Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a organizat, joi, un exerciţiu privind intervenţia în caz de incendiu la Spitalul Municipal Mediaș. Potrivit scenariului exerciţiului, din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalația electrică, a izbucnit un incendiu la Secţia de Pneumofiziologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș, cu posibilitate de propagare la întreaga clădire. Incendiul a fost observat târziu de către o infirmieră, care a alertat personalul din conducerea spitalului. Totodată, personalul de pe locul de muncă a încearcat evacuarea rapidă a victimelor, întrucât incendiul se propaga cu repeziciune. Din cauza faptului că spațiile au fost inundate cu fum, nu s-a reușit efectuarea evacuării tuturor pacienților internați. A fost anunțat dispeceratul integrat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu, care a pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu. Pentru salvarea şi evacuarea victimelor, acordarea primului-ajutor medical şi stingerea incendiului, au fost alertate forţele şi mijloacele din cadrul Șecției de pompieri Mediaș, Detașamentului de pompieri Sibiu, Stației de pompieri Agnita, dar și din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni.
Peste 100 de pompieri din cadrul mai multor subunități de intervenție ale ISU Sibiu au intervenit cu autospeciale de stingerea cu apă și spumă, autospeciale de primă intevenție, autospeciale pentru muncă operativă, autospeciale de descarcerare și cercetare chimică, dar și ambulanțe SMURD. Alături de echipajele de pompieri din cadrul ISU Sibiu, la exerciţiu au participat şi echipaje din cadrul Jandarmeriei, Poliţiei, echipe medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Direcţia de Sănătate Publică, Direcția Județeană de Informații, dar şi personalul medical din cadrul UPU – Spitalul Judeţean și CPU – Spitalul Municipal Mediaș.
Scopul exerciţiului a fost de a verifica viabilitatea Planului de intervenţie al obiectivului şi a concepţiei de acţiune, dar și a modului de funcţionare a mijloacelor de intervenţie şi a instalaţiilor de alimentare cu apă. Totodată, pe timpul desfăşurării exerciţiului, s-a urmărit modul de comportare a personalului Spitalului Municipal Mediaș în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de incendii. Exerciţiul organizat la acest obiectiv a avut ca obiectiv general şi pregătirea psihologică a efectivelor şi populaţiei în ceea ce priveşte cunoaşterea modului de acţiune pe timpul intervenţiei de stingere a incendiului şi salvare – evacuare a personalului, potrivit situaţiilor tactice create. Prin desfăşurarea acestui exerciţiu s-a verificat și modul de realizare şi menţinere a colaborării intra şi interinstituţională pentru gestionarea situaţiilor create prin scenariu, una dintre acestea fiind de identificare a unui colet suspect în interiorul obiectivului, după producerea incendiului.
GALERIE FOTO – „Colet suspect” după un „incendiu puternic” la spital
Baschetbaliştii lui Alex Kovacs joacă un nou meci în Sala Transilvania
CSU Sibiu joacă pentru a cincea victorie în Grupa a II-a de la faza semifinală a Campionatului Naţional pe ţară Under 18. Sâmbătă, de la ora 16,00, în Sala Transilvania, Victor Bogdan şi colegii săi înfruntă „lanterna roşie” a grupei, Sevlar Ploieşti. Echipă ce a adunat numai o victorie din cele şase partide disputate. Mult mai puţin faţă de sibieni, care au patru victorii şi 2 înfrângeri, şi se află pe locul II. Astfel, un succes i-ar apropia şi mai mult de turneul final pe ţară, turneu unde băieţii lui Alex Kovacs doresc să ajungă neaparat. Intrarea este liberă, suporterii baschetului sibian sunt aşteptaţi să susţină cea mai valoroasă echipă de juniori din judeţul Sibiu.
Scoţia ar putea organiza anul viitor un referendum pentru independență
Guvernul Scoţiei analizează cu seriozitate o propunere de organizare, în anul 2018, a unui nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, afirmă un consilier guvernamental scoţian.
„Cred că Guvernul Scoţiei se gândeşte foarte, foarte serios să organizeze un referendum pe tema independenţei anul viitor”, a declarat joi Charles Grant, membru al Consiliului pentru Europa al Guvernului de la Edinburgh.
„Avem sentimentul că există suficientă emoţie şi impuls astfel încât, pentru depăşirea regreselor economice, a unui Brexit dur…, să fie o probabilitate mai mare pentru desprinderea” de Marea Britanie, a subliniat Charles Grant, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Fostul premier laburist Tony Blair a declarat săptămâna trecută că „misiunea” sa este să îi convingă pe britanici să se revolte împotriva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Blair a argumentat că cetăţenii au votat la limită în favoarea Brexit „fără a şti exact ce înseamnă acest lucru”. „Premierul Theresa May şi Guvernul nu sunt stăpâni asupra situaţiei, nu conduc ei autobuzul. Sunt conduşi”, a acuzat Tony Blair. Guvernul Theresa May vrea să declanşeze în martie procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Tony Blair a atras atenţia asupra riscului destrămării Marii Britanii: „Există posibilitatea destrămării Marii Britanii, evitată la limită prin rezultatul referendumului scoţian, dar readusă acum pe masa discuţiilor, într-un context mult mai credibil pentru indepedenţă”.
