Acasă Blog Pagina 4842

Rețete pentru sănătate – Miere, lămâie și ghimbir

0

Rețete pentru sănătate – Miere, lămâie și ghimbir
– ghimbir
– trei lămâi
– miere
Se taie ghimbirul în bucăți și se dă prin răzătoarea cu zimți normali. Se lasă deoparte și se taie lămâile în două, pe urmă pe lung în fâșii subțiri (cam 4-5 bucăți). Apoi aceste felii se taie la rândul lor în bucăți mici. Bucățile de lămâi se pun într-un borcan care se poate închide ermetic cu capac. Lămâile se macerează cu un blender și peste ele se adaugă ghimbirul.
Se amestecă bine cu o linguriță, iar peste se adaugă miere și se amestecă (adaugă mai multă, nu doar 2-3 lingurițe). Se servește câte o linguriță într-un pahar de ceai amestecând bine, sau se poate lua și ca atare.
Sursa: tainavie.ro

Unde ieșim 4-11 noiembrie 2017

0

Unde ieșim 4-11 noiembrie 2017
Sâmbătă, 4 noiembrie
– Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă, ora 10:00, Biblioteca Astra, corp B;
– Expoziţia: Campaniile Armatei Române din anul 1917. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, ora 10:00, Biblioteca Astra, corp B;
Duminică, 5 noiembrie
– Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă, ora 10:00, Biblioteca Astra, corp B;
– Spectacolul de teatru coregrafic „Eine kleine Nachtmusik”, ora 19:00, Teatrul GONG;
Luni, 6 noiembrie
– Spectacolul de balet: Baiadera, ora 19:00, TNRS;
– Expoziția: Mappa della Transilvania, ora 10:00, Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie;
Marți, 7 noiembrie
– Spectacolul de balet: Baiadera, ora 19:00, TNRS;
– Relații interetnice în Transilvania. Amprenta săsească asupra ,,Țării de dincolo de pădure”, ora 10:00, Casa Artelor;
Miercuri, 8 noiembrie
– Recital cameral, ora 19:00, Sala Thalia;
– Povestea chitarei, ora 19:00, Sala Thalia;
Joi, 9 noiembrie
– Concert simfonic – serată internațională, ora 19:00, Sala Thalia;
Vineri, 10 noiembrie
– Vernisajul expoziției de artă fotografică  „Luxembourg a Sibiu”, ora 18:00, Sala Thalia;
– Mozaic Jazz Festival, ora 18:00, Redal Expo;
– Sibiu Jazz Competition, ora 19:00, Sala Thalia;
Sâmbătă, 11 noiembrie
– Campionatul Național de Powerlifting, ora 13:00, Shopping City;
– Mozaic Jazz Festival, ora 18:00, Redal Expo;
– Sibiu Jazz Competition, ora 19:00, Sala Thalia;
 

PSD Sibiu, în sprijinul sibienilor cu o campanie de consultaţii oftalmologice gratuite

Sibienii vor beneficia de consultaţii oftalmologice gratuite în cadrul unei acţiuni organizate de către Lent Optik cu sprijinul  PSD Sibiu. Organizaţia Judeţeană a PSD Sibiu a încheiat un protocol de colaborare cu SC Lent Optik SRL, prin care pune la dispoziţia societăţii sediul organizaţiei PSD din Sibiu, în scopul desfăşurării unei acţiuni de măsurare a stării de sănătate a cetăţenilor.
Astfel, consultaţiile gratuite oferite de Lent Optik se vor desfăşura începând de astăzi, 6 noiembrie şi până în data de 16 noiembrie, la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD Sibiu, strada Samuel von Brukenthal nr. 2-4, zilnic între orele 9.30-16.30.
Sunt aşteptaţi la consultaţii cetăţeni de toate vârstele, de la 5 la peste 80 de ani. Scopul acestor acţiuni este de a veni înspijinul cetăţenilor care, de multe ori, nu îşi permit să meargă la o consultaţie pentru a-şi verifica vederea. Aici au posibilitatea să facă acest lucru absolut gratuit, iar apoi le vor fi recomandaţi, dacă este cazul, ochelarii de care au nevoie.
În timpul de aşteptare vor fi serviţi cu o cafea sau un ceai cald de către membrii echipei PSD Sibiu.

