Din clipa în care ni s-au luat pe nedrept cele 3 puncte, echipa a jucat sub presiune. Antrenorul Gazului Metan, Cristian Pustai, a spus joi după amiaza într-o conferință de presă că odată cu decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne s-a făcut dreptate, iar medieșenii și-au luat punctele înapoi. Mai mult, Pustai a spus că din momentul depunctării, fotbaliștii pe care îi pregătește au simțit presiunea deciziei, ei acumulând doar un punct în 3 partide. Antrenorul Gazului Metan a mai adăugat că își dorește să treacă de borna celor 40 de puncte și astel echipa să acceadă în play-off-ul Ligii I. „E păcat că s-a întâmplat acest lucru, că nu s-au luat acele 3 puncte, pentru că din momentul în care ni s-au luat punctele pe nedrept și s-a dovedit că a fost pe nedrept, am avut o altă presiune și am obținut doar un punct în 3 meciuri. Acum, să sperăm că revenim, suntem la un pas de obiectivul pe care ni l-am propus și sper să trecem pragul de 40 de puncte”, a spus Pustai.
Clubul Gaz Metan Mediaş a primit miercuri seara un verdict favorabil din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în ceea ce priveşte memoriul depus în urma penalizării cu trei puncte. Astfel, în decizia forului de la Laussane se arată că a fost anulată penalizarea aplicată la sfârşitul anului trecut de către Comisia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal pentru o datorie către Clubul bulgar Cernomoret Burgas, care între timp nu mai există.
Pustai – S-a făcut dreptate. Punctele ne-au fost luate pe nedrept
Victorie cu Voluntari și Gaz Metan este matematic în play-off
Gaz Metan pleacă la Voluntari cu un moral excelent după ce și-a primit înapoi cele 3 puncte de la TAS. Cu 38 de puncte în clasamentul Ligii I, jucătorii medieșeni au nevoie de o victorie pentru a-și asigura matematic prezența în play-off. Pentru meciul de sâmbătă însă, antrenorul Cristian Pustai va opera unele modificări în lot, nemulțumit fiind de evoluțiile unor jucători în partida pierdută pe teren propriu, scor 1-2, cu CFR Cluj. Despre partida cu ilfovenii, Cristian Pustai a spus că Voluntari este o echipă matură, care e capabilă să pună probleme oricărei formații din Liga I. În același timp, Pustai a mai declarat că sâmbătă după amiaza va da șansa și unor jucători care nu au evoluat foarte mult să intre în teren. Medieșenii nu au fotbaliști suspendați, singura incertitudine fiind Romeo Roberto, care a acuzat joi o stare de răceală. „În ultimul lor joc, cel cu Steaua, au fost egalați pe final de partidă din 11 metri. Este o echipă bine aștezată în teren, matură, nu fac un presing avansat, ci e o echipă care așteaptă, care joacă foarte bine cartea contraatacului. Este o echipă cu jucători maturi și care a încurcat multe echipe. Noi va trebui să schimbăm câțiva jucători pentru că în momentul în care pierzi va trebui să dăm șansă și altor jucători. Nu avem niciun jcător suspendat, doar Romeo a acuzat o stare de răceală și a fost trimis acasă, probabil nu o să facă deplasarea. În rest, să sperăm că cei care vor intra în teren vor arăta că merită să joace la echipa noastră”, a spus Pustai.
Partida dintre FC Voluntari și Gaz Metan Mediaș se dispută sâmbătă, 18 februarie, de la ora 14 și va fi transmisă de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.
FDGR: Doar 136 de cereri de retrocedate, nu 80.000 cum se vehiculează
Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a fost înfiinţat în decembrie 1989 şi este organizaţia prin intermediul căreia comunităţile cetăţenilor români de etnie germană îşi păstrează cultura şi tradiţiile specifice şi participă la viaţa politică din România.
