Jocurile de petrecere sau pentru petrecere sunt gândite să fie distractive și ușor de învățat.
Concepute pentru a putea fi jucate cât se poate de repede, jocurile pentru petrecere au regulamente foarte scurte si simple.
Vă prezentăm două jocuri de petrecere: unul pentru copii și familie, foarte distractiv și cu care cei mici relaționează foarte bine și unul pentru adulți, în care abilitățiile lingvistice și sociale sunt puse la încercare.
„Hide the Kids – ascunde copiii” combină jocul „De-a v-ați ascunselea” cu povestea „Lupul şi cei şapte iezi ” de frații Grimm. Hide the Kids, este un joc de familie super distractiv, în care jucatorii iau pe rând rolul lupui sau al iezilor.Distracția în familie este garantată cu:Hide the Kids!Este un joc pentru 2-8 jucatori, de la 4 an.

„SpyFall” este un joc tip întrebări și răspunsuri.
Un vas de croazieră, un centru SPA, o stație spațială… și încă alte 27 de locații diferite în jocul SPYFALL! Fiecare rundă are loc într-o locație diferită. Jucătorii vor avea diferite roluri în aceste locații și vor încerca să găsească spionul care se ascunde printre ei! Spionul nu cunoaste locația, el se concentrează doar pe strângerea de informații. SpyFall este pentru3-8 jucatori peste 12 ani.

„Clubul cu jocuri” prezinta in data de 10.12.2016 urmatoarele jocuri: 7 Wonders Duel si Agricola Ediţia de Familie.
www.facebook.com/mindspotro
MAGAZINUL TĂU DE JOCURI EDUCAȚIONALE ȘI DE SOCIETATE prezintă „CADOUL PERFECT – Jocuri de petrecere”
„Caravana informaticii” ajunge la ULBS, în 5 decembrie
În perioada Noiembrie – Decembrie 2016 se derulează campania „Caravana Informaticii: Viitorul Informaticii în România”, în mai multe orașe din țară, anunță Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. „Evenimentele își propun să promoveze o activitate continuă de diseminare și conștientizare, de dezvoltare a unui spirit comunitar și în același timp conectarea trecutului cu prezentul și viitorul prin stimularea dezvoltării domeniului IT&C și al economiei digitale”, se arartă în comunicat. Caravana Informaticii este un proiect inițiat de PIN Magazine și Facultatea de Management și IT Griffiths din Oradea care își propune să încurajeze mediul economic românesc să își susțină singura sa poveste majoră de succes. Proiectul a fost lansat la Cluj Napoca, în data de 21 Noiembrie 2016, urmând ca a cincea oprire să fie la Sibiu, luni, 5 Decembrie 2016, începând cu ora 17:00, sub forma unui eveniment public. Acesta va avea loc la Universitatea “Lucian Blaga”, sala Aula Magna, iar intrarea va fi liberă. Este necesară doar o confirmare a participării pe pagina de Facebook a evenimentului sau „Caravana informaticii – Viitorul informaticii în România” – Sibiu.
Vorbitori în cadrul acestui eveniment vor fi Varujan Pambuccian, Sebastian Văduva și Ovidiu Neamțu.
Varujan Pambuccian este de profesie matematician și informatician, foarte pasionat de tehnologiile de vârf și modul în care acestea influențează economia și societatea în ansamblul ei. Este profesor în cadrul Universității din București și membru al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din cadrul Parlamentului României.
Sebastian Văduva este un întreprinzator româno-american de succes cu o bogată experiență în marketing și vânzări atât în companii române, cât și americane. Dr. Sebastian Văduva este co-fondator al Școlii Informale de IT și trainer pe tematici de dezvoltare a abilităților manageriale, de comunicare, de retenție și dezvoltare a talentului uman în cadrul companiilor de IT, fiind totodată un promotor vehement al antreprenoriatului. Este director al Facultății de Management și IT Griffiths din cadrul Universității Emanuel din Oradea.
Ovidiu Neamțu este fondatorul și președintele Asociației 11even, creator al programelor „11even Experiences”, „Bucurie în Mișcare România” și „Creatori de viitor”. Este antreprenor, cu experiență în dezvoltarea de rețele de consumatori, marketing și advertising.

