La finele săptămânii trecute a fost sărbătorit în municipiul Mediaş, Sfântul Martin. Manifestarea a cuprins concertul tradiţional de orgă şi recitare de poezii la care au participat elevii Școlii Gimnaziale „Hermann Oberth”, moment urmat de „Marşul Lampioanelor”.
Potrivit legendei, Sfântul Martin a fost primul care a adus lumina în orase, insuflându-le oamenilor spiritul solidarităţii şi al prieteniei. Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sfântul Martin și o masă festivă, înaintea postului Crăciunului. Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului.
Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. În seara zilei de Sfântul Martin (în germană Martinstag) are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin (în germană Martinslied). Una din versiunile legendei povestește că într-o iarnă geroasă, Sfântul Martin mergând călare întâlnește un cerșetor care suferea de frig. Sfântul rupe în două mantia lui și jumătate de mantie o dăruiește cerșetorului.
GALERIE FOTO – Sfântul Martin, marcat la Mediaș
Spectacol caritabil pentru tinerii sportivi din oraș
Medieșenii sunt așteptați, joi după amiaza, la un spectacol caritabil organizat de către Clubul Lions și municipalitatea locală. Acesta este programat de la ora 18, la Sala Traube din oraș. Toate fondurile colectate cu această ocazie vor fi donate pentru sprijinirea tinerilor sportivi din municipiul de pe Târnava Mare. Clubul Lions Mediaș organizează de mai mulți ani evenimente caritabile pentru diferiți beneficiari. Anul acesta va avea loc un spectacol de muzică populară susținut de Ciprian Istrate cu orchestra, alături de invitații săi Narcisa Luncan și Costel Dragomir. Fondurile obținute din bilete vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor sportivi din municipiul Mediaș. Costul unui bilet este de 25 de lei de persoană.
Cererile pentru ajutorul de încălzire au scăzut cu 45%
Numărul persoanelor din Mediaș și Ighișul Nou care au solicitat acordarea ajutoarelor de încălzire a scăzut aproape la jumătate comparativ cu anul trecut. Astfel, 362 de familii din municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou, au solicitat ajutoare de încălzire a locuinței. Cifra este în scădere cu circa 45% comparativ cu iarna trecută, asta în condițiile în care plafoanele stabilite prin lege au rămas la același nivel. Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Mediaş a înregistrat 362 de dosare ale unor familii care se încadrează în plafoanele stabilite de lege. Acestea au venituri cuprinse între 155 şi 615 lei pe membru. Cererile cele mai numeroase, în număr de 273, sunt pentru încălzire cu gaze naturale, alte 7 cereri pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, 27 pentru încălzirea cu lemne, iar 23 de cereri au fost pentru încălzirea locuinței cu lemne pentru beneficiarii venitului minim garantat.
Ajutoarele de încălzire se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2017 – 31 martie 2018. De aceste subvenții vor beneficia familiile care folosesc încăzirea cu gaze naturale. Primesc și cele care utilizează lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, respectiv cele care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie electrică.
Rețete pentru sănătate – Sirop de ceapă
Rețete pentru sănătate – Sirop de ceapă
Ingrediente:
– o ceapă
– zahăr
Mod de preparare:
Se taie o ceapă în jumătate și se scot din mijloc câteva foi, până când este suficient loc pentru a pune o lingură de zahăr, care, mai apoi, trebuie plasată lângă o sursă de căldură pentru ca ceapa să își lase sucul. Recomandat ar fi lângă o sobă, calorifer sau lângă focul de la aragaz, și nu pe plită, pentru ca ceapa să nu-și piardă din proprietăție curative. Când sucul apare, acesta se bea. Procedeul poate fi repetat până la vindecarea completă sau preventiv.
Siropul de ceapă, preparat în casă, ajută în caz de tuse de orice fel.
