Acasă Blog Pagina 5442

Presedintele Iohannis, la inmormantarea soacrei sale in Cimitirul Municipal Sibiu

0

Presedintele Klaus Iohannis a participat, marti, la inmormantarea soacrei sale care a avut loc in Cimitirul Municipal Sibiu.
La ceremonia care a inceput la ora 12.30 au fost prezente circa 150 de persoane, intre care prieteni apropiati ai familiei prezidentiale, elevi din clasa la care Carmen Iohannis este diriginte la Colegiul Gheorghe Lazar, dar si personalitati din oras.
Printre participanti, s-a numarat si consulul general al germaniei la Sibiu, Judith Urban.
Slujba a durat aproximativ o ora si a fost oficiata de un sobor de opt preoti. 08b2017b-e62e-438d-ae01-b112963a942f inmormantare-1 inmormantare-2 inmormantare-4 inmormantare

35 de tone de hârtie pentru buletinele de vot din județ

Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu a publicat pe SEAP (www.e-licitatie.ro) procedura de achiziţie publică pentru tipărirea buletinelor de vot necesare organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016. Data limită de depunere a ofertelor este 20 octombrie 2016, ora 15:00, iar data limită de evaluare, 25 octombrie 2016.

Numărul estimat al buletinelor de vot pentru judeţul Sibiu este de aproximativ 838.000 de exemplare, a câte 16 pagini fiecare. Astfel, 419.000 buletine de vot sunt pentru Senat, iar alte 419.000 de buletine de vot, pentru Camera Deputaţilor. Acest număr poate fi modificat în funcţie de numărul final de alegători comunicat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Cantitatea de hârtie necesară tipăririi buletinelor de vot este de aproximativ 35 tone, iar valoarea estimată a contractului este de 183.488,40 lei, fără TVA.

Potrivit graficului prevăzut în contract, serviciile de imprimare a buletinelor de vot vor avea loc în perioada 14.11.2016 – 25.11.2016, iar serviciile conexe tipăririi, respectiv făţuire, tăiere, capsare, numărare, ambalare, transport şi livrare a buletinelor de vot ce vor fi utilizate în cele 370 de secţii de votare din Sibiu, pentru Senat şi Camera Deputaţilor, se vor face până la data de 28 noiembrie 2016. Recepţia finală se va face cel târziu în data de 29 noiembrie.

Valul de Lumină ajunge, sâmbătă seara, la Sibiu

0

Organizația E.M.M.A. va celebra sambata, 15 octombrie, „Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor”, eveniment ce se desfășoară în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar și în câteva țări europene. În această zi, la ora 19.00 (ora locală din fiecare țară) se aprind lumânări în memoria copiilor plecați prea curând dintre noi. Lumânările sunt lăsate să ardă timp de o oră creând astfel, datorită diferenței de fus orar, un „Val de Lumină” care va face înconjurul globului și va dura 24 de ore. În municipiul Sibiu, evenimentul se va desfășura între orele 19 și 20 în curtea bisericii „Înălțarea Domnului” de pe Bulevardul Mihai Viteazul.
În România, evenimentul organizat la inițiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A., a ajuns la cea de a saptea ediție și se va desfășura simultan în cel putin 12 orașe în care, intre orele 19-22, sute de lumânări vor arde în memoria copilașilor plecați prea curând dintre noi, fiind astfel evenimentul cu cea mai mare anvergura din lume. Până în acest moment, orașele care și-au anunțat participarea în acest an an sunt Brașov, București, Buzău, Codlea, Dej, Făgăraș, Fetești, Marghita, Ploiești, Satu Mare, Sibiu și Timișoara. “Dorința noastră este, ca prin acest eveniment de comemorare, să determinăm creşterea solidarităţii umane și să sensibilizăm societatea vizavi de astfel de drame, oferind astfel alinare părinților îndoliați dar și să atragem atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România. Cine nu poate ajunge la eveniment poate totuși participa indirect, aprinzând lumânări oriunde s-ar afla. Pentru a le arăta părinților îndoliați câtă lume le este alături, am aprecia dacă s-ar trimite fotografii cu lumânările aprinse, pe adresa: [email protected].”, spune Bianca Brad.
Mișcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988 cand președintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebelușilor și copiilor decedați. În 2002, la inițiativa unui grup de părinți, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebelușilor și copiilor.” An de an mișcarea s-a extins ajungând acum să acopere toate continentele.

