Acasă Blog Pagina 514

O primărie a început amendarea localnicilor care nu au aveau polițe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale

Premieră în România: o primărie a decis amendarea locuitorilor care nu aveau polițe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale.

Localnicii din comuna ilfoveană Corbeanca s-au dus la primărie să ceară explicații, după ce au primit acasă amenzile pentru lipsa asigurărilor obligatorii. Unii le-au și plătit, alții nu, anunță tvrinfo.ro.

Până în prezent, Primăria Corbeanca a dat aproape 1.800 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 900.000 de lei.

Sunt primele sancțiuni acordate de o autoritate locală pentru lipsa asigurării obligatorii a locuințelor împotriva dezastrelor naturale, în cei 17 ani de când exsită legea.

Legea care prevede sancțiuni este în vigoare încă din 2008, dar asigurări sunt puține: doar pentru o locuință din patru există polițe împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren.

Lipsa amenzilor este unul din principalele motive pentru care oamenii nu și-au asigurat casele.

„Suntem amendați cu 500 de lei, pentru că nu am făcut asigurare. N-am completat-o. Pentru că am avut până în septembrie.

Am primit o amendă pentru două locuințe. Eu, practic, locuiesc într-o locuință, nu am două. Și am făcut solicitare acum la primărie să o scot din locuință în anexă gospodărească, pentru că este un coteț. E o casă veche.

Am venit doar să fiu sigură că nu voi primi așa ceva”, a spus o localnică.

„Motivul este respectarea legii. Trebuie să încetăm să ne furăm căciula. Această lege este una care pune la adăpost proprietarii de imobile pentru eventualitatea în care are loc un dezastru natural și locuința lor este afectată.

Una este să îi dau eu 10.000 de lei ajutor de urgență, că îmi permite legea asta, și alta este să primească 100.000 de lei de la statul român, pentru că a avut asigurare”, spune Ştefan Adrian Apăteanu, primarul comunei Corbeanca, județul Ilfov.

Prețul unei polițe este de 50 sau 130 de lei pe an, în funcție de tipul locuinței.Proprietarii care nu au o poliță de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, potrivit legii. Cei amendați pot plăti în termen de 15 zile doar jumătate din minim, adică 50 de lei.

În prezent, în toată țara, aproximativ trei locuințe din patru sunt neasigurate împotriva dezastrelor naturale. Specialiștii susțin că lipsa amenzilor este una dintre principalele cauze pentru numărul mic de polițe obligatorii pentru proprietăți.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Un tânăr a căzut cu motocicleta pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu

Un sibian de 24 de ani a fost rănit, miercuri seara, după ce a căzut cu motocicleta pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe Șoseaua Alba Iulia, un sibian în vârstă de 24 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit la acest eveniment rutier.

Tânărul în vârstă de 24 de ani a suferit multiple contuzii și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Încep problemele medicale: 17 cazuri de gripă în județul Sibiu în ultima săptămână

Cea de-a treia săptămână de supraveghere a evoluției infecțiilor respiratorii acute și gripei aduce o creștere a numărului de pneumopatii și a cazurilor de gripă clinică, dar și o scădere ușoară a infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare.

Astfel, în perioada 13-19 octombrie 2025 au fost raportate de către medicii de familie un număr de 17 cazuri de gripă clinică, în creștere comparativ cu săptămâna trecută când nu a fost raportat niciun caz, dar și comparativ cu perioada similară a anului trecut, când a fost înregistrat un singur caz.

Cele mai multe diagnostice au fost puse persoanelor încadrate în grupa de populație activă. Este vorba despre forme ușoare de boală, în care nu a fost nevoie de internare.

În perioada menționată, au fost raportate un număr de 1609 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în scădere cu 134 de cazuri comparativ cu săptămâna trecută și la egalitate cu săptămâna omoloagă din 2024.

Și numărul internărilor este în scădere comparativ cu săptămâna trecută. În 34 de cazuri (2,11% din totalul îmbolnăvirilor) medicii au recomandat internarea persoanelor diagnosticate. Cei mai afectați de boală au fost copiii dar și cei înadrați în vârsta de populație activă.

În ceea ce privește pneumopatiile, în perioada 13-19 octombrie au fost raportate 394 de cazuri, cu 86 mai mult decât în săptămâna precedentă și cu 129 de cazuri mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Boala a afectat în special persoanele cu vârste de peste 65 de ani. Pe acest segment de vârstă, în jumătate din cazurile diagnosticate, a fost nevoie de internare.

Procentul, per total al internărilor cu diagnostic de pneumopatie a fost de 32,99%.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

A crezut că distruge camera de supraveghere și scapă: tânăr reținut pentru mai multe furturi

Un tânăr din Mediaș a furat, în septembrie și octombrie, mai multe bunuri de la persoane fizice și societăți comerciale din oraș.

În plus, medieșeanul este cercetat și pentru distrugerea unei camere de supraveghere.

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, cercetat penal pentru distrugere, tentativă la furt calificat și furt calificat (3 acte materiale).

„În fapt, în perioada 22.09.2025 – 21.10.2025, tânărul ar fi distrus camera de supraveghere exterioară a unei societăți comerciale și ar fi încercat să pătrundă într-o altă societate comercială, demontând plasa de protecție a ferestrei.

De asemenea, în aceeași perioadă, tânărul ar fi sustras mai multe bunuri (parfumuri, telefon, boxă audio etc.) din trei imobile aparținând unor persoane fizice, domiciliate în municipiul Mediaș.

La data de 21 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Un șofer mort de beat, aproape de o tragedie de proporții cu un camion pe A1

Un șofer ucrainean aflat la volanul unui autocamion a fost aproape de a produce o adevărată tragedie pe A1 în zona Săliște.

Luni seara, în jurul orei 21:50, polițiști din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au fost sesizați, prin apel 112, de către un sibian în vârstă de 46, despre faptul că pe sensul de mers Săliște – Sibiu, la km 260, circulă haotic un autocamion care tractează o semiremorcă.

În urma apelului 112, la km 230, în zona localității Săliște, polițiștii rutieri au interceptat ansamblul rutier reclamat, ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă, la volanul căruia a fost identificat un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Trebuie precizat faptul că rezultatul buletinului de analiză toxicologică a indicat valoarea de 2,67 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii au dispus prin ordonanță reținerea pe o perioadă de 24 de ore a șoferului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Biroului Poliție Autostrăzi Râmnicu Vâlcea – Deva, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tânăr din Sibiu, la închisoare pentru trafic de droguri

Un tânăr din Sibiu a fost condamnat la peste trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, el fiind deja încarcerat.

Marți, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul Investigații Criminale au identificat un sibian în vârstă de 22 de ani pe numele căruia, la aceeași dată, Tribunalul Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

„Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de trei ani și două luni de închisoare cu executare.

Ulterior identificării, tânărul a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Aiud”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

PNRR comunicat de presă Eralk Trading

Comunicat de presă

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

ERALK TRADING SRL în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului DIGITALIZAREA SOCIETATII ERALK TRADING SRL / Nr. 4210.1/i3/c9/ 08.04.2025, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C9 – Suport pentru Sectorul Privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Investiția I3: Scheme de ajutor pentru sectorul privat.

Proiectul se desfasoara în perioada 01 Mai 2025 – 31 Decembrie 2025, valoarea totală a contractului de finanțare fiind de 154.729,76 lei, fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene – Urmatoarea Generație UE.

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini digitalizarea întreprinderii ERALK TRADING SRL, ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competivității societății, favorizând inovarea întreprinderii și facilitând noi formule de lucru, adaptând modelul de afaceri la realitățile digitale.

Obiective specifice:

  • Transformarea digitală a serviciilor oferite
  • Formarea personalului pentru tranziția digitală
  • Creșterea prezenței în mediul online

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați!

KRISKA OVIDIU – Reprezentant ERALK TRADING SRL

Telefon: 0723255355

E-mail: [email protected],

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Ion Dur, în ipostaza de „arheolog hermeneutic recuperator” la Biblioteca ASTRA

Universitarul Ion Dur revine cu un nou volum de autor: „Arheologie hermeneutică recuperatoare. Vremuri și creație, vină și uitare”, Ed. Limes, 2025. Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 5 noiembrie, ora 17:30, la Biblioteca Județeană ASTRA, corp nou, parter. Vor comenta volumul: Daniel Deleanu și Gabriel Hasmațuchi.

Adevăruri calme despre autori încarcerați ideologic

Despre noua apariție, autorul menționează:

„Mai toate personalitățile interbelice ale căror scrieri le-am pus de decenii sub lupa exercițiului critic au avut varii „rătăciri”, motiv pentru care, odată cu instalarea regimului totalitar, fie au fost excluși de cenzură din circuitul cultural, fie li s-a aplicat pedeapsa homerică a carantinei ideologice. Aceasta din urmă nu a fost deloc abolită nici în perioada postcomunistă, ei adăugându-i-se alte maladii precum corectitudinea politică, contra-cultura sau chiar post-cultura, pentru a le numi pe cele mai cunoscute.

Așa s-a întâmplat cu Nae Ionescu, Cioran, Vasile Băncilă, Horia Stamatu, chiar și cu Eminescu sau Goga – și lista nu se încheie aici. Critici obedienți puterii politice sau pur și simplu ignari n-au încetat să mitralieze conjecturi după conjecturi, au făcut trafic cu contextele socio-politice și au manipulat ordinar adevărul istoric, slujind totodată cu devotament maxim interese oculte, ei bine, acești critici de cârciumă ideologică au practicat și practică un mecanism pe care l-aș numi malpraxis critic sau critică et patati et patata, adică una al cărei conținut rezidă exclusiv în bla-bla-uri.

„Rostesc cât se poate de calm adevăruri pe care nu le scot din pălărie”

„Adevăruri calme”, așa se numește prima parte din recenta mea carte: Arheologie hermeneutică recuperatoare. Vremuri și creație, vină și uitare (Ed. Limes, 2025), demers în care analizez fără ură sau părtinire autori acuzați de data asta de relații ascunse cu puterea zilei, cu cezarul care a domnit în regimul totalitar românesc. Este cazul lui Noica, Ștefan Augustin Doinaș sau Nicolae Balotă, dar am analizat deopotrivă și comportamentul altor doi creatori, deloc neînsemnați, care, din varii motive, nu și-au asumat și nici n-au mărturisit, nici ei, vreo vină morală. Mă refer la Alexandru Macedonski, creator autentic, însă măcinat de un bovarism accentuat și de infatuare, căruia i-a căzut pradă nimeni altul decît Eminescu, după cum am în vedere și atitudinea parțial ideologică și pătimașă a lui Cioran, cel care a meditat asupra rostului în istorie al poporului rus, fie în Schimbarea la față a României (1936), fie în Istorie și utopie (1960), în ultima dintre cărți crezând că „poporul rus va salva lumea”.

Textele, de la un capăt la altul, sunt scrise deopotrivă cu distanță și cu patos, dar, cum spuneam deja, fără pic de ură și părtinire. Rostesc cât se poate de calm adevăruri pe care nu le scot din pălărie, precum un scamator, ci sunt rezultatul studierii documentelor apărute până acum în circuitul cultural, silogismele mele detașându-se circumspect de acele interpretări care nu vor sau nu pot să deceleze – de pildă, în sutele de pagini ale dosarelor CNSAS – ce aparține personajului învinuit și ce ingrediente a adăugat vizibila „literatură” securistă. 

Atitudinea mea exigentă și austeră va greu acceptată de unii, dar judecățile atent formulate au un metabolism sănătos în doi timpi, timpi ai cercetării prudente și ai interpretării echilibrate, binom pe care-l numesc cu o sintagmă metaforică împrumutată de la un poet: Descos și țes! Și am făcut-o exclusiv cu convingerea că adevărul e un proces continuu și că nu putem merge mai departe fără a ști care este ora exactă a „adevărului adevărat” într-un anume moment istoric.     

Interviu cu Jean Dumitrașcu

A doua parte a cărții, „În miezul lucrurilor”, cuprinde un interviu cu Jean Dumitrașcu, care scanează urme ale biografiei mele intelectuale, apoi o analiză, și ea incomodă, despre „cărțile” preferate de români (cele de identitate, de muncă, de credit, de bucate, mersul trenurilor etc.), opinii apărute inițial în publicația Sibiu 100%, precum și un „Dosar” consistent al Revistei SÆCULUM, după 30 de ani de cînd am reluat-o, cu accent pe despărțirea mizerabilă dintre Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și patronul ei spiritual, prin ignorarea și anihilarea acestei publicații din 2020 încoace”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Degajări de fum la intersecția străzilor Mitropoliei și Brukenthal. O autospecială și o ambulanță la fața locului

Pompierii sibieni intervin la intersecția străzilor Mitropoliei și Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel 112 care sesiza degajări de fum dintr-un canal tehnic. La fața locului intervine o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ.

Din primele informații degajările de fum se confirmă, în respectivul canal tehnic fiind cabluri electrice. Se așteaptă un echipaj de intervenție de la operatorul de energie electrică. Zona este balizată, pompierii asigură perimetrul de siguranță. Misiunea este în desfășurare, transmite ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Joi și vineri, ultima dezinsecție din acest an în Sibiu

Primăria Sibiu, prin firma contractată, încheie acțiunile de dezinsecție din acest an de pe domeniul public al municipiului, ultimele lucrări programate fiind cele pentru combaterea căpușelor.

Astfel, în perioada 23-24 octombrie se va desfășura cea de-a patra campanie din 2025 împotriva acestor insecte, aceasta fiind rapelul la acțiunea de săptămâna trecută.

Echipele vor interveni seara și în timpul nopții, în parcuri și în spațiile verzi de pe domeniul public, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, dar și în Cimitirul Municipal și în Grădina Zoologică.

„Substanța utilizată în cadrul acestor lucrări este Deltatim Plus și este avizată de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide.

Deși aceasta nu prezintă pericol pentru populație, adresăm rugămintea ca cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată”, a transmis municipalitatea sibiană.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Conspirațiile după explozia din București, fără bază: Nu avem indicii că ar fi existat o mână criminală

Specialiștii care cercetează cauzele exploziei devastatoare din București exclud, până acum, ipoteza unei mâini criminale.

Un reprezentant al Direcției de Investigații Criminale a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că specialiștii au stabilit deja epicentrul deflagrației și lucrează pentru a reconstitui dinamica exactă a evenimentului.

„Investigația și cercetarea continuă. Este o echipă comună, formată din colegi de la Capitală, de la Institutul Național de Criminalistică și de la Direcția de Investigații Criminale.

Cercetarea la fața locului nu s-a finalizat încă. Astăzi finalizăm partea exterioară și interioară a construcției, după care o vom pune în fază de conservare și siguranță”, a precizat reprezentantul Poliției.

Potrivit acestuia, etapa de analiză va mai dura una-două săptămâni, întrucât trebuie verificate în detaliu toate probele ridicate și indiciile descoperite la fața locului.

Se iau în calcul toate detaliile care au fost ridicate și toate indiciile care ne vor conduce la o răspundere cu privire la o persoană fizică. Se continuă și audierile, sunt audiați locatari. Când va veni expertiza specialiștilor vom avea o configurare clară a cauzei”, a mai spus acesta.

Anchetatorii au infirmat, până la acest moment, ipoteza folosirii unor substanțe explozive ori a unei acțiuni intenționate.

„Până la momentul de față nu avem indicii că ar fi fost folosite alte substanțe explozive sau că ar fi existat o mână criminală. Facem aceste precizări tocmai pentru a evita speculațiile”, a mai declarat oficialul.

Cercetarea la fața locului va continua până la finalizarea tuturor expertizelor, urmând ca, după centralizarea datelor, să fie stabilite cauzele exacte ale exploziei și eventualele responsabilități.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

O zi cât un film la AFF2025: emoții, confesiuni și lecții despre cum se naște cinemaul autentic

Cum se naște cinemaul autentic? E nevoie mai degrabă de pricepere, talent, inspirație? Cât de greu e să filmezi cele mai teribile momente prin care trece cineva la care ții, ce forță îți trebuie ca să nu îți tremure mâinile pe camera de filmat? Ce poți răspunde la banala întrebare „cum v-a venit ideea să faceți acest film?” atunci când nu e vorba de o idee, ci de foarte multă emoție, de participare directă la acțiune, cu mintea și cu sufletul.

Unul dintre cele mai emoționante și răvășitoare filme ale celei de-a cincea zi de festival a fost „Fabula țestoasei și a florii” (Uruguay, 2025), proiectat în prezența regizoarei Carolina Campo Lupo.

Un film în care spectatorului i se arată, fără menajamente și fără tandrețe, cum o mamă cu cancer terminal pregătește viața copiilor ei pentru vremea când ea nu va mai fi. S-a vorbit mult, în Q&A-ul de după vizionare, despre prietenie, regizoarea și personajul principal fiind prietene foarte bune, despre cât de greu i-a fost să editeze apoi tot ce a filmat, pentru că nu se putea opri din plâns, și despre mustrările ei de conștiință referitor la a filma pe cineva drag în astfel de momente.

„Filmul ăsta a fost ca o luptă pentru mine – e corect să fac asta?”, a fost una dintre întrebările grele pe care și le-a pus regizoarea. „E cel mai greu film pe care l-am făcut și-l voi face vreodată. Eram extrem de tristă tot timpul, mă zbăteam în interiorul meu.(…) Spre final, a fost cumplit de greu de filmat. Era cruntă fiecare zi în care mergeam să îmi văd prietena. Nu poți să ai dorința de a fi alături de cineva care moare”, a mai spus ea.

Carolina Campo Lupo a filmat timp de doi ani și i-a luat alți doi să editeze materialul.

„Încercam să văd scenele și nu puteam, plângeam din orice, chiar și când vedeam o floare. Așa că a trebuit să aștept vreo 6 luni până să văd filmarea, urmând apoi un alt timp de așteptare. E foarte important să iei distanță, să nu fie un film relevant doar pentru tine, ci și pentru public.

Producătorii știu: avem nevoie de distanțare și timpul îți oferă asta”, a mai mărturisit ea. Filmul „Fabula țestoasei și a florii” concurează în secțiunea Voci emergente.

Sold out la un film din competiția Europa de Est

Ziua a continuat cu un film proiectat cu casa închisă. Este vorba despre „Scrisori de pe Strada Lupului” (r. Arjun Talwar, Polonia – 2025), despre un imigrant indian care încearcă să își găsească un rost, să se adapteze vieții din Varșovia și care surprinde societatea poloneză într-un studiu subtil despre apartenență și acceptare.

Documentarul este înscris în secțiunea competițională Europa de Est, la fel ca producția „Devenind Roosi” (r. Margit Lillak, Estonia – 2025), în care vedem cum o adolescentă care decide să își construiască propriile alegeri, deși părinții voiau ca ea să rămână în comunitatea de ecologiști în care o crescuseră încă din copilărie.

Bijuterii la DocSchool

Un film de numai 8 minute, foarte bine structurat, care prezintă, cu emoție, munca de zi cu zi ca femeie de serviciu într-o școală a fost una dintre surprizele plăcute ale zilei, reușind să surprindă atât de multe stări cât pentru 80 de minute.

„Eu, cu mine, nu mă plictisesc niciodată” (r. Octavia Bortișca, România – 2025) arată o banală conversație telefonică dintre o mamă și fiica ei, de-a lungul căreia mama descrie sentimentele care au încercat-o în timpul trecut de la ultima convorbire.

Fiica, regizoarea Octavia Bortișca, a mărturisit că vede acest film ca pe un cadou pentru mama ei: „Am realizat cât de mult înseamnă pentru mama acest job, că e o parte importantă din viața ei, ea devine tot mai în vârstă și tot mai fragilă”.

Alt film impresionant din competiția DocSchool proiectat ieri a fost „Un clovn în slujba țării” (r. Dragoș Bota, România – 2025), în care un clovn din Cluj-Napoca încearcă să înveselească participanții la trafic, trecătorii, dar și să își vadă de propria viață.

El practică acest job „ca să exploreze orașul, nu doar pentru entertainment, ci cu un motiv mai adânc, să lupte împotriva sistemului”, a spus regizorul Dragoș Bota. „El încearcă să își găsească propria voce și să transmită un mesaj într-un mod neobișnuit”, a mai completat regizorul la sesiunea Q&A.

Industry 2025. Atelier despre facilități de producție

Un film capătă o nouă perspectivă când ai, din start, cui să adresezi mai multe întrebări despre construcția lui, despre durata filmărilor, emoția din spate sau, pur și simplu, când ai răspunsuri neașteptate, pline de intensitate, trăire și sens la fireasca întrebare „Cum v-a venit ideea acestui film?”.

Programul de pregătire pentru filmele documentare, Industry 2025, a avut-o invitată, marți, pe producătoarea Oana Giurgiu, care le-a vorbit tinerilor despre facilitățile de producție și coproducție de filme documentare în România.

În sală au fost mulți invitați veniți pentru programul DocStudent HUB, alături de mentorii lor și nu numai, din Cehia, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Georgia, Lituania sau Germania.

În primul rând, a explicat Oana Giurgiu, trebuie să cauți finanțare în țara ta și abia apoi să mergi către alte țări, având mereu în minte că și acel co-producător pe care îl cauți are un interes propriu. Și trebuie să știi ce anume caută el, un talent, o activitate anume?

„Până la urmă, vorbim despre o activitate economică”, a spus producătoarea. Nu au lipsit informațiile despre cât de important e să îți fondezi propriul business. „Informațiile economice ajută enorm într-un astfel de business.

O industrie trebuie să fie profitabilă; ca producător de film trebuie să ai și infrastructura din spatele unui proiect, așa că trebuie să poți plăti oamenii angrenați – de la contabil, la șofer, toți lucrează pentru salarii”, a mai precizat Oana Giurgiu.

Unele co-producții europene sunt mai scumpe, altele, precum cele românești, mai accesibile, a mai spus Oana Giurgiu. Un sfat foarte bine primit: un producător bun ține mereu evidența tuturor festivalurilor, evenimentelor și aparițiilor în mass-media, pentru că toate acestea contează foarte mult în a obține finanțări pentru filme. La rândul ei, Csilla Kato, director artistic Astra Film Festival, a menționat la acest capitol programul DocTank, unde cei cu proiecte pot face pitch și obține finanțări.

Ce vedem azi la Astra Film Festival

Astra Film Junior. Programul filmelor pentru copii și tineri începe de dimineață de la 08:30, atât la Filarmonica de Stat, cât și la CineGold, cu „Yangka pe tărâmul fericirii” (Germania – 2025), film prin care aflăm ce înseamnă fericirea pentru un adolescent de 13 ani care locuiește la un internat aproape de Thimphu, capitala statului Bhutan.

Ca mai apoi, la ora prânzului, să vină, poate, cel mai emoționant moment: filmul „Adolescență sub asediu” (r. Inga Pylypchuk, Ucraina – 2024), în care nouă adolescente ucrainene povestesc cum e să crești în mijlocul războiului.

Iar după film, care începe la ora 13:00, la Sala Thalia, una dintre protagoniste va dialoga cu publicul despre experiențele proprii din timpul războiului din Ucraina.

Filmele zilei

11:00 (Astra Film Cinema) – Suntem înăuntru (r. Farah Kassem, Liban – 2024). După mai bine de un deceniu, Farah se întoarce în Liban și caută neobosit un limbaj prin care să se poată conecta la tatăl ei aflat la capătul vieții. Iar limbajul se dovedește a fi chiar poezia. Filmul concurează în secțiunea competițională Voci Emergente.

12:00 (CineGold) – Pachet Doschorts – O mutare (r. Elahe Esmaili, Marea Britanie – 2024 și

15:00 (CineGold) – Pachet Doschorts – Privirile lor (r. Nicolas Gourault, Franța – 2025) și 67 de

16:00 (Filarmonica de Stat) – Pachet DocSchool – Maria, la bine si la greu (r. Buliga Alexandru, România – 2025) și Fragmente din viața locului pe care îl numesc „acasă” (r. Lazidis Andreas, Grecia – 2024).

16:30 (CineGold) – Sub acoperire: Demascând extrema dreaptă (r. Havana Marking, Marea Britanie – 2024). Investigatori sub acoperire expun planurile ascunse și finanțările grupurilor de extremă dreaptă.

17:00 (Astra Film Cinema) – Marele Tot (r. Aminatou Echard, Franța – 2025). Fiica unei antropoloage revine în satul african unde își petrecuse copilăria, pe vremea când își însoțea mama la munca de teren. Regizoarea surprinde perspectiva critică a localnicilor și felul în care aceștia îi ironizează și comentează pe europeni. Parte din categoria competițională Voci Emergente.

18:00 (Filarmonica de Stat) – Arma Supremă (r. Turea Dragos, Republica Moldova – 2024). Aflat în căutarea unei arme psihotronice pierdute, regizorul explorează secretele războiului psihotronic și implicarea URSS în dezvoltarea tehnologiilor care foloseau puterea minții în scopuri militare. Parte din categoria competițională Europa de Est.

19:00 (CineGold) – Iubirea doare (r. Alexandru Mavrodineanu, România – 2025). Doi bărbați divorțați încearcă să înțeleagă suferința – între terapie, singurătate și nevoia de a merge mai departe. Cum arată vulnerabilitatea masculină? Parte din categoria competițională România.

19:00 (CineGold) – Fericire pentru toți (r. Filip Remunda, Republica Cehă – 2024). Vitaly crede cu o naivitate sinceră în Rusia și în valorile ei în timp ce trăiește cu o dezamăgire profundă transformările unei societăți în care nu se mai regăsește.Parte din categoria competițională Europa de Est.

20:00 (Astra Film Cinema) – Still Nia (r. Onet Paula, România – 2025). O tânără artistă româncă stabilită în Franța pornește pe drumul reconectării cu sine prin mișcare și expresie artistică. Cum poate dansul să vindece rănile copilăriei? Parte din categoria competițională România.

20:00 (Filarmonica de Stat) – Fiume sau moarte! (r. Igor Bezinović, Croația – 2025). Un demers ingenios și plin de umor, care folosește limbajul nonverbal al filmului ca unealtă terapeutică pentru vindecarea traumei colective. Filmul deblochează subiectul tabu al dictaturii fasciste a generalului italian care a agresat orașul croat Fiume în 1919. Parte din categoria competițională Voci Emergente.

Toate detaliile despre programul Astra Film Festival, aici: https://astrafilm.ro/program/

Bilete: https://astrafilm.ro/tickets/

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007