Sursa: doxologia.ro
Unde ieșim 11-18 noiembrie 2017
Unde ieșim 11-18 noiembrie 2017
Sâmbătă, 11 noiembrie
– Atelierul de creat povești, ora 10:00, Teatrul GONG;
– Ars Hungarica, ora 10:00, diverse locații;
– Dr. Bubble & Milkshake, ora 11:00, Teatrul GONG;
– Atelierul de creat povești, ora 12:00, Teatrul GONG;
– Campionatul Național de Powerlifting, ora 13:00, Shopping City Sibiu;
– Scamatorii, ora 18:00, Teatrul GONG;
– Sibiu Jazz Competition, ora 19:00, Sala Thalia;
– Oscar și Buni Roz, ora 19:00, TNRS;
– Spectacol de dans contemporan, ora 19:00, Teatrul GONG;
– Mozaic Jazz Festival, ora 19:00, Redal Expo;
Duminică, 12 noiembrie
– Scamatorii, ora 11:00, Teatrul GONG;
– Ars Hungarica, ora 11:00, diverse spații;
– Campionatul Național de Powerlifting, ora 13:00, Shopping City Sibiu;
– Sibiu Jazz Competition, ora 19:00, Sala Thalia;
– Necunoscuta cunoscută, ora 19:00, TNRS;
– Mozaic Jazz Festival, ora 19:00, Redal Expo;
Luni, 13 noiembrie
– Expoziţia: Muzeul Național Brukenthal 2007 – 2017, ora 10:00, Piața Mare;
Marți, 14 noiembrie
– Recital cameral, ora 19:00, Sala Thalia;
– Povestea chitarei, ora 19:00, Sala Thalia;
– Avioane de hârtie, ora 20:00, Studio CAVAS;
Miercuri, 15 noiembrie
– Avioane de hârtie, ora 20:00, Studio CAVAS;
Joi, 16 noiembrie
– Atelier de creație, ora 18:00, Teatrul GONG;
– Concert simfonic, ora 19:00, Sala Thalia;
– Reasons to be pretty, ora 19:00, TNRS;
Vineri, 17 noiembrie
– Christmas in Sibiu, ora 10:00, Piața Mare;
– Dr. Bubble & Milkshake, ora 17:00, Teatrul GONG;
– Rug, ora 19:00, TNRS;
Sâmbătă, 18 noiembrie
– Atelierul de …meșterilit, ora 10:00, Teatrul GONG;
– Christmas in Sibiu, ora 10:00, Piața Mare;
– Atelierul de …meșterilit, ora 12:00, Teatrul GONG;
– Scufița Roșie, ora 18:00, Teatrul GONG;
– Balet: Recolta, ora 19:00, Sala Thalia;
– Ziua Europeană a Spectatorului, ora 19:00, TNRS;
– Încurcă-i drace!, ora 19:00, TNRS;
– Concert ANDRA, ora 20:00, Sibiu Shopping Center;
200 de lucrări selectate de la artiști fotografi din 50 de țări, la Salonul Internaţional de Artă Fotografică
Toți iubitorii de fotografie sunt invitați mâine, 12 noiembrie, de la ora 12.00 la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu pentru a vedea vernisajul ediției a 18-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017. Vizitatorii pot admira până în 30 noiembrie, 200 de lucrări selectate de la artiști fotografi din 50 de țări, de pe întregul mapamond. Salonul poate fi vizitat în mod gratuit, în timpul programului prevăzut de Centrul de Informare Turistică, de luni până vineri între orele 9.00-17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00.
La eveniment vor fi prezenți președintele și vicepreședintele Federației Luxemburgheze de Artă Fotografică, respectiv Fernand Braun și Yvon Piazza, precum și președintele Federației Române de Artă Fotografică, Eugen Negrea, alături de reprezentantul Romȃniei la Federația Internațională de Artă Fotografică, Balasi Csaba (MFIAP). Evenimentul este organizat de Fotoclubul ORIZONT și Casa de Cultură a Studenților Sibiu.