Atenție la calea ferată, polițiștii sunt cu ochii pe șoferi

0

Polițiștii sunt astăzi cu ochii pe șoferi, la trecerile la nivel cu calea ferată iar cei care nu respectă regulile de circulație vor fi sancționați.
”În data de 11 octombrie, poliţiştii rutieri împreună cu cei din cadrul Biroului Transporturi Sibiu vor supraveghea modul în care sunt respectate regulile de trecere la nivel cu calea ferată pe raza judeţului Sibiu. În zona de acţiune se vor utiliza autospeciale dotate cu aparatură video de supraveghere a traficului rutier.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Obiectuivele acestor acțiuni sunt reducerea numărului de accidente rutiere soldate cu victime și pagube materiale însemnate și sancționarea șoferilor care nu respectă regulile de trecere la nivel cu calea ferată.
La apropierea de liniile de cale ferată, șoferii trebuie să fie mult mai atenți și prudenți iar la trecerea la nivel cu o cale ferată cu bariere sau semibariere, sunt obligați să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziţie orizontală sau semnalele sonore şi luminoase care anunţă apropierea trenului sunt în funcţiune. La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, șoferii sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agenţilor de cale ferată.
În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, șoferul acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa vehiculului cu orice mijloc adecvat.

Tânăr beat și fără permis, tras pe drepta de polițiști

0

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, în cadrul acțiunilor preventive desfășurate în trafic, au oprit pentru control, pe DN 14, un moped condus de un bărbat care nu deținea asupra sa nici un act de identitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea acestuia, precum și faptul că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. Totodată, bărbatul, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în satul Șoala, se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testului efectuat cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0,91 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Varza va fi sărbătorită și în acest an, la Moșna

0

Festivalul Verzei, manifestare devenită deja tradiţie în ultimii ani, continuă şi în 2016. Vineri, sâmbătă şi duminică, respectiv 14, 15 și 16 octombrie, locuitorii din Moşna, dar şi locuitori ai comunelor învecinate sunt aşteptaţi la ediţia 2016, una plină de surprize pentru toată lumea. Manifestarea debutează vineri cu un simpozion dedicat turismului. Ziua de sâmbătă va fi una bogată în evenimente. După primirea invitaților de la ora 9.30, o jumătate de oră mai târziu va avea loc Parada Căruţelor şi vizitarea Circuitului Turistic al Ecomuzeului din Moşna. La ora 13 are loc deschiderea oficială a manifestărilor dedicate Festivalului Verzei din acest an, moment urmat de recitalurile folclorice pregătite pentru acest an. Până seara la ora 22 vor avea loc spectacole susţinute de ansambluri locale și din alte localități din zonă, dar și de interpreții Ciprian Istrate sau Mariana Deac, precum şi de alți invitaţi surpriză. Ziua de sâmbătă an se va încheia cu un foc de artificii. Ultima zi a festivalului, duminică, va continua cu târgul care va funcționa în centrul comunei.

Sistemul cardului de sanatate nu functioneaza de 24 de ore

Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate nu funcţionează nici marţi dimineaţă din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente. 
Sistemul este nefuncţional de 24 de ore. 
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că, până la remedierea problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale/ prescrierii reţetelor/ eliberării medicamentelor va putea fi efectuată în modul offline. 
„Serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în PIAS în maxim trei zile lucrătoare calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării serviciului, conform prevederilor legale în vigoare”, precizează reprezentanţii CNAS pe site-ul instituţiei.

Realizare nemaipomenită pentru antrenorul Dan Fleşeriu

0

www.csufans.roPerformanţă grozavă pentru antrenorul principal al lui CSU Sibiu! Dan Fleşeriu şi-a adăugat pe lista victoriilor ca antrenor în Liga Naţională de Baschet Masculin şi singura echipă pe care nu a reuşit să o învingă în sezonul trecut de pe banca echipei sale de suflet. El a adăugat numele campioanei ţării, CSM Oradea (74-70), formaţia care învinsese pe CSU Sibiu în toate cele patru meciuri avute în campionatul precedent. Aşadar, bihorenii lui Cristian Achim se alătură lui Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, SCM Craiova, BC Târgu Mureş, BCM Piteşti, Energia Rovinari, BC Timişoara, Phoenix Galaţi, Gaz Metan Mediaş şi Universitatea Cluj, ceea ce este extraordinar având în vedere faptul că Fleşeriu nu a beneficiat de unul din cele mai mari bugete şi în fiecare an a pornit aproape de la zero cu lotul de jucători.

3 medalii pentru medieşeni la Cupa României de tenis de masă

0

romgaz-tenis-de-masaJucătorii de la Clubul Sportiv Romgaz din Mediaş au avut o prestaţie excelentă la Cupa României de tenis de masă pentru copii 8-10 ani. La sfârşitul săptămânii, la Dumbrăviţa, sportivii antrenaţi de Gheorghe Vaida au obţinut 3 medalii: un argint şi două de bronz. Beatrice Hila s-a clasat cel mai bine, ea a terminat pe poziţia secundă. Mara Moca şi Cristi Cândea au fost la un pas de finala mare, ei au încheiat competiţia pe locul al treilea. Ultimul rezultat a fost obţinut de Gabriela Herciu care a ajuns până în sferturi.

Fiu de ministru, găsit decedat în casă

0

Fiul fostului ministru al Culturii Răzvan Theodorescu, Ion Theodorescu, a fost găsit mort, luni seară, în casa de vacanţă din comuna argeşeană Corbeni. Potrivit primelor date ale anchetei, bărbatul s-ar fi plâns unui vecin că ar fi fost muşcat de un şarpe, iar apoi ar fi făcut febră.  Fiul fostului ministru al Culturii Răzvan Theodorescu, Ion Vladimir Theodorescu, a fost găsit mort în casa de la Corbeni de către menajeră, care a sunat la 112. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul, medicii presupunând că bărbatul murise cu câteva ore înainte. Menajera care avea grijă de casa de vacanţă de la Corbeni, judeţul Argeş, este cea care l-a găsit mort pe Vladimir Theodorescu, fiul fostului ministru al Culturii Răzvan Theodorescu.
Potrivit unor surse din Serviciul de Ambulanţă Argeş, care a intervenit la acest caz, apelul la 112 a fost dat luni după-amiază, în jurul orei 17.20, iar în momentul în care medicul a ajuns la Corbeni nu a mai putut face altceva decât să constate decesul şi să anunţe Serviciul de Medicină Legală.
Cadrele medicale presupun că Vladimir Theodorescu murise cu câteva ore înainte sau chiar în timpul nopţii, având în vedere semnele de moarte avansată, respectiv rigiditatea şi paloarea. Anunţul privind decesul unei persoane în vârstă de 43 de ani, în localitatea Corbeni, a fost făcut prin Serviciul de urgenţă 112. Din primele date a reieşit că bărbatul s-ar fi plâns că ar fi fost muşcat de un şarpe şi apoi ar fi făcut febră.

