Acasă Blog Pagina 4991

Muzeul ASTRA, alături de ARTmania la ediția din 2017 a festivalului!

0

Artiștii mexicani care i-au transformat în himere pe membrii trupei Rammstein aduc lumi fantastice în Piața Mică din Sibiu!
 Muzeul ASTRA din Sibiu se alătură Festivalului ARTmania în 2017! Toți iubitorii de cultură care au o brățară ARTmania sau East European Music Conference vor avea, în perioada 27-29 iulie, intrare gratuită în cele patru spații expoziționale ale Complexului Național Muzeal ASTRA.
Ediții speciale ale expozițiilor organizate sub girul Muzeului ASTRA vor fi găzduite în Piața Mică, în clădiri pline de povești și de istorie, cum ar fi Casa Artelor – valorosul Muzeu de Etnografie și Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”, amenajat în fosta hală a breslei măcelarior, o clădire menționată pentru prima dată în documente în anul 1370. Artiștii mexicani care i-au transformat în Alebrijes pe membrii trupei Rammstein îi îmbie pe trecători, în perioada festivalului, în fermecătoarea Casă Hermes, la Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, fosta Casa a Asociației Micilor Meseriași din Sibiu, cândva cămin pentru personalități ale vremii, de la comite ai saşilor, la judecători regali. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Dumbrava Sibiului, considerat cel mai mare și cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa, anunță o adevărată Olimpiadă de meșteșuguri tradiționale, secundată, în Pavilionul Multicultural, de un experiment acustic hipnotizant ce recompune, în cele mai mici sunete, zarva unui târg fremătând de viață, cu meșterii lui, de la pălărieri și fierari, până la lemnari, olari sau țesătoare. V-ar plăcea să luați pulsul unui târg răscolit de târgoveți în căutare de bunătăți și animat de negustori care-și laudă marfa? Ar putea ca aceast vis să pară aievea, în cadrul unui proiect multimedia vizionar, inițiat și găzduit de Muzeul ASTRA.

  • Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, ro, iabilet.roși pe kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
  • Pentru a răspunde solicitărilor publicului, ARTmania a pus azi în vânzare un numar limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.

Seri cu muzică bună și dimineți în liniștea cherhanalelor, în foșnetul surd al morilor cu cai sau al celor de vânt din minunatul muzeu ASTRA, un spațiu magic, care a fost gândit încă din anul 1940, dar care a fost inaugurat, de fapt, în 1963. De atunci, vreme de 54 de ani, ASTRA își consolidează, cu minunate povești, faima națională și internațională. Patrimoniul muzeului este format din 300 de clădiri şi peste 15.000 de obiecte. Cel mai vechi monument din muzeu, o moară hidraulică, a fost adusă în anul 1963 în Dumbrava Sibiului și și-a consolidat faima și statutul emblematic, devenind, în cele din urmă, elementul central al siglei muzeului. O parte dintre aceste valori inestimabile vor fermeca, anul acesta, și publicul ARTmania.
PROGRAMUL MUZEELOR ASTRA ÎN PERIOADA 27-29 IULIE

  • Casa Artelor – Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”

Adresă: Piața Mică, nr. 21
Program: miercuri-duminică, 10,00 – 18,00; sâmbătă: între orele 10.00 – 20.00
„Rosturi și rostiri la sași”. O lume întreagă poate fi recompusă din mici rostiri în propoziţii brodate, inscripţionate sau rostite în momente importante. Organizată pentru a marca aniversarea celor 500 de ani de la declanșarea Reformei protestante a lui Martin Luther, Expoziţia „Rosturi şi Rostiri la saşi” conturează o lume în care cuvântul accentuează importanţa credinţei, concept adunat într-un vers semnat de Martin Luther pe care îl regăsim, brodat sau inscripţionat, în tot spaţiul transilvănean săsesc, până în zilele noastre: “O cetate puternică este Dumnezeul nostru”.