În urmă cu 35 de ani, prof. Gheorghe Lăzăroiu a sfidat îngrădirile sistemului, lansând pe piața internațională un eveniment fotografic ce avea să dăinuiască și în noul mileniu, la un nivel calitativ de invidiat. După evaluarea ediției precedente, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu își menține cota de 5 stele – ceea ce reprezintă un maximum posibil.
Măgura Cisnădie s-a impus din nou în fața Coronei Brașov
Ivana Bozovic și compania au câștigat al cincilea meci la rând în campionat. Măgura Cisnădie s-a impus pe terenul Coronei Brașov, scor 25-24. La pauză, gazdele aveau avantaj de două goluri, 13-11. Diferența s-a făcut în ultimele șase minute, când handbalistele lui Weber au evoluat mai bine și au marcat două goluri, față de doar unul al Coronei. Până atunci, jocul a fost extrem de echilibrat, fiind de multe ori egal sau o echipă a condus la o diferență de un gol sau două.
A fost cea de-a treia victorie consecutivă a Măgurei în fața Coronei Brașov, formație pe care jucătoarele din Cisnădie s-au obișnuit să o învingă și să evolueze bine împotriva ei. Ivana Bozovic a fost cea mai bună marcatoare a meciului. Ea a înscris 9 goluri. Andreea Mărginean (6), Roxana Gatzel (3), Oana Apetrei (3), Larissa Da Silva (3) și Larissa Araujo (1) au fost celelalte handbaliste care au contribuit în ofensivă la succesul reprezentantei județului Sibiu în Liga Florilor.
După acest rezultat, Măgura Cisnădie rămâne pe locul al treilea al campionatului, cu 18 puncte. Măgura are 6 victorii și 3 eșecuri, la numai un punct de locul doi, SCM Craiova. De partea cealaltă, Corona Brașov se află pe poziția a opta. Brașovencele au patru victorii și cinci înfrângeri.
CSU a oferit un spectacol frumos propriilor fani! Victorie concludentă cu Timba
Baschetbaliștii sibieni au obținut o victorie concludentă în această seară! Cu puțin timp în urmă, CSU a oferit spectacol celor peste 1600 de spectatori prezenți în Sala Transilvania. Elevii lui Dan Fleșeriu au câștigat la 28 de puncte diferență partida cu Timba Timișoara, scor 98-70 (21-17; 22-19; 29-14 și 26-20). Laser și compania au fost superiori oaspeților în toate cele 40 de minute. În primele 23 de minute, bănățenii au reușit să rămână aproape, deși sibienii au condus de nenumărate ori la 8-14 puncte. Astfel s-a intrat la pauză, 43-36, avantaj foarte mic pentru cum arăta meciul. Apărarea ”vulturilor” nu a funcționat deloc, pe când, în ofensivă, Laser, Davis și Cooper au reușit 27 de puncte. În a doua parte, totul a mers perfect pentru CSU, pe când baschetbaliștii de la Timba nu au putut să mai țină pasul și să revină. Astfel, de la 10 puncte, sibienii au ajuns rapid la peste 20 avans, iar din minutul 26 nu s-a mai pus problema învingătoarei. În ultimul sfert, Dan Fleșeriu a rulat jucătorii, Petică și Ene prinzând peste 11 minute, iar Gheorghe, 8. Tyler Laser a fost cel mai bun marcator pentru CSU Sibiu. Americanul a avut 18 puncte. El a fost ajutat de Marcel Davis (15 pts.), Wilhelm Brosser (15 pts.), Christopher Cooper (14 pts.), Lawrence Kinnard (13 pts.), Monyea Pratt (8), Mirel Dragoste (8), Andrei Petică (5) și Dragoș Gheorghe (2). De partea cealaltă, Thomas de Thaey s-a remarcat cu 20 de puncte.
