De la începutul anului şi până în prezent, ca urmare a nerespectării regulilor de staţionare în parcările cu plată, agenţii Poliţiei Locale Mediaș au aplicat 81 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 46 cu amendă, în valoare de 13.800 lei. Staţionarea pe locurile de parcare cu plată, fără deţinerea unui tichet de parcare şi afişarea acestuia pe bordul autovehiculului sau fără plata staţionării prin SMS, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 300 la 500 lei. Polițiștii locali medieșeni susțin că vor acţiona permanent în zonele în care sunt amenajate locuri de parcare cu plată, cu scopul de a preveni săvârşirea de fapte de natură contravenţională.
Automate de parcare în locul barierelor în centrul istoric al Mediașului
Mai multe bariere de pe unele străzi din zona centrală a municipiului Mediaș vor fi desființate începând de luni, 22 ianuarie 2018, în locurile respective urmând să fie instalate automate de parcare, acestea fiind alimentate cu energie solară. În ultima perioadă, reprezentanții Primăriei Mediaș au primit foarte multe sesizări din partea șoferilor care reclamau faptul că accesul autoturismelor în zonele respective este mult îngreunat din cauza sistemului de acces cu bariere. Sesizări similare au fost primite și din partea părinților care își aduc copiii cu mașinile la unitățile de învățământ din zona centrală, dar și de la angajații societăților comerciale din zonă. De asemenea, în ultima perioadă au avut loc întreruperi tot mai dese ale furnizării energiei electrice, sistemul de acces cu bariere fiind paralizat în orele în care curentul electric era întrerupt.
Pornind de la aceste reclamații tot mai dese, responsabilii Primăriei Mediaș au decis desființarea barierelor din zonă și montarea unor automate de parcare performante pe străzile Johannes Honterus, I. Ghe. Duca, Nicolae Iorga și Mihail Kogălniceanu. Acestea vor putea fi folosite de la începutul săptămânii viitoare. Orarul de funcționare al parcărilor amenajate pe aceste străzi, dar și în Piața Ggeorge Enescu va fi de luni până vineri între orele 8-20, iar sâmbăta și duminica între orele 8-14. Taxa de parcare în aceste zona va fi de un leu pe oră, șoferii putând opt ași pentru plata prin SMS, costul unui mesaj fiind de 0,30 de Euro plus TVA. De asemenea, se eliberează și abonamente de parcare, costul unui asemenea abonament fiind de 100 de lei lunar pentru un autoturism.
CSU Sibiu va juca pe terenul campioanei României
Baschetbaliștii sibieni dispută mâine cel mai important meci al returului Ligii Naționale! CSU Sibiu va juca pe terenul marilor rivali de la Universitatea Cluj. Partida va începe la ora 17,15. Jocul se va desfășura în Sala Polivalentă. Duelul va fi transmis în direct pe Digi Sport 3. În tur, CSU Sibiu a câștigat ”Derby-ul Ardealului” la un punct diferență, scor 84-83.
Înaintea partidei de mâine, antrenorul Dan Fleșeriu a declarat următoarele:
”Clujul este, și anul acesta, echipa favorită la câștigarea campionatului, cu un lot extrem de puternic, cu doar două înfrângeri la activ. Jucând acasă au toate atuu-rile pentru a pleca din postura de favorită în această partidă. Sunt însă convins că jucătorii noștri vor încerca, din nou, să pună cât se poate de multă presiune pe cei de la Cluj și, dacă vom avea pe final șansa să câștigăm, o vom valorifica, așa cum am reușit și acasă. Toți jucătorii noștri sunt apți și dornici de astfel de jocuri. Avem deja, în luna ianuarie, trei meciuri cu echipele puternice ale campionatului, mai urmează două, deci ne dorim să facem un joc bun și să fie un spectacol pe cinste”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
După meciul de la Cluj, ”vulturii” vor reveni în Sala Transilvania pentru a juca împotriva formației BCM U FC Argeș Pitești. Jocul va avea loc în 27 ianuarie, de la ora 17,45. Biletele pentru aceea partidă s-au pus deja în vânzare, exclusiv online, pe www.csusibiu.ro și pe www.kompostor.ro
Pregătirea și participarea echipei de baschet BC CSU SIBIU în competițiile organizate de Federația Română de Baschet este susținută de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sportivă, dar și de Consiliul Județean Sibiu.
