Mi se pare că un val de nemulțumire din ce în ce mai mare pune stăpânire pe România. Încet, dar sigur, unda străbate tot mai multe medii, tot mai multe zone și cuprinde tot mai mulți oameni. Ceea ce părea, în februarie, în timpul protestelor de stradă, apogeul nemulțumirii din România, cred că ar putea fi nimic pe lângă ceea ce se prefigurează.
E drept că adoptarea OUG 13 a scos lumea în stradă în cel mai mare protest de după Revoluție, dar protestele și grevele din ultima perioadă, generate, în principal, de nemulțumiri financiare, nu numai că ar putea scoate mult mai mulți oameni pe străzi, dar afectează în cel mai crunt mod activitatea întregii țări.
Doar în ultima lună au protestat, într-un fel sau altul, angajații din administrațiile fiscale, vameșii, comisarii Gărzii de Mediu, controlorii de trafic, polițiștii și mecanicii de locomotivă.
Așa că am avut încasări mai mici la bugete – de parcă ne-am fi permis acest lucru, nemulțumiri în vămi, proiecte întârziate din lipsa avizelor de mediu, oameni care n-au ajuns la destinație și riscul blocării unei țări întregi.
Salariile prea mici sau inechitabile față de munca depusă, condițiile de lucru și discrepanțele din sistem sunt cele care-i nemulțumesc pe majoritatea. Legea salarizării unitare – care ar fi trebuit să lămurească lucrurile acestea și care ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie – se pare că n-a lămurit mai nimic, din contră, i-a nemulțumit pe majoritatea. Unii – cum sunt angajații ROMATSA – mai vor depolitizarea sistemului. Cred că mulți alții și-ar dori acest lucru, dar n-au avut curajul să o ceară răspicat.
Legea salarizării și prevederile ei îi nemulțumesc și pe muzeografi. Chiar dacă cei de la Sibiu au anunțat că vor să rezolve pașnic această problemă, în alte muzee din țară angajații se pregătesc să boicoteze proiecte mari, cum ar fi Noaptea Muzeelor.
Lucrătorii din celelalte instituții sibiene aflate în conflict de muncă s-au raliat acțiunilor din țară, așa că am avut grevă de avertisment la Administrația Finanțelor Publice, chiar în această săptămână, grevă generală la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sibiu, grevă de avertisment a controlorilor de trafic din Aeroportul Sibiu, ca să nu mai vorbim de trenurile care au stat blocate o zi întreagă în gările din județ, pe durata grevei de avertisment a angajaților CFR.
Valul de nemulțumire a fost observat și de organismele internaționale, Confederaţia Sindicală Internaţională afirmând, într-un document transmis Guvernului, că „dialogul social şi negocierea colectivă sunt practic inexistente” în România.
 
 

Punerea sub acuzare a președintelui american Donald J. Trump a devenit cvasi-inevitabilă. E cel mai important eveniment la scară globală ce va afecta relațiile internaționale și politicile europene. De ne-ar interesa pe noi acest eveniment politic din Statele Unite?

În primul rând, S.U.A. sunt cel mai important actor politic la nivel internațional și prestigiul, influența sau puterea Statelor Unite sunt incontestabile. Pentru Europa, traiectoria aleasă deseori în siajul și în tandem cu Statele Unite e o relație de simbioză docilă, dar și necesară. Pentru România, apartenența la Uniunea Europeană și dar și parteneriatul strategic cu Statele Unite sunt chestiuni ce domină cu autoritate joaca noastră de-a baronul corupt între un pierzător de profesie ca Bușoi și un condamnat mustăcios ca Dragnea.

Realitatea globală pe care ne încăpățânăm cu determinare să o ignorăm ne subordonează acțiunile politice, economice, de dezvoltare și de estimare a viitorului acestei societăți. Pierderea mandatului prezidențial de către Donald Trump ar arunca la coș populismul, acestă scurtătură a politicii iubită cu ardoare și de politicienii români. În ciuda unui pesimism acerb și a unui an 2016 dezamăgitor, descoperim nu numai radicalizarea Turciei în drumul spre islamizare, ci și o gură de aer proaspăt dinspre Occident. În Austria a fost ales un președinte moderat după două exerciții electorale cu emoții. În Olanda populiștii lui Wielders au pierdut și Rutte se menține la putere. Frontul Național, o sperietoare de extremă dreaptă, nu numai că a fost învins, dar după alegerea lui Macron tot spectrul politic francez se află într-o disoluție totală. Franța își reevaluează nu numai modul de a face politică de partid, ci chiar tradițiile celei de-a cincea republici. În Germania, atât de blamată de canalele de propagare de informații false sprijinite de Kremlin, CDU câștigă alegerile regionale anunțând un nou foarte probabil mandat de cancelar federal pentru Angela Merkel. În ciuda unui Brexit stupefiant, a unui Putin extrem de activ și a unui președinte american catastrofal, lumea occidentală și-a găsit calea și resursele pentru a remedia lanțul de crize cu care a fost confruntat.

Marele pericol economic și de concurență globală din partea Chinei, umflat artificial ca măsură de erodare a prestigiului american, se fâsâie lung în ciuda speranțelor unei Rusii înfrânte de evoluția evenimentelor. Perspectiva viitorului rămâne sub influența vestului al cărui declin îi e cântat prohodul de decenii. Economia, tehnologia, echilibrele sociale, evoluțiile științifice și influența culturală masivă sunt preponderent ancorate în emisfera vestică. Da, Europa e în competiție cu Statele Unite și e departe de a îi contesta supremația. Suntem departe de federalizarea continentală și de armata europeană, iar România, la 10 ani de la aderare, încă se dezmeticește cu greutate și calcă cu entuziasm pe greblă. Gabriela Firea, Dragnea, Tăriceanu și gașca de pierzători garantați din PNL preferă să trateze lumea ca niște țațe de provincie. E alegerea politică a unor actori minori cu mize mici. Realitatea asta ce ne înconjoară însă ne mestecă și ne înghite chiar dacă ne pasă sau nu de ea.

Întâlnirea cu câte un om simplu, dintre aceia care (mai) alcătuiesc România profundă, cea care nu se vede la televizor dar iese la iveală la câte o zi însemnată din calendarul creştin sau la câte o canonizare de sfinţi, cum a fost săptămâna aceasta la Putna, este o binecuvântare. Dacă eşti atent, ai bun prilej de înţelepţire. Prilejuri dintr-astea sunt tot mai rare şi de aceea zic, întâlnirea cu un român de viţă veche, dintre cei cuviincioşi şi cu frică de Dumnezeu, poate să te lumineze cum nici cu gândul nu gândeşti.

Aşa şi întâlnirea, deunăzi, cu tanti Anica – mărunţică, zglobie şi vorbăreaţă – pe care o găseşti din când în când în piaţă la Cibin cu ierburile ei aromate de prin grădină şi păduri. Nimic nu o încântă mai mult, decât să-i dai prilejul să comenteze actualitatea românească şi garantat, o face cu mai mare pricepere ca mulţi „analişti consacraţi”. Aşa că am întrebat-o ce a mai văzut nou la televizor şi răspunsul a venit prompt: „ Ia, o grozăvie ! O sălbăticiune bătea o fată !! Doamne miluieşte, apără şi păzeşte!” Şi şi-a făcut cruce cu mare milă, dar nu atât pentru fata care a încasat-o ca-n filme, ci pentru „sălbăticiunea ceea”, după cum mi-a spus.

Şi-a dat seama imediat că România are o problemă majoră prin sălbăticirea femeilor şi probabil ştie din străbuni că, atunci când Dumnezeu vrea să binecuvânteze lumea îi dăruieşte femei sfinte, iar când urmează osândirea ei pentru înmulţirea fărădelegilor, apocalipsa vine prin perversitatea femeii, prin pervertirea rolului ei de izvor de viaţă în izvor de moarte. Desigur, tanti Anica n-a citit tratate de lingvistică, dar nu cred că există termen mai potrivit decât „grozăvie”, pentru a încadra femeia bătăuşă, agresivă, fără frână – puteţi vârâ aici şi educatoarele defecte, care terorizează pruncii daţi lor în grijă – în definirea unei probleme sociale grave pe care, deocamdată, nu suntem în stare s-o gestionăm. Nici nu judecă pe nimeni, dar între victimă, „o fată” (deci un om) şi agresoare (o sălbăticiune) este o mare diferenţă de încadrare în termeni. Iar la folosirea sufixelor tanti Anica este as. Căci una e când spui „băbuţă”, cu sufixul simpatiei şi altfel sună „băbăciune”, cu sufixul încărcat de urât, descompunere şi care te face să stai la distanţă ca de o mortăciune. Ba mai mult, o decade chiar din apelativul de „animal sălbatic”, căci acesta a fost creat de Dumnezeu cu scop precis în natură şi de el stai la distanţă cu respect. Şi ce mai face tanti Anica ? Se roagă pentru amărâta fără frână, dar şi speră să o ferească Dumnezeu de o astfel de noră şi „mamă” a nepoţilor ei!

Curat analist, tanti Anica!