Scandalul continuă: Graba e suspectă

0

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că decizia Senatului de luni, prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul, „riscă să afecteze” verificarea imparţială a acuzaţiilor în aceste cazuri şi consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este „suspectă”.  „În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă”, afirmă preşedintele, într-un mesaj pe Facebook.
Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs. Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizonal, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.
Reprezentantul Guvernului, Laurenţiu Vlad, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a transmis că ”modificările legislative introduse, deşi declarativ au ca scop descentralizarea, riscă să submineze calitatea învăţământului superior”. ”Ministerul Educaţiei şi Guvernul României susţin forma iniţială a Ordonanţei de Urgenţă 4/2016, susţin argumentele din cererea de reexaminare a preşedintelui şi consideră că după finalizarea evaluării externe şcolilor doctorale şi a fiecărei instituţii organizatoare de doctorat, care va începe în această toamnă se poate relua cu succes şi cu folos discuţia dacă este posibilă şi oportună trecerea exclusivă a responsabilităţii doctoratelor din România la nivelul universităţilor”, a spus Laurenţiu Vlad. ”Mutarea centrului de greutate la nivelul universităţilor este prematură în acest moment”, a mai spus Laurenţiu Vlad .
Preşedintele comisiei de învăţământ, Ecaterina Andronescu (PSD), a prezentat raportul comisiei, de respingere a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. ”Pentru calitatea unei teze de doctorat, principalul răspunzător trebuie să rămână şcoala doctorală, pentru că acolo  se decide dacă o diploma corespunde standardelor”, a spus Andronescu, adăugând că astfel creşte responsabilitatea universităţilor.
Ecaterina Antonescu a mai spus că nicăieri în lume nu există o instituţie deasupra universităţii, care să acorde o diploma de doctorat.  ”Aceste prevederi nu desfiinţează CNATDCU, care rămâne instanţa de recurs pentru toate tezele elaborate”, a mai spus Andronescu, precizând că din momentul în care se acordă de universitate, este obligată să îşi stabilească filtre suplimentare pentru a întări exigenţa şi a nu li a nu permite derapaje”, a menţionat Andronescu.

Conversia creditelor în franci elvețieni: Care sunt ultimele noutăți

0

Comisiile reunite juridică şi de buget-finanţe, din Camera Deputaţilor, au aprobat luni în unanimitate, cu 22 de voturi pentru, un amendament în proiectul legii privind conversia creditelor ipotecare în franci elveţieni, potrivit căruia cursul de schimb la care se efectuează conversia este cursul de schimb al BNR valabil la data încheierii contractului. Potrivit unui amendament propus de deputatul PSD Viorel Ştefan şi votat de 16 deputaţi, doar persoanele fizice al căror grad de îndatorare depăşeşte 50% din venitul familiei vor putea să facă conversia creditelor în franci la cursul istoric.
În plus, conversia nu se va aplica contractelor de credit a căror valoare depăşeşte, separat sau cumulat, valoarea de 250.000 de franci elveţieni. Amendamentul privind gradul de îndatorare a fost votat cu 16 voturi, fiind înregistrate opt voturi împotrivă şi o abţinere. Deputatul PNL Daniel Zamir, unul din iniţiatorii proiectului legii conversiei, s-a declarat împotriva acestui amendament.
Amendamentul care fixează un plafon de 250.000 de franci elveţieni al unui credit – sau tuturor creditelor luate de către o persoană –  pentru care se aplică legea conversiei a fost aprobat cu 18 voturi pentru şi 8 voturi împotrivă. Amendamentul a fost votat de 22 de deputaţi, fără a se înregistra nicio abţinere şi niciun vot contra. Proiectul legii conversiei ar putea intra marţi la vot în plenul Camerei Deputaţilor.
Cele mai multe credite ipotecare în franci elveţieni au fost acordate în 2007 şi 2008. La cursul Băncii Naţionale a României (BNR), un franc elveţian valora în jur de 1,9-2 lei în 2007 şi 2,2-2,4 lei în 2008. Luni, un franc a fost cotat la 4,1265 lei la cursul BNR, nivel de două ori mai mare decât cursul la care s-au acordat creditele.  Proiectul de lege depus în Parlament, care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric din momentul încheierii contractului, va avea un impact asupra sistemului financiar-bancar de 1,8 miliarde lei (400 milioane euro), potrivit deputatului PNL Andreea Paul.