Acasă Blog Pagina 542

FOTO: Polițiștii sibieni au luat la control vânzătorii de flori. Ce au descoperit

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au desfășurat în weekend o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul comerțului cu flori și aranjamente florale, pe raza municipiului Sibiu.

În cadrul acțiunii au fost verificați 27 de operatori economici care desfășoară activități comerciale în acest domeniu, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

„De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor suma de 6.187 de lei, identificată ca fiind nejustificată, de la doi operatori economici.

Verificările sunt continuate în baza prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 și ale Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală, precum și pentru asigurarea respectării legislației în domeniul comercial”, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

NTN te angajează!

Vrei să faci parte dintr-o echipă dinamică și să lucrezi într-un mediu profesionist?

NTN-SNR RULMENȚI

Căutăm personal pasionat și dornic să ocupe următoarele posturi:

  • OPERATORI PRODUCTIE
  • REGLOR
  • OPERATOR TRATAMENTE TERMICE
  • MECANIC

Cerinte: Minim 8 clase!

Beneficii:

  • Pachet salarial+Tichete de masă pentru zile lucrătoare
  • Spor de noapte (25%) și sâmbătă (50%)
  • Ore suplimentare plătite dublu
  • Prime lunare de performanță
  • Prime de Paști, Crăciun și merit
  • Al 13-lea salariu
  • Primă de recomandare: 100 € net
  • Ajutoare pentru evenimente speciale
  • Primă de fidelitate (minim 5%)
  • 25 de zile de concediu/an

Transport gratuit pe majoritatea rutelor din județ + decont/abonament Tursib în Sibiu

Pachet de servicii medicale și stomatologice

E simplu

Trimite CV-ul la adresa de email: [email protected]

NTN-SNR Rulmenți, Str. Salzburg, nr. 6, Sibiu

WHATSAPP 0744698343

Tel. 0374 390355 email: [email protected]

Despre NTN-SNR Rulmenți

Înființare: 2004

Sediu: Sibiu, Str. Sazburg 6

Personal: 950

Hale de producție: 4

Clienți: Renault, Nissan, Dacia, Peugeot, Citroën, General Motors, Volkswagen, Mercedes, Volvo, Pierburg, Fiat, Suzuki, Honda, Linamar, Toyota

VĂ AȘTEPTĂM!

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

NATO interceptează o rachetă lansată din Iran către Turcia: Oficialii confirmă incidentul

0

O reprezentantă NATO a confirmat interceptarea unei rachete balistice lansate din Iran și îndreptată spre Turcia, după ce inițial incidentul fusese raportat de autoritățile turce.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a NATO, Allison Hart, „NATO a interceptat din nou o rachetă care se îndrepta spre Turcia. Alianța își menține ferm angajamentul de a-și apăra toți aliații împotriva oricărei amenințări”, relatează Mediafax.

Racheta, doborâtă în spațiul aerian turc

Anterior, Ministerul Apărării din Turcia a declarat că racheta a fost doborâtă în spațiul aerian turc, iar fragmentele au căzut într-o zonă îndepărtată din sud-estul țării. Intervenția a fost realizată de apărarea NATO cu baza în estul Mediteranei.

Purtătoarea de cuvânt NATO nu a oferit detalii suplimentare despre locația exactă a interceptării. Totuși, aceasta survine la doar o săptămână după ce o altă rachetă balistică iraniană a fost doborâtă în mod similar.

Incidentele nu declanșează automat Articolul 5 al NATO

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a clarificat că aceste incidente nu declanșează automat Articolul 5 al Tratatului NATO, care prevede că un atac împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor și poate determina răspuns militar colectiv.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Oana Gheorghiu: Peste 2.200 de sesizări pe platforma „Fără hârtie” evidențiază problemele statului legate de cartea electronică de identitate

0

Platforma online „Fără hârtie”, destinată raportării problemelor cetățenilor în relația cu instituțiile statului, a înregistrat deja peste 2.200 de sesizări, majoritatea referitoare la implementarea cărții electronice de identitate, a declarat la RFI vicepremierul Oana Gheorghiu.

Potrivit acesteia, mai multe instituții nu și-au descărcat aplicațiile necesare pentru citirea noilor cărți de identitate sau nu au achiziționat cititoarele corespunzătoare.

„Până acum, sunt peste 2.200 de postări ale oamenilor. Le împărțim pe categorii. Evident că din cele 2.200 de postări se coagulează 15-20 de domenii în care oamenii întâmpină dificultăți în relația cu statul”, a spus vicepremierul.

