Un tânăr de 27 de ani din Cisnădie căutat de autorităţile din Germania, fiind cercetat pentru furt de telefoane, a fost prins de poliţiştii sibieni. Individul lucra la o firmă de curierat din Erding şi a furat patru colete în care se aflau smartphone-uri. Prejudiciul se ridică la peste 2600 de euro.
„Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri și Poliției Orașului Cisnădie au reușit depistarea și reținerea unui bărbat urmărit internațional. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Cisnădie, este urmărit internațional în baza mandatului european de arestare emis în data de 22.05.2017 de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și violarea secretului poștal. Din cuprinsul mandatului reiese faptul că urmăritul, în calitate de angajat al unei firme de curierat din localitatea Erding, Germania, a sustras patru pachete ce conțineau terminale mobile inteligente și nu le-a mai livrat destinatarilor. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 2.665 Euro.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a fost reţinut de poliţişti ia apoi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru confirmarea mandatului european de arestare iar ulterior dus în faţa instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă.
Un tânăr din Cisnădie arestat pentru furt de telefoane în Germania
Școala de Mers pe Munte susține și dezvoltă educația pentru natură
Un nou eveniment în cadrul celei de-a treia ediție a proiectului Școala de Mers pe Munte, dedicat iubitorilor de natură și de altitudine a avut loc miercuri, 7 iunie, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Printre invitații la eveniment s-au aflat Iulian Gabor, Teodor Tulpan și Tibi Ușeriu, protagoniștii acestei seri, care au vorbit cu pasiune, responsabilitate, inteligență, spontaneitate, și umor despre provocările și conduita mersului pe munte.
„Totodată, la Școala de Mers pe Munte vom exersa solidaritatea, vom învăța să înțelegem mai bine și să cuprindem cu responsabilitate natura. Cu o structură solidă și programe de instruire foarte bine concepute, Școala de Mers pe Munte se remarcă prin seriozitatea, dinamismul și profesionalismul celor implicați, pasionați de munte și devotați acestuia. Educația montană temeinică este o prioritate, iar valorile acesteia sunt vitale, căci natura este parte din viața noastră, trebuie respectată, protejată și transmisă generațiilor viitoare.”, promit organizatorii.
Școala de Mers pe Munte face parte din seria de proiecte care susțin și dezvoltă educația pentru natură, respectul față de aceasta, spiritul civic și voluntariatul. Programul propus seadresează adulților pasionați de drumeții, care au mai puține cunoștințe legate de mersul pe munte, valorificând peisajele frumoase, traseele turistice și parcul național din Munții Călimani.
- Înscrierile în programul Școlii de Mers pe Munte se fac până în 14 iunie 2017, ora 23:59.
- Pentru detalii accesați site-ul https://www.tasuleasasocial.ro/proiecte/scoala-de- mers-pe- munte/
Un proiect dedicat copiilor cu deficiențe de auz este câștigător
Proiectul „Bucuria sunetelor”, al Asociația persoanelor cu deficiențe de auz „Ascultă viața!”, din Sibiu se numără printre cei șase câștigători ai programului de granturi „Lumea prin culoare și sunet”, organizat de Fundația Orange.
Proiectul va avea acoperire națională iar specialiștii sibieni în reabilitarea copiilor cu implant cohlear vor fi implicați în realizarea și acreditarea unui curs de pregătire pentru cadrele de didactice din învățământul de masă privind integrarea reabilitării copiilor cu implant cohlear.
„Prezentul proiect vine ca o continuare a proiectului Asculta Viata derulat in 2015-2016 tot cu sprijinul financiar al Fundatiei Orange și are ca scop îmbunătățirea procesului de reabilitare pentru copiii hipoacuzici cu implant cohlear (IC) și facilitarea integrării acestora în instituțiile de învățământ de masă.
În acest sens vor fi create două noi centre de intervenție timpurie la Iași (Liceul tehnologic special Vasile Pavelcu) și Vicovu de Sus – jud. Suceava (Liceul tehnologic special Bivolărie), cu specializarea cadrelor didactice din aceste centre, care vor oferi servicii de terapie logopedică online pentru minimum 50 de copii cu un acces redus la servicii specializate de terapie. Proiectul continuă îmbunătățirea procesului de reabilitare pentru copiii hipoacuzici cu implant cohlear (IC) început în anul 2015 cu susţinerea Fundaţiei Orange, prin care au fost specializați 20 de profesioniști în reabilitarea vorbirii copiilor cu implant din zonele lipsite de personal calificat”, se arartă într-un comunicat transmis de reprezentanții asocieției.
De asemenea, se menționează faptul că își mai propune totodată dezvoltarea și acreditarea unui curs de specializare în reabilitarea vorbirii copiilor hipoacuzici cu implant cohlear pentru cadrele didactice din învățământul de masă din întreaga țară, organizarea de cursuri, seminarii și workshop-uri pentru 120 de specialiști și 50 de familii, inclusiv cu participarea unor experți străini, precum și realizarea unei biblioteci online disponibile gratuit, ce cuprinde materiale în limba română privind reabilitarea copiilor cu implant cohlear.
„Este important de înțeles faptul că operația de implant cohlear rezolvă doar din punct de vedere medical deficiența de auz, iar aceasta trebuie urmată de un lung proces de terapie logopedică în care familia joacă un rol esențial în calitate de co-terapeuți”, se mai precizează în comunicat.
Proiectul „Bucuria sunetelor” va sprijini gratuit cel puțin 50 de copii cu IC, indiferent de producătorul implantului cohlear și spitalul în care au avut loc intervențiile chirurgicale, copii cu pierdere severă sau profundă a auzului – candidați pentru IC, familiile acestora și specialiștii în tratamentul surdității prin IC.
Proiectul are o valoare totală de 239.640 lei și va fi finanțat de către Fundația Orange cu suma de 167.770 de lei.
Asociația „Ascultă Viața!” este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2007 pentru copiii cu pierdere severă sau profundă a auzului, cu un accent deosebit pe copiii purtători de implanturi cohleare. În prezent, Asociația „Ascultă Viața!” are un număr de 243 membri din întreaga țară: adulți cu IC, părinții copiilor cu IC și specialiști în acest domeniu.
Misiunea Asociației „Ascultă Viața!” este de a disemina informațiile despre implantul cohlear și terapia specifică de recuperare, de a informa, consilia și oferi asistență persoanelor cu implant cohlear, candidaților și familiilor acestora, de a promova drepturile persoanelor cu implant, precum și acordarea de sprijin material pentru copiii cu IC, candidați și familii, în scopul de a maximiza șansele de integrare socială a acestor copii.
6 sesizari de exploatare prin munca a copiilor, de la inceputul anului
Ziua mondială pentru combaterea exploatării prin muncă a copiilor este marcată în fiecare an la 12 iunie.
Fenomenul exploatării prin muncă afectează un număr însemnat de copii, însă este greu de monitorizat, având în vedere că folosirea copilului în gospodărie sau la muncă ţine de „normalitatea” mediului rural şi aproape nimeni nu o raportează ca abuz.
De la începutul anului 2017 și până în prezent, la DGASPC Sibiu au fost înregistrate 6 sesizări de exploatare prin muncă a copiilor, acestea făcând referire la un număr de 10 copii. Dintre acestea,două sesizări s-au confirmat.
Pentru un singur copil s-a instituit măsură de protecţie la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă ”Prichindelul” Sibiu, restul copiilor au rămas in familiile biologice, beneficiind de servicii şi prestaţii sociale din partea Serviciilor Publice de Asistenţă Socială (SPAS-uri locale) de la domiciliul acestora, precum şi de monitorizare din partea DGASPC Sibiu.
„Copiii au nevoie de copilărie, trăită printre jucării, jocuri şi cărţi. Copiii au nevoie de afecţiune, un cămin şi multă iubire! Copiii trebuie să rămână copii, nu unelte! Noi, adulţii, avem responsabilitatea de a le asigura condiţiile de trai necesare, pentru ca aceştia să se bucure de frumuseţea unei copilării fericite! Stop exploatării prin muncă a celor mai fragede şi delicate fiinţe umane!”, declară directorul general DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan
Pentru a reclama orice formă de abuz asupra minorilor este la dispoziție Telefonul Copilului – 0269983. Acest număr de telefon poate fi apelat de luni până duminică în intervalul orar 07:30 – 22:00, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să sesizeze cu privire la situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate.
MEDJUGORJE… adevăr şi mister
Ce este Medjugorje? Este un loc ales, sfinţit de însăşi prezenţa Preasfintei Fecioare Maria, un mic sat de 1.000 locuitori croaţi aflat în Bosnia Herzegovina, la numai 880 km de Sibiu.
În urmă cu 36 ani, în 24 iunie 1981, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 6 copii au văzut-o pe Sfânta Fecioara Maria pe colina Podbro – Colina Apariţiilor. Cei 6 copii (2 băieţi şi 4 fete – cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani) puteau să o înţeleagă în limba croată, să-I vorbească, să O atingă, să se bucure de divina Ei prezenţă.
GOSPA (numele croat al Maicii Domnului) continuă să apară şi astăzi, dând vizionarilor (azi adulţi) mesaje pentru ei înşişi, pentru parohia din Medjugorje şi pentru întreaga lume: mesaje de pace, de convertire, de iubire, pentru a readuce la Inima lui Dumnezeu omenirea! Chiar dacă doar copiii o puteau vedea pe Gospa, toţi ceilalaţi pelerini puteau vedea diverse semne luminoase pe cer (de exemplu MIR MIR MIR – care înseamnă pace).
Deşi au fost persecutaţi de poliţia ateu-comunistă, le-au fost făcute numeroase teste medicale şi psihice, în timpul apariţiilor vizionarii nu erau afectaţi de nimic, iar doctorii din persecutanţi au devenit pelerini de Medjugorje.
În 1991 o comisie de anchetă a Vaticanului a declarat „Toţi pot merge la Medjugorje dacă vor şi preoţii pot să-i însoţească!” Astfel, Medjugorje se acceptă oficial ca loc de rugăciune şi pelerinaj.
În timpul războiului, deşi Mostar la numai 25 km a fost cel mai bombardat oraş, la Medjugorje nu a explodat nici o bombă, piloţii avioanelor spunând că erau orbiţi de o lumină nemaîntâlnită.
Sunt numeroase personalităţi care i-au întâlnit şi au fost impresionaţi de vizionari: fostul Preşedinte SUA George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea, Prinţesa Milona de Habsburg, (a mărtusit cât şi-a schimbat viaţa după numai 3 zile de şedere la Medjugorje) iar o vestită creatoare de modă din Italia cu venituri de 60.000 euro lunar a renunţat la faimă şi carieră ramânâd la Medjugorje şi devenind Madre Rosaria înfiinţând o comunitate de binefacere.
Violonista româncă recunoscută internaţional, Melinda Dumitrescu, a renunţat de asemnea la o carieră muzicală internaţională şi concerte cu 500 euro / minut şi a rămas la Medjugorje.
Credincioşii din toată lumea vin în valuri la Medjugorje, răspunzând Chemării Maicii noastre Cereşti, însuflețiți de speranţă, credinţă vie şi dragoste. La Medjugorje se vindecă oameni, se vindecă suflete, îşi găsesc pacea, puterea de a ierta.
Mai mult de 30 milioane de pelerini au venit să se roage şi să mulţumească pentru miracolele săvârşite aici, făcând din acest loc unul din cele mai vizitate locuri de acest fel din lume, alături de Lourdes şi Fatima.
Măicuţa Sfânta ne aşteaptă pe toţi cu haruri şi daruri pentru sufletul fiecăruia indiferent de religie aşa cum spunea în mesaje: „Voi sunteţi cei care v-aţi separat pe Pământ! Însă în ochii lui Dumnezeu sunteţi toţi la fel, toţi sunteţi copiii mei!”
„La Medjugorje, Tatăl Ceresc vă va da haruri pentru care Îl Veţi preamări până la sfârşitul vieţii voastre pământeşti, dacă vă deschideţi inimile.”
Sfânta Fecioara Maria a apărut şi în alte câteva locuri în lume: Ucraina – la Pociaev, lăsând urma Tălpiţa Maicii Domnului; Istanbul – Biserica din Vlaherne, Lourdes, Fatima, dar la Medjugorje este ceva unic, căci aici Regina Păcii apare de 36 ani zilnic neîntrerupt în viaţa tuturor pelerinilor care răspund chemării Ei şi iau drumul Medjugorje-ului.
Anual, în 24 iunie, are loc MARŞUL PĂCII unde participă credincioşi din toate colţurile lumii uniţi în rugăciune pentru pacea atât de necesară acum în lume.
Agenţia de turism – Vacanţa de Vis… de 10 ani alături de dumneavoastră
str. Someşului nr. 28, Sibiu • Tel. 0269/220221, 0721/210596
www.vacanta-de-vis.ro | BULGARIA • GRECIA • TURCIA… ORIUNDE ÎN LUME!
Mesaj la 170 de ani de învățământ militar
Mesajul Prof. univ. ing. Ioan Bondrea rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu ocazia aniversării a 170 de ani de învățământ militar românesc.
De mai bine de un secol și jumătate, uniforma militară impune respect și este un element de încredere pentru poporul român. Militarii sunt cei care au contribuit decisv, prin actele lor de vitejie, la marile momente care au modernizat și au transformat România în țara liberă în care noi trăim astăzi.
La 13 iunie 1847, din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu lua naștere prima școală militară de ofițeri din România. Tradiția militară și educațională a fost preluată apoi de una din cele mai importante instituții de învățământ militar din țară, Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Generații întregi de ofițeri care au reprezentat România cu cinste și onoare oriunde au fost solicitați să intervină, pe întreg globul, au ieșit de pe băncile și câmpurile de instrucție ale reputatei Academii sibiene.
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu este mândră de parteneriatul puternic pe care l-a dezvoltat la nivel local cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”. Colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior reprezintă un model și o dovadă că parteneriatele construite pe o bază solidă și bazate pe colaborare și sprijin reciproc, nu pot decât să contribuie la dezvoltarea întregii comunități.
La acest ceas de sărbătoare, când Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu sărbătorește 170 de ani de învățământ militar românesc, din partea întregii comunități academice a ULBS, doresc să adresez tuturor studenților și cadrelor militare un sincer La Mulți Ani!
Prof. univ. ing. Ioan Bondrea rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
Beyoncé – salon de maternitate de un million de lire sterline
Beyoncé va naşte gemenii în locuinţa sa din Hollywood, unde şi-a amenajat un salon de maternitate în valoare de un million de lire sterline, potrivit ziarului britanic The Mail on Sunday, citat de News.ro.
Beyonce a decis că va naște gemenii acasă, acolo unde au fost transportate în ultimele zile echipamente medicale, menite să ajute artista să aducă micuții pe lume când va veni momentul.
Prin instalarea echipamentului medical în locuinţa în valoare de 20 de milioane de lire sterline, cu nouă dormitoare, care i-a aparţinut Madonnei, Beyoncé şi Jay Z vor evita scandalul izbucnit în 2012, când s-a născut fiica lor, Blue Ivy, în spitalul Lenox Hill din New York.
Atunci, alţi pacienţi s-au plâns de anturajul mare al cântăreţei, spunând că au fost trataţi cu severitate fără justificare şi că au fost împiedicaţi să aibă vizitatori.
„Este vorba despre siguranţă şi intimidate. Nu se întâmplă în mod obişnuit ca o femeie însărcinată cu gemeni să nască acasă, dar Beyoncé a discutat cu doctorii”, a spus un vecin al cântăreţei.
„Îşi instalează o maternitate în locuinţa lor. Vor avea, de asemenea, o ambulanţă în aşteptare, pentru a o transporta la spitalul Cedars-Sinai, în cazul în care ea şi gemenii au nevoie de îngrijire la acolo. Jay Z este văzut intrând şi ieşind din locuinţă, dar nu şi Beyoncé”, a adăugat el.
Beyoncé şi Jay Z s-au căsătorit pe 4 aprilie 2008. Fiica lor, Blue Ivy, s-a născut pe 7 ianuarie 2012.
Sursa: news.ro
Charlie Hebdo a ironizat victimele atacului de pe London Bridge
Revista de satiră franceză Charlie Hebdo a publicat pe prima pagină a noului număr o caricatură care o prezintă pe Theresa May decapitată. Revista include şi un desen care ironizează victimele atacului terorist de pe London Bridge, informează The Telegraph, citat de News.ro.
Sub titlul ”Multiculturalism englez”, pe prima pagină a noului număr apare o caricatură în care Theresa May îşi ţine capul la subraţ, spunând: ”Ce este prea mult este prea mult!”.
Un desen din interiorul revistei prezintă un grup de oameni îngroziţi care aleargă pe lângă Big Ben – unul dintre ei ţinând o halbă cu bere. Ilustraţia este însoţită de mesajul: ”Sfaturi pentru slăbit de la Daesh (Statul Islamic)”.
Noul număr al revistei Charlie Hebdo a fost publicat la câteva ore după deschiderea poll-urilor alegerilor generale, marcate de atacuri teroriste în Londra şi Manchester, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 20 de persoane.
Sâmbătă noapte, trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market. Opt persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite.
Caricaturile au stârnit furia mai multor utilizatori ai reţelelor de socializare, care le-au numit ”îngrozitoare”.
”Îmi amintesc că am susţinut Charlie Hebdo după atacul asupra lor, doar pentru ca ei să ne ironizeze pentru atentatele care au avut loc la noi”, a scris un utilizator Twitter, adăugând hashtag-ul ”#LondonBridge”.
În ianuarie 2015, redacţia revistei Charlie Hebdo din Paris a fost atacată, după ce fusese ţinta unei serii de ameninţări în urma publicării unor caricaturi cu profetul Mahomed. În urma atacului au murit 12 persoane.
Sursa: news.ro
România, la Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim
Ministerul Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv, participă la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Ierusalim, eveniment bienal care reunește editori și scriitori, atât pentru schimburi în domeniul dreptului de autor, cât și pentru dezbateri literare la care participă un public numeros.
În cadrul târgului se decernează prestigiosul Jerusalem Prize unui scriitor care exprimă și promovează în mod activ ideea de libertate a individului în societate. În acest an, laureatul Jerusalem Prize este scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård. Mulți dintre laureații anteriori ai Premiului Ierusalim au primit ulterior Premiul Nobel pentru Literatură, printre aceștia numărându-se Bertrand Russell, Octavio Paz, V. S. Naipaul, Mario Vargas Llosa și J. M. Coetzee.
Invitații Ministerului Culturii și Identității Naționale la Ierusalim sunt scriitorii Riri Sylvia Manor, Adrian Alui Gheorghe, Adrian Popescu, istoricul Victor Neumann, filosoful Sorin Lavric și criticul literar Răzvan Voncu în calitate de moderator. Institutul Cultural Român le-a invitat la același eveniment pe scriitoarele Florina Ilis și Adina Rosetti.
Programul complet al evenimentelor româneşti la Târgul de Carte de la Ierusalim
Luni, 12 iunie
13:00 – Prezentare noi apariţii Editura Paideia. Participă: Ioan Bănşoiu, Camelia Botezatu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: ICR Tel Aviv
14:00 – Prezentare noi apariţii Editura Familia (Israel). Volumele: „Timpul și măștile” de Mirel Brateș; „Sus Cortina” de Alexandru Andy; „Observator în Israel” de Dragoș Nelersa; „Lumină în beznă” de Ada Shaulov Enghelberg; „Izvoare” – Revista Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba română; „Gazeta Românească” și „Revista Familiei” publicațiile originarilor din România în Israel.
Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Editura Familia (Israel)
Marţi, 13 iunie
13:00 – Prezentarea volumului “Bucuria de a nu fi perfectă”, de Riri Sylvia Manor. Participă: Riri Sylvia Manor. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi ICR Tel Aviv
14:00 – Prezentarea volumului “Luna Zadar”, de Adrian Alui Gheorghe. Participă: Adrian Alui Gheorghe. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
15:00 – “Naţionalism şi sectarism” – discuţie cu istoricul Victor Neumann. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Miercuri, 14 iunie
12:00 – Lansare volumelor “Cabala în Italia”, de Moshe Idel, şi “După colţ”, de Carol Feldman, apărute la Editura Hasefer. Participă: Moshe Idel, Carol Feldman, Alexandru Marinescu. Moderator: Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Editura Hasefer
14: 00 – Lectură de poezie Adrian Popescu. Participă: Adrian Popescu şi Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
15:00 – “Alterităţi discursive” – discuţie cu filosoful Sorin Lavric. Participă: Sorin Lavric şi Răzvan Voncu. Loc desfăşurare: standul României. Organizator: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Sursa: cultura.ro
FITS 2017 – Program ziua 4 (luni)
12:00
Piața Mică
Jocurile copilăriei
Katakrak
ESP / instalaţii / 2h
16:00
Teatrul Naţional „Radu Stanca”
Sărbători fericite
Regia: Cristian Juncu
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h45min
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Nerecomandat sub 14 ani
Preţ bilet: 40 lei; 30 lei
17:00
Biserica Romano-Catolică
Fado – între iubire şi păcat
Ana Sofia Varela
PRT / muzică fado / 1h
Preţ bilet: 20 lei
17:30
Piața Mică
Jocurile copilăriei
Katakrak
ESP / instalaţii / 4h
17:45
Pietonala Nicolae Bălcescu
Din ogradă, hai-hui pe stradă!
Groupe Démons et Merveilles
FRA / teatru / 45min
18:00
Fabrica de Cultură (Sala Faust)
În adâncuri
Regia: Yuri Kordonsky
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
ROU / teatru / 3h15min (cu pauză)
Spectacol în limba maghiară
Traducere în limbile română și engleză
Preţ bilet: 40 lei; 30 lei
18:00
Colegiul Naţional „Octavian Goga” (Sala de sport)
N-ai tu treabă!
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul ACT
ROU / teatru / 1h15min
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Nerecomandat sub 12 ani
Preţ bilet: 40 lei
18:00
Teatrul Gong (Sala parter)
Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal
Regia: Zoltán Balázs
Trap Door Theatre
USA / teatru / 50min
Spectacol în limba engleză
Traducere în limba română
Preţ bilet: 30 lei; 25 lei
18:00
Academia Forţelor Terestre
Rezistenţă (Happening)
Un spectacol de: Ioana B. Jucan
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu & Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
ROU / teatru / 1h20min
Spectacol în limba engleză
Preţ bilet: 30 lei; 25 lei
18:30
Pietonala Nicolae Bălcescu
Nălucirile unui somnambul
Demain on change tout
FRA / muzică / 45min
19:15
Pietonala Nicolae Bălcescu
Suflet de statuie
Teatrul Vostru
ROU / teatru / 1h
20:00
Sala BRD Scena9 (Redal Expo)
Vertigo 20
Coregrafia: Noa Wertheim
Vertigo Dance Company
ISR / dans / 1h
Spectacol în limba engleză
Preţ bilet: 40 lei; 30 lei
20:00
Teatrul Gong (Sala etaj)
Împăratul muștelor
Regia: Mirela Nistor
Trupa de teatru DRAMA CLUB a C.N. ,,A.T. Laurian” Botoșani
ROU / teatru / 1h
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Nerecomandat sub 12 ani
Preț bilet: 20 lei
20:15
Pietonala Nicolae Bălcescu
Din ogradă, hai-hui pe stradă!
Groupe Démons et Merveilles
FRA / teatru / 45min
21:00
Pietonala Nicolae Bălcescu
Omul-Pasăre şi orchestra lui neobişnuită
Demain on change tout
FRA / muzică / 45min
21:00
Biserica Fortificată Cisnădioara
Eu, din ochii celuilalt
Regia: Abigail Browde & Michael Silverstone
600 HIGHWAYMEN
USA / teatru / 1h10min
Spectacol în limba engleză
Nerecomandat sub 12 ani
Preţ bilet: 30 lei; 25 lei
22:00
Teatrul Naţional „Radu Stanca”
Martiri
Regia: Radu-Alexandru Nica
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secția Germană
ROU / teatru / 1h45min
Spectacol în limba germană
Traducere în limbile română și engleză
Nerecomandat sub 16 ani
Preţ bilet: 40 lei; 30 lei
22:00
Fabrica de Cultură (Sala Lulu)
Iarna
Regia: Mihai Mănuțiu
Teatrul Nottara
ROU / teatru / 1h10min
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Preţ bilet: 40 lei; 30 lei
22:00
Colegiul Naţional „Octavian Goga” (Sala de sport)
N-ai tu treabă!
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul ACT
ROU / teatru / 1h15min
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Nerecomandat sub 12 ani
Preţ bilet: 40 lei
22:00
CAVAS – ULBS
Iubirea la oameni
Regia: Bogdan Sărătean
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu & Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h50min
Spectacol în limba română
Traducere în limba engleză
Nerecomandat sub 16 ani
Preţ bilet: 20 lei
Crin Antonescu: Și Brătianu dacă învie nu mă întorc în politica activă
Crin Antonescu și-a reafirmat, duminică, hotărârea de a nu se întoarce în viața politică, nici chiar dacă alegerile pentru funcția de președinte al PNL ar fi câștigate de Cristian Bușoi, față de care și-a afirmat public susținerea, transmite Agerpres. „Indiferent cine, și Brătianu dacă învie, Ionel, care vreți dumneavoastră, nu mă întorc în politica activă, pentru că nu am plecat din politica activă din motive care țin de un om, ci am plecat din motive pe care le-am explicat de atâtea ori încât nu e cazul să reiau. Nu, dar nu mi-e indiferent, mi-aș dori un Partid Național Liberal care să facă (…) opțiunea Bușoi, chiar dacă eu, nici în acest caz, nu voi mai avea niciodată un rol activ în acest partid sau în viața politică”, a declarat Antonescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Fostul președinte al PNL a apreciat, totodată, că liberalii ar da dovadă de viziune dacă ar vota în majoritate, la viitorul congres, pentru ca funcția de președinte al partidului să fie ocupată de Cristian Bușoi. „Dacă ceva în mintea unei majorități dintre alegătorii PNL la acest congres s-a schimbat, în sensul de a înțelege că trebuie să se întoarcă spre societate, spre lume, spre viitor, spre noile date și coordonate ale politicii în România și nu numai în România, atunci va câștiga Bușoi. Dacă vor fi preocupați în majoritate de micile înțelegeri pe termen și pe spațiu foarte mic, de aranjamentele minore, care nu bat eventual decât până la următoarele numiri în posturi, când le va veni rândul la guvernare, atunci probabil că prima șansă e a lui Orban”, a spus Antonescu.
Întrebat dacă a constatat o susținere pentru Cristian Bușoi din partea președintelui Klaus Iohannis, fostul lider liberal a exclus ipoteza unei intervenții a șefului statului în alegerile interne din PNL. „Eu cred că am putut vedea cu toții (…) că președintele Iohannis nu s-a amestecat, dar deloc, în aceste alegeri din interiorul partidului. Legenda conform căreia administrația Iohannis ar ține cu dinții să-l vadă pe Bușoi președinte cred că s-a răsuflat. Parcă îmi aduc aminte că Ludovic Orban a fost până la Cotroceni să aibă o întrevedere cu președintele înainte de a-și depune candidatura, și nu Cristian Bușoi. Până la urmă cred că e normal că președintele și-a văzut de treburile sale (…), Partidul Național Liberal își face singur alegerea și sper să facă alegerea bună”, a afirmat fostul președinte al PNL.
În opinia sa, un parteneriat între președintele Iohannis și PNL va exista în continuare, indiferent cine va ajunge la conducerea partidului. „Partidul Național Liberal probabil că va rămâne, indiferent cine câștigă aceste alegeri, un partid în parteneriat cu președintele, asta e limpede. (…) Cred că este important și pentru președinte, nu doar pentru Partidul Național Liberal (…). Nici Orban, nici Bușoi nu anunță și nu vor face vreo revoluție din punctul ăsta de vedere, pentru că nici nu e cazul, dar e important pentru președinte să aibă un partener eficient”, a mai spus Crin Antonescu.
O treime dintre alegători au votat, duminică, în România
Circa 33% dintre cei aproximativ 630.000 de alegători așteptați la urne duminică în cadrul alegerilor locale parțiale s-au prezentat pentru a vota până la ora 21,00, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente, informează Agerpres. Cea mai mare prezență se înregistra, la ora 21,00, în județele Sălaj — 81,53 %, Alba — 77,32 % și Caraș Severin — 78.27%. În județul Dolj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al Craiovei, s-au prezentat la urne doar 19,02% dintre alegători. De asemenea, în județul Gorj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, prezența la urne la ora 21,00 era de circa 31,92%. În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe s-au desfășurat, duminică, alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, în condițiile în care unii dintre edili au fost aleși parlamentari la scrutinul din decembrie 2016 sau alții au fost condamnați pentru diferite infracțiuni și, astfel, nu-și mai pot exercita mandatul.