F.D.G.R. are un statut aprobat de către o instanţă din România, este reprezentat în Parlament, în Guvern şi în administraţia locală. F.D.G.R. a fost de la Revoluţie încoace partenerul de dialog al tuturor guvernelor României şi ale Republicii Federale Germania, constituind o adevărată punte de legatură între cele 2 state, fapt recunoscut de ambele ţări.
F.D.G.R. a susţinut în mod activ faţă de autorităţile germane intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO.
Grupul Etnic German (GEG) a fost înfiinţat printr-un decret-lege (în 21 noiembrie 1940) al Statului Român, condus de Ion Antonescu, şi dizolvat de alt decret-lege, tot al Statului Român, în octombrie 1944.
Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale.
Grupul Etnic German, înzestrat cu autoritate discreţionară asupra întregii comunităţi germane din România de către statul antonescian, şi-a însuşit în mod abuziv proprietăţi bisericeşti şi ale unor asociaţii ale minorităţii germane.
Retrocedarea acestor proprietăţi, care au aparţinut comunităţilor şi nu unor persoane fizice, a fost solicitată de F.D.G.R., acesta considerându-se succesorul patrimonial al acestor asociaţii, ale căror proprietăţi au trecut în proprietatea GEG, în virtutea unor decizii discreţionare.
Retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră.
Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno-Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care: 8 restituiri în natură, 3 propuneri de acordare de despăgubiri, 55 respingeri şi 61 redirecţionări sau renunţări.
Aşadar, pentru F.D.G.R. au fost emise 11 decizii de retrocedare şi nicidecum 80.000, cifră vehiculată în mod aberant în spaţiul public. Afirmaţia, că F.D.G.R. ar fi solicitat şi obţinut imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România reprezintă o minciună grosolană. F.D.G.R. respinge cu hotărâre tendinţele de denigrare, amplificate, din pacăte, în ultimele zile în unele medii şi îşi rezervă dreptul de acţionare în instanţă pentru calomnie şi incitare la ură pe considerente etnice.
F.D.G.R. a dovedit în existenţa lui de 27 de ani că duce o politică constructivă, proeuropeană şi proatlantică, pentru democraţie şi un stat de drept.
Etnicii germani din România sunt cetăţeni loiali ai ţării şi condamnă aceste manevre de dezbinare a societăţii româneşti.
Sibiul, la Târgul de Turism al României
De astăzi Municipiul Sibiu este prezent la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României care are loc la Pavilionul Romexpo din București în perioada 16-19 februarie. Evenimentul oferă ocazia prezentării ofertelor turistice pentru anul 2017, iar Sibiul va promova obiectivele turistice ale orașului, dar și atmosfera deosebită a orașului la care evenimentele culturale de pe parcursul anului contribuie într-o bună măsură.
Primăria Sibiu a amenajat cu fonduri din bugetul local un stand de 30m2 în pavilionul C4 al Romexpo, dotat cu desk-uri, o masă și scaune pentru discuții și decorat cu fotografii din Sibiu. Echipa Primăriei Sibiu va aștepta vizitatorii cu aproape 2000 de materiale, printre care se numără broșura de prezentare a orașului în română, engleză și germană, hărți cu orașul și centrul istoric și CD-uri cu informații despre patrimoniul istoric al Sibiului.
“Ca în fiecare an, standul municipiului este alăturat celui al județului Sibiu. De anul acesta avem un motiv în plus pentru a ne uni eforturile în domeniul turistic după ce, în luna ianuarie a acestui an, am primit titlul de Regiune Gastronomică Europeană. În următorii trei ani vom pune accentul și pe resursele importante pe care le avem în domeniul culturii și tradiției gastronomice”, Astrid Fodor, primarul muncipiului Sibiu.
Marcel Proust, identificat într-un film din 1904
Scriitorul Marcel Proust, autorul ciclului de romane ”În căutarea timpului pierdut”, ar fi fost identificat de specialişti în imaginile unui film din 1904, conservat de Centrul Naţional al Cinematografiei francez, potrivit Le Point, citat de news.ro.
