Acasă Blog Pagina 4654

Exerciţiu de alarmare în unităţile şcolare

Timp de două zile, la toate unităţile de învăţământ cuprinse în structura Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din oraș, au avut loc ample exerciţii de evacuare în caz de cutremur, conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă din anul şcolar 2017-2018. Exerciţiile s-au desfăşurat sub îndrumarea Compartimentului de Protectie Civilă, al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Copşa Mică şi a reprezentanţilor PSI din unităţile şcolare.
Pentru ca exerciţiile să se desfăşoare în condiţii de siguranţă la toate locaţiile, acestea au fost monitorizate de către 14 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică şi 2 membri ai Poliţiei Locale. După încheierea exerciţiilor în unităţile de învăţământ, preşcolarilor şi elevilor li s-au adus la cunoştinţă de către inspectorul de Protecţie Civilă din Copşa Mică, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare, modul de comportare în timpul şi după ce are loc un cutremur.

Investiții la străzile din Copșa Mică

Vremea bună din ultima perioadă i-a determinat pe reprezentanții Primăriei Copșa Mică să demareze lucrări edilitare și unele investiții la nivelul orașului. Astfel, de curând au început lucrările de amenajare a străzii Visei. Lucrările programate pentru anul acesta vor costa 270.338 de lei şi cuprind decopertarea drumului, refacerea rigolelor si trotuarelor, refacerea podețelor de acces în curți, pietruirea şi nivelarea drumului, urmând ca anul viitor să fie asfaltat. Este vorba de aproximativ 340 de metri  de drum ce au intrat în reparație de anul acesta pe strada Visei. Tot recent, administrația locală copșeană a dat startul lucrărilor de reparare ale scărilor către strada 1 Decembrie.

Cele mai bune ambalaje şi etichete din România sunt premiate la ROMANIAN PACKAGING AWARDS (ediţia a II-a)

0


Cele mai bune ambalaje şi etichete realizate în România vor fi premiate de membrii industriei de profil la ROMANIAN PACKAGING AWARDS (editia a II-a), singurul concurs dedicat ambalajelor şi etichetelor din România, organizat în cadrul Pack Expo 2018. 
Orice producător de ambalaj, furnizor, designer sau agenţie de design care vrea să atragă atenţia marilor jucători din industria de packaging cu inovaţia sa, se poate înscrie la concurs până pe 27 aprilie, pe pagina oficiala.
ROMANIAN PACKAGING AWARDS este structurat pe cinci categorii: Ambalajul din carton compact al anului, Ambalajul din carton ondulat (pentru retail), Ambalajul flexibil al anului, Ambalajul rigid din mase plastice al anului, Eticheta anului.
Criteriile urmărite la concurs sunt inovaţia în ceea ce priveşte materialul, designul şi tehnologia folosite de-a lungul întregului proces de fabricare a ambalajelor. Expozanţii Pack Expo 2018 beneficiază de înscriere gratuită; pentru ceilalţi se aplică o taxă de participare de 100 de euro.
Selecţia lucrărilor va fi făcută de un juriu de renume, format din Daniela Cosmoiu (director executiv Aspaplast), Mihai Cobianu (managing partner Printman), Cristian Stancu, marketer (fondatorul Remax Studio), Violeta Negreanu (şef sucursală Suceava Ceprohart), Laura Abrihan (owner Peggy Production), Bogdan Brânzaş (CEO & Creative Director Brânzaş Consultants and Designers), Cristian Haţăgan (director general Euro Top Grafix SRL). Printman este sponsorul categoriei “Ambalajul din carton compact al anului”.
Cele mai bune şi inovatoare ambalaje şi etichete din România vor fi premiate pe 16 mai, într-un cadru festiv, la Pack Expo 2018 – expoziţia de ambalaje şi soluţii de ambalare din Europa de Sud-Est, care are loc între 16 şi 19 mai la Romexpo, Bucureşti (Pavilionul B2).
***
Despre EUROEXPO
EUROEXPO Fairs este cea mai mare companie privată din România, specializată în organizarea de târguri, expoziţii şi evenimente speciale. Cu o experienţă de peste 15 ani în organizarea de târguri şi expoziţii noi, compania a înregistrat un trend ascendent şi a reuşit să crească anual atât numărul expozanţilor, cât şi pe cel al vizitatorilor.
Prin intermediul târgurilor organizate (
Metal Show, Baby Boom Show – ediţiile de primăvară şi toamnă, PRINT&SIGN, Corporate Gifts Show, Pack Expo, Expo Plast, Cleaning Show, Textile Technology Show), compania a realizat o platformă profesională de comunicare între reprezentanţi ai mii de companii din România şi din străinătate, poziţionând compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.
Târgurile şi expoziţiile EUROEXPO oferă cadrul propice pentru interacţionare, evenimente conexe informative şi proiecte menite să impulsioneze dezvoltarea economică. 
Despre ROMEXPO
 ROMEXPO S.A. este liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, care îmbină tradiţia cu experienţa şi calitatea de nivel internaţional, toate în beneficiul expozanţilor şi vizitatorilor specialişti care, an de an, confirmă buna reputaţie a firmei. Compania este recunoscută şi pe plan internaţional, fiind membru cu drepturi depline al Asociaţiei Mondiale a Industriei de Expoziţii – UFI, al Alianţei Târgurilor din Europa Centrală – CEFA, al Uniunii Internaţionale de Raportare a Statisticilor Expoziţiilor – CENTREX şi al Asociaţiei Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa – EURASCO

FOTO – Doi cai, la plimbare în cel mai mare cartier la orașului

Medieșenii care locuiesc în cartierul Vitrometan au avut parte de o surpriză, joi dimineața. Cei care au ieșit să își ducă la școli sau grădinițe copiii sau să facă unele cumpărături au avut ocazie să admire doi cai superbi, care se plimbau nestingheriți pe străzile din cartier. Conducătorii auto aflați în trafic la aceea oră au trebuit să fie extrem de atenți, pentru că respectivii cai se plimbau fără nicio problemă pe străzile orașului. În cele din urmă, caii au ajuns într-un spațiu îngrădit, care este rezervat câinilor, iar polițiștii locali din Mediaș încearcă acum să afle cine este proprietarul superbelor exemplare.

16 străzi din Mediaș, fără apă. Presiune scăzută într-un cartier din oraș

Operatorul de apă din municipiul Mediaș,  Apa Târnavei Mari anunţă sistarea apei potabile, astăzi, 19 aprilie, între orele 9-17, pe străzile Vasile Pârvan, Rucăr, Bran, Prunului, Viţei, Michael Klein, Ion Agârbiceanu, Aron Pumnul, Papiu Ilarian, Ştrandului, Livezii, Emil Racoviţă, Greweln, Legheş, Pasaj Bran şi Stadionului parţial de la intersecţia cu strada Vasile Pârvan până la Podul Mare, în vederea remedierii unui defect pe reţeaua de apă pe strada Stadionului.
Pe perioada lucrărilor presiunea apei este redusă în cartierul Gura Câmpului şi pe străzile Păltiniş şi Baznei până la intersecţia cu strada Toamnei.

Protest la Spitalul TBC, unde 40 la sută dintre angajați au primit salariile micșorate. FOTO/ VIDEO

UPDATE: Salariatii nemultumiti au pornit către Prefectură pentru a picheta instituția.
STIRE INITIALĂ:
Salariații Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu protestează, joi, în curtea unității, nemulțumiți de scăderea veniturilor odată cu aplicarea noului regulament privind acordarea sporurilor. Conducerea spitalului afirmă că 40 la sută dintre salariați au veniturile micșorate cu sume cuprinse între 100 și 1.200 de lei, după plafomarea sporurilor.

Peste 50 dintre salariații Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu au întrerupt lucrul, joi, și au ieșit în curtea unității, nemulțumiți că au primit salariile micșorate din cauza plafonării sporurior.
 