Rata alăptării bebelușilor, până la 6 luni, a ajuns de la 12 la 30%
Rata alăptării exclusive a copilului până la şase luni este în creştere, ajungând la 29,8% în acest an, față de 12,6%, procent înregistrat în anul 2011. Principalii factori care au favorizat această creștere sunt educaţia mamei şi pregătirea prenatală, după cum arată un studiu realizat de Asociaţia SAMAS, în parteneriat cu Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului ”Alfred Rusescu” şi Societatea Naţională a Medicilor de Familie și preluat de Agerpres.
Potrivit studiului, în prima lună de viaţă, româncele îşi alăptează copiii în procent de 80%, iar cele mai multe dintre mamele care alăptează mai puţin de o lună au născut prin cezariană sau au un nivel scăzut de educaţie.
„32% dintre mamele care alăptează exclusiv până la 6 luni au beneficiat de educaţie perinatală, în special dacă această consiliere a fost efectuată printr-un program dedicat de pregătire, 25% dintre ele participând la astfel de cursuri”, arată studiul.
În topul femeilor care îşi alăptează copiii până la şase luni exclusiv se află mamele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, unele dintre ele aflându-se la al doilea sau al treilea copil.
La polul opus se află mamele foarte tinere, cu vârsta sub 19 ani, doar 9% dintre ele alăptându-şi copilul în primele şase luni de viaţă, potrivit studiului.
De asemenea, două din zece femei aflate la primul copil renunţă la alăptare în mai puţin de o lună.
Studiul relevă că 51% dintre mamele cu studii superioare îşi alăptează copiii conform recomandărilor actuale, în timp ce doar 25% dintre cele cu studii medii sau cu doar opt clase respectă aceste indicaţii.
Potrivit sursei citate, 32% dintre mamele care alăptează mai mult de şase luni au primit consiliere perinatală de la medicii de familie ( 23%), de la asistente (15%) sau de la educatorii perinatali (5%).
Un procent de 40% dintre tinerele mame afirmă că nu au primit deloc sprijin şi consiliere pentru alăptat în maternitate, nici de la medic, nici de la asistente.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ, cuprinzând 1.008 respondenţi din 23 de judeţe, cu o distribuţie urban/rural de 52% şi, respectiv, 48%, având ca bază, pentru comparaţie, chestionarul folosit în studiul din 2011 realizat de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului ‘„Alfred Rusescu”.
Fumatul este demodat, SĂNĂTATEA SE POARTĂ!
Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) organizează un curs de cinci zile pentru renunţare la fumat în perioada 27 nov.- 1 dec. crt. la Biblioteca Astra din Sibiu, între orele 18:00 – 19:30, cu participarea Dr. Gheorghiţă Valeriu de la Centrul Lifestyle Herghelia. Intrarea liberă.
Folosiţi ocazia de a va elibera de dependenţa tabagică, participând la acest curs. Va fi prezentat „Planul de cinci zile” pentru abandonarea fumatului, plan conceput în urmă cu o jumătate de secol de o echiă de specialişti din Statele Unite ale Americii şi care a ajutat de-a lungul acestei perioade de timp pe mai mult de două milioane de indivizi să aibă succes în acest demers dificil.
El se bazează pe convingerea subiecţilor despre adevărată faţă a tabagismului, comparând beneficiile aparente, cu riscurile multiple şi reale ale lui. Apoi prezintă motivaţiile fumătorului precum şi tehnicile simple şi multiple de abandonare a dependenţei acestuia. Accentul e pus pe o bună şi atentă pregătire a momentului deciziei, însoţită de exprimarea clară a ei, pregătire desfăşurată pe parcursul mai multor trepte ale schimbării, atent conturate.
În contextul actual al intervenţiilor multiple pentru ocrotirea stării de sănătate a populaţiei şi mai ales a celei infantile, acţiunea aceasta se înscrie ca un element de susţinere a iniţiativelor pozitive în domeniul amintit, cu efecte tot pozitive, pe termen lung.
Nădăjduim că atât tinerii, cât şi vârstnicii vor fi receptivi la mesajul acestei noi iniţiative, îndemnându-se reciproc şi susţinâdu-se pentru asigurarea eficienţei acestui efort şi al lor şi al nostru, în favoarea tuturor.
Vă aşteptăm cu drag la desfăşurarea evenimentului anunţat, făcând tot posibilul de a participa la toate întâlnirile de lucru, care se condiţionează reciproc, spre bucuria celor ce vor gusta farmecul eliberării de lanţul dependenţei, precum şi a celor din ambianţa lor familială şi socială.
Concert simfonic extraordinar la Sala Thalia
Filarmonica de Stat Sibiu va organiza, pe data de 1 decembrie 2016, la sala Thalia, un „Concert simfonic extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României”.
Orchestra Simfonica a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul Gheorghe Costin, iar alături de acesta pe scena sălii Thalia va mai urca pianista Ioana Lupaşcu. Evenimentul va fi unul deosbit şi datorită prezenţei familiei regale a României. Toate invitaţiile gratuite alocate publicului s-au epuizat. Concertul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.
Programul serii va fi dedicat în exclusivitate compozitorilor români. Astfel vor putea fi ascultate „Rapsodia a doua în Re Major”, „Simfonia I” şi fragmentul „Maestuoso” din „Poema Română” de George Enescu, precum şi compoziţa „Moment muzical” semnată de Nicolae Kirculescu. La concert şi-au anunţat prezenţa Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria precum şi invitaţii acestora Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, precum și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.
Site actualizat despre problema colectarii deseurilor
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a participat la evenimentul „8 ore după program pentru o cauză bună”.
Scopul proiectului, coordonat de Fundația Comunitară Sibiu, a fost de a mobiliza peste 25 de specialiști în webdesign și comunicare pentru a crea o platformă de informare care să strângă într-un singur loc toate clarificările importante pentru cetățeni despre noul sistem de colectare selectivă a deșeurilor.
La sfârșitul lunii octombrie, Cîmpean lansat un apel către membrii comunității pentru a veni în sprijinul acestei provocări pe care o constituie trecerea la noul sistem de colectare selectivă. Campania de comunicare și informare din cadrul proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor s-a derulat cu câțiva ani în urmă, iar implementarea efectivă a sistemului are loc abia acum. Acest decalaj contribuie la confuzie și nemulțumiri în rândul cetățenilor. De aceea, s-a inițiat un grup de lucru axat pe comunicarea noului sistem, la care participă principalii factori implicați în comunicarea cu cetățenii, pentru a-și armoniza demersurile: Consiliul Județean Sibiu, Primăria MunicIpiului Sibiu, ADI Eco Sibiu, noul operator pentru colectarea selectivă, ONGuri. În cadrul acestui grup de lucru, Fundația Comunitară Sibiu a propus realizarea unei platforme de informare neutre, gestionată de societatea civilă, prin evenimentul „8 ore după program pentru o cauză bună” și ideea a fost îmbrățișată de toată lumea.
„M-am bucurat să avem ocazia de a lucra alături de profesioniști din comunitatea sibiană care, deși au și ei nemulțumiri privind noul sistem de colectare selectivă a deșeurilor, și-au pus timpul și abilitățile la dispoziție pentru a înțelege problemele și a ajuta la rezolvarea unora dintre ele, în beneficiul comunității”, a declarat Daniela Cîmpean.
Specialiștii din cadrul CJ și ADI Eco au pus la dispoziție voluntarilor informațiile de specialitate, iar la finalul celor 9+ ore de muncă, rezultatele evenimentului au inclus:
- site-ul sibiulverde.ro și pagina de facebook asociată site-lui https://www.facebook.com/sibiulverde/, cu secțiune de glosar, întrebări frecvente și infografice utile pentru o imagine mai clară asupra contextului și asupra rolurilor diverselor instituții
- actualizarea site-ului sibiulrecicleaza.ro realizat în cadrul proiectului SMID (completarea informațiilor, aducerea la zi a termenelor etc.)
Aceste platforme nu înlocuiesc comunicarea autorităților cu cetățenii. ADI Eco Sibiu monitorizează îndeplinirea obligațiilor contractuale de către noul operator. Pentru a avea informații cât mai obiective despre evoluția lucrurilor în teren, încurajăm cetățenii să continue să semnaleze neconformitățile către ADI ECO la nr. de tel. 0269 436560, prin e-mail [email protected] , precum și prin Mesaj Președintelului pe site-ul www.cjsibiu.ro.
Program special la CNM Astra de 1 decembrie
Unităţile muzeale ale Complexului Național Muzeal ASTRA vor funcţiona după un program special, de 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.
Casa Artelor, Galeriile de artă populară, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească ,,Emil Sigerus”, Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder”, Centrul Cultural Memorial ,,Dr. Gheorghe Telea-Bologa” (Noul Român) vor fi închise.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este singura unitate C.N.M. ASTRA care va funcțiuna sub program normal, adică între orele 9 și 17.
Publicul va avea acces gratuit de 1 decembrie la Muzeul ASTRA.
Raluca Turcan: Prejudiciile din fapte de corupție trebuie recuperate!
În timp ce PNL insistă pentru întărirea Agenției pentru recuperarea prejudiciilor și confiscarea extinsă a averilor din cazuri de corupție, PSD insistă pe mesaje anti-justiție și amenință cu revanșa politică după alegerile parlamentare. ”Banii trebuie să se întoarcă în economie, să creeze locuri de muncă, se pot regăsi în educație și sănătate. Doi ani și jumătate a blocat Victor Ponta înființarea agenției pentru recuperarea prejudiciilor. Dacian Cioloș este cel care a trimis și susținut proiectul în Parlament. Pentru ca dreptatea să fie de partea oamenilor, nu a unui grup restrâns de politicieni. PNL urmărește întărirea Agenției pentru recuperarea prejudiciilor si confiscarea extinsă a averilor din cazuri de corupție!”, a declarat deputatul PNL Raluca.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute că dacă social-democraţii vor câştiga alegerile cei pe care îi consideră responsabili de greşelile ultimului an vor trebui să „plătească”, în instanţă, precum Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, dar şi miniştrii săi. „Să plătească toţi pentru tot răul pe care l-au făcut. Toţi. Indiferent despre cine e vorba”, a spus Liviu Dragnea, făcând referire la declaraţiile lui Klaus Iohannis, privind politicienii care atacă justiţia pentru că simt că „dreptatea se apropie” de ei, conform News.ro. ”Premierul Cioloş trebuie să plătească (…) Toţi ăştia – şi ceilalţi pe care nu îi numesc în seara asta – vor trebui să plătească şi vor plăti”, a conchis Liviu Dragnea.
La jumătatea anului 2016, ANAF a recuperat 71 de milioane de lei din marile dosare de corupție.
A blocat intrarea în oraş cu…trenul oprit la barieră
Traficul rutier la intrarea în oraşul Dumbrăveni a fost blocat marţi dimineaţa timp de aproximativ 45 de minute după ce mecanicul unui tren de marfă a oprit trenul în Dumbrăveni şi a motivat că nu mai pleacă pentru că îi expirase intervalul orar în care poate conduce un tren. Cum trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în oraş este chiar lângă staţia CFR Dumbrăveni, traficul rutier a fost paralizat aproape o oră. Şoferii au avut de ales variantele ocolitoare pe la Hoghilag sau Alma Dumbrăveni. În cele din urmă, mecanicul de locomotivă a fost convis să pornească trenul, iar bariera a fost ridicată şi şoferii şi-au putut continua drumul. Incidentul de la Dumbrăveni este cercetat de Poliţia Transporturi Feroviare.
Reprezentanţii Poliţiei TF, care au preluat cazul, spun că la mijloc ar fi o neînţelegere şi că mecanicul trenului a oprit la semnalul dat de operator, care, se pare, nu ştia că în staţia CFR din Dumbrăveni nu a fost, încă, finalizat pasajul peste calea ferată.
„Mecanicul a oprit regulamentar trenul. Depăşea programul de lucru şi trebuia să staţioneze. Din cauza faptului că pe tronsonul magistralei 300 se lucrează, se efectueză foarte greu transportul şi el a mers din staţie în staţie, iar operatorul de la CFR Infrastructură l-a oprit în staţia Dumbrăveni. Staţia Dumbrăveni are 730 de metri, trenul cam 680, deci nu ar fi fost problemă din acest punct de vedere. Problema a apărut pentru că, pe proiectul de reabilitare a magistalei 300 este prevăzut un pasaj suprateran, care schimbă trecerea la nivel cu calea ferată. Operatorul a ştiut că are staţia de 730, care permite oprirea trenului de 680 dar nu ştia, probabil, că nu există încă pasajul”, a declarat pentru MEDIAFAX, Lucian Ilie, reprezentant al Poliţiei TF Sibiu.
Ilie a explicat că mecanicul nu poate opri unde vrea, ci doar la semnalul dat de operator, întrucânt, altfel, ar răspunde penal.
Cercetările sunt continuate în acest dosar de poliţiştii TF, în vreme ce trenul a fost dus în staţia Mediaş.
Copil de 4 ani, rănit într-un accident rutier
Un copil de 4 ani a fost rănit luni la Copşa Mică în urma unui accident de circulaţie. Şoferul unei maşini care circula spre Mediaş a încercat să depăşească un alt autoturism care circula spre Mediaş şi care a virat la stânga. A lovit a doua maşină iar în urma impactului un minor de 4 ani a fost rănit. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaş pentru investigaţii medicale amănunţite, însă rănile nu au fost foarte grave, copilul nefiind internat. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar de cercetare, şoferul imprudent fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Tâlhar reţinut de poliţişti. Intra peste femei în casă şi le fura bijuteriile
Poliţiştii medieşeni au reuşit să prindă un tânăr din oraş, în vârstă de 25 de ani, autor a două infracţiuni de tâlhărie şi a unei infracţiuni de furt. Duminică, acesta a intrat peste o femeie în casa acesteia şi sub ameninţare i-a furat mai multe bijuterii din aur. A dispărut imediat, iar în cursul zilei de luni a intrat într-o altă locuinţă de pe strada Emil Racoviţă din Mediaş unde a ameninţat proprietara şi i-a furat de asemenea bijuterii din aur. Poliţiştii au reuşit în cele din urmă să îl prindă luni după amiază. Tâlharul a fost reţinut pentru 24 de ore iar marţi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cele mai importante evenimente din baschetul românesc vor avea loc la Sibiu!
Veste deosebită pentru iubitorii baschetului din Sibiu! Câştigatoarele ediţiei 2017 a Cupei României şi a All Star Game-ului 2017 se vor stabili în Sala Transilvania. În perioada 14-17 februarie, oraşul nostru va găzdui Turneul Final 8 al celei de-a doua competiţii din baschetul masculin românesc, iar în 18 februarie, All Star Game-ul. Acest lucru s-a hotărât astăzi, la sediul Federaţiei Române de Baschet. Locaţie unde a avut loc licitaţia de atribuire a celor două evenimente de amploare. Astfel, sferturile de finală (14 şi 15 februarie), semifinalele (16 februarie) şi finala (17 februarie) se vor juca în faţa celui mai grozav public din ţara noastră în ceea ce priveşte „sportul cu panoul”. Cele mai bune echipe şi cei mai importanţi baschetbalişti vor lupta să ridice trofeul deasupra capului.
„Derbiul Ardealului”, în sferturile Cupei României
De anul acesta, Cupa României se desfăşoară într-un nou format. CSM Oradea, Universitatea Cluj, BC Târgu Mureş şi Steaua Bucureşti s-au calificat direct la Turneul final, cele patru echipe fiind reprezentantele României în Cupele Europene. Pe lângă acestea, au mai acces în sferturi CSU Sibiu, SCM Craiova, Phoenix Galaţi şi BC Timişoara. Fază în care meciul de afiş este reprezentat de CSU Sibiu şi Universitatea Cluj, „studenţii” lui Marcel Ţenter venind în Sala Transilvania ca deţinători ai trofeului. Se anunţă a fi un joc extraordinar, pentru suporterii celor două „combatante” va fi ca o „finală”.
Programul sferturilor este următorul:
Steaua Bucureşti – SCM Craiova (14 februarie)
CSU Sibiu – Universitatea Cluj (14 februarie)
BC Târgu Mureş – CS Phoenix Galaţi (15 februarie)
BC Timişoara – CSM Oradea (15 februarie)
8 ani de la ultimul Turneu Final organizat la Sibiu
Sibiul a mai organizat Turneul Final al Cupei României în 2008. Atunci nu a fost cu succes pentru „vulturi”, care nu s-au impus în întrecere, ediţia din 2017 va fi o şansă bună pentru elevii lui Dan Fleşeriu să câştige singurul trofeu din baschetul românesc pe care galben-albaştri nu îl au în palmares. „Ne-am dorit extrem de mult să reuşim să organizăm aceste două evenimente importante la Sibiu şi mă bucur nespus de mult că vom avea ocazia să le oferim sibienilor, dar şi iubitorilor acestui sport din întreaga ţară. Un spectacol baschetbalistic de excepţie. Va fi ocazia cea mai bună de a demonstra încă o dată că la Sibiu baschetul este un sport cu tradiţie. Un sport extrem de iubit şi care are foarte mulţi adepţi. Oraşul nostru a demonstrat că are infrastructura necesară pentru evenimente culturale, iar acum avem şansa de a-i pune în valoare latura sportivă. Baschetul s-a născut la Sibiu în urmă cu 45 de ani şi nu a murit niciodată. După ediţia de anul trecut a Final-Four-ului organizat la un nivel înalt la Oradea, vom face totul pentru ca Final 8-ul şi All Star Game-ul din acest sezon să fie o adevărată sărbătoare a baschetului românesc”, a declarat Horaţiu Floca, directorul CSU Sibiu.