Un cercetător l-ar fi identificat pe Marcel Proust într-un film datat din 1904. Documentul, conservat în arhivele Centrului Naţional de Cinema şi publicat de lepoint.fr, arată într-un minut alaiul de nuntă al cuplului Elaine Greffulhe şi Armand de Guiche, prieteni ai scriitorului.
Jean-Pierre Sirois-Trahan, profesor şi cercetător la Universitatea Laval din Québec, asigură în ultimul număr al Revue d’études proustiennes (Classiques Garnier) că îl recunoaşte pe Marcel Proust, mai relatează News.ro.
Bărbatul cu pălărie şi redingotă gri, care apare în video la secunda 37, ar putea fi autorul ciclului de şapte romane ”În căutarea timpului pierdut”. Cercetătorul lansează mai multe argumente pentru a-şi susţine teoria. El vorbeşte nu numai despre asemănarea fizică, dar şi despre faptul că se ştie că romancierul a fost prezent la acea căsătorie, neînsoţit. Ţinuta sa era conform epocii.
”Întotdeauna m-am gândit că-l vom vedea într-un film de actualitate. Forma chipului, felul în care este îmbrăcat, totul îi corespunde, iar identificare mi se pare justificată. Găsesc această descoperire emoţionantă”, a fost de părere Jean-Yves Tadié, specialist proustian, întrebat de Le Point. ”Nu există probe absolute că este vorba despre Proust, însă filmul este un document preţios despre universul care a inspirat opera «În căutarea timpului pierdut»”, adaugă cercetătorul.
Sursa: news.ro
Află cum va fi vremea vineri, 17 februarie
Meteorologii anunță că temperaturile vor crește ușor începând de vineri, 17 februarie.
Vremea se încălzește uşor la final de săptămână. În zonele joase, local se va semnala ceaţã sau nebulozitate stratiformã. În zonele de deal şi munte vremea va fi în general frumoasã iar cerul variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale la munte şi izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade Celsius.
La noapte, în zonele de deal şi munte cerul va fi mai mult senin, iar în zonele joase nebulozitate stratiformã. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -10 şi -4 grade, mai scãzute în depresiunile din est spre -14 grade. Local în zonele joase se va semnala ceaţã, asociatã şi cu depunere de chiciurã.
Datele rubricii meteo au fost oferite de Centrul Regional de Meteorologie Transilvania Sud.
Program Cinema ARTA, 17-23 februarie
Programul Cinema ARTA Sibiu în perioada 17 – 23 Februarie:
11:45 The LEGO Batman Movie ( Lego Batman: Filmul ) – 3D DUBLAT RO
Tara: SUA | Durata: 1h 45 min
Gen film: Acţiune,Animaţie,Aventuri,Comedie,Familie
SAMBATA SI DUMINICA – ora 11:45
13:45 The LEGO Batman Movie ( Lego Batman: Filmul ) – 3D DUBLAT RO
Tara: SUA | Durata: 1h 45 min
Gen film: Acţiune,Animaţie,Aventuri,Comedie,Familie
ZILNIC – ora 13:45
16:00 Fifty Shades Darker ( Cincizeci de umbre întunecate ) – 2D
Tara: SUA | Durata: 2h 00 min
Gen film: Dramă,Romantic,Dragoste
ZILNIC – ora 16:00
18:30 Rings ( Avertizarea 3 ) – 2D
Tara: SUA | Durata: 1h 40 min
Gen film: Dramă,Horror
ZILNIC – ora 18:30
20:45 John Wick: Chapter 2 ( John Wick 2 ) – 2D
Tara: SUA | Durata: 2h 02 min
Gen film: Acţiune,Crimă,Thriller
ZILNIC – ora 20:45
Program casierie
ZILNIC – incepand cu ora 13:15
SAMBATA si DUMINICA – incepand cu ora 11:15
Unde ieșim 18 – 25 februarie 2017
Unde ieșim 18 – 25 februarie 2017
Sâmbătă, 18 februarie
- Atelierul de …meșterilit, ora 10:00, Teatrul GONG;
- Atelierul de …meșterilit, ora 12:00, Teatrul GONG;
- Vrăjitorul din OZ, ora 18:00, Teatrul GONG;
