculsiv pe scena undergroundului. Cu un vibe ireal, însoţiţi de pericolul ce pândeşte la orice pas, Blade & Beard (Lama & Barba) sfidează normele şi organizează cele mai capitvane petreceri din Iran.
Anoosh și Arash sunt doi dj-i din Iran și formează grupul Blade and Beard, un cuplu de dj-i de pe scena underground din Teheran. Într-o țară cu un sistem restrictiv si sufocant – cei doi artiști fac eforturi să găsească pe cineva dispus să le printeze coperta albumului neaprobat oficial. Viața lor se desfașoară între beat-uri de deep house și petreceri clandestine de succes în deșert, mereu aflați în pericolul raidurilor și arestărilor poliției moralității. Treptat, conștientizează că acasă viitorul lor ca dj-i este departe de ceea ce visează, dar cariera celor doi poate lua un curs natural după invitația pe care o primesc la Zurich, la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică techno din lume.
Cu imagini de excepție și un soundtrack pe măsură, filmul Viza de dj este un manifest pentru libertate și, mai ales, pentru libertatea exprimării si a artelor, o poveste despre curajul unor artiști, despre muzica lor refractară și despre rezistența prin artă în fața unui regim limitativ. Documentarul va fi proiectat joi, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema.
Viza de dj, regia Sue Meures, Germania, Iran, 2016, 84 minute
Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu).

Crimă între ciobani la o stână din Țichindeal
Crimă între ciobani la o stână din Țichindeal. Un cioban de 26 de ani și-a ucis un coleg cu 30 de ani mai în vârstă. Cei doi s-au certat ieri după amiază iar tânărul l-a lovit cu de mai multe cu bâta în cap pe colegul său.
Victima a căzut inconștientă la pământ iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să îl salveze. Bărbatul avea răni grave la cap și era decedat. Trupul său a fost preluat de medicii legiști pentru necropsie iar atacatorul a fost reținut de anchetatori. El trebuie să dea aucm explicații pentru ceea ce a făcut. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu se ocupă de caz și încearcă acum să afle de la ce a pornit conflictul între cei doi ciobani. Bărbatul ucis avea 8 copii.
Magazinul viitorului – la EXPO SHOP 2018
Prima expozitie din Romania dedicata industriei de retail are loc intre 16 si 19 mai la ROMEXPO
EXPO SHOP – FUTURE RETAIL SOLUTIONS in premiera la ROMEXPO
In perioada 16 – 19 mai 2018, va avea loc evenimentul tip expo & conference EXPO SHOP – Future Retail Solutions, prima expozitie din Romania dedicata industriei de retail, un eveniment B2B organizat de Euroexpo si Romexpo, in parteneriat cu revista retail-FMCG.ro.
EXPO SHOP va fi locul unde, timp de 4 zile, principalii furnizori de servicii si echipamente pentru retail isi vor expune cele mai noi solutii pentru viitorul in retail, un domeniu aflat intr-o continua miscare.
Magazinul viitorului la EXPO SHOP
Doar in cadrul EXPO SHOP vizitatorii pot vedea in cadrul zonei special amenajate – FUTURE STORE – elemente din magazinul viitorului.
Dintre noutatile prezentate de expozanti enumeram:
- Sisteme de securitate cu ceata – Scopul sistemului de securitate cu ceata PROTECT este realizarea protectiei imediate pana la sosirea echipajului de interventie. Pe perioada de timp in care hotul este ocupat cu patrunderea in magazin sau dupa ce a intrat, tunul de ceata asigura protectia bunurilor si valorilor din spatiul protejat prin degajarea unei ceti opace in spatiul protejat, astfel orientarea hotului devine imposibila si acesta va abandona si va fugi.
- Carusel foto 360 – Poate fi chiar interesant sa te invarti in cerc, mai ales daca stai pe loc in tot acest timp. Totul este posibil datorita tehnologiilor incorporate in caruselul foto.
- NCR SelfServ– un kiosk care te ajuta sa asisti clientii intr-un mod interactiv, ofera informatii relevante despre produse si promotii, si cel mai important, creste vanzarile.
- Sisteme de reciculare a numerarului – ce au ca principal avantaj costuri scazute cu personalul (fara ore suplimentare platite, personal securitate), companiile de tip CIT, echipamentele de procesat si gestionat numerar etc.
- Etichete electronice, sisteme de curatenie performante, sisteme POS all-in-one si multe altele doar in zona FUTURE STORE.
Ce mai aduce nou EXPO SHOP
Innovation Tour – prezinta noutatile editiei
Dintre noutatile prezentate de expozanti:
- Primul ecran 4k stand kiosk freestanding din lume
- POS all-in-one
- Totem digital cu touchscreen
- Seifuri de ultima generatie pentru retail
- Sisteme de curatare profunda fara atingere
Mai multe detalii despre noutatile editiei sunt aici.
Discount Exclusiv
La EXPO SHOP expozantii acorda discount-uri speciale pentru produsele si solutiile prezentate valabile doar in perioada expozitiei.
Detalii despre discount-urile acordate sunt aici.
Conferinta Future Retail Solutions, pe 17 mai
Incepand cu ora 10.00, in data de 17 mai are loc Conferinta Future Retail Solutions, realizata in colaborare cu revista retail-FMCG.ro. Conferinta isi propune sa aduca in prim-plan, pe de-o parte, cele mai noi servicii, solutii si echipamente pentru retail, iar pe de alta parte noutati si trenduri din piata de retail.
Speakeri importanti de la Carrefour, NETOPIA mobilPay, Farmec, Biodeck, Ropecp, GfK Romania, Kooperativa 2.0 sau eMag Marketplace au confirmat deja prezenta.
Pentru agenda completa – click aici.
Mai multe detalii despre EXPO SHOP sunt disponibile pe www.expo-shop.ro
EXPO SHOP pe scurt:
Program vizitare:
16 – 18 Mai, de la 10.00 la 18.00
19 Mai, de la 10.00 la 16.00
Centrul Expozitional Romexpo – Pavilion B2









