Acasă Blog Pagina 4681

Fostul golgeter a lui Poli a adus victoria lui Hermannstadt la Timișoara

0

IMG_9928FC Hermannstadt a obținut toate cele trei puncte disponibile în deplasarea de la Timișoara. Cu puțin timp în urmă, pe stadionul Știința, elevii lui Alexandru Pelici s-au impus cu 1-0 în fața celor de la ASU Politehnica. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ștefan Blănaru, în minutul 11. Fostul golgeter al lui Poli a marcat din 7 metri, după o pasă a lui Hergheligiu. Terenul a fost execrabil și le-a pus probleme ambelor formații. FCH a jucat pragmatic, sibienii au închis bine spațiile și au avut mai puține ocazii decât de obicei, dar nici gazdele nu au avut multe șanse de a egala.
Cea mai mare oportunitate a timișorenilor a avut loc în minutul 19, după un henț al lui Crișan în careu, sancționat de arbitru cu lovitură de pedeapsă. Predescu a executat, dar Toma Niga a reușit să respingă. Goalkeeper-ul venit de la FCSB s-a aflat la debut în tricoul alb-roșilor. Niga a făcut o partidă solidă. La fel a fost cazul și lui Andrei Pop, alt fotbalist trimis în teren de Pelici. Până la pauză, fiecare echipă și-a mai creat o fază de a înscrie. Tătar a fost primul, însă execuția sa a fost respinsă de Bozoancă. Apoi, Predescu a profitat de o eroare a lui Boboc și a șutat puțin pe lângă poartă. În cea de-a doua repriză, sibienii au cedat în mare parte inițiativa bănățenilor, dar aceștia nu au putut să-l învingă pe Niga. Alin Ignea și Vasile Nicolae au încercat, însă fără succes. De partea cealaltă, Dâlbea a avut un șut bun și o reluare cu capul însă scorul a rămas neschimbat, 1-0 pentru FC Hermannstadt. Cu acest succes, FCH a egalat în clasament pe liderul Dunărea Călărași. Sibienii au 59 de puncte, dar și un meci în plus.
FC Hermannstadt: Toma Niga, Alexandru Coman, Radu Crişan, Ionuț Stoica, Daniel Tătar (Petrișor Petrescu 77′), Răzvan Dâlbea (cpt.), Robert Boboc, Andrei Pop (Mihai Stancu 71′), Bogdan Rusu, Andrei Hergheligiu și Ştefan Blănaru.

Andrei Muntean a terminat pe locul 4 la paralele

0

Dorin ChioteaAndrei Muntean a ratat podiumul de premiere și în cea de-a doua finală a sa de la Cupa Mondială. Gimnastul sibian a fost aproape de medalii la paralele, dar într-un final a trebuit să se mulțumească cu poziția a patra. El a fost notat cu 14.800 de către arbitri. Concursul de la Doha s-a încheiat! România a terminat fără medalii cucerite, Andrei Muntean având cele mai bune rezultate pentru țara noastră.

FC Hermannstadt va juca pe stadionul Municipal turul din semifinalele Cupei României

0

IMG_9916Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din manşa întâi a semifinalelor Cupei României. Organizatoarea competiţiei a dat curs solicitării clubului sibian, astfel că întâlnirea dintre FC Hermannstadt şi Gaz Metan se va desfăşura pe Stadionul ”Municipal” în data de 17 aprilie. Meciul va începe la ora  17:00. Trebuie reamintit faptul că imediat după tragerea la sorţi, AFC Hermannstadt a trimis o adresă Federaţiei Române de Fotbal prin care cerea programarea jocului din manşa tur la o oră care să permită desfăşurarea acestuia fără a mai fi nevoie de o instalaţie de nocturnă mobilă. În cealaltă semifinală, CSU Craiova va înfrunta FC Botoșani.