- Expoziţia: Insecte exotice, ora 10:00, până în 20 martie, Muzeul de Istorie Naturală;
- Expoziția: Daniel Chodowiecki, maestru al ilustrației sec. al XVIII-lea, ora 10:00, până în 1 martie, Sala Multimedia (Casa Albastră);
Duminică, 19 februarie
- Vrăjitorul din OZ, ora 11:00, Teatrul GONG;
Luni, 20 februarie
- Transformări – O serie de prelegeri în limba română, ora 18:00, Casa Teutsch;
Marți, 21 februarie
- Recital la două piane, ora 19:00, Sala Thalia;
Miercuri, 22 februarie
- Expozitie: Reformation in Siebenbürgen / Reforma în Transilvania, ora 10:00, până în 10 martie, Casa Teutsch;
Joi, 23 februarie
- Vernisajul expoziției “Tu, știi tu, cum țipă un corb?”, ora 17:00, Sala oglinzilor, FDGR;
- Spectacolul Da Yang und die Prinzessin Da Yin, ora 18:30, Teatrul GONG;
- Concert simfonic, ora 19:00, Sala Thalia;
Vineri, 24 februarie
- Gala de balet, ora 19:00, Sala Thalia;
Sâmbătă, 25 februarie
- Atelierul de creat povești, ora 10:00, Teatrul GONG;
- Atelierul de creat povești, ora 12:00, Teatrul GONG;
- Cel mai mare Gulliver, ora 18:00, Teatrul GONG;
- Deschiderea oficială a anului bicentenar Brukenthal 2017, ora 18:00, Palatul Brukenthal;
- Concert AG Weinberger, ora 19:00, Sala Thalia;
Harrison Ford a fost cât pe ce să provoace o tragedie
Actorul Harrison Ford a fost aproape de a provoca o tragedie la începutul acestei săptămâni, la aterizarea avionului său de două locuri pe aeroportul John Wayne din Orange County, California, relatează Cinemagia.
Potrivit NBC News, acesta primise instrucţiuni specifice pentru aterizare, însă a încurcat pistele. A trecut chiar deasupra unui avion de pasageri al American Airline, cu 110 oameni la bord (plus membrii echipajului), iar o coliziune a fost evitată în ultimul moment.
„Acest avion trebuia să fie sub al nostru?”, a întreabat Ford controlorii de trafic. Eroarea sa nu va trece fără consecinţe – Administraţia Aviatică Federală a deschis o anchetă, iar actorul se va alege fie cu o mustrare, fie cu o suspendare a licenţei de pilot pentru încălcarea regulilor de siguranţă.
Ford are mai bine de 50 de ani de când a devenit pliot – în urma unor cursuri desfăşurate pe un mic aeroport din Winsconsin. A reluat costisitorul hobby după ce a cunoscut succesul ca actor. A fost însă implicat în mai multe accidente de-a lungul anilor – cel mai cunoscut fiind cel din Santa Clarita, California, din 1999. Cel mai recent este cel petrecut în 2015, în urma căruia a aterizat forţat pe un teren de golf din Santa Monica şi suferit răni destul de grave.
Sursa: cinemagia.ro
Fetiţele de la CS Romgaz Mediaş, vicecampioane naţionale la tenis de masă
Fetiţele de la CS Romgaz Mediaş au devenit vicecampioane naţionale la tenis de masă, categoria minicadete. Echipa alcătuită din tenismenele Alina Moca, Beatrice Hila, Gabriela Herciu şi Mara Moca a câştigat şapte din opt partide, meciul pentru aurul naţional fiind pierdut de către medieşence în joc decisiv. Victoria a revenit jucătoarelor de la CS Mureşul Luduş, iar CSM Zalău a fost pe trei. Evenimentul a avut loc la Bistriţa în perioada 10-12 februarie. Rezultatele elevelor lui Gheorghe Vaida au fost următoarele: 4-0 ACS Dumbrăviţa, 4-0 Clubul Elevilor Carei şi 4-1 LPS Slatina I în grupele preliminare, 3-4 Mureşul Luduş, 4-1 CSM Buzău I şi 4-0 ACS Dumbrăviţa I în grupele semifinale şi 4-3 CSM Zalău, 4-3 CSŞ Târgu Mureş, în grupa finală. Trebuie specificat că Luduşul şi Mediaşul nu au mai jucat şi în finală, scorul din semifinale a fost luat ca punctaj în grupa finală.
Peste 2 ani pe podiumul naţional
De mai bine de 2 ani de zile, tenismenele antrenate de Gheorghe Vaida nu s-au întors de la o competiţie importantă pe plan naţional fără o medalie, iar în destule cazuri ele au luat şi pe cea mai strălucitoare. Dovezi în acest sens sunt 2015 şi 2016, când la copii, la cadete, la junioare şi senioare, Andreea Dragoman şi compania au fost printre cele mai bune. Şi la echipe şi în probele individuale.
Aici puteţi vedea câteva declaraţii ale principalului responsabil pentru faptul că tenisul de masă din Mediaş este la un nivel atât de înalt pe plan naţional şi internaţional:
Sursă video – Nova TV Medias
Credit foto – Facebook Gheorghe Vaida
Deputatul Constantin Șovăială va avea Birou Parlamentar la Mediaș
Vineri, 17 februarie 2017, va avea loc la Mediaș deschiderea Biroului Parlamentar al deputatului Constantin Șovăială, parlamentar la primul mandat, ales în decembrie 2016. Constantin Sovăială a fost vicepreședinte și, apoi, președinte interimar al Consiliului Județean Sibiu, poziție din care s-a aflat mereu în contact cu administrațiile locale din zona de nord a județului și din care a susținut promovarea proiectelor de interes ale Mediașului.
De altfel, recent, odată cu discutarea în Parlament a Legii Bugetului, deputatul Constantin Sovăială a fost parlamentarul care a susținut de la tribuna ședinței de plen amendamente în favoarea Mediașului, respectiv centura ocolitoare, locuințe ANL și bazin de înot. “Angajamentele PNL Sibiu cu privire la acest mandat vizează colaborarea corectă și continuă cu cetățenii județului și cu reprezentanții acestora – primari și consilieri locali. Acesta este motivul pentru care parlamentarii noștri se vor afla în judet și acesta este motivul pentru care eu mă voi afla ori de câte ori este necesar la Mediaș. Sunt un susținător al administrației din Mediaș și îi voi promova la București interesele “, a declarat Constantin Sovăială.
Deschiderea Biroului Parlamentar va avea loc la ora 13 și va fi urmată de o conferită de presă susținută împreună cu primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, președinte al Organizației PNL Mediaș.
Din 10 martie va funcționa o Piață de Flori
Municipiul Mediaș va avea o piață de flori. Se va întâmpla de la începutul lunii martie, când în incinta Pieței Agroalimentare va fi amenajată respectiva Piață de Flori. Reprezentanții Pieței Agroalimentare au început deja lucrările, urmând să fie amenajate 10 spații pentru comercianții de flori. Viitoarea Piață de Flori va funcționa în curtea unde se află birourile administrative, lângă Piața Micilor Producători. Comercianții de flori vor avea la dispoziție spații special amenajate cu mai multe copertine pentru expunerea mărfurilor. Piața de Flori urmează să funcționeze din data de 10 martie.
O altă investiție pe care Piața Agroalimentară Mediaș și-a propus-o pentru 2017 se referă la modernizarea halei de produse lactate. În respectivul spațiu va fi realizată o compartimentare a locurilor, incinta urmând să fie complet reabilitată. De asemenea, hala va fi dotată cu un număr de 10 vitrine frigorifice. Nu în ultimul rând, va fi achiziționată o instalație de climatizare iar incinta va fi renovată cu gresie și faianță.




