De dragul rimei veţi zice: prostia. Şi o veţi zice cu năduf, căci pare că suntem din ce în ce mai duşi cu pluta. N-aţi nimerit-o! E drept că unde-i multă inteligenţă e şi multă prostie, iar românul se crede „dăştept”, dar nu e chiar prostia povara naţională.
Poate orbul găinii sau dobitocia? Drept e că nimeni nu mai vede pădurea de copaci,  nimeni nu mai ascultă pe nimeni, tăţi vorbesc de-a valma, nimeni nu mai vrea să ştie de nimeni, decât numai de sine însuşi, nimeni nu mai preţuieşte pe nimeni, nimeni nu mai are răbdare cu nimeni, nimeni nu mai iubeşte pe nimeni, ci toţi fac „sex”:  guvernul călăreşte contribuabilii, fiscul – impozabilii, manipulatorii pe fraierul de serviciu, poporul român, nulităţile stau cocoaşă pe spinarea câtorva competenţi ş.a.m.d. A se înţelege că se lucrează unii pe alţii din toate poziţiile,  dar mai ales pe la spate şi mai ales aleşii – mai bine zis eligibilii – pe alegători! Precum zice psalmistul, cum că n-am înţeles cinstea la care Dumnezeu ne-a ridicat şi aidoma dobitoacelor ne-am purtat. Nu aşa arată perpetua ţigănie a bătăliei pentru ciolan? Nici de data asta n-aţi nimerit-o!  Că în România democraţia se construieşte cu „sexul” pe verticală şi cu cuţitul pe la spate de mai bine de un sfert de veac, ştim, aşa că ne-am obişnuit.
Or  fi la modă  viclenia, lăcomia, minciuna, nedreptatea, obrăznicia sau tupeul de tipul: „băi, acesta, tu ştii cine-mi sunt eu?” Desigur. Toate fac parte din noul sistem de „valori” sociale, dar nu la modă vroiam să mă refer. Ci la ce se mai poartă în România ÎN SPINARE! Cel puţin generaţia care a crescut cu v-aţi ascunselea şi şotron ar trebui să ştie şi cum, adică după modelul jocului copilăriei care începea cu cântecelul „duce măgarul, nu ştie ce duce …” . Păi, spre exemplu, 6o de magistraţi cu pensii de un miliard de lei (vechi) pe lună! Colectate, de unde oare dacă nu, din taxe şi impozite de pe spinarea măgarului. Chiar că nu ştia ce duce bietul măgăruş. Asta-i nouă, a aflat-o săptămâna aceasta de la televizor.
Ce poartă „măgarul românesc”  în spinare, cel care mai trage cinstit şi cuviincios, după puteri, la căruţa naţională? O incredibil de sfidătoare tagmă a jefuitorilor, fără Dumnezeu şi fără scrupule, demnă de Republica Centrafricană a lui Bokassa sau de Uganda lui Idi Amin şi nu de Europa care-i umple  gura. Pare o specie aparte, extraterestră, de lăcuste, care din nebăgare de seamă şi prin iuţeală de mână s-a împuiat pe spinarea românului şi care acum are o singură grijă: să ajungă în Parlament!

O confuzie generală a pus stăpânire pe toamna şcolară sibiană. Sute de părinţi s-au văzut nevoiţi, la începutul anului şcolar, să îşi ia copiii din ciclul primar acasă la ora 12:00, deoarece organizarea programelor tip after school în unităţile de învăţământ a rămas în aer. Totul după ce ANAF a transmis că dascălii nu au dreptul să încaseze bani de la părinţi pentru programul „Şcoală după Școală”, invocându-se un ordin emis de Ministrul Educaţiei în anul 2011.
Iar cum niciunui dascăl nu îi convine să facă ore în plus fără a fie şi suficient motivat financiar, preferă să renunţe, momentan aceste programe fiind suspendate în numeroase şcoli. Între timp, se promovează diverse soluţii dinspre unităţi after school private, însă acestea reprezintă variante mult mai scumpe. Dacă în ceilalţi ani părinţii au plătit trei sute – patru sute de lei pe lună pentru ca elevul să fie luat la ora 16:00, cu temele făcute şi o masă caldă servită, fie în regim catering, fie la un restaurant din apropiere, acum ar trebui să dea dublu. Varianta aceasta ar fi fost plauzibilă dacă şi salariile părinţilor s-ar fi dublat din iunie până în septembrie, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, părinţii au intrat, pe bună dreptate, în disperare, ameninţând cu proteste şi iniţiind o petiţie online (SOS Şcoală după Şcoală).
