Acasă Blog Pagina 5530

Sute de participanti la marsul impotriva bolii care ucide 50% dintre femeile afectate

Cancerul la san poate fi invins! Acesta este mesajul pe care au vrut sa-l transmita sute de persoane care au participat duminica seara la Galati, la un mars impotriva cancerului la san.
Citește mai multe pe stirileprotv.ro

Ciprian Ștefan, directorul Complexului Național Muzeal „Astra”, pentru organizarea celei de-a XXI-a ediții a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza naţională.

Ce îi face pe oameni fericiți? Răspunsul cercetătorilor după un studiu de 75 de ani

Ce îi face pe oameni fericiți? De-a lungul timpul nu doar indivizii obișnuiți și-au pus această întrebare ci și oamenii de știință.
Citește mai multe pe digi24.ro

Noul film din seria „James Bourne” preia conducerea box office-ului nord-american

Noul film din seria „James Bourne”, fostul agent de elită al CIA dat în urmărire de agenție, s-a clasat în fruntea box office-ului nord-american la premiera sa în acest sfârșit de săptămână, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations și citate de AFP.
Citește mai multe pe agerpres.ro

Romania, pe locul 2 in Europa la scadere demografica

110.000 de locuitori a pierdut Romania intre 1 ianuarie 2015 si 1 ianuarie 2016, potrivit datelor Eurostat. Din Europa, doar Italia ne mai depaseste, cu o scadere de 130.000 de locuitori, insa la o populatie de 3 ori mai mare.
Citește mai multe pe: stirileprotv.ro

Dar avem daruri diferite 

Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum (Matei 9. 1-8). Întâlnirea dintre Iisus Hristos și paraliticul din Capernaum, realizată, parcă, spre smerirea cârcotașilor de pe marginea de lumină a minunii, încrâncenații care cred că le știu pe toate, este prilej de meditare adâncă asupra darurilor pe care le primim de la Hristos. Apostolul Duminicii, Romani 12.6-14, oferă cheile de aur ale identificării darurilor. Textul însumează o serie de îndemnuri pe care le putem sintetiza astfel: profețire pe măsura credinței, slujire și stăruire în slujire, învățare și stăruință în învățare, împărțire cu dărnicie, iubire neprefăcută, urâre a răului, alipire de bine, iubire frățească, întâietate acordată altora întru cinstire, râvnă în alungarea lenevirii, înflăcărare în duh, bucurie în nădejde, stăruință în rugăciune, ajutarea celor sfinți, răbdarea în suferință, stăruirea în rugăciune, primitori ai străinilor, binecuvântarea prigonitorilor…Și fișa postului unui creștin continuă, căci versetele următoare (15-21) toate sunt astfel de îndemnuri întru aflarea mântuirii, în încercarea de a birui răul cu binele. Avem dinainte o infinitate de posibilități de a fi creștin, de a trăi exigențele vieții în Hristos. E greu. Nici nu putea fi altfel. Pentru a ne propune astfel de principii Hristos moare pe cruce, înfruntă iadul, îl biruiește și aduce Învierea dinaintea noastră, zălog de conștiință propriei noastre învieri. Aici este frumusețea Bisericii. Unii cred că frumusețea vieții stă în mozaicul de acceptabilități sociale, în curcubeul de opțiuni sexuale ori în activismul lipsit de roadă care irumpe în viețile noastre. Biserica ne dovedește că, prin darurile la care suntem chemați, ea este izvorul opțiunilor de pluralism moral, orientat spre biruirea răului. Vindecarea slăbănogului din sufletul nostru, din cetatea noastră interioară, din nevăzutul nostru Capernaum este posibilă numai prin harul lui Dumnezeu, dar noi suntem cel care-l provocăm și susținem prin asumarea opțiunii de libertate întru trăirea darului. Biserica este un tezaur, dar nu unul ideologic, de muzeu al gândirii umane. Ea este oaza de luciditate alimentată de Izvorul darurilor, care este Dumnezeu. Trăim în epoca unor daruri paradoxale, lipsite de bucurie și virtute. Darul puterii, al banilor și carierei, darul manipulării și al indeciziei ca formă de colportaj a puterii politice. Și mai sunt. Izvorul se cunoaște după gustul sălciu, de sulf, venit din locuința morții. De aceea părem, sub zodia unor astfel de daruri, un soi de muribunzi aduși la lumina ca de blitz a istoriei contemporane. De cealaltă parte, darurile care vin de la El, Dumnezeul cel viu. Niciodată impersonale, totdeauna revendicându-și Dăruitorul. Pe Hristos. Vindecătorul slăbănogului ce ne bântuie sufletele.

