Acasă Blog Pagina 5208

Accident cu 2 morți pe DN 7

0

Traficul este îngreunat, joi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 7 (E81) Piteşti – Râmnicu Vâlcea, circulându-se pe un fir alternativ, după ce un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, două persoane decedând în urma accidentului, scrie www.news.ro.
Accidentul s-a produs joi dimineaţă, pe DN 7 (E81) Piteşti – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 104, în zona localităţii argeşene Valea Ursului.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, din primele informaţii, un TIR şi un autoturism marca Logan s-au ciocnit într-o curbă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure, a declarat că două persoane, ambele din autoturism, au decedat, la ora transmiterii acestei ştiri pompierii încercând să descarcereze trupurile acestora.
Potrivit Infotrafic, circulaţia rutieră în zona în care s-a produs accidentul a fost oprită timp de mai multe minute, ulteriori fiind reluată pe un fir alternativ.

Starea românilor răniți în atacul de la Londra

0

Cei doi români răniţi în atacul de la Londra sunt un bărbat şi o femeie, turişti, iar femeia se află într-o stare „relativ critică”, ea fiind lovită de maşina atacatorului pe podul Westminster şi fiind proiectată în Tamisa, a anunţat, miercuri seară, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, informează www.news.ro. Mihalache a precizat, la Antena 3, că tânăra are „multiple fracturi şi leziuni”, iar plămânii îi sunt menţinuţi în funcţiune cu ajutorul aparatelor.  Ambasadorul României la Londra a explicat că starea gravă a femeii este determinată de faptul că ea a fost lovită de maşina atacatorului şi a fost proiectată în râul Tamisa, de unde a fost recuperată de echipele de salvare şi transportată la spital.  Dan Mihalache a precizat că tânărul care o însoţea are o fractură la laba piciorului şi că ar fi urmat să îşi sărbătorească vineri ziua de naştere. Patru oameni au murit şi alţi peste 40 au fost răniţi, miercuri, la Londra după un atac în zona Parlamentului britanic. Un bărbat a intrat cu maşina în mulţime pe podul Westminster, ulterior fiind ucis.

Poliţiştii pichetează sediul Ministerului de Interne

0

Poliţiştii din sindicatele Pro Lex şi SNPPC au anunţat că vor ieşi în stradă, trei zile la rând, joi, vineri şi sâmbătă, pentru a cere salarii mai mari, după modelul celor acordate în sistemul sanitar, dar şi altor categorii de bugetari, informează www.news.ro. Astfel, joi şi vineri vor avea loc pichetări la Ministerul Afacerilor Interne, între orele 10.00 şi 14.00, iar sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, va fi organizat un miting de amploare, potrivit reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).
Poliţiştii vor sta, joi şi vineri, câte patru ore în faţa Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – între 10.00 şi 14.00, urmând ca, sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, să aibă loc un miting de amploare care se va desfăşura între orele 10.00 şi 12.00 în faţa MAI şi va continua cu un marş până în Piaţa Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la ora 16.00, precizează reprezentanţii celor două sindicate. La manifestaţii sunt aşteptaţi membri ai celor două sindicate, atât din ţară, cât şi din Bucureşti, dar şi poliţişti neafiliaţi ori afiliaţi altor sindicate. Poliţiştii susţin că, deşi, în bilanţuri, rezultatele lor sunt din ce în ce mai bune, guvernanţii nu-i iau în calcul atunci când vine vorba despre bani. „Salariile de bază, indemnizaţiile şi sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale au fost majorate cu 20 la sută faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, iar salariile şi sporurile personalului din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte au fost majorate cu 50 la sută. De majorări substanţiale au beneficiat şi angajaţii din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate”, spun reprezentanţii „Pro Lex” şi SNPPC.
Ei solicită emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20 la sută, calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate, pentru judiciarişti) la salariul funcţiei de bază, începând cu data de 1 aprilie. În cadrul aceleiaşi ordonanţe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească şi plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40 la sută din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor. O altă revendicare priveşte eliminarea plafonului de 30 la sută din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar şi acordarea unei majorări de 100 la sută (faţă de 75 la sută cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Se întrerupe curentul în Piața Mică

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
SAMBATA, 25 MARTIE 2017
•între orele 8-10 în localitatea SIBIU Piata Mica.
•între orele 16-18 în localitatea SIBIU Piata Mica.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

SIE face angajari: 85 de posturi scoase la concurs

Începând cu data de 02.04.2017, SIE va demara un proces de selecție pentru ocuparea a 40 de posturi de ofițeri operativi, 15 posturi de ofițeri specialiști limbi străine și 30 posturi de ofițeri specialiști IT.
Dosarele se vor putea depune electronic, în intervalul 02.04 – 30.04.2017, pe site-ul Serviciului de Informații Externe.
Candidații eligibili vor participa, în București, la interviuri și diferite etape de evaluare (psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală), de testare a cunoștințelor de cultură generală și a limbii străine cunoscute.
Având în vedere specificul instituției, pentru candidații declarați admiși, încadrarea este condiționată de obținerea avizului pentru acces la informații clasificate.
Conditiile pentru fiecare categorie de posturi scoase la concurs pot fi consultate AICI

Marquardt: Piesele făcute la școala duală au intrat deja în producție

Elevii de la școala duală care își desfășoară stagiile de practică la Marquardt Sibiu au făcut un important pas înainte înspre viitoarea profesie pe care și-au ales-o, prin integrarea în activitățile productive ale companiei. Piesele realizate de liceenii de la Independența au fost integrate în utilajele folosite de compnie.
Elevii clasei a X-a înscriși la învățământul dual au primit tema de a realiza piesele pentru un subansablu de indexare folosit la unul din utilajele de pe linia BELL XNF și s-au achitat de sarcina atât de bine încât piesele au fost preluate de Departamentul Mentenanță și montate în utilajele de pe linie.
Realizarea acestor piese presupune cunoștințe bune și operațiuni de precizie în operarea strungului”, explică Alin Caravan, tutorele responsabil de practica în domeniul Prelucrări Mecanice. “Studenții au primit această temă pentru verificarea cunoștințelor și au realizat piesele în atelierul nostru, după care le-am predat la atelierul de sculărie. Faptul că piesele realizate de ei au intrat deja în producție și funcționează în mașinile noastre ne arată că pregătirea practică a elevilor de la învățământul dual a ajuns la un nivel bun.”
Piesele au fost realizate de elevi pe parcursul perioadei de practică din semestrul I, efectuată la Marquardt de elevii din cadrul învățământului profesional dual.
Compania Marquardt a fost printre primele companii care au implementat sistemul învățământului dual, care permite o colaborare între mediul economic și școală (Colegiul Tehnic Independența). Această colaborare aduce rezultate bune în adaptarea programei de studii și realizarea practicii în întreprinderi, cu avantaje deosebite pentru toate părțile, deoarece în acest mod compania se asigură că elevii sunt pregătiți pentru nevoile ei specifice și, simultan, sprijină material elevii și școala.
Școala duală se desfășoară în faza de pilot pe baza unui contract anual între firme, școală, părinte și elev. La sfârșitul celor 3 ani de studiu, elevii au posibilitatea să se angajeze la compania în care au făcut practica. Compania Marquardt are o cerere strategică de 6-7 elevi anual până în anul 2020, pentru specializările de electromecanic, operator CNC și sculer-matrițer.
unnamed (1) unnamed
 

Aproape 2.500 de joburi în Sibiu și județ. Lista completă este aici

0

La nivelul judetului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 2.427 de locuri de munca vacante oferite de 108 angajatori. Din totalul locurilor de munca, 291 se adreseaza persoanelor cu studii superioare, respectiv consilier administratia publica, economist, administrator de retea de calculatoare, inginer constructor, inginer instalatii, inginer electronist, inginer mecanic, inginer textile, pielarie, logistician gestiune flux, programator, inginer de sistem software, programator sau specialist îmbunatatire procese, în timp ce 2136 sunt pentru persoane fara studii superioare.
96 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 46 posturi sunt oferite pentru montatorii de subansamble. Alte 20 de locuri de muncă disponibile sunt asfaltatori, iar 72 de locuri de muncă pentru lucrătorii comerciali. 153 de posturi sunt oferite muncitorilor necalificați în industria confecțiilor, iar 37 locuri de muncă sunt pentru mecanici auto și mecanici utilaje. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la agenți de securitate, unde sunt oferite 19 de locuri de muncă, 69 locuri de muncă fiind oferite și pentru muncitorii necalificați la demolarea clădirilor. În același timp sunt oferite 52 de posturi pentru electricieni și 30 de joburi pentru operator la mașini-unelte cu comandă numerică. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, operatori la mașini-unelete semiautomate și automate, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

GALERIE FOTO – Cireși ornamentali japonezi plantați în oraș

20 de cireși ornamentali japonezi au fost plantați în cursul zilei de miercuri de către angajații Direcției de Administrare a Domeniului Public din Mediaș. Plantările au avut loc pe scuarurile dintre două sensuri giratorii, de la podul peste râul Târnava Mare spre cartierul Gura Câmpului și la intersecția străzilor Academician Ioan Moraru și Constantin Brâncoveanu, fiind realizat un aliniament stânga-drepta. Alți asemenea cireși ornamentali urmează să fie plantați și în parcul din cel mai mare cartier al Mediașului, Vitrometan. Reprezentanții Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș fac un apel către toți locuitorii orașului să nu distrugă cireșii plantați.

Sâmbătă are loc prima ediție a Festivalului „Adriana Popa”

0

Sâmbătă, 25 martie, de la ora 10:00, la Colegiul Tehnic „Cibinium Sibiu are loc prima ediție a Festivalului Regional „Adriana Popa”, manifestare interdisciplinară din domeniile tehnologiilor şi ştiinţei, adresată elevilor din licee.

Evenimentul se va desfașura pe patru secţiuni. Este vorba despre secţiunea „Proiecte ştiinţifico-tehnice”, secţiunea „Antreprenoriatul în turism şi industria ospitalităţii”, secţiunea „Design vestimentar – creaţie textilă” și secţiunea „Estetica şi îngrijirea corpului omenesc” .

Regulamentele secţiunilor Festivalului Regional „Adriana Popa” 2017 pot fi accesate de pe site-ul Colegiului Tehnic „Cibinium” Sibiu.

Festivalul este organizat de reprezentanții Colegiului Tehnic „Cibinium”, coordonator festival fiind Gheorge Pupeză.

GALERIE FOTO – Ziua Francofoniei, marcată de mai multe unități școlare

0

Francofoniei. Din 1998 această zi este celebrată in 75 de țări, între care și România. Cu acest prilej Asociația Fran Mediensis și Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” au organizat o acțiune prin care a fost sărbătorită limba, cultura și civilizația franceză.
La această acțiune au participat școlile gimnaziale „Mihai Eminescu” și „Geoge Popa” din Mediaș, respectiv Școala Gimnazială din Moșna, alături de reprezentantele Liceului Teoretic „Axente Sever”. Programul a fost deschis de voluntarele Bibliotecii Municipale, Andreea Lup din clasa a X-a Filologie și Teodora Popa din clasa a XI-a Științele Naturii, care au prezentat un material despre semnificația Zilei Francofoniei. Nu au lipsit poezii recitate în limba franceză de către Francesca Rus din clasa a XI-a Filologie, și nici dansuri moderne realizate de alte filoloage din clasa a XI-a, respectiv Cristina Lazăr, Ana Maria Bubău și Ioana Serban. La final elevii participanți au primit diplome speciale și premii dedicate Zilei Francofoniei.
Zeci de ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei sărbătoresc în fiecare an, pe data de 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei. Sub genericul „Săptămâna limbii franceze şi a francofoniei”, în ţările în care se vorbeşte sau se studiază limba franceză sunt organizate manifestări culturale diverse.

Tinerii, provocați la Cupa CLT

0

Primăria Municipiului Mediaş, prin Consiliul Local al Tinerilor, organizează în perioada 31 martie – 2 aprilie 2017, la Sala Polivalentă din cartierul Vitrometan, proiectul intitulat „Cupa CLT – ediţia a II – a”, adresat elevilor claselor IX- XII din unitățile de învățământ locale. În cadrul acestei cupe se vor desfășura competiții de fotbal – băieți şi fete; handbal – băieţi şi fete; tenis cu piciorul – băieți; baschet – băieți şi fete, iar propuneri pentru alte discipline pot fi trimise pe adresa: [email protected].
Unitățile de învățământ se pot înscrie până în data de 27 martie 2017, pe adresa de e-mail: [email protected], menționând numele și numărul de telefon ale profesorului coordonator, unitatea de învățământ, numărul de clase participante și sporturile pentru care se optează și numele echipei sau echipelor.Ataşat în mail-ul de înscriere se depun şi copii ale cărților de identitate ale tuturor participanţilor. Pentru elevii care se vor înscrie fără profesor coordonator, aceştia au obligaţia să-şi asigure un mentor coordonator, cu vârsta peste 18 ani. Toţi cei înscrişi în proiectul „CUPA CLT ediţia a II-a” au obligația de a organiza activitățile pentru care s-au înscris în competiţie, incluse în acest proiect și de a le desfășura conform regulamentului întocmit de organizator, regulament care va fi pus la dispoziţia celor înscrişi ca răspuns la email-ul de înscriere.

Plantare de puieți pentru recrearea mediului

0

Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Asociația Creștem România Împreună desfășoară în data de 1 aprilie 2017, o acțiune de plantare de puieți forestieri în zona Brașoveana. Prin organizarea acestei acțiuni se dorește atragerea unui număr cât mai mare de voluntari, cu scopul de a conștientiza rolul pe care comunitatea trebuie să-l aibă în protecția și recrearea mediului. Toți medieșenii care doresc să se implice sunt așteptați începând cu ora 9 în fața Primăriei Mediaș, de unde va avea loc plecarea spre zona de plantare a puieților oferiți de către Ocolul Silvic Mediaș, transportul fiind asigurat de către municipalitate. Pentru informații și înscrieri cei interesați sunt rugați să folosească adresa de e-mail a primăriei: [email protected]. De asemenea în măsura în care este posibil participanții sunt rugați să aibă unelte necesare acțiunii de plantare.