Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost achitat luni de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul privind finanțarea ilegală a clubului Asesoft Ploiești, anunță Agerpres. Sebastian Ghiță a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. În același dosar, instanța a dispus și achitarea fostului primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu pentru luare de mită și abuz în serviciu, având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit. În plus, instanța a dispus ridicarea sechestrului pus de DNA pe bunurile celor doi. Pe de altă parte, judecătorii au lăsat nesoluționată acțiunea civilă introdusă de Primăria Ploiești. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Sebastian Ghiță se află în Serbia, de unde autoritățile române încearcă să îl aducă în țară.
Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploiești — controlat de Ghiță — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanță’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești. „Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, susține DNA. Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 — ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu. Ulterior, fostul primar al Ploieștiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.
ÎCCJ: Sebastian Ghiță, achitat în dosarul în care este acuzat că l-a mituit pe Iulian Bădescu
MAE: Ungaria a anunțat că va susține candidatura României la OCDE
Ungaria a anunțat că va susține candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, precizează Ministerul român al Afacerilor Externe, menționând că lista candidaților nominalizați pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de luni sau cu prilejul întâlnirilor viitoare, transmite Agerpres. ”Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului cu privire la sprijinirea de către Ungaria a candidaturii țării noastre pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Menționăm că lista candidaților nominalizați pentru negocieri de aderare ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de astăzi, 25 septembrie 2017, sau cu prilejul reuniunilor viitoare”, precizează MAE.
Potrivit MAE, demersurile specifice diplomației românești din ultima perioadă, îndreptate spre un dialog de substanță cu statele membre ale Organizației și cu structurile acesteia, au urmărit să facă cunoscute atuurile și argumentele României de natură să genereze consensul cu privire la sprijinirea candidaturii țării noastre.
Casa Albă: Statele Unite nu au declarat război Coreei de Nord
Casa Albă a comunicat luni că Statele Unite nu au declarat război Coreei de Nord, informează agențiile de presă internaționale. Purtătoarea de cuvânt a președinției americane, Sarah Sanders, a afirmat: „Nu am declarat război Coreei de Nord. Sincer, sugestia respectivă este absurdă”. Ministrul nord-coreean de externe, Ri Yong-Ho, susținuse în aceeași zi, la New York, că președintele american Donald Trump a declarat război țării sale. El a adăugat că „Din moment ce Statele Unite au declarat război țării noastre, avem tot dreptul de a lua contramăsuri, inclusiv doborârea de bombardiere strategice americane, chiar și atunci când acestea nu se află în spațiul nostru aerian”. Sanders a replicat indirect, arătând că „niciodată nu este bine pentru o țară să doboare un avion al altei țări în spațiul aerian internațional”.
Produsele gastronomice sibiene, promovate în Polonia
Produsele tradiționale sibiene sunt promovate în aceste zile la târgul gastronomic „Gustul Regiunilor” de la Poznan, din Polonia. La acest eveniment, organizat în perioada 22-26 septembrie, România este reprezentată de județul Sibiu, cu un stand care include în special producători din Piața Transilvania. Brânza de Sibiu, porcul de Mangalița, murăturile, zacusca, mierea de albine și dulcețurile din județul Sibiu au fost degustate de mii de polonezi prezenți la târg. Pe scena culinară organizată în cadrul târgului, sibienii au preparat pentru vizitatori tocană de oaie.
„Toata echipa a urcat pe scenă și a gătit. Tocana de oaie a avut numeroși degustători, deși consumul de carne de oaie nu este mare aici”
– transmit reprezentanții Consiliului Județean Sibiu prezenți la fața locului.
Invitația de a participa la acest târg a fost prilejuită de stabilirea unei relații de cooperare între Județul Sibiu și Regiunea Wielkopolska din Polonia. Alături de România și Polonia, la târg mai participă producători din Belarus, Germania și Moldova.
„Sunt mândră că Județul Sibiu are la Poznan o prestație de succes. Scopul participării noastre la eveniment, ca parte din obiectivele cooperării cu Polonia, este de a promova Județul Sibiul precum și evenimentele care se vor desfășura sub egida Sibiu Regiune Gastronomică Europeană în 2019”
, spune Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
De altfel, în perioada 22-24 septembrie, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și ai CNM ASTRA au participat la reuniunea Rețelei Europene pentru Patrimoniu Culinar Regional care se desfășoară în paralel cu târgul și au prezentat avantajele programului Regiune Gastronomică Europeană, pentru stabilirea unei conexiuni între rețelele gastronomice din diverse regiuni ale Europei.
