Mediașul va găzdui în premieră Concursul Județean de muzică vocal-instrumentală. Competiția, aflată în Calendarul Competițiilor Școlare și al Activităților Educative din Județul Sibiu, va fi organizată de către Clubul Copiilor Mediaș, vineri, 20 aprilie, 2018, începând cu ora 14, la Sala Traube din municipiul Mediaș. Concursul se va desfășura pe șase secțiuni, respectiv solişti de muzică uşoară, formaţii de muzică uşoară, solişti de muzică folk, grupuri de muzică folk, instrumentişti de muzică clasică, pian, vioară, chitară și grupuri corale.
Răzvan Burleanu rămâne președinte FRF pentru încă 4 ani!

Alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal au suscitat un interes major în țară! La final, Răzvan Burleanu și-a asigurat un nou mandat de președinte pentru încă patru ani. El a câștigat mai ușor decât se aștepta toată lumea, reușind să se impună încă din primul tur. Burleanu (168 voturi), Ionuț Lupescu (78 voturi), Marcel Pușcaș (8 voturi) și Ilie Drăgan (0 voturi) a fost rezultatul final al alegerilor.
„SECOSAFT” şi „Cadet INOVA’18” la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” va găzdui, în perioada 19-21 aprilie, cea de-a XXIII-a ediţie a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţional ă- SECOSAFT 2018 şi cea de-a III-a ediţie a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’18.
La ediţia din acest an a sesiunii de comunicări SECOSAFT 2018 s-au înscris 364 studenţi şi masteranzi ai universităţilor din România, Bulgaria şi Cehia şi au fost elaborate un număr de 266 de lucrări ştiinţifice pe următoarele secţiuni: ştiinţe militare, securitate şi relaţii internaţionale, ştiinţe economice şi juridice, ştiinţe socio-umane şi ştiinţe tehnice, respectiv limbi străine.
Cadet INOVA’18 este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Forumului Inventatorilor Români, care are ca obiectiv general sprijinirea inovaţiei şi cercetării ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional în viziunea tinerilor cercetători. La salon au fost înscrise 72 de invenţii, inovaţii şi cercetări ştiinţifice aparţinând celor 100 de participanţi din 29 de instituţii de învăţământ şi instituţii de cercetare din România, Republica Moldova, Croaţia şi Taiwan.
Invenţiile, inovaţiile şi cercetările ştiinţifice înscrise în competiţie sunt integrate unor direcţii de studiu actuale, cum ar fi: Mediul şi controlul poluării. Energie verde, ecologie, monitorizarea şi protecţia mediului; Energie şi surse de energie neconvenţionale; Securitate, protecţie, salvare – antiterorism, dezastre şi accidente; Transport terestru, maritim şi aerian; Chimie; Metalurgie şi ştiinţa materialelor; Aeronautică şi securitatea navigaţiei aeriene; Automobile şi securitate rutieră; Mecanică. Organe de maşini. Mecanisme. Materiale;Electrotehnică, electronică şi energetică; Radiocomunicaţii; Robotică, roboetică; Tehnologii foto-audio-video; Tehnologia informaţiei şi informatică; Artă grafică şi arhitectură; Medicină şi factori umani. Farmacie şi cosmetică; Bio-securitate alimentară; Biologie, agronomie şi horticultură, respectiv Sport, timp liber, cultură, metode didactice.
Deschiderea oficială a celor două manifestări ştiinţifice se va desfăşura vineri, 20 aprilie, începând cu ora 08.30, în Aula Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
PSD Sibiu: Familia tradiţională este formată prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie
PSD Sibiu susţine referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei în sensul definirii familiei tradiţionale drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
„Avem deja susținerea a 3 milioane de români care au semnat, încă de anul trecut, petiția care vine în sprijinul proiectului legislativ privind modificarea articolului 48 din Constituţia României, care se referă la definirea familiei tradiţionale. Determinarea acestor oameni ne obligă să organizăm referendumul național și să fie stabilit clar că, familia tradițională poate fi formată doar prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Prin demersul lor, cei de la PNL și USR, care au depus o sesizare la CCR prin care se împotrivesc proiectului de lege asumat și cerut de locuitorii României, nu fac altceva decât să creeze din nou scandal și dezbinare în rândul celor care își doresc normalitate în țara lor”, a declarat Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu
Semnalăm că, în ciuda opiniei categorice a milioane de români care susțin familia tradițională, PSD se confruntă permanent, în Parlament, cu atitudinea ostilă a PNL și a USR, care refuză promovarea acestui proiect legislativ și care, astfel, lasă de înțeles că susțin legalizarea căsătoriei persoanelor de același sex pe teritoriul României, implicit lasă o ușă deschisă către adopția și educarea copiilor în sânul familiilor formate din doi bărbați sau două femei.
Încă o dată se demonstrează că, PNL, care în mod evident a fost „confiscat” de fostul PDL (Turcan, Neagu, Șovăială etc.), atât de toxic pentru români, nu are absolut niciun reper în a face opoziție. Pur și simplu refuză inițiativele PSD, în ciuda opiniei clare a românilor care fac apel la normalitate și care susțin proiectul legislativ promovat de Partidul Social Democrat.
Mai mult de atât, proiectul legislativ a fost atacat la CCR de un grup organizat din membri PNL și USR, doar cu scopul de a incita și de a manipula publicul.
Poate că în al doisprezecelea ceas, PNL și USR se trezesc și revin asupra deciziei de a se împorivi proiectului legislativ susţinut de milioane de români şi se vor alătura normalului şi firescului, susţinând familia tradiţională formată dintr-un bărbat şi o femeie.
Judo: medalii pentru sibieni
Alexandru Roman (CSȘ Șoimii Sibiu) și Iulia Alexandra Avram (CSM Sibiu) s-au întors fiecare cu o distincție de la Campionatul Național de Tineret Under 23. În zilele de 13, 14 și 15 aprilie, la Pitești, cei doi sibieni au concurat bine la categoriile lor. Alex a cucerit argint, iar Iulia a obținut bronz. Alexandru Roman a intrat pe tatami la categoria -100 de kilograme și a fost învins numai de campionul ultimilor ani, Ionuț Vasian. Judoka ce este în ultimul an de tineret, pe când Roman este abia în primul la juniori. Nici Iulia Avram nu a avut un concurs ușor, ea debutând la 63 de kilograme. Iulia a avut adversare puternice și a fost învinsă în drumul său spre aur de către Ștefania Dobre, sportivă medaliată la Campionatul European. Alexandru Roman este antrenat de către Vălean Purece, iar Iulia Avram se pregătește alături de Ovidiu Ionaș.

