Acasă Blog Pagina 4762

Primarul Astrid Fodor a prezentat bugetul Sibiului. Unde merg banii în 2018

0

Primarul Astrid Fodor a făcut publică propunerea de buget local pentru anul 2018 în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în data de 18 ianuarie. Proiectul de buget va fi afișat pe site-ul instituției timp de 10 zile pentru consultare publică.
Veniturileâ municipiului Sibiu în 2018 sunt estimate la 660,4 milioane de lei, din care 305 milioane lei la secțiunea de funcționare și 355,4 milioane lei la secțiunea de dezvoltare. Primarul Astrid Fodor a precizat că veniturile la bugetul local al Sibiului vor scădea în acest an ca urmare a modificării legislației naționale:
·Cu o sumă de 112,4 milioane lei reprezentând sume alocate din TVA, din care 108,3 milioane lei pentru salariile din învățământ, acestea trecând în responsabilitatea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și o sumă de 4,1 milioane lei pentru indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și a salariilor asistenților personali, această sumă urmând să fie suportată din bugetul local.
·Cu o sumă de 55 de milioane de lei, ca urmare a scăderii impozitului pe venitul al salariaților de la 16% la 10%.
Pe de altă parte, la alte capitole de venituri se prognozează o creștere a încasărilor cu 12,9 milioane de lei.
Cheltuieli propus pentru acest an
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE va avea alocată prin buget o sumă de 305 milioane lei, din care 51% pentru funcționarea Primăriei Sibiu și 49% pentru funcționarea serviciilor publice
Cele mai importante sume vor fi alocate pentru cultură, sport și agrement – 24%, adică 71,8 milioane lei, respectiv pentru instituțiile culturale din subordinea municipalității, pentru Grădina Zoologică și pentru administrarea parcurilor și spațiilor verzi. De asemenea, din acești bani va fi finanțată agenda culturală cu 8 milioane de lei, agenda comunității cu 0,8 milioane de lei, agenda sport cu 2,7 milioane de lei și, de anul acesta, sportul de performanță cu 14,5 milioane de lei. De asemenea, peste 45 milioane de lei sunt prevăzuți pentru întreținerea și gospodărirea orașului, respectiv pentru reparații și întreținerea străzilor, salubritate și deszăpezire, iluminat public, dar și pentru marcaje, indicatoare rutiere, parapeți și semafoare. De la această secțiune se va plăti și subvenția pentru transportul public în valoare de 26 de milioane de lei. Prin plata acesteia se asigură gratuitatea serviciilor de transport public pentru pensionari și elevi proveniți din medii defavorizate, precum și reducerile acordate elevilor și studenților.
Un capitol important este și învățământul pentru care din bugetul local va fi alocată suma de 25,17 milioane lei. Din aceasta 8,4 milioane de lei vor fi alocați pentru lucrări de reparații și întreținere la școli, paza clădirilor, transportul profesorilor și elevilor, premierea olimpicilor, etc. Din bugetul local se asigură și funcționarea creșelor, inclusiv cheltuielile de întreținere și salarizarea personalului din aceste unități (3,8 milioane lei). De asemenea, bursele acordate elevilor din bugetul local se vor dubla anul acesta, de la 2,3 milioane în 2017, la 4,5 milioane alocați în 2018.
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE sunt alocate 355 milioane lei, din care 268 de milioane lei pentru investiții ale Primăriei Sibiu și 87,3 milioane lei pentru proiectele serviciilor publice.
Intervenții la străzi
·Se vor continua lucrările pe străzile începute în 2017: Ogorului, Drumul Ocnei, Muncitorilor, Pinului, Luceafărului, Orlat, Șt. Luchian, Presaca, Tălmăcel, Zăvoi, Stăvilarului, Iazu Morii, Șerbota, Ana Ipătescu, Mălinului
·Vor începe lucrările pe străzile a căror modernizare a fost deja contractată: Gorunului, Luncii, Frasinului, Cedonia, Aviației, Cooperatorilor, Scurtă, Ovăzului, Secerătoarelor, Grâului, Niță Octavian, prelungirea str. Săcel; pe strada Podului vor începe lucrări de amenajare a canalizării pluviale, finanțarea fiind aprobată prin intermediul PNDL
·Sunt în curs de contractare lucrările de modernizare pe 45 de străzi și vor începe lucrările pe o parte din acestea încă din 2018. Primăria Sibiu va comunica numele acestor străzi pe măsură ce se semnează contractele și încep lucrările.