Transgaz Mediaș începe lucrările la gazoductul BRUA

0

Transgaz SA informează, într-un comunicat transmis miercuri, că Ministerul Energiei a emis Decizia exhaustivă nr.1 pentru proiectul de interes comun „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport a gazului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria”, cunoscut sub denumirea de proiectul BRUA.
Decizia se referă la tronsonul de gazoduct Podişor – Horia GMS şi la trei noi staţii de comprimare, la Jupa, Bibeşti şi Podişor (etapa1), inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 347/2013, decizia exhaustivă reprezintă „decizia sau ansamblul deciziilor luate de o autoritate sau de autorităţi ale statelor membre, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, care stabileşte dacă unui iniţiator de proiect i se acordă sau nu autorizarea pentru realizarea proiectului”.
Transgaz menţionează că prin emiterea Deciziei exhaustive se costată îndeplinirea întregului proces de autorizare necesar realizării unui proiect de interes comun, în conformitate cu prevederile Regulamentului numărul 347/2013 al Uniunii Europene şi a legislaţiei naţionale în vigoare.
Potrivit Transgaz, traseul conductei urmează direcţia generală de la Sud Est spre Vest, traversând judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. De-a lungul traseului conductei se vor amplasa 38 de staţii de robinete de secţionare, din care 33 pe firul conductei şi 5 în incinta staţiilor de comprimare gaz, precum şi 18 staţii de protecţie catodică.

FOTO – Municipalitatea medieșeană a marcat Ora Pământului

0

Municipalitatea medieșeană s-a alăturat campaniei Ora Pământului și a stins luminile timp de o oră. Astfel, pentru a marca „Ora Pământului“, au fost stinse luminile în clădirea Primăriei, sâmbătă, 24 martie, între orele 20:30 și 21:30. În același timp, și societățile aflate în subordinea municipalității, au fost rugate să stinga luminile sâmbătă, 24 martie, între orele 20:30 și 21:30, în măsura în care acest lucru a fost posibil. Acțiunea „Ora Pământului“ desfășurată în data de 24 martie s-a dorit a fi un semnal de sensibilizare a tuturor utilizatorilor de energie electrică, pentru reducerea consumului, în vederea protejării mediului înconjurător.

GALERIE FOTO – Eleve din SUA, la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș

0

Vineri 23 martie elevii colegiului american Academy of the Sacred Heart din Michigan s-au aflat timp de câteva ore la Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaș. Este vorba de 12 eleve din clasa a 12-a, însoțite de directoarea colegiului și de profesoara de origine română Luciana Jeler, absolventă în anul 1994 a liceului medieșean.
Cele 12 adolescente americane au vizitat mai multe localități din Transilvania, între care Bran, Brașov sau Sighișoara. Ele au fost primite de un grup de axentiști îndrumați de profesoarele de limba engleză, care le-au prezentat unitatea de învățământ, o scurtă istorie a municipiului Mediaș și le-au vorbit despre despre o serie de tradiții culinare și nu numai specifice spațiului românesc.
Proiectul inițiat de Luciana Jeler este menit să dezvăluie elevelor americane tradiții și locuri importante din România. Academy of the Sacred Heart din Michigan este un liceu destinat doar fetelor, iar proiectul prin care a fost vizitată țara noastră s-a numit Transylvania Myth Busters.

CinemaEdu ajunge, luni și marți, la Mediaș

0

În 26 si 27 martie 2018, liceenii din Mediaș schimbă sălile de clasă pentru sala de cinema de la Muzeul Gazelor Naturale, în cadrul proiectului Cinema-Edu. Aproximativ 320 de liceeni sunt deja înscrişi pentru a participa la proiecţiile de filme europene de artă, urmate de dezbateri cu un critic de film şi concursuri cu premii. Inițiatorii proiectului, Asociaţia Culturală Macondo, organizează proiecții de film în cadrul proiectului Cinema-Edu, în luna martie, in 5 orase din tara Bucuresti, Craiova, Mediaș, Roman și Târgu Mureș. Cu ocazia Şcolii Altfel, 26-30 martie, proiectul cuprinde mai multe proiecţii simultane în diverse locații şi concursuri cu surprize pentru liceeni.
Filmele prezentate in acest an sunt: Mustang, Keeper (Parinți adolescenți), La vie en grand (Trăiește din plin) și The Boy and the Beast (Baiatul și Bestia).
Proiectul a crescut în fiecare an datorită profesorilor şi elevilor, care alături de Asociația Culturală Macondo experimentează un alt tip de oră, la cinema. Filmele vorbesc pe limba lor, iar elevii învaţă mai mult din vocabularul cinematografic, devenind un public de cinema de artă avizat. Proiectul Cinema-Edu este ințiat de catre Asociația Culturală Macondo si implementat cu sprijinul Romgaz Mediaș.

FOTO – Marșul pentru Viață a atras sute de persoane

0

Câteva sute de medieșeni au participat, sâmbătă după amiaza, la a treia ediție a Marșului pentru Viață. Manifestarea, organizată de către Protopopiatul Mediaş în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaş s-a bucurat, la fel ca și primele două ediții, de o participare numeroasă din partea medieșenilor, locuitorii orașului fiind prezenți în număr mare la acest eveniment. Medieșenii s-au întîlnit la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, de unde s-a pornit în Marșul pentru Viață, pe traseul Piața Andrei Șaguna – Spitalul Municipal Mediaș – strada I. Gh. Duca – Piața Regele Ferdinand I. Toți cei prezenți au intrat apoi în Sala Traube din oraș unde a fost przentată o piesă de teatru, iar Marșul pentru Viață s-a încheiat cu o conferință susținută la Sala Traube de către pretoul profesor universitar doctor Stelian Tofană din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca.
Prin organizarea acestui eveniment s-a dorit transmiterea în societate a unui mesaj pro-viață și pro-familie, de conștientizare a opiniei publice asupra faptului că viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu. Venirea pe lume a unui copil și primirea lui în viața noastră, cu dragoste, cu bucurie și cu responsabilitate, reprezintă una din cele mai mari binecuvântări pe care un om le poate primi. Pe de altă parte, Marșul pentru Viață și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen aflat la cote alarmante în societatea românească: fenomenul avortului. România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): peste 22.700.000 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 – iunie 2016, față de o populație de circa 19.760.000 de persoane în 2016.

Spărgător de case, reținut de polițiști

0

Polițiștii medieșeni au reușit identificarea și prinderea unui bărbat din municipiul de pe Târnava Mare, bănuit că ar fi comis două spargeri din locuințe în ultimele luni. Este vorba despre un medieșean de 27 de ani, care ar fi comis prima spargere în data de 30 decembrie 2017, iar a doua în data de 12 februarie 2018. Din ambele locuințe, acesta a furat mai multe scule electrice, prejudiciul estimat fiind de câteva mii de lei. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au reținut pe bărbat, acesta fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au instituit măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili dacă bărbatul a mai comis și alte asemenea fapte.

Naționala României a câștigat amicalul cu Israel

0

www.sport.roFotbaliștii pregătiți de Cosmin Contra au obținut prima victorie din 2018! Naționala de fotbal a României a câștigat amicalul cu Israelul, scor 2-1. Gazdele meciului disputat la Netanya au deschis scorul în minutul 60 prin Hemed. Tricolorii au întors scorul printr-un gol superb al lui Nicolae Stanciu (min.64) și o scăriță frumoasă a lui George Țucudean (min.82). La a doua reușită, Mitriță a avut un rol esențial, jucătorul Craiovei pasând excelent la Țucudean. În ciuda victoriei, nu a fost cea mai bună partidă a românilor în defensivă, israelienii având multe ocazii.

Halep pierde la Miami după un meci cu foarte multe greșeli

0

www.romania24.netCel de-al doilea meci din proba individuală a turneului WTA Premier de la Miami a fost unul de uitat pentru Simona Halep. Tenismena noastră a fost eliminată din competiția de simplu. Ea a pierdut în set decisiv contra polonezei Agnieszka Radwanska. A fost 6-3, 2-6, 3-6 în favoarea adversarei sale. Erorile lui Halep au făcut diferența în meci, românca având 44, față de numai 18 ale polonezei. Radwanska a avut o defensivă excelentă pe durata jocului, iar românca a fost cea în ofensivă.

GALERIE FOTO – Avion de agrement, prăbușit la Cisnădie

Doi piloți ai unui avion de agrement au trecut prin momente de groază, sâmbătă după amiaza. Avionul, un Cesna 172 s-a prăbușit în jurul orei 16.30, pe Aerodromul „Măgura” din Cisnădie. Avionul se pregătea pentru un zbor de agrement, însă s-a prăbușit de la mică înălțime, la scurt timp de la decolare. Cei doi piloți, în vârstă de 62 și 34 de ani, nu au suferit vătămări corporale și nu au solicitat asistență medicală.
„Piloții intenționau să efectueze un zbor de agrement. Avionul s-a prăbușit de la o înălțime mică, la scurt timp de la decolare. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu.