Acasă Blog Pagina 4994

Peste 280.000 de lei pentru repararea scărilor

Municipalitatea intenționează să repare scările din oraș, așa că a organizat o procedură de achiziție publică. Ofertele s-au depus până miercuri, 12 iulie, iar acum sunt în perioada de evaluare. Valoarea totală a contractului este de 286.142,27 lei fătă TVA.

Se are în vedere repararea scărilor din zonele:

  • strada Tilișca – strada Islazului

  • strada Semaforului – strada Muncel 3 locații

  • strada Amnașului – str. Iazului – Aleea pietonală 4 locații

  • cartier Valea Aurie 9 locații

  • strada Tilișca – strada Litovoi

  • strada Litovoi – parc

  • strada Moldovei – strada Ștrandului două locații

  • strada Munteniei – strada Moldovei.

    În multe locuri se prevede demolarea scărilor existente și construirea altora. În plus, vor fi reparați pereții și fi vopsite balustradele, acolo unde este cazul.

    Lucrările vor trebui realizate în termen de 60 de zile de la semnarea contractului, iar locațiile vor trebui semnalizate corespunzător pentru evitatea accidentelor.

Primăria repară băncile și fântânile arteziene

Primăria Sibiu a organizat proceduri de achiziție pentru lucrări de reparații și întreținere la fântânile arteziene din oraș, dar și pentru refacerea mobilierului stradal, adică bănci, garduri de la locurile de joacă și filigoria din Parcul Sub Arini.

Contractul care se referă la fântânile arteziene are o valoare de 61.650 de lei fără TVA. Se are în vedere repararea și întreținerea fântânilor arteziene din Parcul Tineretului, Bulevardul Mihai Viteazul, Parcul Sub Arini, Parcul Bulevard, Bulevardul Coposu, Cercul Militar, Parcul Terezian, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piața Schiller, Piața Mare, Parcul Astra și fântâna de pe strada Turnului.

”Activitatea de reparare, întreținere și conservare a fântânilor arteziene de pe raza municipiului Sibiu se va desfășura în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare. Activitățile și lucrările de întreținere a fântânilor arteziene trebuie să cuprindă: o dată pe săptămână urmărirea modului de funcționare, verificare și reparații dacă este cazul; o dată pe lună c- urățarea pompelor, elementelor din ansamblu cinematic, reglarea calității și precizia aparaturii folosite. La acestea se adaugă verificarea și citirea lunară a contoarelor de apă la toate fântânile”, se arată în caietul de sarcini.

În această perioadă, fântânile arteziene funcționează, zilnic, între orele 06:00 – 24:00.

De asemenea, Primăria Sibiu intenționează să repare băncile din oraș și gardurile locurilor de joacă, valoarea totală a contractului fiind de 96.798 de lei.

În plus, va fi reparată filigoria din Parcul Sub Arini, lucrările urmând a fi realizate până la finalul lunii august.

Diana Stancovici

Directori respinși la concurs

Doi directori au fost respinși astăzi la proba scrisă a concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar. Este vorba despre directorul Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu și directorul de la Școala Gimnazială din Ocna Sibiului. Aceștia pot depune contestații și au dreptul să meargă mai departe, la probele următoare. Pe de altă parte, pot să și renunțe, însă trebuie să o facă în scris, precizează Ștefan Firu, inspector școlar general. Până în momentul de față, la sediul ISJ nu s-au înregistrat însă cereri într-un sens sau altul.

De asemenea, directoarea de la Școala Gimnazială din Bazna nu s-a prezentat la examen.

Astăzi s-a încheiat proba scrisă a examenului susținut de directori și directorii adjuncți ai instituțiilor de învățământ. Promovarea acestuia le permite managerilor de școli să rămână în funcțiile lor. Probele concursului nu s-au sfîrșit. Până luni, 24 iulie, fiecărui candidat i se va evalua CV-ul și va fi supus unui interviu cu privire la abilitățile manageriale. Toate aceste probe vor fi susținute în incinta Colegiului Tehnic „Independența”, de pe str. Gladiolelor, Nr. 2.

Primele rezultate se vor afișa în data de 24 iulie, dar fiecare probă în parte va putea fi contestată în timp de 48 de ore de la afișarea acestora.

Rezultatele finale se vor afișa până cel târziu 2 august. Dacă contestațiile se vor soluționa mai devreme, această dată poate surveni modificări.

La examenul de astăzi s-au prezentat 53 de candidați, din 54 înscriși.

Vă reamintim că au fost scoase la concurs un număr de 68 posturi pentru funcții de conducere în unitățile școlare din județul Sibiu. 44 sunt funcții de director și 24 funcții de director adjunct.

De top

0

Săptămâna asta cuvântul de ordine a fost top: topul celor mai bune medii la Bac, topul celor mai bune medii la Admitere, topul celor mai bune licee în funcție de aceste medii, topul celor mai bune facultăți la care proaspeții absolvenți se înghesuie să se încrie, președinte de top.
Săptămâna a început cu afișarea rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat. E drept că am pierdut primul loc în topul național al celor mai bune rate de promovare la Balacaureat, dar suntem pe locul al doilea. Unul dintre elevi a reușit, în urma contestațiilor, să fie în top. Tânărul abosolvent a crezut în el, în șansa sa și în cunoștințele pe care le deține, a făcut contestație și a ocupat cel de-al treilea loc pe podiumul premianților, cu media 10. În viață, nu contează neapărat ce note ai luat la examen, dar contează să crezi în tine și în ceea ce poți cu adevărat. Surpriza în top a fost asigurată o medie de 10 obținută de către o elevă de la Liceul „Gustav Gundisch” din Cisnădie, rareori existând medii perfecte în afara municipiului Sibiu.
Ziua de luni a coincis și cu deschiderea înscrierilor la facultățile Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Vrând – nevrând, este un moment de bilanț în care, în mintea tinerilor care vor să urmeze o facultate, se fac tot felul de topuri. Se ierarhizează facultățile din Sibiu, se face topul specializărilor, se compară cu cele din țară și se va vedea, la final, unde s-au înghesuit abolvenții de liceu cel mai mult.
Miercuri s-au afișat rezultatele primei etape a Admiterii la liceu. A fost cel mai clar moment de bilanț, s-au stabilit primele trei licee din județ, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat. Ca de fiecare dată în ultimii ani, n-au fost surpize, podiumul fiind împărțit de aceleași unități de învățământ. Anul acesta, topul arată așa: „Gheorghe Lazăr”, „Samuel von Brukenthal” și „Octavian Goga”. Ierarhia este păstrată, atât în funcție de ultima medie de intrare la profil real, cât și la profilul uman. La Lazăr, de exemplu, au fost și două dintre cele trei medii de 10 de la Bacalaureat.
N-aș vrea însă să termin mica mea înșiruire de topuri fără a aminti fotografia președintelui Iohannis, făcută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care a încins internetul și i-a făcut mândri pe toți cei care l-au votat și care au avut încredere în el, mai ales pe sibieni. Fotografia a strâns, în mai puțin de 24 de ore, peste 48.000 de aprecieri și a fost distribuită de aproape două mii de ori, comparația cu diferite staturi de la Hollywood fiind pe buzele multora. Președintele a fost în top!

Nu ne trebuie

0

Departamentul de Stat al Statelor Unite a decis că statul român e un partener important și îi poate transfera tehnologie de apărare. Sistemul antirachetă Patriot, ce poate fi achiziționat de România, există în Polonia și, alături de sistemul Aegis desfășurat la baza americană de la Deveselu, ar fi un sistem defensiv formidabil împotriva amenințărilor cu rachete de-ale rușilor. Statul rus amenință periodic statele baltice, Polonia și România, pentru că se comportă ca state NATO. Privind la criza ucraineană, invazia din Crimeia, invazia din Georgia și pierderea teritoriului ucrainean din est, achiziția sistemului antirachetă Patriot e logică.

Bineînțeles că optimismul ni se topește când realizăm că pesediștii tocmai au anulat decizia de a construi fregate moderne, de a achiziționa transportoare blindate germane, iar construția de elicoptere de atac americane sau europene bate pasul pe loc.

Cum ne-a lămurit Dragnea și minionii săi, prioritățile sunt altele. Nicolicea ne-a spus clar că prioritatea guvernării sunt creșterile de salarii și pensii, nu autăstrăzile, alt sector de investiții strategic pentru România. Mintea politicianului român ce stă cocoțată pe un munte de tupeu, are tot atâta simbioză cu bunăstarea cetățenilor cât are Dragnea cu scoaterea din sărăcie a teleormănenilor.

În România sunt bani de panseluțe în fiecare primăvară. Milioane de euro sunt cheltuite pe flori sezoniere, în locul celor perene, pentru eterna șpagă și în ciuda inutilității estetic decorative. Ca și palmierii ce apăruseră în municipiile din România, panseluța e un sindrom al bătăii de joc prin cheltuirea fără rost a banului public. De fapt nu ar fi fără rost, rostul e comisionul, șpaga, paraîndărătul atât de iubit și pentru care se luptă politicienii în campaniile electorale.

Investim extrem de puțin în infrastructură, cercetare, educație și sănătate. Suntem scufundați în sărăcie în loc să vedem creșterea economică distribuită pentru prosperitatea cetățenilor români. Facem pulbere legi pentru a elibera infractorii de răspundere și prejudicii materiale.

Lumea actuală postindustrializată se îndreaptă către automatizare, mijloace de transport electrice autonome și eficiență energetică. Noi ne luptăm cu maladii ca rujeola pentru că nu ne mai vaccinăm copii. Statele occidentale recrutează creiere din toată lumea, la noi profesori coordonatori de doctorate sunt nulități ca Gabriel Oprea și Liviu Pop. Se investește enorm în lupta împotriva cancerului, noi exportăm asistente medicale și medici rezidenți așa cum făceam acum un deceniu pe piața de prostituție europeană. Zeci de mii de românce lucrează ca asistente sociale pentru bătrâni din Italia și Spania, acasă bolnavii și bătrânii noștri stârnesc mila, nu grija statului.

Se pare că nu ne trebuie nimic. Nu vrem armată, nu vrem autostrăzi, nu vrem bunăstare, ci să fim duși cu zăhărelul și să zâmbim tâmp că aici e Grădina Maicii Domnului, buricul universului și miezul planetar. Norocul nostru e că nu ne tâmpim total și iremediabil și încă există un procent de încăpățânați ce vor o țară ca afară.

Mielul şi hiena

0

Nu trebuie să stai prea mult la televizor ca să pricepi că încă nu s-a terminat războiul. Unul grosier (ca să folosesc un cuvânt elegant pentru grosolănie), patologic (ca să folosesc un cuvânt cuprinzător pentru simptomatologia urii ce-l alimentează) şi pervers cât cuprinde, un război toxic, dur şi murdar al subversiunii profesioniste împotriva „mielului românesc”.

Să nu carecumva să credeţi că aş fi vreo clarvăzătoare sau deţinătoare de surse tainice de informaţii. Nicidecum! Pur şi simplu mi-a picat fisa ştergând praful de pe o carte de mult uitată. Şi nici măcar n-a fost nevoie s-o deschid, pentru că tot ce mi-era de trebuinţă, ca să ordonez anarhia informaţională a momentului, stătea scris direct pe copertă:

Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţară! Implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale! Subminaţi-le reputaţia, supuneţi-i dispreţului! Răspândiţi discordia între cetăţeni! Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor! Ridiculizaţi tradiţiile!”.
Cartea se numeşte „Tratat de dezinformare”, este semnată de scriitorul francez Vladimir Volkoff, e cam veche, de prin anii 9o şi deci „neinteresantă”, ca orice „vechitură”, dar porneşte de la o „vechitură” de-a dreptul antică, numită Sun ŢÎ, expert în arta războiului, parte din patrimoniul de înţelepţi ai Chinei şi care susţine că: „Toată arta războiului se bazează pe înşelătorie”.

Aici se cere o paranteză pentru o întrebare retorică: atunci pentru ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar, precum zice un vechi proverb românesc? Adică pentru ce se vâră pe gâtul românului un pumn de rachete care şi-au trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul (cum zice un alt proverb autohton) încă din primul război din Golf de acum 25 de ani, când el, românul, are „arma” la purtător, adică inteligenţa lui nativă? N-ar trebui oare cele patru miliarde de dolari băgate în fragmentul de armată română care ne-a fost îngăduit de mai marii lumii? Poate chiar sub formă de bocanci impermeabili pentru infanterişti şi frâne pentru camioanele militare din dotare rămase de pe vremea lui nea Nicu?

Să numim naţiunea „mielul românesc” şi subversiunea împotriva latinităţii şi ortodoxiei sale „hiena” şi prin acestă prismă metaforică ascultaţi cuvintele scriitorului francez pomenit mai sus: „Acţiunea subversivă (hiena) urmăreşte trei scopuri: să demoralizeze naţiunea vizată (mielul) şi să dezintegreze grupările care o constituie (stânile); să discrediteze autoritatea (ciobanii), precum şi pe apărătorii, funcţionarii şi notabilităţile sale (ciobăneştii mioritici, carpatini ş.a); să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non-violentă a puterii de către o minoritate”. Pe scurt, să tâmpească turma, ca să stea cuminte când o suge haita de „maţe-fripte”, ce s-a abătut peste ţară cu ajutorul cozilor de topor”.

Un film semnat Christopher Nolan, la Cinema Sibiu

Un nou film de acțiune promite să țină cinefilii cu sufletele la gură de vineri, 21 iulie, la Cinematograful ARTA din Sibiu. Dunkirk urmărește lupta dintre trupele britanice și aliații lor, împotriva inamicilor care îi surprind pe plaja franceză.
Filmul reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy („Mad Max: Drumul furiei”), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.
Pelicula va putea fi urmărită din 21 iulie, de la ora 18:45, la Cinema ARTA.
 
Programul Cinematografului ARTA din Sibiu, perioada 21-27 iulie:
11:50 Despicable Me 3 – 3D Dublat RO
Tara: SUA | Durata: 1h 36 min
Gen film: Acţiune,Animaţie,Aventuri
SAMBATA SI DUMINICA – ora 11:50
 
14:10 Fantastic Journey to Oz – 3D Dublat RO
Tara: SUA | Durata: 1h 30 min
Gen film: Animaţie,Familie
ZILNIC – ora 14:10
 
16:00 War for the Planet of the Apes – 3D
Tara: SUA | Durata: 2h 20 min
Gen film: Acţiune,Aventuri,Dramă,SF,Thriller
ZILNIC – ora 16:00
 
18:45 Dunkirk – 2D
Tara: SUA | Durata: 1h 47 min
Gen film: Acţiune,Dramă
ZILNIC – ora 18:45
 
21:00 Valerian and the City of a Thousand Planets – 3D
Tara: SUA | Durata: 2h 07 min
Gen film: Acţiune,Aventuri,SF
ZILNIC – ora 21:00
 

Lewis Hamilton s-a impus la Silverstone și a egalat doi piloți legendari

0

Frank Augstein/APBritanicul de la Mercedes AMG Petronas Motorsport s-a impus în cursa de casă pentru al patrulea an consecutiv. Lewis Hamilton a câștigat pe pista celebră de la Silverstone, fiind al cincilea său succes acolo. Cu această victorie, el a egalat doi piloți legendari ca număr de reușite la Silverstone, britanicul Jim Clark și francezul Alain Prost. Acum, cei trei dețin recordul de succese pe pista din Anglia. În cursa de ieri, Hamilton a plecat din Pole Position și a fost de neoprit, rivalii săi neputând să stea aproape de el. Pe locul secund a terminat coechipierul său, Valtteri Bottas, iar podiumul a fost încheiat tot de un finlandez, Kimi Raikkonen de la Ferrari. Liderul clasamentului general, Sebastian Vettel a fost doar al șaptelea, iar Hamilton s-a apropiat la doar un punct de acesta, după zece runde disputate până acum.
Clasament general:

  1. Sebastian Vettel (Ferrari) – 177 puncte
  2. Lewis Hamilton (Mercedes) – 176 puncte
  3. Valtteri Bottas (Mercedes) – 154 puncte
  4. Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) – 117 puncte
  5. Kimi Raikkonen (Ferrari) – 98 puncte

Etapa următoare se va disputa la Hungaroring, circuit unde Hamilton este singurul pilot ce a obținut cinci victorii. El este și ultimul învingător. Așadar, Lewis pornește ca favorit în Marele Premiu al Ungariei de Formula 1 (28-30 iulie), dar rivalii de la Ferrari și Red Bul vor face tot ca să împiedice un nou succes al său.

DN 1, Saliste – Sibiu

„De mai bine de o lună, pe o fâșie de la mijlocul drumului național Sibiu – Săliște a fost așternut un strat foarte subtire (1cm) de criblură înmuiată în smoală, generând o suprafață foarte rugoasă care tocește excesiv de mult anvelopele și crează un zgomot infernal. Mai mult, de atunci, au fost lăsate pe mijlocul drumului niște balize «provizorii» care trebuie ocolite. Sunt un mare pericol, mai ales noaptea”, ne semnalează un cititor.

Patron din Liga I, aprecieri la adresa lui Pustai și Pelici

0

IMG_8756Antrenorii principali din fotbalul sibian la acest moment, Cristian Pustai (Gaz Metan) și Alexandru Pelici (FC Hermannstadt) sunt apreciați pentru munca lor din ultimii ani și în altă parte. Un exemplu a fost dat astăzi, de un patron a unei echipe de Liga I, care și-a arătat prețuirea pentru aceștia, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor. Este vorba despre Laszlo Dioszegi, conducătorul lui OSK Sepsi Sf. Gheorghe, care i-a pus pe aceștia într-o listă selectă alături de alți doi foști mari fotbaliști și câștigători ai campionatului românesc, din postura de antrenori. Întrebat dacă ar avea suficienți bani și ar putea alege orice antrenor român pentru Sepsi, el a răspuns următoarele lucruri: ”Poate Dan Petrescu…îmi mai place Hagi, care a arătat că se poate face ceva în fotbalul românesc cu bani puțini și muncă multă. La fel, îi admir pe Pustai și Pelici, care e acum la Sibiu”.
www.prosport.ro
Cristian Pustai despre campionatul recent incheiat

Spaima de iertarea lui Dumnezeu (Matei 9.1-8)

Suntem în miezul valului de neiertări. Ne urâm într-atât încât nu mai acceptăm ca aceia aflați în greșeală să mai poată fi iertați. E drept că trăim și în dictatura nesimțirii, a teribilei indolențe în raport cu tot și toate. Ceea ce este însă dureros este să constați că oamenii se înspăimântă de iertarea lui Dumnezeu. Aproape că se înfricoșează când văd că primesc posibilitatea iertării, încrezându-se mai mult în răutatea lumii decât în bunătatea lui Dumnezeu. Hristos Domnul vindecă sub ochii noștri un paralitic, tocmai întors din ținutul gherghesenilor, ține-ți minte, cei care-și iubeau mai mult porcii decât semenii. A știut diavolul cum să-i întoarcă împotriva lui Hristos. Le-a dat o gaură în bugetul cetății. Nu a mai contat scoaterea din iad a doi oameni cât porcii, venitul lor gata oricum de a fi omorât. Nici în Capernaum nu stau altfel. E un soi de osânză a prostiei care acoperă minunile lui Dumnezeu. O reacție de ciudoși, ceva deranjat în posibilitatea de a te bucura de Hristos. O văd și acum. Contorsionați de propria ideologie, semenii noștri caută salvarea din răutatea lumii, din minciună și dezmăț cultural în minicună, răutate și dezmăț. Ca și cum diavolul s-ar scote pe sine din turma de interese care-i slujec pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Poate de aceea Părintele Emilianos Simonopetritul ne atrăgea atenția că diavolul e mai cinstit ca noi în propunerile sale. Noi cerem de la Dumnezeu fericire, ascunzându-ne bucuria în păcate. Ce face Hristos în Evanghelia Duminicii face mereu. Iartă, ridică, vindecă. Dușmănia lumii către El de aici vine. Nu se comportă ca unul care are puterea ce ține lumea ci ca Unul ce are Puterea Creației, a Purtării de grijă, a Mântuirii. Domnul vindecând spulberă frica de moarte, o micșorează și o oferă…porcilor. Atent la boal din om, Domnul știe că ține captivă un suflet nemuritor și de aceea, iertând, recalibrează nemurirea. În fond a fi nemuritor înseamnă a iubi în iertare.

Poate că aici e drama noastră de acum. Incapacitatea de a mai surprinde lucrarea lui Dumnezeu în lume. Furați de lumina artificială a unei lumi artificiale îi acordăm lui Hristos trăsăturile ce le identificăm propriei noastre bezmeticeli. Frustrați de păcatele noastre ori de proasta creștere a sufletului nostru, îi acordăm propriile noastre frustrări. De aceea iertarea Lui ne sperie, ne paralizează de frică. Nu identificăm în noi această trăsătură și, fiindu-ne străină de suflet, o refuzăm. Nu suntem altfel decât fariseii. Ascunși în reguli și ritualuri de a-L ține pe Dumnezeu la îndemână, când iartă ne scapă. Iar libertatea Lui de a fi ne jignește în aerele noastre de oameni liberi. Fără libertatea Lui însă, libertățile noastre sunt iad.

Strada Principatele Unite

Pe str. Principatele Unite, segmentul Oțelarilor – Compa este marcat corespunzător, iar segmentrul Luceafărului – Oțelarilor nu este marcat, deși lucrările au fost finalizate în anul 2016. În consecință, parcarea se face necorespunzător”, ne-a semnalat o cititoare.