Comunitatea din Mediaș este în doliu după ce un tânăr din oraș a fost împușcat mortal în weekend. Tragedia s-a petrecut duminică dimineața în jurul orei 4 lângă un club de noapte din Catania. Cearta dintre medieșeanul împușcat și agresor ar fi început în club și a continuat afară. Tânărul împușcat este Florin Nicolae Dinu, în vârstă de 27 de ani din Mediaș. Acesta a murit la spitalul Vittorio Emanuele din Catania din cauza rănilor extrem de grave suferite în urma împușcăturilor în abdomen, picior și în șold. Rotalianul, revista românilor din Catania, scrie că ucigașul medieșeanului are 40 de ani. „Tânărul român ucis ieri dimineață, 8 ianuarie, 2017, în apropierea gării din Catania, mai exact în via Scuto Costarelli, 100, în urma unor împușcături, se numește Florin Nicolae Dinu, are 27 de ani și este din Mediaș. Acesta a decedat la spitalul Vittorio Emanuele din Catania din cauza rănilor foarte grave avute în urma împușcăturilor în abdomen, în picior și în șold, alături de el fiind internat și un cetățean marocan de 24 de ani, cu ințialele O.S.E., dar care se află în afara oricărui pericol acum. Făptașul,un antreprenor de 40 de ani, din zonă, care în jurul orei 4 din dimineața zilei de ieri a împușcat cu sânge rece pe cei doi tineri, a fost arestat imediat”, scrie www.rotalianul.com.
FOTO: Intervenţie inedită a pompierilor, au salvat două raţe sălbatice
Pompierii au avut o intervenţie inedită. Aceştia au fost chemaţi să salveze două raţe sălbatice blocate în gheaţă pe râul Cibin. Unul dintre pompieri a intrat până la brâu în apa îngheţată şi ajutat de colegii săi a reuşit să scoată cele două păsări.
„Acționând în sprijinul jandarmilor sibieni, pompierii din cadrul ISU Sibiu au reușit să salveze 2 rațe, blocate în gheață, pe râul Cibin, în zona străzii Malului din municipiul Sibiu. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au salvat două rațe sălbatice, care se aflau în apa înghețată a râului, la o distanță de 2m, respectiv 5 m față de mal.” a anunţat ISU Sibiu
Cele două raţe sălbatice, salvate din gheaţă vor fi duse la Grădina Zoologică.
România va atinge un consum istoric de gaze, de peste 72 milioane mc/zi
România va atinge în această perioadă un consum maxim istoric de gaze, estimat la 72-74 milioane metri cubi pe zi, din care o cantitate de circa 16 milioane mc de gaze este asigurată din import, a declarat luni ministrul Energiei, Toma Petcu.
Consumul-record este atins ca urmare a temperaturilor foarte scăzute din această perioadă.
„Pe gaze, se estimează de către cei de la Sistemul Energetic Naţional că vom ajunge la un consum de 72-74 de milioane metri cubi, consum istoric. Până acum nu s-a mai ajuns, maximul fiind de 71,2 (milioane mc)”, a spus Petcu, după o şedinţă a Dispeceratului Energetic Naţional, citat de News.ro.
În prezent, 28 milioane de mc de gaze sunt asigurate din producţia curentă a producătorilor – în principal Romgaz şi Petrom -, iar 26 milioane mc pe zi provin din rezervele de gaze înmagazinate pentru perioada iernii, potrivit ministrului.
„Avem 16 milioane (mc/zi) pe care şi le-au asumat toţi furnizorii de gaze să le importe şi, practic, prin acest import asigură diferenţa necesară”, a precizat Petcu.
Pentru ca România să treacă cu bine peste perioada de vârf de consum de gaze, unii producători de electricitate sau energie termică pe bază de gaze vor trece pe păcură.
„S-a luat decizia ieri (duminică, n.r.), printr-o notificare a Transgazului către Dispeceratul Energetic Naţional, ca Elcen, CET Brazi şi CET Galaţi să treacă (…) de la gaze pe păcură. În cursul zilei de ieri şi noaptea s-a întâmplat acest lucru”, a mai spus ministrul.
viewscnt
În Sibiu se învață!
Astăzi, 9 ianuarie, în județul Sibiu nu sunt școli închise, conform reprezentanților Inspectoratului Județean Școlar. „În Sibiu nicio școală nu este închisă. Este într-adevăr închisă o unitate de învățământ, mai exact Grădinița din Sadu, iar motivul este unul legat de cedarea unei țevi din cauza gerului. În momentul de față se remediază problema și odată ce grădinița va fi funcțională, micuții își vor relua activitatea”, spune Ștefan Firu, inspector școlar general. De asemenea, în urma unei teleconferințe cu Ministrul Educației, avută astăzi, inspectorul a mai precizat: „Momentan nu văd nicio situație în urma căreia să închidem școlile sau grădinițele. Vom urmări, la recomandarea Ministrului, situația punctual. Dacă acest cod portocaliu, emis de meteorologi va impune luarea de măsuri, atunci o vom face. Nu vom lăsa copiii să înghețe”.
Astăzi, în 22 de județe, școlile au fost închise, iar pentru mâine, 10 ianuarie, sunt anunțate școli închise în 18 județe, conform situației făcute publice pe Edu.ro.
Recomandarile DSP Sibiu pentru perioada de ger
Având în vedere atenționarea meteo de cod portocaliu de ger în județul Sibiu, Direcția de Sănătate Publică recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.
În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate – căciuli, mănuși etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului.
Specialiștii de sănătate publică recomandă ca, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenție specială copiilor – aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.
Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.
Temperatură record la Bâlea Lac, -25 de grade. Telecabina nu funcţionează din cauza frigului
Temperatură record înregistrată la Bâlea Lac noaptea trecută. Mercurul a coborât în termometre până la -25 de grade Celsius. Nu au mai fost temperaturi atât de scăzute la Bâlea din anul 1961. Din cauza gerului dar şi a viscolului, telecabina a fost oprită însă din fericire nu sunt turişti blocaţi la munte.
„Din cauza gerului, telecabina a fost oprită, nu s-a făcut în cursul zilei de astăzi nici o cursă dar a ieşit soarele şi sperăm să mai dezgheţe cablurile şi să putem face cel puţin o cursă după masă. Avem un grup de turişti care au rezervat opt camere în hotelul de gheaţă iar pentru aceştia am instituit măsuri suplimentare. Dacă temperatura va coborî sub -2 grade Celsius în hotel avem pregătite pături suplimentare dar şi camere în cabană unde pot fi cazaţi dacă le va fi prea frig.” a declarat Lidia Bădilă, reprezentant Ice Hotel Bâlea Lac
În cursul nopţii, s-a înregistrat -25 de grade la Bâlea Lac, un record de temperatură spun reprezentanţii Centrului Meteorologic din Sibiu iar acum termometrele nu arată mai mult de -17 grade Celsius.
Ministrul Justitiei, intalnire cu sefii DNA, DIICOT si cu procurorul general
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, discuta, luni, cu procurorul general Augustin Lazăr, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu procurorul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, anunta Agerpres.
Întâlnirea a inceput la ora 12.00, la sediul Ministerului Justiţiei.
Florin Iordache a anunţat vineri, cu ocazia şedinţei de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, că se va întâlni, la începutul acestei săptămâni, cu şefii parchetelor.
Ministrul Justiţiei a spus atunci că nu ia în calcul o retragere a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cu referire la înregistrările făcute publice de fostul deputat Sebastian Ghiţă.
„Atât timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, şi atât timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce ar trebui”, a spus Iordache, întrebat dacă ia în calcul o eventuală retragere a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.
El a menţionat că această temă va fi abordată, cel mai probabil, când se va vedea cu procurorul general şi adjuncţii acestuia
Delegație sibiană vorbește la Viena despre Regiunea Gastronomică
După 10 ani, Județul Sibiu promovează la Viena un nou titlu — Regiune Gastronomică Europeană 2019
În 2007 Județul Sibiu a participat pentru prima dată la Târgul de Turism din Viena pentru a promova programul Capitală Culturală Europeană. După 10 ani, în perioada 12-15 ianuarie 2017, la infodesk-ul Sibiului din standul României se va promova titlul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Titlul va fi promovat prin însăși gastronomia locală prin intermediul unui live cooking show facilitat de Biroul de promovare al României la Viena. Având în vedere că sezonul turistic pentru străini începe odată cu sărbătorile Pascale, ce vor fi celebrate anul acesta împreună de credincioșii ortodocși, catolici și protestanți, meniul propus de My Transylvania și Slow Food Sibiu este drob de miel tradițional cu salată de sfeclă roșie. Broşura Sibiu City Meniu şi broşura producătorilor locali vor fi oferite vizitatorilor pentru a-i introduce în specificitatea culinară locală. Vizitatorii vor afla informaţii despre agenda cu evenimente gastronomice 2017 şi despre programe gastronomice, care vor completa oferta cultural-turistică a regiunii prezentată prin broșurile Sibiu-Hermannstadt. Tânăr din 1191, Experiențe noi în sudul Transilvaniei, hărți și cataloage ale operatorilor turistici.
Interesul austriecilor este mare pentru city break-uri culturale, vacanţe în sate autentice, biserici fortificate; iubesc activităţile în natură, iar județul Sibiu are toate atuurile pentru a se menține în topul preferințelor lor.
Delegația sibiană este formată din membri ai Asociației Județene de Turism Sibiu, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Sibiu și operatori turistici.
Impact frontal pe Drumul Național 14. O femeie a ajuns la spital
O femeie de 40 de ani din Micăsasa, care conducea un autoturism pe Drumul Național 14, a produs un accident rutier la sfârșitul săptămânii trecute. Femeia conducea pe direcția Mediaș-Copșa Mică, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcției și a lovit frontal o mașină care circula din sens opus. O persoană a fost rănită în urma accidentului rutier. „La kilometrul 50+350 de metri, în afara localității Tîrnava, într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum alunecos, a derapat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de un conducător auto în vârstă de 22 de ani din municipiul Mediaș. În urma accidentului rutier a rezultat avarierea celor două autovehicule precum și vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din autoturismul condus regulamentar. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultînd că nu se aflau sub ifluența băuturilor alcoolice. Cercetările în acest caz continuă de către lucrătorii rutieri”, a spus șeful Poliției Rutiere Mediaș, comisarul Ion Mogoșan.
Număr record de persoane care au căzut pe gheaţă
În ultimele două zile s-au prezentat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu un număr record de persoane care au căzut pe gheaţă, comparativ cu celelalte zile din 2017, anunta Agerpres.
Un număr de 22 de persoane au cerut ajutorul medicilor de la spital în weekend, dintre care una a rămas internată. De la începutul anului şi până în prezent la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu s-au înregistrat 44 de persoane care au fost consultate, acuzând dureri după ce au căzut pe gheaţă, a precizat pentru AGERPRES, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Alţi 42 de sibieni au fost diagnosticaţi cu fracturi în acest an, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
În ultimele două zile în judeţul Sibiu a fost ger, potrivit meteorologilor.
Peste 100 de intervenţii ale ISU în doar trei zile
În doar trei zile, pompierii şi echipajele SMURD au avut peste 100 de intervenţii. Au avut loc cinci incendii, s-a intervenit pentru deblocarea uşii unui apartament iar peste 100 de oameni din întreg judeţul au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Echipajele de pompieri au intervenit cu autospeciale de intervenție din dotare pentru stingerea a cinci incendii, patru dintre acestea izbucnite la imobile, în localitățile Copșa Mică, Avrig, Sibiu și Șelimbăr, iar unul la un motostivuitor. Ca urmare a intervenției prompte a pompierilor sibieni, incendiile au fost localizate și lichidate în timp scurt. Incendiile s-au manifestat la acoperișurile celor patru imobile, unul dintre acestea cuprinzând și obiectele de mobilier și aparatură electrocasnică dintr-o cameră de locuit, cauzele probabile de izbucnire a acestora fiind coșurile de evacuare a fumului neprotejate corespunzător față de materialele combustibile din jur, dar și un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Pompierii au fost chemaţi în weekend şi la Şelimbăr, unde a fost nevoie de deblocarea uşii unui apartament, unde a fost găsită o persoană decedată. Tot în ultimele trei zile, aproape 100 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 31 de persoane au fost asistate medical de către echipajele din Copşa Mică, Ocna Sibiului și Dumbrăveni.
Se împlinesc 10 ani de la prezentarea primului iPhone
În 9 ianuarie 2007, Steve Jobs, şeful Apple de la acea vreme, prezenta primul model de iPhone, telefonul care avea să schimbe din rădăcini nu doar telefonul mobil, ci urma să influenţeze şi o mulţime de industrii adiacente.
Primul iPhone a fost prezentat de Steve Jobs la ediţia din 2007 a Macworld, expoziţie dedicată de Apple special propriilor produse, şi era disponibil în versiuni de 4 GB şi 8 GB care costau în Statele Unite 500 de dolari, respectiv 600 de dolari.
Prezentarea oficială nu a coincis şi cu lansarea pe piaţă a produsului. Aceasta a avut loc pe 29 iunie 2007 şi a adus sute de clienţi care au format cozi în jurul magazinelor Apple din Statele Unite.
Prezentat de Steve Jobs sub sloganul “Acesta este doar începutul” drept un dispozitiv 3 în 1 revoluţionar – un telefon, un device ce poate reda şi crea conţinut multimedia şi unul ce poate fi folosit pentru accesarea internetului – primul iPhone era construit din aluminiu şi avea spatele din plastic.
Pentru utilizator, pe de altă parte, cea mai mare noutate ce-l diferenţia de smartphone-urile de până atunci era că, datorită ecranului capacitiv, a fost primul smartphone care, în loc de stylus, putea fi folosit cu degetul, având interfaţa optimizată în acest sens.
iPhone şi smartphone-urile care i-au călcat mai apoi pe urme au decimat o serie întreagă de industrii adiacente. Datorită numeroaselor funcţii pe care smartphone-ul modern, aşa cum a fost închipuit de Steve Jobs, le îndeplineşte, au fost afectate produse precum player-ele MP3 sau camerele foto compacte.
iPhone-ul rămâne cel mai important produs pentru Apple şi “o parte esenţial din viaţa utilizatorilor”, cum spune şeful actual al companiei, Tim Cook, într-un mesaj aniversar. Tot acesta promite că “ce-i mai bună abia urmează” pentru iPhone şi utilizatorii săi.
Sursa: News.ro