Metodologia pentru învăţământul dual

0

În acestă perioadă agenții economici și reprezentanții unităților școlare implicate în învățământul dual trebuie să facă publice locurile disponibile la acest tip de învățământ, iat Inspectoratul Școlar Județan a publicat metodologia care trebui urmată.
În baza OUG nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, Ministerul Educatiei Naționale a aprobat Metodologia privind organizarea și funcționarea învățământului dual (O.M.E.N. nr. 3554/29.03.2017) și Metodologia admiterii în învățământul dual (O.M.E.N. nr. 3556/29.03.2017).
Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic cu următoarele caracteristici specifice:
este organizat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică;
asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici;
operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unității de învățământ partenere.
Metodologia privind organizarea și funcționarea învățământului dual, calendarul acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual pentru anul școlar 2018-2019, modelul adresei de solicitare pentru operatorii economici interesați de școlarizarea elevilor în învățământul dual, pot fi accesate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, www.isjsb.ro, la rubrica “Învățământ dual”.
Solicitările operatorilor economici se transmit prin e-mail la adresa [email protected] sau prin încărcare în platforma special dedicată promovării învăţământului profesional şi tehnic pe site-ul www.alegetidrumul.ro.

Învățământul dual – șansa unei cariere

0


Prima generație de elevi școliți în sistem dual și-a încheiat cursurile în vară. Tinerii au absolvit și și-au făcut intrarea pe piața muncii din Sibiu. Este unul dintre principalele motive de sărbătoare pentru inițiatorii sistemului dual. Proiectul s-a dovedit a fi un succes atât pentru investitori, cât și pentru elevi, care au anunțat și cel de-al doilea eveniment important și anume extinderea acestui tip de învățământ.
Reprezentanții Asociațiației Româno – Germane de Formare Profesională în Sistem Dual din Sibiu, cei ai Colegiului Tehnic Independența și cei ai Inspectoratului Școlar Județean au declarat în cadrul unei conferințe de presă că sunt mulțumiți de evoluția învățământului dual în Sibiu și că proiectul merită să continue și să se extindă.
În urmă cu 3 ani, în Sibiu începea un pro­iect pilot, o colaborare între Asociațiația Româno – Germană de Formare Profesională în Sistem Dual din Sibiu, Colegiul Tehnic Independența și Inspectoratul Școlar Județean. Este vorba despre învățământul în sistem dual. 56 de elevi s-au înscris atunci. În decembrie 2014, activitatea a demarat în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituțiile mai sus menționate. Asociația Româno-Germană de Formare Profesională este formată din SC Brandl RO SRL, SC ODU Romania Manufacturing SRL, SC HARTING Romania Manufacturing SCS, SC Marquardt Schaltsysteme SCS, SC Wittenstein SRL, cărora li se adaugă Primăria Municipiului Sibiu și Clubul Economic German Transilvania. Între timp, numărul elevilor care se înscriu în acest sistem de învățământ dual s-a dublat, ajungând la 104 elevi înscriși în anul școlar 2017 – 2018, iar proiectul a depășit stadiul de pilot, învățământul dual devenind o formă de sine stătătoare, definită prin legislația aprobată.
Ce este învățământul în sistem dual?
Ideea unui astfel de proiect a venit, mai curând, dintr-o necesitate. Agenții economici au acționat pentru a-și asigura personal calificat, dat  fiind faptul că județul Sibiu are tineri care pot fi specializați pe diferite domenii. Procesul educativ în sistemul dual se desfășoară pe două direcții și în două locuri de învățare: la școală se dobândesc cunoștințele teoretice, iar în fabrică are loc achiziția cunoștințelor și deprinderilor practice. Numărul orelor de practică este tot mai mare pe măsura înaintării în anii de învățământ. Dacă la început practica se face în proporție de 20%, în anul trei se ajunge la un procent de 55% ore de practică. Sistemul a fost proiectat după exemplul educației profesionale din Germania. Învătământul profesional dual este înscris în sistemul de învățământ de stat gratuit și este susținut de Ministerul Educației Naționale.
Tinerii care aleg să învețe o meserie în acest sistem beneficiază burse lunare de 400 de lei (200 lei din partea statului şi 200 lei din partea companiilor), de ateliere concepute special pentru ei, mentori și instructori profesioniști, de transport și masă la cantină în mod gratuit.
Cel mai mare avantaj însă, este pregătirea tehnică direct în companii și prioritate în accesarea unui loc de muncă după cei trei ani de studiu.
Prima generație a absolvit cu succes
Anul acesta, în vară, prima promoție de evelvi încadrați în sistemul dual a absolvit. Din cei 56 de elevi înscriși, 36 au reușit să încheie cursurile cu succes, din care 15 au avut contracte de practică cu alte companii, din afara Asociației. În cadrul Asociației, 21 de elevi au avut contract de bursă și instruire practică cu agenții economici din cadrul Asociației, iar nu mai puțin de 14 absolvenți au fost angajați la companiile în cadrul cărora și-au efectuat stagiile de practică. Aceștia au semnat, în lunile iulie-august, contractele de angajare care le asigură un start profesional de bun augur în cadrul unor companii multinaționale. Tocmai această angajare a absolvenților demonstrează că proiectul a dat rezultate bune: procentul de angajare fiind de două treimi imediat după finalizarea studiilor.
„Absolvirea cu succes a primei serii de la școală duală și angajarea lor în companii este un semn că proiectul educației în sistem dual este o reușită. Sistemul dual produce forță de muncă bine pregătită conform cerințelor primite de la angajatori, iar pentru tinerii absolvenți reprezintă un avantaj enorm faptul că pornesc cu dreptul în profesie, ca angajați ai unor companii mari“, spune Bianca Buta, Manager Resurse Umane la Marquardt România și membru al Consiliului Național pentru Educație Duală.
Proiectul se extinde
Pentru că începutul în învățământul dual este unul bun și promițător, proiectul se extinde. Astfel, în cursul acestui an au fost semnate contractele pentru anul școlar 2017/2018. Este o oportunitate oferită elevilor de a se specializa pe o meserie și de a avea un loc de muncă garantat după terminarea școlii. „Avem nevoie de oameni bine pregătiți, care să fie capabili să răspundă cerințelor pieței, iar mesajul nostru este ca tinerii să se îndrepte spre locurile unde se face și se învață meserie și unde li se oferă o șansă”, spun inițiatorii proiectului.
Elevii beneficiază la Independența de un cadru modern pentru procesul de învățământ, după ce în anii trecuți companiile, împreună cu Primăria, au amenajat, modernizat și dotat etajul III al colegiului. În acest sens, la Independența a fost amenajat și etajul III al colegiului pentru o desfășurare optimă a cursurilor.
Pentru înscrierea la clasele de învățământ dual sunt necesare fișa de înscriere în învățământul dual și foaia matricolă, eliberate de către școala generală de proveniență a elevilor, copie după certificatul de naștere și cartea de identitate a elevului, copie după cartea de identitate a părinților sau a tutorelui legal și adeverința medicală.
Detalii suplimentare se obțin la telefon 0269.221.806 și 0766.182.477 sau prin e-mail [email protected].
Lista companiilor care au încheiat contracte pentru învățământul dual
● Marquardt România (4 elevi în specializarea operator la mașini cu comandă numerică și sculer matrițer și 6 elevi în specializarea electromecanic utilaje și instalații industriale). Marquardt va acorda elevilor burse, transport gratuit și masa la cantină; va organiza practica în atelierul special conceput și echipat, va pune la dispoziție tutori specializați și va acoperi costul echipamentelor de lucru și de protecție.
● Brandl RO SRL (6 elevi în specializarea operator la mașini cu comandă numerică și 4 elevi pentru specializarea sculer matrițer). Brandl va acorda burse, de asemenea, va acorda gratuit masa și va plăti costul transportului la locul de practică. Va pune la dispoziție tutori specializați și echipamente de lucru și de protecție.
● HARTING ROMANIA MANU­FACTU­­­RING SCS (2 elevi în specializarea electromecanic utilaje și instalații industriale și 4 elevi în specializarea sculer matrițer). Compania va oferi burse lunare, va pune la dispoziție tutori specializați și va acoperi costul echipamentului de protecție și al transportului până la locul efectuării practicii.
● Wittenstein SRL (4 elevi în specializarea operator la mașini cu comandă numerică și 2 elevi în specializarea electromecanic utilaje și instalații industriale). Firma va acorda burse, pune la dispoziție un atelier școală special creat împreună cu specialiști ai firmei din cadrul şcolii duale din Germania, dispune de tutori specializați și va acoperi costul echipamentelor de lucru, de protecție și al transportului până la locul de efectuare a practicii.
● ODU Romania Manufacturing SRL (3 elevi în meseria de sculer matrițer și 3 în specializarea electromecanic utilaje și instalații industriale). Operatorul economic va acorda burse lunare, va pune la dispoziție tutori specializați, va acoperi costul echipamentelor de lucru și protecție, transportul și masa. ODU Romania Manufacturing se numără printre susținătorii programului de training vocațional dedicat elevilor. ODU oferă elevilor un nivel înalt de formare profesională, într-un mediu de lucru dinamic, dotat cu echipamente moderne pentru ca fiecare produs să fie fabricat la cele mai înalte standarde de calitate.
● KUKA Systems SRL a semnat contracte cu două colegii (4 elevi specializarea lăcătuși mecanici și 6 elevi pentru specializarea operator la mașini cu comandă numerică). Operatorul economic va pune la dispoziție tutori specializați, va acorda echipamentele de lucru și protecție, asistența medicală și transportul elevilor.

