Acasă Blog Pagina 5058

Noi porovocări pentru o viață pozitivă

Miercuri, 14 iunie, de la ora 13:00, în Sala Festivă „Ioan Pop” a Colegiului Tehnic Independența are loc un nou eveniment în cadrul proiectului „Viața la Pozitiv”. Este vorba despre o gală în cadrul căreia se vor acorda 3 noi titluri de ambasadori „Viața la Pozitiv” și vor fi lansate în municipiul Sibiu „Meniuri de viață pozitivă”, un proiect al Asociației Positive Life, Colegiul Tehnic „Independența”, în parteneriat cu Liceul de Artă Sibiu. De asemenea, la nivel național va fi lansată rețeaua „Conexiuni Pozitive”.

Meniurile vor conține recomandări diverse cum sunt filmele sau cărțile motivaționale ori care vorbesc despre dezvoltare personală. Ele vor fi împărție în diverse locuri. Rețeaua Conexiuni Pozitive este o rețea în care vor fi împreună oameni din educație, cultură, media și mediul de afaceri. Sunt puse în comun idei și proiecte, iar oamenii de afaceri pot alege ce proiect să fie sprijinit. În rețea sunt primite persoane prin recomandare și CV”, spune Cosmin Chelcea, organizator și coordonator proiect.

Programul Educațional Internațional Viața la pozitiv-Positive Life” a fost lansat la Sibiu în 2011. După o fază pilot, au urmat ediții de succes care au reuşit să atragă un număr tot mai mare de instituții şcolare şi ong-uri pentru tineret. Anul acesta programul a ajuns la cea de-a VII-a ediție.

Peste 300 de flori plantate în „Săptămâna verde”

 Peste 300 de flori au fost plantate de către studenți, cadre universitare și elevi de liceu și scoală generală în cadrul evenimentului „Iubim Sibiu, să-l lăsăm să respire! Săptămâna verde”. Evenimentul a fost organizat de Asociația E-Xplorator în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” și Inspectoratul Școlar Județean.

Săptămâna 6-11 iunie a fost dedicată în întregime acțiunilor „verzi”, la ULBS, se arată într0un comunicat remis de reprezentanții ULBS. Pe parcursul acestei săptămâni au fost organizate workshop-uri pe teme ecologice, întâlniri cu reprezentanți ai organizațiilor de mediu, dar și ateliere în care studenții au învățat să transforme materialele reciclabile în obiecte ce pot fi folosite.

În 9 iunie, angazații ULBS și cei ai Asociației E-Xplorator au lăsat mașinile acasă și au folosit mijloace de transport ecologice, iar studenții au participat la acțiunea de plantare a celor 300 de plante și arbori ornamnetali. În acest an, plantarea s-a desfășurat nu doar în spațiile ULBS, dar și în cele ale liceelor sibiene, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” și Colegiul Economic ”George Barițiu” find parte a proiectului. De asemenea, în plantarea plantelor la căminele studențești ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu s-au implicat și elevii clasei a III-a B de la Școala Gimnazială Regele Ferdinand, care le-au dat o mână de ajutor studenților ULBS și AFT.

Acțiunile din cadrul proiectului s-au încheiat cu o plimbare cu bicicletele, la care au luat parte studenți și cadre universitare ale ULBS.

Campania Iubim Sibiul! Să-l lăsăm să respire! Se află la cea de a treia ediție și este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu, prin Agenda Comunității.

Braconaj piscicol pe Olt, jandarmii au dat amenzi de 1800 de lei

0

Jandarmii au făcut controale pe râul Olt pentru a preveni braconajul piscicol. Au depistat pe cursul râului între Arpaş de Jos şi Turnu Roşu mai mulţi pescari, 6 dintre ei au fost amendaţi iar trei au primit doar avertismente.
„În perioada 10-11 iunie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu au desfășurat o serie de acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol. În acest sens, jandarmii sibienii au acționat independent pe râul Olt, în sectorul cuprins între Arpașu de Jos și Turnu Roșu, prilej cu care au constatat un nr. de 9 fapte antisociale care se încadrează în prevederile O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aplicând pentru acestea 3 sancțiuni cu “Avertisment” și 6 amenzi contravenționale.” a declarat Floriana Picioiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu
Valoarea totală a amenzilor se ridică la 1.800 de lei.
 