Europa sub teroare

Marile state ale lumii au intrat într-o nouă dimensiune, a fricii. Dacă acum câţiva ani aşteptam cu nerăbdare ca de pe aeroportul sibian să ni se pună la dispoziţie zboruri către cele mai vizitate capitale europene, astăzi preţuim mai mult decât oricând calmul de pe meleagurile noastre.

În ultimele luni, atacurile teroriste au ucis sute de oameni de pe întreaga planetă, dar, mai ales din Europa. Terorismul Islamic este cel declarat responsabil pentru majoritatea atacurilor. Şi totuşi, aceste acte de teroare generalizată se supun unei noi logici, nu a terorismului Islamic, ci, mai degrabă, regulilor noului tip de terorism, cel European. Este vorba despre acte de violenţă de o atrocitate ieşită din comun, nediscriminatorii, având acelaşi mod de operare: persoane radicalizate ce îndeplinesc rolul unor organizaţii teroriste, lovind în locuri aglomerate (aeroporturi, complexe comerciale, trenuri, staţii de metrou, pieţe publice, ceremonii cu participare numeroasă), astfel încât ajung să facă zeci de victime şi să fie mediatizate pe măsură.
Autorităţile susţin că se confruntă cu lupi singuratici, persoane cu frustrări şi dependenţe emoţionale, aflate la periferia societăţii, neintegrate, ale căror fapte nu pot fi anticipate, iar părerile cu privire la valul de refugiaţi care a pătruns pe continentul European sunt împărţite în privinţa responsabilităţii. Mulţi analişti susţin că nu aceştia sunt cei care provoacă atacurile, ci cu totul alţi membri Isis, plasaţi în urmă cu mulţi ani în locuri strategice. Şi totuşi, aproape jumătate dintre refugiaţii care au intrat în ultimul an în Germania sunt neînregistraţi, neputându-li-se stabili nici numele, nici ţara de origine. Şi chiar dacă nu ei atacă în prezent, copiii lor, marginalizaţi de localnici, fără şanse egale la educaţie şi crescând cu sentimentul discriminării, vor avea toate şansele să acumuleze suficiente frustrări şi umilinţe pentru a comite pe viitor astfel de fapte radicale. Iar europenii vor vrea să supravieţuiască în primul rând, pentru asta mergând până acolo încât să ridice ziduri de apărare în calea teroriştilor şi să creeze microsocietăţi tip fortăreaţă.
Deja înţelegem că, în curând, nu va mai exista acea Europă pe care noi am cunoscut-o până acum, în care aşteptam cu nerăbdare să mergem în vacanţă, călătorind în siguranţă. Prin urmare, vom fi nevoiţi să ne obişnuim cu noua stare de fapt, pentru că înmulţirea atacurilor demonstrează că riscurile nu mai sunt ceva probabil”, ci ceva sigur”, iar, din nefericire, realitatea din Orientul Mijlociu a devenit şi realitatea Europei.

Parfum vag de Apocalipsă

0

Acum un mileniu, creştinii aşteptau cu înfrigurare venirea Apocalipsei. Era un mod medieval de exprimare a unor temeri care au reapărut şi în ajunul Revelionului din 2000.
Sfârşitul e aproape” este un dicton fluturat mereu de profeți și de farisei ce își propagă apoteotic mesajele apelând la cel mai ușor de manipulat sentiment – frica.
Suntem invadați în fiecare zi de atrocități și orori pe ecranele televizoarelor. În fiecare zi auzim sau chiar vedem morții la Kabul și Nisa, evenimentele terifiante petrecute în Turcia sau Germania. Ușor ni s-a strecurat în mintea fiecăruia teama unui „sfârșit” oribil al lumii pe care noi o știm noi.
Rusia își flexează mușchii, turcii par că aleg o cale departe de noi, britanicii părăsesc Uniunea Europeană și peste ocean, un măscărici mincinos are șanse mari să devină următorul președinte al Statelor Unite.
Sunt uciși preoți în fața altarelor, copii sunt striviți de camioane, bombele explodează pe străzile din Orientul Mijlociu. Se instalează în noi oboseala, frica și un fel de lehamite de înțeles. Unde se va îndrepta lumea asta, ne întrebăm din ce în ce mai des.
În ciuda unui cotidian apocaliptic, e necesar să ne amintim că decapitările, arderile pe rug sau sacrificiile în temple sunt practici obișnuite ale speciei umane. Civilizațiile nu au gonit violența și oroarea, ci deseori au promovat-o.
Nu suntem doar ființe dotate cu rațiune și sensibilitate, creatori și constructori, ci și generatori de psihopați, de generali ai violenței armate și ai nebuniei organizate. Ne-am domolit treptat o parte din instinctele brutale, reușim, de cele mai multe ori, să conviețuim pașnic și să ne tolerăm reciproc diferențele. Nu suntem condamnați deloc la declin și autodistrugere.
Partea bună a ororilor ce curg din ecranele televizoarelor e că ele acum abundă. Violența se banalizează. Probabil vom ajunge să ne învățăm cu această stare de lucruri așa cum britanicii se obișnuiseră cu bombardamentele germane de acum 70 de ani.
Dacă oamenii doar s-ar iubi, săruta și s-ar ține de mână ar fi extraordinar. Din păcate, ne mai și înjunghiem, incendiem și ne terorizăm copii.
Lumea în care trăim nu se prăbușește și nu trăim o „a doua cădere a Imperiului Roman”. Desigur, lumea nu va fi peste douăzeci de ani ca cea din anii ’90. Cultura occidentală nu are doar un parfum european sau nord – american. Valorile Vestului sunt cunoscute acum în întreaga lume. Populațiile se metisează, importurile culinare se vor propaga în continuare și călătoriile vor modifica indivizii și societățile. Trăim o fuziune culturală care va domoli treptat specia.
În ciuda recrudescenței ideologiilor populiste, naționaliste, extremiste și chiar teroriste, noi ne vom transforma și ne vom adapta. Nu vine sfârșitul lumii, ci doar o anumită schimbare.

No comment

0

Fac greşeala, deunăzi, să deschid televizorul, deşi am reuşit performanţa de a-l ignora timp de o săptămână întru „detoxifiere”. Şi ce văd?! O specie nouă invadează sticla: bruta!!! Pe lângă care corupţii, mincinoşii, trufaşii, dispreţuitorii, siliconatele, palavragii, excrocii, hoţii, trădătorii, turnătorii şi alte specii care alcătuiesc regnul democratic autohton sunt „neşte” dulci copii

Imprevizibilă ca un rottweiler şi tenace ca un pitbull, bruta, cu capul mic şi falca groasă, deep-tan natural şi pumnul greu, burdihanul mare şi ochii injectaţi de furie, cu fitilul veşnic aprins înfipt într-o trufie fără limite şi fără control, se întinde ca o pecingine în societatea românească. Dar, nimeni nu pare să bage de seamă. Cu ochii în teroriştii altora, îi ignorăm pe ai noştri. Nici nu ne dăm seama că una e să iei un glonte în cap, şi alta să te trezeşti ridicată de un picior, ca un pui proaspăt ciupilit, zvârlită cu capul de pereţi şi lovită orbeşte cu picioarele de o brută, cu care nici poliţia nu se pune, ci te invită la negocieri, ca să stingi „conflictul” pe care tot tu l-ai generat, invitând bruta să-şi pună deşeurile la coşul de gunoi, tu fiind de bună credinţă şi crezând că ai de-a face cu un om. Bestialitatea violatorului de pe malul Cibinului, cruzimea fără margini a clanului de la Berevoieşti, complicitatea penală a autorităţilor, chinuitorii din căminele de orfani şi azilele de bătrâni, chelteul de morţi cu zile de prin spitale sunt totuna cu tirul intrat la Nisa în mulţime. Mobiluri diferite, aceeaşi cruzime! Poliţii diferite, aceeaşi neputinţă! No comment!

Dumnezeu, în mărinimia Lui, i-a dat omului capul pe umeri, adică cel mai performant „computer”, ca să zic aşa, să-i fie de folos la pregătirea sa pentru veşnicie. Iată o ofertă cu adevărat dumnezeiască! Românului i-a mai dat şi un „super-soft”, adică un fel de înţelepciune a inimii, ca să nu rătăcească de la Calea şi Adevărul care sunt Viaţa. Asta, pentru că l-a aşezat pe român la răscrucea trufiilor imperiale şi în calea năvălirilor barbare, cu jertfelnica misiune de a purta flacăra dreptei credinţe aprinsă până la sfârşitul vremurilor. Iată o chemare cu adevărat mântuitoare ! Câtă vreme a răspuns ofertei şi a urmat chemării, neamul românesc a avut un destin, iar Ţara a trecut prin vremi cu luminile aprinse. Valabil pentru întreaga Europă, continent creştin. Nu cumva teroriştii lor sunt pedeapsă pentru păcatul apostaziei iar brutele noastre pentru milioanele de avorturi pe care le avem pe conştiinţă? Nu cumva dăm organizarea divină a lumii pe un monstruos complot diavolesc? No comment!

Dar, folosiţi totuşi cu încredere capul de pe umeri şi doar aşa veţi afla sigur răspuns.

Starea pacientei de la Spitalul CF 2 căreia i-a fost administrat sânge dintr-o altă grupă este staționară

Starea pacientei de la Spitalul CF 2 căreia i-a fost administrat sânge dintr-o altă grupă și care a fost transferată la sfârșitul săptămânii trecute la Spitalul Universitar de Urgență București este staționară, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al unității medicale, Dragoș-Virgil Davițoiu.
Citește mai multe pe agerpres.ro

„Zborul MH370 a fost prabusit intentionat”

Expertul in aviatie Larry Vance a dezvaluit, in emisiunea 60 Minutes, ca flapsul descoperit in urma cu un an pe insula Madagascar si care ar apartine avionului Malaysia Airlines indica o ipoteza sumbra.
Citește mai multe pe stirileprotv.ro

VIDEO: Nuntă cu scandal la Sibiu, un om a ajuns la spital înjunghiat în gât

0

Nuntă cu scandal la Sibiu. Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital duminică noaptea. Acesta a fost înjunghiat în gât cu un ciob de un alt nuntaş. Cei doi au băut împreună la petrecerea organizată la o sală de evenimente din cartierul Guşteriţa iar apoi s-au luat la ceartă. Scandalul a degenerat iar după ce au spart o sticlă, unul dintre ei a luat un ciob şi l-a tăiat pe partenerul său de pahar.
„La Unitatea de Primiri Urgenţe a ajuns un pacient de 50 de ani cu o plagă înjunghiată în zona gâtului. A necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă însă acum pacientule ste în stare stabilă. El a rămas internat la secţia de terapie intensivă.” adeclarat Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu
Imediat după scandal la faţa locului au ajuns mai mulţi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale care au făcut verificări şi au îceput o anchetă în acest caz. „Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au demarat o anchetă în acest caz, se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă însă încadrarea fapei se va putea schimba în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care are nevoie victima.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu