Acasă Blog Pagina 5404

Pe strada Spartacus se schimbă direcția sensului unic

În contextul amenajării sensului giratoriu de la intersecția străzilor Bâlea, Ștefan cel Mare și Moldoveanu, o etapă a resistematizării traficului în această intersecție este schimbarea direcției sensului unic de pe strada Spartacus, pe tronsonul dintre girație și strada Frații Grachi.
De joi, 10 noiembrie, circulația pe această stradă se va desfășura dinspre noul sens giratoriu spre intersecția cu strada Frații Grachi. Tronsonul dintre strada Frații Grachi și Hegel va rămâne așa cum este în prezent, cu sens dublu de circulație.
Prin urmare accesul pe tronsonul cu sens unic al străzii Spartacus va fi posibil atât dinspre strada Bâlea cât și dinspre strada Ștefan cel Mare, pe breteaua de lângă benzinărie.
Șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în această zonă, respectând noile marcaje și indicatoare rutiere pentru a evita astfel eventuale neplăceri în trafic.

Aproape 1.800 de joburi pentru sibieni. Aici este oferta completă

0

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile 1.746  locuri de muncă vacante oferite de 95 angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite, 229 de posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume: analist recrutare salariaţi, asistent manager, consilier instituţii publice, contabil, consilier juridic, declatrant vamal,  director comercial, inginer electronist transporturi, telecomunicaţii, inginer producţie, inginer industria alimentară, medic veterinar, ofiţer bancar,  proiectant inginer mecanic, programator sau specialist achiziţii, în timp ce 1.517 de posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
30 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 82 de posturi sunt oferite pentru montatorii de subansamble. Alte 70 de locuri de muncă disponibile sunt pentru casieri, iar 96 de locuri de muncă pentru lucrătorii comerciali. 53 de posturi sunt oferite muncitorilor necalificați în industria confecțiilor, iar 3 locuri de muncă sunt pentru mecanici auto și mecanici utilaje. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ambalatori manuali, unde sunt oferite 63 de locuri de muncă, 37 de locuri de locuri de muncă fiind oferite și pentru muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor. În același timp sunt oferite 10 posturi pentru faianțari și 358 de joburi pentru operator montaj linii automate. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, operatori la mașini-unelete semiautomate și automate, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Centrul de Permise Auto de la Mediaș va fi gata doar în primăvara 2017

0

Persoanele din Mediaș și zona de nord a județului Sibiu care așteptau deschiderea centrului pentru Permise Auto din Mediaș mai au de așteptat cel puțin până în primăvara anului viitor. Deși au existat promisiuni ferme că respectivul centru va fi inaugurat în luna iunie, lucrurile nu au stat deloc așa. Iar realitatea dovedește că lcrurile se află încă în stadiu incipient. Actualul primar al Mediașului, Gheorghe Roman, spune că au fost depuse documentele pentru obținerea avizelor din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după care vor începe demersurile pentru primirea aprobărilor din partea celorlalte instituții. De asemenea, după obținerea tuturor avizelor, se va trece la executarea lucrărilor pentru amenajarea spațiilor în care să funcționeze respectiva instituție. Centrul pentru Permise Auto de la Mediaș va funcționa în imobilul situat pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru numărul 17 și va deservi cetățenii din zona de nord a județului Sibiu, respectiv municipiul Mediaș, orașele Dumbrăveni și Copșa Mică și comunele Șeica Mică, Șeica Mare, Micăsasa, Axente Sever, Moșna, Dârlos, Bazna, Blăjel, Brateiu, Biertan, Ațel, Alma, Hoghilag, Laslea, Tîrnava și Valea Viilor. „Dacă în trecut se făceau tot felul de anunțuri referitoare la deschiderea centrului de examinări pentru obținerea permisului de conducere la Mediaș, eu vreau ca în momentul în care știm exact când se va deschide acest centru, să anunțăm public. În acest moment pot să vă fac cunoscut faptul că am depus toate documentațiile necesare la ISU și așteptăm în zilele următoare să ne vină și avizul fără de care nu poate să funcționeze sub nicio formă un astfel de centru. Eu vreau să știți că acest lucru se va produce la Mediaș, dar nu vreau să anticipez data la care va fi inaugurat acest centru pentru că mai avem nevoie de câteva aprobări care nu țin de noi. De asemenea, trebuie să fie reabilitat spațiul respectiv astfel încât acolo examinările să se țină în condiții optime”, a spus Gheorghe Roman.

Pregătiri pentru Sărbătorile de Iarnă. Surprize în centrul istoric al orașului

0

Municipalitatea medieșeană a demarat pregătirile pentru împodobirea orașului cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Noutatea absolută față de anii trecuți este faptul că atât pomul de Crăciun care va fi împodobit de municipalitate, cât și patinoarul artificial vor fi amplasate în centrul istoric al orașului, respectiv în Piața Regele Ferdinand I șinu în Piața Corneliu Coposu cum a fost până acum. Municipalitatea medieșeană a decis anii trecuți ca în locul tradiționalului brad de Crăciun, care era amplasat în fața sediului primăriei din oraș, să fie montată o structură metalică în formă de brad, pe care vor fi amplasate mii de luminițe. Respectiva structură metalică va fi asamblată în această lună, urmând ca iluminatul festiv de sărbători să fie pornit în seara zilei de 5 decembrie.
După ce anii trecuţi au avut parte de un patinoar artificial, tinerii medieşeni vor avea aceeaşi surpriză şi în acest sezon rece. Reprezentanţii municipalităţii medieşene vor amenaja un patinoar artificial în Piaţa Regele Ferdinand I, chiar lângă bradul de Crăciun. Reprezentanţii municipalităţii au făcut toate demersurile pentru ca şi în acest an oraşul să aibă un patinoar artificial de 600 de metri pătraţi, care va fi inaugurat de asemenea la începutul lunii decembrie.
Iar surprizele nu se opresc aici. În perioada 5-23 decembrie va fi deschis și un Târg de Crăciun, tot în centrul istoric al Mediașului. „Pot să vă spun că spre deosebire de anii anteriori, pomul de Crăciun și patinoarul precum și tot ceea ce ține de Moș Crăciun și Moș Nicolae va fi amenajat în zona centrală, mai exact în Piața Regele Ferdinand I. Acolo vom încerca și organizarea de programe artistice pentru copii”, a spus Gheorghe Roman, primarul Mediașului.

Adio sarmale de 1 decembrie. Paradă militară cu ocazia Zilei Naționale a României

0

Primăria Mediaș a dat startul pregătirilor pentru manifestările dedicate Zilei Naționale a României. Noutatea acestui an este legată de organizarea unei parade militare în oraș în ziua de 1 decembrie. Manifestările se vor desfășura în locul devenit deja tradițional, respectiv în Piața Corneliu Coposu, pe platoul din fața sediului Primăriei Mediaș. Programul va începe la ora 12 cu un scurt mesaj al reprezentanților Primăriei Mediaș, după care va urma o scurtă slujbă religioasă și alocuțiuni despre însemnătatea zilei de 1 decembrie. La ora 13.30 va fi organizată parada militară, la care vor participa cadre al Jandarmeriei, Poliției Municipale, Poliției Locale și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Din programul zilei nu va lipsi nici programul artistic, invitat de onoare fiind Sava Negrean Brudașcu. De asemenea, începând din acest an, municipalitatea medieșeană nu va mai oferi sarmale persoanelor prezente în Piața Corneliu Coposu la manifestările dedicate Zilei Naționale a României. „Pentru că multă lume ne întreabă cum se va desfășura Ziua Națională, pot să vă spun că spre deosebire de alți ani de această dată vom avea o paradă militară. De asemenea, vom avea un program specific Zilei Naționale și cu siguranță nu se vor mai da sarmale”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

„Zilele Sportive Răşinari”, sport şi voie bună în ziua de vineri

0

16-11-07-afis-zilele-sportive-rasinari-1Cea de-a şaptea ediţie a „Zilelor Sportive Răşinari 2016” se apropie. În ziua de vineri, concurenţii se vor întrece la competiţii de baschet, fotbal, volei, cros, tenis de masă şi şah. Evenimentul va începe de la ora 10,00. La aceste întreceri sunt aşteptaţi să participe un număr cât mai mare de copii şi tineri din localitate. Învingătorii vor fi răsplătiţi cu premii de către organizatori. „Zilele Sportive Răşinari” se va desfăşura datorită Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Sibiu, Primăriei Comunei Răşinari şi a Asociaţiei Sportive Răşinari.

După Timişoara, a urmat Baia Mare pentru rugbyiştii sibieni

0

csm-csrAu jucat, au învăţat şi s-au distrat. Aşa poate fi descrisă experienţa celui de-al doilea turneu de rugby din viaţa lor pentru micuţii componenţi ai CSM-CSR Sibiu. Echipa de sub 10 ani a clubului din oraşul nostru s-a prezentat la Baia Mare şi a avut o evoluţie mai bună ca joc faţă de concursul de la Timişoara, deşi în nordul României nu au putut să câştige vreun meci, faţă de o victorie reuşită în vestul ţării. Sibienii au pierdut în faţa celor de la Warriors Timişoara, formaţiei Olimpic Vadu Crişului şi a CSM-ului din Câmpia Turzii. Datorită acestor rezultate, jucătorii lui Horia Stoica se situează pe poziţia a cincea în Campionatul Regional de Mini Rugby.


Clasament:
1. Warriors Timişoara 32 puncte
2. CS Florin Popovici Baia Mare 30 puncte
3. CSM Câmpia Turzii 28 puncte
4. CS Şoimii Campia Turzii 25 puncte
5. CSM-CSR Sibiu 23 puncte
6. Olimpic Vadu Crişului 13 puncte
7. Viitorul Cluj-Napoca 12 puncte

„Jucătorii care au participat la ambele turnee au aratat un progres între turneul de la Timişoara şi cel de la Baia Mare. Sperăm să vedem acelasi progres şi pentru debutanţi. La acest nivel ne concentrăm pe obiective pedagogice precise mai mult decât pe obiective de rezultat şi clasament. Am gresit mai mult decât adversarii, în special la conservarea posesiei şi replierea defensivă. Data viitoare vom încerca să greşim mai puţin şi să fim mai prezenţi în atac. Pe aceasta cale invităm toţi copiii născuţi între anii 2005 şi 2010 să vină sa încerce rugbyul, ori la CS Rugby Sibiu, ori la CSŞ Şoimii Sibiu”, a declarat antrenorul Horia Stoica.
Următorul turneu va avea loc Sibiu în 19 noiembrie.

Scaderi de presiune la apa in Vale si Saliste

SC ”Apă Canal” SA Sibiu anunță că în perioada 14– 18 noiembrie ac, vor avea loc ample lucrări de spălare – igienizare a întregii rețelei de distribuție a apei din localitățile Vale și Săliște (străzile: Băii, Brata, București, Câmpului, D.D.Roșca, Intrarea Pălărierilor, Între Paraua, Ioan Lupaș, Ioan Moga, Luncii, N.Hențiu, O.Goga, O.Ghibu, Oprea Miclăuș, Pe sub vii, Piața eroilor, Piața Junilor, Piatra Albă, Școlii, Șipotului, Spitalului, Vale, Gării.)

Pe perioada intervenției, între orele 09,00 – 17,00, se vor înregistra scăderi de presiune, utilizatorii fiind sfătuiți să întrebuințeze apa în acest interval doar pentru toalete. Este posibil ca pentru scurt timp să fie sistată furnizarea apei.

Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă, iar după încheierea lucrărilor de igienizare din zilele respective să deschidă robinetele timp de 5 minute înainte de utilizare.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202. ”

Candidaţii PNL, primii pe buletinele de vot

Candidaţii PNL vor fi primii pe buletinele de vot care se vor tipări în judeţul Sibiu, fiind urmaţi de cei de la UDMR, PSD şi ALDE, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la sediul Prefecturii. 
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu, în urma tragerii la sorţi, s-a stabilit că primii pe buletinele de vot vor fi candidaţii PNL, urmaţi de ce ai UDMR, PSD şi ALDE.
Următoarele şapte poziţii vor fi ocupate de partidele neparlamentare, respectiv PRU, ANR, PRM, PER, PSR, PUSR şi PMP.
După candidaţii minorităţilor naţionale pentru Camera Deputaţilor, pe poziţia 28 se află candidatul independent pentru Senat, Oşvath Dănuţ-Traian.
Ordinea pe buletinele de vot din judet, in urma tragerii la sorti: 

Etapa a-I-a:

Partidele parlamentare:

Poziția 1. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (PNL)

Poziția 2. UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA (UDMR)
Poziția 3. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD)
Poziția 4. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR (ALDE)
Etapa a-II-a:

Partidele neparlamentare:

Poziția 5. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ (PRU)

Poziția 6. ALIANȚA NOASTRĂ ROMÂNIA (ANR)

Poziția 7. PARTIDUL ROMÂNIA MARE (PRM)

Poziția 8. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN (PER)

Poziția 9. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN (PSR)

Poziția 10. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA (PUSR)

Poziția 11. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ (PMP)

Etapa a-III-a:

Ordinea minorităților naționale pentru CAMERA DEPUTAȚILOR:

Poziția 12. UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA (UDTR)

Poziția 13. UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA (URR)

Poziția 14. ASOCIAȚIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA-RO.AS.IT (ROASIT)

Poziția 15. UNIUNEA BULGARĂ DIN BANAT-ROMÂNIA (UBBR)

Poziția 16. UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA (UER)

Poziția 17. ASOCIAȚIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA (ALAR)

Poziția 18. UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ȘI CEHILOR DIN ROMÂNIA (UDSCR)

Poziția 19. COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA ((CRLR))

Poziția 20. UNIUNEA CROAȚILOR DIN ROMÂNIA (UCR)

Poziția 21. FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA (FDGR)

Poziția 22. UNIUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA (USR)

Poziția 23. ASOCIAȚIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA (AMR)

Poziția 24. ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR „PRO-EUROPA” (PRO EUROPA)
Poziția 25. FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA (FCER)
Poziția 26. UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA (UCRR)
Poziția 27. UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA (DOM POLSKI)

Etapa a-IV-a

Candidat independent pentru SENAT:

Poziția 28. OȘVATH DĂNUȚ-TRAIAN

Reprezentanţii Prefecturii Sibiu au declarat că vor fi tipărite 838.000 de buletine de vot, a câte 16 pagini fiecare. Licitaţia pentru tipărirea acestora a fost câştigată de o firmă din Craiova, pentru preţul de 87.152 de lei, fără TVA.
”În total, în cadrul contractului vor fi tipărite 13.408.000 pagini. Cantitatea de hârtie necesară tipăririi buletinelor de vot este de aproximativ 35 tone”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Sibiu.
Potrivit graficului prevăzut în contract, serviciile de imprimare a buletinelor de vot vor avea loc în perioada 14 – 25 noiembrie, iar serviciile conexe tipăririi, respectiv făţuire, tăiere, capsare, numărare, ambalare, transport şi livrare a buletinelor de vot ce vor fi utilizate în cele 370 de secţii de votare din Sibiu, pentru Senat şi Camera Deputaţilor, se vor face până în 28 noiembrie.
Recepţia finală se va face cel târziu în 29 noiembrie.
viewscnt

Perchezitii la firme de jocuri de noroc din SIbiu

Procurorii şi poliţiştii fac miercuri peste 300 de percheziţii în Bucureşti şi 29 de judeţe, la sediile a 16 firme şi la persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise în mai multe localităţi, anunta News.ro.
Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări în două dosare pentru fapte de evaziune fiscală şi spălare a banilor, de care sunt suspectate mai multe firme care au săli de jocuri de noroc.
Anchetatorii fac 313 percheziţii, la sediile a 16 societăţi comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum şi la domiciliile sau la reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor, dintre care: cinci în Bucureşti, şapte în Argeş, patru în Bacău, opt în Bihor, cinci în Bistriţa-Năsăud, 12 în Braşov, una în Caraş-Severin, trei în Călăraşi, 47 în Cluj, trei în Constanţa, 16 în Covasna, una în Dâmboviţa, 14 în Galaţi, una în Gorj, 16 în Harghita, 27 în Hunedoara, cinci în Iaşi, două în Ilfov, una în Maramureş, una în Mehedinţi, 82 în Mureş, patru în Olt, şase în Prahova, şapte în Satu Mare, 15 în Sălaj, nouă în Sibiu, una în Teleorman, două în Timiş, două în Vaslui şi şase în Vâlcea.
De asemenea, sunt făcute controale la 142 de puncte de lucru ale unei societăţi care are ca obiect de activitate jocurile de noroc.
Potrivit anchetatorilor, în 2013 a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise în Bucureşti şi cele 29 de judeţe în care au loc percheziţii.
Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc erau diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor sau sistemelor de contorizare ale acestora.
Principalele modalităţi folosite pentru falsificarea mecanismelor sau sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în: modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc; modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat; scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite “frâne” care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (Jackpot).
Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca “împrumut asociat” pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.
Percheziţiile sunt făcute de politişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, din Poliţia Capitalei şi din inspectoratele de poliţie din cele 29 de judeţe. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de Jandarmeria Română.
viewscnt

Ce a păţit minorul de 15 ani care a furat o maşină

0

Minorul de 15 ani reținut de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt de auto în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. În acest dosar, Judecătoria Sibiu a dispus cercetarea minorului în stare de arest preventiv, fiind emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Vă reamintim faptul că folosindu-se de cheia originală lăsată de proprietar în interiorul autoturismului, minorul a furat dintr-o parcare situată în municipiul Sibiu un autoturism pe care l-a condus până în localitatea vâlceană Brezoi, unde l-a abandonat după ce a intrat cu mașina într-un parapet de beton. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Dosar penal pentru că a circulat fără permis

0

În cursul zilei de marţi, în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control în trafic un autoturism. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat faptul că autoturismul era condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de o persoană care nu posedă permis de conducere.