  • Casa Hermes, la Muzeul de Etnografie Universală “Franz Bidner”

Adresa: Piața Mică, nr. 11
Program: miercuri-duminică: 10,00 – 18,00
Alebrijes sunt personaje fantastice din folclorul mexican, realizate din carton, hârtie, făină şi apă care pot fi văzute defilând pe străzile din Mexico City. Anul acesta vom putea vedea aceste creaturi mitice şi în Sibiu, mai exact în faţa Casei Hermes, unde, în perioada 20 – 26 iulie, patru artizani mexicani îşi vor da măsura măiestriei, construind o marionetă de câţiva metri înălţime. Echipa de artişti invitați la Sibiu și-a câștigat faima internațională, printre altele, și pentru că a realizat, la festivalul Hell&Heaven în 2016, figurinele ce îi reprezintă pe membrii trupei Rammstein. La ridicarea instalației de la Sibiu vor participa şi voluntari sibieni, iar după finalizare, figurina supradimensionată va rămâne expusă în holul Muzeului de Etnografie Universală Franz Binder din Casa Hermes.
În cadrul aceluiaşi eveniment, pe data de 26 iulie la ora 16:00, va avea loc vernisajul expoziţiei « Este vorba despre Mexic… », care va reuni atât obiecte de etnografie mexicană din patrimoniul Muzeului de Etnografie Universală Franz Binder, cât şi obiecte de mic artizanat, aduse de artiştii mexicani.

  • Muzeul Civilizației Tradiționale din Dumbrava Sibiului

Adresă : Str. Pădurea Dumbrava, nr. 16-20
Program: zilnic 10.00 – 20.00
 Ediţia din acest an  a Olimpiadei “Meșteșuguri Artistice Tradiționale” reuneşte 260 de participanţi, din toate judeţele ale ţării, inclusiv Sibiu și municipiul București, dar şi din străinătate, din Mexic, Republica Populară Chineză, Republica Bulgaria şi Republica Moldova. De miercuri, 26 iulie, până duminică, 30 iulie 2017, micii meşteşugari în straiele specifice locurilor de origine, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor însufleții, prin atelierele interactive, gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În zilele de vineri, 28 iulie şi sâmbătă, 29 iulie, participanţii vor demonstra cât de iscusiți sunt în practicarea meșteșugului preferat în fața oaspeților veniți la centrul Sibiu, respectiv la Casa Artelor, în Piaţa Mică.
Olimpiada “Meșteșuguri Artistice Tradiționale”– ediția a XXII-a –  26 – 30 iulie 2017 găzduiește și tabăra de meşteşuguri artistice tradiţionale, ediţia a VIII-a, 25 iulie – 30 iulie 2017, din cadrul Programului „Fără Limite – Împreună întru Tradiţie”, dedicat persoanelor cu dizabilități, Muzeul în aer liber, Gospodăria de fluierar din Hodac.

  • Pavilionul Muzeal Multicultural

Str. Pădurea Dumbrava, nr. 16-20
Program: program: miercuri-duminică 10.00 – 18.00
Calea minorităților etnice – Ateliere, gospodării întregi, mori cu cai sau de vânt, așa cum erau odată, amintind, cu toate, de legendele acestor locuri. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului expune 18 monumente ce aparțin unor minorități etnice din România, fiecare prezentând și ocupațiile tradiționale pe care le-au avut proprietarii lor. O premieră, în cadrul acestei expoziții, ar fi faptul că niciunul dintre aceste monumente nu a fost până acum prezentat din perspectiva etniei pe care o reprezintă.

  • SALA ATELIER, SALA TÂRG ȘI SALA CALE

Expoziția, ca experiență multimedia. Sunetul poate fi, uneori, viu, scăpat de rigorile reprezentărilor clasice, distante, convenționale, strict documentaristice sau radiofonice. Având o identitate și o viață aparte, sunetul poate îmbrăca anumite exponate într-o aură specială, imposibil de anticipat în absența lui. Sala este împărțită în cinci arii diferite, fiecare cu povestea ei și cu nebănuitele ei mistere: pălărieri, fierari, lemnari, olari sau țesătoare. Montaj sonor sonor se schimbă în zona Sălii Târg, cu secvențe menite să ilustreze vacarmul motorizat al târgului contemporan, ppentru a deveni, spre Sala Cale, un melanj de voci, așa cum se aud ele atunci când treci printr-un târg.