Citește mai mult pe gandul.info
Românii din Austria ar putea rămâne fără bani
Românii din Austria ar putea rămâne fără bani. Cei care lucrează legal în Austria și care au copii în întreținere primesc de la statul austriac o alocație pentru creșterea copiilor în valoare de 150 euro lunar. Potrivit unui proiect de lege, începând cu 1 ianuarie 2018, ar putea fi tăiate alocațiile cetățenilor UE care lucrează în această țară, dacă și-au lăsat acasă familiile sau copiii.
Austria a plătit într-un singur an, în 2015, aproximativ 250 de milioane de euro pentru copiii cetățenilor din Uniunea Europeană care își desfășoară activitatea în această țară. Suma imensă pe care o dau austriecii pentru copii altor cetățeni din UE li se pare guvernanților de la Viena foarte mare. De aceea, s-au gândit să limiteze efortul bugetar în acest sens.
Citește mai mult pe libertatea.ro
Anunț istoric: NASA a descoperit planete locuibile, de mărimea Terrei, la 40 de ani lumină de Soare
NASA a descoperit şapte exoplanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, denumit Trappist-1, aflat la o distanţă de 40 de ani-lumină faţă de Soare.
Anunţul a fost făcut de cercetătorii de la NASA, miercuri seară, prin intermediul unei conferinţe de presă ce a fost difuzată pe site-ul oficial al Agenţiei spaţiale americane.
Descoperirea a fost făcută de astronomii americani cu ajutorul telescopului spaţial Spitzer şi al mai multor telescoape terestre. Descoperirea reprezintă un nou record în domeniul cercetării spaţiale, deoarece este pentru prima dată când a fost identificat un sistem solar în care toate cele şapte planete ale sale au dimensiuni similare cu Terra.
Cercetătorii de la NASA au precizat că toate cele şapte exoplanete au potenţialul de a conţine apă în stare lichidă.
Citește mai mult pe digi24.ro
Dragobete 2017: Tradiţii şi superstiţii de ziua îndrăgostiților la români
În fiecare an pe 24 februarie se sărbătorește Dragobetele, Ziua Națională a iubirii la români. Există o mulțime de supersitii și tradiții legate de această zi, de care trebuie să țineți seamă.
In vremuri de demult (in anumite zone chiar si astazi!), in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuviincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie buna si cantece, cu un fel de joc numit „zburatorit”.
La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi.
Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei. Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.
Citește mai mult pe romaniatv.net
Rihanna la Harvard. Ce distincție prestigioasă va primi din partea universității
Cântăreața Rihanna, cunoscută pentru ipostazele sexy în care se afișează și cântecele cu mesaje controversate, va primi o distincție din partea prestigioasei Universități Harvard.
Rihanna, care a împlinit luni 29 de ani, va primi pe 28 februarie titlul de Harvard University Humanitarian of the Year (Personalitatea umanitară a anului), din partea Fundației Harvard.
Chiar dacă anul acesta a pierdut Grammy-ul printre degete, îi revine acest premiu pentru actele filantropice pe care le-a făcut, prin intermediul cărora a fost posibilă deschiderea unui centru de diagnosticare și tratare a cancerului de sân în Barbados (țara natală a Rihannei), pentru crearea fundației Clara Lionel, care sprijină studenții originari din Barbados să urmeze cursuri universitare în SUA, și pentru „întreaga ei muncă de caritate și inițiativele filantropice” avute de-a lungul timpului.
Citește mai mult pe realitatea.net
Doi arheologi germani au fost răpiţi în Nigeria
Doi arheologi germani au fost răpiţi în estul statului Kaduna, în nord-vestul Nigeriei, iar doi localnici care au încercat să-i salveze au fost ucişi, a confirmat joi poliţia locală, informează AFP. Potrivit acestuia, cei doi bărbaţi lucrau pentru acest sit de arheologie de 10 ani, iar forţele de securitate locale le-au oferit o echipă de protecţie personală, dat fiind valul de răpiri din regiune. Cu toate acestea, arheologii au preferat să apeleze la escortă din partea localnicilor, afirmă el.
Potrivit locuitorilor din zonă, două femei, de asemenea germane, îi însoţeau pe arheologi în momentul incidentului. ‘Răpitorii au sosit cu arme de foc şi cu macete, şi le-au ordonat celor doi germani să-i urmeze. În mod surprinzător, ei nu au dorit să le răpească şi pe cele două femei. Au tras în aer pentru a-i speria pe săteni şi i-au luat pe cei doi’, relatează un martor ocular sub protecţia anonimatului. ‘Cei doi săteni care au decis să-i urmărească pe răpitori au fost ucişi’, a adăugat el.
Această răpire a avut loc în apropierea drumului care leagă aeroportul din Kaduna de capitala federală Abuja. Lipsa de securitate în jurul acestei axe este extrem de îngrijorătoare, în condiţiile în care guvernul Nigeriei a anunţat închiderea aeroportului din Abuja pentru şase săptămâni, pentru reparaţii, începând cu 8 martie, şi toate zborurile interioare trebuie să fie reorientate spre Kaduna.
Citește mai mult pe jurnalul.ro
Noua schemă de salarizare, pregătită de Ministerul Muncii
Salariul minim brut în sistemul bugetar va fi de 1.750 de lei, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, majorările urmând a fi făcute în trei trepte, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, într-un interviu pentru Mediafax.
Cele mai mari majorări vor fi făcute în cazul salariilor cuprinse între 1.750 şi 4.000 de lei, unde se încadrează 60% dintre bugetari.
„Noi avem trei trepte de salarizare. Se porneşte de la această bază minimă de la 1.750 până la 4.000 de lei – este prima treaptă unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari – creşterile salariale aici vor fi cele mai mari, pentru că încercăm să îi aducem cât mai aproape de salariul mediu şi chiar să-l depăşească. După care urmează treapta între 4.000 şi 7.000 de lei, unde creşterile vor fi, dar nu atât de mari ca în prima treaptă. Şi treapta a treia cu peste 7.000 de lei, angajaţii din sistemul bugetar care nu vor avea creşteri spectaculoase, ci vor fi aproape de îngheţarea salariului până în 2020, dar chiar şi aici vor fi creşteri măcar de 3%”, a completat Olguţa Vasilescu.
Citește mai mult pe gandul.info
Guvernul ungar a decis să construiască un al doilea gard de-a lungul graniţei cu Serbia
Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a declarat joi la o conferință de presă că Guvernul ungar a decis să construiască „o a doua linie de apărare” de-a lungul gardului de la graniţa cu Serbia, informează MTI.
Lazar a declarat că există temeri că „un număr important de imigranți ilegali ar putea ajunge în Ungaria în 2017” , fapt pentru care noua „linie de apărare” va dubla gardul deja existent la această frontieră care a reprezentat o importantă cale de acces pentru migranții care au folosit ruta balcanică pentru a ajunge în vestul Europei.
Guvernul va debloca pentru acest proiect suma de 38 de miliarde de forinți (123 de milioane de euro) și vor să amplaseze la granița cu Serbia adăposturi care să poată găzdui până la 400 de migranți. Aici vor fi repartizați solicitanții de azil aflați în prezent în tabere speciale, în regim deschis sau închis.
Citește mai mult pe libertatea.ro
Marea Britanie ar putea plăti UE 60 de miliarde de euro pentru Brexit
Cancelarul austriac Christian Kern a afirmat joi într-un interviu pentru Bloomberg că Marea Britanie ar trebui să plătească Uniunii Europene în jur de 60 de miliarde de euro pe post de „factură pentru Brexit”.
Kern devine, astfel, primul lider al unui stat din Uniune care avansează o sumă clară în discuțiile despre ce va presupune ieșirea din UE a Regatului Unit, transmite Politico.
„Factura ar fi de aproximativ 60 de miliarde de euro, după calculele Comisiei Europene, iar aspectul va face parte din negocierile pentru Brexit”, a spus cancelarul Austriei.
Suma include angajamentele financiare luate deja de Londra în cadrul proiectelor europene și a pensiilor pentru oficialii Uniunii, potrivit Bloomberg.
Citește mai mult pe digi24.ro
Votează online cei mai buni asistenți sociali!
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2017 urmăreşte punerea în valoare a profesiei de asistent social şi premierea progreselor realizate în cele două decenii de la reconstruirea sistemului de asistență socială.
Pilon de bază al sistemului naţional de asistenţă socială, judeţul Sibiu participă și anul acesta la eveniment cu 16 nominalizări – asistenţi sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ai autorităţilor locale, jurnalişti implicaţi în campanii sociale..
În perioada 20 februarie (ora 10) – 27 februarie (ora 00), eforturile și implicarea celor nominalizaţi pot fi apreciate printr-un simplu vot online pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială (http://poll.cnasr.ro/)
Aflată la a IV-a ediție, Gala Excelenței va avea loc marți, 21 martie 2017, la Ateneul Român din București.






