Acasă Blog Pagina 4680

Mai putin de o luna pana la cel mai important eveniment pentru industria prelucrarii metalelor METAL SHOW are loc intre 17 si 20 aprilie la ROMEXPO

0

In perioada 17 – 20 aprilie in Pavilionul Central ROMEXPO are loc cea de a patra editie METAL SHOW – Expozitie internationala pentru tehnologii de prelucrare prin aschiere, prelucrarea tablelor, sudura si robotica.
Fiind recunoscut drept un eveniment caraterizat prin dinamism, METAL SHOW reuseste an de an sa reuneasca liderii industriei dar sa si aduca vizitatorii specialisti.
Principalele puncte de atractie ale METAL SHOW 2018:

  • Prezenta celor mai importante companii din domeniu, dintre care amintim: Amada, Mazak, Greenbau, Maxim, Leadertech, Trumpf, Ro-Mega, Ago Trade, Teximp, Baykal, Plasmaserv, Salvagnini, Romax, Knuth, Walter Tools, Dormer Pramet, Guhring, Ceratizit, Emuge, Oerlikon, CM Metal, Esab si multi altii.
  • 105 companii din 10 tari reprezentate: România, Austria, Elvetia, Germania, Italia, Republica Ceha, Spania, Suedia, Turcia si Ungaria ocupa o suprafata expozitionala de000 mp;
  • Peste 280 brand-uri de renume din domeniile prelucrarii metalelor prin aschiere, prelucrarea tablelor, debitare cu laser, plasma si jet de apa, scule de precizie si dispozitive de prindere, sudura, robotica, materii prime, solutii CAD-CAM, tratamentul suprafetelor, aparatura de masura si control, prelucrari mecanice, solutii Smart Factory si Industrie 4.0;
  • Demonstratii Live pe trei lasere industriale si peste 65 utilaje in functiune pe parcursul a patru zile de târg;
  • Discount-uri Exclusive prin care firmele ofera reduceri semnificative numai pe perioada Metal Show.
  • Conferinte si prezentari tehnice sustinute de specialisti.

 
 
Vizitatorii se pot inregistra online pe www.metalshow.ro pentru acces rapid in cadrul evenimentului.
METAL SHOW pe scurt:
PROGRAMUL DE VIZITARE:
17 – 19 aprilie 2018, zilnic intre orele 09:00 – 17:00 // 20 aprilie 2018, intre orele 09:00 – 16:00
ACCES VIZITATORI:
POARTA A si B (B-dul Expozitiei) // PARCARE VIZITATORI: 3 RON/ORA
www.metalshow.ro

Concurs de încondeiat ouă în căminele ULBS

0

Peste 1.000 de ouă vor fi încondeiate marți, 27 martie, începând cu ora 19:00. Este cea de-a treia ediție a evenimentului și vor participa studenții români și străini, din toate căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Concursul devenit traditional va fi o oportunitate pentru studenți de a aduce în fața celorlalți obiceiurile de acasă, din zona din care vin. Încondeiatul ouălor va reprezenta o activitate inedită și pentru studenții străini care studiază la ULBS prin programele Erasmus. Ei vor fi inițiați de către colegii români, în taina acestui obicei”, a declarat conf. univ. dr. Ramona Todericiu, director general administrativ adjunct
Pe lângă vopsirea de ouă studenții vor coace cozonaci și gogoși de post.

Expoziție temporară de artă plastică „Materie, spirit și culoare în arta medieșeană contemporană”

0

În perioada 29 martie – 27 aprilie 2018, la sediul Muzeului Municipal Mediaș va avea loc expoziția temporară de artă „Materie, spirit și culoare în arta medieșeană contemporană”. Expoziția de grup prezintă o serie de lucrări de pictură, grafică, acuarelă și sculptură din portofoliul a numeroși artiști medieșeni, preocupați de domeniul fascinant și sensibil al artelor plastice, unii dintre ei fiind deja consacrați în domeniul artei, iar alții doar preocupați de lumea mirifică a penelului.
În cadrul expoziției vor expune lucrări: Ioan Șarlea, Emil Mureșan, Iancu Băcilă, Mario Lup, Horea Lupp, Dan Zaharia, Jeni Roșian, Ioan Eleneș, Flaviu Lupu, Adél Palencsár, Georgeta Sabău, Ladislau Lazăr, Haralambie Tiurean, Florin Lazăr, Horațiu Mureșan.
Având în vedere faptul că este prima colaborare din cadrul acestui proiect, tema expoziției este liberă, la alegerea fiecărui artist, urmând ca pentru alte evenimente viitoare să fie anunțate inclusiv anumite tematici specifice. Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 29 martie, ora 17:30, la sediul Muzeului Municipal Mediaș, strada Mihai Viteazu, numărul 46. Expoziţia va fi deschisă în perioada 29 martie-27 aprilie 2018.