Din toamnă, pasagerii Wizz Air nu vor mai plăti pentru bagajul mare de mână

Compania aeriană low cost, Wizz Air, anunţă că nu va mai percepe un tarif în plus pentru bagajul mare de mână adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017.
Astfel, pasagerii vor avea posibilitatea să ia cu ei la bord un bagaj mare de mână, cu dimensiunile de 55x40x23cm, lucru inclus în preţul biletului. Modificarea reprezintă o creştere cu 50% a volumului bagajului în comparaţie cu dimensiunea anterioară acceptată gratuit la bordul aeronavelor.
Reprezentanții companiei informează că pasagerii ce vor călători după data de 29 octombrie inclusiv, dar care deja au plătit taxa pentru bagajul mare de mână direct prin canalele Wizz Air, vor primi ramburs 120% din prețul plătit, în conturile lor WIZZ.

“Depunem eforturi pentru a ne asigura că experiența WIZZ de călătorie este cât mai ușoară și lipsită de griji posibil, aşadar faptul că nu vor mai exista taxe pentru bagajul mare de mână pe toate zborurile companiei din 29 octombrie nu face decât să întărească angajamentul nostru faţă de această misiune”

, transmite József Váradi, Wizz Air Chief Executive Officer.
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operând cu o flotă de 84 de aeronave Airbus A320 şi A32. Firma oferă mai mult de 500 de rute, asigurând conexiunea între 142 de destinaţii din 43 de ţări.
De pe Aeroportul Internațional Sibiu, curse Wizz Air sunt disponibile către Londra (Luton), Dortmund, Memmingen, Milano, Madrid și Nürnberg.

Situație îngrijorătoare la Sibiu – peste 3500 restanțieri la vaccinare

34 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în Județul Sibiu în ultima perioadă, dintr-un total de 466 suspiciuni.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu au anunțat că cifra restanțierilor la vaccinarea împotriva rujeolei a sărit îngrijorător în ultima lună. În condițiile în care luna trecută erau înregistrați în jur de 1000 de copii nevaccinați, luna iulie a înregistrat deja peste 3500.
În ceea ce privește suspiciunile de rujeolă, evidențele DSP arată că până în acest moment au fost înregistrați 466 de pacienți suspecți de această boală, iar 34 de cazuri au fost deja confirmate.
Stocul de vaccin ROR este în prezent la Sibiu de 9.440 de doze.

Ministerul Sănătății va dubla numărul comisiilor de specialitate

Numărul comisiilor de specialitate va fi majorat la 59, față de 28, câte sunt în prezent. Potrivit unui proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, 10 dintre noile comisii de specialitate ar urma să fie destinate specialităților pediatrice. Aceste organisme vor avea sarcini esențiale în strategiile și programele de acțiune în domeniul sănătății, fiind cele care au rolul atât de a pune în practică deciziile ministrului Sănătății, pentru fiecare specialitate medicală, cât și de a elabora propuneri pentru pachetele de servicii medicale ori programele de sănătate derulate de minister. De asemenea, membrii acestor comisii stabilesc competenţele incluse în pregătirea pentru specialitate și alcătuiesc tematicile examenului de medic specialist şi primar, precum şi bibliografiile aferente.
Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, membrii comisiilor de specialitate sunt numiţi în urma unui proces de consultare a Ministerului Sănătăţii cu universităţi de profil, cu societăţi profesionale şi cu Colegiul Medicilor din România, iar membru al comisiilor poate fi „orice profesionist în domeniul medical respectiv, având activitate profesională, de cercetare medicală, didactică sau academică apreciată în sistemul de sănătate”. Membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii se supun regimului conflictelor de interese şi incompatibilitătilor prevăzute de lege, au obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor documentelor discutate în cadrul comisiei, cu excepţia celor care devin publice prin publicare sau prin ordin al ministrului Sănătăţii, sunt obligaţi, în termen de 30 de zile de la numire, să întocmească şi să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le-au desfăşurat în ultimul an calendaristic anterior momentului numirii.
Proiectul prevede mai prevede că membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii sunt „personalităţi de notorietate, cunoscute în domeniul acestora de competenţă” şi care nu deţin funcţii remunerate sau neremunerate în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente, dispozitive, aparatură sau echipamente medicale, nu deţin părţi sociale sau acţiuni în cadrul companiilor producătoare, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă şi distribuitoare de medicamente, dispozitive, aparatură sau echipamente medicale, la care declarantul ȋmpreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I au mai mult de 5% din capitalul societăţii, indiferent de modul de dobândire a acţiunilor, medicale.
Membrii comisiilor de specialitate beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat, care se acordă, la cerere, în condiţiile prevăzute de lege.
Cele 59 de comisii de specialitate prevăzute în proiect sunt: Comisia de alergologie şi imunologie clinică, Comisia de anatomie patologică, Comisia de anestezie şi terapie intensivă, Comisia de boli infecţioase, Comisia de cardiologie, Comisia de cardiologie pediatrică, Comisia de chirurgie cardiovasculară, Comisia de chirurgie generală, Comisia de chirurgie orală şi maxilo-facială, Comisia de chirurgie pediatrică, Comisia de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, Comisia de chirurgie toracică, Comisia de chirurgie vasculară, Comisia de dermatovenerologie,  Comisia de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Comisia de endocrinologie, Comisia de epidemiologie, Comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă, Comisia de gastroenterologie, Comisia de gastroenterologie pediatrică, Comisia de genetică medicală, Comisia de geriatrie şi gerontologie, Comisia de hematologie, Comisia de igienă, Comisia de medicină alternativă, Comisia de medicină de familie , Comisia de medicină de laborator, Comisia de medicină de urgenţă şi dezastre, Comisia de medicină dentară, Comisia de medicină internă,Comisia de medicină legală, Comisia de medicina muncii, Comisia de microbiologie medicală, Comisia de nefrologie, Comisia de nefrologie pediatrică, Comisia de neonatologie, Comisia de neurochirurgie, Comisia de neurologie, Comisia de neurologie pediatrică, Comisia de obstetrică-ginecologie, Comisia de oftalmologie, Comisia de oncohematologie pediatrică, Comisia de oncologie medicală, Comisia de radioterapie, Comisia de ortopedie pediatrică, Comisia de ortopedie şi traumatologie, Comisia de otorinolaringologie, Comisia de paliaţie, Comisia de pediatrie, Comisia de pneumologie, Comisia de pneumologie pediatrică, Comisia de psihiatrie, Comisia de psihiatrie pediatrică, Comisia de radiologie imagistică medicală şi medicină nucleară, Comisia de medicină fizică şi de reabilitare , Comisia de reumatologie, Comisia de sănătate publică şi management , Comisia de transfuzii şi Comisia de urologie.
Actuala structură cuprinde 28 de comisii, respectiv: alergologie şi imunologie clinică, nataomie patologică, anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie generală, chirurgie orală şi maxilo-facială, chirurgie pediatrică, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.
Proiectul este în dezbatere publică până în data de 23 august si poate fi consultat AICI

Final de stagiune marcat de 3 premiere, la TBS

Trei premiere de dans închid vineri, 21 iulie 2017, stagiunea TBS: „Poveste despre suflet. Poveste despre trup”, „Recolta” și „Peer Gynt”.
Teatrul de Balet Sibiu încheie stagiunea 2016 – 2017 cu trei spectacole în premieră: „Poveste despre suflet. Poveste despre trup”, coregrafia de debut a prim-solistului de origine rusă, Kirill Ermolenko, „Recolta” – coregrafia de debut a balerinului britanic, de doar 19 ani, Jacob Connor – ambele coregrafii incluse în cea de-a patra ediție a programului „Geneza” și „Peer Gynt”, spectacol de dans contemporan realizat de Aleisha Gardner.
Evenimentul va avea loc în Piața Mare, de la ora 21:00, intrarea fiind liberă. Pentru acest eveniment vor fi amplasate în Piața Mare 1.300 de scaune.
Premiera de dans contemporan „Peer Gynt”, a unsprezecea coregrafie realizată de Aleisha Gardner, aduce pe scenă muzică live și colaborări inedite ale TBS cu artiști din Sibiu.
Premiera de dans contemporan „Peer Gynt” are la bază poemul dramatic omonim, scris în 1876 de autorul norvegian Henrik Ibsen. Cu nenumărate puneri în scenă în teatrele de balet și operele din întreaga lume și nu mai puțin de șapte ecranizări în Europa și America, povestea, deși veche de 140 de ani, este încă foarte actuală. Spectacolul pus în scenă la Sibiu, într-o manieră inedită, ce poartă semnătura coregrafei neozeelandeze Aleisha Gardner, prezintă viața tânărului fermier Peer Gynt, arogant, lăudaros, leneș, pus mereu pe scandal și care vrea să reușească în viață fără un minim de efort. Conceptul scenografic al spectacolului aparține scenografei ruse Mariia Ermolenko.
Muzica spectacolului va fi interpretată live de muzicienii Monica Florescu – Fernandez (pian) și Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel) și include atât compoziții originale ale celor doi muzicieni, compuse special pentru acest spectacol, dar și lucrări ale compozitorilor Alfred Schnittke și Dimitri Shostakovich.
„Aștept cu multă emoție premiera acestui spectacol, pentru care s-au alăturat colectivului artistic al TBS și alți artiști din Sibiu și nu numai – actrița Emőke Boldizsár, muzicienii Monica Florescu – Fernandez și Makcim Fernandez Samodaiev și scenografa Mariia Ermolenko. Mă bucur foarte mult că Teatrul de Balet Sibiu mi-a oferit posibilitatea să creez o nouă coregrafie și că aici la Sibiu, în România, am șansa nesperată, la care nici nu m-am gândit acum nouă ani, de a mă forma ca și coregrafă. Sper ca publicul nostru să se bucure de acest nou spectacol, cel puțin la fel de mult pe cât ne-am bucurat noi toți lucrând pentru el.” Aleisha Gardner, coregraf.
Premiera spectacolului se va dansa cu Kirill Ermolenko (Peer Gynt), Claudiu Buldan (diavolul), Ayaka Nagai (Ingrid), Marco Palamone (mirele), Naoya Kyuno (tatăl lui Ingrid), Aina Sanxo (Solveig), Andreea Simionaș, Natalie Babis, Megan Reid (lăptăresele), Florette Jager (femeia în verde), Joshua Legge (Regele trolilor), Myrna Squire (Anitra) și Jonathan Milton (colectorul de suflete). Alături de aceștia și de întreg corpul de balet al TBS, din distribuție fac parte și copilul Rafaela Fernandez Samodaiev, în rolul copilului urât al lui Peer Gynt, și actrița Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Emőke Boldizsár, care va interpreta rolul mamei lui Peer Gynt.
 

O femeie a rămas fără 50.000 de lei, hoţii i-au furat banii din maşină

0

O femeie din Bucureşti a rămas fără 50.000 de lei, hoţii i-au furat banii din maşină. Autoturismul era parcat pe o stradă din Sibiu iar femeia a lipsit doar 10 minute iar când s-a întors nu a mai găsit banii.
„În data de 18 iulie, în jurul orei 1715, o femeie din București a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că, într-un interval de 10 minute, cât a lipsit din autoturism, persoane necunoscute i-au sustras din interior 50.000 de lei. Fapta s-a produs în timp ce mașina se afla parcată pe o stradă din municipiul Sibiu. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au deschis o anchetă în vederea identificării autorului/autorilor.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Furturile din maşini sunt tot mai dese iar hoţii au devenit tot mai bine organizaţi reuşind să fure bunuri sau chiar să se facă pierduţi la volanul unui autoturism, în doar câteva secunde. Pentru a preveni astfel de fapte, poliţiştii fac următoarele reocmandări:

  • Închide toate geamurile, încuie și verifică toate portierele, chiar dacă părăsești autoturismul pentru o perioadă scurtă de timp;
  • Pe cât posibil, alege parcările bine iluminate, cu un trafic pietonal intens;
  • Evită să lași autoturismul în parcare pentru o perioadă îndelungată de timp;
  • Încearcă să parchezi autoturismul cu partea frontală spre un obstacol, întoarce roțile și blochează volanul;
  • Aplică, prin gravare/inscripționare, numărul de înmatriculare/identificare al autoturismului pe geamurile și oglinzile retrovizoare. Acestea vor fi mult mai greu de valorificat ulterior;
  • Ia cu tine documentele personale și actele autoturismului pentru a face mai dificilă comercializarea acestuia pe piața neagră;
  • Nu lăsa la vedere obiecte de valoare sau care ar putea trezi interesul hoților (borsetă, servietă, geantă, telefon, laptop etc.);
  • Nu lăsa niciodată cheile unor persoane necunoscute sau angajaților din cadrul parcărilor.

 
 

România a pierdut aurul în fața Rusiei!

0

Federatia Romana de Tenis de Masa FacebookSelecționata noastră de tenis de masă nu a reușit să cucerească titlul european pentru al treilea an consecutiv. Junioarele pregătite de Petre Arnăutu au fost învinse în ultimul act al competiției de Rusia, scor 0-3. Toate cele trei partide dintre românce și rusoaice au fost extrem de echilibrate și s-au încheiat în set decisiv, în favoarea adversarelor. Andreea Dragoman și Maria Taylakova au început finala. Medieșanca a câștigat primele două seturi și a condus pe parcursul celui de-al patrulea, dar nu a putut închide meciul, iar Rusia a pornit cu 1-0. Adina Diaconu a urmat contra Anastasiei Kolish. Rusoaica a luat imediat primele două seturi într-un mod convingător și părea că o să se impună ușor. Adina a revenit cu un set trei excelent, iar în al patrulea l-a întors fantastic în favoarea sa, de la 6-9 pentru Kolish, dar în decisiv, rusoaica a făcut tot ce a dorit și a dus a doua victorie formației sale. Al treilea joc le-a adus față în față pe Tania Plaian și Kristina Kazantseva. Primul set a mers până la avantaje, Kazantseva luându-l cu 12-10. Plaian a întors partida în favoarea sa câștigând seturile II și III și dând speranțe că Diaconu și Dragoman ar putea reveni la masă, dar în ultimele două seturi, rusoaica a jucat nemaipomenit, pe când româncei nu i-a mai ieșit nimic și a obținut abia 6 puncte, din 22 posibile. S-a încheiat 0-3 în favoarea Rusiei, care devine cea mai bună echipa din Europa la această vârstă.

Lucrări și investiții la Clubul Sportiv Școlar

0

Vacanța de vară le-a dat ocazia responsabililor Clubului Sportiv Școlar Mediaș să demareze ample lucrări de reabilitare și modernizare la baza sportivă a clubului, dar și unele intervenții la clădirile unității. 150.000 de lei au fost alocați de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru lucrările de modernizare la tribuna Clubului Sportiv Școlar, investiția fiind una extrem de necesară în condițiile în care tribuna se afla într-o stare avansată de degradare. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu care prevede intervenții la mai multe obiective. Astfel, au fost solicitate fonduri și pentru amenajarea unui teren sintetic de sport și pentru înlocuirea acoperișului clădirii principale de la Clubul Sportiv Școlar. „Acum câțiva ani am propus reabilitarea bazei sportive a Clubului Sportiv Școlar Mediaș, am trimis proiecte fundamentate la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu iar de aici mai departe la minister și am primit finanțare pentru anumite investiții. Anul trecut am schimbat sistemul de încălzire cu centrale noi și moderne care să ne aducă unele economii, iar acum am primit cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu fonduri pentru reabilitarea tribunei. Tribuna a ajuns într-un stadiu de degradare care punea în pericol activitatea noastră și integritatea copiilor și a spectatorilor și suntem bucuroși că am reușit să facem și acest pas înainte. De asemenea, ne mai propunem să amenajăm și un teren sintetic și să schimbăm acoperișul clădirii principale”, a spus Mihai Moldovan, directorul Clubului Sportiv Școlar Mediaș.

