Acasă Blog Pagina 5410

Nu s-a putut bucura de banii furați. Ce a pățit un hoț

0

Polițiștii au reușit prinderea unui hoț bănuit că în urmă cu câteva zile a furat o sumă de bani dintr-o casă din Poiana Sibiului. La finele săptămânii trecute, o localnică din Poiana Sibiului a sesizat poliţiştii despre faptul că, în cursul unei dimineți, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă de unde au sustras 400 de lei. În cursul zilei de joi, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat au identificat şi prins presupusul autor al faptei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Jina. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar în cursul zilei de vineri va fi prezentat Judecătoriei Sălişte cu propunere de arestare preventivă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă în vederea identificării şi documentării întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză.

Minor prins la volanul unei mașini pe o stradă din Sibiu

0

Vineri dimineața în jurul orei 3, în municipiul Sibiu, poliţiştii rutieri au identificat un sibian în vârstă de 17 ani la volanul unui autoturism condus pe strada Constituţiei. Pe lângă faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, poliţiştii au constatat că autoturismul nu este înmatriculat. Sibianul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, respective punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, în vreme ce proprietarul maşinii s-a ales şi el cu dosar penal întrucât i-a încredinţat tânărului autoturismul deşi ştia că nu are permis de conducere. Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările.

Peste 2.500 de persoane, la Târgul de Cariere Sibiu

0

Peste 2.500 de sibieni au participat azi și ieri la Târgul de Cariere (TdC) de la Sibiu, eveniment care a reunit 40 de companii din diverse domenii de activitate și tineri aflați în căutare de noi provocări profesionale.

Cei mai mulți candidați care au trecut pragul Târgului de Cariere au studii superioare și își doresc să-și schimbe actualul loc de muncă, dar au existat și tineri care se pregătesc să finalizeze studiile și caută oportunități entry level.

Ne bucurăm că am organizat o nouă ediție reușită la Sibiu, la care candidații i-au putut cunoaște pe angajatori într-un mediu informal și au aflat ce oportunități li se potrivesc. Candidații au discutat cu recrutorii de la cele 40 de companii participante, iar în perioada următoare vor avea loc interviurile cu acei candidați care vor fi selectați. Dacă nu ați ajuns la târg, puteți aplica direct pe site-ul nostru, www.targuldecariere.ro„, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere.

Cine sunt câștigătorii concursului Speed Translation Challenge

Pentru prima dată la Sibiu a avut loc, în cadrul TdC, o competiție contra-cronometru de traducere din română în germană sau italiană, la care participanții au fost provocați de reprezentanții companiei Sykes România să-și arate priceperea și viteza la tradus.

Majoritatea candidaților care au vizitat standul nostru au întrebat dacă avem posturi vacante pentru vorbitorii de engleză, iar a doua optiune a fost limba germană. La Speed Translation Challenge am avut aproximativ 40 de participanți, majoritatea au optat pentru limba germană. Participanții au fost motivați de premii și de oportunitatea de a-și demonstra aptitudinile lingvistice”, a declarat Bogdan Voicu, Recruitment Specialist la SYKES Sibiu.

Lucian Serbaneci și Casandra Chistinean au avut cele mai bune traduceri pe limba italiană, respectiv germană și au câștigat câte un telefon Huawei P9, în timp ce Maria Tiglar și Ralf Untch s-au clasat pe locul 2 și au primit invitații la Electric Castle.

Recrutările continuă online

Cei care nu au ajuns la Târgul de Cariere pot aplica online la joburile disponibile. E vorba despre oportunități în domenii diverse, de la IT, inginerie, industria tehnică, servicii, până la consultanță, servicii financiare, marketing, auto&automotive, retail și altele.

Astfel, Arvato Bertelsmann caută peste 50 de vorbitori de germană, finlandeză, suedeză, daneză și norvegiană, BMT Group recrutează în diverse arii ale ingineriei mecanice, Lidl vrea să angajeze noi colegi ambițioși atât pentru magazine, cât și pentru echipele din depozite și sediul central.

PPRO România dorește să-și mărească echipa de specialiști în Sibiu și oferă oportunități profesionale pentru specialiști relații publice interesați să lucreze part-time, tehnicieni în domeniul e-payment și analiști financiari cu experiență. Recrutări importante fac și companiile Accenture, BearingPoint, Bertrandt, Conectys, HORNBACH, Siemens, Star Transmission & Star Assembly, Stefanini, Sykes.

Puteți aplica online pe http://www.targuldecariere.ro/sibiu/. Următoarea ediție TdC Sibiu va avea loc în primăvară.

Juniorii antrenaţi de Alex Kovacs, trei victorii din tot atâtea posibile în noul sezon

0

CSU Under 18Juniorii CSU Sibiu pregătiţi de Alex Kovacs au început sezonul excelent la categoria sub 18 ani. Ei au câştigat fără probleme toate cele trei etape disputate până acum şi se îndreaptpă cu paşi repezi spre faza următoare.
CSU Sibiu 89-37 CSŞ Sibiu (29-9; 13-10; 26-11; 21-7)
Marcatori: Victor Bogdan (30 puncte), Paul Bogdan şi Sebastian Costeiu (16 fiecare), Patrick Pascu (7), Darius Vintilă (6), Vlad Golea şi Rareş Malene (4), Horia Bobanga şi Robert Oprişu (2).
CSU Sibiu 109-42 CSŞ Braşovia (19-8; 26-6; 25-10; 37-18)
Marcatori: Paul Bogdan (42 puncte), Victor Bogdan (16 puncte), Sebastian Costeiu şi Vlad Golea (10), Patrick Pascu (8), Fernando Morariu şi Rareş Malene (6), Horia Bobanga (5), Darius Vintilă şi Bogdan Gheorghe (3).
CSŞ Mediaş 79-96 CSU Sibiu (14-20; 26-23; 20-32; 19-21)
Marcatori: Paul Bogdan (27 puncte), Sebastian Costeiu (22), Victor Bogdan (19), Darius Vintilă (9), Patrick Pascu (7), Vlad Golea (5), Horia Bobanga (4) şi Fernando Morariu (1).
Lotul este compuns din jucători care în campionatul trecut au castigat medalia de bronz în ţară la categoria sub 16 ani, deci majoritatea baschetbaliştilor sunt mai mici cu un an sau doi la U18. Echipa sibiană este alcătuită din următorii:
1. Victor Bogdan – Căpitanul Echipei – născut în 2000
2. Paul Bogdan (născut 2000)
3. Sebastian Costeiu (născut 1999)
4. Darius Vintilă (născut 2000)
5. Vlad Golea (născut 2000)
6. Patrick Pascu (născut 2001)
7. Robert Oprişu (născut 2000)
8. Rareş Malene (născut 2000)
9. Radu Golea (născut 2001)
10. Horia Bobangea (născut 1999)
11. Antonio Morariu (născut 2000)
12. Fernando Morariu (născut 2000)
13. Sorin Cetean (născut 2000)
14. Bogdan Gheorghe (născut 1999)
Aceşti juniori fac parte şi din lotul lărgit pentru Liga I. În runda următoare, CSU Sibiu va primi replica formaţiei CSU Braşov. Partida va avea loc în 5 noiembrie, la Şura Mică. Va fi derbiul grupei, oaspeţii fiind locul secund în grupa condusă de galben-albaştri. „Am avut noroc la tragerea la sorţi şi am putut să îi văd la lucru pe toţi jucătorii. Sâmbătă cu Braşovul o să văd potenţialul echipei şi dacă o să am o şansă să ne calificăm la turneul final, ţinând cont că avem numai 3 jucători născuţi în 1999. După performanţa de anul trecut, noi ne dorim în fiecare an să jucăm la turneul final”, a declarat antrenorul Alex Kovacs.

Dan Perjovschi și Ad hoc, live, pe zid

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Ziarul orizontal VOL. 4 îi prezintă pe Dan Perjovschi și formația Ad hoc, live, pe Zid, duminică, 6 noiembrie, de la ora 16:00, la zidul din curtea Teatrului. Gratis!
Ziarul orizontal există din 2010 și după șapte ani propune o secțiune sonoră. Ad Hoc are șase chitări electroacustice și un repertoriu de melodii local-globale reorchestrate, dar și compoziții nou-nouțe. În același registru, desenele de pe zid reorchestrează evenimente local-globale știute de toată lumea, în forme și expresii noi.
Ad hoc este o formație de chitări electroacustice coordonată de Marius Brad și are în componența sa cinci liceeni: Aura Comăniciu, Alex Rebegel, Adi Blaga, Vlad Vlădescu și Patrick Biro.
Rock, jazz, blues coveruri în viziune proprie, dar și piese originale.
Dan Perjovschi desenează chestii simple, cu markerul, pe zidurile, ferestrele și tavanele muzeelor de artă din Berlin, New York, Londra, Hong Kong, Sydney, Paris, Pristina, Vilnius, Marseille, Stockholm, Reykjavik sau Dakar.
 

Patru evenimente, trei zile, un singur om: Constantin Chiriac

Constantin Chiriac primește pe 3 noiembrie medalia UNAGE din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, în cadrul unei festivități care se desfășoară la sediul Rectoratului Universității, în Sala „Eduard Caudella”.
„Este emoționant faptul că Iașiul, care m-a format pe când eram elev al Liceului Costache Negruzzi, îmi acordă, prin Universitatea de Arte, această distincție. Asociez această medalie cu prima mea întâlnire cu teatrul în calitate de elev și adolescent, cu primele spectacole pe care le-am văzut și primele roluri pe care le-am jucat, pe vremea când visam ceea ce azi este realitate”, a declarat Constantin Chiriac.
Domnule și frate Eminescu se joacă în premieră la Ateneul Tătărași
Începând cu ora 17:00, pentru prima dată la Ateneul Tătărași, actorul Constantin Chiriac reconstituie într-un recital extraordinar, un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, ce explorează legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români. Spectacolul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc.
„Este o mare plăcere să pot să joc Domnule și frate Eminescu pentru foștii mei colegi de liceu, pentru toți prietenii și toate rudele mele, dar mai ales, pentru studenții de la Universitatea de Arte și pentru elevii liceelor din Iași, unii dintre ei fiind posesori ai premiului Constantin Chiriac pe care-l decernez an de an în Prisăcani, localitatea natală.
Este o premieră deoarece mă aflu pentru prima dată, în calitate de actor, pe scena Ateneului din Tătărași. Când am conceput spectacolul Eminescu – Creangă, am avut tot timpul în minte cele două statui, cea a lui Creangă și cea a lui Eminescu, precum și teiul lui Eminescu din Parcul Copou, dar și Bojdeuca din Țicău, cu toate poveștile ei”, a mărturisit directorul general al naționalului sibian.
Constantin Chiriac, moderatorul Galei „Scriitorii Anului”
Vineri, 4 noiembrie 2016, de la orele 17:00, la Sala Chopin, Palas Iaşi, are loc prima ediție a Galei „Scriitorii Anului”, patronată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Primăria Municipiului Iaşi, organizată de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Culturală Poezia Iaşi şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Gala se va desfășura în prezența lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România și va fi moderată de Constantin Chiriac.
„Sunt bucuros să mă implic în Gala Scriitorii Anului, după proiectul început la Alba Iulia cu premiile de poezie ale Uniunii Scriitorilor. La Iași m-am întâlnit cu primii scriitori care mi-au păstorit pașii în copilărie și tinerețe. Formarea mea ca recitator s-a legat de prietenia cu marii scriitori ai țării pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului și cu care am făcut sute de recitaluri. Este o onoare și o bucurie să pot să moderez acest dialog cu publicul iubitor de poezie și cu scriitorii care, prin excelența lor, merită aceste premii.”
În 6 noiembrie, de la ora 16:30, în cadrul Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploiești, Constantin Chiriac va susține recitalul Metanie ție, Părinte, la Catedrala Sf. Andrei. Un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Sadu

0

Duminică, 6 noiembrie 2016, începând cu ora 12.30, structurile sistemului naţional de apărare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria localităţii Sadu şi Mitropolia Ardealului vor organiza la Monumentul Eroilor din comuna Sadu, ceremonia de depuneri de coroane şi jerbe de flori pentru a cinsti memoria eroilor neamului care acum 100 de ani şi-au jertfit viaţa pe altarul patriei. Persoanele interesate să asiste la activităţile comemorative sunt aşteptate să se alăture organizatorilor.

Steven Seagal, cetățean rus. Vladimir Putin a semnat decretul

Cunoscutul actor american Steven Seagal a primit cetățenie rusă, președintele Rusiei Vladimir Putin semnând un ordin în acest sens, a anunțat Kremlinul într-un comunicat postat joi pe site-ul său, relatează Reuters.
În decret se menționează ‘Seagal Steven Frederic, născut la 10 aprilie 1952 în SUA, este naturalizat în Rusia’, relatează sputniknews.com, scrie Agerpres.
Invitat în decembrie 2015 la o demonstrație de arte marțiale, Seagal a spus că are rădăcini rusești și că iubește această țară.
 
Citește mai mult pe dcnews.ro

Vești bune pentru români: Ce se va întâmpla cu Programul Prima Casă

Ministerul Finanţelor are în plan să prelungească programul Prima Casă pe cinci ani, nu anual, cum a fost până acum. Mai trebuie stabilite plafoanele de garantare şi unele detalii privind calitatea locuinţelor care pot fi luate cu garanţie de la stat, a declarat pentru ECONOMICA.NET ministrul Anca Dragu.
“Ne-am gândit că programul trebuie să fie multi-anual, nu ca până acum, pentru a avea o predictibilitate. Toţi cei interesaţi trebuie să aibă posibilitatea să-şi facă un plan pe termen mediu, să poată conta pe acest tip de program pe o anumită perioadă. Nu să ia cine ştie ce decizii personale pentru că nu ştiu dacă Prima Casă mai continuă sau nu. Avem în calcul o strategie pe 5 ani, tocmai, să înlăturăm acest sentiment de nesiguranţă. La document se mai lucrează, dar vă pot spune că nu luămîn nici un chip  în calcul ca programul să fie exclusiv pentru construcţiile noi”, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
 
Citește mai mult pe stiripesurse.ro

Ţara unde oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.
Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.
Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.
 
Citește mai mult pe businessmagazin.ro

FC Hermannstadt caută cea de-a noua victorie consecutivă în campionat

0

Hermannstadt1Fotbaliştii lui Marian Mărgărit vor juca în judeţul Bihor. Astăzi de la ora 14,00, FC Hermannstadt caută victoria cu numărul IX în campionat. Sibienii vor întâlni CS Oşorhei, „lanterna roşie” a seriei. Formaţie care are un singur punct în Liga a treia, iar restul partidelor s-au încheiat cu înfrângeri pentru adversara FCH-ului. ”Alb-roșii” au nevoie de un nou succes pentru a-și consolida locul ocupat în fotoliul de lider al întrecerii, mai ales că, în etapa viitoare, vor avea liber.


„Un campionat se câștigă contra echipelor mici. Vrem să luăm și de data aceasta toate cele 3 puncte. Chiar dacă jocul pare unul ușor la prima vedere, sunt sigur că lucrurile nu vor sta deloc așa. Noi am făcut însă deplasări bune și sperăm să ne descurcăm bine și de data aceasta”, a declarat antrenorul cu portarii, Florin Berța. La rândul său, căpitanul echipei, Răzvan Dâlbea, este de părere că formația din Oșorhei va fi un adversar de luat în seamă. „Jucăm contra unei echipe din partea a doua a clasamentului, dar asta ne face să fim și mai atenți, fiindcă sunt convins că cei de la Oșorhei se vor motiva suplimenar, având în vedere că joacă cu echipa de pe primul loc. Vrem să obținem o nouă victorie, pentru a ne consolida poziția în fruntea clasamentului, înaintea etapei în care nu vom juca”, a spus Dâlbea. Antrenorul Marian Mărgărit are la dispoziție întreg lotul și va putea trimite în teren, la Oșorhei, cel mai bun ”unsprezece”.

Topul celor mai „periculoase” desene animate pentru copii. Pe primul loc, „Maşa şi ursul”

Desenul animat ”Mașa și Ursul” a fost declarat cel mai periculos desen animat pentru psihicul copiilor, într-un clasament al celor mai nocive filme de animație, realizat de psihologi ruși.
„Faptul că eroina principală, Mașa, nu ascultă, capriciile ei, purtarea rea, se pot reflecta în comportamentul copiilor – copilul poate să creadă că acest comportament este normal”, spun specialiștii, potrivit izvestia.ru.
Pe locul doi în top este filmul de animație ”Monster High”. Psihologii considerp că vocabularul personajelor, care vorbesc în argou, pot influența negativ limbajul copiilor. Mai mult, personajele principale din desenele animate merg la o școală de monștri şi chiulesc.
 
Citește mai mult pe realitatea.net