Alina Azario și-a ghidat pașii în carieră cu gândul mereu la una din cele mai mari influențe din viața ei de artistă – Clara Haskil. Tocmai pentru că admirația pianistei este atât de profundă pentru cea care a rămas în istoria României ca un simbol al talentului excepțional la clapele celui mai frumos instrument, Alina a decis că Haskil merită mult mai mult decât câteva pagini scrise despre ea – merită o adevărată ofrandă adusă măiestriei ei – așa a apărut Festivalul Internațional Clara Haskil, care ajunge anul acesta la cea de-a treia ediție.
Rep: Ce a determinat o tânără artistă în ascensiune să creeze un festival dedicat regretatei Clara Haskil?
A.A.: În primul rând, dorința de a perpetua amintirea marei pianiste, aici la ea acasă! Eu fiind plecată de la vârsta de 15 ani din țară, am dorit ca prin acest proiect sa ma reîntorc cumva în România. Dacă numele ei este oarecum uitat la noi, cred că geniala pianistă merita să fie celebrată și sărbătorită aici. Dar mai mult de atât, cred că valorile pe care ea le reprezintă pot fi un exemplu pentru mulți dintre noi, fie că suntem sau nu muzicieni.
În al doilea rând, mi-am dorit ca prin organizarea acestui festival, să pot reuni muzicieni de valoare, fie că sunt români sau străini, care să sărbătorească muzica de cameră împreună. Exigența programării este, din punctul meu de vedere, lucrul cel mai important când vine vorba de un festival – acesta este adevăratul lui branding, nu marketingul și comunicarea. Mă bucur să văd că în toate aceste ediții am reușit să ținem ștafeta la înălțime și să propunem publicului sibian concerte de cea mai înaltă ținută. Cred că acest festival este unul de nișă, dar sunt sigură că publicul nu trebuie să se sperie de muzica clasică ci, din contră, să o guste ca apoi să spună dacă i-a plăcut sau nu. Doresc să cred că un eveniment de acest tip este o necesitate în viața culturală din România!
Rep: Care au fost greutățile pe care le-ai întâmpinat atunci când ai început să faci trecerea de la o simplă idee la un festival atât de apreciat.
A.A.: Cu toții știm acest lucru: de la avea o idee până la realizarea ei, drumul este lung. În cazul acestui festival, pot să spun că am așteptat aproape 10 ani până să trec propriu-zis la treabă și să pun festivalul pe picioare. Nu numai dorința și capacitatea contează, ci uneori și întâmplările care te determină să treci la acțiune. În cazul meu, îmi amintesc că discutam cu Renaud Capuçon, și la un moment dat mi-a spus «un om cu cât are vise mai frumoase, cu atât realizează mai multe lucruri în viață ». Mi-a dat acel imbold de care aveam atâta nevoie.
Ulterior  – odată proiectul început – greutățile au apărut, însș am trecut prin ele cu lejeritate, pentru că simțeam că tot ceea ce făceam avea un rost și un sens și că trebuia să merg până la capăt. Apoi am găsit oameni extraordinari care au înțeles și au sprijinit acest proiect.
Cred că prima ediție a avut nivelul de stres cel mai ridicat, dar satisfacția a fost pe măsură: să vezi că de la o idee poți realiza un eveniment frumos, în care atât de multă lume să participe! Tot la prima editie am înțeles, prin reacția publicului și mai ales a artiștilor, că trebuie să merg mai departe cu acest proiect, pentru că este necesar.
Rep: Ce a însemnat Clara Haskil în formarea ta ca artist?
A.A.: Înregistrările Clarei Haskil m-au acompaniat de când eram mică. Însă, poate că a fost un semn, îmi amintesc că atunci când am plecat la studii la Paris la vârsta de 15 ani, singura carte care a mai încăput în valiză a fost biografia Clarei Haskil de Jerôme Spycket. Ei bine, acea carte mi-a dat curaj în nenumărate momente: viața pianistei este absolut fascinantă și acea biografie merită citită.
Rep: Charlie Chaplin spunea despre Clara că este „un geniu”. Ce alți artiști din aceeași branșă pot primi, din punctul tău de vedere, acest compliment?
A.A.: Dificilă întrebarea… În general istoria face această selecție, a geniilor. Dar în mod spontan mă gândesc la Glenn Gould, Alfred Brendel, Vladimir Horowitz…
Rep: Clara Haskil a așteptat aproape o viață întreagă pentru a atinge performanța. Care au fost factorii care te-au determinat pe tine să pornești în căutarea performanței mai devreme în viață?