Femeie de 93 de ani, rănită într-un incendiu
Pompierii din cadrul Secției Mediaș au intervenit în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezul nopții, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la instalația electrică din podul unei case, în localitatea Ighișu Nou. Proprietara casei, o femeie în vârstă de 93 de ani, prezenta arsuri pe mână, pe o suprafață de 15%. Un echipaj SMURD a transportat femeia la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică.
FOTO – Arhivă
Iohannis sesizează CCR pe legea care ar permite aleșilor să facă afaceri
Președintele Klaus Iohannis a trimis la Curtea Constituțională o sesizare cu privire la modificările pe care Parlamentul vrea să le aducă Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Este vorba de modificările care ar permite demnitarilor să facă afaceri pe persoană fizică, informează www.digi24.ro. Proiectul de lege elimină practic incompatibilitatea funcțiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, cu calitatea de comerciant persoană fizică. „Prin modul în care a fost adoptată, dar și prin conținutul normativ Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției este neconstituțională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) și alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) și ale art. 148 alin. (4) din Constituție”, se arată în sesizarea președintelui.
Administrația Prezidențială argumentează că, în privința senatorilor și deputaților, eliminarea incompatibilității ar fi trebuit să fie adoptată în ședință comună a celor două Camere, deoarece „reglementează într-o materie ce ține de Statutul deputaților și al senatorilor”„Prin eliminarea incompatibilității unor funcții sau demnități publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea dedusă controlului de constituționalitate diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție”, se mai arată în sesizarea trimisă de Iohannis.
Nu în ultimul rând, președintele precizează că incompatibilitatea dintre statutul de parlamentar și de ales alocal și calitatea de comerciant persoană fizică a mai fost verificată, din punctul de vedere al constituționalității, de mai multe ori. „Scopul Legii nr. 161/2003, ce instituie anumite incompatibilități pentru funcții și demnități publice, este acela de a asigura imparțialitatea, protejarea interesului social și evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Iar pentru atingerea acestui deziderat, a fost instituită și sancțiunea pentru persoana aflată în stare de incompatibilitate, respectiv cea a decăderii din dreptul de a mai ocupa orice altă funcție eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului – art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative”, mai scrie în sesizarea trimisă de Iohannis.
Președintele argumentează și că, prin eliminarea incompatibilității unor funcții sau demnități publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, „legea dedusă controlului de constituționalitate aduce atingere angajamentelor internaționale în materie de integritate asumate de România”. Proiectul de modificare a Legii 161/2003 a fost inițiat de cinci deputați și senatori UDMR (Csép Éva-Andrea, Márton Árpád-Francisc, Szabó Ödön, Fejér László-Ődőn și Tánczos Barna). A fost respins de Senat, dar adoptat de Camera Deputaților cu 180 de voturi „pentru”, 86 de voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.
În 2018, persoanele fizice vor putea cere bani de la stat pentru mașini și modernizarea caselor
În acest an, nu numai companiile sau persoanele fizice autorizate pot solicita fonduri nerambursabile, ci și persoanele fizice fără niciun fel de afacere. Acestea pot utiliza banii solicitați pentru instalarea, modificarea sau schimbarea sistemului de încălzire al casei (programul “Casa Verde”), pentru izolarea termică a locuinței (programul “Casa Verde Plus”) și pentru înlocuirea mașinii vechi cu una nouă sau chiar cu una electrică (programele “Rabla” și “Rabla Plus”), scrie avocatnet.ro Ajutor de stat de 8.000 de lei pentru eficientizarea sistemelor de încălzire a casei
Românii care vor să instaleze, să modifice sau să înlocuiască integral sistemul de încălzire al locuinței, astfel încât să utilizeze energie regenerabilă, vor putea solicita de la stat o sumă de până la 8.000 de lei. Mai exact, persoanele fizice vor putea solicita până la 3.000 de lei pentru a instala panouri solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru a instala panouri solare presurizate și 8.000 de lei pentru a instala pompe de căldură, dar numai de tipul aer-aer. Acest program de finanțare este cunoscut sub numele de “Casa Verde”.
Cei interesați de obținerea acestor fonduri vor trebui să îndeplinească o serie de condiții, și anume să aibă domiciliul în România, să fie proprietari sau coproprietari ai casei pentru care solicită banii, să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la cele locale, să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni împotriva mediului și să nu fi beneficiat, în anii trecuți, de o altă finanțare pentru îmbunătățirea sistemului de încălzire.
Cei ce vor să crească eficiența energetică a casei lor vor putea cere în acest an o sumă nereturnabilă de până la 40.000 de lei, prin intermediul programului „Casa Verde Plus”. Prin acest program, statul dorește să încurajeze utilizarea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăți calitatea mediului. Practic, persoanele interesate vor putea solicita o sumă de maximum 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 de lei/m2 izolat și finisat, care se va acorda sub forma unei prime de eficiență energetică. Pentru a putea primi acești bani, cetățenii trebuie să aștepte deschiderea sesiunii de înscriere, care va fi anunțată cu cel puțin 30 de zile înainte. Banii obținuți prin acest program de către persoanele fizice se vor putea folosi pentru izolarea caselor existente sau a celor aflate în construcție, cu condiția ca acestea să aibă un regim de înălțime de cel mult P+2E.
Și în 2018, programele “Rabla” și “Rabla Plus” dau posibilitatea persoanelor fizice care vor să-și schimbe mașina să solicite fonduri pentru înlocuirea acesteia. Programul “Rabla” vizează schimbarea mașinilor uzate, adică cu o vechime mai mare de opt ani, cu unele noi, iar prin programul “Rabla Plus” se urmărește încurajarea persoanelor de a achiziționa un autoturism nou electric. În funcție de programul pe care vor să-l acceseze, solicitanții pot primi 6.500 de lei pentru înlocuirea mașinii uzate (programul “Rabla”) și până la 45.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice (programul “Rabla Plus”). Valoarea maximă a finanțării prin programul “Rabla Plus” se obține la cumpărarea unui automobil nou electric, și anume 45.000 de lei, cu condiția ca această valoare să nu reprezinte mai mult de 50% din valoarea totală a acestuia, iar pentru achiziția unui autoturism hibrid se pot obține 20.000 de lei. Interesant este faptul că aceste două programe se pot cumula, astfel încât solicitanții se pot bucura de o finanțare de peste 50.000 de lei.
Categoria de programatori care va fi scutită de impozit pe salariu de la 1 februarie
Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, scrie www.digi24.ro. Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până în prezent. Cei care vor să beneficieze de această scutire trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul superior. „Aceasta este o măsură prevăzută în programul de guvernare, promovată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale care susţine astfel industria IT. Măsura este menită să contribuie la creşterea ponderii sectorului IT&C în PIB la 10% până în 2020”, spun reprezentanţii MCSI.
De asemenea, ordinul sprijină atingerea indicatorilor de ţară privind ponderea absolvenţilor de facultate în totalul populaţiei din România. Până în prezent, erau scutiţi de impozitul de venitul salarial doar absolvenţii de studii superioare. Ordinul comun al MCSI, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei Naţionale a fost publicat în Monitorul Oficial.
Conform unui studiu al Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software, publicat în luna decmbrie 2017, industria IT din România şi-a dublat veniturile în 6 ani, ajungând o piaţă ce valorează aproximativ 5 miliarde de euro. Astfel, numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut în perioada 2011 – 2016 de la 9.823 la 14.339 şi se previzionează că va depăşi numărul de 17.000, cifra de afaceri cumulată a firmelor de IT dublându-se în ultimii 6 ani, la 5 miliarde de euro.
În perioada 2011 – 2016, s-au înregistrat, practic, cu aproape 50% mai multe firme cu profil informatic, în contextul în care segmentul IT deţine o pondere din ce în ce mai crescută în economia naţională, depăşind, împreună cu domeniul tehnologiilor comunicării, 6% din PIB. În cele 14.339 firme înregistrate în anul 2016 lucrau peste 100.000 de angajaţi, numărul acestora crescând cu 75% în ultimii şase ani, potrivit studiului menţionat.
Baschetbalistul Victor Bogdan, locul 3 în clasamentul mondial
Căpitanul echipei de juniori Under 18 de la CSU Sibiu, Victor Bogdan a ajuns pe locul al treilea în clasamentul mondial la Baschet 3×3. La începutul anului, Federația Internațională de Baschet a publicat clasamentul mondial, iar în afara sibianului, mai avem un român în top III. Este vorba despre Radu Petrescu (Știința București), care ocupă locul I. Cei doi au reprezentat naționala U18 la Campionatul European (locul 9) și Campionatul Mondial (locul 8). Victor Bogdan este conducător de joc la CSU Sibiu. El este antrenat de Alexandru Kovacs. În actuala stagiune, Victor și colegii săi au obținut 14 victorii din 16 meciuri.
”Suntem extrem de mândri de această veste și îl felicităm pe Victor Bogdan! Trebuie felicitați și părinții acestuia pentru toate eforturile și susținerea pe care o oferă lui Victor și fratelui său, Paul, care este și el component al echipei noastre de juniori Under 18. Sunt sigur că un rol important îl are și antrenorul BC CSU Sibiu U18, Alexandru Kovacs, alături de care Victor se antrenează cu echipa, de ani buni. Felicitări tuturor! Aceasta clasare vine să certifice seriozitatea și eforturile depuse de juniorii noștri, alături de antrenori, pentru a obține performațe notabile pentru Sibiu”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.
Anul trecut s-a consemnat o pagină importantă în istoria baschetului 3×3, acesta fiind inclus pe lista disciplinelor olimpice. ”Când am început antrenamentele nu am crezut că este o competiție așa serioasă. Apoi, am fost la Campionatul Mondial din China și a fost o experiență de nedescris. Pe urmă, am avut europenele care au părut pentru antrenori și mai puternice ca mondialul. Au fost tot pași în față și când am terminat europenele am fost cel mai bine pregătit. Am venit în vârf de formă de la lot, mi-a prins super bine! Eu și Petrescu merităm locurile acestea. Mă bucur că el m-a întrecut pentru că mă ambiționează să-l întrec eu anul acesta!, a declarat Victor Bogdan.
Prima etapă a Cupei Speranțelor s-a disputat la Păltiniș
Cea de-a 34-a ediție a Cupei Speranțelor a început în 14 ianuarie cu etapa numărul I. La Arena Platoș, 65 de copii au luat startul în concursul de slalom uriaș. Fetele și băieții prezenți au dat totul pe pârtia de la Păltiniș, iar la final cei mai buni sportivi au fost următorii: Emma Mureșan (1:16:56; fete născute în anul 2012 și mai mici), Sebastian Cusnir (1:51:37; băieți născuți în anul 2002 și mai mici), Ilinca Tomescu (1:07:16; fete născute între 2010-2011), Matyas Lorinc (1:08:82; băieți născuți între 2010-2011), Elena Mureșan (1:00:59; fete născute între 2008-2009), Peter Cseke (1:00:82; băieți născuți între 2008-2009), Bernadett Lorinc (57:30; fete născute între 2006-2007), Szilard Szabo (57:54; băieți născuți între 2006-2007).
Cupa Speranțelor este o întrecere de schi alpin ce se adresează copiilor de până la 12 ani. Evenimentul are patru etape anual, iar fiecare concurs se desfășoară în două manșe. Concursul este organizat de către Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu.

Accident pe Dealul Dăii, o tânără însărcinată este rănită
Accident pe Dealul Dăii, o mașină a derapat și a intrat pe contrasesn unde a lovit o autoutilitară ce circula regulemntar. În urma impactului, o tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost rănită.
Din primele cercetări ale polițiștilor la fața locului, accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, mașina a derapat și a ajuns pe contrasens. Tânăra rănită, în vârstă de 22 de ani este însărcinată în patru luni. Aceasta era pasageră pe locul din dreapta al autoturismului. Femeia este conștientă șia fost transportată la spital pentru mai multe investigații.
Șoferul vinovat are 31 de ani și este din Sibiu, la fel ca și tânăra rănită. Traficul rutier este îngreunat în zonă.
Mai mulți tineri vor pleca într-o excursie….muzicală
În luna februarie, un grup de zece copii din municipiul Mediaș vor pleca într-o excursie muzicală în Germania. Este vorba despre elevi de la Școala Gimnazială „Hermann Oberth” și de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”. Excursia se va desfășura în perioada 9 -19 februarie 2018, iar elevii vor concerta la Dresda. Edith Toth, care va fi însoțitoarea grupului, a explicat că este cea de-a 10-a experiență muzicală a elevilor medieșeni și este o tradiție, posibilă în urma unui parteneriat cu Christian Kühne. Tinerii elevi din Mediaș vor cânta la slujba de duminică, se vor întâlni cu prieteni germani și vor vizita orașul Dresda. Urmează apoi deplasarea în Kohren-Sahlis, unde începe săptămâna muzicală cu alți 50 de copii și tineri germani. Concertul va avea loc în Limbach-Oberfrohna, iar repertoriul include piese dintr-o gamăa foarte variată de stiluri muzicale. este vorba de musical, gospel, orchestră, grup de flaute cu harpă, orchestră de alame, Instrumente Orff și corul mic.