 

PowerBot și CyberTech au transformat studiul în pasiune

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu s-a calificat pentru a patra oară consecutiv în optimile de finală ale Campionatul European de Robotică – EUROBOT OPEN 2017.
PowerBot și CyberTech, două echipe formate din studenți ai facultății de Inginerie din Sibiu, au reușit o nouă performanță la Campionatul European de Robotică – s-au calificat pentru a patra oară în optimile de finală și au terminat competiția pe locurile 9 și 21. Echipele sibiene au fost formate din 10 respectiv 14 studenți, iar puterea feminină nu a lipsit, 3 fete făcând parte din cele 2 echipe. Ana Maria Cucu este studentă în anul III la Inginerie și spune că este foarte mulțumită de reușita echipei ei, dar că mai e loc de mai bine.
„Următorul pas este să ne pregătim mai bine pentru anul viitor și vrem să îmbunătățim proiectul”, explică Ana Maria.
În ceea ce privește componența feminină a echipei, tânăra spune că nu este nimic ciudat și că promovează astfel egalitatea.
„Dorim să fim egali, pentru că dorim să învățăm cât mai multe și să ajungem cât mai departe. Tocmai de aceea am și ales ingineria, pentru că putem să facem asta. Eu fac parte și din echipa de roboți a facultății. Nu este foarte dificil să lucrăm în acest format, mai ales pentru că băieții din echipă ne ajută mult”, povestește studenta.
Pasiunea și dorința de a fi cât mai buni i-au adus aici
Băieții sunt mult mai tehnici și merg foarte mult pe explicații detaliată. Totuși, ei recunosc că sunt pasionați de ceea ce fac și că asta îi face să meargă mai departe.
„Am ales ingineria pentru că e de viitor, lucrurile se dezvoltă în jurul nostru și pentru asta avem nevoie de ingineri. Lucrurile noi apărute sunt făcute de ingineri, la fel ca aproape orice lucru făcut în lumea asta”, povestește Fineas Morariu, cu mult entuziasm.
„Este foarte dificil să duci la bun sfârșit un astfel de proiect. Dacă partea mecanică e pusă la punct, programarea devine mai ușoară, dar dacă avem dificultăți și acolo e cu atât mai greu. Ne compensăm unul pe altul în muncă, deși suntem din ani diferiți, pentru că acolo unde nu știu eu, e un coleg dintr-un an mai mic care poate e mai bun la programare, spre exemplu”, explică Paul Coldea.
Cele două echipe ale Facultății de Inginerie au obținut locul 9 (PowerBot) și locul 21 (CyberTech), ambele fiind conduse de prof. dr. ing. Gabriel Racz și asist. dr. ing. Mihai Crenganiș. La concursul desfășurat la La Roche sur Yon, Franța, au participat echipe din țări precum: Franța, Germania, Elveția, Serbia, Spania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Rusia, Polonia, Canada, Tunisia.
Cristina Bălău
 

Argint pentru un atlet medieșean în Bulgaria

0

Participare cu succes a Mediașului la Balcaniada de Alergare Montană din orașul bulgar Teteven. Atletul Peter Hermann a reușit o clasare foarte bună, obținând locul 2 și medalia de argint la cea de-a 9-a ediție a Balcaniadei. Per total, delegația României a obținut un număr de 7 medalii la competiția din Bulgaria, dintre care două de aur și șapte de argint. Din delegația medieșeană a mai făcut parte și sportiva Iulia Zudor. De altfel, Peter Hermann și Iulia Zudor nu prea au parte de multă odihnă și relaxare pentru că vor începe antrenamentele, deoarece au în față două competiții extrem de importante în luna iulie. Este vorba despre Campionatele Europene din Slovenia și Campionatele Mondiale din Italia.

GALERIE FOTO – Mediașul lansează proiectul de țară Permis pentru Bicicletă

0

Asociația Energia Inteligentă a semnat cu Palatul Copiilor Sibiu, Clubul Copiilor Mediaş și Poliţia Rutieră Mediaş un protocol de colaborare pentru obţinerea de către elevii claselor a patra din şcolile generale din Mediaş a atestatului de competențe teoretice şi practice în ciclism. Primii elevi din municipiul Mediaș au obținut un astfel de atestat în cursul zilei de luni, când au susținut examenul în poligonul amenajat la Clubul Copiilor și Elevilor Mediaș. Atestatul de competenţe teoretice şi practice în ciclism este diploma prin care se confirmă că un elev este bine informat despre regulile de circulație cu bicicleta şi este capabil să le respecte în condiţii reale de trafic urban. Informarea elevului se face prin activități asemănatoare celor pentru obținerea permisului de conducere pentru autovehicule și au partea teoretică și partea practică. Odată cu acest demers, Asociația Energia Inteligentă lansează Proiectul de Țară Permis pentru Bicicletă care să aibă ca și obiective elaborarea şi punerea în practică a unor măsuri  menite să evite apariția accidentelor de circulaţie în rândul bicicliştilor prin încurajarea folosirii bicicletelor în oraş în direcţia realizării unui mod de viaţă sănătos şi protecţia mediului, zero accidente de circulație pentru biciclişti atât pe drumurile publice cât şi pe alte categorii de drumuri și educarea copiilor şi implicit a părinţilor pentru respectarea în general a unor reguli pentru o societate. Alte obiective se referă la implementarea proiectului la nivel naţional prin completarea programei scolare și modificarea legislației naționale și introducerea permisului de bicicletă. „Considerăm că este momentul ca România să înțeleagă importantele elemente de mediu, sănătate, descongestionare a traficului, siguranță etc. pe care le poate aduce folosirea corectă și sigură a acestui mijloc de transport. Fără a face o analiză a situației din vestul Europei și nu numai, privind bicicleta și rolul ei în societățile de acolo, doresc să arăt că așa cum s-a întâmplat și în alte domenii din România, ”băgăm mulți bani în claxon și mai puțin în motor”, am construit piste de biciclete (acolo unde s-a întâmplat acest lucru), dar am uitat de oameni (inclusiv în calitate de șoferi), inclusiv de copii, care au nevoie de o cultura specifică și cunoștințele necesare pentru a folosi corect și sigur acest mijloc  de transport. Doresc să precizez că acest demers este inspirat din Germania acolo unde exista o lege care stabilește că este obligatoriu a avea Permis de bicicletă pentru a putea merge cu bicicleta la școală. În acest sens, Asociația Energia Inteligentă are în lucru un astfel de proiect de lege pe care dorim să-l promovăm în Parlamentul României”, explică reprezentanții Asociației Energia Inteligentă.
Beneficiarii acestuie proiect vor fi elevii care au deja priceperea să circule pe bicicletă, părinţii, anturajul social al elevului și societatea. Partea teoretică are ca și scop informarea elevilor despre regulile de circulaţie ale bicicliştilor pe drumurile publice, respectiv ce este bicicleta şi de ce este nevoie de ea, cum este o bicicletă funcţională şi cum se pregăteşte de drum, semnele de circulaţie cu semnificaţia lor, reguli de circulaţie ale bicicliştilor, ce ai voie şi ce nu ai voie pe drumurile publice sau alei și verificarea cunoştinţelor prin teste și întrebări. Examenul va consta din raspunsurile la un chestionar specific pentru evaluare cunoștințelor teoretice privind circulația cu bicicleta și o probă practică pe bicicletă, în prezenţa poliţistului, prin parcurgerea unui traseu semnalizat prin indicatoare rutiere. Evaluarea se va face de către poliţiștii rutieri. Asociaţia Energia Inteligentă asigură managementul demersurilor și al proiectului asigurând echipamentele necesare pentru desfășurarea cursului și al examenului practic, Clubul Copiilor Mediaș asigură locul de desfășurare a examenului practic prin punerea la dispoziţie a spațiului necesar amenajării poligonului de antrenament și testare, iar Poliția Rutieră Mediaş asigură personalul care prezinta partea teoretică şi examinarea elevilor.

Lacătele pe pod – un gest romantic sau inestetic?

Podul Minciunilor nu este doar unul din locurile de pelerinaj ale turiștilor, ci este și un loc în care îndrăgostiţii îşi jură iubire eternă, printr-un lacăt. Cu toate că acum doi ani Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu a desființat acest obicei copiat din Franța și a îndepărtat zeci de lacăte, acestea continuă să apară.
În urma numeroaselor avertizări primite de la o serie de arhitecţi, în iunie 2015, municipalitatea sibiană a luat decizia de a înlătura lacătele de pe Podul Minciunilor, prinse de tinerii care au găsit acest mod de a-şi marca iubirea. Motivele pentru care a fost luată această decizie se raportează atât la structura podului, cât şi la aspectul său.
„Oricât de sensibil ar fi gestul, Podul Minciunilor este un obiectiv de mare valoare pentru Sibiu. Este vizitat atât de turişti cât şi de sibieni. Am primit multe sesizări din partea unor arhitecţi, oameni de cultură şi iubitori ai podului. Am primit şi o adresă cât de poate de clară de la Direcţia Judeţeană de Cultură, în sensul că trebuie demontate lacătele, lucru pe care îl vom şi face”, spunea, la acea vreme, Astrid Fodor, primarul Sibiului.
Majoritatea oamenilor sunt în continuare împotriva acestei decizii. Cu toate că strică aspectul podului, ei spun că este o dovadă de dragoste care nu ar trebui să se piardă. Drept dovadă că și acum, la doi ani de la decizia primăriei, lacătele sunt prinse încă pe pod.
„Cred că este un lucru frumos. Aş pune şi eu acum un lacăt”, a spus o tânără liceană din Sibiu.
„Când împlinim 50 de ani de căsătorie, o să venim şi noi aici să punem un lacăt. E un gest simbolic foarte frumos”, a mărturisit un domn de 45 de ani.
Cu toate acestea, responsabilii cu protejarea podului nu sunt impresionați de obiceiul oamenilor și continuă să înlăture lacătele.
„Lacătele sunt îndepărtate de pe balustradele Podului Minciunilor imediat ce acestea sunt amplasate acolo. Revenim cu precizarea că este interzisă montarea lacătelor pe balustradele Podului din motive de siguranță. Până în acest moment, nicio persoană nu a revendicat vreunul din lacătele îndepărtate și depozitate”, se arată într-un răspuns emis de Primăria Sibiu, la solicitarea Sibiu 100%.
Primele lacăte prinse de pod au fost înlăturate în 15 iunie 2015, de reprezentanți ai Direcției Tehnice din Primăria Sibiu.
 

„Ethnotic” deschide seria de concerte reunite sub genericul “Anotimpurile”

Cea de a II-a ediție a proiectului ”Anotimpurile” aduce în fața publicului sibian un concert inedit – o combinație de jazz si folclor, un sound unic ce merge în direcția world music,  luni, 19 iunie 2017, începând cu ora 19, la Sala Thalia. Proiectul Ethnotic îşi are rădăcinile adânci şi sigure în folclorul românesc, muzicienii preluând din această esenţă şi o transformă într-un produs artistic vechi/nou original, de cea mai bună calitate, universal valabil.
„În chip inspirat numit generic „ETHNOTIC” – cvasi-neologism el însuşi semnificativ ca rezonanţă – discul de faţă poartă cu sine un aer de prospeţime, o trăsătură de accesibilitate necăutată ce îl face dintru început, de la primele sunete, foarte plăcut auzului. Firescul expresiei nu exclude însă plurivalenţa mijloacelor de exprimare utilizate adesea cu ingeniozitate. Dezinvoltura vădită de înzestrata solistă vocală şi de cei cinci versaţi instrumentişti lasă ascultătorului senzaţia de ludic, de joc exuberant, liber de oricare constrîngeri. Astfel, este suficient să suţinem ca argumentare secvenţele în care voce şi instrument împreună, evoluează la unison cu o puţin comună agilitate” a precizat renumitul muzicolog Florian Lungu.
Formația este alcătuită din Irina Sârbu (voce), Cezar Cazanoi (flaut şi caval), Capriel Dedeian (chitara), Anatol Cazanoi (ţambal şi clapă), Laurenţiu Horjea (bas) şi Dragoş Mihu (tobe). Sunt cinci instrumentişti şi o voce, toţi profesionişti, muzicieni formaţi în lungi ani de studii, virtuozi cu experienţa unei activităţi bogate şi diverse. Ei abordează un repertoriu alcătuit din cunoscute melodii româneşti pe care le îmbracă în sonorităţi şi ritmuri noi, fără însă a le distruge autenticitatea şi frumuseţea.
„Folclorul românesc este un univers sonor ancestral, ale cărui bogăţie şi frumuseţe au rămas nealterate de trecerea timpului. Mai mult, folclorul românesc, cu ritmurile sale specifice, cu liniile melodice unduite, cu profunzimile, expresivitatea şi forţa unei autentice producţii artistice colective, este şi va rămâne, cu siguranţă, generoasă sursă de inspiraţie pentru muzicieni români (şi nu numai!), compozitori sau interpreţi, de azi şi de mâine” a declarat Irina Sârbu – voce Ethnotic.
 
 
Biletele pentru concertul de la Sibiu se pot procura din rețeaua eventim (libăria Humanitas, magazinele Vondafone, Orange, Germanos) sau de pe www.eventim.ro. Prețul unui bilet este de 10 și 20 de lei.
Evenimentul este organizat de uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Bărbat găsit fără suflare în casă

0

Un medieșean în vârstă de 65 de ani a fost găsit fără viață în propria locuință de pe strada Cluj din oraș. Un vecin a dat alarma la 112, iar pompierii din Mediaș au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii în care se afla persoana respectivă. Când au intrat în interior au găsit-o fără suflare. La fața locului a ajuns și o echipă de cercetare din cadrul Poliției Mediaș, care a demarat cercetările în acest caz. După primele examinări ale cadavrului bărbatului nu au fost descoperite urme de violență pe corpul acestuia, omorul fiind exclus. Autopsia care va fi efectuată va stabili cu exactitate cauza decesului.

Anexă gospodărească în flăcări

0

Pompierii din Medias au intervenit în noaptea de duminică spre luni pe strada Hermann Oberth din oraș pentru izolarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Focul a distrus doi metri cubi de lemne care erau depozitate în respectiva anexă. La fața locului au acționat două autospeciale de stingere a incendiilor și un echipaj SMURD, din fericire nicio persoană neavînd nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea focului fără respectarea măsurilor de prevenire împotriva incendiilor.

Animal LIfe: Despre ONG-uri, voluntariate și nevoia să ajutăm

Un ONG este, precum spune și numele, o entitate non-guvernamentală și non-profit. De regulă aceste organizații, asociații, fundații, grupuri de initiativă sunt create din dorința unui grup de oameni de a ajuta pe cineva, de a sprijini o activitate, de a salva vieți, iar lista poate continua. Spre deosebire de agenții economici, al caror obiectiv este generarea de profit, scopul organizațiilor de acest gen este specificat în statut, acesta putând fi de cele mai variante feluri: de a oferi educație muzicală unor copii, de a ajuta la reabilitarea unui sat, de a sprijini pacienții unei anume maladii etc. De cele mai multe ori, activitatea ONG-urilor vine acolo unde se crează o lacună în activitatea instituțiilor statului care, fie nu pot rezolva anumite probleme, fie nu le consideră suficient de importante pentru a le include în strategia de administrație.

Cu toții avem în noi dorința de ajuta, iar astăzi este cu atât mai simplu să găsim exact domeniul și oamenii cărora putem să ne adresăm pentru a oferi din timpul, banii și dedicația noastră. Voluntariatul sau donațiile pot face diferența dintre viața și moartea unui om, a unui animal sau a unei astfel de organizații non-profit. Tot ce trebuie să facem este să ieșim din confortul personal.

Dacă doriți să vă implicați și să aflați mai multe despre activitatea Asociației pentru Protecția Animalelor Animal Life vă rugăm să ne contactați prin e-mail pe adresa: [email protected] cu subiectul „vreau să ajut“.

De asemenea, dacă inima dumneavoastră vă trimite către alte domenii care au nevoie de ajutor (centre de plasament, protejarea identității culturale, persoane vârstnice etc) vă rugăm să luați legătura cu Fundația Comunitară Sibiu www.fundatiacomunitarasibiu.ro care vă vor putea direcționa cu drag spre organizațiile potrivite.

Dr. Sanda Dura: Ce este psihoza?

Psihoza înseamnă pierderea contactului cu realitatea, ca urmare a faptului că pacientul pierde capacitatea de a deosebi ceea ce este real de ceea ce este fals. Adolescenții și adulții tineri sub 35 de ani sunt mai expuși riscului de a dezvolta o boală psihotică. Deoarece semnele care apar la începutul unei psihoze nu sunt alarmante, în majoritatea cazurilor, pacienții sau familiile lor se adresează medicului atunci când acest stadiul de debut este depășit, iar viața pacientului este deja afectată în mod semnificativ. Din acest motiv, este important ca pacienții și familiile lor să recunoască semnele care anunță instalarea unei psihoze și să se adreseze cât mai devreme medicului psihiatru, înainte ca boala să evolueze spre forme mai complicate, mai dificil de tratat și cu un prognostic mai puțin favorabil.

De cele mai multe ori, psihoza nu apare brusc, pacientul trecând printr-o perioadă de luni de zile în care se produc schimbări treptate în felul său de a fi și de a gândi. De obicei, familia este cea care observă prima aceste modificări, fără însă să înțeleagă semnificația lor. Cu timpul, ele devin tot mai vizibile, iar persoana devine tot „ruptă de realitate„, tot mai puțin capabilă să se adapteze vieții obișnuite, în familie, în societate, la locul de muncă sau la școală.

De cele mai multe ori, începutul unei psihoze se manifestă prin scăderea nejustificată a randamentului persoanei la serviciu sau la școală. Pacientul nu se mai simte bine în prezența familiei și prietenilor și petrece tot mai mult timp singur. Se concentrează mai greu și adesea își pierde șirul gândirii. Face față din ce în ce mai greu sarcinilor zilnice și stresului, se implică tot mai puțin în activitățile până atunci obișnuite. Lumea înconjurătoare îi pare tot mai străină, mai îndepărtată și mai de neînțeles. Cu timpul, pacientul devine tot mai dezinteresat de curățenie și de igiena proprie. Unii pacienți pot avea schimbări bruște de dispoziție și pot deveni agitați, dar, de cele mai multe ori, pacientul se simte confuz, trist fără motiv, neliniștit și speriat sau simte că „este golit de sentimente„. Frecvent acuză insomnie sau își schimbă orarul obișnuit de somn. În timp, apar idei tot mai bizare, mai ilogice, dar imposibil de contrazis de către cei din jur. Mulți pacienți devin suspicioși față de cei din jur, pe care îi acuză că doresc să-i facă rău și găsesc înțelesuri ascunse în cuvintele altora sau în întâmplările obișnuite ale zilei. Alteori, pacientul este convins că gândurile și acțiunile sale îi sunt dictate de forțe exterioare ori că el însuși deține puteri neobișnuite, că este o altă persoană decât cea pe care o știu cei din jur, că are de îndeplinit o misiune importantă, adesea secretă. Vorbirea poate deveni dificil de urmărit și de înțeles, uneori prea rapidă, lipsită de sens sau cu cuvinte neobișnuite. Pacientul poate afirma că aude voci pe care cei din jur nu le aud, voci care îl cheamă pe nume, vorbesc între ele sau îi dau porunci. El poate vedea siluete sau figuri umane neclare sau poate avea senzația că este atins de cineva atunci când este singur într-o încăpere sau poate avea senzația insecte îi circulă pe sub piele. Deși, în stadiile timpurii ale bolii, majoritatea pacienților au sentimentul că „ceva nu este în regulă cu mintea lor „, ei nu recunoasc faptul că ar putea avea o boală și refuză ajutorul celor din jur.

Tratamentul bolilor psihotice este complex și, adesea, de lungă durată. Pe lângă tratamentul medicamentos și psihoterapie, pacientul și familia sunt informați asupra semnelor care anunță un instalarea unui episod psihotic și a modului în care pot fi prevenite episoadele următoare de boală. Ceea ce este important de reținut este că durata de timp din momentul în care pacientul prezintă primele semne de psihoză și până la începerea tratamentului este un factor esențial al prognosticului.

Șef Lucrări dr. Sanda Dura

medic specialist psihiatru

medic specialist Sănătate Publică

Clinica Misan Med Sibiu