FOTO – DN 14 blocat complet după un accident cu 3 autovehicule

0

Drumul Național 14 este blocat total la această oră în urma unui accident rutier produs la kilometrul 75, în zona localității Dumbrăveni, pe sensul de mers Sighișoara-Mediaș. Șoferul unui ansamblu TIR nu a păstrat distanța față de un autoturism oprit la semaforul temporar instalat pe Drumul Național 14, a acroșat autoturismul pe care l-a proiectat într-o autoutilitară oprită în fața sa. Șoferul autoturismului, un bărbat de 46 de ani din Mureș, a fost rănit în urma accidentului rutier. Traficul rutier este deviat pe Drumul Județean 142 E, prin Dumbrăveni și Hoghilag.

Gaz Metan Mediaș a transferat un suedez

0

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș a mai reușit un transfer. Este vorba despre mijlocașul suedez de origine greacă Fioretos Alexander în vârstă de 23 da ani. Mijlocașul a venit la Mediaș din postura de jucător liber de contract după ce s-a despărțit de echipa de primă ligă daneză FC Helsingoer. Fioretos a semnat un contract până în vara acestui an, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

60 de persoane la o alergare nocturnă, de Ora Pământului

0

Peste 60 de iubitori ai sportului și naturii au luat parte la Ora Pământului, duminica 25 martie, între orele 20:30 – 21:30 în zona BinderBubi din Mediaș. Sub deviza „Dăruieste Naturii din Energia Ta”, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus a organizat o alergare noctură la lumina lanternelor pe traseul împădurit de 4 kilometri de la Crosul Binder.
Medieșeni de toate vârstele au participat și s-au bucurat de mișcare și aer curat, descoperind că pădurea poate fi fermecatoare și la lumina lanternei. Atmosfera a fost foarte plăcută iar în zona „La Brazi”, participanții au fost așteptați cu ceai cald, fructe și biscuiți, la o mică pauză de admirat panorama nocturna a Mediașului. Evenimentul a făcut parte din „Calendarul Verde”, proiect implementat cu sprijinul Romgaz Mediaș.
În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni. De la un început relativ timid de 9 orașe la prima ediție, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în inițiative pozitive, o dată importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga țară și un eveniment popular în viața comunităților mici și mari.

Comunicarea și rolul ei în practica medicală & Marketingul Medical Atelier, Ediția a I a, Sibiu, 30-31 martie 2018

Universitatea „Lucian Blaga” – Facultatea de Medicină Sibiu în colaborare cu RMN Diagnostica și Cercul Studențesc de Neurochirurgie – Filiala Sibiu  organizează prima ediție a  ATELIERULUI Comunicarea și rolul ei în practica medicală & Marketingul  Medical a cărui principal obiectiv este să introducă studenții Facultății de Medicină, viitori medici, în lumea comunicării și a marketingului medical.
Printre alte obiective principale:
-dezvoltarea abilităților de comunicare și prezentare
-îmbunătățirea tehnicilor de comunicare în relația cu pacienții, apartinătorii, dar și cu colegii din echipa medicală
-cunoșterea și încorporarea noțiunilor de marketing medical în domeniul sănătății și cum  poate  fi de ajutor  în practica medicală
Atelierul este dechis studenților la medicină, rezidenților, medicilor, asistenților medicali și este împărțit în patru module:
M1.  Comunicarea și rolul ei în practica medicală
M2.  Etica comunicării veștilor proaste
M3.  Marketing Medical
M4.  Relația cu colegii. Atmosfera în echipa medicală. Rolul echipei multidisciplinare
Primul modul – Comunicarea și rolul ei în practica medicală – are loc în perioada  30 martie – 31 martie 2018 și se va desfășura în sala de curs a Facultății de Medicină Sibiu.
„Activitatea Cercului de Neurochirurgie continuă cu organizarea atelierului ”Comunicarea și rolul ei în practica medicală & Marketingul Medical”, în scopul pregătirii studenților, rezidenților în vederea unei comunicări mai eficiente cu pacientul în practica medicală”.  a declarat dr. Vicențiu Săceleanu, medic primar neurochirurg, doctor în științe medicale, șef secție Spitalul Județean Sibiu, coordonator proiect
„În mod tradiţional spitalele şi medicii s-au bazat pe publicitatea scrisă sau prin viu grai, chiar şi pentru servicii extrem de specializate care necesitau explicaţii vaste. Acum, marketingul medical oferă toate instrumentele de care are nevoie o organizaţie care oferă servicii medicale pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienților.
Deși conceptul de marketing medical pare nou, el a devenit nu doar o practică de afaceri acceptată și studiată, ci o necesitate. Marketingul medical are  instrumentele necesare pentru a deveni lider de piaţă în specialitatea ta. De asemeni, oferă o gamă variată de servicii de promovare şi comunicare directă cu profesioniştii din domeniul medical. Furnizează o serie de soluții și strategii ce vin în ajutorul medicilor. Despre marketing medical și comunicare medicală, dar și de multe alte lucruri interesante vor avea parte cei care aleg să fie alături de noi pe parcursul atelierelor.” a spus Mihaela Gabor Naidin, trainer proiect, director de marketing si dezvoltare RMN Diagnostica.
Invităm studentii să se alăture  în calitate de participanți dar și ca sprijin  în promovarea evenimentului contribuind cu toții la o ediție de succes a acestei experiențe educaționale.
www.rmn-diagnostica.ro
 
 

Audieri programate la CNCD în cazul sesizării referitoare la Iohannis şi Kovesi

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) are programată, luni, audierea părţilor implicate în dosarul întocmit ca urmare a sesizării care îi vizează pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. Această şedinţă a fost amânată în urmă cu două săptămâni pentru 26 martie, pentru a oferi dreptul petenţilor de a studia punctele de vedere ale reclamaţilor.
„Luni vor fi doar audieri, nu se va dezbate plângerea. Părţile au posibilitatea să vină la audieri. În măsura în care nu doresc, nu vin. Au depus puncte de vedere şi se va dezbate speţa în şedinţă cu părţile care vor fi prezente. Părţile îşi exprimă punctul de vedere, se va răspunde la întrebări, se discută excepţii, pe fond, fiecare îşi prezintă apărarea. Ulterior, titularul de dosar (n.r. un membru al Colegiului Director al CNCD) va întocmi un raport. Când acesta îşi termină raportul, îl trimite fiecărui membru al Colegiului Director şi îl va pune pe ordinea de zi pentru o următoare şedinţă de soluţionare de plângeri a Colegiului Director. Mâine nu se ia nici o decizie”, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba.
Sesizarea a fost făcută de site-ul luju.ro (Lumea Justiţiei) şi vizează folosirea termenului „penali” de către preşedintele Klaus Iohannis şi a celui de „inculpaţi” de către procurorul şef al DNA. Sesizarea a fost înregistrată la CNCD pe 19 februarie, potrivit site-ului Lumea Justiţiei.
În petiţie se face referire la conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni din 15 februarie, în care Iohannis a afirmat, printre altele, că: „Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA”, precum şi la conferinţa de presă de la sediul DNA din 14 februarie, în care Laura Codruţa Kovesi a vorbit, printre altele, despre „inculpaţi care fac acuzaţii nereale” şi despre „un festival disperat al inculpaţilor”.
„Nu se poate accepta ca, preluându-se şi perpetuându-se asemenea mesaje, să ne adresăm cu toţii în societate cu apelative de ‘penal’, ‘inculpat’, ‘infractor’, ‘puşcăriaş’, care în lumea civilizată – în principal în spaţiul UE – sunt considerate forme de discriminare, care pot naşte până la reacţii de ură şi violenţă”, se arată în sesizarea publicată de luju.ro.
Ulterior şi deputatul PSD Andreea Cosma a sesizat CNCD în acest sens.

Concert de pricesne în Duminica Floriilor, la Mediaș

0

Medieșenii sunt așteptați la un eveniment de excepție în Duminica Floriilor. În 1 aprilie, la Sala Traube din oraș, se va desfășura concertul tradițional de pricesne intitulat „Duminica de Florii”. Vor urca pe scena Sălii Traube din municipiu soliștii Marius Ciprian Pop, Costel Popa, Diana Crețu și Dănuț Filuț Tabără. Concertul începe la ora 18, iar intrarea este liberă.

Incendiu la acoperișul unei case

0

Pompierii medieșeni au intervenit, duminică după amiaza, pentru izolarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de pe strada Rubinului din oraș. La sosirea echipajelor de pompieri, focul se manifesta în jurul coșului de evacuare a fumului, pe o suprafață mică. Focul a fost stins rapid de pompieri, acoperișul casei fiind afectat pe o suprafață de 20 de metri pătrați. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu. Pompierii încearcă acum să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incendiul.

GALERIE FOTO – Sibian mort într-un tragic accident rutier în Germania

0

Sfârșit tragic pentru un medieșean de 43 de ani, în Germania. Autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de un pod, iar bărbatul a murit pe loc. Tragedia s-a produs sâmbătă seara într-o localitate situată la aproximativ 50 de kilometri de Köln. Accidentul rutier s-a produs sâmbătă seara în jurul orei 21.30. Potrivit poliției germane, tragedia s-a produs din cauza vitezei foarte mari cu care circula autoturismul condus de medieșean. Acesta a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a izbit violent de balustrada unui pod. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a rupt în două, iar șoferul a fost aruncat la zeci de metri de autoturism. Echipajele de prim ajutor sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru șoferul din Mediaș. Potrivit unor surse, bărbatul din Mediaș era stabilit de mai multă vreme în Germania, era căsătorit și avea un copil.
SURSĂ FOTO – bild.de

S-a stabilit programul meciurilor din prima grupă valorică a lui CSU Sibiu!

0

IMG_5753Baschetbaliștii sibieni încep seria partidelor din faza a doua a campionatului, fază ce presupune meciuri tur-retur între ocupantele primelor 6 poziții din campionat. Urmează 10 meciuri cu cele mai bine clasate echipe din Liga Națională, la finalul cărora va lua startul PlayOff-ul. Până pe 3 mai 2018, atunci când este programat primul tur al PlayOff-ului Ligii Naționale, BC CSU Sibiu are de tras pentru a-și asigura avantajul terenului propriu. ”Urmează o lună grea și frumoasă pentru noi, cu 10 meciuri în 30 de zile, ce dau șansa jucătorilor să își demonstreze o data în plus valoarea. Din experiența anilor trecuți, atât jucătorii cât și echipa a progresat în aceasta perioadă. Sper să fim sănătoși și să creștem nivelul de joc, de la meci la meci. Așteptăm suporterii la sala și acasă și în deplasare și sperăm să nu îi dezamăgim”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu.
Primul meci al ”vulturilor” se va disputa marți de la 18:15, în deplasare la Pitești. Apoi, programul celorlalte etape va fi următorul :
Etapa 24 – 31 martie-pe teren propriu cu CSM Steaua Eximbank
Etapa 25 – 3 aprilie (intermediară) în deplasare la CSM CSU Oradea
Etapa 26 – 6 aprilie, pe teren propriu cu BC SCM Timișoara
Etapa 27 – 11 aprilie (intermediară),în deplasare la U Banca Transilvania
Etapa 28 – 14 aprilie, pe teren propriu cu BCM U FC Argeș Pitești
Etapa 29 – 18 aprilie (intermediară), în deplasare la CSM Steaua Exximbank
Etapa 30 – 21 aprilie, pe teren propriu cu CM CSU Oradea
Etapa 31 – 25 aprilie (intermediară) în deplasare la BC SCM Timișoara
Etapa 32 – 28 aprilie, pe teren propriu cu U Banca Transilvania.
*Partidele pot suferi modificări de ±1 zi, în funcție de televizare.