A.A.: Nu pentru a atinge performanța, ci pentru a fi recunoscută la adevărata ei valoare! Clara Haskil nu a cautat succesul ci mereu perfecțiunea și si-a pastrat un ideal muzical pur. Pianista, în ciuda faptului că era cunoscută de mult în rândul muzicienilor și al melomanilor, totuși rămânea ignorată de marele public. A devenit cunoscută începând cu vârsta de 50 de ani, aproape în ciuda voinței ei. Igor Markevitch spunea că viața Clarei Haskil «s-a desfășurat într-un tempo lent. Clara nu se grăbea niciodată și, personal, admir psihologia sa și înțelepciunea cu care a știut să se maturizeze (…) 40 de ani de progrese neîncetate spre o claritate pe care o transmitea fără să pară conștientă».
Și poate ar trebui să amintim că ea a trăit într-o epocă în care a fi femeie și artistă era mult mai puțin evident decât în ziua de astăzi. Iar o comparație între mine și Clara Haskil este absolut imposibilă!
Rep: Ce pregătește ediția 2016 a festivalului pentru a onora încă odată grandoarea fabuloasei Clara Haskil?
A.A.: În acest an, programul festivalului se aproapie poate cel mai mult de gusturile muzicale ale Clarei Haskil. Vom avea mult Schubert, Bach, Mozart, Schumann, care se numărau printre compozitorii ei preferați. Concertul de deschidere este programat sâmbătă, 29 octombrie, în fața melomanilor sibieni aflându-se câțiva muzicieni care nu mai au nevoie de nicio prezentare: violonistul Alexandru Tomescu, alături de Cvartetul Ad Libitum.
În 30 octombrie, publicul va fi răsfățat de un program mai special, care îi aduce pe scenă pe Adrien Boisseau, Pierre Genisson și eu la pian, un trio cu o compoziție neobișnuită: clarinet, violă și pian. Mozart a fost primul care a combinat aceste trei instrumente odată cu faimosul trio Kegelstatt, iar diferențierea dintre ele se face în mod subtil prin timbre și culori. Adrien Boisseau, cel care în 2014 era recompensat cu titlul de Tânărul Artist al Anului la prestigiosul „International Classical Music Awards” este noul membru al celebrului Cvartet Ebène. Pierre Genisson, descris de presa internațională drept „cel mai remarcabil tânăr clarinetist francez!”, înregistrează primul său CD, „Made in France”, și câștigă numeroase premii prestigioase în lumea muzicii clasice, cum ar fi Diapazonul de Aur sau FFFF al revistei Telerama. Programul este unul intim, care se construiește în jurul trio-ului lui Mozart și care acoperă aproape trei secole de muzică.
Pentru a continua tradiția Festivalului, de a invita în fiecare an un câștigător al concursului Clara Haskil din Vevey, în data de 31 octombrie va urca pe scena Sălii Thalia Finghin Collins, unul dintre cei mai importanți muzicieni irlandezi, cu o impresionantă carieră internațională.
„Un talent liric special, un veritabil poet!”, așa l-au descris criticii pe William Youn, darul festivalului pentru publicul sibian din seara de 1 noiembrie. William Youn este unul dintre cei mai promițători pianiști din tânăra generație, laureat al multor concursuri internaționale de renume – de la Cleveland, la ARD sau Regina Elisabeta.
În 2 noiembrie, Trio-ul Clara Haskil va răsuna pe scena Sălii Thalia din Sibiu. Lansat la 50 de ani de la dispariția regretatei pianiste de origine română, trio-ul este format din trei tineri muzicieni de excepție, care împărtășesc pasiunea de a explora lumea extraordinară a muzicii de cameră: William Youn, Hannah Weber și Nina Reddig.
În cea din urmă seară muzicală a Festivalului Internațional Clara Haskil, din 5 noiembrie, publicul sibian va avea ocazia să-l reasculte pe pianistul Mauro Lo Conte, care vine pentru a doua oară în Sibiu după ce anul trecut a cântat alături de Ștefan Tarara. Un artist căruia criticii muzicali i-au remarcat stilul imaginativ, simțul polifonic și maturitatea muzicală și pe care iubitorii de muzică clasică l-au primit mereu cu entuziasm.
Festivalul Internațional Clara Haskil se va desfășura la Sibiu în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie 2016.
Foto: Ioan Penu

Librăria Habitus îi invite pe iubitorii de lectură să participe joi, 27 octombrie, de la ora 18:00, la o discuție cu Tudor Ganea, despre romanul său de debut, Cazemata, apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil şi în ediţie digitală.