Oamenii au mesaje pe care scrie ”Vrem sporurile înapoi”, ”Respect”, ”Noi îngrijim bolnavii, nu voi” și scandează ”Nu vă bateți joc de noi, vrem sporul înapoi”.
Conducerea unității afirmă că 40 la sută dintre salariați au primit mai puțini bani, scăderile fiind cuprinse între 100 și 1.200 de lei.
”Începând cu luna martie, pentru 40% din personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu SALARIILE sunt MAI MICI cu sume între 100 şi 1.200 lei, din cauză că valoarea sporurilor de pericol a fost diminuată în conformitate cu noile prevederi legale. Chiar dacă în noul «Regulament de sporuri» aprobat prin H.G. nr.153/30.03.2018, valoarea maximă a sporurilor de pericol pentru spitalele de monospecialitate este de 85%, în fapt, procentul nu poate fi acordat! Potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr.153/30.06.2017, ordonatorii principali de credite – în cazul nostru Consiliul Județean – sunt obligaţi să se încadreze cu sporurile în limita a 30% din suma salariilor de baza a tuturor institutiilor din subordine. Prin urmare, suntem în imposibilitatea să mai acordăm salariaților sporurile de care au beneficiat până în prezent, pentru a nu încălca legea”, a declarat Cristian Roman, managerul unității.

Reprezentanții Consiliului Județean au precizat că în această săptămână au reușit să centralizeze toate datele primite de la instituțiile din subordine și a comunicat acestora sumele maxime care pot fi acordate ca sporuri.
 
 

„SECOSAFT” şi „Cadet INOVA’18” la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” va găzdui, în  perioada 19-21 aprilie, cea de-a XXIII-a ediţie a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţională- SECOSAFT 2018 şi cea de-a III-a ediţie a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’18.
La ediţia din acest an a sesiunii de comunicări SECOSAFT 2018 s-au înscris 364 studenţi şi masteranzi ai universităţilor din România, Bulgaria şi Cehia şi au fost elaborate un număr de 266 de lucrări ştiinţifice pe următoarele secţiuni: ştiinţe militare, securitate şi relaţii internaţionale, ştiinţe economice şi juridice, ştiinţe socio-umane şi ştiinţe tehnice, respectiv limbi străine.
Cadet INOVA’18 este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Forumului Inventatorilor Români, care are ca obiectiv general sprijinirea inovaţiei şi cercetării ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional în viziunea tinerilor cercetători. La salon au fost înscrise 72 de invenţii, inovaţii şi cercetări ştiinţifice aparţinând celor 100 de participanţi din 29 de instituţii de învăţământ şi instituţii de cercetare din România, Republica Moldova, Croaţia şi Taiwan.
Invenţiile, inovaţiile şi cercetările ştiinţifice înscrise în competiţie sunt integrate unor direcţii de studiu actuale, cum ar fi: Mediul şi controlul poluării. Energie verde, ecologie, monitorizarea şi protecţia mediului; Energie şi surse de energie neconvenţionale; Securitate, protecţie, salvare – antiterorism, dezastre şi accidente; Transport terestru, maritim şi aerian; Chimie; Metalurgie şi ştiinţa materialelor; Aeronautică şi securitatea navigaţiei aeriene; Automobile şi securitate rutieră; Mecanică. Organe de maşini. Mecanisme. Materiale;Electrotehnică, electronică şi energetică; Radiocomunicaţii; Robotică, roboetică;  Tehnologii foto-audio-video; Tehnologia informaţiei şi informatică; Artă grafică şi arhitectură; Medicină şi factori umani. Farmacie şi cosmetică; Bio-securitate alimentară; Biologie, agronomie şi horticultură, respectiv Sport, timp liber, cultură, metode didactice.
Deschiderea oficială a celor două manifestări ştiinţifice se va desfăşura vineri, 20 aprilie, începând cu ora 08.30, în Aula Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Icoană cu 22 de Sfinte Moaște, la Biserica Spitalului TBC

Icoana cu 22 de sfinte moaște va fi adusă joi, 19 aprilie, în Biserica T.B.C. și reprezintă o creație unică, icoană pe stică, în care au fost așezate Sfintele Moaște a 22 de cuvioși părinți care au avut o viață sfântă. Câte o părticică din moștele făcătoare de minuni ale acestor sfinți au fost încastrate în icoană și vor fi lăsate spre închinare celor dorităro să porimeascăp ajutorul sfinților. Icoana va rămâne definitiv în biserica spitalului, acest lucru semnificând faptul că sfinții se apropie de cei bolnavi sau aflați la necaz. ”Poate că lumea azi hulește lucrarea sfinților și vede în acest demers ceva ciudat. dar cine știe ce putere au sfinții, mai ales sfintele lor moaște, acela va culkege puterea lor închinându-se la Icoană. De aceea am adus acestă Icoană, ca să ne facem datoria. Noi aducem har, medicii aduc tratamente, iar lumea fragoste. Fiecare dă din ceea ce are. Este dreptul nostru de a ne face datoria, lucârnd împreună cu sfinții!”, spune părintele Cătălin, parohul bisericii.
Icoana cuprinde printre alții, moaștele sfinților: Cosma, Damian, Efrem cel Nou, Iosfi cel Nou de la Partoș, Grigorie de Nazians, Meletie Mărturisitorul. Programul de închinare este de joi 19 aprilie până marți 22 aprilie, între orele 8 și 21!
La Biserica Spitalului T.B.C se află încă Icoana Maicii Domnului „Oglinda”. Icoana este recunoscută ca având peste o sută de cazuri de cancer vindecate și mai ales este alungătoare a puterilor diavolești din casă. Darul cel mai mare al Icoanei este acela al facerii de pace între oameni certați. Icoana restabilește concordia în case, împacă soții dezbinați și rudele aflate în procese materialiste. Icoana a fost prigonită în vremurile vechi de iconoclaști, dar  Împărăteasa Teodora soția împăratului eretic Teofil, a salvat distrugerea ei, lipind pe spatele ei o oglindă. Când soțul său se întorcea acasă Icoana era întoarsă cu oglinda la vedere și așa s-a putut salva de la barbara distrugere această icoană.
Cel ce se va ruga măcar cinci zile lângă Icoana – așa spune hrisovul istoric – va primi liniște în casă și în suflet. Pentru aceasta, ideal este să se citească Acatistul Icoanei.
Programul de vizitare al Icoanei este zilnic între orele 8 și 21. În fiecare seară la orele 18 se va organiza Sfântul Maslu de Obște pentru aducerea păcii în societatea românească mult divizată de politicieni și patimi sufletești.

Mircea Cazan: Capacitatea organizațiilor neguvernamentale de a oferi servicii sociale, în pericol

Senatorul liberal Mircea Cazan i-a aresat o interpelare ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Vă prezentăm această interpelare.
Numeroasele modificări ale Codului fiscal și bugetele mult reduse ale administrațiilor locale, pun în pericol capacitatea organizațiilor neguvernamentale de a oferi servicii sociale sau de educație sau de orice altă natură, către membrii comunității.
Conform unui comunicat de presă, spuneți că în contextul identificării de soluţii de simplificare a procedurilor administrative şi de debirocratizare care să vină în sprijinul cetăţeanului, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală acceptă depunerea de către beneficari a mai multor formulare de Declarații 230, în anumite condiții, pentru aplicarea unitară, corectă şi nediscriminatorie a prevederilor legislaţiei procedural fiscale la nivelul tuturor organelor fiscale centrale, astfel:
– formularul 230, pe suport de hârtie, semnat de contribuabil poate fi transmis organului fiscal prin poştă sau poate fi depus, direct, la registratura organului fiscal;
– formularul 230 poate fi transmis de contribuabil şi prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă.
Dar problema care apare este că după primirea cererilor, în format hârtie, înainte de direcţionarea sumei cuvenite entităţii nonprofit, organul fiscal va notifica contribuabilul, explicând obiectul notificării. Iar în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, contribuabilul va aduce la cunoştinţa organului fiscal, în scris, faptul că şi-a exercitat/nu şi-a exercitat opţiunea pentru entitatea nonprofit.” Domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți cum considerați această procedură că vine in sprijinul debirocratizării când, in realitate, introduceți două noi etape care sporesc birocrația, care vor avea drept efect reducerea considerabilă a banilor efectiv încasați de către organizațiile non-guvernamentale?

