Acasă Blog Pagina 4891

DATfest: penultima zi

0


Ziua de miercuri, 3 octombrie, a început cu un atelier de arta actorului susținut de Eugen Gyemant, cu elevii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, specializarea actorie. Tinerii au discutat scene din spectacolul „Avioane de hârtie”, și au aprofundat temele centrale ale textului, după care au reprodus, prin improvizație, scenele discutate.
„MAL/PRAXIS” a continuat seria evenimentelor celei de-a treia zi a DATfest. Spectacolul de Bogdan Georgescu a fost susținut de către Codruța Vasiu, Cristina Blaga, Alexandra Spătărelu, Cristina Ragos, Alexandra Gavrilov, Ștefania Marola și Raj-Alexandru Udrea la Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”. Cu un umor rafinat și sincer, reprezentația de la ora 18:00 a adus publicului o stare de bine, urmată de tensiunea unor emoții pline de sensibilitate.
La Studioul de Teatru CAVAS, „Avioane de hârtie” s-a bucurat de o nouă reprezentație, de data aceasta cu o altă distribuție. Spectacolul în regia lui Eugen Gyemant a adus în scenă pe studenții anului III, specializarea actorie, cu elan și pasiune pentru meseria pe care o practică.
Sălile au fost pline. A mai rămas o zi în care publicul sibian își poate hrăni setea de teatru și cultură, cu evenimentele ultimei zi.
Astfel, joi, 5 octombrie, la Librăria Humanitas, Alexandru Ion, actor și co-președinte al Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, susține o întâlnire teatrală intitulată „Studentul, profesionistul și spațiul dintre ei”, în care va discuta despre perioada de tranzit între studenție și momentul în care tânărul ajunge un adevărat profesionist în meseria pe care o practică.
Seara se va încheia cu „#minor”, distins cu premiul pentru „Cel mai bun spectacol”, în cadrul ediției de anul trecut, iar la final va avea loc gala de închidere și de decernare a premiilor, în care juriul festivalului format din Alexandru Ion, Luana Pleșea și Livia Ilie, vor decide cui vor înmâna premiul pentru           „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun spectacol”.
Acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Șofer străin, tras pe dreapta pe DN 1. Surprizele descoperite de polițiști

0

În cursul zilei de miercuri, pe Drumul Național 1, în afara localităţii Scoreiu, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din autoutilitară transport marfă şi remorcă, ansamblu condus de către un cetăţean străin în vârstă de 29 de ani.
Şoferul a prezentat pentru verificări un permis fals, declarând că permisul său de conducere a fost reţinut de către autorităţile din ţara sa.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că există indicii cu privire la faptul că şoferul ar fi  ajutat la falsificarea documentului prin punerea la dispoziţie a fotografiei sale.
„Deoarece conducătorul auto, singur în maşină,  prezenta o stare de agitaţie nejustificată, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili dacă a condus sub influenţa unor substanţe psihoactive. Întrucât marfa transportată în autoutilitară nu corespundea documentelor prezentate, la faţa locului au fost solicitaţi să intervină şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Sibiu, care au constatat că bunurile sunt transportate fără documente legale de provenienţă, motiv pentru care şoferul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 R cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar bunurile, cu specific service auto, în valoare de 3.250 de euro, au fost confiscate. Pe numele persoanei în cauză, poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, uz de fals, fals în înscrisuri, respectiv complicitate la falsul material în înscrisuri. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Prins cu lemne, dar fără documente

0

Miercuri după amiaza în localitatea Rod, poliţiştii au oprit pentru control un tractor agricol condus pe Drumul Județean 106 E de către un sibian în vârstă de 39 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta transporta cantitatea de aproximativ 2 metri cubi de material lemnos de foc, specia mesteacăn, fără a deţine documente legale de provenienţă. Sibianul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Valea Cibinului Săliște.

Începe refacerea DN 14 în interiorul Mediașului

0

Drumul Național14 în interiorul Mediașului, intră în refaceri. Este vorba despre o porțiune din zona societății Romgaz din oraș și un alt tronson aproape de ieșirea din municipiu spre Sibiu. Șoseaua Sibiului a beneficiat și pe parcursul anului trecut de unele refaceri, însă traficul greu mai ales a condus la deteriorarea covorului asfaltic așternut. În aceste condiții, municipalitatea medieșeană și-a propus repararea celor două zone afectate. Primarul Gheorghe Roman a spus că în cazul în care condițiile meteo o vor permite, lucrările vor începe săptămâna viitoare. „Știu că sunt necesare unele intervenții în acele două zone. Anul trecut acolo s-au executat lucrări de întreținere. Dacă vremea ne va permite, săptămâna viitoare vom începe refacerea celor două porțiuni care au nevoie de intervenții”, a spus primarul Mediașului.

Peste 800.000 de lei pentru evenimentele de la atestarea documentară a Mediașului

0

Peste 800.000 de lei a cheltuit municipalitatea medieșeană pentru organizarea evenimentelor care au marcat cei 750 de ani de la prima atestare documentară a municipiului de pe Târnava Mare. Suma a fost făcută publică de consilierii social democrați din oraș, care au solicitat reprezentanților municipalității o informare în privința sumelor cheltuite pentru organizarea evenimentelor, cele mai ample manifestări fiind programate în lunile iunie și august. 522.000 de lei au provenit din sponsorizări, iar 289.178 de lei a fost suma alocată de la bugetul local pentru manifestările din vara acestui an. Din totalul celor 811.000 de lei, 487.000 de lei au reprezentat sumele plătite diverșilor artiști sau formații care au concertat în Mediaș, iar 35.000 de lei au reprezentat costurile serviciilor de protocol. Pentru promovarea evenimentelor s-a cheltuit suma de 218.000 de lei, iar alți 70.000 de lei au fost alocați pentru cjeltuieli de întreținere, asistență medicală, toalete ecologice sau parteneriat filatelic.

Proiect Erasmus + unic în județ

0

Școala „Matei Basarab” din Turnu Roșu a fost, în luna septembrie, gazda unui atelier de scriere proiecte Erasmus+ pe acțiunea cheie 2. Este vorba despre un proiect unic în județ, în acest an, în cadrul căruia cadre didactice au învățat modul în care se scriu și se concep proiectele Erasmus +.

Atelierul s-a desfășurat prin intemediul Agenție Naționale pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și s-a bucurat de sprijinul Primăriei Comunei Turnu Roșu. La atelier au participat aproximativ 20 de cadre didactice, directori de școli din județele: Sibiu, Alba, Mureș, Brașov și Cluj.

Atelierul și-a atins scopul în cele trei zile de desfășurare. Toți participanții au deprins foarte bine competențele necesare realizării acestui gen de proiecte”, spune Iulia Mihaela Floare, directorul școlii din Turnu Roșu.

Azi o să bată vântul

0

Meteorologii au emis o avertizare în care se precizează că în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 și 6 octombrie, ora 10:00 vor avea loc intensificări temporare ale vântului. Se vor înregistra viteze ale acestuia ce vor atinge la rafală 50 – 55 km/h, iar la munte, în special la altitudini de peste 1800, va sufla tare. Temporar, rafalele vor depăși 90 – 110 km/h, mai ales în jumătatea de nord a Carpaților Orientali.

Pomohaci a ajuns la Mitropolia Ardealului

0

Fostul preot Cristian Pomohaci a ajuns, joi, la sediul Mitropoliei Ardealului unde se judecă apelul pe care l-a formulat la decizia de caterisire.
El a fost așteptat de câțiva susținători care i-au transmis încurajări.
”Doamne ajută!”, a spus fostul preot înainte de a intra în clădire pentru a fi audiat de către membrii Consistoriului Mitropolitan.
La fața locului sunt mai mulți jandarmi, date fiind evenimentele neplăcute de la primul termen, dar și reprezentanți ai Poliției Comunitare.
Pomohaci a veni ca și data trecută cu mașina, condusă de o femeie, a coborât în fața sediului și a intrat însoțit de avocat.
La ultimul termen, Pomohaci a stat în sediul Mitropoliei Ardealului mai mult de patru ore, iar la final s-a anunțat că a cerut doar amânarea judecății pentru studierea dosarului de fond.
Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au refuzat, în 19 septembrie, să facă declaraţii presei care a fost prezentă în faţa clădirii pentru recursul fostului preot Cristian Pomohaci şi au transmis, printr-un comunicat de presă, că acesta a cerut o amânare.
”Fostul preot s-a prezentat în faţa membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicat.
Oficialii Mitropoliei Ardealului nu au precizat de ce şedinţa a durat două ore şi jumătate dacă s-a solicitat amânarea, nici ce a făcut Cristian Pomohaci în cele patru ore şi jumătate cât s-a aflat în sediul instituţiei.
La plecarea de la mitropolie, Pomohaci a fost aplaudat de aproximativ 150 de susţinători care au îmbrâncit şi chiar agresat jurnaliştii prezenţi în faţa clădirii.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia dată de Mitropolie, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit în 28 iulie de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”.
Cristian Pomohaci, ce este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
 
 

