
Cea mai bună generație a tenisului feminin românesc conform multor specialiști din țară poate să revină în grupa mondială a Fed Cup. Pentru aceasta, echipa alcătuită din jucătoarele Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu trebuie să învingă naționala Elveției. Formație condusă de pe margine de fosta mare tenismenă, Martina Hingis. Sportivele tricolore pornesc clar favorite, cele patru jucătoare fiind în primele 40 tenismene ale lumii, iar Halep este numărul I mondial. De partea cealaltă, Timea Bacsinszky este cea mai bine clasată din componentele ”țării cantoanelor”. Ea se află pe poziția 46. Cea de-a doua jucătoare a Elveției, Viktorija Golubic este pe locul 114.
Simona Halep începe show-ul
Partidele se vor disputa în Sala Polivalentă din Cluj. Se anunță o audiență record pentru jocuri disputate în sală, în țara noastră. Șansele României de a-și adjudeca victoria sunt cu atât mai mari datorită faptului că Simona Halep revine în echipa de Fed Cup și ea va juca în primul meci al ambelor zile. Astfel, Simona vs Viktorija Golubic este prima partidă, astăzi de la ora 13,00. Meciul va fi urmat de jocul dintre Irina Begu și Timea Bacsinszky. Duminică, primele două tenismene ale celor două formații se vor confrunta de la ora 12,00, urmând ca Begu și Golubic să urmeze. Ultimul duel dintre România și Elveția va avea loc la dublu, între Simona Halep&Irina Begu vs Patty Schnyder&Jil Teichmann. Jocurile 4 și 5 pot suferi modificări în cazul în care una din echipe va avea asigurată victoria până atunci.
România-Elveția, meciul pentru grupa mondială Fed Cup! Simona Halep va juca prima
Cunoscutul DJ suedez Avicii a murit la 28 ani
Dj-ul și producătorul Tim Bergling, cunoscut sub numele Avicii, a murit vineri după amiază în Oman, a anunțat impresarul starului. DJ-ul avea 28 de ani, scrie www.digi24.ro. „Cu profund regret anunțăm pierderea lui Tim Bergling, cunoscut sub numele de Avicii. A fost găsit mort în Muscat, Oman vineri după-amiază, 20 aprilie. Familia este devastată și cerem tuturor să respecte nevoia de intimitate în această perioadă grea. Nu vor mai fi făcute alte comentarii,” a anunțat impresarul starului. Detalii legate de decesul muzicianului nu sunt încă cunoscute.
Muzicianul a decis în 2016 să renunțe la show-uri. Tim Bergling și-a motivat decizia prin dorința de a face „mai multe” lucruri în viață. A lucrat cu Madonna, Coldplay sau David Guetta și a urcat de două ori pe locul al treilea printre cei mai buni DJ din lume, în 2012 și 2013, potrivit „DJ Magazine”. În 2014, a dat semne de oboseală și a anulat concerte, explicând că nu se refăcuse după o operație de apendicită, iar în 2015, a anulat reprezentanții invocând nevoia unei „meritate pauze”.
În trecul, muzicianul s-a luptat cu dependența de alcool, fiind spitalizat de două ori. Înainte de a-și anunța retragerea din muzică, starul se numără printre cel mai bine plătiți DJ din lume, câștigând 28 de milioane de dolari în 2014, potrivit Forbes.
„Transilvania Tango Experience”, la Palatul Brukenthal Avrig
Pentru al patrulea an consecutiv, Palatul Brukenthal din Avrig, fosta Reşedinţă de Vară a baronului Samuel von Brukenthal, va fi gazda „Transilvania Tango Experience”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate iubitorilor acestui stil de dans organizate la noi în ţară.
Între 27 şi 30 aprilie, trei zile şi trei nopţi, câteva sute de pasionaţi ai dansului, profesionişti sau amatori, îşi vor da întâlnire în „Edenul Transilvaniei”, la frumosul complex baroc de la poalele Masivului Făgăraş, pentru a lua parte la o experienţă deosebită, pentru a se perfecţiona în acest stil de dans, a învăţa lucruri noi, ori pentru a intra în tainele acestuia. De asemenea, evenimentul va prilejui şi întâlnirea cu cei mai talentaţi dansatori şi specialişti ai acestui stil de dans.
Programul „Transilvania Tango Experience” de la Avrig cuprinde cursuri de milonga, diverse demonstraţii practice, seminarii, ateliere, precum şi multe alte surprize, astfel că participanţii vor avea parte de momentele frumoase ale dansului tango. Vor participa specialişti de la şcoli şi cluburi de tango din Sibiu, Cluj Napoca, Braşov, Timişoara, Baia Mare, Buşteni, Iaşi etc.
Evenimentul este organizat de Compania de Tango Cluj şi Tango Studio Sibiu, cu sprijinul Palatului Brukenthal Avrig. Cei interesaţi pot afla informaţii suplimentare la numerele de telefon 0269523111 sau 0726234417.
FC Hermannstadt obține 3 puncte la Timișoara
Suporterii ce au urmărit partida dintre Ripensia Timișoara și FC Hermannstadt au avut parte de puține momente de fotbal de calitate. Jucătorii sibieni au obținut toate cele trei punte la capătul unui al doilea meci consecutiv plin de suferință. A fost 1-0 pentru oaspeți. Bogdan Rusu a fost autorul unicul gol al disputei, la fel ca în jocul precedent al lui FCH cu Gaz Metan. Golgeterul Sibiului a înscris în minutul 68 după o centrare a lui Curtean. Partida a fost una slabă din partea ambelor echipe. Prima repriză a fost plictisitoare și fără ocazii importante. Prima fază a meciului le-a aparținut gazdelor prin Mediop. Șutul acestuia a trecut pe lângă. În minutul 66 Alexandru Pelici a fost extrem de inspirat și l-a introdus în teren pe Alexandru Curtean. Peste numai două minute, Curtean a centrat excelent, Rusu s-a desprins din marcajul fundașului advers și a marcat cu capul. La faza imediat următoare, Ripensia a avut o oportunitate uriașă de a egala, însă Mediop, nemarcat în 6 metri a reluat peste poarta apărată de Căbuz. Ultima ocazie a partidei a aparținut lui Hermannstadt cu un minut înainte de prelungiri. Blănaru a scăpat pe partea dreaptă, l-a driblat pe portarul Rădulescu, dar Laurențiu Tudor a intervenit extraordinar la șutul atacantului. S-a terminat 1-0 și FC Hermannstadt obține cea de-a 21-a victorie în Liga a II-a. A fost încă un meci fără gol primit pentru echipa lui Pelici, 11 martie fiind ultima zi când Sibiul nu a terminat cu 0 pe tabelă.
Cei doi antrenori au folosit următorii jucători:
FC Hermannstadt: Cătălin Căbuz, Alexandru Coman, Ionuț Stoica, Radu Crișan, Mihai Stancu, Daniel Tătar (cpt., Ștefan Blănaru, min.76), Robert Boboc, Andrei Hergheligiu (Petrișor Petrescu, min.46), Cristian Danci (Alexandru Curtean, min.66), Cosmin Neagu și Bogdan Rusu.
Ripensia Timișoara: Rădulescu, Popa (cpt.), Bocşan, Apro, Toma, Bobină, Mânecan, Tudor, Dumiter, Bădăuţă și Mediop.
Cu acest succes, FC Hermannstadt acumulează 71 de puncte în clasament. Sibienii au egalat la puncte pe liderul Dunărea Călărași, formație ce are un meci mai puțin disputat.
Încă un partener se alătură CSU Sibiu
Familia galben-albastră câștigă un nou membru după ce oficialii Sifee Action au decis să se alăture cele mai iubite echipe din orașul nostru. Aceștia devin sponsorul privat cu numărul 27 al lui CSU Sibiu. ”BC CSU Sibiu ne dovedește că baschetul este un sport care umple sălile, care face ca bucuria câștigării unui meci sau pierderea acestuia să fie liantul dintre oameni. Toate trăirile de pe terenul de baschet și din tribune contribuie la performanțele voastre”, s spus Doru Dragotă, Director General Sifee Action.
”Sperăm că susținerea noastră să fie și un sprijin moral pentru obținerea a cât mai multor victorii. Ne mândrim că putem fi alături de voi din dorința de a sprijini sportul, mișcarea și baschetul în mod special”, a declarat Marian Bărbat, Director pe Dezvoltare Sifee Action.
”Vreau să le mulțumesc, și pe această cale, celor din conducerea companiei pentru decizia de a ni se alătura. Sunt sigur că parteneriatul cu Sifee Action nu este unul întâmplător și ne bucurăm să avem alături un nou prieten, în primul rând. Fiecare nou partener care a venit alături de BC CSU Sibiu în ultimii ani ne-a adus o nouă confirmare că CSU este un brand puternic ce reușește să atingă performanțe și să ofere exemple comunității întregi”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU SIBIU.
Salvatorii de inimi, din nou în Sibiu. Galerie Foto
Se ia Fundația Polisano, se alimentează cu voința și determinarea celor care fac parte din ea, se aduc specialiști cu experiență și un palmares care înclină serios balanța în favoarea profesionalismului desăvârșit și se operează cu succes inimioarele plăpânde ale unor pici din familii defavorizate. Copiilor li se dă șansa la viață, părinților nu li se cer bani, iar toți cei implicați își încheie misiunea cu certitudinea că au făcut ceea ce trebuie.
Totul este posibil în cadrul proiectului „Inimi Sănătoase pentru Copii”, început de fundație încă din anul 2015. Vorbim despre toate acestea într-o Românie cu o infrastructură extrem de limitată în ceea ce privește chirurgia cardiacă pediatrică, chiar dramatică. Un copil din 100 se naște cu o malformație cardiacă, ceea ce îi poate pune în pericol viața, mai ales dacă nu este diagnosticat la timp. În România există doar 2 centre publice, care realizează intervenții pe cord pentru copii (Târgu Mureș și Cluj) și doar doi chirurgi.
Se estimează că, anual, sunt necesare în România peste 2.000 de operații pe inimă pentru copii, dar sunt realizate maxim 500. Restul ce șanse au?
„Inimi Sănătoase pentru Copii” a fost creat special pentru acești copii rămași pe dinafară de oameni care au crezut în șansa lor.
„Cu fiecare an, proiectul nostru a luat o amploare din ce în ce mai mare. Scopul nostru este acela de a organiza acțiuni umanitare efectuate de echipe medicale specializate în chirurgia cardiacă pediatrică, din Marea Britanie (Londra și Bristol), și Suedia (Lund). Echipele sunt formate nu doar din chirurgi cu experiență, ci și anesteziști, perfuzioniști, asistente bloc operator, etc. Aceștia vin de 3 – 4 ori pe an în România, în Sibiu și București, pentru a opera cazurile complexe cele mai urgente, dar și a forma echipele de la fața locului”, spun reprezentanții fundației.
Până în prezent, au fost ajutați peste 60 de copii suferind de malformații cardiace grave și provenind din familii defavorizate. Rata de succes este de 100%, ceea ce înseamnă că toți copiii operați sunt recuperați și redați societății. Recuperarea acestora este rapidă și aceștia pot avea o viață normală după intervenție, inclusiv cu activități sportive.
Specialiștii sunt în Sibiu și oprerează
În săptămâna 16 – 21 aprilie, echipele medicale sunt din nou la Sibiu și fac un adevărat maraton operator. Există o listă de așteptare de peste 60 copii din toată țara, dintre care chirurgii selectionează maxim 15 copii, în funcție de gradul de urgență a bolii cardiace. Printre copiii operați în aceasă săptămână se numără și David, un prichindel de 1 an și 8 luni, din Biertan, Jud. Sibiu. Suferă de defect septal atrial mare; hipetrofie ventriculară dreaptă, HAD. David nu merge, nu crește, obosește foarte repede și se învinețește când plânge. Este mereu bolnav, refuză să mănânce și supraviețuiește pe bază de vitamine. Părinții au fost cu el la Institutul de la Tg. Mureș, însă au fost refuzați din lipsă de locuri. Este singurul copil dintr-o familie cu probleme financiare. Tatăl nu lucrează, iar mama este în concediu de creștere a copilului. Trăiesc din indemnizație și din alocație.
Un alt micuț este Albert, 1 an și 1 lună, din Vatra Dornei. Suferă de CAVC subtipul Rastelli A, Trisomie 21. Copilul prezintă un ușor retard, în schimb are reflexe bune și gângurește. Familia are o situație financiară precară, veniturile fiind reprezentate de salariul tatălui și alocația copilului. Mama este casnică în prezent, a renunțat la locul de muncă pentru a avea grijă de copii. Albert s-a prezentat la spital însoțit de bunica, mama fiind în spital cu alt copil.
Denis, 4 ani, din satul Mașloc, Jud Timiș a fost și el operat cu succes în această săptămână. El suferă de fistulă între aorta descendentă și vena pulmonară stângă inferioară. Denis nu doarme, transpiră și obosește repede. Refuză să meargă la grădiniță neînsoțit permanent de mama sa și preferă să se joace singur. În familie, doar tata lucrează (muncitor necalificat), mama are grijă de cei 5 copii.
Ei sunt cei care vor să salveze
Printre medicii specialiști internaționali implicați în proiect se numără Dr. Șerban Stoica, de origine română, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol, Dr. Rob Martin, preşedintele Societăţii de Cardiologie Pediatrică din Marea Britanie, Dr. Petru Liuba, profesor asociat al Universităţii din Lund, Suedia, şi medic primar Cardiologie Congenitală Intervenţională Pediatrică. Alături de aceștia, o întreagă echipă de cadre medicale specializate în cardiologie pediatrică s-a deplasat la Sibiu – medici anesteziști, asistente de terapie intensivă, etc. Datorită lor, în aceste săptămâni, aproximativ 15 copii vor avea inimi mai puternice și mai sănătoase.



















