Acasă Blog Pagina 5257

S-a stabilit prețul biletelor la Gaz Metan – Steaua București

0

Gaz Metan joacă duminică seara de la ora 20:30 pe teren propriu cu Steaua București, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul 25 din Liga 1. Biletele pentru acest joc se vor pune în vânzare în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică la casieriile Stadionului Gaz Metan. Joi și vineri,  programul de vânzare al acestora este între orele 14-17, sâmbătă, ele se pun în vânzare între orele 10-13, iar duminică în intervalul orar 16-20:30. Prețul unui bilet va fi de 20 lei.
Vă reamintim faptul că pot fi achiziţionate bilete şi de la chioşcurile alimentare unde se vinde pâine de Bazna, situate pe strada 1 Decembrie lângă Şcoala Generală 5 (cartier Gura-Câmpului), Strada Blajului vis a vis de magazinul Profi (cartier Vitrometan), respectiv în piaţa agroalimentară la ieşirea strada Virgil Madgearu (zona centrală). De asemenea cu trei ore înainte de startul partidei vor mai funcţiona încă două case de bilete, una la intrarea în Tribuna 1 şi una la sediul Clubului Gaz Metan de pe strada Stadionului fără număr.

Împreună pentru sănătate – medic pediatru, în dialog cu părinții

0

Asociația Mâini Unite continuă întâlnirile dedicate părinților și copiilor sibieni, cu cea de-a IV-a ediție.
Medicii de la Spitalul de Pediatrie Sibiu continuă sesiunile de discuții cu părinții, astfel că marți, 21 februarie, de la ora 18:00, Dr. Balan Adrian Gheorghe -medic primar epidemiolog, le va vorbi acestora despre protecția împotriva infecțiilor sezoniere. Întâlnirea va avea loc în Primărie, etajul 3, Sala de Consiliu.
Aceasta este cea de-a patra întâlnire dintre părinți și medicii Spitalului de Pediatrie Sibiu. Primul seminar a avut ca temă „La ce să te aștepți când ajungi la Spitalul Copiilor” și a fost organizat în vara anului 2016.
Programul „Împreună pentru sănătate” este organizat alături de Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Asociația Mâini Unite, Comunitatea părinților din Sibiu, Asociația Română de Psihodramă clasică, Asociația Sprijin pentru mame, ULBS Sibiu și Teatrul GONG Sibiu.

Cel putin 18 strazi din Sibiu, reparate in acest an

Consiliul Local Sibiu se va reuni in sedinta lunara joi, 23 februarie, primul punct pe ordinea de zi fiind o hotărâre privind aprobarea unor obiective de investitii din creditul contractat de la BERD si vizand reabilitarea strazilor din oras.
Hotărârea supusă aprobării de către primarul Astrid Fodor se referă la reabilitarea unui număr de 18 străzi din cartierele Turnișor, Tilișca și Gușterița, valoarea totală a lucrărilor urmând să depășească 24,5  milioane de lei.
Cele 18 străzi sunt împărțite în patru pachete distincte:
Pachetul Turnișor II, cuprinde 5 străzi cu o valoare totală a lucrărilor ce depășește 6,8 milioane de lei.
Pachetul Tilișca, cuprinde 4 străzi, peste 3,5 milioane de lei fiind valoarea totală a lucrărilor
Pachetul Gușterița – cuprinde 6 străzi a căror reabilitare va costa peste 5,7 milioane de lei
Pachetul Gușterița – Turnișor cuprinde 3 străzi, iar valoarea lucrărilor depășește 8,3 milioane de lei.
Cele 18 străzi sunt:

  • Ovăzului
  • Secerătoarelor
  • Grâului
  • Șerbota
  • Piața Cluj
  • Tălmăcel
  • Orlat
  • Pictor Ștefan Luchian
  • Presaca
  • Luncii
  • Frasinului
  • Pinului
  • Cedonia
  • Gorunului
  • Muncitorilor
  • Ana Ipătescu
  • Malinului
  • Niță Octavian

Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, creditul contractat în 2015 are o valoare totală de 67,5 milioane lei, anul trecut fiind programate investiții în valoare de 15 milioane de lei la opt pachete cu un total de 44 de străzi. Anul acesta sunt programate lucrări în valoare de peste 45,7 milioane lei, iar în 2018 se vor aloca peste 6,7 milioane de lei din același credit.
 
 

A furat acumulatori și zeci de litri de motorină

0

Proprietarul unei societăți comerciale a rămas fără mai mulți acumulatori și zeci de litri de motorină. S-a întâmplat în localitatea Moșna, când una sau mai multe persoane au intrat în curtea unde erau parcate mai multe autocamioane și a reușit să fure 4 acumulatori și 20 de litri de combustibil. Proprietarul societății comerciale respective a anunțat de urgență Poliția, iar cazul este cercetat acum de lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș. Dacă va fi descoperit, autorul va fi cercetat pentru furt calificat și riscă ani buni de închisoare.

Aksel, mascota Fundației „Un copil, O speranță” abia așteaptă să ajute!

0

Fundaţia „Un Copil, O Speranță” aniversează 15 ani de când oferă servicii copiilor cu dizabilități din județul Sibiu și nu numai. Acesta este motivul pentru care membrii echipei UCOS s-au decis că a venit momentul ca fundația să aibă o mascotă.
Pentru că din anul 2013 echipa de specialiști are în componență și câini de terapie, iar rezultatele obținute prin Activitățile și Terapia Asistată de Animale au fost și sunt remarcabile, s-a decis ca mascota să fie Aksel, un Golden Retriever din pluș.
„Mascota poartă numele primului câine de terapie care a făcut parte din echipa UCOS, câine care a contribuit semnificativ la promovarea terapiei asistate de animale, participând nu doar la sesiunile de activități și terapie asistată de animale din cadrul UCOS, ci și la vizite în școli și grădinițe, promovând astfel interacțiunea dintre copii și câini”, spun reprezentanții.
Mascota va fi scoasă la vănzare, iar fondurile strânse vor fi integral direcționate către Fundație și folosite exclusiv pentru copiii cu dizabilități care beneficiază de terapii de recuperare în cadrul UCOS.
Prețul unie mascote este de 150 de lei, iar până la data de 9 Martie 2017, există posibilitatea plasării unei precomenzi prin e-mail la [email protected] .

Acţiuni ample al poliţiştilor pe toate drumurile din judeţ

0

În această săptămână, poliţiştii organizează acţiuni ample pe toate drumurile din judeţ. Sunt vizaţi şoferii vitezomani, cei care nu acordă prioritate pietonilor dar şi pietonii, şoferii mijloacelor de transport în comun dar şi şoferii care nu respectă regulile la trecerile la nivel cu calea ferată.
„În vederea creșterii siguranței în trafic și implicit, prevenirii accidentelor rutiere, pe parcursul acestei săptămâni polițiștii rutieri vor intensifica activităţile de impunere a legii, respectiv a celor de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile deschise circulației publice. În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri vor utiliza aparatele radar din dotare.” a declarat luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Acţiunile poliţiştilor încep de astăzi şi se vor desfăşura în patru etape, până sîmbătă, 26 februarie. În primul rând, oamenii legii vor verifica autovehiculele de transport persoane.
 
 
 

Vreme rea și în intervalul următor

0

Vremea instabilă se menține și în următoarele zile. Meteorologii spun că, de marți, 21 februarie, de la ora 05:00 și până miercuri, 22 februarie, ora 10:00 și în jdețul Sibiu se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, dar și intensificări ale vântului și  polei. De asemenea, în intervalul menţionat, în centrul ţării, precum şi la munte vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse 15…20 l/mp.
La munte vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă. În Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.
 

Şoferi băuţi şi fără permis prinşi de poliţişti

0

Poliţiştii au prins şi în acest sfârşit de săptămână şoferi băuţi pe drumurile din judeţ dar şi şoferi fără permis de conducere. Un bărbat din localitatea Ruja era aproape de coma alcoolică la volan iar o femeie din Sibiu fără permis a lovit o maşină într-o parcare.
Vineri seară, poliţiştii din Agnita au oprit în localitatea Ruja un localnic de 36 de ani iar în urma verificărilor, oamenii legii au cosntatat că acesta era băut la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge şi s-a ales cu dosar penal pentur conducere sub influenţa alcoolului. Un alt şofer băut a fost prins de poliţişti duminică dupa amiaza, în Râu Sadului. Bărbatul de 46 de ani avea o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acest şofer este acum cercetat penal.
Alţi trei şoferi s-au ales îna cest sfârşit de săptămână cu dosare penale pentur conducere fără permis. Un bărbat din Merghindeal care conducea un tractor cu o remorcă încărcată cu lemn a fost oprit de poliţişti în localitate. În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul nu are permis de conducere. Mai mult decât atât remorca nu era înmatriculată iar pentru lemnul pe care îl transporta, bărbatul nu avea acte de provenienţă. Omul eeste acum cercetat penal pentru conducere fără permis şi s-a ales şi cu o amendă de 2000 de lei pentru lipsa documentelor pentru lemn. Un alt şofer, tot din Merghindeal, a fost prins fără permis pe drumul dintre Agnita şi Voila. Tânăruld e 27 de ani o autoutilitară care avea autorizaţia de circulaţie expirată. În Sibiu, o femeie de 42 de ani fără permis de conducere a înceract să parcheze maşina însă a lovit un alt autoturism. Aşa s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
 
 
 

Paul Porr, noul director medical al Spitalului Polisano Constitutiei

Conducerea Clinicii Polisano anunță numirea, în luna februarie, a doctorului Paul-Jürgen Porr în funcția de director medical al spitalului de pe Strada Constituției din Sibiu. 

Sunt mândru că fac parte din acest colectiv valoros care a dovedit performanță. Aceste standarde trebuie menținute și mai departe, continuând direcțiile stabilite de dr. Victor Palada și dr. Valeriu Meșteru, unii dintre cei mai vechi și meritoși membri ai echipei Polisano. Îmi propun să aduc în plus o internaționalizare, atât în ceea ce privește pacienții, cât și colectivul medical. Referitor la pacienți, aș vrea să dezvoltăm proiecte de turism medical, unde avem un foarte mare potențial. În Spitalul Polisano se fac intervenții complexe, la aceleași standarde ca în străinătate, lucru care trebuie făcut cunoscut și care ne poate transforma într-o destinație europeană. În ceea ce privește colectivul medical, cu medici extrem de valoroși, îmi propun să participăm la cât mai multe evenimente științifice naționale și internaționale, pentru că este nevoie de această deschidere și de perfecționare continuă. Ne dorim să devenim spital clinic, iar una din condițiile esențiale este publicarea unui număr cât mai mare de lucrări în reviste științifice reprezentative, cotate ISI”, a declarat dr. Paul-Jürgen Porr.

Dr. Paul-Jürgen Porr a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină. A fost medic cercetător la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Clinica Nefrologică şi Clinica III Medicală Cluj-Napoca, iar din 2006 a ocupat funcțiile de conferențiar al Facultății de Medicină Sibiu şi medic-șef al Clinicii Medicale I a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Este doctor în medicină și are peste 80 de lucrări științifice comunicate, aproximativ 190 lucrări publicate, este coautor la 32 cărţi, dintre care 11 publicate în străinătate. A participat la numeroase congrese în țară şi străinătate, inclusiv ca chairman (Franța, Italia, Germania, Japonia, India, Turcia, Elveția, Grecia, Ungaria, Israel, Belgia, Anglia, Australia). Este președinte-fondator al Societății Române de Cercetare a Magneziului, membru în boardul internațional al Societății de Dezvoltarea Cercetării Magneziului (Paris), membru în Federația Europeană de Medicină Internă EFIM, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Gastroenterologie, Societatea Română de Imunologie, Societatea Română de Ultrasunete în Biologie şi Medicină, Societatea Română de Neurogastroenterologie și altele.

Iubirea

0

Nu sunt adepta sărbătoririi Sfântului Valentin, dar nici după Dragobete nu mă dau în vânt. N-are legătură neapărat cu pernuțele în formă de inimioară, jucăriile de pluș, bomboanele cu fundiță roșie sau alte produse de sezon – a se citi kitch – pe care ni le bagă pe gât societatea de consum în care trăim, ci cu faptul că Iubirea cred că ar trebui sărbătorită în fiecare zi. Adică, dacă ai doar o zi pe an – fie că e 14, fie că e 24 februarie – în care sărbătorești Iubirea sau persoana iubită, cred că în restul de 364 de zile nu prea are cum să-ți fie bine. Societatea modernă marșează excesiv pe obligativitatea de a sărbători cât mai festiv, nu neapărat sentimentul în sine, cât, mai ales, o zi anune din calendar. Cu asta am, de fapt, o problemă, nu cu Iubirea în sine.
Indiferent de ce cred eu, cert este că unii oamenii au sărbătorit în această săpămână Sfântul Valentin cu cină romantică, excursii în doi, flori, bomboane sau inimioare, iar alții vor sărbători Dragobetele săptămâna viitoare. Vrem, nu vrem, suntem sau nu suntem de acord, în această perioadă se vorbește mai mult despre iubire și, sub tot felul de forme, mai mult sau mai puțin costisitoare, mai mult sau mai puțin romantice, mai mult sau mai puțin inspirate, este sărbătorit acest sentiment înălțător.
Am găsit în această săptămână iubirea în multe locuri.
Deși România este într-o perioadă destul de tulbure, cu politicieni care, evident, nu se iubesc, poporul dă zeci de dovezi de iubire. Se vorbește mai mult în aceste zile de iubirea de țară, de iubire de adevăr, iubire de dreptate, iubire de aproape. Se vorbește de statul de drept și, pentru a-și arăta susținerea pentru acesta, sute de mii de români au ieșit pe străzi, protestând față de cei care au vrut să-l pună în pericol.
Iubirea de copii a fost la fel de evidentă în această perioadă, doar că unii au clamat-o fățarnic și au vrut să se folosească de micuți pentru a le pedepsi părinții ce s-au răsculat în piețele publice. Părinții însă, chiar dacă și-au luat copiii la proteste, împotriva voinței unor politicieni, îi iubesc fără tăgadă.
Un alt lucru important s-a întâmplat în această săptămână care demonstrează, de asemenea, că iubirea este cheia și motorul întregii lumi. Direcția de Sănătate Publică Sibiu a anunțat că natalitatea este în creștere în județ, iar sibienii sunt mai longevivi decât locuitorii din alte județe, cu o medie de vârstă ce depășește 76 de ani.
„Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie”, spunea maestrul Radu Beligan.

Sfidarea guvernamentală continuată

0

Dorindu-și atât de mult înfrângerea postelectorală, PSD caută toate mijloacele pentru a înăbuși conștiința civică retrezită a românilor.

La finalul anului trecut, datorită unei prestații lamentabile a PNL și a înfrângerii usturătoare la alegerile locale, PSD a câștigat o victorie electorală zdrobitoare. Cu opoziția politică plasată în irelevanță, PSD și Liviu Dragnea și-au regăsit reflexele autoritariste nord-coreene. Propunerile de cabinet înțesate de subalterni umili, cu sfori vizibile dincolo de Palatul Victoria, au fost agresiv prezentate ca fiind controlate de același politician îmbătat de putere.
Negarea unei realități vizibile de pe Lună, a unei tiranii în partid de către pesediști, i-a pornit pe aceștia într-o „cruciadă” cronică cu „adversarii”. Generarea de speculații, scenarii paranoide, readucerea lui George Soroș, a multinaționalelor, a „intereselor străine” și a diavolului de la Cotroceni – Iohannis e o reacție distructivă. De la acceptarea unei guvernări și a unei majorități parlamentare PSD – ALDE, cetățenii au ajuns vehement anti-Dragnea și anti-PSD.
Blamarea corporațiilor a dus la o scădere consistentă a bugetelor de publicitate pentru presa apropiată guvernării. Amenințările, ignorarea sau ridiculizarea magistraților a dus la ostilizarea Justiției față de Guvern și inițiativele sale scandaloase de a schimba Codul Penal.
Au urmat intimidarea cetățenilor ce și-au exprimat public dezaprobarea în piețele publice cu ajutorul Poliției Locale. La „geniala” inițiativă a ministrului muncii Lia Olguța Vasilescu s-a trecut la sancționarea părinților pe baza legii 272/2004. Nu contează că autoritățile ignoră copii abandonați, maltratați și abuzați din această țară, nu contează nici copiii ce dorm flămânzi sau care abandonează școala. Dorința de „a pedepsi” opozanții PSD depășește bunul simț și ridicolul. Dar așa cum au mistificat deciziile Curții Constituționale pentru a scăpa corupții de pușcărie, Olguța Vasilescu ignoră legea 272/2004 de care abuzează. Adică, exact ce i-a scos timp de săptămâni în stradă pe români, renumitul de acum abuz în serviciu:
Art. 28
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului de a căuta, de a primi și de a difuza informații de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale, sănătatea sa fizică și mentală, sub orice formă și prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.
(3) Părinții sau, după caz, alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum și persoanele care, prin natura funcției, promovează și asigură respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi, în funcție de vârsta și de gradul de înțelegere al acestora, precum și de a le permite să își exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
Cetățenii români nu sunt niște indivizi ce trebuie intimidați și să le fie închisă gura ca într-un regim totalitar. Ceea ce nu înțelege PSD e că frica nu e instrument de guvernare! Românii nu au nimic împotrivă să fie guvernați pentru a le fi asigurată libertatea și bunăstarea.

Ce să ne mai ştim face?

0

Aceasta-i întotdeauna întrebarea din popor într-o situaţie fără ieşire. Cel puţin aşa pare la prima vedere, că românii se află într-o fundătură, că „un nebun aruncă o piatră (a dezbinării) şi unşpe înţelepţi nu pot s-o scoată”, cum spune un proverb din bătrâni.

La tv-uri se fac dezvăluiri peste dezvăluiri, manipulări peste manipulări, slujiri peste slujiri de interese, fiecare după darurile pe care le are, unii mai bădăran, alţii mai cu talent. Dar uneori „gura păcătosului adevăr grăieşte” şi mai scapă câte o păsărică explicită, de te luminează şi pe tine, om de rând. Cum a fost, deunăzi, reluarea unui discurs al fostului ambasador american la Bucureşti, Gitenstein, despre românii care lucrează pentru companii străine şi sunt activi pe internet: „Pe aceşti tineri i-au implicat ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei şi Canadei într-un program pe care l-am numit Restart Romania. Am creat un website şi le-am cerut tuturor românilor interesaţi să propună idei de utilizare a internetului în lupta împotriva corupţiei.” Bref, peste 1oo.ooo de români răspund cu idei inteligente, „pe care le-am finanţat” – mărturiseşte d-ul Gitenstein, şi mai zice că aceşti cetăţeni reformatori folosesc internetul pentru a ataca „ ceea ce dumneavoastră numiţi mentalitatea corupţiei.” Nu precizează însă că de corupţii lor nici nu poate fi vorba, doar de ai noştri. Aceşti „restarteri”, cum îi numeşte, sunt „agenţii schimbării” distinselor ambasade amintite, însă la noi, nu la ei acasă. Dar şi gura acestui păcătos, tot adevăr grăieşte: „Naţiunile care eşuează sunt cele ale căror instituţii sunt slabe sau manipulate, cele în care statul de drept este banalizat”. Perfect adevărat! Chiar la asta asistăm de ani buni încoace, ba mult mai rău, participăm cu inconştienţă, ocoşi şi încântaţi că ne gâdilă burtica „lauda” te miri cărui manipulator. O păsărică mai explicită decât asta, scăpată deunăzi la tv, nici că se poate.

Numai că nouă, românilor, ne trebuie multe picături de-astea în ochi, ca să vedem adevărul dincolo de aparenţe. Iar puţină logică nu strică. Păi dacă geopolitic constaţi că în jur ai numai duşmani, că fiecare vrea „până la Carpaţi”, dar din trei puncte cardinale diferite, nu e clar, române, că scăpare n-ai decât în sus? „Cel ce nu adună cu Mine, risipeşte” zice Hristos, iar din străbuni se ştie că „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu”. Şi te mai învaţă ceva înţelepciunea strămoşească, dacă binevoieşti să iei seama la ea: „ Să nu te aliezi cu neam străin împotriva neamului tău!” E perfect să fii „restarter”, dar să ai grijă ce restartezi. De preferat, interesul naţional, care este dăinuirea şi mântuirea neamului românesc şi nu eşuarea naţiunii, după reţeta Gitenstein.