Acasă Blog Pagina 5159

Primari din Republica Moldova, in vizita in nordul judetului

0

Trei primari din Republica Moldova au vizitat judetul Sibiu saptamana trecuta in vederea infratirii cu localitati din zona de nord a judetului.
Au fost prezenti la Sibiu Mariana Chiriac, reprezentant al Primariei satului Climauti ce urmeaza a realiza infratirea cu Primaria comunei Bazna, Andronii Mitrica, reprezentant al Primariei satului Țaul ce urmeaza a se infrati cu Primaria comunei Axente Sever si Aureliu Guțanu, reprezentant al Primariei satului Plop, ce urmeaza a se infrati cu primaria comunei Valea Viilor.
“Desi vizita fratilor moldoveni a fost de doar 4 zile, s-au facut pasi importanti spre parafarea unei viitoare infratiri cu acte in regula si speram cu totii ca spre finele anului sa avem toate documentele semnate, eu personal mi-am propus ca la data de 3 noiembrie, odata cu desfasurarea celei de a XIV-a editii a Festivalului Martian Negrea din comuna Valea Viilor sa parafam printr-o ceremonie oficiala aceasta infratire~, a declarat Avram Pinte, primarul comunei Valea Viilor.
In cadrul vizitei, oaspetii au purtat discutii cu primarii Marius Grecu de la Axente Sever, Lucian Scumpu de la Bazna si Avram Ilie Pinte de la Valea Viilor si au avut ocazia sa viziteze diverse obiective din zona. In plus, au avut loc intalniri comune intre cei 6 primari, precum si intalniri cu consilieri locali si cu multi oameni din cele trei comunitati.

Daniel Natea va participa la Campionatul European

0

Daniel Natea VictorieJudokanul sibian este speranţa lotului României de judo pentru o medalie la Campionatul European.  El este al treilea cel mai bine clasat  sportiv de pe continentul European, după liderul de la categoria +100 de kilograme, francezul Teddy Riner, şi maghiarul Barna Bor. Colosul, alături de Andreea Chiţu, Larisa Florian, Monica Ungureanu, Alexandra Pop, Daniel Matei, Cristian Bodârlău, Elemer Szocs, Vlad Vişan, Marcel Cercea, Alexandru Raica şi Laszlo Szoke vor reprezenta ţara noastră în competiţia de la Varşovia. Evenimentul va avea loc în capitala Poloniei, în perioada 20-23 aprilie. La concurs vor fi prezenţi 400 de sportivi din 42 de ţări. Pe lângă Natea, aşteptări mai există de la orădeanca Larisa Florian, care a câştigat Grand Slam-ul de la Baku, iar restul judokanilor pot face o surpriză plăcută. Andreea Chiţu, fostul număr I mondial în judo revine după o şapte luni de repaus datorită unei operaţii la genunchi şi este greu de crezut că poate să fie la formă maximă.

Singurătatea – tema centrală a premierelor TBS din aprilie

0

Teatrul de Balet Sibiu prezintă la finalul lunii aprilie, în cadrul unui spectacol-coupé, primele două premiere de dans contemporan din acest an: „Șapte singuratici într-o zi de iarnă” și „Când întunericul devine lumină”.
Singurătatea este tema centrală a celor două premiere dans contemporan. Ambele producții coregrafice, prezentate în premieră absolută pe scena TBS, miercuri, 26 aprilie, de la ora 19 :00, la Cercul Militar, tratează într-o manieră diferită tema singurătății, a însingurării, a izolării și autoizolării individului de lumea care îl înconjoară.
Șapte singuratici într-o zi de iarnă este prima creație coregrafică a Marianei Gavriciuc pe scena unui teatru profesionist din România. Mariana Gavriciuc, licențiată a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, a câștigat în anul 2016 marele premiu al evenimentului „Alt Concurs Național de Coregrafie” – eveniment susținut anual de Teatrul de Balet Sibiu. Coregrafia Marianei Gavriciuc surprinde secvențial viața în comun, într-un apartament de bloc, a șapte personaje, dar mai ales momentele din însingurarea fiecăruia dintre cei șapte. Pentru acest spectacol, Mariana Gavriciuc îi va aduce în prim-planul scenei pe balerinii TBS Xolisweh Richards (Marea Britanie), Joshua Legge (Australia), Marco Palamone (Italia), Andreea Simionaș (România), Samuel Rosek (Australia), Ayaka Nagai și Naoya Kyuno ambii de origine niponă.
„Ne ascundem în cei câțiva centimetri de spațiu pe care credem că îi deținem. Ni se pare că nu ne vede nimeni, că suntem protejați de pereții neimplicării noastre, ca de o cortină invizibilă, dar și pereții au urechi. Intimitatea și-a extins barierele. Tot ce avem și e doar al nostru intră în patrimoniul comun al tuturor celor cu care împărțim spațiul de locuit. Păstrăm totuși numai pentru noi, de cele mai multe ori, dramele personale pe care fiecare dintre noi le trăim și ajungem să ne autoizolăm în propria poveste, să nu mai știm cum să cerem ajutorul, să trăim izolați – împreună. Există cu adevărat cineva lângă noi sau fiecăruia îi este dat să fiarbă în propria supă de sentimente până la final?”, spune Mariana Gavriciuc.
„Când întunericul devine lumină” este a doua coregrafie de dans contemporan pe care tânărul coregraf Daniel Alexandru Dragomir o realizează pentru Teatrul de Balet Sibiu, după ce în iulie, anul trecut, a prezentat la TBS premiera spectacolului „Nu mai sunt eu”. Dacă în spectacolul „Nu mai sunt eu”, Daniel Dragomir s-a inspirat din viața și operele lui Constantin Brâncuși, de această dată, în coregrafia „Când întunericul devine lumină”, tratează tema singurătății, a singularității.
„Lumina relevă ceea ce este omul: o ființă solitară. Totul începe și se sfârșește sub forma lui “1”. Singurătatea este un sentiment pe care îl trăim cu toții la un moment dat, este un sentiment universal, dar fiecare dintre noi percepe și exprimă singurătatea într-un mod diferit față de ceilalți. Am încercat prin această nouă coregrafie, creată pentru Teatrul de Balet Sibiu, să surprind modul în care cinci persoane exprimă propriile percepții legate de singurătate”, explică Daniel Alexandru Dragomir.
Premiera spectacolului se va dansa cu Elliot Bourke (Australia), Kirill Ermolenko (Rusia), Aina Sanxo (Spania), Gabriella Delgado (S.U.A) și Ellena Nou (Marea Britanie).
TBS, primul teatru din Romania care încurajează noua generație de coregrafi
Susținerea și încurajarea creației coregrafice tinere este o nouă direcție pe care Teatrul de Balet Sibiu a dezvoltat-o în ultimii ani, poziționându-se astfel ca primul teatru din România care promovează creația coregrafică tânără. În acest sens, în anul 2014 a fost creat evenimentul „Geneza”, program cadru menit să prezinte publicului premiere de dans contemporan realizate de tineri corregrafi aflați la debut sau la începutul carierei.
Pe scena evenimentului „Geneza” au fost prezentate începând din anul 2014 nu mai puțin de unsprezece producții coregrafice, în premieră absolută, realizate de tineri coregrafi precum : Aleisha Gardner (Noua Zeelandă), Joshua Legge (Australia), Russell Hewey (S.U.A), Keston Meyer (S.U.A), Myrna Squire (Canada), Ovidiu Matei Iancu (România), Daniel Alexandru Dragomir (România).
Începând din anul 2015, Teatrul de Balet Sibiu a devenit partener oficial al evenimentului „Alt Concurs Național de Coregrafie” București, eveniment în cadrul căruia TBS oferă în fiecare an un premiu unui tânăr coregraf participant la concurs. Premiul constă în invitația de a monta un spectacol pentru compania de balet a Teatrului de Balet Sibiu. După ce în anul 2016 a fost invitat să lucreze alături de compania de balet a TBS tânărul coregraf Daniel Alexandru Dragomir, în acest an TBS a invitat-o la Sibiu pe câștigătoarea mareului premiu al concursului – Mariana Gavriciuc.
Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar. Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Mai multe informații despre activitatea TBS se găsesc pe siteul oficial al teatrului : www.sibiuballet.ro.

Concert al Fanfarei militare, de Ziua Forțelor Terestre

0

Sibiul sărbătorește Ziua Forțelor Terestre și a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă, patronul spiritual al Forţelor Terestre.
Structurile militare din Garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza o serie de manifestări. Activităţile vor debuta la ora 09.00 cu Ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre organizată la „Monumentul ostaşului din toate timpurile” (amplasat în faţa Cercului Militar) şi vor continua la ora 12.00 în Piaţa Mare a Sibiului cu concertul Muzicii Militare a Academiei Forţelor Terestre.
În perioada 18-25 aprilie a.c., Cercul Militar Sibiu îşi va deschide larg porţile pentru ca publicul să poată vizita o expoziţie foto-documentară, iar miercuri, 19 aprilie, Sala Mare a Cercului Militar va găzdui simpozionul dedicat Zilei Forţelor Terestre.

Peste 2.500 de locuri de muncă în Sibiu și județ

0

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această săptămână 2.585  locuri de muncă vacante oferite de angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite, 333 posturi se adresează persoanelor cu studii superioare respectiv, analist calitate, asistent comercial, asistent manager, funcţionar administrativ,  inginer industria alimentară, inginer producţie, inginer mecanic, logistician gestiune flux, logoped, manager de produs,  manager proiect, muzeograf, ofiţer bancar,  programator, proiectant inginer mecanic sau specialist achiziţii, în timp ce 2.252 posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
10 joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 97 de posturi sunt oferite pentru inginerii de sistem software. Alte 218 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 66 locuri de muncă pentru lucrătorii comerciali. 57 de posturi sunt oferite asistenților relații publice și comunicare, iar 50 de locuri de muncă sunt pentru lucrători în bucătării la spălat vase mari. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, unde sunt oferite 40 de joburi, 68 locuri de muncă fiind oferite și pentru tehnician-operator la roboți industriali. În același timp sunt oferite 38 de posturi pentru electricieni și 18 de joburi pentru operator la mașini-unelte cu comandă numerică. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, operatori la mașini-unelete semiautomate și automate, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

În loc de un miracol de Paști, au avut un coșmar – Familia Bădilă are nevoie de ajutor!

0

Nicolae Bădilă și părinții săi au rămas pe drumuri, după ce un incendiu le-a mistuit casa din Poplaca, înainte de Paști. A fost nevoie de doar 3 ore, care pentru ei au părut o eternitate. 3 ore în care casa, șura, hainele și banii puși deoparte au ars sub privirile neputincioase ale soților Bădilă și ale fiului lor.
Casa părintească era tot ce aveau. Acolo au intrat toate resursele lor în ultimii ani și nici măcar o secundă nu s-ar fi gândit că vor ajunge să fugă din casa mistuită de flăcări doar cu hainele de pe ei și nimic mai mult. Familia Bădilă trebuie să înceapă acum să își repare casa, aproape din temelii.
„Ne-am născut a doua oară”, spune Eugenia Bădilă, cu lacrimi în ochi. După atâtea zile, corpul încă îi miroase a fum, iar din priviri îi citesc flăcările care îi vor rămâne în amintire pentru tot restul vieții. Încearcă să se țină tare și să povestească, dar mai degrabă fiul ei preia ștafeta și reia firul evenimentelor.
„Avem nevoie de orice, chiar și de mână de lucru, pentru că trebuie să începem în curând să reparăm totul. Toate hainele au ars, lucrurile noastre, mai am doar certificatul de naștere, în rest a fost totul cuprins de flăcări. Îmi amintesc cum m-am trezit, am auzit pocănituri de la lemnul care ardea și am văzut flăcările foarte aproape de mine. Inițial am vrut să ies să încerc să sting focul dar e mai bine că am reușit să îi scot pe părinții mei din casă. Am rămas cu mașina pe care am reușit să o trag din apropierea flăcărilor, buteliile și calul”, povestește Nicolae.


Munca unei vieți de om, pierdută în flăcări
Pompierii au consumat 280 metri cubi de apă  în încercarea disperată de a controla focul ca să nu se răspândească și la gospodăriile din jur. Marele lor noroc, povestește Nicolae, este că apa a ajuns aproape la fix pentru a reuși să stingă incendiul.
„Noi în Poplaca avem apă tratată, dar avem stația de epurare separat. E un bazin imens și e destul de complicat. Mi s-a spus că mai erau 20 de metri cubi rămași. Încă puțin și rămânea Poplaca fără apă și noi cu casa în flăcări”, spune Nicolae Bădilă.
Eugenia este încă în stare de șoc. Își amintește și acum perfect cum flăcările au pus stăpânire pe munca lor de o viață. „Mi se părea că mă uit la un film”, povestește femeia. Casa a construit-o alături de soțul ei și de fiul lor, în fiecare an punând câte o „cărămidă” la ceea ce până acum o săptămână numeau „acasă”.
Familia Bădilă poate fi contactată la numerele de telefon:
0744579793 Nicolae Bădilă
0747628423 Eugenia Bădilă
Puteți să faceți și donații în contul:
RO58BACX0000000364699000, deschis la Unicredit pe numele lui Nicolae Bucur Bădilă
Nu uitați! Mic cu mic se face mare, iar Familia Bădilă merită o șansă ca anul viitor să își sărbătorească Paștile cum se cuvine, în casa părintească.

Ce se întâmplă cu impozitele locale în 2018

În ședința ordinară a Consiliului Local Mediaș din luna aprilie, Direcția Fiscală Locală va supune spre aprobare proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018. Conform proiectului de hotărâre care a fost înaintat consilierilor locali, taxele și impozitele locale se vor menține la nivelul anului 2017. Singra modificare se referă la reducerea bonificației. Astfel, persoanele fizice care achită integral impozitele datorate către bugetul local până la data de 31 martie 2018 vor beneficia de o bonificație de 5%, și nu 8% cât a fost în acest an. Potrivit articolului 489 din Codul Fiscal, impozitul pe clădirile neîngrijite se majorează cu 100% și în anul 2018.

Liceenii sibieni și-au testat cunoștințele despre piața muncii

Elevii sibieni au fost conștientizați cu privire la riscurile de accidentare și îmbolnăvire în câmpul muncii, fiind totodată informați despre drepturile și obligațiile lucrătorilor. În acest scop, a avut loc și un concurs județean cu tema ”Știu și aplic”, desfășurat în cadrul Proiectului Valențe Culturale ale Securității și Sănătății în Muncă, la care au participat 6 licee și școli profesionale din județ. Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și a avut loc la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu în data de 11 aprilie 2017.
La etapa judeţeană au participat elevi împreună cu profesorii coordonatori, din cadrul celor 6 unităţi şcolare nominalizate, respectiv: Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu, Colegiul Tehnologic Mârşa, Colegiul Tehnic A.T. Laurian Agnita, Liceul Tehnologic Henri Coandă Sibiu, Liceul Tehnologic Şcoala Naţională de Gaz Mediaş, Colegiul Tehnic Independenţa Sibiu.
„Datele statistice, analizate periodic de Inspecţia Muncii, au evidenţiat faptul că tinerii români sunt din ce în ce mai doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani sau chiar mai devreme, cei mai mulţi prestând munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală. Aceştia se expun riscului de accidentare deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă şi îi împiedică uneori să-şi recunoască cunoştinţele limitate despre riscurile profesionale şi mijloacele de protecţie. Scopul acestui concurs este conştientizarea elevilor, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă, dar şi a profesorilor, instructorilor,” se arată într-un comunicat de presă transmis de ITM Sibiu.
Concursul s-a desfășurat pe două etape. Prima etapă a constat într-o probă scrisă, individuală, de tip grilă. A doua etapă a constat într-o probă practică, denumită „Identifică activitatea, riscurile de accidentare, alege corect echipamentul individual de protecție necesar și echipează-te corect”.Echipele care au câștigat locul I au posibilitatea să se înscrie la faza națională a concursului ce va avea loc în perioada 26 – 28 mai 2017, la „Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi” din Iași.
IATĂ LISTA CÂȘTIGĂTORILOR:
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul I – secțiunea liceu – ciclu inferior clasele IX- X pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul I – secțiunea liceu – ciclu superior clasele XI- XII pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnologic Mârșa Sibiu”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul I – secțiunea scoală profesională pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnologic Henri Coandă Sibiu”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul II – secțiunea liceu – ciclu inferior clasele IX- X pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnologic de Gaz Mediaș Sibiu”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul II – secțiunea liceu – ciclu superior clasele XI XII pe judeţul Sibiu la concursul județean fost cea de la „Liceul Tehnic A.T. Laurian Agnita”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul II – secțiunea scoală profesională pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnic A.T. Laurian Agnita”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul III – secțiunea liceu – ciclu inferior clasele IX- X pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul III – secțiunea liceu – ciclu superior clasele XI- XII pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnologic Şcoala de Gaz Mediaş”.
Echipa desemnată câștigătoare pentru locul III – secțiunea scoală profesională pe judeţul Sibiu la concursul județean a fost cea de la „Liceul Tehnic A.T. Laurian Agnita”.

