Nu cred că era cazul să mai primim noi dovezi ale faptului că trăim într-o lume (ne)bună, dar am primit destule în această săptămână. Ca de fiecare dată, dovezile au venit pe mai multe planuri, atât local, cât și național și internațional.
Aș începe prin a vorbi despre cea mai mică dintre probleme. La Sibiu, în Parcul Teatrului, a fost dezvelit bustul unei personalități care nu are nicio legătură cu teatrul, ba mai mult, nu este încă foarte clar ce legătură are cu Sibiul. Faptul că unele dintre compozițiile lui Nicolae Bretan se cântă la Filarmonica Sibiu, nu știu dacă justifică amplasarea unui bust în fața Teatrului, chiar dacă a fost donat de familie, în condițiile în care sunt zeci de personalități locale care nu au primit încă niciun onor în oraș.
Mult mai grav este, însă, că la Sibiu s-a vorbit pentru prima dată oficial despre „Balena albastră”. Procurorii au anunțat că, în cazul fetei de 15 ani care a căzut de pe blocul turn, există „indicii temeinice” că acest joc a fost implicat. Multe lucruri nu sunt clare, poate nici pentru anchetatori, dar faptul că temutul joc a fost incriminat în contextul în care Ministrul de Interne a susținut sus și tare că el nu există, a deranjat foarte tare.
Ca să împiedice tinerii să joace „Balena albastră”, Ministrul de Interne și Primarul general al Capitalei s-au plimbat prin școlile din București, oraș care nu s-a confruntat până acum, nici măcar la nivel de zvon, cu acest joc inexistent. Singurul lucru pe care au reușit să-l facă cele două doamne a fost să le atragă atenția tuturor copiilor, chiar și celor care erau până acum dezinteresați, că, de fapt, „Balena albastră” există.
Dincolo de bâlbele mai mult sau mai puțin nevinovate ale autorităților din România, sunt zone din lume unde nebunia pare mult mai mare decât la noi. Recentele atentate în Rusia – unde 15 oameni au murit și 55 au fost răniți, dar și atacul chimic din Siria – cu gaz sarin despre care cei mai mulți dintre noi n-am auzit decât în filme – confirmă nebunia generală a acestei lumi.
Trebuie să recunosc, însă, că am întâlnit și oameni frumoși și liniștiți. Chiar dacă sunt atinși de agitația lumii moderne, nu se lasă pătrunși de ea. Mulți dintre ei sunt oameni pentru care credința și Dumnezeu, dincolo de clopote aurite de zeci de tone, chiar înseamnă ceva. Sunt oameni care s-au purificat prin postul lung al ultimelor săptămâni și se pregătesc acum de Săptămâna Patimilor. Să ne alăturăm lor, în înțelepciune și serenitate, dacă nu nepărat în Post, și să salvăm lumea, cel puțin a noastră, lăuntrică, și cea din imediata apropiere, pentru că salvarea lumii întregi s-ar putea să fie o cruce mult prea mare pentru cei mai mulți dintre noi.
Sărbători cu liniște și pace!
 

La mijlocul secolului XX, televiziunea își intră în rolul de canal de comunicare principal în Statele Unite. Fostul general comandant al forțelor aliate și viitor președinte Dwight Einsenhawer își facilitează propagarea mesajului prin intermediul televiziunii. Însă în același interval de timp, un alt politician american – Richard Nixon, folosește ecranul TV pentru a elimina suspiciunile unor donații ilegale ce îi subminau credibilitatea. Cum ar spune cetățeanul român despre un fenomen comun și cunoscut, vorbim de trafic de influență și mită. În România secolului XXI, după eforturi considerabile de democratizare și conectare instituțională la valorile europene batem câmpii cu grație. Primarii și parlamentarii se plâng de o salarizare insuficientă. Asta în timp ce aproape jumătate dintre salariații din România nu au 300 de euro salariu. Conflictul de interese, o mizerie ce a contorsionat bunul simț elementar, e ținta unei inițiative legislative parlamentare. După ce sute de mii de români au ieșit în stradă împotriva dezincriminării actelor de corupție, politicienii fac pe nedumeriții. Dacă îi ascultați pe miniștri va răzbate o notă fals naivă despre această „nedreptate”. Vai cum e posibil ca un politician corupt și condamnat să nu aibă dreptul la demnități publice?
Au folosit toate stratagemele de comunicare pentru a induce nuanțe de gri sub sintagma „doar am furat bani publici, nu am dat în cap la oameni”.
Banii publici, bun al întregului popor în jargonul societății socialiste sunt cei din care statul român va plăti 80 de milioane de euro companiei de drumuri ce ne-a construit autostrada surpată. Acea autostradă finalizată în grabă pentru ca prim-ministrul Ponta să taie pamblica pentru a câștiga capital politic în competiția electorală cu Iohannis.
Banii publici sunt mereu motivația pentru a intra în politică. Dorința de a aduce bunăstarea cetățenilor, de a consolida statul român sunt doar afirmații ce ascund lăcomia clasei politice. Empatia pentru cei de lângă noi, modificarea unor aspecte sociale negative nu se regăsesc niciodată în acțiunea politică principală.
Deseori spunem că avem politicienii pe care îi merităm. PSD e la putere având majoritatea voturilor românilor. Rămâne să tragem concluzia că nepăsarea și egoismul au înlocuit dragostea creștină din spiritul poporului român?

Conform DEX-ului (pentru necunoscători, Dicţionarul explicativ al limbii române) cuvântul este un adjectiv şi înseamnă „fără rost”, „fără căpătâi”, prin extindere a sensului „zăpăcit”, „năuc” şi pare preluat de la vecinii noştri slavi, unde cuvântul „bezmatok” înseamnă (stup) „fără matcă”. Bezmetic poate fi deci un om, sau, la plural, mai mulţi oameni, ba chiar întreaga societate. Bezmetice pot fi zilele sau vremurile pe care le trăim. Iar dacă bezmeticii sunt la vârf şi îmbezmeticiţii la baza piramidei, sau poate invers, nici nu mai are importanţă cine pe cine bezmeticeşte. Este termenul care se potriveşte perfect democraţiei noastre originale şi … bezmetice.

Puneţi eticheta pe orice chestiune, cât de neînsemnată, care face parte din actualitatea românească şi veţi da peste liantul nostru comun. Cine zice că românii nu sunt uniţi? Ba suntem, toţi o apă şi-un pământ, în stupul nostru „bezmatok”. E ca-n ideile de afaceri şi modelele de management care circulă pe net cu umor. Dacă în capitalismul tradiţional ai două vaci, vinzi una şi cumperi un taur, cireada se-nmulţeşte, economia prosperă, le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul. Dacă la nemţi ai două vaci, le reproiectezi astfel încât să trăiască 100 de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure. Ba chiar la indieni, dacă ai două vaci şi te închini la ele, parcă toţi au un rost, fiecare pe specificul naţional. Doar noi avem 6 vaci, costuri cât pentru 10, mulgem doar 3, alergăm bezmetici printre ele, mai aducem personal cât pentru alte 5 (de regulă rubedenii şi pretenari), dăm faliment şi dăm vina pe bou. Fără rost, fără căpătâi, fără matcă. Aşa şi autostrăzile-fantomă, spitalele-coşmar, legile-ciur … surse de năuceală perpetuă şi mari nedreptăţi. Cea mai fină analiză a îmbezmeticirii noastre sociale o am de la un taximetrist: „în România, la orice faci, împingi vagoane!”

De ce nu este posibilă dez(bez)meticirea noastră de aproape 30 de ani de democraţie încoace? Pentru că ceea ce am pierdut noi, românii, nu este numai o ţară, o patrie şi o naţiune, ci însuşi sensul cosmicităţii vieţii, moştenit de la străbuni. Ne-am pierdut pe noi înşine, acceptând distrugerea sufletului etnic românesc. Ca imagine, am dat împărăteştile noastre costume naţionale pe o mână de ţoale de la „secănd”, cum ne place a spune.

Suntem în pragul Floriilor. În câte biserici credeţi că mai întâmpină femeile intrarea Domnului în Ierusalim, înveşmântate ca nişte regine în superbul port din Mărginime? Eu le-am întâlnit doar la Slimnic, Gura Râului şi pe ici pe colo, la Sibiel. Dar dacă am face-o, am fi de departe un stup cu matcă şi un neam cu rost.