Marți dimineața, un sibian domiciliat pe strada Independenței a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că autori necunoscuți au pătruns prin efracție în locuința sa de unde i-au sustras mai multe bunuri. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a Biroului Investigații Criminale Sibiu. „În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autorul a pătruns în imobil în jurul orei 4.30, profitând de o fereastră rabatată de la bucătăria locuinței. Din interior se reclamă sustragerea a 86 de lei și a trei tichete tip restaurant. Totodată, polițiștii au constatat că din pivniță au fost furate mai multe bunuri, respectiv o scară, un aparat de sudura artizanal și un furtun din plastic. În urma activităților desfășurate de polițiștii de la investigații criminale s-a reușit, la scurt timp, identificarea unui minor de 15 ani, bănuit de săvârșirea acestei fapte. În cadrul anchetei, întreg prejudiciul creat a fost recuperat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu”, a declarat Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu.
În timpul derulării investigațiilor, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unei mașini ce se afla parcată pe strada Independenței cu privire la faptul că în cursul nopții persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în interiorul autoturismului, fără însă a sustrage bunuri. Polițiștii au stabilit că în noaptea de 8/9 august, în intervalul orar 22.30-7.30, autori necunoscuți au reușit să intre în interiorul mașinii prin forțarea geamului unei portiere a autoturismului, fără a fura însă bunuri. Din datele și informațiile existente până în acest moment al anchetei, polițiștii Biroului Investigații Criminale bănuiesc că fapta ar fi fost săvârșită de același minor de 15 ani.
Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat.
„Campion” la 15 ani: cercetat pentru furt, violare de domiciliu și tentativă de furt
A oferit date false despre un eveniment rutier și s-a ales cu dosar penal
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că marți, cu ocazia completării informațiilor referitoare la împrejurările producerii unei tamponări, unul din conducătorii auto a oferit date false. Marți, la sediul Biroul Rutier Sibiu s-a prezentat un conducător auto pentru a declara un accident rutier soldat cu pagube materiale produs în cursul aceleiași zile în intersecția sens giratoriu Piața Unirii – Bulevardul Corneliu Coposu – Bulevardul Vasile Milea – strada Zaharia Boiu din municipiul Sibiu. „Conducătorul auto, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Gorj, în fața organelor de politie, a completat în mod necorespunzător realității locul impactului dintre cele două autovehicule în vederea producerii unei consecințe juridice, astfel încât acesta să nu fie sancționat contravențional. Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu
Daniel Natea, ultima şansă de medalie pentru judo-ul din România
Concursul feminin de judo nu a fost unul foarte bun în ceea ce priveşte rezultatele pentru sportivele noastre. Andreea Chiţu (locul 7), Corina Căprioriu (locul 5) şi Monica Ungureanu (turul I) au ratat cucerirea unei medalii pentru România. Deşi, au luptat extraordinar şi au dat tot pe tatami, ele nu au putut să facă mai mult de atât şi rămân cu regretul şi durerea că nu au reuşit ce şi-au propus înaintea start-ului competiţiei. În ziua de 12 august, va fi ultima şansă ca judo-ul din România să obţină o distincţie pentru a treia ediţie consecutivă de Jocuri Olimpice. Sibianul Daniel Natea va intra pe tatami la categoria +100 de kilograme şi este pregătit să dea totul pentru visul său: medalie olimpică. El se va lupta cu tailandezul Yea-On Kunathip în turul I şi va ţine în spate toate speranţele unui sport care de la Alina Dumitru încoace (Beijing 2008) s-a aflat pe o turnură ascendentă până acum. Întrecerea de la categoria unde va participa românul începe la ora 16,00, ora României. Natea va evolua în cel de-al 14-lea meci din turul I.
Turist salvat cu elicopterul de la Cabana Negoiu
Un turist german aflat la Cabana Negoiu, Munții Făgăraș, care suferă de o boală cronică ce s-a agravat în timoul nopții a cerut, miercuri, ajutorul salvamontiștilor, iar aceștia au apelat la un elicopter SMURD care transportă în acest moment pacientul către Târgu Mureș.
Șeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a anunțat, miercuri, că un turist german în vârstă de 50 de ani care suferă de o boală cronică ce s-a agravat în timpul nopții a solicitat ajutorul echipei Salvamont.
Bărbatul se afla la Cabana Negoiu, în Munții Făgăraș, la o altitudine de peste 1.500 de metri.
Afecțiunea de care suferă, destul de gravă, a impus intervenția medicală specializată de urgență, de aceea s-a apelat la elicopter.
„Pentru asigurarea asistenței medicale de urgență s-a apelat elicopterul SMURD Mureș. În acest moment pacientul este transportat pe calea aerului la spitalul din Târgu Mureș”, a declarat Adrian David.
Turistul făcea parte dintr-un grup de mai multe persoane care sunt în vacanță în Munții Găgăraș și au înnoptat la Cabana Negoiu.
Trenurile nu vor circula două luni între Copșa Mică și Șeica Mare
Circulația trenurilor de persoane pe ruta Copșa Mică-Șeica Mare va fi închisă timp de două luni de zile din cauza unor lucrări care vor fi efectuate la liniile de cale ferată. Este vorba despre o investiție de modernizare a acestui sector, iar timp de două luni de zile trenurile nu vor circula. „Potrivit Secției Regionale de Poliție Transporturi Feroviare Brașov, în vederea efectuării legăturii liniei secundare 208 Sibiu-Copşa Mică cu Magistrala 300 (Culoarul 4 PAN EUROPEAN), începând de astăzi se vor efectua lucrări de reparaţii şi modernizare la infrastructura feroviară iar din această cauză, între stațiile de cale ferată Şeica Mare și Copşa Mică traficul feroviar va fi întrerupt”, este anunțul postat pe site-ul InfoTrafic.
Cei de la Informații CFR din gara din Mediaș au explicat felul în care va decurge o călătorie cu trenul pe ruta Mediaș-Sibiu. „Dacă plecați din Mediaș mergeți cu trenul până la Copșa Mică, unde veți fi îndrumați spre autobuze. Distanța dintre Copșa Mică și Șeica Mare va fi parcursă cu autobuzul, iar la Șeica Mare o să vă urcați din nou în tren până la Sibiu. Circulația trenurilor pe ruta Copșa Mică-Șeica Mare va fi închisă până în data de 9 octombrie 2016”, este informația primită din stația CFR Mediaș.
Gaz Metan începe, astăzi, bătălia pentru Cupa Ligii
Gaz Metan Mediaș debutează miercuri după amiază în Cupa Ligii Adeplast. Medieșenii joacă pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș într-o partidă care începe la 16.30. Gaz Metan are un ascendent moral în fața mureșenilor după ce în urmă cu câteva săptămâni i-au învins în chiar prioma etapă a noului sezon al Ligii I cu 2-1. ASA Târgu Mureș vine la Mediaș cu un antrenor nou, după ce Dario Bonetti și-a prezentat demisia la sfârșitul săptămânii trecute în urma înfrângerii cu CSM Poli Iași, scor 0-3. Dan Laexa este de luni noul antrenor al mureșenilor. În vârstă de 36 de ani, Dan Alexa a evoluat ca jucător la formațiile UMT Timișoara, Rocar, Fulgerul Bragadiru, U. Craiova, Dinamo, Beijing Guoan (China), Poli Timișoara, Rapid și Anorthosis Famagusta (Cipru). Are și 6 prezențe în echipa națională a României. Ca antrenor a pregătit echipele ACS Poli Timișoara și, în ultimul sezon, Rapid București, alături de care a reușit, sportiv, promovarea în Liga 1.
În ceea ce îi privește pe medieșeni, antrenorul Cristian Pustai se teme mai mult de temperaturile ridicate de la ora partidei. ”Și duminică la ora partidei cu Viitorul a fost foarte cald. Miercuri jucăm la 16.30 și probabil o să fie iarăși foarte cald. Ambele echipe vor juca însă pe aceleași temperaturi. Cupa Ligii este importantă pentru noi și o tratăm foarte serios pentru că dacă treci de două-trei tururi te poți gândi chiar la trofeu”, a spus antrenorul Gazului Metan.
Partida dintre Gaz Metan și ASA Târgu Mureș va fi transmisă în direct de postul DigiSport 1.
Sute de romani isi iau ramas bun de la regina Ana
Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei Ana a ajuns în România și a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș din Sinaia. Oameni din întreaga țară au mers acolo pentru a îi aduce un ultim omagiu fostei suverane. Sicriul va fi dus apoi spre București unde va poposi la Palatul Regal.

”Din București venim, suntem un grup de tineri monarhiși care am vrut să luăm parte la acest eveniment. Era de așteptat să se întâmple asta și am venit cu durere în suflet să o întâmpinăm pe ultimul drum. Mi-aș dori ca tinerii să o păstreze într-un mod frumos în amintirea lor, așa cum am cunoscut-o și eu când aveam 5 ani, când a venit în țară în anul 1992, când atunci erau foarte mulți oameni împătimiți ai regalității și străzile erau pline, așa am avut ocazia să îi cunosc pe Majestățile lor. Îmi amintesc foarte multă candoare din partea Majestății sale Regina Ana și o putere foarte calmă din partea Regelui, era exact așa o putere calmă, asta mi-au transmis mie. Ne pare rău că Regele nu este și el aici dar din păcate este foarte bolnav.Este un gest de asumare a propriei situații, apropriei boli. Sunt convinsă că și-ar fi droit, dar e mai bine să îl știm bine și sănătos decât în preajma noastră.” a declarat Daniela Pasareanu

Tinerii au adus cu ei un steag al României care poartă însă și însemnele Regalității pentru a arăta că țara noastră are nevoie de regalitate.
”Este drapelul României, în primul rând, este toodată și drapelul regal, dar în primul rând este drapelul României, drapeulu Romaniei Mari. Sub acest steag armatele române au luptat în Al Doilea Război Mondial. Așa cum se vede poartă și monograma Majestății sale, Regelui Mihai. Marele nostru Regele Mihai, care ca și Majestatea sa, Regina Ana, a dat întreaga viață dovadă de modestie, de respect, de o educație exemplară. A fost și este un Rege mare și un Rege exemplar, un Rege de care România a avut nevoie și încă are nevoie și îmi doresc ca întreg poporul roman să realizeze lucrul acesta, căci România are nevoie de monarhie pentru că monarhia înobiliează România și duce România către progres. Acum, cu durere în suflet am aflat că Majestatea sa, Regina Ana, a trecut în lumea celor drepți. Acum am venit într-un număr destul de redus să aducem un salut celorlați membrii ai familiei regale, în felul acesta le spunem că rămânem alături de ei și ca și dânșii suntem îndurerați de pierderea suferită.” a povestit Cătălin Mihai
Oamenii au venit la Castelul Peles cu flori si lumânări pentru Regina Ana.
Presedintele Klaus Iohannis a ajuns de putin timp la Peles pentru a-sik prezenta omagiile.

Mergea și Tecău, calificați în semifinale la Rio
Perechea alcătuită din tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău s-a calificat în semifinalele probei masculine de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, marți, după o victorie cu 6-4, 5-7, 6-2 cu brazilienii Marcelo Melo/Bruno Soares.
Mergea și Tecău, capi de serie numărul cinci, s-au impus după o oră și 50 de minute în fața favoriților numărul trei, susținuți frenetic de public, chiar și dincolo de limita sportivității.
Meciul a fost unul foarte echilibrat, chiar și în setul decisiv, adjudecat cu 6-2 de tricolori. În primul set, Mergea și Tecău au reușit break-ul devreme și apoi și-au conservat avantajul, câștigând cu 6-4. În setul al doilea, cele două perechi au mers cap la cap până la 5-5, când brazilienii și-au făcut serviciul și au avut 6-5, iar ai noștri nu au rezistat presiunii pe serviciul lui Mergea, pierzând setul după o eroare neforțată a lui Tecău. Gazdele au început cu dreptul setul decisiv, câștigând primul ghem. Românii au luat apoi jocul pe cont propriu și au luat cinci ghemuri la rând (5-1). Melo și Soares au redus din handicap (5-2) și au salvat apoi trei mingi de meci, dar nu au mai reușit acest lucru și cu a patra, transformată de Tecău.
Citește mai multe pe agerpres.ro.
„Poveștile monumentelor”, scrise de copii
Copiii care doresc să-și folosească imaginația și să scrie noi povești despre Castelul Corvinilor sunt invitați să participe, în perioada 16-20 august, la un atelier de creație ce va fi organizat pentru ei în spațiile monumentului istoric din municipiul Hunedoara.
Proiectul intitulat „Poveștile monumentelor — atelier de scriere creativă” se adresează copiilor cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani și este organizat de Asociația pentru Protejarea și Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara în parteneriat cu Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor.
„Vreme de cinci zile, copiii vor cunoaște istoria castelului și a castelanilor, vor învăța să construiască o structură narativă și să-și folosească creativitatea pentru a crea, singuri sau în colaborare, povești noi despre Castelul Corvinilor. Atelierele se vor derula între orele 10,00 — 13,00, la Castelul Corvinilor”, se arată într-un comunicat al Asociației pentru Protejarea și Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara, remis luni AGERPRES.
„Poveștile monumentelor” este un eveniment care urmărește implicarea publicului tânăr în activități de receptare și interpretare creativă a monumentelor istorice, fiind parte a proiectului de cooperare europeană „Digital Arts and Storytelling for Heritage Audience Development” (DARTS).
Citește mai multe pe agerpres.ro.
Un băiat de 10 ani a murit într-un accident pe tobogan acvatic
Un băiat de 10 ani a murit duminică într-un accident survenit pe cel mai înalt tobogan acvatic din lume, într-un parc de atracții din Kansas, Statele Unite. Poliția a demarat o anchetă, relatează AFP.
„Anunțăm cu tristețe că un băiat a murit pe Verrückt”, numele toboganului înalt de 58 de metri, a deplâns parcul într-un comunicat citat de AFP.
Victima este Caleb Schwab, fiul congresmanului de Kansas, Scott Schwab. Accidentul s-a produs în condiții încă neelucidate duminică după-amiază în parcul acvatic Schlitterbahn.
Citește mai multe pe agerpres.ro.
Atmosferă de vis la Arini Fest Cinema
Arini Fest Cinema a readus pentru câteva zile magia filmelor de calitate în parcul Sub Arini din Sibiu. Cinefilii au fost, ca la fiecare festival de film dealtfel, prezenți în locul de desfășurare, cu popcornul pregătit și cu o sete nestăpânită de proiecții de excepție. Timp de trei zile, în parcul Sub Arini din Sibiu, peste 2.000 de sibieni au participat la programul pregătit de organizatori.
Iubitorii de filme au putut să urmărească „Marele Lebowski” / „The Big Lebowski” (SUA, comedie, 116’, cu Jeff Bridges, John Goodman, Steve Buscemi), „Ave, Cezar” / „Hail, Caesar!” (SUA/Marea Britanie, comedie/muzical, 106’, cu George Clooney, Josh Brolin, Scarlett Johansson) și „Cum scapăm de coana mare?” / „Ladykillers” (SUA, comedie/thriller, 104’, cu Tom Hanks).
Program pentru preferințele cinefililor de toate vârstele
Diminețile au fost dedicate celor mai tineri vizitatori ai evenimentului, care au luat parte la ateliere de pictură și manufactură, dar au putut să ia parte și la competiții de fotbal, volei și badminton. După-amiaza toată zona intra în modul de relaxare. Cei prezenți s-au putut bucura de decorul simplist dar de efect care a pus în valoare zona pârtiei de săniuș. Muzica ambientală a ajutat la crearea unei stări de bine și i-a țintuit pe cei prezenți în superbul Parc Sub Arini timp de câteva ore, zilnic.
Seara, DJ Campsauvage i-a introdus pe spectatori în lumea magică a fraților Coen, mixând diferite melodii din coloana sonoră a filmelor regizorilor, acompaniate de imagini din producțiile regizorilor iar când au început proiecțiile, participanții au fost transpuși într-o altă lume. Pe pături, șezlonguri, scăune de grădină, pe baloții de paie puși la dispoziție de organizatori, cu mic, cu mare, sibienii au împânzit pajiștea și au savurat fiecare moment petrecut în aer liber.
Foto: Cătălina Drăghici
Libia: Forțe speciale americane au intervenit la Sirte
Forțele speciale americane au adus pentru prima oară un sprijin direct forțelor libiene care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în bastionul acesteia de la Sirte, a relatat Washington Post marți.
Responsabili americani, care s-au exprimat sub acoperirea anonimatului, au explicat că aceste comandouri acționează de la un centru de operațiuni comun instalat la periferia Sirte, oraș de coastă situat la 450 km est de capitala Tripoli și aflat sub controlul SI din iunie 2015.
Forțele loiale Guvernului libian de uniune națională (GNA) încearcă — în continuarea unei operațiuni militare declanșate în 12 mai — să recucerească acest fief al grupării ultraradicale, precizează AFP.
Pentagonul a anunțat — săptămâna trecută — lansarea unei campanii aeriene la Sirte, în urma cererii guvernului libian.
Trupe americane acționează concertat cu cele britanice, ajutând la coordonarea loviturilor aeriene și furnizând informații partenerilor lor, a adăugat Washington Post.
Militari americani și britanici, purtând însemne militare și veste antiglonț, au fost văzuți la Sirte în mai multe rânduri, potrivit cotidianului american, care citează ofițeri aliați ai guvernului libian și responsabili occidentali din structuri de securitate.
Pentagonul a refuzat să comenteze direct aceste informații, dar recunoscuse anterior că mici echipe americane ajută la colectarea informațiilor în Libia.
Citește mai multe pe agerpres.ro.











