Acasă Blog Pagina 4896

Locuitorii din Tilișca, Galeș și Săliște, fara apa miercuri

‘’APĂ CANAL’’ SA Sibiu anunţă că miercuri, 4 octombrie ac, între orele 08,00 – 20,00 se vor executa lucrări la priza de captare a Uzinei de apă Tilișca. 

În intervalul menționat se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii din Tilișca și Galeș, precum și pentru cei din orașul Săliște, de pe străzile : Foltești, A. Șaguna, Pieții Vechi, Grui (parțial), Cățănaș, Vâlcel, D.Marcu, Picu Pătruț, Reuniunea Meseriașilor, Livezii, Șteaza, Tarniței, Tăbăcarilor, Taberei, Gării (parțial), Zăvoi, V. Iliu, Sub Vii, Întrepărauă, Podului și Iazului.
Rugăm abonaţii să-şi facă rezervele necesare de apă !

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.

Un nou exercițiu de alarmare publică va avea loc miercuri

Un nou exercițiu de alarmare publică se va desfășura miercuri, 4 octombrie, când sirenele vor suna între orele 10 și 11. Acest exercițiu, derulat de IGSU, are loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni și vizează verificarea echipamentelor care fac parte din acest sistem de alarmare.

Reamintim semnificația semnalelor de alarmă în funcție de durata acestora:

– Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
– Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
– Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.

– Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

În municipiul Sibiu sunt 38 de sirene, iar in judet peste 160 de mijloace de alarmare.

În perioada 18-21 aprilie, IGSU a desfășurat, la nivel național, cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațiile de protecție civilă.
Timp de patru zile, au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel național.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

Bărbat reținut după un scandal monstru

0

Duminică după amiaza în jurul orei 14,30, în localitatea Buzd, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între două grupuri de doi respectiv patru bărbați a izbucnit un conflict spontan în urma căruia patru persoane au suferit vătămări corporale. Victimele, bărbați cu vârsta cuprinsă între  18 și 31 de ani, domiciliați în Mediaș, nu au necesitat internarea în spital. Cei doi agresori au fost identificați de către polițiști, doi frați, localnici, în vârstă de 23, respectiv 27 de ani.
Față de tânărul în vârstă de 23 de ani s-a luat măsura reținerii 24 de ore, iar în data de 2 octombrie parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș a dispus aplicarea  măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. Inițial, tânărul de 27 de ani a fugit de la fața locului, însă a fost prins în data de 2 octombrie când a fost reținut 24 de ore, urmând ca, în data de 3 octombrie, să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Fiecare dintre cei doi frați este cercetat penal sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de lovire sau alte violențe și sub aspectul săvârșirii unei fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice.

DATfest: aplauze furtunoase și cuceriri teatrale

0

DATfest a debutat luni, 2 octombrie, cu spectacolul „Rocky Horror Show”, în regia lui Cosmin Chivu. Publicul sibian s-a bucurat de un musical excentric, plin de energie, cu o atmosferă pe cât de senzuală, pe atât de amuzantă. Evenimentul a avut loc la Oldies Pub și s-a bucurat de prezența a peste 100 de spectatori, dornici să călătorească alături de Ali Deac, Veronica Arizancu, Iustinian Turcu, Denisa Caian, Oana Marin, Robert Fekete, Raj-Alexandru Udrea, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Vladimir Petre și Mihai Rădulea în Galaxia Transilvania.
Spectatorii s-au declarat încântați atât de eveniment, cât și de spectacol, aceștia primindu-i pe tinerii actori cu ropote de aplauze și aclamații.
Misiunea studenților sibieni de a cuceri orașul continuă astăzi cu două spectacole. Astfel, de la ora 18:00, publicul este așteptat la Studioul de Teatru CAVAS pentru a vedea „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant. Spectacolul pune în discuție problema tinerilor a căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dar abordează și tema hărțuirii, fie aceasta verbală sau fizică, între elevi. Liceul reprezintă o perioadă pe cât de dură, pe atât de sensibilă și de semnificantă, dat fiind faptul că tinerii, conduși de valul adolescenței, pot întrece granițele violenței, iar consecințele sunt, fără îndoială, devastatoare.
De la ora 20:00, la Léon Gourmet Bakery se vorbește despre „Viața ca o scenă”, despre tot ceea ce face parte din viață: iubire, neajunsuri, nemulțumiri, emoții, relații. Spectacolul în regia lui Marian Râlea reprezintă o călătorie sinceră în universul intim al tinerilor actori, care își expun poveștile de viață în fața zecilor de spectatori, cu sensibilitate și profunzime.
Festivalul studenților continuă miercuri, 4 octombrie, cu trei evenimente: de la ora 10:00, Eugen Gyemant susține un atelier de arta actorului cu elevii de la specializarea actorie din cadrul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”. Cea mai nouă producție a sa la Sibiu, „Avioane de hârtie”, se joacă de la ora 20:00, la Studioul de Teatru CAVAS, cu o distribuție diferită. Înainte de a viziona spectacolul studenților din anul III, specializarea actorie, publicul este așteptat de la ora 18:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG”, sala etaj, pentru a vedea „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu.
Studenții sibieni cuceresc și internetul!
Pentru a fi mai aproape de planurile tinerilor de a cuceri orașul, dar și pentru a fi la curent cu cele mai noi știri ale Departamentului de Artă Teatrală, vă invităm să accesați atât pagina de Facebook a DAT, cât și site-ul oficial, http://events.ulbsibiu.ro/datfest/.
Acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Moțiunea simplă pe tema infrastructurii de transport, dezbătută de plenul Camerei Deputaților