Cele mai multe probleme raportate sunt legate de implementarea cărții electronice de identitate. Gheorghiu subliniază că statul „știe să se saboteze singur” atunci când vine vorba de produse noi și tehnologii digitale.

Analiza lunară a sesizărilor de către autorități

Vicepremierul a explicat ce măsuri vor fi luate pentru rezolvarea problemelor: „Ce vom face împreună cu Ministerul Afacerilor Interne? Vom identifica blocajele și vom încerca să le rezolvăm. Luăm în fiecare lună primele zece domenii de blocaj și încercăm să le rezolvăm. Dacă blocajele provin din legislație, vom sesiza Parlamentul pentru intervenții necesare.”

Persoanele care depun sesizări vor primi feedback direct și un tracking number, astfel încât să poată urmări evoluția sesizării lor. În fiecare lună, autoritățile vor publica raportul cu primele zece domenii de blocaj, trecând apoi la următoarele pe măsură ce problemele sunt rezolvate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Acțiune

Acvilele cuceresc Sibiul. Lupta pentru victorie începe miercuri

0

Naționala României la baschet feminin se pregătește pentru două meciuri importante în această săptămână. Miercuri, de la ora 19.00 la Sala Transilvania, „Acvilele” se vor duela cu Naționala Ciprului. Următorul meci îl vor avea sâmbătă, când se vor întâlni cu Polonia în aceeași sală.

Prezente în cantonament în Sibiu, jucătoarele echipei, antrenate de Cătălin Tănase, au declarat că s-au pregătit intens în aceste zile de antremante la Sibiu și așteaptă cât mai mulți suporteri să le susțină la cele două meciuri importate.

Sibianca Bianca Nan, prezentă în lotul național de baschet

Sibianca Bianca Nan ocupă poziția 4 pivot și și-a început cariera la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. În prezent evoluează la CSM Târgoviște și a declarat că e bine să fie din nou acasă: „Este o senzație foarte frumoasă, mi-a fost dor să mă întorc să joc acasă. Avem foarte mare nevoie de susținători, de suporteri. E un meci nu se poate juca fără atmosferă, iar atmosfera ceea ce împinge de la spate. Nu se poate fără. Și rugăm toți sibienii să vină miercuri și sâmbătă să ne susțină. ”

Determinare, unitate și familie – cuvintele care descriu atmosfera din vestiar

Rugate să descrie într-un cuvânt atmosfera din vestiar și ce le încurajează, jucătoarele au oferit răspunsuri care scot la suprafață o echipă a naționalei bine închegată. Determinarea, unitatea sau familia sunt cuvintele folosite de Advile pentru a sugera atmosfera dinaintea unui meci.

Bianca Fota vine la Naționala României de la FCC UAV Arad și pentru ea unitatea descrie cel mai bine conexiunea echipei. „Pentru mine este o mândrie să port tricoul naționalei României pe mine. Joc cu o putere și cu o mândrie pentru echipă și nu numai, eu și colegele mele simțim același lucru.” – a mărturisit jucătoarea.

Katy Armanu, poziția 2,3 extremă, mărturisește că cel mai mult le ajută înaintea unui meci pregătirea și motivația pe care o au. Ivan Ana Alexandra ocupă poziția extremă și mărturisește că au avut parte de un antrenament intens zilele astea: „Ne-am pregătit intens, adică am avut niște zile de pregătire destul de grele și cred că o să debutăm cu dreptul și o să continuăm tot așa.”

Mesaj pentru tinerele fete

Senioarele lotului naționalei de baschet feminin au încurajat fetițele care le vor urmării în următoarele meciuri să-și urmeze pasiunile și să nu asculte de părerile celorlalți: „I-aș spune să creadă în ea, să facă tot ce ține de ea și să nu lase pe nimeni să-i spună că nu poate sau că nu este în stare să facă asta. Să creadă în ea.” – a transmis sibianca Bianca Nan. Iar Katy Armanu transmite fetelor care sunt pasionate de baschet să se bucure de acest sport: „I-aș spune să se bucure de baschet dacă îi place și a început să joace și să o facă ca o pasiune și de ce nu, să ajungă cât mai departe.”.

Suporterii – al șaselea jucător de pe teren

Fetele antrenate de Cătălin Tănase îndeamnă suporterii să le fie alături la următoarele meciuri. Sibianca Bianca Nan a declarat că e un meci care nu se poate juca fără atmosferă: „Avem foarte mare nevoie de susținători, de suporteri. E un meci care nu se poate juca fără atmosferă, iar atmosfera e cea care te ămpinge de la spate. Și rugăm toți sibienii să vină miercuri și sâmbătă la meci.”. Fetele au mai punctat și faptul că suporterii sunt al șaselea jucător de pe teren și un factor important la meciurile viitoare.

