Acasă Blog Pagina 5464

Curent electric oprit în Sibiu și alte localități din județ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI, 26 SEPTEMBRIE 2016
•între orele 9-12 în localitatea CRISTIAN, zona Scandia, RUSCIORI total, SURA MICA strada Principala 126-387,zona libertatea, si cartier Eden.
•între orele 9-17 în localitatea CARTISOARA zona Balea Lac.
MARTI, 27 SEPTEMBRIE 2016
•între orele 9-17 în localitatea CARTISOARA, zona Balea Lac.
•între orele 9-17 în localitatea SEBESU DE JOS, zona Rusca.
•între orele 9-11 în localitatea SIBIU, strazile: Gorunului, Malinului, Stejarului, Viilor, Nita Mr. Oct., Parvan, Flacara, Podului (partial), Smardan, Bradului.
•între orele 11-15 în localitatea SIBIU, zona Gusterita-Monument, adapost caini.
•între orele 9-16.30 în localitatea CURCIU, strada Principala, SMIG, strada Principala, IDICIU, strada Principala, DAIA, strada Principala.
•între orele 10-12 în localitatea SIBIU, Alee Petuniei bl. 5 si strada Rusciorului bl. 6, 9, 24.
MIERCURI, 28 SEPTEMBRIE 2016
•între orele 8-14 în localitatea DUMBRAVENI, strazile: T. Vladimirescu, M. Eminescu, Horea, Closca, Gh. Doja, Pandurilor, N. Balcescu, Aurel Vlaicu, A. Av.Tifrea.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.  Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Restricții ridicate la consumulde apă din Șelimbăr

În urma măsurilor de igienizare și dezinfecție a rețelelor de apă cuprinse în zona străzilor Theodor Aman, Ștefan Luchian, Ghe. Pătrașcu din comuna Șelimbăr, apa potabilă furnizată se încadrează în parametrii fizico-chimici și bacteriologici de potabilitate, în conformitate cu legislația în vigoare. În acest sens încetează restricția utilizării de apă pentru consumul și preparatul hranei, adresat locuitorilor celor trei străzi susmenționate. „Personalul specializat al Apă Canal Sibiu monitorizează în permanență starea rețelelor și calitatea apei, prin efectuarea periodică a analizelor fizico-chimice și bacteriologice, cu respectarea strictă a programului aprobat de Direcția de Sănătate Publică Sibiu. Ne cerem scuze pentru situația ivită independent de voința noastră și vă asigurăm că facem toate demersurile pentru eviatrea pe viitor a unor astfel de incidente.Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel.0269.222.777, telverde 08008.202.202”, explică reprezentanții Apă Canal Sibiu.

Primarul din Klagenfurt a vizitat Sibiul

0

Primarul din Klagenfurt, Austria, a vizitat Sibiul. Cele două oraşe sunt înfrăţite de 20 de ani iar acum s-au reîntâlnit prim primarii lor, pentru că Astrid Fodor, edilul Sibiului, a primit vizita omologului din oraşul austriac.
Aceasta este prima vizită în Sibiu a primarului Maria-Luise Mathiaschitz, după ce a câștigat alegerile în martie 2015. Ca primă impresie despre Sibiu aceasta a subliniat atmosfera deosebită şi caldă pe care a simţit-o imediat în centrul Sibiului. „Klagenfurt este unul dintre oraşele înfrăţite cu care Sibiul intenţionează să strângă relaţiile, pentru schimburi de bune practici şi experienţă. Discuţia cu doamna primar Mathiaschitz a fost o trecere în revistă a celor mai importante proiecte desfăşurate de cele două oraşe în prezent. Am purtat discuţii pe tema proiectelor finanţate din fonduri proprii şi atrase, de la programele pentru modernizarea infrastructurii şi până la noul sistem de gestionare a deşeurilor. Crearea zonei metropolitane a fost un subiect important în contextul în care Sibiul doreşte să atragă fonduri structurale pentru îmbunătăţirea legăturilor cu localităţile din jur.” a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului
La întrevederea dintre cei doi primari au participat şi preşedinţii comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Sibiu şi s-a discutat, de asemenea, şi despre rezultatele alegerilor locale din Sibiu şi structura Consiliului Local în urma acestora.
Un alt subiect discutat pe larg a fost modenrizarea infrastructurii Sibiului în ultimii 15 ani, Astrid Fodor vorbind despre eforturile administraţiei locale de a îmbunătăţi reţeaua de durmuri dar şi de a moderniza reţelele de apă şi canalizare. În discuţie a fost adus şi sistemuld e gestionare a deşeurilor din cele două oraşe pentru a se analiza soluţiile găsite de oraşul Klagenfurt la provocările cu care Sibiul va începe să se confrunte din 1 noiembrie.
La finalul vizitei, primarul Mathiaschitz a dăruit un tablou reprezentând orașul Klagenfurt, acesta urmând să fie expus în biroul primarului Sibiului.

CSU joacă cu Steaua în această seară! Meciul se vede la TV

0

CSU SteauaSteaua CSM Eximbank Bucureşti – CSU Sibiu este derbiul rundei cu numărul II din Liga Naţională de Baschet Masculin. Meciul se poate vedea în direct la televizor, pe Digi Sport 2. Partida va avea loc în această seară, cu începere de la ora 19,30. „Întâlnim o echipă candidată la lupta pentru câştigarea campionatului. Sper să ne ridicăm la înălţimea adversarului şi a aşteptărilor fanilor noştri. Ne dorim să facem un meci bun în seara aceasta şi sunt convins că băieţii noştri vor juca cu motivaţie şi seriozitate maximă”, a declarat antrenorul principal al sibienilor, Dan Fleşeriu. La rândul său, Boris Lalovic e de părere că partida nu va fi deloc uşoară. „Abia a început campionatul. Faptul că am început cu o victorie, cu siguranţă ne asigură multă încredere în noi, în meciul următor, cu Steaua. Va fi însă un meci greu, în care Steaua are avantajul terenului propriu. Pentru noi, cheia va fi o apărare bună, controlul asupra recuperărilor şi evident, să reuşim aruncările deschise”.

Ne pregătim de alegeri parlamentare: PSD si PNL si-au anuntat candidatii

0

PSD și PNL și-au prezentat deja candidații pentru Camera Deputaților și Senat

În 11 decembrie vom avea alegeri parlamentare pentru a stabili care va fi componența Parlamentului României în următorii patru ani. Marile partide și-au definitivat listele de candidați și au început să strângă semnăturile necesare depunerii candidaturilor. PSD și PNL Sibiu i-au prezentat deja pe cei pe care-i vor trimite în cursa electorală. Luni, 19 septembrie, PSD Sibiu și-a anunțat lista, în fruntea acesteia afându-se președintele organizației, Ioan Cindrea, iar vineri, 23 septembrie, și organizația PNL i-a prezentat pe cei cu care vine să ceară votul sibienilor. La PNL, lista este condusă de Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.

Fiecare dintre cele două partide vine în fața sibienilor cu liste complete de candidați, asta însemnând șase posturi pentru Camera Deputaților și trei pentru Senat.

Lista PSD, deschisa de Ioan Cindrea

Silvana Armat

Pe lista PSD pentru Senat sunt Ioan Terea (director Direcția Silvică Sibiu), Cornel Dinică (administrator al unei societăți comerciale) şi Iulia Crăciun (lector universitar). Lista PSD pentru Camera Deputaților este deschisă de Ioan Cindrea (fost președinte al Consiliului Județean, cu o experiență de aproape 10 ani în Parlamentul României, președintele PSD Sibiu din 1996), Radu Lucian (fost subprefect), Manuela Rascarache (consilier juridic), Adelaida Fulea (avocat), Elena Colceriu (profesor) şi Beneamin Presecan (inginer).
Vreau să vă spun că această listă nu este definitivă! Decizia finală pentru candidaţii fiecărei organizaţii, conform statutului PSD, o va avea Comitetul Executiv Naţional. Eu cred că este o echipă competitivă, profesională şi care poate reprezenta diversele categorii sociale şi de vârstă la nivelul judeţului Sibiu”, a declarat preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, într-o conferință de presă.
Acesta a explicat motivele care l-au determinat să candideze din nou pentru Camera Deputaților: „În primul rând, îmi doresc să fac parte din Comisia de Muncă şi Protecţie Socială, iar cele patru obiective sunt: flexibilizarea angajărilor şi asigurarea unui echilibru între cel care angajează şi cel care lucrează, legea dialogului social pentru îmbunătăţirea cadrului de dialog social, modificarea legii pensiilor şi asigurarea unui raport minim între valoarea punctului de pensie şi salariul mediu brut pe economie și o creştere mai accelerată a salariului minim, care trebuie să asigure o corelare cu coşul minim de consum”.
Potrivit lui Cindrea, 45% dintre candidații propuși de către PSD sunt femei, iar 33% sunt tineri. PSD Sibiu își propune să obțină 33% din voturile exprimate la alegerile din decembrie.
Tot luni, PSD a început strângerea de semnături necesare depunerii candidaturilor, 15.000 fiind minimul de semnături necesare.

Lista PNL, deschisa de Raluca Turcan

Lista PNL Sibiu pentru Senat este compusă din Mircea Cazan (deputat), Virgil Popa (fost viceprimar al municipiului Sibiu, cu o experiență de 9 ani în această funcție) și Ioan Tămâian (deputat). La Camera Deputaților, lista este deschisă de Raluca Turcan (deputat, cu o experiență de 12 ani în Camera Deputaților, actual președinte al PNL Sibiu) urmată de Nicolae Neagu (senator), Constantin Șovăială (fost vicepreședinte al Consiliului Județean), Florin Neag (director societate), Diana Pavelescu (inginer) și Andreea Vasiu (expert comunicare).

Aceste alegeri nu sunt despre candidați, nu sunt nici măcar despre PNL. Aceste alegeri sunt depre sibieni și președintele României care are nevoie de susținere în Parlament. În aceste alegeri, miza o reprezintă echipa pe care se va putea bizui președintele pentru a-și îndeplini proiectul pentru români”, a declarat Raluca Turcan, președintele organizației PNL Sibiu, într-o conferință de presă.

Raluca Turcan a explicat că a ales să candideze „acolo unde e bătalia mai mare”.

Voi candida acolo unde e bătalia mai mare si unde se pot pierde mai multe voturi. De fiecare dată am avut convingerea că drumul drept mă va face să țin fruntea sus. Îmi asum responsabilități pentru binele comun și nu al meu personal. Am avut proiecte pentru sibieni și pentru reprezentanții lor în fruntea comunităților, adică pentru primari”, a mai declarat Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, lista PNL pentru alegerile din decembrie cuprinde „oameni cu experiență și dornici de implicare”. De asemenea, 30% dintre candidați sunt femei și 30% nu au mai candidat niciodată. La alegerile din acest an, PNL Sibiu își propune să obțină cel puțin 42% cât are în acest moment.