0

Moțiunea simplă inițiată de PNL și USR pe tema infrastructurii de transport va fi dezbătută marți de plenul Camerei Deputaților, urmând ca votul final să fie dat miercuri, informează Mediafax.  Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat marțea trecută în plenul Camerei depunerea unei moțiuni simple, inițiată de PNL și USR, intitulată „Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie și descurajare”. „Este o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, și ca reacție la un management defectuos, lipsit de profesionalism, extrem de politizat, care a marcat în Ministerul Transporturilor cel puțin două ‘recorduri’. Unul este legat de rectificarea bugetară, când aproape o jumătate din fondurile alocate Ministerului Transporturilor au fost tăiate. De asemenea, al doilea ‘record’ este legat de blocarea unor proiecte mari de infrastructură, cum sunt autostrada Sibiu — Pitești, autostrada Transilvania sau Târgu Mureș — Iași — Ungheni, care sunt compromise și cu termene de finalizate complet depășite”, a afirmat Raluca Turcan.

ÎCCJ reia dezbaterile în dosarele lui Dragnea și Tăriceanu

0

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție reiau, marți, dezbaterile în dosarele în care președintele PSD, Liviu Dragnea, și liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au fost trimiși în judecată de DNA, anunță Mediafax.  Cele două procese se reiau de la zero, după ce unul dintre judecătorii din complet, Ana Maria Dascălu, se va pensiona la 31 octombrie, ea fiind înlocuită cu un alt magistrat. În consecință, procedura în cele două dosare va trebui reluată, inclusiv audierea inculpaților și a martorilor. Până la schimbarea din complet, în dosarul lui Tăriceanu au fost audiați acesta, fosta sa soție — Ioana Valmar, Șerban Mihăilescu — fost secretar general al Guvernului Năstase și Cristian Relu Aparaschivei — fostul șofer al lui Remus Truică.
În dosarul lui Dragnea, patru dintre inculpați și-au recunoscut anterior vinovăția și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată pentru a beneficia de scăderea pedepselor, iar judecătorii au sesizat Curtea Constituțională în urma unei cereri invocate de fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, cu privire la abuzul în serviciu. În plus, au fost audiați doi inculpați, Floarea Alesu — fosta șefă a DGASPC Teleorman și Constantin Balaban — fost șef al Complexului de servicii destinate copilului și familiei din Alexandria.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată. Procurorii spun că Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri. Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

Român rănit în atacul armat de la Las Vegas

0

Un cetățean român a fost rănit în atacul armat ce a avut loc duminică, în Las Vegas – Statele Unite ale Americii, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe  transmis AGERPRES.  „Potrivit informațiilor obținute, până la acest moment, printre persoanele rănite în urma atacului a fost identificată o persoană de cetățenie română. Aceasta a fost transportată și internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate”, precizează MAE. Potrivit sursei citate, consulul onorific al României la Las Vegas îl va vizita pe cetățeanul român de îndată ce starea de sănătate a acestuia va permite acest lucru. Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autoritățile locale și este pregătit să acorde asistență consulară, arată MAE. ”Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip și respinge cu tărie violențele, indiferent de rațiune și formă de manifestare. Ministrul Teodor Meleșcanu transmite condoleanțe membrilor familiilor victimelor, întreaga sa compasiune persoanelor rănite în tragicul eveniment și exprimă solidaritatea cu poporul american”, menționează MAE.
În urma atacului armat ce a avut loc la un festival de muzică country în aer liber, s-au înregistrat cel puțin 50 de morți și peste 400 de răniți. Potrivit Reuters, o persoană de 64 de ani a deschis focul din camera sa de hotel aflată la etajul al 32-lea asupra unei mulțimi de peste 22.000 de persoane prezente la eveniment.

Un tânăr fără permis a provocat un accident mortal și a fugit

0

Accident mortal, marți dimineața, pe Drumul Județean 106, în afara localității Cornățel. Un tânăr de 23 de ani, fără permis de conducere, care conducea un autoturism pe direcția Agnita Sibiu, a intrat pe contrasens și s-a izbit violent cu o altă mașină condusă regulamentar din sens opus, după care s-a răsturnat. Șoferul și alți 2 pasageri din autoturism au fugit de la fața locului, fiind identificați ulterior de polițiști. Al treilea pasager, un bărbat de 48 de ani, a decedat în urma impactului. 3 persoane au ajuns la spital în urma accidentului rutier. „A rezultat rănirea a doi pasageri, de 13 și 19 ani și a șoferului din autoturismul condus regulamentar. Șoferul vinovat este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ministrul Mediului vine în județul Sibiu

0

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, ajunge marți după amiaza în județul Sibiu, la fosta groapă de deșeuri de la Șomârd. Ministrul se află de altfel într-o vizită de două zile în județele Bistrița Năsăud și Cluj, iar marți după amiaza va ajuge lângă Mediaș, la groapa de gunoi de la Șomârd, situată la câțiva kilometri de Mediaș. Grațiela Gavrilescu și-a propus să verifice la fața locului depozitul de deșeuri care a fost închis. „Doamna viceprim-ministru Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, va fi prezentă luni, 2 octombrie și marți, 3 octombrie, în județele Cluj și Bistrița Năsăud pentru a verifica, personal, modul în care autoritățile județene gestionează situația depozitelor de deșeuri din aceste zone. De asemenea, în data de 3 octombrie doamna viceprim-ministru Grațiela Gavrilescu se va afla la Mediaș pentru a vizita depozitul de deșeuri industriale care a fost închis”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Mediului.

Parcări și lucrări la trotuarele dintr-un cartier

0

Câteva zeci de locuri de parcare vor fi amenajate până la sfârșitul acestui an în cartierul După Zid din Mediaș. Primarul Gheorghe Roman a spus că la întâlnirile pe care le-a avt în această zonă a orașului oamenii s-au plâns de lipsa locurilor de parcare, astfe încât de câteva zile au demarat lucrările de amenajare a respectivelor locuri pentru parcarea autoturismelor. De asemenea, investiții vor fi derulate și la rețeaua de trotuare din acest cartier, iar o altă promisiune care va fi onorată se referă la un mijoc de transport în comun care va avea traseu prin cartierul După Zid, astfel încât oamenii să se poată deplasa în diferite locuri din oraș. „La întâlnirea pe care am avut-o cu cetățenii din cartierul După Zid eu le-am promis atunci că în acest an începem amenajarea parcărilor în zona acelui loc de joacă, a trotuarelor de lângă blocul cu 10 etaje și în același timp până la sfârșitul anului le-am promis că fac tot ce ține de mine pentru ca oamenii care locuiesc acolo să beneficieze de un mijloc de transport. Eu spun că suntem în curs de rezolvare a acestor probleme iar oamenii de acolo să știe că până la sfârșitul anului voi merge în cartierul După Zid ca să văd cum se desfășoară lucrările”, a spus edilul Mediașului.

Premii pentru cuplurile care sărbătoresc nunțile de aur și argint

0

Cuplurile din Tîrnava care aniversează 25, respectiv 50 de ani de căsătorie vor fi premiate în cadrul unei ceremonii, de Ziua Națională. Primarul din localitate va iniția un proiect de hotărâre pentru premierea acestor cupluri chiar din acest an. Festivitatea de premiere ar urma să se desfășoare chiar de Ziua Națională, moment în care cuplurile sărbătorite își vor reînnoi în mod simbolic jurămintele depuse în urmă cu 25 și 50 de ani. Autoritățile locale vor pregăti pentru aceste persoane Diplome de Excelență și un premiu. „O să propun un proiect de hotărâre pentru premierea cuplurilor care aniversează nunta de argint și de aur, respectiv 25 și 50 de ani de la căsătorie. Vrem să premiem aceste cupluri care sunt un exemplu pentru întreaga noastră comunitate. Nu am ales întâmplător ziua în care vrem să premiem cuplurile, respectiv 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Va fi o festivitate în căminul cultural din localitatea noastră în cadrul căreia cuplurile sărbătorite își vor reînnoi în mod simbolic jurămintele în fața ofițerului de stare civilă. Eu cred că aceste persoane merită toată prețuirea noastră”, a spus Norbert Pleiner, primarul din Tîrnava.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, imnul Gaudeamus Igitur nu a răsunat din Piaţa Mare

Sibiul a prins din nou culoare, odată cu începerea noului an universitar. Peste 5200 de boboci ai Universităţii ,,Lucian Blaga”, alături de cei ai Academiei Forţelor Terestre din Sibiu au luat parte la prima ceremonie dedicată lor. Primele emoţii ale acestui moment festiv le-au trăit cei 751 de studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu dintre care 232 sunt fete care vor să urmeze o carieră în domeniul militar. Cadeţii alături de familie şi prieteni au participat dis-de-dimineaţă la ceremonia militară şi religioasă desfăşurată pe platoul din incinta cazărmii instituţiei. În continuare aflăm mesajul rectorului Ghiţă Bârsan pentru studenţii săi.
„Cei care vor reuși să depășească obstacolele inerete pe parcursul anilor de studiu, ne vor demonstra că reușita de la examenul de admitere nu a fost doar o performanță intelectuală, ci este mai degrabă rodul unei motivații mai înalte, precum și dorința de a deveni ofițeri în cadrul armatei române.”, a ținut să precizeze Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre  „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Reprezentanţii bobocilor, Gabriel Oprea, student al Academiei Forţelor terestre şi George Bebeşelea, student al Universităţii Lucian s- au adresat celor prezenţi în numele studenţilor din anul I. În continuare ascultăm mesajul reprezentanlui studenţilor de la academie, Gabriel Oprea.
„Ziua de astăzi este una foarte importantă atât pentru noi, cât și pentru instituția etalon din mediul militar academic românesc. Suntem mândri că ne-am alăturat studenților militari sibieni și sperăm să fim veritabili ofițeri ai armatei române.”, au fost gândurile reprezentantului bobocilor de la AFT.
O carieră militară implică şi multe sacrificii. Totuşi, familile şi prietenii i-au încurajat încă de la început. „Este ceea ce și-a dorit să facă din copilărie. Mai ales că și tatăl său este cadru militar. Când era mic se juca cu soldăței de jucărie, iar acum este el un soldățel.”, a spus una dintre mămici.
Câteva ore mai târziu, studenţii Universităţii ,,Lucian Blaga” au trăit şi ei primele emoţii ale studenţiei. Elevele sibience, Irina Linte şi Cristina Hămbăşan, care au laut 10 la examenul de Bacalaureat sunt boboace la universitatea sibiană. Olimpicele sunt studente la Facultatea de Inginerie, respectiv la Facultatea de Ştiinţe Economice. Performanţa tinerelor a fost răsplătită de rectorul Universităţii ,,Lucian Blaga”. Fetele au fost premiate la deschiderea anului universitar, fiecare a primit câte un laptop performant. Ceremonia a fost organizată la sala Transilvania. Motivul a fost prelungirea cu o zi a evenimentului Cibyn Fest.
„Este nevoie să vă pregătiți pentru o Românie care se află într-o perpetuă schimbare. Tehnologiei se modifică rapid și influențează foarte mult viața socială. Am șansa în Sibiu să avem de partea noastră companii și instituții puternice. Dar aș face o remarcă este singurul capital real al unui om este timpul, de aceea este important să nu-l irosiți. Nu vă irosiți viața de student.”, a fost mesajul transmis de Ioan Bondrea, rectorul ULBS.
 
Anul universitar 2017-2018 a debutat pe 2 octombrie. Primul semestrul va dura până pe 22 ianuarie.