Acasă Blog Pagina 5136

Au început lucrările de modernizare pe 3 străzi

3 străzi din localitatea Bazna au intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare. De câteva zile utilajele societății care se ocupă de această investiție au ajuns la Bazna și au început lucrul efectiv pe cele 3 străzi. Reprezentanții Primăriei Bazna sunt optimiști în privința acestui proiect, lucrările la toate cele 3 străzi urmând să fie finalizate în aproximativ 60 de zile. De asemenea, primarul din Bazna, Lucian Scumpu, spune că în cazul în care vor exista fonduri. și alte străzi din centrul de comună vor beneficia de lucrări de intervenție și modernizare. „De câteva zile am început lucrările pe un număr de 3 străzi din Bazna. Dacă totul merge conform planului nostru, în 60 de zile investiția ar urma să fie finalizată. Dacă vom dispune de fonduri vom interveni și pe alte străzi din Bazna”, a spus Scumpu.

Primăria asigură 90% din finanțarea proiectelor oamenilor. Unde se întâmplă asta

Idee extrem de interesantă a reprezentanților Primăriei din Copșa Mică. Începând cu anul acesta, Primăria Copșa Mică pune la dispoziția locuitorilor orașului o linie de finanțare pentru micro-proiecte cetățenești, din dorința de a implica mai mult locuitorii în gospodărirea orașului. Concret, copșenii pot solicita sume de bani pentru refacerea trotuarelor din fața blocurilor, zugrăvirea blocurilor sau diferite alte lucrări care privesc gospodărirea orașului.  Suma maximă pe proiect este de 2.200 de euro, iar proiectul trebuie să rezolve o problemă locală a cetățenilor şi una generală a orașului.  Copșenii interesați de astfel de lucrări pot obține o finanbțare nerambursabilă, iar cei care solicită finanțările trebuie să îndeplinească două condiții: să fie la zi cu plata impozitelort și taxelor locale și să asigure cofinanțarea de 10% a proiectului. Prima depunere a proiectului va avea loc în luna iunie.

Tania Agache, vicecampioană naţională U18 cu formaţia sa de club

0

Tania Agache1Tania Agache a cucerit pentru al doilea an la rând o medalie la baschet sub 18 ani. După ce în sezonul trecut, sibianca obţinea titlul de Campioană naţională cu echipa CSŞ Alexandria, în acest an, ea a câştigat argintul cu formaţia ACS Napoca Baschet Cluj. Turneul final a avut loc la Târgu Secuiesc în perioada 26-30 aprilie. Au participat cele mai bune opt formaţii ale României. Clujencele veneau în postura de echipă neînvinsă, iar până în finală au continuat trendul victorios, ajungând la 24 de partide câştigate la rând. În ultimul act, ele au fost învinse de CSŞ CSM Târgovişte, 68-55. „Sunt foarte mulţumită de rezultatul de la U18. Am muncit, am luptat şi am crezut în şansele noastre până în ultima secundă. Atuul echipei a fost talia, forţa, agresivitatea şi încrederea în sine. Având în vedere că acum mi-am terminat junioratul, pot spune că l-am încheiat frumos, chiar dacă nu am câştigat finala. La Cluj este o echipă frumoasă, cu fete tinere care au potenţial şi o ambiţie de invidiat. Sunt mulţumită şi mândră de fete, şi de tot staff-ul”, spune Tania.
ACS Napoca Baschet Cluj: Tania Agache, Oana Morar, Nicolette Orban, Roberta Carla Salatioan, Alexandra Andreea Moldovan, Paula Rebeca Coroian, Denisa Marcela Focşa, Irina Mihaela Parău, Petra Irimeş, Daniela Topan, Ioana Alexandra Mureşan şi Denisa Rusu; antrenor principal, Carmin Artemie Popa.

Tania Agache4
Revenită după ligamente încrucişate şi menisc                                                                                   
Pentru Tania Agache, turneul final a însemnat şi revenirea pe teren într-un meci oficial după 7 luni de inactivitate. Jucătoarea a lipsit datorită unei accidentări la ligamentele încrucişate (rupte) şi la menisc. A fost cea mai grea perioadă din viaţa ei de sportivă, având chiar momente când a fost aproape să renunţe. „Perioada aceasta pot să spun că a fost una din cele mai grele. Nu doar fizic, ci psihic foarte mult. Am muncit dublu, am strâns din dinţi şi am tras ca după recuperare să devin mai puternică decât am fost vreodată. Recuperarea a fost una foarte grea. Am avut momente în care am vruţ să renunţ, ceea ce nu îmi stă în fire. Însă, trebuie să le mulţumesc oamenilor care s-au ocupat de mine şi m-au sprijinit toată această perioadă: părinţilor mei, întregii echipe, persoanelor importante din viaţa mea, dar şi lui Phany Ududec (cel care s-a ocupat de recuperare), care a tras de mine în fiecare zi să-mi înving temerile şi să-mi depăşesc potenţialul”, îşi aminteşte baschetbalista.


Reîntoarcerea pe terenul de baschet a fost lucrul care îi lipsea cel mai mult, iar acum că a terminat junioratul nici prin gând nu îi vine să nu continue sportul pe care îl adoră. Ea îşi doreşte să joace în Liga I şi în viitor să ajungă în LNBF. Tania Agache a fost iniţiată în acest sport la CSŞ Sibiu de către antrenorul Lucian Negru. „Revenirea după accidentare a fost ca o „gură de aer proaspăt”. Îmi era dor de baschet. M-am simţit din nou eu după o perioadă în care am simţit că o mare parte din viaţa mea lipsea. Îmi doresc să joc în continuare. Nu vreau să mă opresc aici. Acum că am terminat junioratul, îmi rămâne Liga I şi sper, ca în viitorul apropiat să am şanse şi pe mai departe. Asta depinde doar de mine, de munca şi de evoluţia pe care sper să  o am de acum înainte”, a declarat Tania Agache.
Tania Agache

Din weekend oamenii pot admira din nou Straja Cetății

O mai veche idee a administrației medieșene va fi din nou pusă în practică de la acest sfârșit de săptămână. Este vorba despre Straja Cetății, care va putea fi admirată din nou începând din acest weekend. Straja  sau miliția urbană era formată din mica nobilime care conducea cetatea și era compusă din reprezentanții breslelor din acea perioadă și din mercenari plătiți de comunitate, și asta deoarece calfele instruite erau mai bine folosite în atelierele de producție. Aceste grupări apărau cetatea de invazii, de hoți și ajutau comunitatea în caz de incendii și calamități naturale. Armamentul si echipamentul erau defensive. La nevoie se folosea și echipament de luptă și de atac. În timpurile noastre, Straja este formată din tineri voluntari care patrulează prin Mediaș, între principalele porți de intrare în cetate, pentru a pune în valoare vechea cetatea recent renovată. Straja este o structură militară compusă din infanteriștii cu halebarde și lăncii ca arme principale, arbaletiști, un detașament de arcași și un detașament de arme de foc cu paveze mari. Străjerii au îmbrăcăminte de lână și cânepă sub cămașa de zale. Armura compusă din zale de metal este cel mai longeviv echipament militar,  care pe la finalul secolului XV dispare aproape în totalitate fiind înlocuit de armura confecționată din plăci de metal. „De la acest sfârșit de săptămână ne putem bucura de Straja Cetății, la Turnul Forkesch. În acest fel începem să valorificăm turnurile din ce în ce mai mult. De altfel, dorim să deschidem aceste turnuri medievale după ce vom termina proiectul de dotare a acestor turnuri”, a spus Christine Thellmann.

Provocare inedită pentru copii, de 1 iunie

Cei mai mici locuitori ai Mediașului au parte de o provocare inedită de Ziua Internațională a Copilului. Pentru 1 iunie, reprezentanții administrației locale îi provoacă la concursul „Mediașul de Poveste”. În acest fel, reprezentanții administrației locale vor să vadă cum își închipuie copiii Mediașul medieval, scopul principal al acestui concurs fiind acela de a aduce conceptul de cetate medievală a orașului cât mai aproape de generațiile tinere. Cei mici pot participa la concurs cu lucrări de sculptură, desen, pictură, piese de teatru și diferite povești. În afara acestui concurs, copiii din municipiul Mediaș vor avea parte și de alte surprize pregătite de către primărie. „Pentru 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, am pregătit pe lângă clasicele evenimente pentru cei mici de la pictură, desene sau figurine, am pregătit și o provocare pentru cei mici și anume „Mediașul de Poveste”. Acest lucru înseamnă că cei mici vor trebui să își imagineze, alături de părinți și profesori, cum văd ei acest concept de Mediaș medieval. Îi așteptăm cu lucrări de desen, pictură, sculpturi, povești, cu piese de teatru de ce nu, cu tot ceea ce își imaginează un copil despre ceea ce înseamnă Mediașul medieval. Acest lucru l-am considerat oportun deoarece este important să aducem identitatea istorică, identitatea de cetate medievală mai aproape de cei tineri, să nu se piardă”, a spus Christine Thellmann, viceprimarul Mediașului.

Activitatea a 4 exploatari forestiere, sistată de Garda de Mediu

Una dintre principalele preocupări ale Gărzii Naționale de Mediu este modul în care sunt respectate prevederile legislației de mediu în cazul exploatarilor forestiere.
În acest sens, în ultimele 12 luni, la nivelul Comisariatului Judetean Sibiu, comisarii Garzii Nationale de Mediu au efectuat controale privind verificarea modului in care agentii economici care desfasoara activitati de exploatare forestiera respecta prevederile legale in domeniul protectiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservarii habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, precum și gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase.
Urmare a acestor actiuni de control, comisarii Garzii Nationale de Mediu au dispus 4 sistari de activitate si au aplicat amenzi contraventionale, in valoare totala de 341.000 de lei. Garda Nationala de Mediu avertizeaza, pe această cale, operatorii economici care desfășoară activități de exploatare forestieră, ca aceste acțiuni vor continua, iar în caz de nerespectare a legislației protecției mediului amenzile vor fi usturatoare

Concerte, parade și lupte cavalerești în primul weekend din iunie

Municipalitatea medieșeană a stabilit data la care va avea loc gala de deschidere a manifestărilor dedicate împlinirii a 750 de ani de atestare documentară a municipiului de pe Târnava Mare. 3 iunie este data aleasă, în ziua respectivă urmând să aibă loc mai multe manifestări pentru toate categoriile de medieșeni. Astfel, va fi organizat un simpozion la care vor participa reputați istorici, dar și parade și lupte cavalerești în centrul istoric al orașului sau în zona monumentelor din oraș. Și tinerii vor avea partea lor de distracție, în 3 iunie urmând să fie organizate o serie întreagă de concerte în Mediaș. „În data de 3 iunie este gala de deschidere a manifestărilor Mediaș 750. Gala va debuta cu un simpozion unde am invitat prestigioși profesori de istorie din țară și din oraș pentru a participa cu lucrări la acest simpozion. Partea de distracție va fi asigurată de o paradă a costumelor medievale și lupte cavalerești, care vor anima zona centrală a Mediașului, dar și zona monumentelor istorice. Spre seară avem și concerte pregătite pentru medieșeni. Nu aș vrea să divulg deocamdată nume, însă pot să spun că merită ca medieșenii să rămână în oraș în zilele de 1,2 și 3 iunie”, a spus viceprimarul Mediașului, Christine Thellmann.

Două șoferițe rănite într-un accident rutier pe DN 1

Accident rutier, miercuri dimineața, pe Drumul Național 1. Evenimentul rutier s-a produs la intrarea în Apoldu de Sus dinspre Miercurea Sibiului. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, o șoferiță a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism condus regulamentar de o altă femeie. Ambele conducătoare auto au fost rănite în urma accidentului rutier. „O conducătoare auto a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un atutoturism condus regulamentar. Ambele conducătoare auto sunt rănite ușor. Nu sunt probleme de trafic în zona producerii accidentului”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Tabără pentru copiii din Parohia Gușterița II

În perioada 19-23 aprilie, un grup de 13 elevi cu vârste între 13-16 ani a participat la o tabără la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Măgura – Jina, județul Sibiu, organizată de Parohia Sibiu – Gușterița II.  Tinerii sibieni au participat la tabără împreună cu preotul Marius Tofan de la Parohia Sibiu-Gușterița II și au avut parte de un program cu activități de creație, educative și duhovnicești.
La cea de a doua tabără organizată de Parohia Gușterița II, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Măgura – Jina, au participat 12 copii cu vârste între 8 și 12 ani, în perioada 26 – 30 aprilie. Copiii au participat la Sfânta Liturghie, s-au spovedit, împărtășit artasanie și au ascultat o scurtă cateheză despre Sfânta Împărtășanie și Spovedanie. De asemenea, copiii au participat la ateliere de confecționat opinci, la o drumeție care a inclus și vizita la coliba unui cioban din apropiere, drumeție cu cântece de tabără la chitară, jocuri și activități de autocunoaștere și dezvoltare personal, vizionare de filme cu învățături creștine și la o prezentare despre alimentația sănătoasă, conform celor precizate de pr. Marius Tofan, de la biserica din Gușterița.
Următorul proiect al Parohiei Gușterița II va avea loc pe 28 mai, când va fi organizat un concert susținut de copii și tinerii din parohia sibiană, la chitară și alte instrumente muzicale. Concertul va avea loc în curtea bisericii din cartierul Gușterița și va fi dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, conform celor precizate de pr. Marius Tofan. În Parohia Sibiu – Gușterița II se organizează constant activități cu grupul de tineri și copii din comunitate.
Sursa: Mitropolia Ardealului

Peste 3.200 de elevi, sustin Evaluarea Nationala la clasa a IV-a

Evaluarea Națională la clasa a IV-a debutează săptămâna aceasta.

Astfel, 3.261 de elevi inscrisi în clasa a IV-a – din judeţul Sibiu – sustin, in 3 mai, proba scrisă la Limba română conform calendarului şi metodologiei de organizare şi desfășurare a acestor examene, aprobate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

În 4 mai, elevii de clasa a IV-a vor susţine proba scrisă la Matematică, iar în 5 mai elevii de la şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale ( germană/maghiară ) vor avea de susţinut proba scrisă la Limba maternă.

Rezultatele obținute la aceste evaluări nu se vor înregistra în catalogul clasei și vor fi valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților/ reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Sibienii și rășinărenii, invitați la Zilele Tineretului 2017

Vineri și sâmbătă, 5 și 6 mai  este destinata activitatilor care marchează Zilele Tineretului, atât în municipiul Sibiu cât și în Rășinari. Evenimentul este cofinantat de Ministerul Tineretului si Sportului prin Direcţia Judeţeana pentru Sport  şi Tineret Sibiu, Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale „Cindrelul- Junii”, Primăria Comunei Rășinari prin Asociația CREATIV. Organizatorii evenimentului sunt Direcţia Judeţeana pentru Sport şi Tineret Sibiu și Asociația CREATIV Activităţile din programul stabilit au în vedere desfăşurarea unor acţiuni prin care să conştienţizeze comunitatea sibiană și rașinareană de forţa artistică şi valoarea tinerilor din municipiul și județul Sibiu.
Program eveniment:
Sibiu, Vineri 5 mai 2017- Parcul SubArini, zona Stadionul Municipal, 17.00-22.00
Activități sportive 15.00- 17.00                                                                                                                     Ștafete, jocuri dinamice, concursuri, jocuri sportive( baschet, handbal, tenis de masă)
Regatul Sălbatic – Proiect educațional interactiv de mediu cu autocar ( centru educațional)
ARTGOTICA- Reprezentație animație stegari si proiecție
SUSURBIA 11- 20.00                                                                                                                                                                                                                  RECITAL HARA- 20.30
 
Rășinari, Sâmbată, 6 mai 2017, 19.45- Zona Caminul Cultural Rășinari
ARTGOTICA- Reprezentație animație stegari si proiecție
COMPANIA DE TEATRU BECOME – Spectacol interactiv
Greu și CosSim- 20.00                                                                                                                                         RECITAL HARA- 20.30
Parteneri:
Centrul de Tineret Sibiu, Centrul de Tineret Rașinari
Asociația Gal Marginimea Sibiului, Asociaţia Internaționala de Tineret „BECOME” , Asociaţia Dram Center 07
Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu
Clubul Sportiv Școlar Sibiu, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Hygeia- Școala Sportivă Sanitară, Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Trafic rutier îngreunat pe Valea Oltului din cauza lucrărilor la Cârligu Mic

Circulația autovehiculelor se va desfășura cu dificultate pe Valea Oltului între Călimănești și Brezoi până după jumătatea lunii iunie. În judeţul Vâlcea, începând cu data de 2 mai 2017 până în data de 20 iunie 2017, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 200+615 şi 201+265 de metri (între Călimăneşti şi Brezoi), se vor executa lucrări la viaductul Cârligu Mic. Circulaţia se va desfăşura pe o bandă, alternativ, cu ajutorul semafoarelor electrice sau al piloţilor de trafic. Excepţie va face perioada 1-5 iunie 2017, când restricţiile vor fi ridicate.