Mesaj Lidia Buble pentru adolescenții sibieni

Cântăreața Lidia Buble a transmis un mesaj special pentru adolescenții sibieni: ea îi invită pe aceștia mâine, 19 ianuarie 2018, la Balul Adolescenților Milionari, începând cu ora 18.00, la Sala Transilvania.
,,Vă aștept pe toți la Sala Transilvania din Sibiu, la Balul Adolescenților Milionari! Vă pup și vă aștept acolo!” a declarat Lidia Buble. Vedeta a transmis liceenilor mesajul video pe pagina de facebook a proiectului, https://www.facebook.com/baluladolescentilormilionari/:
Balul Adolescenților Milionari este un demers socio-educativ, care promovează excelența în sistemul de învățământ liceal și promovează performanțele școlare și extrașcolare ale elevilor, precum și metodologia de predare a cadrelor didactice.
,,Balul balurilor sibiene” va avea loc la Sala Transilvania, unde liceenii vor avea parte de un spectacol de amploare, cu show-uri de lasere & lumini și concerte cu artiști consacrați.
Cântăreața Lidia Buble, invitata specială a evenimentului, va susține un concert în fața publicului prezent. Liceenii vor avea ocazia să fredoneze alături de ea piesele cele mai cunoscute și premiate: Mi-e bine, Cămașa ta sau Le-am spus și fetelor. Distracția va continua până la ora 24.00, fiind asigurată de ARIAS, duo-ul sibian de artiste DJ, precum și de muzica lui Dj Cipi Hampu.
Zile pline de suspans pentru liceeni -> votarea se face până la eveniment
În cadrul evenimentului vor fi anunțați: Elevul anului, Profesorul anului, Echipa fantastică, precum și Miss și Mister Adolescență Sibiu 2017-2018.
Câștigătorii vor fi stabiliți în urma numărului voturilor de pe fanpage-ul evenimentului. Mecanismul de votare este simplu: au fost create poll-uri de votare pentru fiecare categorie (elev / profesor/ echipă), cu nominalizații proiectului. Acestea sunt publice iar liceenii sunt încurajați să voteze în număr cât mai mare:
Cel mai bun elev (performante scolare si extrascolare): https://apps.facebook.com/my-polls/xtdbgx?from=admin_wall&v=763
Cel mai îndrăgit și performant profesor: https://apps.facebook.com/my-polls/cel-mai-indragit-si-performant-profesor?from=admin_wall&v=128
Echipa fantastică: https://apps.facebook.com/my-polls/echipa-fantastica?from=admin_wall&v=779
Votarea se va putea face până în data de 19 ianuarie, în cadrul evenimentului când Liviu Vârciu va spune „STOP VOT!”.
Bilete
Intrarea se face pe bază de bilet, acestea fiind puse în vânzare online, pe website-ul kompostor.ro, sau se pot cumpăra de la Business Coffee (Galeria Carrfour Șelimbăr sau blv. Victoriei, nr. 32).
Biletele vor putea fi achiziționate și direct la eveniment, la Sala Tansilvania, ele fiind puse în vânzare pe 19 ianuarie 2018, începând cu ora 13.00.
Balul Adolescenților Milionari este un proiect al Asociației pentru Sibiu și co-organizat de Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri media: Kiss FM, Sibiu 100%, Zile și Nopți, Ora de Sibiu, Urby App, IVBmedia.ro.
Parteneri: Inspectoratului Scolar al Județului Sibiu, Business Coffee 2 Go, Coca-Cola, Marquardt, Shopping City Sibiu, Aldo Events, Arena Platos Păltiniș, Jifa, Arsis, Andu, Biomin, Adina Zotinca, Escudo, Gama, So Pretty, Xcape Room Sibiu, ZETTA, Escudo, Gama, Oglinda Selfie, Print Sibiu, Liquid The Club, Scoala de soferi ABC, Pensiunea Hugo, Apostroph, NOIR Flowers.