3 localități din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 20 APRILIE 2018
•între orele 8-15 în localitatea: BARGHIS.
•între orele 10-13 în localitatea: BIERTAN, strada: PRINCIPALA; MOSNA, strada: PRINCIPALA; ATEL, strada: PRINCIPALA.
•între orele 10-11 în localitatea: CRISTIAN, strazile: II-partial; XXI; XXII; XXVI; XXVII.
•între orele 8-10 în localitatea: CRISTIAN, strazile: XII; XIII-partial; XXV.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Încă 47 de reprezentații anunțate pentru FITS 2018

De astăzi, 18 aprilie, spectatorii pot achiziționa bilete pentru încă 47 de reprezentații programate în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României – Centenar, care are loc în perioada 8 – 17 iunie 2018.
Printre noile evenimente – spectacole de teatru, dans, muzică, circ contemporan – organizatorii se bucură să anunțe mai multe producții din sezonul românesc. Florin Piersic Jr. și Marcel Iureș prezintă, în cadrul festivalului, producția Teatrului ACT, „Stage Dogs”. Doi actori de teatru. Două generații între care se cască o prăpastie. Povestea urmărește comunicarea dintre ei, îndeosebi în culise și la cabină. Teatrul, univers magic pentru spectatorii fideli, se dovedește a fi o lume prea concretă, uneori. O lume guvernată de invidie, răutate, orgolii, meschinării. Încetul cu încetul, în spatele scenei, prietenia sau colegialitatea ajung să fie doar niște vorbe goale, iar conflictul dintre cei doi protagoniști crește până la paroxism.
Teatrul de Comedie aduce la Sibiu spectacolul „Fierarii”, în regia lui Horațiu Mălăele. Un fierar român află, după multă vreme, că fiul său este, de fapt, fiul unui ungur împins de al Doilea Război Mondial pe tărâm românesc. Dar nici nevasta ungurului n-a stat să-și aștepte soțul, făcând, la rândul ei, un copil cu un rus aflat în trecere. În final, nici o soţie n-a trădat breasla soţului, iar granița dintre vinovați și victime, precum și aceea dintre nații devin tot mai firave. Fierarilor nu le mai rămâne decât să-şi dea mâna şi să studieze împreună un arbore genealogic cu încrengături ruso-ungaro-române. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță și Valentin Teodosiu.
Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ana Ciontea, Șerban Pavlu, Florentina Țilea și Richard Bovnoczki vin la FITS cu spectacolul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” București, „Regele moare”. „Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim” – motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei „Regele moare”. Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală.
De asemenea, au fost puse în vânzare biletele pentru „Aller-Retour”, spectacol de dans realizat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company – București & Karma Dance Project – Paris. Ideea spectacolului a venit din drumurile dus-întors pe care renumitul coregraf le face între București și Paris, realizând spectacole în ambele orașe. „Ne-am gândit că a venit timpul să unim forțele celor două companii independente, pentru a prezenta publicului ceea ce ne place și avem în comun: dragostea pentru Mișcarea Dansată și respectul față de Interpret. Spectacolul „Aller-Retour” nu este numai franco-român, ci și profund european”, a declarat Gigi Căciuleanu.
Aproximativ 3000 de bilete au fost achiziționate pentru FITS 2018 până în acest moment, iar zece reprezentații din cele care au fost puse în vânzare în primul set sunt sold out: „Nunta” (13 iunie), „Copacul” (14, 15, 16 iunie), „Atsumori” (14 și 15 iunie), „Micul Eyolf” (reprezentația din 16 iunie) și „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (15 și ambele reprezentații din 16 iunie).
Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.
Ultimul set de bilete va fi pus în vânzare pe 1 mai și va conține restul evenimentelor la care se percepe bilet pentru acces în cadrul FITS 2018. Tot la această dată va fi anunțat și programul complet al evenimentelor.

Două noi plecări din Consiliul Local

Plecări din Consiliul Local Mediaș. Doi aleși locali, unul al Partidului Național Liberal și unul al Partidului Social Democrat, au demisionat în ultimele zile din această funcție. Este vorba despre liberalul Ionuț Buzean și social democratul Silviu Sasu. Locul acestora în legislativul local va fi ocupat de către următorii supleanți aflați pe lista formațiunilor de la alegerile locale din 2016. Astfel, Alexandru Tulinschi va intra în Consiliul Local din partea PNL, iar Lucian Bordi din partea PSD. Alexandru Tulinschi are 35 ani și este de profesie inginer, iar Lucian Bordi are 47 ani și este economist.