Rezultat fantastic la taekwon-do!

7 sibieni au pus umărul la cel mai important rezultat al taekwon-do-ului itf românesc la Campionatul European. Alin Lăzurcă (Puma Club Sibiu), antrenorul lotului de seniori, Florin Bîrluț (CS Hwarang Sibiu), antrenorul lotului de juniori și sportivii Marius Dancu (Puma Club Sibiu), Radu George (Puma Club Sibiu), Andreea Pavel (Puma Club Sibiu), Oana Pavel (Puma Club Sibiu) și Vlad Văcariu (Puma Club Sibiu) au fost aceia care au contribuit substanțial la titlul de vicecampioană europeană pentru țara noastră. Evenimentul a avut loc în perioada 13-15 aprilie, în orașul Maribor. Sportivii tricolori au cucerit nu mai puțin de 27 de medalii în Slovenia, dintre care 9 de aur, 6 de argint și 12 de bronz. La numărul locurilor I, românii au fost la egalitate cu Federația Rusă, cea mai bună națiune din concurs. Mai mult, România a dat cea mai bună senioară, cel mai bun junior și a primit titlul pentru cei mai buni antrenori.
”Secretul nostru este că suntem foarte uniți”
Din cele 27 distincții obținute de România, șase au fost cucerite și de sibieni. Marius Dancu a câștigat aurul la spargeri-forță echipe seniori, iar Vlad Văcariu la tehnici speciale echipe juniori. Aproape de aur au fost și junioarele Andreea Pavel&Oana Pavel la tull echipe feminin junioare, și Radu Geoerge&Vlad Văcariu la tull echipe masculin. ”Vlăduț și George au fost la al doilea concurs internațional și s-a văzut că au crescut. Au fost mult mai motivați și mai echilibrați. Marius Dancu a avut o accidentare și nu a putut concura la luptă, iar surorile Pavel au concurat foarte bine. Toți sportivii sunt pe creștere și s-au prezentat foarte bine. A fost cel mai bun rezultat al României, am obținut cele mai multe medalii la un european. Secretul nostru este că suntem foarte uniți și avem spiritul.”, a declarat antrenorul Alin Lăzurcă.
Elevi implicați în ajutorarea bătanilor
Voluntarii Asociației „Totul Pentru Comunitate”, elevi ai Liceului Economic „George Barițiu”, din Sibiu și-au dedicat o zi bătrânilor internați la Căminul de bătrâni de pe str. Gheorghe Coșbuc. Ei și-au adus aportul la organizarea spațiului verde din spatele azilului, au plantat legume, au adunat păpădii pentru sirop, au curățat copacii de uscături, au măturat toate aleile, au făcut curățenie în bucătărie și au reîmprospătat biblioteca cu cărți din diferite domenii. La acțiune au luat parte și 3 fetițe de la Palatul Copiilor încântându-i pe bătrâni cu cântece frumoase.
Evenimentul a fosrt întregit de donațiile făcute, ce au constat în sucuri și produse de patiserie, care au reuși să facă ziua frumoasă, până la final.