Și PNL a început în această săptămână strângerea de semnături necesare depunerii candidaturilor.

Georgian Fulea

Diana Stancovici

Antrenorul de genii: Profesorii trebuie să-și recupereze sufletul

0

Profesorul Florian Colceag, cunoscut de toată lumea ca „antrenorul de genii” după ce a școlit peste trei sute de olimpici, a participat recent, la Sibiu, la o conferință despre educație, organizată cu ocazia deschiderii Școlii Primare Finlandeze. Într-un interviu acordat ziarului Sibiu 100%, el vorbește despre viitorul învățământului românesc și ce putem face pentru a avea un viitor. „Profesorii trebuie să-și recupereze sufletul” – este crezul principal al dascălului care susține că înțelepciunea și bunul simț sunt primordiale.
6i8a0176Un om extraordinar, cu o minte strălucită și un mod cald de a-și transmite ideile, Florian Colceag este un om spiritual. Crede în puterea fiecărui copil de a-și găsi propriul talent și în faptul că oricine poate să devină geniu, cu destulă libertate. Colceag are mai mult de 20 de ani de experiență în lucrul cu copiii supradotați, iar medaliile de aur obținute la competiţiile internaţionale de către acești copii îi stau mărturie.
 
 
Copiii se nasc extraordinari. Societatea îi distruge”
L-am întrebat de ce a ales, din mii și mii de meserii, tocmai să își dedice viața pentru a descoperi geniul din fiecare copil. Și-a început pledoaria simplu – „Dumnezeu ne dă fiecăruia câte un drum. Și, știți, asta este partea cea mai fantastică – Copiii se nasc extraordinari. Societatea îi distruge”.
Totodată însă, a adăugat că „noi trebuie să facem ca societatea să nu îi distrugă, pentru că ei vor deveni societatea nouă. Dacă punem sămânța binelui în ei, societatea viitoare va fi bună. Dacă punem sămânța înțelepciunii în ei, societatea viitoare va fi înțeleaptă. Deci, ce punem în ei, vom avea în viitor. Dacă nu avem grijă de noua generație, nu avem cum să avem viitor”.
Florian Colceag spune că nu doar copiii sunt în pericol de a fi distruși, ci și părinții, angrenați mecanic în munca lor în multinaționale.
Ei nu mai au inițiativă proprie pentru că lucrează în multinaționale care le seacă orice urmă de viață și de energie, orice speranță, orice orizont și disperarea se transmite în copii. Apar generații tot mai chinuite și mai disperate și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi. Lumea aceasta trebuie schimbată, ca să mai existe și un poimâine”, mai spune antrenorul de genii.
Cât de multă libertate este destulă libertate și totuși nu prea multă?
Profesorul vorbește cu multă însuflețire despre nevoia copilului de libertate. Totuși, o întrebare firească îmi apare pe buze – „Cât de multă libertate este destulă libertate și totuși nu prea multă?”
Florian Colceag alege să îmi răspundă cu o altă întrebare: Dumneavoastră ați mâncat cireșe din copac? Când o să aveți copii, să aveți grijă să mănânce cireșe din pom, pentru că, în orașe, trei sfeturi dintre copii au văzut un pom, au auzit despre el, dar nu s-au urcat niciodată într-unul să mănânce cireșe. Deci, pentru ei, natura este o chestie străină. Dacă văd un gândac se sperie, iar o găină au văzut-o doar într-o pungă de plastic sau pe tabletă. Noi ne-am făcut o lume artificială în care ne e foarte greu să supraviețuim și trebuie să ajungem înapoi la valorile naturale. Trebuie să ne reamintim cine suntem de fapt”.
Antrenorii de genii ar trebui să existe la scară largă
Orice părinte își dorește ca micuțul lui să crească și să ajungă un geniu. Pentru aceasta însă, trebuie ca întâi el însuși să învețe cum să fie „antrenor de genii”. Florian Colceag spune că ideea de antrenori de genii ar trebui să ajungă să fie răspândită la scară largă.
Toți profesorii care obțin rezultate de performantă sunt antrenori de genii. Ar trebui să fie o organizație a antrenorilor de genii, care să facă schimb de bune practici, să dea mai departe și în rândul profesorilor cum au reușit ei această performanță. Asta este un lucru de bun simț. În loc să păstreze pentru ei, să dea mai departe. Așa se vor mobiliza și energiile din sistem”, explică profesorul.
Mai mult decât atât, procesul merge mai departe. Profesorul trebuie să își recupereze dragostea pentru copii și pentru predat, pentru ca totul să meargă cum ar trebui.
Trebuie să își recupereze sufletul și dragostea pentru copii și să înțeleagă că nu porunca de sus este cea care trebuie să le mâne destinul, ci este cea din sufletul lor. Aici este problema, că, supunându-se literei, și-au pierdut spiritul”, arată Colceag.

El afirmă că „înțelepciunea, bunul simț românesc, autentic, tradițional și respectul pentru copii”, sunt cheia succesului în învățământ.

Crede cu tărie că „binele se întoarce de zece ori”, așa că în Educație, dar și în viață, are următorul sfat: „Dă mai departe! Binele se întoarce de zece ori. Ai făcut bine, ți se întoarce bine. Ai primit bine, dă-l mai departe. Ajută-l pe cel de lângă tine”.

Eu sunt pentru emanciparea personalității”
Profesorul explică faptul că există nenumărate definiții ale educației și că e nevoie de o redefinire a ei, pentru ca lumea să revină la o stare de normalitate. Care este propria lui definție?
Eu sunt pentru emanciparea personalității. Consider că singura educație adevărată pe care o poate da un om este educarea capacităților proprii de a-și dezgropa darurile de la Dumnezeu și de a le folosi în binele celorlalți, de a scoate la lumină diamantele pe care Dumnezeu le-a așezat în mintea și în sufletul fiecăruia. Asta este, de fapt, educația”.
Când vine vorba despre geniu… Ei bine, aici alege să-l citeze pe Stephen Hawkin: Avea dreptate Stephen Hawking când spunea «Oamenii sunt geniali, dar nu știu asta». Dacă descoperă acest geniu în ei, oamenii se schimbă. E atât de mult scufundat sub noroi existențial, încât dacă acest ceva se ridică, omenirea devine, într-adevăr, un loc în care poți trăi liniștit și cu speranța de viitor pentru copii”.

Pentru că a participat la conferința de deschidere a unei școli organizate după sistem finlandez, Florian Colceag a făcut o paralelă între cele două state. În 1990 Constituția celor două țări era identică. Finlanda este astăzi unde este, iar România este, de asemenea, unde o știm.

Transferul de bune practici este soluția pe care trebuie să o adoptăm. Înțelepciunea și bunul simț al finlandezilor, transpuse în Educație, Economie și mediul natural sunt primordiale. Sistemul lor de educație este performant, fără a fi inuman. Asta dă dovadă de înțelepciune și bun simț, de grijă față de copii”, susține Florian Colceag.

Acesta consideră că doar dacă vom pregăti „oameni întregi” vom avea, cu adevărat, un viitor.

PS Siluan: Creștinismul, încă de la Hristos, a fost și este în continuare în pericol (II)

0

S-a născut la Gura Rîului, fiind al patrulea copil din cei şase ai preotului Gheorghe Şpan şi ai preotesei Emilia. Ciprian Şpan a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu în anul 1993, fiind hirotonit în 1994 preot celib, iar în 2001 este tuns în monahism, primind numele de Siluan. Din anul 1994 a părăsit România, slujind mai întâi românilor pribegi din Franţa, apoi ca episcop vicar responsabil de parohiile din Spania, Portugalia şi sudul Franţei. În anul 2008, PS Siluan devine primul Episcop Ortodox Român al Italiei, coordonând direct activitatea a aproape 250 de preoţi români ce au grijă de sufletele celor peste un milion de români înregistraţi oficial în această ţară. Astfel, PS Siluan veghează ca românii nevoiți să „cânte cântare Domnului în pământ străin” (Psalmul 136, 4) să poată avea o viaţă spirituală, în credinţa strămoşească, şi dincolo de hotarele ţării noastre. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, PS Siluan vorbeşte despre modul în care preoţii români colaborează cu semenii noştri plecaţi în străinătate, despre păstrarea valorilor creştine într-o societate tot mai digitalizată, dar şi despre tainele redescoperirii credinţei de către cei care L-au uitat sau nu-L cunosc pe Hristos.

Şi-au păstrat românii din străinătate identitatea naţională şi religioasă sau, dimpotrivă, au fost asimilaţi de Occident inclusiv pe linie de credinţă, renunţând la viaţa spirituală?

Depinde de ce categorie de români este vorba. Eu îndrăznesc să cred, și sper să nu mă înșel, că majoritatea românilor își păstrează identitatea, atât pe plan religios, cât și pe plan etnic. Am pus anume religiosul înaintea etnicului, pentru că am observat legătura ce există între păstrarea identității de creștin și cea de român. Cu cât se păstrează și se aprofundează identitatea de creștin, cu atât se trăiește și se apreciază, mai în autenticul ei, identitatea de român. Odată cu pierderea credinței, se constată și pierderea identității de român sau reducerea ei doar la sarmale și cozonaci, de sărbători. Omul credincios are capacitatea, pe lângă aceea de a-și păstra propria identitate etnică, de a asimila ceea ce este prețios și vrednic de însușit din valorile poporului și a zonei unde își petrece viața. Cel care nu își trăiește credința, nu numai că nu-și trăiește nici identitatea de neam, dar riscă uneori să mimetizeze, cu mai mult sau mai puțin talent, ceea ce trăiește și primește în societatea în care își petrece viața, devenind una cu ea.

Se deosebesc credincioşii din străinătate faţă de cei din ţară?

Nu sunt în măsură să fac comparații și nu cred că e cazul să o fac, nemaitrăind efectiv în România din 1994… Dar ce pot spune este că mă bucură râvna celor care vin la biserică, deși sunt în străinătate, și atașamentul lor față de valorile noastre tradiționale creștine și românești, și dorința de a cunoaște mai mult și de a crește în credință. Cei care sunt credincioși mi se par tot mai conștienți de valoarea credinței pe care o au, devenind și mai deplin „oameni de omenie”.

Credeţi că ortodoxia mai poate răspunde nevoilor şi aşteptărilor omului modern?

Cred tot mai mult că Ortodoxia, fiind trăirea „firească” a omului, așa cum l-a creat Dumnezeu și cum ni l-a revelat Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este răspunsul ce corespunde la strigătul de disperare tot mai adâncă al omului modern, care SE caută și caută sens vieții sale, sens ce nu se poate reduce la a mânca, a dormi și a merge la serviciu. Dovada cea mai grăitoare a validității a ceea ce afirm este că toți cei care au încercat și reușit să trăiască conform credinței revelate de Dumnezeu Care S-a făcut Om, Iisus Hristos, nu numai că au aflat rostul propriei vieți, dar au aflat sens și suferinței, și morții, făcând din plecarea din lumea aceasta PAȘTI! Problema este că ortodocșii nu-și apreciază suficient credința la adevărata ei valoare și nu și-o cunosc în toată bogăția și frumusețea ei. De aceea, mulți o trăiesc superficial și o reduc la mici gesturi și îndatoriri interesate, folosind-o, din păcate, mai mult ca pretext pentru a banchetui, de ziua onomastică, la botez sau la cununie.

Cum pot fi atraşi astăzi oamenii spre redescoperirea valorilor ortodoxiei?

Valoarea Ortodoxiei se descoperă pe măsură ce se cunoaște și se trăiește potrivit principiilor ei. Din păcate, lipsesc „chipurile” sfințeniei la care îi duce Ortodoxia pe cei care o trăiesc. Deci noi, cei care ne numim „credincioși”, suntem chemați, mai mult ca oricând, să fim sfinți, să trăim frumos, pentru a arăta, prin viața noastră, că avem marele privilegiu de a cunoaște Ortodoxia și pentru a le fi modele celor mici și tuturor celor din jurul nostru. Aceasta „atrage” spre Ortodoxie. Și nu puțini sunt cei dintre localnicii din Occident, care, pierzând credința, au ajuns la insatisfacție, în ciuda dobândirii celor materiale, și au aflat în Ortodoxie răspunsul la setea după acel „altceva” de care are nevoie sufletul pentru a se împlini și a fi fericit.

Care este situaţia în Europa după valul de refugiaţi islamişti care au sosit în ultimul an pe continentul nostru, credeţi că este creştinismul în pericol?

Creștinismul, încă de la întruparea lui Hristos, a fost și este în continuare „în pericol”. Aceasta este condiția adevărului în fața culturii minciunii și a „puterii omului”, care nu au nevoie de Dumnezeu și de adevăr, pentru că fac contrast cu ele și le demască vanitatea și inconsistența. Dar condițiile vitrege credinței au constituit totdeauna o provocare benefică pentru creștini, determinându-i să-și trăiască propria credință la un nivel mai responsabil și mai înalt. Doar perioadele de prosperitate și de confort sunt dăunătoare sufletului. Ca dovadă, Occidentul a devenit mai repede ateu și descreștinat, prin „materialismul practic”, decât Răsăritul supus dictaturii „materialismului dialectic”. Dar ultimii 25 de ani arată că materialismul practic face daune serioase și la cei care au scăpat de materialismul dialectic, nefiind pregătiți să gestioneze în mod benefic și eficient libertatea fără limite și fără repere ce li s-a propus. Eu am nădejde în lucrarea lui Dumnezeu în istorie, în inimile celor care caută și doresc binele și adevărul, ce nu se limitează doar la „a mânca, a bea și a se îmbrăca”.

Creştinismul este lovit nu doar de valul de islamizare şi radicalizare, ci şi prin noile revendicări globaliste precum demonstraţii pentru legiferarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Cum vedeţi evoluţia acestor tendinţe?

Lumea și tendințele ei sunt într-o fază de galopantă degradare, vizibilă și perceptibilă mai ales în ultimii 25 de ani. Pentru cei credincioși, e vorba de un fenomen „firesc”, ținând cont de „autonomia” de a fi și de a gândi a omului modern. Omul vrea să trăiască așa cum i se pare lui că e bine, fără a mai vrea să „depindă” de „cineva”. Boala aceasta a început încă din Rai, din momentul în care omul a vrut să gândească și să fie „independent” de Creatorul său. Și, de atunci, omul „căzut” din relația de ascultare și de supunere față de Dumnezeu continuă să cadă și să se degradeze. Și a ajuns să confunde întunericul cu lumina și minciuna cu adevărul. Din dorință de libertate fără Dumnezeu, s-a ajuns la un alt fel de dictatură: dictatura „propriei voi”. Ce vreau eu și ce cred eu că e bine, aceea trebuie să vrea și să creadă toți cei din jurul meu. Ceilalți nu au voie la „opinie separată”, că sunt considerați „intoleranți”. Evanghelia are principiul libertății enunțat de însuși Domnul: DACĂ voiește cineva să vină după Mine. Acum am ajuns la vremea alegerii între Calea cea care duce la Viața cea adevărată și veșnic fericită și calea morții. Ce alegi aceea culegi. Datoria noastră, a creștinilor, e să ne rugăm pentru toți oamenii ca să nu regrete, nici în viața aceasta și nici în veșnicie, alegerea de viață pe care o fac. Că libertatea de a fi, fără Dumnezeu, duce la autodistrugere.

Odată pierdute reperele spirituale de către bunici, părinţi, mai pot fi acestea imprimate în conştiinţa noilor generaţii?

Din fericire, fiecare generație are oportunitatea de a se „regenera”. Prin Botez, „renaștem”, ne naștem din nou, din apă și din Duh (cf. Evanghelia după Ioan, 3, 5), ambele fiind generatoare de viață. Dumnezeu îl întâmpină „pe tot omul care vine în lume” cu aceeași iubire și cu aceeași disponibilitate de a-i împărtăși ceea ce El ESTE: Viața, Iubirea, Adevărul, Pacea, Lumina cea neapusă, Fericirea, etc. De aceea e atât de mare responsabilitatea noastră a celor care știm despre aceste Valori, chiar dacă noi nu am gustat sau nu gustăm din ele decât foarte puțin. Deja dacă le „predăm” copiilor noștri și contemporanilor noștri, le dăm posibilitatea de a face o alegere, sperând că ceea ce ne văd pe noi făcând și trăind, să-i determine să facă alegerea cea aducătoare de pace și de fericire. Dar conștient fiind de „slăbiciunea” exemplului pe care noi îl dăm, i-aș îndemna pe tineri (și nu numai) să-L caute pe Dumnezeu, să-L cheme în ajutor, să citească cuvântul Scripturii, mai ales al Noului Testament, începând cu Evangheliile, și să citească cum au trăit și cum și-au sfârșit viața Sfinții. Și dacă o vor face cu inimă deschisă și sinceră, vor avea numai de câștigat. Trăsătura principală a tinereții este dorința de cunoaștere. De aceea,îi îndemn pe tineri să-L cunoască pe Dumnezeu. Noi facem cateheză și cu cei mici, și cu cei mari, tocmai pentru că suntem conștienți că nu dispun de cunoștințele necesare pentru a se folosi în mod eficient de propria lor credință pentru a face alegerile cele mai bune în viață.

(va urma)

Dr. Georgeta Marga: Îmbolnăvirea cu Zika poate fi prevenită

0

Depistat în Brazilia în luna mai a anului trecut, virusul Zika a afectat până în prezent mii de persoane de pe întreaga planetă. Principala cale de transmitere este prin înţepăturile de ţânţari, însă studiile recente au demonstrat că virusul se poate transmite şi pe cale sexuală sau de la mamă la făt. De altfel, în urma epidemiei din ultimul an, îndeosebi în America de Sud, s-au născut copii cu microcefalie din mame infectate cu Zika. În plus, specialiştii atrag atenţia asupra unor sindroame neurologice care pot complica boala şi în cazul adulţilor. Până în prezent, în România, virusul Zika a fost confirmat la 3 persoane care, în prealabil, au călătorit în străinătate. Care sunt simptomele pe care le manifestă o persoană care a fost infectată cu acest virus, cum poate fi evitată contaminarea, dar şi ce reguli trebuie să respectăm în cazul în care şi în România numărul persoanelor infectate cu Zika va creşte ne spune dr. Georgeta Marga, medic șef Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Controlul Bolilor Transmisibile în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Ce este virusul Zika?

Virusul Zika este un microorganism din genul Flavivirus, identificat pentru prima dată in 1947, la maimuţele Rhesus, în pădurea Zika din Uganda, transmiţându-se la om prin intermediul înţepăturilor de ţânţari. Este înrudit cu alte flavivirusuri transmise prin vectori, care sunt agenţi infecţioşi pentru febra Denga, infecţia West-Nile şi encefalita japoneză.

Care sunt căile de transmitere ale acestui virus?

Principala cale de transmitere la om este prin intermediul înţepăturilor de tânţari invazivi. Vectorul principal este ţânţarul din specia Aedes aegypti, în timp ce Aedes albopictus, supranumit ţânţarul tigru”, este considerat vector secundar.

Deşi virusul a fost depistat în mai multe tipuri de fluide biologice (lichid seminal, sânge, urină, salivă şi lapte matern), a fost demonstrată doar calea de transmitere sexuală. Chiar dacă nu există încă suficiente dovezi, infecţia cu virus Zika poate fi transmisă şi prin intermediul sângelui şi a altor produse de origine umană (inclusiv transplacentar, de la mamă la făt, sau în timpul travaliului unei mame în faza infecţioasă).

Ţânţarii din România pot transmite virusul Zika?

Aedes aegypti nu a fost încă identificat în România, însă experţi entomologi din cadrul Institutului Naţional de Cercetare Cantacuzino au dovedit, încă din 2012, că „ţânţarul tigru” (Aedes albopictus) există şi în Bucureşti şi poate supravieţui peste iarnă. De reţinut că acesta este activ doar în timpul zilei, în special dimineaţa, şi spre sfârşitul după-amiezii, până pe înserate. Întrucât astfel de studii nu s-au desfăşurat în alte zone din ţară, nu poate fi exclusă prezenţa lui şi în alte judeţe. În opinia specialiştilor, probabilitatea transmiterii virusului Zika prin ţânţari, în ţările UE, este plauzibilă doar în zonele unde există ţânţari capabili să poarte şi să transmită acest virus (inclusiv „ţânţarul tigru”), în cazul introducerii virusului prin călători infectaţi cu Zika. Riscul transmiterii ulterioare autohtone a infecţiei prin vectori nu poate fi exclus, dar este apreciat ca mic spre moderat. Precizăm că, în sudul Europei, condiţiile optime de activitate pentru această specie de ţânţari, cresc progresiv începând cu primăvara (aprilie-iunie) şi rămân favorabile vara şi toamna.

Ce simptome are o persoană care a fost infectată cu virusul Zika?

Majoritatea infecţiilor (60 – 80%) sunt asimptomatice. La celelalte, principalele simptome sunt: erupţia maculară (pete) sau papulară (zone reliefate), febră, artralgiile (dureri articulare), conjunctivita nonpurulentă sau conjunctive roşii, mialgii (dureri musculare) şi cefalee. Simptomele bolii sunt de obicei uşoare, se remit spontan în 4-7 zile, fără complicaţii severe sau decese asociate, cu rată redusă de spitalizare.

Care este perioada de incubaţie a virusului şi cum se tratează această infecţie?

Perioada de incubaţie variază între 3 – 12 zile după înţepătura unui ţânţar infectat. Pentru infecţia cu virusul Zika nu există tratament specific, ci doar simptomatic (antialgic, antitermic, antipruriginos), completat cu repaus şi aport de lichide în cantităţi suficiente pentru a preveni deshidratarea.

În perioada manifesării simptomelor provocate de virusul Zika persoana trebuie să fie internată în spital?

De regulă, aşa cum am precizat, rata de spitalizare a cazurilor este redusă. În zonele unde există ţânţari din specia Aedes, în prima săptămână de boală, există riscul răspândirii infecţiei de la bolnav la populaţia umană din zonă, prin înţepături de tânţari. De aceea, furnizorii de servicii medicale trebuie să se asigure că la locul izolării bolnavului sunt respectate toate măsurile de protecţie (plase pentru pat tratate cu insecticide, plase la geamuri şi uşi, etc.) şi vor anunţa autorităţile locale pentru efectuarea acţiunilor de desţânţărizare. În România, aceste condiţii pot fi asigurate cu mai mare rigurozitate în spital, deci internarea este de preferat, din motive de siguranţă.

Care sunt principalele complicaţii pe care le poate genera virusul Zika?

Ca urmare a epidemiei extinse din 2015-2016 specialiştii sunt alertaţi cu privire la posibilitatea apariţiei sindroamelor neurologice, de regulă autoimune (sindrom Guillain Barre, meningita, meningoencefalita şi mielita) care pot complica boala. Sunt posibile însă şi alte complicaţii, încă nedescrise în literatura de specialitate, dar şi cazuri atipice, la anumite categorii de populaţie (copii, bătrâni, persoane cu imunitate compromisă sau cu anemie falciformă).

Avertismentele OMS vizează îndeosebi femeile însărcinate. Ce probleme poate genera virusul, copiilor acestora?

În recenta epidemie cu virus Zika din Brazilia şi Polinezia Franceză au fost raportate cazuri de microcefalie fetală sau neonatală, dar şi alte malformaţii ale sistemului nervos central (inclusiv cu defecte de vedere, pierderea auzului), la copii din mame infectate cu Zika în primele două trimestre de sarcină, sau chiar pierderea sarcinii. Astfel de cazuri au fost raportate şi în SUA, dar şi în ţări europene (Slovenia şi Spania), la mame care au călătorit în zonele endemice (America de Sud).

Studiile efectuate până în prezent arată că deficienţele de neurodezvoltare menţionate pot fi produse de virusul Zika, însă sunt necesare în continuare studii care să evalueze efectul altor factori de risc asociaţi, care pot cauza şi ei aceste malformaţii.

Procentual, care este probabilitatea ca viitorii copii născuţi din mame care au avut virusul Zika să fie afectaţi?

În cel mai recent raport, publicat în mai 2016 de Centrul European pentru Controlul Bolilor din Stockholm (ECDC), se precizează că această probabilitate nu poate fi documentată procentual, întrucât datele disponibile sunt insuficiente.

Ce reguli trebuie să respectăm în cazul în care şi în România numărul persoanelor infectate cu Zika va creşte?

O creştere uşoară a numărului de cazuri, care ar putea surveni prin cazuri de import, impune intensificarea tuturor măsurilor de protecţie menţionate, atât la locul de izolare a cazurilor, cât şi în locații de înmulțire a ţânţarilor (zonele parcurilor, lacurilor etc., inclusiv depozite de anvelope sau oricare altele caracterizate prin acumulări de apă), prin implicarea primăriilor. De asemenea, bolnavii bărbaţi vor respecta măsurile preventive pentru transmiterea pe cale sexuală (abstinenţă sau sex protejat) pe o perioadă de 6 luni de la debutul simptomelor. Populaţia din zona unde sunt izolate cazurile va fi cooptată de autorităţi, pentru a aplica toate măsurile de control al vectorilor în aria locuinţei proprii (eliminarea tuturor zonelor cu acumulări sau stagnări de apă, cum sunt: scocuri înfundate, bidoane de colectare a apei de ploaie, stropitori, farfurii suport pentru ghivece de flori, fântâni arteziene şi vase ornamentale murdare, piscine gonflabile pline cu apă pentru mai multe zile, anvelope nefolosite, etc). În plus, sunt necesare şi măsuri preventive pentru înţepăturile de ţânţari, în afara şi în interiorul locuinţei (îmbrăcăminte adecvată, aplicarea de repelenţi şi camere cu aer condiţionat, protecţie mecanică sau plase în jurul patului).

În cazul transmiterii autohtone (prin vectori locali), creşterea numărului persoanelor infectate va fi mult mai mare, la fel şi riscul de expunere. În consecinţă, toate măsurile enumerate trebuie aplicate cu rigurozitate, aşa cum sunt comunicate de autorităţi.

Poate fi prevenită îmbolnăvirea cu virusul Zika, ce recomandări aveţi?

Chiar dacă nu există un vaccin sau un tratament preventiv, boala poate fi prevenită.

Astfel, pot fi evitate călătoriile în zonele afectate, mai ales de către gravide, femei care intenţionează să rămână însărcinate şi persoane cu imunitatea deficitară. Pentru călătoriile strict necesare, doritorii se pot informa cu privire la măsurile preventive de pe site-uri autorizate (de ex http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori) şi vor aplica măsurile necesare pe toată perioada călătoriei, evitând înţepăturile de ţânţari, inclusiv după întoarcerea în ţară, timp de o lună. Cabinetele specializate în medicina călătoriilor pot oferi sfaturi de specialitate (inclusiv privind utilizarea repelenţilor) unor categorii speciale de persoane expuse (gravide, persoane cu boli imune şi boli cronice severe, copii mici, etc). De asemenea, prevenirea transmiterii pe cale sexuală este recomandată în timpul sejurului, dar şi după întoarcere, timp de 8 săptămâni. Gravidele trebuie să informeze medicul curant despre călătoria în zona de risc, pentru a fi monitorizate atent pe pacursul sarcinii în vederea depistării malformaţiilor fetale, care pot surveni şi după infecţii asimptomatice. La apariţia simptomelor compatibile cu infecţia cu virus Zika, în interval de 2 săptămâni de la întoarcere, călătorii trebuie să se adreseze medicului, specificând că au călătorit recent în zona afectată.

 

Unchi şi nepot reţinuţi pentru furt, au fost prinşi din întâmplare

0

Un tânăr de 22 de ani împreună cu unchiul său au furat un moped însă au fost prinşi de poliţişti înainte să ajungă cu el acasă. Cei doi au fost opriţi în trafic pentru un control de rutină iar apoi, oamenii legii au aflat că mopedul este furat. Mai mult decât atât tânărul, nu are permis de conducere.
„Poliţiştii rutieri au oprit pentru verificări în trafic un bărbat care conducea un moped, însoţit de un pasager, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Sibiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul, 22 de ani, domiciliat în satul Vecerd, nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Verificările extinse au condus la constatarea că sibianul împreună cu pasagerul, 41 de ani, domiciliat în comuna Vurpăr, au sustras mopedul din cartierul Ţiglari chiar înainte de a se întâlni cu poliţiştii rutieri.”
Tânărul şi unchul său au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Cei doi sunt cercetaţi pentru furt calificat iar tânărul va avea dosar penal şi pentru conducere fără permis.

Hacker român, condamnat la trei ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate

Autorităţile americane au anunţat condamnarea hackerului român Mircea-Ilie Ispasoiu la trei ani în spatele gratiilor, după ce a orchestrat un sistem de furt de identitate, prin care au fost extrase date, inclusiv arhive financiare şi amprente, din calculatoarele unor firme şi companii din New Jersey, informează NJ.com
Hackerul Mircea-Ilie Ispasoiu, în vârstă de 31 de ani, este originar din Drobeta-Turnu Severin. Anterior, cetăţeanul român a pledat vinovat pentru acuzaţiile de fraudă financiară şi furt de identitate, scrie News.ro.
Ispasoiu a administrat în perioada 2011-2014 sistemul informatic al unei mari instituţii financiare din România. Însă, acesta a început să spargă sistemele informatice ale comercianţilor, firmelor de securitate, cabinetelor medicale şi a unor persoane fizice, pentru a obţine parole, informaţii personale, precum şi datele cardurilor de credit şi debit.
 
Citește mai mult pe realitatea.net

O taxă de 13 euro pentru intrarea în UE?

Uniunea Europeană intenţionează să-şi întărească masiv controlul graniţelor. Cei care vor să intre pe teritoriul său vor fi nevoiţi fie să se înregistreze, fie să aplice pentru o viză, scrie Deutsche Welle. Obiectivul: o securitate sporită. Cetăţenii UE vor fi cruţaţi.
Australia are un astfel de sistem de multă vreme, iar SUA din 2007: un sistem electronic de intrare pentru călătorii care nu au nevoie de o viză. Acum, UE vrea să implementeze un astfel de sistem pentru a avea o evidenţă mai bună cu privire la cine intră şi iese din bloc.
În SUA, sistemul de înregistrare online este cunoscut sub denumitea de ESTA. În Europa, acesta va fi denumit “Etias” (European Travel Information and Authorisation System). În prezent, Comisia Europeană realizează un studiu de fezabilitate pentru a determina cum poate fi instalat Etias la sute de aeroporturi şi puncte de trecere a graniţelor. Procesul legislativ va fi lansat mai apoi la sfârşitul anului.
 
Citește mai mult pe zf.ro

Peste o jumătate de milion de migranți au rămas în Germania deși li s-a respins cererea de azil

Aproape 550.000 de migranți cărora li s-a respins cererea de azil în Germania se află în continuare în această țară, circa trei sferturi dintre ei fiind acolo chiar de mai mult de șase ani, relevă datele furnizate joi de guvernul de la Berlin ca răspuns la o interpelare parlamentară, relatează agenția EFE.
Aproape jumătate (46,6%) dintre migranții fără drept de azil în Germania au primit un permis de reședință permanentă, întrucât autoritățile au considerat că ei s-au integrat în Germania ori că nu au legături strânse cu țările lor de origine, 34,8% au obținut un permis temporar, iar 18,6% sunt ‘tolerați’.
Referindu-se la situația celor din urmă, guvernul de la Berlin afirmă că nu a recurs la expulzarea lor din motive diverse, cum ar fi atitudinea autorităților din țările lor de origine — care nu cooperează pentru repatrierea propriilor cetățeni imigranți ilegali—, situația nesigură din țările unde migranții ar trebui repatriați și faptul că unii au venit în Germania fără acte de identitate.
 
Citește mai mult pe agerpres.ro