Profesorii sibieni susțin joi examenul de definitivat

 
181 de cadre didactice din județul Sibiu s-au înscris pentru susținerea examenului de definitivat în învățământul preuniversitar. Dintre acestea, numai 168 au fost validate pentru susținerea probei scrise, ce va fi organizată joi, 20 aprilie, la Colegiul Economic „George Barițiu”.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, proba scrisă va începe la ora 10:00 și durează patru ore. Intrarea candidaților în săli se face în intervalul 8:00-8:45, pe baza actului de identitate valabil – ori, în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate.
Examenul de definitivat este singurul care asigură statutul de cadru didactic definitiv în învăţământ, fără de care niciun profesor nu poate avansa în cariera didactică.
Primele rezultate se vor afişa în data de 25 aprilie 2017, candidații nemulțumiți de rezultate având posibilitatea să depună contestații în perioada 25 – 26 aprilie 2017.
Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017.

4 unități școlare, fără bani pentru plata utilităților

4 unități de învățământ din municipiul Mediaș au nevoie urgentă de diferite sume de bani pentru plata facturilor la utilități. P eadresa Consiliului Local au sosit mai multe informări din partea respectivelor unități de învățământ, iar la ședința lunii aprilie a Consiliului Local Mediaș, programată la începutul săptămânii viitoare, se va discuta proiectul de hotărâre privind suplimentarea bugetului local pentru acest an. În aceste condiții, Serviciul Învățământ va primi 93.000 de lei, care vor fi direcționați către cele 4 unități școlare. Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” va primi 15.000 de lei, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” va primi 10.000 de lei, iar Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” va beneficia de 53.000 de lei. În sfârșit, Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” urmează să primească  15.000 de lei pentru plata utilităților.

Se strica vremea. Vezi recomandarile politistilor

În contextul avertizărilor meteo de cod galben și cod portocaliu de ninsori abundente, viscol și intensificări ale vântului în zona montană, conducătorii auto sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.

Iata recomandarile politistilor pentru vremea rea:

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.

Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei). 

Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.

Asiguraţi-vă o vizibilitate bună în habitaclul maşinii prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei şi să aveţi în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz.

Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile.

Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, montaţi pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Verificaţi periodic acumulatorul autovehiculului.

Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor.

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolut necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră.

În zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare!

Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

3 străzi din zona centrală vor fi reparate

Locuitorii unui număr de 3 străzi din zona centrală a municipiului Mediaș își vor vedea rezolvate problemele legate de starea drumului și trotuarelor, precum și a rețelelor de canalizare. Aleșii locali din oraș vor discuta la ședința acestei luni hotărârea privind întocmirea proiectului și indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea străzilor Michael Weiss, I.C. Brătianu și Virgil Madgearu, precum și a rețelelor de canalizare. În expunerea de motive s-a arătat faptul că atât sistemul rutier, cât și trotuarele se află într-o stare necorespunzătoare, la fel prezentându-se și rețelele de canalizare.  Reprezentanții societății care a întocmit proiectul privind reabilitarea celor 3 străzi și a rețelelor de canalizaresusțin că odată realizată această investiție, problemele locuitorilor de pe aceaste străzi vor dispărea.