Mihai Stanciu are un hobby inedit – face bijuterii din piese de ceas. Prins intre Inginerie și Jurnalistică, un profil real și unul uman, două specializări în antiteză, tânărul a ales să devină inginer, păstrând însă în suflet latura artistică. Așa a ajuns acum, după absolvire, să lucreze la o fabrică din Avrig și să dețină în același timp un atelier în care creează bijuterii unicat.
Mihai Stanciu este un tânăr cu numeroase înclinații. Inginer cu diplomă pe de o parte, pasionat de fotografie și creator de bijuterii pe de altă parte, Mihai a reușit să combine cele două direcții și să creeze astfel mici obiecte de artă. A descoperit pasiunea pentru bijuterii făcute din piese de ceas în 2010. Acum, 7 ani mai târziu, tânărul artist spune că este la o răscruce de drumuri – să își păstreze locul în fabrică și bijuteriile ca hobby sau să renunțe la job și să își facă o adevărată afacere?
„Eram prins între două direcții, Jurnalistica, pentru fotojurnalism, și decizia, mai mult la îndemnul părinților, de a urma Ingineria, mai potrivită pentru un băiat. Am decis să rămân la Inginerie într-un final și a fost o decizie foarte bună. În facultate am început însă tot mai des să mă ocup și de bijuterii. Planurile acum sunt destul de neclare. Nu știu dacă să rămân la statutul de hobby sau să trec la o afacere propriu-zisă. Aș renunța la locul de muncă actual doar pentru satisfacția pe care munca în atelier mi-o dă. După o zi de lucru la fabrică vin acasă și tot muncesc ceva în atelier, indiferent de cât de obosit sunt”, povestește Mihai.
Între meserie și pasiune este doar un pas
Părinții lui l-au susținut întotdeauna în tot ceea ce a făcut. Deși s-a lăsat convins de tatăl său să urmeze cursurile Facultății de Inginerie, a decis că și arta lui merită o dedicare la fel de mare, iar atunci când a avut nevoie de un spațiu de lucru, tot tatăl lui i-a venit în ajutor.
„Nu cred că părinții mei s-au gândit vreodată că o să am o astfel de pasiune. Totuși, întotdeauna m-au susținut în tot ce am făcut și mereu când vedea tata că lucrez, îmi dădea indicații tehnice la care poate eu nu m-aș fi gândit. De-a lungul timpului am avut tot felul de ateliere. În timpul facultății am stat în chirie iar atelierul meu era de fapt jumătate din masa din bucătărie. Pe jumătate lucram și pe cealaltă jumătate mâncam. Acasă, în Avrig, înainte să am atelierul meu, lucram în garajul tatălui meu. Când m-am întors acasă după ce am absolvit facultatea, am început să îi iau tot mai mult din garaj. Sora mea are și ea o parte din garaj și recent ne-am extins și în afara garajului, iar tata a rămas cu o parte foarte mică din el”, mărturisește Mihai.

Imaginația, cheia succesului
Mihai are un sistem foarte bine pus la punct în ceea ce privește obiectele pe care le creează. Pornește cu un desen, alege piesele, își pregătește masa de lucru și abia apoi trece la numeroasele ore de muncă necesare pentru ca totul să iasă așa cum își dorește.
„Am numeroase schițe pe acasă. Dacă am o idee de mecanism sau bijuterie, imediat o desenez și poate peste o lună-două mă pun pe treabă. La locul de muncă lucrez cu proiectare și mașinare și e foarte simplu să le proiectez 3D pe calculator. Am și acasă o masină de prelucrat lemnul făcută de mine, care mă ajută foarte mult”, povestește Mihai.
Obiectul de care este cel mai mândru în acest moment și pe care ar vrea îl perfecționeze este o cutiuță din lemn cu cifru. A pornit timid cu o cutiuță mai puțin reușită, apoi o alta și încă una, până când a ajuns la rezultatul visat.
„Cred că sunt vreo 6 rotițe acolo. Timp efectiv mi-a luat în jur de 10-15 ore. A fost puțin mai complicat pentru că e prima cutie la care am folosit încheietură tip deget la colț. E o cutie cu cifru, doar cu combinația potrivită se poate deschide. Pe această direcție vreau să mă îndrept, chiar dacă o să rămân și la capitolul bijuterii”, spune artistul.
Prima bijuterie pe care a creat-o Mihai a fost făcută dintr-un ceas pe care tânărul l-a găsit în târgul de vechituri, în anul 2010. Un început ieftin și timid, o bijuterie pentru o persoană iubită, a devenit 7 ani mai târziu o pasiune care s-ar putea transforma într-o mare și prosperă afacere.

Îi place viața din spatele scenei. Cu un ochi râde, cu unul plânge, învață și trăiește, recită tacit piese întregi de teatru la repetiții și mai are timp și să se preocupe de hobby-urile ei, evident, toate artistice.
Maria Popovici este colaborator al Teatrului Radu Stanca, asistent regie, pasionată de tot ce înseamnă artă, un suflet complex și ochiul din umbra cortinei. Teatrul a fost, aparent, un drum care a urmărit-o încă din copilărie. Nu are o limită în ceea ce privește apogeul din punct de vedere profesional, iar în timpul liber se întoarce cu drag la teatru, dar pe scaunele desemnate publicului.
Începem cu începutul. Vorbește-mi despre Maria, studenta. De unde ai pornit, care erau opțiunile tale la finalul liceului, de ce ai ales teatrul?
Călătoria mea spre lumea teatrului începe încă din liceu. Am absolvit profilul vocațional de arta actorului la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. Nu pot să spun că eram interesată de teatru când eram mică, decizia a fost spontană. M-am pregătit cu trei zile înainte de admiteri și am intrat. În liceu, nu am prea fost omul de pe scenă, pentru că niciodată nu-mi găseam locul și nu știam ce să fac, așa că am vrut să fac psihologie la facultate. Pe ultima sută de metri, cu vreo lună înainte de BAC, mi-am dat seama că dacă nu sunt pe scenă, atunci trebuie să fiu în spatele ei. Așa că am aplicat la Teatrologie și Management Cultural, la Sibiu. Aici am descoperit complexitatea istoriei teatrului, cât de frumos e să scrii despre teatru și ce înseamnă un spectacol de la A la Z. Am aprofundat istoria artei, istoria culturilor și m-am îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă arte frumoase. Încă din anul I de facultate am lucrat în FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), și m-am implicat cât de mult am putut în proiecte, și mi-am dat seama că toată truda s-a meritat, pentru că în prezent sunt colaborator al Teatrului Național „Radu Stanca”.
Pe plan profesional care e vârful pentru tine? Unde îți dorești să ajungi?
Nu mi-am setat o limită. Nu mi-am spus niciodată „vreau să ajung în punctul X și acolo rămân”, pentru că întotdeauna vreau să evoluez, să pot să fac mai mult. Merg, treptat, în linie cu oportunitățile de care am parte și de acolo aștept să văd ce se întâmplă. Cred că uneori e mai bine să mergi mână în mână cu Universul, pentru că el lucrează și știe, de obicei, unde să te aducă.
Cum reușești să îmbini studiile cu munca?
Pentru că lucrez în domeniu, îmi este destul de ușor să îmbin studiile cu munca, și uneori chiar să învăț de la locul de muncă, și să mă folosesc în studii de ceea ce am învățat. Și vice-versa, evident. Când îți place ceea ce faci, nu cataloghezi munca drept o povară. Mă duc la cursuri, mă duc la teatru, vin acasă și tot universul teatral e în capul meu. Deja face parte din mine și chiar dacă uneori pare greu să fac tot ceea ce trebuie și să mă mai și încadrez în deadline, reușesc să o scot la capăt.
Este spotlight-ul un punct în care îți dorești să ajungi sau vrei să fii una din fețele nevăzute ale teatrului?
Cum spuneam, nu prea mă simt confortabil pe scenă, știind că toată lumea se uită la mine. Mie îmi place să scriu, să creez, să fiu omul din spate.
Acum trecem la Maria, tânăra. Ce te pasionează? Ce faci în timpul liber (ai timp liber?!)?
Surprinzător, mai am și timp liber! Îmi place foarte mult să cânt, chiar dacă mă emoționez când mă ascultă cineva. Îmi place să desenez, de obicei mă axez pe stilul zentangle, și îmi mai place să pictez. Am 2 mici tablouri făcute cadou, 2 pentru mine și unul în lucru. Mă inspir din idei aliene și atemporale, dar și din natură și cosmos. Pictez, meditez, „străbat” în lung și-n lat site-uri de artă contemporană și arte vizuale și, evident, site-uri cu îmbrăcăminte, produse cosmetice și accesorii – așa, ca fetele. Îmi place să urmăresc ce se întâmplă în lumea modei, în special ce e haute couture, pentru că detaliile și culorile sunt îmbinate atât de frumos și de finuț, și inspiră sensibilitate și feminitate. Împart ieșitul în oraș cu serile de relaxare pe care le petrec cu prietenul meu. Evident, merg la spectacole, chiar dacă le-am mai văzut, pentru că nicio reprezentație nu se compară cu cealaltă și nu m-am săturat de spectacolele de teatru!
Unde te vezi peste 5 ani? Profesional și personal.
Din punct de vedere profesional, peste 5 ani probabil am să fiu într-o ședință importantă, din care am să ies să răspund la telefoane importante. Glumesc. Deși, nu e exclus. Oriunde aș fi, sunt sigură că mă îndrept spre mai bine. Personal, am să fiu așezată la casa mea, așteptând să fiu cerută de nevastă într-un cadru cât mai amuzant și fericit, fără clișee. Așa că, dragă viitorule soț, surprinde-mă!
 
Foto credit: Dorin Părău