Rezultat deosebit pentru gimnaștii sibieni

0

Adrian LipceacGimnaștii sibieni s-au întors cu medalii de la Campionatele Naționale de Gimnastică Artistică dedicate juniorilor. Competiția s-a ținut la Bistrița în zilele de 3 și 4 noiembrie, iar sportivii noștri au demonstrat că gimnastica din orașul de pe malul Cibinului încă produce tineri talentați.
Marius Preda, 6 medalii                                                                                                                             
Adrian LipceacCSȘ Sibiu a fost cel mai bun club din competiție la juniori II, nivel IV. O medalie la individual compus și opt la simplu au fost performanțele gimnaștilor. Cea mai bună evoluție a avut-o Marius Preda. El a obținut nu mai puțin de șase distincții. Marius a cucerit medalia de argint la individual compus, după ce a acumulat 76.566 puncte. La simplu, el a câștigat medalia de aur la sol (13.900), inele (13.733) și sărituri (11.816). La cal cu mânere (11.533), sportivul a luat argint, iar la bară fixă (12.500) și-a completat palmaresul cu un bronz.
Cel mai bun la paralele                                                                                                                        
Adrian LipceacLa aceeași categorie, alți doi sibieni au concurat foarte bine. Andrei Șoaită a fost ”regele” paralelelor. El a primit nota 13.733. Pe ultima treaptă a podiumului de la acest aparat s-a clasat Marcus Macarei, colegul său. Marcus a primit 12.900. Macarei a evoluat bine și la sărituri, fiind al doilea, după Marius Preda.
Evenimentul din Nordul țării a fost unul cu reușite și pentru Raul Tonca, reprezentantul CSȘ Sibiu la juniori II, nivel III. Raul s-a luptat cu sportivii cei mai buni și s-a clasat foarte bine la cal cu mânere și la sărituri. El a terminat pe locul secund la sărituri (10.766) și pe poziția a treia la cal (13.266).
Adrian Lipceac Adrian Lipceac
Sursă rezultate – www.romgym.ro
Mulțumiri Adrian Lipceac!

Sibiul și alte 6 localități, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI, 8 NOIEMBRIE 2017
•între orele 9-14 în localitatea SIBIU strazile: Miraslau partial, Goraslau partial, Hipodromului partial, Aleea Haiducului.
•între orele 9-17 în localitatea CISNADIE strada Daniel Renard partial.
•între orele 9-17 în localitatea RACOVITA strazile: Brazilor, In Balti.
•între orele 9-17 în localitatea TURNU ROSU strazile: Oltet, Valea Nisului, Sebesului.
•între orele 10-14 în localitatea NOCRICH partial.
•între orele 9-17 în localitatea ARPASU DE JOS strazile:Garii, Principala partiala.
JOI, 9 NOIEMBRIE 2017
•între orele 9-17 în localitatea ARPASU DE JOS strazile:Garii, Principala partiala.
•între orele 9–11.30 în localitatea CISNADIE strada Daniel Renard partial.
•între orele 12.15–14.30 în localitatea CISNADIE strazile: Daniel Renard, Constantin Lepadatu partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Profesorul Ioan Santai distins cu titlul de „profesor emerit” la Sibiu

0

Prof. univ. dr. Ioan Iosif Santai a primit titlului onorific de profesor emerit”, în cadrul ultimei sedințe ordinară de Senat care a avut loc în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Distincția este un titlu de onoare care se acordă oamenilor de știință, artiștilor, profesorilor, învățătorilor, medicilor și sportivilor care s-au evidențiat prin activitatea lor. Profesorul Ioan Santai este un specialist al dreptului adminsitrativ și al teoriei generale a dreptului. Omagierea a avut loc odată cu pensionarea lui, pensionare ce marchează peste de 40 de ani de carieră dedicată studențiilor și cercetării științifice.

Profesorul s-a născut în Carei, Satu Mare, însă astăzi locuiește în Sibiu. Licențiat și doctor în drept și-a dedicat viața predării. În perioada 1992 – 2000 este Decan al Facultății de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Sibiu, după care deține aceeași funcție și în orașe precum Cluj sau Alba. De-a lungul timpului este profesor asociat, șef de catedră și deține diferite funcții în instituții științifice și administrative din țară. Publică manuale, monografii, tratate, culegeri, îndrumare și nenumărate articole de specialitate.

Prof. univ. dr. Ioan Iosif Santai este cel de-al 10-lea profesor emerit pe care ULBS îl are, conform informațiilor date de reprezentanții instituțiilor. Printre cei distinși cu acest titlu se află și Prof. univ. dr. Dumitru Batâr (Facultatea de Științe Socio Umane) sau Prof. univ. dr. Ioan Leș (Facultatea de Drept)

Contract de peste 3,5 milioane de lei semnat de Apa Târnavei Mari

0

Operatorul Regional Apa Târnavei Mari anunță semnarea Contractului de finanțare aferent Proiectului „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Sibiu, Regiunea Nord și Nord – Est, în perioada 2014-2020”, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014 – 2020).
Valoarea contractului este de 3.556.461,53 lei, din care, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondurile de Coeziune ale Uniunii Europene fiind de 2.540.329,67 lei, contribuția de la Bugetul Statului 418.407,24 lei și bugetele autorităților locale implicate în proiect-29.886,23 lei. Perioada de derulare este de 16 luni, respectiv, între 17 noiembrie 2016 și 9 martie 2018, prin intermediul acestui contract fiind finanțate activitățile aflate deja în derulare în cadrul contractului de Asistență Tehnică.
Obiectivele Contractului Asistență Tehnică, constau în efectuarea de studii, expertize şi documentaţii necesare elaborării Aplicaţiei de finanţare, inclusiv a documentelor suport, printre care studiul de fezabilitate, analiza instituțională, analiza cost – beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului, elaborarea documentaţiilor de atribuire pentru viitoarele contracte de servicii, de furnizare de produse și de lucrări.
Proiectul „Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Sibiu, Regiunea Nord și Nord – Est, în perioada 2014-2020” reprezintă o continuare a eforturilor anterioare ale Operatorului Regional de planificare a investiţiilor la nivelul ariei de operare prezente şi viitoare, în scopul realizării strategiei locale şi judeţene de dezvoltare a sectorului de apă și apă uzată și, în context mai larg, al îndeplinirii obligațiilor prevăzute în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.
Implementarea proiectului regional va crea premisele necesare creșterii calității vieții locuitorilor din aria proiectului, prin îmbunătățirea accesului populaţiei la serviciile de alimentare cu apă potabilă, furnizată la o presiune adecvată şi fără întreruperi, respectiv, de colectare şi epurare a apelor uzate.

Întrunirea Destinațiilor EDEN din România

În perioada 1-2 noiembrie 2017, la Rășinari a avut loc întrunirea destinațiilor EDEN din România. Proiectul EDEN a fost lansat în anul 2006 de Comisia Europeană, urmărind dezvoltarea turismului durabil, decongestionarea destinațiilor clasice, reducerea sezonalității, redirecționarea fluxurilor de turiști către destinații non-tradiționale, încurajarea creării de rețele între participanții la proiect. În urma concursurilor organizate de către autoritățile naționale de turism din fiecare stat participant la proiect, are loc desemnarea Destinațiilor Europene de Excelență, conform procedurii agreate de Comisia Europeană. Rețeaua EDEN in România trebuie să devină un vector puternic de promovare turistică la nivel național, un cerificat al calității turistice” a declarat dl primar al comunei Rășinari, Bucur Bogdan.
La eveniment au fost prezente atât destinații selectate în anii anteriori precum Mărginimea Sibiului, Municipiul Alba Iulia, Ținutul Buzăului, Colinele Transilvaniei, precum și destinații selectate în acest an și anume Șcheii Brasovului și Brașovechi și Municipiul Suceava. La eveniment a participat și doamna Helga Bauer, vicepreședinte al Asociației EDEN, asociație care reprezintă destinații EDEN din diferite țări europene.
Întrunirea a fost organizată de Primăria Rășinari, Asociația Pensiunilor Agroturistice Rășinari și Ministerul Turismului.

Auchan Sibiu a plantat 3.500 de copaci la Șeica Mică

0


La nivel național rețeaua de Hipermarketuri  va planta 100.00 de copaci în toată țara
Sărbătoarea autumnală a aniversării lansării Auchan în România,eveniment anual ce din 2016 se numește “Mobilizatron”,prilejluiește desfășurarea și la Sibiu, în această toamnă,a unei acțiuni focusate pe o campanie de mobilizare a publiculuiîn jurul unor cauze relevante pentru comunitățile în care rețeaua de magazineeste prezentă, dar și pentru întreaga țară.
După cum informează  Constantin Buznea, directorul  magazinului Auchan Sibiu, anul acesta, Mobilizatron – ul este si mai focusat, de la mai multe cauze sociale , la una singura, aceea a responsabilitatii fata de mediu. Punctual, obiectivul nostru al hipermarketului Auchan Sibiu, a fost  sa plantam un numar de 3.500 de pomi in Seica Mica, alaturi de partenerii nostri: Directia Silvica Sibiu, Asociatia Eco4est Sibiu cu sprijinul colegiului Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu si al colegiului economic ”George Baritiu” Sibiu.

Acțiunea a  aveat loc sâmbătă, 4 noiembrie, îunde  toți iubitorii de o Românie verde sau fost  invitați să se alăture demersului Auchan devenind voluntari pentru o zi.
 

Nas în nas cu propriul popor

0

De-a lungul vremii am văzut multe astfel de întâlniri în istoria recentă a României şi a Europei, dar trei dintre ele mi-au dat lecţii: una despre neînfricare, una despre slăbiciune şi una despre încredere.

Prin anii ‘9o, pe când ziua Marii Uniri a tuturor românilor în graniţele lor naturale devenise Ziua Naţională a României, 1 Decembrie se sărbătorea cu drag şi bucurie la Alba Iulia de cel puţin 15 mii de români reuniţi pe platoul din faţa Catedralei Reîntregirii, mulţi dintre ei martori direcţi ai Adunării din 1918, pe atunci, copii. Se întâlneau vlădica cu opinca, deoarece sărbătoarea era onorată şi de preşedintele ţării şi de alţi sus puşi ai momentului. La una din aceste sărbători a fost prezent la tribuna oficială şi Corneliu Coposu. Partidul la guvernare – o preînchipuire a celui la guvernare şi azi – speriat de moarte de posibila revigorare a partidelor istorice, plantase în mulţime un grup masiv de huiduitori, care, de îndată ce s-a anunţat că va vorbi Corneliu Coposu, au început vuietul. Atunci am văzut neînfricarea! Coposu nici n-a clipit, a făcut trei paşi hotărâţi spre mulţime şi calm, a început să vorbească. Autoritatea sa a fost atât de mare, încât într-o secundă mulţimea a amuţit.

Trece vremea şi figura se repetă, de data aceasta cu Emil Constantinescu în tribuna oficială, în calitate de preşedinte. Acum huiduielile erau autentice, căci onor preşedintele nu se ţinuse de nicio promisiune din cele făcute în urmă cu 4 ani în acelaşi loc. Nea Emil s-a speriat însă atât de tare, încât a uitat că e preşedinte şi că românul doar huiduie, nu dă cu parul, aşa că a făcut stânga-nprejur şi a tulit-o englezeşte prin curtea Catedralei, aţă în Sala Unirii, la adăpost.

A treia lecţie am învăţat-o la Leipzig, în ultima zi de campanie electorală pentru primele alegeri libere din Germania Democrată, încă neunificată cu jumătatea ei Federală. În piaţa primăriei erau câteva sute de mii de RDG-işti, iar sondajele dădeau ca sigură victoria candidatului social-democrat, cu peste 8o% din opţiuni. Când, surpriză de proporţii, la balconul primăriei apare, impozant în celebrul său pardesiu, Helmut Kohl, cancelarul creştin-democrt al Germaniei Federale. Discursul a durat 20 de SECUNDE! A spus: poporul meu, alege creştin-democraţia ca să pot unifica Germania. Iar nemţii l-au ascultat până la unul.

Vedeţi, când e să dea nas cu propriul popor, mulţi aleşi, puţin chemaţi şi, şi mai puţini, bărbaţi.

De Livucu nost, ce să mai vorbim. Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă! Cine l-a pus să se aventureze în micul teritoriu rămas al dacilor liberi, după împărţirea prin vot a ţării în Teleormanul de nord, de sud, de est şi de vest?!