”MENTAL DE FIER”! Sorana Cîrstea a învins fostul număr I mondial

0

http://tenisite.infoJucătoarea născută în Târgoviște este a doua sportivă din România ce se califică în sferturile de finală, la turneul desfășurat în capitala Republicii Populare Chineze. Sorana Cîrstea a jucat extraordinar în această dimineață, învingând-o pe Karolina Pliskova de o manieră entuziasmantă. Tenismena noastră s-a impus în fața ex-numărului I mondial în două seturi, scor 6-1, 7-5. O oră și 25 de minute a fost durata partidei. Sorana a fost mental la cel mai înalt nivel și nimic nu a putut să o doboare. Ea a servit bine și a returnat excelent. Meciul a început cu Pliskova la conducere, 1-0. Sorana a replicat cu șase game-uri la rând și a închis setul în numai 29 de minute. În al doilea set, cehoiaca a jucat mai bine și a fost în avantaj 3-0, 4-2 și 5-2, dar Sorana a revenit fantastic, a salvat trei mingi de set ale oponentei sale și a luat cinci game-uri la rând pentru a avansa între primele opt tenismene de la Beijing.  În sferturi, Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea Roland Garros, Jelena Ostapenko. Sorana este află pe aceeași parte a tabloului cu Simona Halep, iar daca cele două le vor învinge pe Ostapenko și Kasatkina vom avea o semifinală românească în turneu.

Expoziție deosebită de fotografie

0

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret oragnizează în data de 6 octombrie, ora 16, la sediul Muzeului Municipal Mediaș expoziția temporară „Lumea din jurul meu”, expoziție care prezintă lucrările participante în cadrul concursului interjudețean de fotografie și film organizat de către de către Clubul Copiilor Mediaș, coordonat de profesorul Raisa Pânzar. „Concursul s-a adresat elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, iar cerințele specifice au fost ca fotografiile înscrise la această secţiune să surprindă în imagini obiective turistice, zona rurală, tradiţii și obiceiuri, precum și hobby-ul copiilor văzut prin obiectiv. La secțiunea de film, cerințele au fost ca filmele înscrise în concurs să reprezinte un minighid turistic al localității sau al județului de proveniență al participanților. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 6 octombrie, de la ora 16. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal Mediaș, strada Mihai Viteazu, numărul 46, în perioada 6-18 octombrie 2017”, au precizat reprezentanții Direcției de Cultură Mediaș.

Contribuie la proiectele AIESEC Sibiu ajutând găzduirea unui voluntar internațional

0

AIESEC este cea mai mare organizație de tineri din lume, înființată în anul 1948, după cel de-al II-lea Război Mondial, care are ca scop „Pacea și împlinirea potențialului uman”.
Orice persoană care dorește să își facă noi prieteni din diferite colțuri ale lumii poate să găzduiască timp de pana la 6 săptămâni un voluntar internațional venit cu unul dintre proiectele AIESEC. În perioada 6 noiembrie – 17 decmbrie orașul Sibiu va fi casa a aproximativ 70 de studenți din toate colțurile lumii (USA, Canada, Brazilia, Pakistan, India, Egipt) dornici să cunoască cultura românească.
Discover este un proiect multicultural de educație non-formală pentru elevii de grădiniță, școală primară și generală. Aflat la a 6-a ediție, Discover a adus un impact asupra 3800 de copii. Toamna aceasta studenți voluntari din toată lumea vor livra sesiuni interactive pentru 4000 de copii din 5 de instituții de învățământ.
Puteți ajuta prin promovarea acestui proiect – GLOBALHOST. Astfel, internaționali se vor simți ca într-un cămin,  nu ca niște turiști de-a lungul proiectului. Vor găsi o a doua familie.
În primul rând, internaționali se vor putea acomoda mai ușor cu țara noastră. De obicei, persoanele care găzduiesc au grijă de ei. La rândul lor internaționalii vor impacta copii, licenii și astfel vor ajuta la implemetarea unei educați de calitate, unul dintre obiectivele AIESEC. Copii și licenii se vor putea dezvolta prin acestă experiență, vor impacta la rândul lor copii și liceeni, și în acest mod se va mențiune o continuitate. Orice ONG care va sprijini cumva acest proiect, va impacta la rândul lui oamenii. Prin educație lucrurile au un mod frumos de a se dezolta. Și cum zicea Pierre Athanase Larousse “Educatia intregii lumi este mai presus de orice”.
În al doilea rând, o persoană care găzduiește va putea să înțeleagă mai bine alte naționalități, să fie mai deschisă cu acesta, mai exact, toată familia va observa că poate învăța lucruri de la internaționali, că se poate înțelege cu ei.
Scopul AIESEC este promovarea diversității. Oamenii vor putea colabora cu alte persoane din alte țări fără frică și în acest fel sterotipurile vor dispărea. Dacă ei vor muncii împreună, lucrurile vor descurge într-un mod organizat, flexibil, vor fi conectate, echipa va fi mai închegată.
Pentru mai multe informații ne puteți trimite un email la adresa [email protected], sau ne puteti contacta la 0754 856 746.
aisec 2