Nu doar părinţii sunt nemulţumiţi de această situaţie. Şi profesorii sunt revoltaţi pentru că nu au dreptul să închirieze sălile de clasă din şcolile unde îşi desfăşoară activitatea, deşi de-a lungul timpului au contribuit la dotarea şi modernizarea acestora. De asemenea, plata cu ora este considerată umilitoare, în condiţiile în care aceasta se raportează la salariul de încadrare (în funcţie de vechime), fără a se ţine cont efectiv de munca depusă. O altă problemă o reprezintă limitarea grupei la numai 12 elevi, cadrele didactice neavând niciun criteriu pe baza căruia să selecteze doar o parte dintre elevii aflaţi la clasă, ceea ce ar duce la situaţii discriminatorii.
Ce e de făcut în aceste condiţii? Pe de o parte, există o nevoie reală a părinţilor, pe care  în prezent sistemul a lăsat-o neacoperită. Prea puţini elevi au bunici sau alte persoane care să fie disponibile pentru a avea grijă de ei până vin părinţii de la serviciu. Prea puţini părinţi îşi permit să plătească supravegherea copiilor în centre educaţionale private. De asemenea, părinţii nu sunt dispuşi să rişte să îşi lase copiii singuri acasă, nesupravegheaţi. Pe de altă parte, există profesori dispuşi să acopere această breşă, însă relativ în aceleaşi condiţii financiare ca în anii trecuţi.
Statul a încurcat socotelile, statul să găsească soluţii, să le şi descurce.

În 16 octombrie 2016, modulul Schiaparelli al Agenției Spațiale Europene (E.S.A.) va executa mai multe manevre atmosferice timp de  6 minute pentru a ateriza pe Marte la 20 de kilometri de robotul N.A.S.A. Opportunity. Între realizările lumii științifice și societatea umană în general a intervenit un decalaj impresionant în urma ultimelor accente conservatoare. Distanța dintre realizările E.S.A. și politica românească e mai mare decât cea de la Pământ la Lună.
În Polonia, partidul politic aflat la putere, ultraconservator, a avut intenția legislativă de a interzice complet avortul. Avortul e deja extrem de dificil în Polonia, dar nu despre inițiativa complet idioată a guvernului polonez merită să vorbim, ci de rezistența femeilor poloneze care au ieșit în stradă cu sutele de mii, îmbrăcate în negru, cerând din nou empatie și solidaritate. Confruntat cu o asemnea rezistență, partidul ultraconservator guvernamental și-a exprimat regretul și acceptarea unei erori fundamentale față de societatea polonă.
Imaginați-vă pentru un moment guvernul român, oricare din cele ce s-au perindat la putere în ultimii 20 de ani, și scuzele pentru că au făcut o trăznaie. Să ne amintim de Guvernul Ponta și de incendiul de la Colectiv și modul în care Ministerul Sănătății se declara mândru și independent, capabil să gestioneze acestă tragedie. Sau de aprecierile recente ale fostului premier ce frizează ridicolul, conspirații, revolte armate și alte inepții.
Mai sunt două luni până la alegerile parlamentare din România, la care știm de acum câștigătorul și învinșii, unde energia politică se consumă în războiul cu D.N.A.-ul, nu în probleme ce privesc bunăstarea cetățeanului. Bunul simț, responsabilitatea față de electorat nici măcar nu mai sunt mimate. Nesimțirea, aroganța cresc progresiv cu fiecare sondaj ce arată un PSD victorios în decembrie.
Avem dreptul la opțiune politică, dar să folosim obrazul gros pe motiv de „las’ că merge și așa” este descumpănitor. Cum e scandalos faptul că pe liste se vor regăsi condamnați penali, cercetați pentru fapte de corupție și diverși indivizi care au produs o greață înfiorătoare ani de zile.
Pare că pe scena politică românească locul pentru bun simț este gonit de fiecare mică aroganță produsă public la ore de mare audiență. Cu o presă pământie și o clasă politică șubredă și coruptă, democrația se dezechilibrează. Indiferența noastră agravează acestă situație.
E penibil să chemăm cetățenii la vot cu declarații sforăitoare cum o fac politicienii. Însă putem face un apel la decență și responsabilitate cetățenească. Dacă la alții se poate, nici aici nu ar trebui să fie imposibil.