Parcări
·Se vor finaliza lucrările în cartierul Hipodrom II
·Sunt în curs de contractare lucrările de modernizare în cartierul Hipodrom, zona cuprinsă între Aleea Frații Buzești – Calea Cisnădiei și str. N. Iorga,
·Se vor executa lucrările de modernizare în zonele de blocuri de pe str. Școala de Înot, cea de pe bulevardul Vasile Milea (zona Poliției) și cea din zona str. Simion Mehedinți
·Se va lucra în zonele de blocuri de la Gară (de la str. Uzinei și până la str. Abatorului)
·Sunt în curs de contractare lucrările de modernizare în zona de blocuri din cartierul Turnișor, de pe șoseaua Alba Iulia
·Sunt în curs de contractare și lucrările pentru zona de blocuri de pe străzile Henri Coandă – Oțelarilor și zona Broscăriei
În 2018 Primăria Sibiu va realiza studiile pentru modernizarea cartierului Hipodrom I (str. Iorga – Rahovei – Luptei), cartierul Hipodrom III (str. Iorga – Oștirii – Rahovei – bdul Mihai Viteazu) și pentru cartierul Ștrand. Lucrările propriu-zise sunt planificate pentru 2019.
Reparații străzi
Pe lângă reparațiile punctuale și uzuale, în baza acordului cadru se vor efectua lucrări de reparații ample pe câteva străzi principale: șoseaua Alba Iulia, bulevardul Vasile Milea, bulevardul Corneliu Coposu, str. Viitorului, Târgu Cailor, Popa Șapcă, Calea Dumbrăvii, Râului, Cibinului precum și reparații ale pavajului din piețele centrale ale orașului. În mai multe zone de parcare din cartiere se va repara asfaltul și se vor trasa din nou locurile de parcare.
Amenajarea de parcări
Un proiect este în curs în cartierul Valea Aurie: crearea unei parcări de 1400 de metri pătrați în fața școlii de pe strada Sibiel. În 2018 se va demara realizarea studiilor de fezabilitate pentru parcări zonale: parcare supraterană în cartierul Hipodrom, parcări subterane în Piața Gării și sub Piața Cibin.
Alte investiții ale anului
-Mansardarea clădirii școlii Regina Maria
-Construcția unui nou sediu pentru Liceul de Arte pe strada Oituz
-Amenajarea în scop de agrement a Lacului lui Binder
-Reabilitarea Băii Populare Sibiu
-Modernizarea Stadionului Municipal – execuția lucrărilor propriu-zise din prima etapă și contractarea lucrărilor de modernizare prevăzute în cea de-a doua etapă
-Amenajarea terenului de lângă Piața Obor cu terenuri de sport și un skate park
-La Grădina Zoologică: modernizarea adăpostului și țarcului pentru zebre și a adăpostului pentru urși
-Modernizarea aleilor și iluminatului public în Cimitirul Municipal
Investiții cu finanțare europeană
·Primăria Sibiu a depus proiecte în vederea obținerii fondurilor pentru reabilitarea în vederea creșterii eficienței energetice a școlii nr. 1 și a Liceului C. Noica (proiecte aflate în etapa precontractuală) și a școlilor nr. 21 și Radu Selejan, proiecte aflate în evaluare în vederea acordării finanțării.
·S-a depus proiect pentru reabilitarea termică a trei blocuri de locuințe din Municipiului Sibiu, respectiv Aleea Biruinței nr.5, Calea Dumbrăvii, nr.26, Str. Rusciorului nr.31, bl. 16.
Următoarele proiecte sunt pregătite pentru depunere, după deschiderea liniilor de finanțare:
·Construcția de creșe noi în cartierul Ștrand și în cartierul Țiglari
·Extinderea clădirilor școlilor N. Iorga, I.L. Caragiale și Regele Ferdinand
·Reabilitarea Internatelor Colegiului Tehnic Independența și a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară
·Crearea unui parc în cartierul Tilișca
·Crearea unui centru multifuncțional destinat comunităților marginalizate pe str. Oțelarilor
·Crearea unui spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gușterița
La aceste lucrări se adaugă studii și realizarea proiectelor tehnice pentru o serie de investiții importante cu finanțare din bugetul local:
·Actualizarea studiului existent pentru construcția complexului de agrement, pentru a-l adapta la noua locație de pe Calea Poplăcii
·Amenajarea parcului Sub Arini și a parcului Astra
·Pentru construcția centrului de spectacole și conferințe s-au alocat anul acesta bani pentru concursul de soluții care are ca scop stabilirea arhitecturii clădirii și a elementelor definitorii pentru un astfel de obiectiv strategic pentru oraș, dar și modul de integrare a construcției în zona protejată a centrului

Sute de tone de materiale antiderapante pe străzile din Sibiu

0

În condițiile ninsorii abundente și însemnate cantitativ (29 litri/mp, strat de zăpadă – 18 cm confom ANM, în 17 ianuarie), echipele și utiliajele de deszăpezire au intervenit continuu în municipiul Sibiu de ieri de la ora 14 și încă se află în teren.  Până în prezent s-au împrăștiat 205 metri cubi de material antiderapant și s-a acționat cu plugurile pe străzi pentru îndepărtarea zăpezii. Acțiunile de deszăpezire au fost efectuate în ordinea priorităților stabilite.
Prioritatea 1 au reprezentat-o  viaductele, drumurile în pantă și rampă, străzile și piețele din centru și principalele artere din oraș. Din cauza ninsorii abundente pe acestea s-a trecut cu utilajele de 3-4 ori pentru a se reuși deszăpezirea. În paralel s-a intrat și pe străzi din cartiere. În această dimineață, la ora 9.30 se aflau în teren 10 utilaje care degajează zăpada și împrăștie antiderapant și 30 de municitori care deszăpezesc manual zonele pietonale.

Peste 4.800 de tineri, așteptați la eliberarea cărții de identitate

0

Reprezentanții Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu au transmis un comunicat de presă referitor la tinerii care vor împlini 14 ani și care sunt așteptați cu solicitări pentru eliberarea primului act de identitate.
Aducem la cunoștința cetățenilor județului Sibiu faptul că, în anul 2018, un număr de 4806 de persoane minore care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte, însoțite de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în vederea solicitării eliberării primului act de identitate, în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.
De asemenea, tot în cursul acestui an, un număr de 26.662 persoane vor fi în situația de a le expira termenul de valabilitate al cărții de identitate, astfel încât le informăm, cu acest prilej, asupra faptului că au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Precizăm că, nerespectarea dispoziţiilor legale amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei, în temeiul prevederilor art. 43 lit. b) din actul normativ sus-menționat.
Considerăm oportun a enumera documentele pe care, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1375/2006, titularul sau reprezentantul său legal are obligaţia să le prezinte cu ocazia solicitării
1. eliberării primei cărți de identitate:
a) cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate;
b) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
c) certificatul de naştere al minorului, original şi copie;
d) certificatul de căsătorie al părinților sau, după caz, hotărârea de divorț definitivă/certificatul de divorț, în cazul în care părinții sunt divorțați, original și copie;
e) documentul cu care părintele face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;
i) chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
2. eliberării unei noi cărţi de identitate:
a) cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate;
b) actul de identitate;
c) certificatul de naştere, original şi copie;
d) certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie;
e) hotărârea de divorţ definitivă/certificatul de divorț, după caz, original şi copie;
f) certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
g) certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie;
h) documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;
i) chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
În situaţia în care titularii cererilor pentru eliberarea actului de identitate nu pot prezenta toate documentele necesare emiterii cărţii de identitate, serviciile de profil vor elibera solicitanţilor, după caz, cărţi de identitate provizorii. Având în vedere cele reiterate, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care se află în situațiile expuse, dar și persoanelor cărora le-au intervenit orice alte modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

S-a reunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

0

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, astăzi, la ora 9,15, la Instituția Prefectului – Județul Sibiu, pentru videoconferința cu premierul interimar al României, Mihai Fifor, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe tema gestionării problemelor provocate de fenomenele meteorologice extreme. Prefectul Adela Muntean a prezentat situația din județul Sibiu, înregistrată la ora 9,30, precum și modul în care au intervenit echipajele de poliție, jandarmi și ISU imediat ce a fost instituit codul portocaliu.
Pentru deszăpezirea căilor rutiere, s-a acționat cu toate utilajele existente în dotare, astfel: Secția Autostrăzi – 26 de utilaje, pe 75 de kilometri (859 tone de sare, 8 t clorură de calciu); Secția Drumuri Naționale – 63 de utilaje, pe 237 km (375 t sare, 2 t clorură de calciu); SC Drumuri și Poduri SA – 62 de utilaje, pe 950 km de drumuri județene (900 t de amestec de sare și nisip).
Din cauza vântului puternic și a căderii de copaci, s-au înregistrat întreruperi ale alimentării cu energie electrică în mai multe localități din județ. Cele zece echipe de intervenție ale Electrica au remediat o mare parte a defecțiunilor, astfel încât, la ora 9,30 mai erau 2.500 de utilizatori nealimentați cu energie electrică, din 14 localități rurale. La ora 12,53, toți consumatorii au fost realimentați cu curent electric. Niciun tronson de drum nu a fost închis circulației rutiere deoarece situația meteo nu a impus-o.
Telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac nu funcționează astăzi, fiind oprită din cauza viscolului. Turiștii cazați la Bâlea Lac se află în siguranță, situația fiind monitorizată de Inspectoratul Județean de Jandarmi și Serviciul Salvamont Sibiu. Trei școli gimnaziale din județ au fost închise astăzi – Bruiu, Porumbacu de Sus și Arpașu de Jos, din cauza întreruperii furnizării energiei electrice. Echipele de intervenție lucrează la remedierea defecțiunilor. Cursurile vor fi reluate mâine, 19 ianuarie. Probleme cu transportul elevilor au fost semnalate pe rutele Armeni – Alămor și Petiș – Șeica Mare, însă echipajele ISU și SC Drumuri și Poduri au degajat drumul, astfel că cei șase copii au fost transportați la Școala Gimnazială Loamneș, respectiv Școala Gimnazială Șeica Mare.
După videoconferință, prefectul Adela Muntean a făcut evaluarea tuturor măsurilor întreprinse de instituțiile membre ale CJSU Sibiu. „Rămânem, cu toții, în dispozitiv, până la ridicarea avertizării meteo cod portocaliu și a atenționării cod galben. La Instituția Prefectului este asigurată permanența, la fel ca la primăriile din localitățile aflate sub cod portocaliu. Urmează să ne pregătim pentru perioada de week-end, când se preconizează plo, vânt puternic și polei”,
Tot astăzi, prefectul Adela Muntean i-a solicitat directorului Aeroportului Internațional Sibiu să-i prezinte, până la ora 14,00, un raport scris cu privire la motivele anulării curselor Sibiu – München (ora 18,25), și München – Sibiu (ora 00,55), de ieri, 17 ianuarie.
În calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Adela Muntean le-a cerut membrilor CJSU să fie permanent în alertă și să-i comunice toate problemele care apar, la orice oră din zi și din noapte. Aceasta a precizat că va continua controalele periodice în unitățile administrativ-teritoriale ale județului, pentru a verifica dacă președinții comitetelor locale pentru situații de urgență întreprind măsurile specifice. „Nu uitați că menirea noastră este de a proteja cetățeanul și de a asigura funcționarea instituțiilor publice în condiții de securitate”, a subliniat prefectul Adela Muntean.
Partea de sud a județului Sibiu se află sub avertizare meteo Cod Portocaliu până astăzi, la ora 20,00. În zonele de munte, viteza vântului la rafală depășește 80-90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Spectacol în funpark în weekend la Arena Freestyle Open

0

Sporturile extreme revin în weekend în complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș. Unul dintre cele mai spectaculoase concursuri ale sezonului are loc sâmbătă, 20 ianuarie. Arena Freestyle Open va aduce la Sibiu cei mai spectaculoși boarderi și free-ski-eri, temerari pentru care săriturile, rostogolirile aeriene și aterizările spectaculoase fac parte din cotidian. Față de evenimentele precedente din cadrul Arena Freestyle Open, anul acesta concursul va avea un format diferit. Concursul de slopestyle a fost împărțit în două, pentru mai multă dinamică și spectaculozitate. Primul concurs e un concurs de Big Air.
În fun-park au fost amenajate două kickere, unul de mari dimensiuni pentru concurenții experimentați și unul mai mic, pentru amatori sau pentru concurenții mai tineri. Kickerul principal are peste 2 metri inaltime si un gap de 8 metri între trambulină și aterizare, ceea ce va duce, cu siguranță, la sărituri care mai de care mai spectaculoase. Cel mic are o înălțime de doar un metru și un spațiu de 3.5 metri între trambulină și aterizare. Fiecare concurent va putea să efectueze trei sărituri, cele mai bune două urmând să fie luate în considerare pentru punctaj. Al doilea concurs e de alunecare pe țeavă. Elementul are șase metri lungime, cu extensii pentru a putea fi accesat și din părțile laterale. Ambele concursuri sunt deschise și pentru schiori și pentru snowboarderi.
Înscrierile în concursuri vor avea loc vineri, între 10 și 17 în apreski-ul complexului. Între aceleași ore, concurenții care au încheiat procedura de înscriere pot face antrenamente pentru concursul din ziua următoare. Sâmbătă, concursul începe cu ședința tehnică, la ora 10:30. Concurenții sunt împărțiți în mai multe categorii, fete și băieți, fiecare cu subcategorii de vârstă, groms & rookies și adulți. Tinerii vor începe calificările la 11 cei de la snowboard și 11:30 cei de la ski, urmați de snowboarderii și schiorii adulți. Finalele la snowboard vor începe la ora 13 iar finalele de ski la ora 14. Arena Freestyle Open se va încheia cu concursul de alunecare pe țeavă, ce începe la ora 18 și cu afterparty-ul din apreski ce va începe la ora 20. Valoarea totală a premiilor ce vor fi acordate în acest weekend depășește 10.000 de lei.
Pentru cel de-al nouălea an consecutiv, Arena Platoș Păltiniș sărbătorește în 21 ianuarie World Snowboard Day. Sărbătoarea internațională a snowboardului vine cu surprize pentru cei mici, lecții de snowboard susținute de echipa Burton în Burton Riglet Park. Cei interesați se pot înscrie la lecții și la jam-session-ul ce va urma, între orele 10 și 11. Jam-session-ul are loc în funpark, pe kickere și pe țeavă. Câștigătorii își vor primi premiile în jurul orei 15.
Miercurea, zi dedicată sibienilor
În fiecare zi de miercuri din extrasezon, sibienii vor beneficia de reduceri la cartelele de nocturnă pe toate pârtiile complexului. ,,Prin această promoție vrem să încurajăm cât mai mulți sibieni să vină la ski. Încercăm să convingem cât mai mulți localnici să învețe să schieze, am gândit oferte foarte avantajoase și pentru cursurile de ski pentru că ne dorim să popularizăm cât de mult se poate sporturile de iarnă și mișcarea în aer liber, spune Ioana Dragomir, managerul complexului Arena Platoș Păltiniș. Reducerile se aplică tuturor celor care locuiesc în județul Sibiu și care prezintă buletinul de Sibiu la casierie înaintea achiziționării cartelei. Prețul va fi redus cu aproximativ 10 lei. Cu reducere, copiii vor plăti 28 de lei, elevii și studenții 38 iar adulții 48 de lei. Iar școala de ski oferă în extrasezon un pachet extrem de ofertant pentru cei care doresc să învețe schiul sau snowboardul, un curs complet de 18 ore la 350 de lei, mai puțin de 20 de lei / oră de antrenament. Mai multe informații se găsesc pe site-ul www.arenaplatos.ro.

Școli închise în Sibiu din cauza ninsorilor

0

Trei școli au fost închise în județul Sibiu, conform reprezentanților ISJ, în urma condițiilor meteorologice din ultimele zile.
„Este vorba despre școlile din Bruiu, Porumbacu de Sus și Arpașu de Jos. În aceste școli nu se fac cursuri astăzi, din cauza faptului că, rețeaua de curent electric a fost afectată în urma ninsorilor. Astăzi problemele vor fi remediate, iar de mâine elevii își vor relua cursurile”, a declarat Laura Pitariu, purtător de cuvânt ISJ.
În această dimineață Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat în cadrul comandamentului de iarnă organizat la Ministerul de Interne, că au fost suspendate cursurile din mai multe unități de învățământ din județe din țară, printre care s-a numărat și Sibiul.

Victorie clară pentru Halep! Liderul WTA s-a calificat în turul III

0

www.sport.roO oră și șapte minute i-au fost suficiente româncei pentru a se califica în turul III la Australian Open! Simona Halep nu a avut nicio problemă în a trece mai departe de Eugenie Bouchard, numărul I WTA fiind la un cu totul alt nivel față de canadiancă, deși nu a jucat nici pe departe de potențialul maxim. Halep s-a impus în două seturi, 6-2, 6-2. Simona nu a făcut o partidă extraordinară, s-a putut observa în destule momente că o deranjează accidentarea de la gleznă și a fost atentă la deplasarea ei. Chiar și așa, Halep a servit mai bine ca adversara sa și a câștigat 61 din cele 100 de puncte jucate. Ea a utilizat mingi lungi, care i-au creat probleme lui Genie. Diferența de valoare a fost clară, iar pe final românca a reușit câteva puncte încântătoare. ”Vreau să câștig de fiecare dată când intru pe teren! Cred că am jucat bine astăzi. Am simțit mingea, m-am simțit bine pe acest teren și vreau să le mulțumesc spectatorilor. Simt durerea, dar nu mă gândesc asta. Am vrut doar să joc meciul și să câștig. Cred că am făcut-o foarte bine”, a declarat la finalul partidei, Simona Halep.

Accident rutier în apropiere de Blăjel. O tânără a fost rănită

0

Pe DN 14 A, în zona localității Blăjel a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei tinere de 19 ani. Accidentul s-a produs pe fondul defecțiunilor la sistemul de frânare al unei autoutilitare ce se deplasa din direcția Mediaș, către Târnăveni. În aceste condiții șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Mediaș, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar și care venea din sensul opus. În urma impactului, pasagera din autoturism, o sibiancă de 19 ani, a fost rănită. Echipajele de salvare au găsit-o conștientă.
ef9cfe9b-ac2a-442d-b7c6-8984b11c87dc

600 de tone de material antiderapant pe drumurile din județul Sibiu

0

Drumuri și Poduri SA Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu informează că în cursul zilei de miercuri s-a acționat cu toate utilajele din dotare cu lame și material antiderapant (600 de tone) pe toate cele 8 zone care acoperă raza Județului Sibiu, respectiv: zona 1 (Cristian – Săliște – Jina), zona 2 (Sibiu – Cisnădie – Păltiniș), zona 3 (Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului), zona 4 (Cîrța – Arpașu – Bruiu), zona 5 (Chirpăr – Agnita – Bruiu), zona 6 (Dumbrăveni – Mediaș), zona 7 (Șeica Mare – Vecerd) și zona 8 (Loamneș – Păuca). Pe raza Județului Sibiu nu există drumuri județene blocate din cauza zăpezii, carosabilul fiind umed, parțial acoperit cu zăpadă afanată sau gheață. La aceasă ora toate utilajele acționează cu lama și material antiderapant pe toate cele 8 zone care acoperă raza Județului Sibiu.
„Deoarece în acest moment circulația pe drumurile județene se desfășoară în condiții de iarnă rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție. Numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații referitoare la starea drumurilor județene este 0269.210.884 (apelabil 24 de ore din 24). Pentru informarea corectă și în timp util a participanților la trafic despre starea drumurilor județene pe perioada de iarnă vă informăm că atât pe pagina de facebook cât și pe site-ul instituției noastre găsiți zilnic informații actualizate (www.drumuripodurisibiu.ro- butonul “alertă trafic”)”, explică Monica Iliescu, purtătorul de cuvânt al Drumuri și Poduri Sibiu.

Ana Bogdan a reușit performanța carierei la un Grand Slem

0

www.wtatennis.comTenismena în vârstă de 25 de ani a ajuns în primele 100 jucătoare WTA! Ana Bogdan s-a calificat în turul III la Australian Open, după o partidă lungă contra sportivei din Kazahstan, Yulia Putintseva (54 WTA). Două ore și șase minute a ținut meciul de trei seturi dintre cele două jucătoare. S-a terminat 1-6, 6-2, 6-3 în favoarea româncei, care a reușit cea mai bună performanță a carierei la un turneu de Grand Slem. Este pentru prima oară când tenismena născută în Sinaia reușește să treacă de turul al doilea la un Mare Slem. Disputa a început bine pentru asiatică, care s-a impus în setul inaugural fără emoții, scor 6-1. În următoarele două seturi, Ana Bogdan a jucat mult mai bine, a găsit unghiurile terenului de multe ori și a profitat de erorile neforțate ale oponentei sale pentru a se califica mai departe. Datorită acestui succes, românca a urcat pe locul 87 în ierarhia live și are asigurat un premiu în valoare de 93.000 de Euro. În turul următor, Ana Bogdan o va întâlni pe americanca Madison Keys, finalista US Open 2017.
https://www.facebook.com/Ana.Bogdan.Official.Page/videos/1497004187083257/

Comasări de școli: Școala 5 ar putea deveni structură a Școlii Gimnaziale 7

0

O școală gimnazială din municipiul Mediaș ar putea deveni structură a unei unități de învățământ din oraș. Astfel, Școala Gimnazială Numărul 5 ar putea deveni structură a Școlii Gimnaziale Numărul 7, ambele din cartierul Gura-Câmpului. Schimbarea ar putea intra în vigoare începând cu anul școlar 2018-2019 și este impusă de numărul prea mic de elevi care frecventează în prezent Școala Gimnazială Numărul 5. Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a avut miercuri după-amiază o întâlnire cu reprezentanții Școlii Gimnaziale numărul 5, atât personal didactic cât și nedidactic. Unitatea de învățământ mai are în prezent 184 de elevi față de necesarul de 300, astfel că pentru funcționarea sa este nevoie de o reorganizare. Propunerea făcută de către personalul școlii a fost comasarea cu Școala Gimnazială Numărul 7, situată tot în cartierul Gura Câmpului. Modificarea statutului Școlii Gimnaziale Numărul 5 va intra în vigoare începând cu anul școlar următor, respectiv 2018-2019.

Bărbat găsit decedat în locuință

0

Un medieșean de 65 de ani a fost găsit, miercuri după amiaza, decedat în propria locuință de pe strada Hula Veche din oraș. Un vecin a fost cel care a dat alarma la 112, după ce nu-l mai văzuse pe bărbat și s-a îngrijorat. O echipă de anchetatori a ajuns la locul indicat și când au intrat în casă l-au găsit pe medieșean decedat. După primele examinări ale cadavrului nu au fost descopeite urme de violență, omorul fiind exclus în acest ca. Autopsia care va fi efectuată de către Serviciul de Medicină Legală va stabili cu exactitate cauza decesului.