Cântec, joc și voie bună la Grădina de Vară

0

Primăria Municipiului Mediaş invită medieșenii iubitori de folclor, vineri 21 iulie 2017, la Gradina de Vară din Mediaș, începând cu orele 18, la o întâlnire cu jocul și cântecul popular românesc într-un spectacol de excepție organizat cu sprijinul Ansamblului folcloric “Purtata” Mediaş coordonat de dl.Gheorghe Neagu. Evenimentul aduce special pentru publicul medieșean suite de cântece și dansuri din zonă susținute de Ansamblul folcloric„Purtata”din Mediaş şi Grupul vocal „Pe uliţa satului” din Boian, alături de soliștii vocali Narcisa Luncan, Jeni Banea, Aurica Bacea, Costel Popa, Ionică Răzăilă şi Tabără Filuţ Dănuţ, acompaniaţi de orchestra Ansamblului folcloric „Purtata”. Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

ALERTĂ – Apă oprită timp de 24 de ore

0

Miercuri, 19 iulie 2017, începând cu ora 8, se va opri alimentarea cu apă a orașului Copșa Mică, pentru înlocuirea unei porțiuni din conducta principală de aducțiune, de către reprezentanți ai firmei care reabilitează calea ferată. S-a recurs la această măură pentru că respectiva conductă trece pe sub terasamentul noii căi ferate. Odată cu oprirea alimentării cu apă se va încerca și curățarea bazinului final de decantare de la uzina de apă. Până la terminarea lucrărilor, estimate pentru ziua de joi, 20 iulie 2017, copșenii sunt rugați să folosească apa de la cișmelele orașului. Reprezentanții Primăriei Copșa Mică susțin că apa furnizată este doar pentru utilizare în scop menajer, nefiind potabilă. „Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create şi vă asigurăm că facem tot posibilul pentru a relua alimentarea cu apa cât mai curând posibil”; este mesajul reprezentanților administrației locale din Copșa Mică.

Primăria Copșa Mică, în pericol de executare din cauza datoriilor

Deputatul Neagu a solicitat public atât Guvernului României, cât și Prefectului Județului Sibiu implicarea în rezolvarea situației Primăriei Copșa Mică. Administrația locală este în pericol de executare pentru datorii, din cauza neplății facturilor lucrărilor contractate de Ministerul Mediului pentru introducerea rețelei de apă-canal în localitate.
Nicolae Neagu„Primăria orașului Copșa-Mică trebuie sprijinită financiar de Guvernul României din fondul de rezervă pentru a evita o posibilă executare pentru datorii pe care de altfel, de facto, le are Ministerul Mediului prin neonorarea la timp a lucrărilor de infrastructură de apă și canal (…) Solicit, pe această cale, Prefectului de Sibiu, o implicare puternică, încât cabinetul Tudose să se aplice cu răspundere asupra acestei probleme și să găsească banii necesari orașului Copșa-Mică pentru finalizarea proiectului de apă-canal

”, a declarat deputatul Nicolae Neagu în conferință de presă.
Totul a pornit de la o ordonanță de guvern dată în anul 2007, în care orașelor puternic afectate de poluare Copșa-Mică și Zlatna trebuiau să li se introducă din fonduri guvernamentale apă și canalizare. Acțiunea era obligatorie pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
Astfel, Ministerul Mediului a contractat lucrările pentru rețeaua de apă-canalizare, angajându-se că va deconta plata integrală a lucrărilor, însă până în prezent a plătit numai aproximativ 50% din banii pe care îi datorează către constructor. Între timp, constructorul a acționat în judecată Primăria Copșa-Mică, astfel încât valoarea datoriilor se ridică în prezent la 700.000 de lei.

„Lucrările la rețeaua de apă-canalizare sunt realizate în proporție de 97%, însă în ultimii 3 ani finanțarea de la Ministerul Mediului a fost zero. Încercăm să reziliem contractul cu Ministerul Mediului, pentru a putea continua pe fonduri europene în cadrul operatorului nostru de apă-canal. Din păcate, la momentul actual problema apei de la Copșa-Mică nu prezintă niciun interes pentru Minister. Nouă ne-au aprobat finanțare doar pentru integrarea în Uniunea Europeană, apoi, nu i-a mai interesat proiectul nostru, iar acum trebuie să suportăm penalitățile

”, spune primarul Tudor Mihalache.
Potrivit primarului, în cazul în care Guvernul nu va plăti cei 700 000 de lei către constructor, se va trece la procedura de executare a Primăriei, conturile fiind blocate și, implicit, acest lucru va duce la sistarea investițiilor programate de administrația locală în acest an.

Britanicii care au vândut O2 Shepherd’s Bush Empire în doar 3 minute concertează la ARTmania!

0

You Me At Six: “Niciunul dintre noi n-a mai fost vreodată în România!
Abia așteptăm să ajungem la Sibiu!”
“Așteptăm primul nostru concert în România! Niciunul dintre membrii trupei nu a mai fost vreodată în România. Nici măcar în vacanță! Vom folosi această oportunitate pentru a experimenta cât mai mult din cultura acestei țări. Îi așteptăm pe toți fanii noștri la Sibiu. Va fi un concert excelent. O bună ocazie să ne facem și alții fani!”, spun britanicii You Me At Six, care vor cânta pentru prima dată pe o scenă românească sâmbătă, 29 iulie, la Festivalul ARTmania. Staruri ale noului val în Marea Britanie, considerați cea mai bună trupă live engleză, You Me At Six își anunță, printr-un turneu mondial, cel de-al cincilea album de studio, “Night People”, lansat în luna ianuarie a acestui an.
„In New Music We Trust”. You Me At Six a avut un succes uriaș anul acesta în turneul programat în Marea Britanie. Seria concertelor din primăvară a înregistrat un record de vânzări, performanță care i-a urcat rapid pe primul loc în Music Week’s UK Ticket Charts. Uriașul succes a culminat cu un record absolut, înregistrat la concertul de la O2 Shepherd’s Bush Empire, care a fost sold-out în doar trei minute. Și-au câștigat reputația de rockeri plini de forță și sunt recunoscuți drept una dintre cele mai bune trupe live din Marea Britanie. Turneele lor sunt în întregime sold-out, fie că spectacolul este pe ​​Wembley Arena sau pe O2, sunt invitați în cele mai vizionate emisiuni ale momentului și rămân pe primele locuri în topurile stațiilor radio. Noul album, – foarte anticipatul “Night People” -, a avut darul de a le aduce încă și mai multă popularitate, consolidându-le statutul de staruri ale noului val rock britanic. Albumul a fost înregistrat la Nashville, la Black Bird Studios, în colaborare cu faimosul Jacquire King, un producător laureat cu premiului Grammy, colaborator al unor mari artiști, precum Kings of Leon sau James Bay. “Night People” a fost mixat de Andrew Scheps, care s-a ocupat, de-a lungul carierei, de Black Sabbath sau Red Hot Chilli Peppers.
You Me At Six au un stil inconfundabil, chiar dacă unii găsesc în AND-ul lor ceva urme lăsate rock-ul american, de la Blink-182, la Incubus sau Thrice, ba chiar și influențe pop-country-rock. Toate sunt, însă, redefinite, într-o abordare personală, plină de forță, contemporană. “Take of Your Colors”, albumul lor de debut, a fost lansat în 2008 și le-a adus o nominalizare pentru titlul de cea mai bună trupă britanică, premiu pe care l-au ratat. Au primit acest titlu în 2011, pentru single-ul “Byte My Tongue”, lansat în colaborare cu Oliver Sykes. Au fost aplaudați în Japonia, în Europa sau în Statele Unite, iar anul culeg laurii pentru cel de-al cincilea album de studio, “Night People”. Un album colorat, variind de la tonuri sumbre, apăsătoare, către nuanțe senine, pop rock, hard rock și chiar rock’n’roll. Albumul a intrat direct pe locul trei în topurile britanice și pe primul loc în Noua Zeelandă.

  • Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu.
  • Biletele au fost puse în vânzare în rețelele ro, myticket.ro, iabilet.roși pe Kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
  • Pentru această ediție, ARTmania Festival a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.

 PARTENERI COMERCIALI:  BANCA TRANSILVANIA, BECK’S
 PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE
 PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete,Sibiu 100%, Tribuna, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.roanyplace.romaximumrock.ro.