Restricții de circulație la Raliul Sibiului

0

Bogdan MariscaOrganizarea ediției actuale a raliului impune o serie de restricții de circulație rutieră pe drumurile județului Sibiu. Astfel, vineri și sâmbăta aceasta, următoarele zone trebuie evitate :
6 Octombrie
Shakedown DJ 106J Gura Râului – Păltiniș (orele 06:30 – 14:00)
PS1 DJ 104G Nucet – Săcădate (orele 14:00 – 17:00)
PS2/PS3 DJ 106A Curmătură – Păltiniș (orele 15:30 – 20:45)
7 Octombrie
PS4/PS9 DJ 141A Boarta – Buia  (orele 07:30 – 10:30; 12:15 – 15:15)
PS5/PS10 DJ 141A Răvășel – Vecerd (orele 08:00 – 11:00; 12:40 – 15:45)
PS6/PS11 DJ 104G Nucet – Săcădate (orele 08:45 – 11:45; 13:30 – 16:30)
PS7/PS12 DJ 105D Nou Român – Chirpăr (orele 09:30 – 12:30; 14:15 – 17:15)
PS8/PS13 DJ 105E Chirpăr – Ilimbav (orele 10:00 – 13:00; 14:30 – 17:30)
Superspeciala Piața Unirii, Sibiu  (7 oct. ora 02:00 – 08 oct. ora 02:00)
În municipiul Sibiu, circulația va fi închisă timp de 24 de ore în următoarea zonă:
– B-dul Victoriei, de la intersecția cu Str. Andrei Șaguna, direcția de mers spre Piața Unirii;
– Str. Emil Cioran, de la aleea din fața Casei de Cultură a Sindicatelor;
– Piața Unirii, în fața magazinului Dumbrava, de la intrarea în parcarea Hotelului Ibis/intersecția cu Calea Dumbrăvii;
– Piața Unirii, în zona Farmacia 24, de la intersecția cu strada Cetății;
– Str. Banatului, de la intersectia cu str. Dealului/intersecția cu str. George Coșbuc;
– B-dul Coposu, pe direcția Sala Thalia – Piața Unirii, de la intersecția cu strada Independenței;
– B-dul Coposu, pe direcția de mers Piața Unirii – Sala Thalia, de la intersecția cu strada Berăriei.
 
Pentru ocolirea zonei pentru șoferii din afara Sibiului, organizatorii propun următoarele alternative:
Direcția Brașov – Alba Iulia:
Ø  v.1 B-dul V.Milea – Str. Constantin Noica – Str. Berăriei – B-dul Coposu – str. Constituției;
Ø  v.2 B-dul Vasile Milea – Calea Dumbrăvii – str. Lomonosov – str. Justiției – B-dul Victoriei – str. Andrei Șaguna;
Direcția Alba Iulia – Brașov:
Ø  Șoseaua Alba Iulia – str. Vasile Cârlova – Str. Transilvaniei – str. Rennes – Str. Școala de Înot – B-dul Mihai Viteazu/Calea Dumbrăvii.

Recomandări pentru spectatori:

Pentru buna desfăşurare a competiţiei şi pentru siguranţa dumneavoastră vă rugăm să respectaţi indicaţiile organizatorilor, oficialilor şi forţelor de ordine.
* Vă rugăm să respectaţi zonele marcate cu bandă
* Nu rămâneţi pe traseul probei speciale
* Nu vă poziţionaţi în faţa semnelor de informare sau în zonele interzise
* Nu deterioraţi semnele de informare de pe traseul probelor speciale
* Ignorarea avertismentelor poate duce la anularea probei
* Planul orar al cursei se poate modifica din motive independente de voinţa organizatorilor, de aceea vă sfătuim să ajungeţi la locul dorit cu cel puţin 30 de minute înainte
* Staţi în zone din care puteţi ieşi uşor
* Supravegheaţi în mod special copiii
* Staţi în spatele marcajelor pentru public şi cooperaţi cu oficialii raliului
În cazul nerespectării acestor sfaturi, raliurile pot deveni periculoase şi si pot apărea incidente grave.