Studiu: Activitățile casnice și mersul pe jos la serviciu ar putea salva multe vieți
1 din 12 persoane ar putea să fie salvată de la moarte în cazul în care ar desfășura activități casnice și dacă ar merge pe jos la serviciu, timp de 30 de minute, de cel puțin 5 ori pe săptămână. Aceasta este concluzia unui studiu realizat pe un eșantion de 130.000 de persoane din 17 țări, publicat în revista The Lancet, citată de Agerpres.
„O activitate fizică și mai intensă (750 de minute pe săptămână) este asociată cu o reducere (a mortalității provocate de bolile cardiovasculare, n.r.) și mai mare, mai ales pentru acele persoane care își repartizează activitatea fizică pe durata întregii zile, grație modului lor de transport, tipului de profesie pe care o exercită și activităților lor casnice”, afirmă autorii acestui studiu ce a fost publicat în revista The Lancet.
Autorii studiului consideră că rezultatele sunt relevante, aplicându-se indiferent de țara de origine a participanților, tipul de activitate fizică și de contextul în care aceasta este realizată (în cadrul unor activități recreative preferate sau în cadrul vieții cotidiene). De altfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică „de intensitate moderată” (75 de minute dacă aceasta are o „intensitate susținută”).
Conform cercetării efectuate de grupul de specialiști implicați, aproape un sfert din populația mondială nu îndeplinește aceste obiective. Noua cercetare arată că „mersul pe jos timp de 30 de minute în majoritatea zilelor din săptămână reprezintă un beneficiu substanțial”, potrivit cercetătorului Scott Lear, profesor la Universitatea Simon-Fraser din Canada, coordonatorul principal al studiului.
Analiza a vizat persoane cu vârste cuprinse între 35 și 70 de ani provenind din zone urbane și rurale, atât din țări bogate, cât și din țări defavorizate. Participanții au fost monitorizați timp de aproape șapte ani. „Din cele 106.970 de persoane care îndeplineau condițiile referitoare la activitatea fizică, 3,8% erau afectate de boli cardiovasculare. Acest procent crește la 5,1% în rândul persoanelor cu activitate fizică insuficientă”, notează autorii studiului.
FOTO: Poliţiştii au reţinut zeci de permise şi au aplicat peste 800 de amenzi
Peste 800 de amenzi au fost aplicate de poliţişti în ultimele zile în trafic. Mai mult, oamenii legii au reţinut şi zeci de permise de conducere. Pietonii, au fost şi ei în vizorul poliţiştilor iar unii dintre ei au fost amendaţi pentru traversare neregulamentară.
„Acțiunile polițiștilor rutieri s-au desfășurat atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pe toate categoriile de drumuri din județ. Principalele obiective ale acțiunilor au fost combaterea neacordării de prioritate pietonilor și autovehiculelor, impunerea respectării normelor rutiere de către pietoni, respectarea normelor rutiere de către bicicliști și impunerea respectării regimului legal de viteză.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Numai pentru neacordare de prioritate, 15 şoferi au rămas fără permise de conducere pe o perioadă de 30 de zile iar aproape 280 de şoferi au fost surprinşi de aparatele radar cu viteza peste limita legală. De asemenea, 71 de pietoni au fost sancţionaţi cu avertisment sau amendă pentru că au traversat prin locuri nepermise ori au mers pe carosabil. Oamenii legii au sancţionat şi 27 de biciclişti, majoritatea dintre ei fiind pe biciclete neechipate corespunzător.
În total, au fost aplicate peste 800 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 153.000 de lei și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.
Pieton băut lovit de o maşină pe DN1, la Mohu
Un tânăr de 28 de ani a fost lovit de o maşină pe DN1, în apropiere de Mohu. Acesta a traversat şoseaua fără să se asigure iar un şofer care circula regulamentar nu a putut să evite impactul.
Pietonul a fost rănit şi transportat la spital însă în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta era băut. „Pe DN 1, km 302, în afara localității Mohu, un sibian în vârstă de 28 de ani a încercat să traverseze drumul național fără să se asigure, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus regulamentar spre Brașov. În urma cercetărilor privind circumstanțele producerii accidentului, s-a constatat că pietonul se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a suferit răni ușoare și a rămas internat pentru investigații medicale amănunțite.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal iar şoferul este cercetat pentru vătpmare corporală din culpă.
Aproape 15.000 de studenți încep cursurile la începutul lui octombrie
Nu mai puțin de 5.010 studenți au reușit anul acesta să promoveze în cadrul facultăților Universității Lucian Blaga din Sibiu, în sesiunile din iulie și septembrie. Sunt cu 200 de studenți de an I mai mulți decât anul trecut. Cifrele au fost făcute publice în cadrul unei conferințe de presă de către Prof. Univ. Dr. Ioan Bondrea, rectorul Universității. Acesta subliniază că cei peste 5.000 de studenți sunt la zi și ID, la master și licență și că mai sunt facultăți care nu au finalizat înscrierile, însă numărul studenților nu va fi cu mult mai mare.
„Joi, 28 septembrie se vor finaliza și se vor aproba cifrele pentru această admitere”, spune rectorul. Cei mai mulți studenți înscriși rămân la Inginerie (1196), urmați de Științe Economice (944) și Socio Umane (777). Anul acesta Teologia este facultatea cu cei mai puțini studenți înscriși (157).
În ceea ce privește doctoratele, 111 studenți au reușit să treacă de admitere. „ Vedem că scenariul se repetă an de an. Vom analiza și vom vedea care sunt programele ce vor fi adaptate sau cele la care trebuie să lucrăm pentru a putea răspunde în timp real necesităților din viața studenților”, a mai spus Ioan Bondrea.
Aproape 15.000 de studenți vor merge la cursuri
Luni, 2 octombrie, de la ora 12:00 va avea loc festivitatea de deschidere a Anului Universitar 2017 – 2018. Anul acesta studenții nu se vor mai întâlni în Piața Mare, așa cum au făcut-o în ultimii 5 ani, ci la Sala Transilvania.
„Din cauza unor condiții obiective, dar care pot fi și subiective nu putem avea acces la marea aulă în aer liber din Piața Mare și vom face această deschidere la Sala Transilvania. Sperăm ca în anii viitori să se țină cont și de aportul Universității în viața Sibiului și sigur se vor găsi și modalități prin care să avem acces, așa cum am făcut-o de cinci ani de zile, în Piața Mare, la deschiderea și la finalizarea anului universitar”, a declarat Ioan Bondrea.
De asemenea rectorul a precizat că atât sălile de curs, cât și căminele sunt pregătite pentru studenți.
„Căminele au fost pregătite, au fost făcute investiții prin schimbarea mobilierului și dotarea corespunzătoare a spațiilor. […] În ceea ce privește prețurile ele nu se modifică. Rămân cuprinse între 160 și 850 de lei la Academica, un cămin cu apartamente”, încheie rectorul.
Alături de studenții Universității „Lucian Blaga”, la deschiderea festivă vor participa și cursanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Descoperă monumente istorice la Raliul Sibiului
Raliul Sibiului 2017 își propune să promoveze monumentele istorice din Județul Sibiu. Monumente aflate în patrimoniul cultural și care, unele dintre acestea au fost lăsate de izbeliște, deși sunt de o valoare inestimabilă, iar altele, pur și simplu sunt insuficient promovate și valorificate. Astfel, organizatorii au pregătit o campanie, iar pe durata competiției, spectatorii prezenți pot dona pentru întreținerea, repararea sau promovarea în plus a monumentelor. ”Pe toată perioada premergătoare evenimentului, dar și în zilele de desfășurare ale Raliului Sibiului vom încerca să trezim interesul sportivilor, oficialilor, spectatorilor, dar și partenerilor noștri, asupra acestor podoabe arhitecturale. Ne dorim ca pe perioada evenimentului să reușim să strângem din donații, sume cât mai importante pe care să le redirecționăm către cei care administrează aceste monumente în vederea utilizării lor pentru întreținere, mici reparații sau promovare”, a declarat Marius Trif, director organizatoric al Raliului Sibiului.
Pe durata întrecerii, cei prezenți pot descoperii locuri precum Castelul Tobias, Biserica Lutherană de la Răvășel, Mocănița de la Cărnățel, Cetatea de la Cârța sau Biserica Fortificată de la Chirpăr. Monumente reprezentative pentru zonele prin care vor trece piloții. ”Îi invităm pe cei care vor participa la Raliul Sibiului să descopere Castelul Tobias, Biserica Lutherană de la Răvășel, Mocănița de la Cărnățel, Cetatea de la Cârța sau Biserica Fortificată de la Chirpăr. Monumente istorice care sunt cele mai reprezentative pentru zonele prin care va trece raliul. Localnicii vor fi și ei angrenați în acest proiect și zeci de copii, îmbrăcați în costume populare, vor întâmpina și îndruma participanții la raliu, spre vizitarea acestor monumente”, au mai spus organizatorii.
Aici puteți vedea câteva imagini video cu unul din monumentele de anul acesta:
Raliul Sibiului se ține în zilele de 6 și 7 octombrie. Evenimentul este co-finanțat de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.
Informații istorice:
Într-un sat atestat încă de la mijlocul secolului al XIV-lea și întemeiat de coloniștii sași conduși de greavul lor Michael, 400 de ani mai târziu, un nobil transilvănean, pe numele său Tobias construiește la margine de sat, un mic conac ce îi poartă astăzi numele, castelul Tobias.
Construit în stil baroc începând cu anul 1770, conacul are un singur nivel și o șarpantă. Intrarea este una special amenajată, pridvorul fiind amenajat dintr-un atic organizat din șase coloane colosale cu capitel de influență ionică. Frontonul intrării este tipic barocului marcând astfel intrarea principală în clădire. Șarpanta este relevanță pentru a înțelege etapele de amenajare ale clădirii. După naționalizarea din perioada comunistă, castelul devine centru școlar pentru copii abandonați dar după Revoluția din 1989 clădirea intră într-o evidentă degradare, fiind necesare intervenții urgente atât structurale, cât și de restaurare.
Satul este atestat pentru prima dată în anul 1394 sub numele de Rawas ce a devenit germanicul Rosch. Biserica luterană Răvășel actuală a fost construită în anul 1825, suprapunând probabil o biserică mai veche, despre care nu există informaţii. În anul 1878 se menţionează însă existenţa unui clopot din a doua jumătate a secolului XIV, inscripţionat, ce ar putea proveni din inventarul vechii biserici. Clădirea este simplă cu o navă centrală ce se finalizează într-un cor în care este amenajat altarul. Turnul este format din trei nivele punctate de coloane aparente. Intrarea se face printr-un atic de tip baroc ce se regăseşte în componenţa aproape tuturor bisericilor evanghelice din Transilvania. Astăzi orga vechii biserici a fost cumpărată de parohia lutearană din din Sebeș iar altarul este expus în biserica evanghelică din Mediaş.
Segmentul de cale ferată cu encartament redus dintre Sibiu şi Agnita a fost inaugurat în anul 1898. Ramificaţia de la Cornăţel înspre Vupăr, denumită şi „linia vânătorilor”, datează din perioada 1898 – 1910. Aceasta a fost construită pentru vânătorile regale şi pentru transporturi de lemne din zona apropiată pădurilor. Este închisă în 1997. Mocăniţa a început a fi construită începând cu 1895 când s-au construit primii 48 de kilometrii pe traseul Agnita – Sighişoara. Iniţiativa a aparţinut baronului Apor, ministru în guvernul de la Budapesta în acel moment dar originar din Sighişoara. În 1910 Mocăniţa ajunge în sfârşit la Sibiu, finalizându-se cei 62 de kilometri dintre Agnita şi Sibiu. După 1918 traseul devine cel mai lung traseu de cale îngustă din România. Linia ferată funcţionează şi ajută la revitalizarea Văii Hârtibaciului dar cedează tot mai mult teren în faţa noului vehicol preferat, maşina. Rând pe rând linia se degradează. În 1965 vechea linie dintre Agnita şi Sighişoara este demontată, locul ei fiind preluat de şoseaua ce leagă cele două oraşe. După Revoluţia din 1989 lucrurile se înrăutăţesc rapid. Mocăniţa este tot mai rar folosită. Ultima cursă are loc în 2001, după acest moment Mocăniţa este închisă. În faţa evidentei distrugeri, liniile, remizele, podurile şi mai ales locomotivele şi vagoanele sunt salvate prin clasarea acestora în 2006 ca monument istoric. În ultimii ani autorităţile locale, specialiştii în domeniu şi organizaţiile non-guvernamentale caută soluţii pentru revitalizarea acesteia.
Ordinul Cistercienilor, ordin înființat în Franța în urmă cu aproape 1000 de ani, avea ca regulă organizatoare, așezarea în locuri cât mai retrase, cât mai sălbatice și cât greu accesibile. Veniți în sudul Transilvaniei, mergând mai departe de așezările sașilor ajungând în ținuturile românilor, cistercienii s-au așezat într-o mlaștină pe marginea Oltului. Aceștia înființează în 1202 la Cârţa o mânăstire, una dintre cele mai estice ale acestui ordin european. Astăzi este monument istoric clasa A şi a fost proaspăt restaurată. Cetatea Cârța este una din frumoasele surprize pe care Transilvania ni le descoperă.
Biserica evanghelică fortificată din Chirpăr, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIII-lea. Ca și în alte localități de pe Valea Hârtibaciului, biserica a fost o bazilică romanică din piatră cu corul pătrat, absidă semicirculară și trei nave, cele laterale fiind închise dreptunghiular. Turnul era prevăzut cu o tribună ce se deschidea spre nava centrală. În jurul anului 1500 s-au întreprins lucrări de fortificare a bisericii, în cursul cărora clopotnița a devenit turn de apărare. Altarul datează din anul 1795 și este excutat de I. Folbert din Sighișoara. Din incinta cu șapte bastioane nu s-au păstrat decât ruine de ziduri și urmele a două bastioane. Turla este cea mai înaltă de pe Valea Hârtibaciului.
Raluca Turcan: Noi oameni competenți s-au alăturat echipei PNL
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a anunțat că în partid s-au înscris în ultima perioadă o serie de oameni competenți în domeniile lor de activitate, precum profesori, ingineri, juriști, economiști, IT-iști și cadre militare în rezervă. Parlamentarul susține că odată cu deschiderea organizației spre noi membri, se urmărește crearea unei formațiuni politice puternice, care „să se opună batjocurei PSD și să ofere soluții moderne”.
„Au ales să devină membri ai PNL. Au venit cu gândul că România are nevoie de un partid puternic care să se opună batjocurei PSD și care să ofere, la toate nivelurile, soluții moderne, puse în aplicare de oameni dedicați și integri. Au ales fără reținere PNL Sibiu. Au optat pentru PNL Sibiu pentru că se simt reprezentați de oamenii care fac politica liberală la Sibiu, convinși de faptul că valorile liberale, urmărite cu determinare și integritate, pot servi interesul public. Odată cu deschiderea organizației noastre, am strâns rândurile și cu colegii mai vechi din PNL, primari, consilieri, oameni din mediul public sau privat, seniori sau tineri.Este o onoare când oamenii ne aleg și decid să militeze împreună cu noi pentru o Românie prosperă, educată, modernă și performantă. O Românie în care să fie respectate în fiecare zi libertatea, democrația și statul de drept”, a transmis Raluca Turcan pe pagina de Facebook.
Potrivit deputatului de Sibiu, în cadrul partidului se pot înscrie în continuare persoane care doresc să facă politică „în folosul cetățenilor și nu în interes personal sau al unui grup de partid”.
Cinema imersiv la ASTRA Film Festival: VIITORUL E AZI
Anul acesta, AFF revine cu a doua ediție a secțiunii intitulate VIITORUL E AZI, special dedicată noilor formate de documentar. Publicul festivalier va avea ocazia să vizioneze o selecție amplă de proiecte documentare situate în realitatea virtuală, dar și proiecții special prezentate în cinematograful dom, în cel mai variat și bogat program de cinema virtual, o experiență unică în România. În domeniul realității virtuale și al videoului 360 noutățile constau, pe lângă dezvoltarea sistemelor mai eficiente și accesibile, în diversitatea și utilitatea aplicațiilor acestor tehnologii inovatoare în lumea reală. Aceste noi tendințe vor putea fi experimentate în cadrul AFF.
WebVR, cea mai nouă inovație tehnică din domeniul realității virtuale
Scopul aplicațiilor WebVR este de a simplifca accesul publicului la experiențele de realitate virtuală, indiferent de dispozitivul de vizualizare pe care îl au la îndemână, cască sau mijloace specifice jocurilor video. Trei filme sunt incluse în programul WebVR: Deprogrammed, care oferă perspectiva extremismului în trei cazuri diferite, transpunând spectatorul într-un peisaj virtual care se îngustează treptat odată cu gradul de îndoctrinare; vizitarea pieței Dizengoff din Tel Aviv, care nu mai există azi, este posibilă în Tzina: Simfonia dorinței; o experiență care estompează linia dintre lumea sălbatică și cea virtuală, perspectiva unei ursoaice grizzly care trăiește în Parcul Național Banff din Rockies Canadian, în Ursul 71.
Realitatea virtuală utilizată de jurnaliști și ONG-uri la AFF
Realitatea virtuală este utilizată astăzi în diverse domenii, de la arhitectură, modă, educație, medicină, până la afaceri, domeniul militar, jurnalism sau ONG-uri. Tehnologia video-ului 360 este abordată de nenumărate agenții de presă, pentru știri, reportaje sau transmisiuni live, pentru o optică mai obiectivă asupra evenimentelor și atragerea publicului tânăr. Visul lui Bashir prelucrează povestea reală expusă prin animație, a unui tânăr de 14 ani împușcat de un lunetist care visează să joace baschet. Cei strămutați abordează poveștile a trei copii, supraviețuitori de război, provenind din locații diferite, despre viața lor de după război. La Auschwitz recreează prin intermediul realității virtuale experiențe și momente din trecut.
Tematicile WebVR din programul festivalului implică și subiecte de actualitate în peisajul lumii contemporane ca protecția mediului înconjurător (Din adâncul albastrului), incluziune socială (Dragostea bunicii), drepturile femeii (Femei în mișcare), violența domestică (Scrisoare către tatăl meu) sau posibilitatea observării unui peisaj exotic și vibrant, cu o selecție de producții VR din Kenya (Fructele din Nairobi și O avertizare), Senegal (Celălalt Dakar) și Ghana (Spirit Robot).
Producții VR românești
Anul acesta programul de realitate virtuală va include și trei producții autohtone, punând România pe harta experimentelor VR: mărturia unuia dintre puținii supraviețuitori ai crimelor masive din 23 ianuarie 1941 conduse de membrii Gărzii de Fier în Pădurea Jilava, în Masacrul de la Jilava; Tovarășul AI aduce în percepția spectatorilor primul robot spion creat în era comunistă din România 1979, iar campania Vodafone Vezi în viitor ilustrează potențialul de a imagina meseriile viitorului.
Cinematograful-dom revine la AFF
În al doilea an consecutiv, publicul spectator de la AFF are ocazia specială de a viziona filme 360 pe un ecran în formă de cupolă, care dau spectatorului senzația participarii directe în film. Programul oferă o selecție de proiecte unice care propun o călătorie dincolo de limitele realității, la intersecția dintre tehnologie și artă. O colaborare dintre pictori, fotografi și animatori digitali prezintă un nou mod de a experimenta arta în Samskara, Art universe și Cercurile Timpului și Jocul. Teme muzicale clasice sau amestecuri eclectice (Muzica din Cosmos – un Concert Vizual și Călătoriile lui Jules Verne), dar și dansul, tangoul clasic sau cu diferite influențe (Tango 360), vor putea fi apreciate în producții de excepție în cupola din Piața Mare. Documentarele full-dome vor încerca să răspundă la câteva întrebări din realitatea actuală: vom putea vreodată să comunicăm cu alte civilizații? (Hello Earth), poate un super-vulcan sa erupă in timpul nostru? (Supervulcanii), ce se petrece în timpul unei tornade solare? (Superfurtuni Solare), se poate cartografia cu precizie galaxia noastră? (Călătoria spre cel mai distant Soare), ce înseamnă să trăim în lumea interconectată de astăzi? (Pământul habitat), Putem detecta asteroizii înainte de a ajunge pe Pământ? (Aterizând), Care este misterul orhideelor? (Darwin si orhideele misterioase).
“De 24 de ani, AFF este o platformă conectată la ultimele inovații tehnice din domeniul filmului documentar. Având în vedere succesul înregistrat anul trecut, ne-am dorit ca și ediția de anul acesta să aducă publicului cinefil o experiență cinematografică de calitate, cu o selecție a celor mai noi producții full-dome, VR sau video 360”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.
Tânăr cu permis de 3 zile, prins cu 103 kilometri/oră în oraș
Un tânăr din Mediaș a stabilit un veritabil record. Acesta a rămas fără permis de conducere în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce îl obținuse cu doar 3 zile înainte. În cadrul unei acțiuni desfășurate pe străzile din Mediaș, polițiștii rutieri din Mediaș au stabilit că tânărul circula cu 103 kilometri/oră pe strada Hermann Oberth din oraș. Tânărul în cauză nu s-a putut bucura prea mult de permisul de conducere pentru că lucrătorii de la circulație i l-au suspendat pe o perioadă de 3 luni de zile.
Nu a fost singurul șofer care a circulat cu viteză mare în Mediaș. Un bărbat de 45 de ani a stabilit un adevărat record de viteză la sfârșitul lunii iunie. Acesta a fost surprins circulând pe Șoseaua Sibiului cu 116 kilometri/oră. Medieșeanul amator de viteză a rămas fără permisul de conducere pentru 3 luni de zile și a fost nevoit să achite o amendă de 1.305 lei.