Mohorâtă, ameninţătoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemată germană stă încă în picioare pe faleză. Un tânăr marginal ce-şi duce veacul prin tunelele despre care se spune că o leagă de mare e găsit fără viaţă pe cupola ei, cu trupul brăzdat de tăieturi. Trei muncitori de pe şantierul unui bloc ce urmează să fie înălţat peste cazemată dispar fără urmă unul după altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat în zonă pentru a ancheta sub acoperire straniile evenimente. Sub pojghiţa realităţii mizere a unui mic cartier de la malul mării, tânărul poliţist descoperă o lume fabuloasă, populată de personaje ca Olube, Borhot, Liţoi, Baban, Turcoaica, femeia fără vârstă, sau Coco, proxenetul fără buze. Poveştile lor fantastice conturează treptat istoria bătrânei fortificaţii, asupra căreia pare să plutească un blestem şi a cărei influenţă asupra lumii ce o înconjoară este departe de a fi luat sfârşit.
 „Din momentul în care necunoscutul Tudor Ganea a dat gata cea de a doua povestire consecutivă (şi impecabilă) la Cursul de scriere creativă, am avut o revelaţie. Tonul sigur, stăpânirea cuvintelor, complicaţia clară şi subtilă a subiectului, viteza cu care patina pe suprafaţa alunecoasă a textului, fără să cadă în ridicol sau emfază, senzaţia de plin şi gol pe care izbutea s-o transmită, amestecând timpurile, realitatea, amănuntele, mi-au spus că am de a face cu un fenomen. Tudor Ganea e stăpânul unui domeniu. Şi-a construit o lume fantastică, dar pipăibilă şi recognoscibilă, pînă în momentul în care misterul tulbură apele, în perimetrul Constanţei şi al mării. Acolo se plimbă, fără să perceapă realitatea înconjurătoare şi fără să elibereze secrete întunecate, personaje memorabile. Fiecare are o identitate precisă, fiecare are o poveste care trebuie spusă – deşi nu o să ştii niciodată care e adevărul adevărat. Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” (Florin Iaru)
„Tudor Ganea surprinde prin faptul că, deşi aflat la prima carte, stăpâneşte perfect tehnicile narative, are tensiune, ritm, povesteşte cu forţă şi, mai ales, ştie cum să gliseze în chipul cel mai natural elementele fantastice în real (sau invers) într-o lume a cărţilor tot mai invadate de un neorealism sufocant. O carte care merită din plin să fie citită, un autor care cred că va avea o frumoasă carieră literară.” (Răzvan Petrescu)
Invitaţi, alături de autor, vor fi Radu Vancu şi Dragoş Varga.

Rezistență (Happening), una din cele mai noi producții pregătite în laboratoarele artelor spectacolului de Departamentul de Artă Teatrală (DAT), va avea premiera sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 20:00, la Studioul Cavas de la Facultatea de Litere și Arte.
Pe lângă premiera oficială, evenimentul marchează încă o noutate: este prima dată când DAT lucrează după conceptul „work in progress” (WIP) care permite proiectelor de teatru contemporan să fie îmbunătățite după fiecare reprezentație, în funcție de feedback-ul primit de la public, până la momentul premierei. Procesul de creație a acestui spectacol se bazează pe cercetare științifică interdisciplinară, improvizație și experimentare la intersecția dintre teatru și artă vizuală.
Rezistență (Happening), un text scris și regizat de Ioana Jucan, este o nouă coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS) și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), în care joacă Denisa Lupu (care semnează și elementele grafice), Fabiola Petri, Maria Soilică și Alexandra Șerban, cu participarea lui Marius Turdeanu, actor al naționalului sibian.
„Încercând să se opună nedreptății și să schimbe lumea, o programatoare, o fostă judecătoare și o filosoafă pun la cale un plan în care implică și publicul. Povestea celor trei femei, despre iubire, furie, determinare si conexiune umană oscilează între idealismul chișotic și realitatea dură”, își descrie Ioana Jucan spectacolul, care provoacă publicul cu mai multe întrebări printre care și aceasta: „E oare posibil ca planul personajelor să reușească?”
Spectacolul, cu o serie de elemente coregrafice concepute de Adriana Bârză pe muzica originală a compozitoarei americane Caroline Park, are loc în decorul-instalație gândit de regizoare și realizat de scenograful Alin Gavrilă, completat de proiecțiile video concepute de Radu Nechit. Designerul Diana Constantinescu s-a ocupat de costumele personajelor, regia tehnică și sunetul sunt asigurate de Vlad Bacalu, light design-ul îi aparține lui Dorin Părău, iar managerul proiectului este Luminița Bîrsan.
Ioana Jucan este regizor, dramaturg și cercetător interdisciplinar, preocupată de congruența teatrului, artelor spectacolului, filozofiei și noilor media. Acum își definitivează studiile doctorale la Universitatea Brown, iar anul trecut a primit Premiul Marshall al Societății Americane pentru Studii Teatrale.
Spectacolul a avut luna trecută două reprezentații, în avanpremieră, la Centrul Granoff pentru Arte Creative de la Universitatea Brown (SUA) și o reprezentație la începutul acestei luni, în programul microstagiunii „Studenții Sibieni cuceresc orașul”.