Cum să-ți sporești atenția de Black Fridey
Vineri, 17 noiembrie, marchează deschiderea sezonului de cumpărături reduse, Black Fridey. Magazinele se vor înghesui în oferte și reduceri. Atenție mare însă, există o vorbă din bătrâni care spune că „nu tot ce zboară se manâncă”. Reprezentanții Autorității Naționale de Protecție a Consumatorului atrag atenția asupra unor aspecte.
Vânzările cu preț redus, spun ei, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
Pentru a fi siguri că faceți investiții care se merită în perioada Black Friday citiți cu atenție caracteristicile produsului și verificați dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor.
Pentru cumpărăturile online se recomandă verificarea stocului existent, a prețului afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA). De asemenea, verificați dacă prețul conține și costul de livrare. Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații cum ar fi datele de identificare, caracteristicile esențiale ale produsului, prețul cu toate taxele incluse, cheltuielile de livrare, dacă este cazul, modalitățile de plată și de livrare, perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului, dar și durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs. Oricând puteți contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare. Modul în care vi se răspunde la aceste întrebări vă poate oferi indicii asupra seriozității vânzătorului.
Este foarte important să știți că, din momentul în care ați primit un produs comandat pe internet, aveți dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu sunteți mulțumit de el. Nu trebuie invocat vreun motiv. În cazul returnării produsului, vă puteți primi suma înapoi în termen de 14 zile de la primirea produsului. Doar în cazul în care comerciantul nu a menționat în format expres despre existența dreptului de returnare a produselor, atunci termenul de returnare al banilor se prelungește cu încă 12 luni. Este important să citiți termenii și condițiile de funcționare a magazinelor online, cu atenție.
Campionat Național de Powerlifting, la Shopping City Sibiu
Vizitatorii Shopping City Sibiu sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, să-i descopere pe cei mai puternici practicanți de powerlifting din țară la Campionatul Național de Powerlifting, împins din culcat. Evenimentul găzduit de Shopping City Sibiu este organizat de Federația Română de Powerlifting alături de Clubul Sportiv Activ din Sibiu.
Sâmbătă 11 noiembrie și duminică 12 noiembrie, începând cu ora 13, în zona de restaurante a Shopping City Sibiu, vizitatorii centrului comercial, pasionați de powerlifting sau de sporturile cu greutăți, sunt invitați să îi susțină pe concurenții Campionatului Național de Powerlifting, atât la categoriile masculin și feminin.
Cei mai puternici sportivi se vor întrece în câteva probe de foc, din care nu vor lipsi adrenalina și greutățile de peste 200 de kilograme. Sâmbătă, vor concura toate categoriile feminine și masculine de până în 66 kg, respectiv 120 kg și plus 120 kg, urmând ca duminică să se întreacă celelalte categorii masculine de greutate. În competiție s-au înscris 67 de concurenți – 10 femei și 57 bărbați, clubul sibian Activ participând în total cu șapte sportivi. Câștigătorii Campionatului Național de Powerlifting vor primi diplome și medalii, iar cei mai buni 3 sportivi din competiție, pe categorii de vârstă, atât feminin, cât și masculin, vor primi cupe și trofee.
Intrarea publicului la Campionatul Național de Powerlifting este liberă.
Salon Internațional de Artă Fotografică, la Sibiu
Fotoclubul ORIZONT și Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită toți iubitorii de fotografie duminică, 12 noiembrie 2017, de la ora 12, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, unde va avea loc vernisajul ediției a 18-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017. În urmă cu 35 de ani, prof. Gheorghe Lăzăroiu a sfidat îngrădirile sistemului, lansând pe piața internațională un eveniment fotografic ce avea să dăinuiască și în noul mileniu, la un nivel calitativ de invidiat. După evaluarea ediției precedente, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu își menține cota de 5 stele – ceea ce reprezintă un maximum posibil.
Tematicile generoase și valoarea estetică a acestora vor reconfirma rangul înalt al evenimentului cultural și dumincă, zi ȋn care Salonul Internaţional de Artă Fotografică invită sibienii să se alăture invitaţilor din țară şi de peste hotare. La vernisaj vor fi prezenți președintele și vicepreședintele Federației Luxemburgheze de Artă Fotografică, respectiv Fernand Braun și Yvon Piazza, precum și președintele Federației Române de Artă Fotografică, Eugen Negrea, alături de reprezentantul Romȃniei la Federația Internațională de Artă Fotografică, Balasi Csaba (MFIAP).
Vizitatorii pot admira până în 30 noiembrie 2017, 200 de lucrări selectate de la artiști fotografi din 50 de țări, de pe întregul mapamond. Salonul poate fi vizitat în mod gratuit, în timpul programului prevăzut de Centrul de Informare Turistică, de luni până vineri între orele 9-17, iar sâmbăta şi duminica între orele 9-13.
Federațiile internaționale care au patronat ediția din acest an, acordând medaliile aferente: Fédération Internationale de l’Art Photographique (FIAP), Global Photographic Union (GPU), Royal Photographic Society (RPS), Images Sans Frontière (ISF), International Union of Photographers (IUP), Asociaţa Artiştilor Fotografi din România (AAFR).
Evenimentul este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu prin Biblioteca Județeană ASTRA.
Țopăială fiscală. Sibienii se declară împotrivă
Modificările Codului Fiscal, printre care reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și taxa de solidaritate, au fost numite recent de președintele Klaus Iohannis „țopăială fiscală”, în încercarea de a determina Executivul să renunțe la măsurile prin care „nimic nu se schimbă în buzunarul românului”. Sindicatele protestează de mult față de aceste măsuri, mediul de afaceri se declară împotrivă, administrația locală s-a revoltat și ea în această săptămână și, totuși, Guvernul a mers mai departe. După câteva amânări ale discutării problemei, miercuri, toate noile măsuri au fost aprobate prin Ordonanță de Urgență. Autoritățile din Sibiu au făcut calculele și doar Consiliul Județean și Primăria Sibiu vor pierde împreună peste o sută de milioane de lei.
Primăria Sibiu a făcut calculele estimative ale pierderilor generate de reducerea impozitului pe venit, pornind de la informațiile care există în acest moment și de la premisa că angajatorii din mediul privat nu vor scădea salariile nete. Calculele nu arată prea bine.
În 2018, bugetul local al Sibiului ar urma să primească de la bugetul de stat din cote defalcate din impozitul pe venitul sibienilor cu 38% mai puțini bani. Dacă în 2017 au fost alocați 181 milioane de lei, în 2018 se estimează că vor fi alocați doar 113 milioane de lei.
„Aceasta înseamnă că Primăria Sibiu va avea mai puține fonduri pentru investiții în infrastructură, educație sau sănătate, precum și pentru cheltuielile de administrare și întreținere a orașului. Sibiul este un oraș în dezvoltare, avem multe investiții planificate și, de aceea, avem nevoie de aceste fonduri pentru a le implementa”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Potrivit acesteia, Asociația Municipiilor din România centralizează în prezent propunerile municipalităților pentru a compensa aceste pierderi, urmând să le transmită centralizat către Guvern.
„Propunerea noastră este majorarea cotei impozitului pe venit ce revine bugetelor locale de la 41,75%, cât este în prezent, la 67% pentru a acoperi astfel pierderea. Precizez încă un fapt important: cota din impozitul pe venit prevăzută în Legea 273/2006 să revină bugetelor locale a fost diminuată gradual și până acum: dacă în perioada 2006-2010 cota a fost de 47%, în 2011 a scăzut la 44%, iar din 2012 până în prezent s-a situat la un nivel de 41.75%”, a mai declarat Astrid Fodor.
Invitat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, premierul a anunțat că va compensa pierderile care se vor înregistra la bugetele locale ca urmare a acestor măsuri fiscale.
„Având în vedere că modificarea legislativă a fost aprobată de Guvern, așteptăm să vedem ce măsuri concrete se vor lua”, mai spune Astrid Fodor.
Mai puțini bani și pentru Consiliul Județean
Și Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, se declară împotriva modificărilor Codului Fiscal.
„Au un impact negativ semnificativ asupra bugetului județului, deja vitregit anul acesta prin alocări reduse de la Guvern pentru domeniul asistenței sociale, de exemplu”, spune Daniela Cîmpean.
Potrivit calculelor făcute de specialiștii instituției, bugetul județului ar urma să primească cu 42 de milioane de lei mai puțin în 2018.
„Prin modificările la Codul Fiscal vom pierde aproximativ 42 de milioane la un total venituri de 286 milioane de lei, ceea ce va afecta grav posibilitățile de investiții, dar și funcționarea instituțiilor din subordinea CJ. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare măririle salariale care au fost stabilite de Guvern fără a fi asigurate și fondurile respective, ceea ce conduce la o presiune tot pe bugetul județului, din nou în detrimentul dezvoltării. Multe autorități județene vor fi în situația de a nu putea susține funcționarea în aceste condiții”, susține Daniela Cîmplean.
Sindicatele, în război cu Prefectura. Modificările Codului Fiscal – experiment
Sindicatele din Sibiu s-au declarat de mult împotriva acestor măsuri, dar și-au reafirmat poziția și în această săptămână. Ba mai mult, sindicaliștii au acuzat Prefectura Sibiu de „dezinformare” cu privire la mesajul transmis de liderii locali ai confererațiilor sindicale în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc, marți, 7 noiembrie.
La finalul întrunirii, Prefectura Sibiu a transmis un comunicat de presă, postat și pe site-ul oficial, în care afirmă că „explicațiile șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice au fost lămuritoare”.
Câteva ore mai târziu, BNS, CNSLR Frăția, Cartel ALFA și CSDR au transmis un comunicat de presă în care precizează că au luat act „cu stupoare de dezinformările apărute pe site-ul oficial al Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu”.
„Comunicatul Instituţiei Prefectului sugerează, în mod eronat, cu sau fără intenţie, faptul că organizaţiile sindicale ar fi de acord cu transferul contribuţiilor sociale integral din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, comunicând faptul că «explicaţiile şefului Agenţiei Judeţene de Administrare Fiscală au fost lămuritoare». Filialele judeţene îşi menţin punctul de vedere: Spunem NU transferului contribuțiilor sociale şi solicităm Instituţiei Prefectului prezentarea publică a înregistrării audio a şedinţei”, se arată în comunicatul sindicatelor.
Întrucât Prefectura Sibiu nu a dat curs solicitării, liderii sindicali au transmis, ulterior, minuta ședinței.
„Reprezentanții confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național și membre ale Comisiei de Dialog Social nu sunt de acord cu trecerea contribuției de la angajat la angajator, deoarece o consideră un experiment din care are de pierdut doar angajatul. Această măsură fiscală trecută în sarcina angajatului are urmări pe termen lung și niciun alt stat membru al U.E nu are această măsură. Cei de la sindicate susțin faptul că într-un stat democratic care se vrea să aibă o economie de piață stabilă, statul nu poate interveni la salariu, fapt din care reise că cel puțin 7-9% dintre patroni vor vedea în această măsură o șanșă de profit. Aceștia propun ca și sugestie impozitarea progresivă”, se arată în document.
Sindicatele anunță că vor continua acțiunile de protest, iar în această săptămână și funcționarii publici au anunțat că vor participa la acestea, deorece li s-a promis o creștere salarială de 25% de la 1 ianuarie 2018, însă, prin transferul contribuțiilor, majorările salariale vor fi anulate.
Săptămâna viitoare, sindicaliștii vor sesiza Avocatul Poporului așteptându-se ca acesta, la rândul său, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței.
„Vor trebui să fie anulate (modificările – n.r) şi să revină asupra lor, deci nu oprim bătălia”, a anunțat public liderul national al BNS, Dumitru Costin, secondat și de alți lideri sindicali.









