Nicolae Mustea este un salvamontist profesionist care s-a pensionat recent după mai bine de 40 de ani petrecuți pe munte. A început să iubească potecile încă din copilărie, iar în adolescență a învățat de la salvamontiștii cu experiență că muntele înseamnă foarte multă responsabilitate. A participat la sute de acțiuni de salvare și pe multe dintre ele le-a și coordonat. A fost într-o vreme șeful Serviciului Salvamont Sibiu, apoi șef de echipă și a văzut colegi și prieteni de-o viață, cu zeci de ani de experiență, cum au murit după o secundă de neatenție. „În Salvamont, nu există mal praxis, ai greșit, ai plătit, nu apuci să faci a doua greșeală”, spune Nicolae Mustea, surprins de câtă liniște este în viața de pensionar.
S-a născut în Făgăraș, dar și-a petrecut toată copilăria la Sibiu. A avut mulți vecini sași pe care-i vedea la fiecare sfârșit de săptămână cum pleacă undeva cu rucsacii în spinare. Curiozitatea l-a împins să meargă cu ei.
„Primul drum la munte a fost o chestie de inconștiență. Aveam vreo 8-9 ani și am mers pe un traseu cam de la Rășinari la Păltiniș pe jos, undeva pe seară – noapte. Nu pot să vă descriu traseul, știu doar că am văzut un pat și m-am trântit în el”, își amintește Nicolae Mustea.
Copil fiind, l-a atras zăpada de pe munte, liniștea și aventura. Pasiuneea s-a continuat în adolescență, când a început să se îmbine și cu practicarea sporturilor de iarnă, cu alpinism, schi și cursuri de orientare turistică.
Asta se întâmpla prin 1972 – 1973, când avea vreo 16 – 17 ani, iar Salvamont era o formațiune de voluntari care recruta tineri dintre cei pasionați de sporturile de iarnă. Inevitabil, specialiștii Salvamont de atunci, l-au întrebat dacă nu vrea să li se alăture. A acceptat, dar gândindu-se că vor fi plimbări organizate pe munte, relaxare, oameni care împărtășesc aceeași pasiune. A învățat repede că muntele înseamnă, în prinul rând, responsabilitate. I-au plăcut dintotdeauna regulile Salvamont, care se aplicau și atunci, dar și acum:
„Nu poți să vii la ușa Salvamont și spui: «Uitați eu am diplomă, de mâine mă puteți angaja». Până nu te știe echipa, până nu se aude de tine, până nu te votează, nu poți intra. Lumea asta e mică, sunt vreo opt sute de salvamonștiști în țară, din care cam trei sute sunt profesioniști. În lumea asta nu ai șanse să falsezi, dacă nu ai atitudinea corectă, te elimină”, explică Mustea.
După vreo doi – trei ani de ucenicie, care se practică și acum, a intrat în rândul salvamontiștilor, fiind acceptat de echipă. Dar toți erau voluntari și așa a fost până în 1990. Nicolae Mustea a devenit salvamontist angajat de către Consiliul Județean Sibiu în 1997. Între 2003 și 2006 a fost șeful Serviciului, dar a renunțat la funcție în urma unor tensiuni între salvamontiștii voluntari și cei salariați.
A rămas însă în Salvamont și a fost ani de zile șef de echipă, iar în 19 iunie s-a pensionat.
„Profesionea a fost reglementată în 2003, prin HG, dar nici în ziua de azi nu sunt norme de aplicare. De aceea, sunt pensionar la 65 de ani, iar în Europa pensionarea se produce la 55 – 58 de ani, cel târziu. Randamentul nu mai este același, chiar dacă dispui de o foarte mare tehnică. Nu mai poți fugi în rând cu colegii”, afirmă salvamontistul.
Echipa – singurul mod în care funcționează lucrurile
Nicolae Mustea a participat la sute de operațiuni de salvare alături de colegii săi. Vorbește în permananță despre colegi. Nu-ți povestește niciun moment de intervenție, nicio patrulare, fără să nu rostească cuvântul „echipă”.
„Acolo în munte nu este ca o plimbare la oraș, ești într-o situație extremă, în care depinzi de un coleg. Întotdeauna am spus: Salvamont există doar de la doi oameni în sus. Unul singur, ești un om care constată și nu poate face mai nimic. Dacă ești doar tu cu un accidentat, nu poți face altceva decât să-ți chemi colegii în ajutor. Fără echipă, nu funcționează”, spune Nicilae Mustea după o viață petrecută în creierii munților.
Multe dintre acțiuni i-au rămas în minte, unele prin finalul fericit, altele prin dramatism. Povestește despre disperarea și neputința salvamontiștilor atunci când știu că cineva plânge în munte, are nevoie de ajutor și ei nu reușesc să-l găsească.
„E foarte greu să ți un om în viață cu ce ai în trusa de prim-ajutor. E clar că nu poți face operație în potecă, dar trebuie să faci în așa fel încât cineva să poată face acea operație. Cel mai important lucru este să-l găsești în viață și să-l predai în viață. Altceva nu contează”, explică, Nicolae Mustea, succint, esența muncii de salvamontist.
Uneori se poate, alteori nu. Își amintește cu bucurie despre doi turiști polonezi găsiți în viață după cinci zile de căutări, într-o ravenă adâncă de 12 metri. S-au făcut eforturi colosale pentru găsirea celor doi. Zeci de salvamontiști din mai multe județe au luat muntele la periat, s-au alăturat jandarmi, militari, pompieri și civili. Nicolae Mustea spune că operațiunile de căutare la care participă și persoane nespecializate sunt extrem de dificile: „poți ajunge să-i cauți în munte și pe cei care au venit să te ajute”.
Multe dintre acțiuni s-au soldat însă cu descoperirea unor trupuri inerte, câteodată și după câteva luni de căutări.
„La multe se moare ciudat față de cotidian. La munte apar niște
fenomene…Am găsit odată doi tineri morți care aveau biscuitul în gură. Apare moartea prin epuizare. Se dă, pur și simplu, stingerea. Se opresc treptat organe care nu sunt vitale.
Se așează să stea două minute, dar…se dă stingerea”, explică Mustea. Muntele – un loc de muncă periculos
Îl întreb cum vede muntele după aproape 42 de ani de Salvamont și râde.
„E foarte frumos, dar trebuie să-l privești ca un turist. Pentru tine e un loc de muncă. Niciun loc de muncă nu te mai entuziasmează după o anumită perioadă. Nu nu te poți duce la munte să admiri o floare, pentru că ai altă treabă acolo. Mai mult, ești în permanență cu rucsacul la ușă și poți oricând să pleci”, spune Nicolae Mustea care recunoaște însă că, dacă ar fi să o ia de la capăt, probabil tot asta ar face.
Din păcate, oricât iubește muntele a învățat că e un loc periculos și, din perspectiva meseriei, vede toate pericolele care pot să apară. A văzut colegi de-ai săi, oameni cu 30 de ani de experiență, cum au murit într-o secundă de neatenție.
„La Salvamont, nu te joci. Aici nu există decât o greșeală. Nu apuci să o faci pe a doua. Aici, nu există mal praxis – ai greșit, ai plătit”, își încheie Nicolae Mustea povestea despre munte.
Spune că ieșirea le pensie l-a surprins, deși și-a dorit-o. De aceea nu va sta departe de munte, urmând a fi în continuare voluntar la Salvamont.
![clip_image006[2]](http://www.sibiu100.ro/wp-content/uploads/2017/07/clip_image0062-300x213.gif)