Alertă ANSVSA: loturi de pâine retrase din magazine după descoperirea unor fragmente de plastic

0

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, pe pagina sa de Facebook, retragerea de pe piață a unor loturi de pâine produse de compania Vel Pitar. Măsura a fost luată preventiv pentru protejarea consumatorilor, după ce într-un caz izolat au fost descoperite fragmente de plastic într-un produs.

Consumatorii sunt sfătuiți să verifice termenul de valabilitate al pâinii cumpărate și să nu consume produsele din loturile vizate.

Ce tipuri de pâine Vel Pitar au fost retrase din magazine

Retragerea vizează două produse de panificație comercializate la nivel național:

-Pâine Domnească Albă 1 kg – cu datele de expirare:

06.03.26C, 07.03.26C, 11.03.26C, 16.03.26C, 17.03.26C

-Deplina Extra Albă 600 g – cu data de expirare:

05.03.26C

Autoritățile precizează că măsura se aplică indiferent de cifra care apare după litera „C” în codul lotului.

De ce au fost retrase produsele de panificație

Potrivit ANSVSA, retragerea produselor a fost decisă după confirmarea unui caz izolat în care într-o pâine din loturile menționate a fost găsit un fragment de material plastic alb.

Reprezentanții instituției au transmis că decizia a fost luată ca măsură de precauție, pentru a elimina orice risc potențial pentru consumatori.

„În urma confirmării unui caz izolat de prezență a unui corp străin (fragment de material plastic), compania a decis retragerea și rechemarea produselor din loturile menționate, din precauție și responsabilitate”, au transmis reprezentanții ANSVSA.

Ce trebuie să facă persoanele care au cumpărat pâinea

Consumatorii care au achiziționat produsele din loturile menționate sunt sfătuiți:

-să nu consume pâinea,

-să o distrugă sau să o returneze în magazinele de unde a fost cumpărată,

-să solicite returnarea banilor, chiar și fără bon fiscal.

Produsele pot fi returnate până la data de 17 martie 2026.

Autoritățile monitorizează procesul de retragere și colaborează cu producătorul pentru a se asigura că toate produsele afectate sunt eliminate complet de pe piață.

Ce spune firma producătoare

„Siguranța alimentară rămâne o prioritate absolută pentru Bimbo România. Am acționat rapid și transparent, în colaborare cu ANSVSA, pentru a elimina orice posibil risc pentru consumatori”, au transmis reprezentanții companiei Bimbo România, care dețina brandul Vel Pitar.

Potrivit companiei, măsura ANSVSA a vizat doar anumite loturi din două produse: Pâine Domnească Albă și Deplina Extra 600 g.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Sibiu devine centrul schimbării în educație și transport: Conferința „Viitorul Mobilității Școlare în România”

Sibiul, un oraș simbol pentru comunitatea activă, va găzdui joi, 19 martie 2026, un eveniment crucial pentru viitorul orașelor noastre: conferința „Viitorul Mobilității Școlare în România. Drumul elevilor către un stil de viață activ, sănătos și independent”.

Evenimentul, organizat de Asociația Urban Bike Revolution, reunește experți, politicieni și reprezentanți ai societății civile pentru a transforma modul în care copiii noștri ajung la școală: mai puțină aglomerație, mai multă siguranță și un aer mai curat.

De ce mobilitate școlară?

Deplasările zilnice către școală cu mașina personală au devenit o sursă majoră de poluare și sedentarism. Obiectivul Urban Bike Revolution este crearea unei rețele naționale de orașe ambițioase care să implementeze soluții reale, precum „Străzile Școlare”.

„Atunci când un oraș oferă siguranță și accesibilitate pentru un copil, el devine sigur și accesibil pentru cetățenii de toate vârstele. Nu vorbim doar despre bicicletă, ci și despre mersul pe jos sau transportul public”, declară Andrei Rusu, fondatorul Urban Bike Revolution.

Detalii Eveniment:

  • Data: 19 martie 2026, ora 10:00
  • Locație: Aula Facultății de Medicină ULBS, Sibiu
  • Înscriere: Participarea este GRATUITĂ, cu înregistrare prealabilă AICI.

Agenda Conferinței

Interval OrarSecțiune / TematicăInvitați Cheie
09:00 – 10:00Înregistrarea participanțilorPrimirea invitaților & networking
10:00 – 10:05Cuvânt de bun venitAndrei Rusu (Urban Bike Revolution)
10:05 – 11:25Sesiunea 1: Viziune Europeană și Ambiții NaționaleWillemijn van Haaften (Ambasadoarea Țărilor de Jos), Nicu Ștefănuță (VP Parlamentul European), Reprezentanți ai Ministerului Mediului și Dezvoltării
11:25 – 11:40Coffee break—
11:40 – 13:00Sesiunea 2: Obstacole și oportunitățiReprezentanți Primăria Sibiu, Medici pediatri, Psihoterapeuți, TURSIB
13:00 – 14:00Pauză de prânz & Conectare—
14:00 – 15:20Sesiunea 3: Resurse comunitare și acțiuni localeFundația Comunitară Mureș & Timișoara, ULBS, Civinet România, ATM Brașov
15:40 – 16:00ConcluziiSinteza zilei și pașii următori

Parteneri și Susținători

Proiectul „Străzi Școlare” este finanțat prin programul Raiffeisen Comunități, susținut de Asociația pentru Relații Comunitare și Raiffeisen Bank. Conferința beneficiază de un parteneriat solid cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos, IPJ Sibiu, ULBS și operatori de transport regionali.

Vrei să te implici? Vino să punem bazele primelor comunități din România unde copiii pot merge la școală în siguranță, pe propriile picioare sau pe două roți!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Criminalul minor din Boian a fost arestat preventiv

Tânărul de 17 ani din Boian care a ucis un bărbat de 73 de ani a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.

„În data de 07.03.2026 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii
de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen.

În fapt s-a reținut că în noaptea de 06/07.03.2026 a avut loc o agresiune spontană între două persoane de sex masculin, consăteni din localitatea Boian, jud.
Sibiu, în timp aceștia ce se aflau într-o zonă publică.

Autorul, în vârstă de 17 ani, a deposedat victima, în vârstă de 73 de ani, de o bâtă și a lovit-o pe aceasta la nivelul capului în mod repetat, apoi a părăsit locul faptei.

Victima a murit în cursul aceleiași nopți datorită leziunilor suferite și expunerii prelungite la frig.

La data de 08.03.2026 inculpatul a fost arestat de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu pe o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și al
medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spune procurorul Dan-Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Vă reamintim că un vârstnic de 73 de ani a fost ucis cu sânge rece, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Boian, de către un tânăr de 17 ani.

Omorul s-a produs pe o stradă din localitate. Potrivit procurorilor, tânărul avea o bâtă pe care copilul i-a luat-o și l-a lovit în zona capului.

Fără să îi pese de starea bărbatului, tânărul l-a abandonat pe stradă. Vârstnicul a murit din cauza loviturilor la cap și a expunerii la frig.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Pericol pe drumurile din Sibiu! Șoferi băuți prinși la volan după mai multe evenimente rutiere

Foarte mulți șoferi au fost descoperiți băuți la volan pe șoselele din județ sau după ce au fost implicați în evenimente rutiere.

În perioada 6-8 martie polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră, ocazie cu care au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 33 de permise de conducere (din care 8 pentru conducere sub influența alcoolului și două pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h), au fost retrase 44 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 699 de sancțiuni contravenționale (din care 189 pentru depășirea regimului legal de viteză și 58 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 298.000 de lei.

În municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății, un localnic în vârstă de 65 de ani, a efectuat manevra de mers înapoi, și neasigurându-se a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 0,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

În municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Mohu, a condus un autoturism pe bulevardul General Vasile Milea, iar la intersecţia cu strada Luptei, nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu autotuturismul condus în fața sa, de către un tânăr de 25 de ani din localitatea Bradu.

Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto de 54 de ani a indicat un rezultat de 0,98 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un sibian în vârstă de 45 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Tot în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Viilor, de către un sibian, în vârstă de 71 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

În Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 105F, un tânăr de 27 de ani, din localitatea Dârlos, a pierdut controlul direcției de deplasare, și a intrat în coliziune cu un indicator rutier.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 0,74 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sindicatele din Educație cer profesorilor să boicoteze simularea examenelor naționale din martie

0

Sindicatele din Educație îi îndeamnă pe profesori să nu semneze documentele pentru participarea la simularea examenelor naționale programate în luna martie, acuzând presiuni din partea inspectoratelor școlare și avertizând asupra unor posibile acțiuni de protest, relatează Mediafax.

Federațiile sindicale din învățământ „Spiru Haret” și FSLI au demarat încă din februarie un referendum intern în rândul membrilor, prin care sunt consultați profesorii cu privire la neparticiparea la simulările examenelor naționale sau declanșarea unei greve în perioada organizării acestora.

Ministerul Educației a ingnorat semnalele sindicatelor?

Potrivit unui comunicat transmis de FSLI România, Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare ar fi ignorat avertismentele sindicatelor, continuând pregătirile pentru desfășurarea simulărilor.

„În mod regretabil – dar previzibil – Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări”, au transmis reprezentanții federației.

Ce le cere Ministerul Educației școlilor?

Sindicaliștii atrag atenția că ministerul a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026, document care stabilește organizarea și desfășurarea simulărilor pentru examenele naționale. Ulterior, susțin aceștia, inspectoratele școlare ar fi făcut presiuni asupra conducerilor unităților de învățământ pentru a pregăti comisiile necesare.

Printre solicitările transmise școlilor se numără:

-propunerea de cadre didactice pentru comisiile de organizare;

-trimiterea structurii comisiei centrului de examen;

-semnarea unor declarații pe proprie răspundere privind îndeplinirea sarcinilor și respectarea termenelor;

-asumarea confidențialității în procesul de scanare, încărcare, transfer și evaluare a lucrărilor scrise.

Reprezentanții sindicatelor afirmă că școlilor li s-ar fi cerut inclusiv nominalizarea unui număr de profesori asistenți cu aproximativ 10% mai mare decât necesarul.

Sindicatele îndeamnă profesorii să nu semneze participarea la simulări

În acest context, liderii sindicali transmit un mesaj direct profesorilor: să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor.

„Nu semnați niciun document prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie. Nu cedați presiunilor de a fi incluși în organizarea simulărilor”, au transmis reprezentanții FSLI.

Sindicatele mai avertizează că lipsa de unitate a profesorilor ar putea duce la măsuri care să afecteze și mai mult veniturile din sistemul de educație, în contextul unor posibile politici de austeritate adoptate de Guvern.

„Dacă nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu dăm dovadă de unitate și nu blocăm organizarea simulărilor examenelor naționale, riscăm ca veniturile să ne fie afectate și mai mult”, susțin liderii sindicali.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Beat pulbere și fără permis, un tânăr s-a izbit de un autoturism. Un bărbat a fost rănit

Duminică seara, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație, produs în localitatea Nou.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că în timp ce conducea un ATV pe strada Lamprich, la efectuarea virajului la dreapta pe strada Alăturată, un tânăr de 29 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.

În urma coliziunii, pasagerul său, un localnic de 51 de ani a suferit vătămări corporale.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 1,05 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar ATV-ul este neînregistrat/neînmatriculat.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Posturi libere la Școala Primară Edu4Joy și Anima


Unitatea de Învățământ Particular (centru de concurs) Școala Primară Edu4Joy

ANUNȚĂ ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE VACANTE/REZERVATE


În conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și ale procedurii interne aprobate, unitatea noastră organizează Concurs pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate.

  1. Posturile disponibile:
    -2 posturi, Școala Primară Edu4Joy, învățământ preșcolar, educator, 25 ore/săptămână, post vacant, perioada de viabilitate a postului-4 ani, perioadă nedeterminată
    -2 posturi, Școala Primară Anima, învățământ primar, profesor învățământ primar, 18 ore/săptămână, post vacant, perioada de viabilitate a postului-4 ani, perioada nedeterminată.
  2. Perioada de organizare a concursului:
    Înscrierea candidaților: 09.03.2026– 19.03.2026.
    Susținerea probelor de concurs: 24.03.2026.
  3. Documente necesare pentru înscriere:
    Candidații trebuie să depună un dosar de înscriere care să conțină documentele menționate în cererea de înscriere. Cererea se solicită de către candidați centrului de concurs la adresa de
    email: [email protected]
  4. Modalități de depunere a dosarelor:
    Fizic, la sediul unității sau prin poștă/curier: Str. Constituției, nr. 2, Sibiu, Jud. Sibiu.
    Prin e-mail (documente scanate, certificate pentru conformitate cu originalul): [email protected]
  5. Informații suplimentare:
    Procedura detaliată a concursului și cerințele pentru fiecare post pot fi consultate la avizierul unității sau accesând site-ul: www.all4joy.ro
    Relații suplimentare pot fi obținute la telefon: 0771 231 282
    TERMEN LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR: 19.03.2026.
    Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați: