Alexandru Curtean este cel mai important fotbalist sibian al momentului. Câştigător al Cupei şi a Supercupei României cu Dinamo, dublu vicecampion al României cu Poli Timişoara, finalist în Cupa Bulgariei cu Botev Plodviv şi jucător ce a evoluat în grupele Europa League şi în preliminariile Champions League. La 29 de ani, el evoluează la FC Atyrau din Kazahstan. Alex a fost într-o scurtă vacanţă la Sibiu, iar după ce a susţinut un antrenament de menţinere la stadionul Voinţa din Ştrand am realizat un interviu cu acesta.
Reporter: La finalul antrenamentului ai vorbit cu juniorii Voinţei şi ai pus foarte mult accent pe muncă. Privind în urmă, ai fost considerat un jucător talentat, acest lucru cu munca l-ai învăţat pe propria piele?
Alexandru Curtean: Da! Asta era ideea. Am văzut şi pe propria piele, am văzut şi în jurul meu. Am avut tot felul de colegi. Foarte multe lucruri, din păcate nu ştii de ele înainte să te loveşti de ele. Ar fi ideal să ai pe cineva care să te poate ajuta în această privinţă. Şi până la urmă ăsta e adevărul. Nu e vorba numai de mine, e vorba de fotbalişti de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel. Nu e obligatoriu să fii talentat şi să ajungi fotbalist. Foarte mulţi jucători care nu sunt foarte talentaţi reuşesc să fie foarte disciplinaţi prin tot ceea ce fac în afara terenului şi în teren. Muncesc foarte mult şi reuşesc să ajungă la un nivel mai bun decât jucătorii talentaţi.
R: Provii dintr-o familie în care sportul chiar este „rege”, mama şi sora cu handbalul şi tatăl cu fotbalul. Cât de mult te-a influenţat acest lucru?
AC: Cred că mai ales la începutul vieţii mele de fotbalist m-a ajutat foarte mult. Sportul, în general, la mine în familie este pe locul 1. De mic am ştiut asta, am văzut asta la Daciana sora mea, ea fiind mai mare, de la tata şi de la mama. Poate am fost educat altfel decât alţi copii. Poate nu au avut parte de părinţi care au avut cunoştiinţe în domeniul sportului.
Reporter: Ești cel mai reprezentativ fotbalist sibian din ultimii ani de zile. Ai simţit asta ca o presiune?
Alex Curtean: Din partea Sibiului, a orașului meu, din păcate nu am reușit să am presiune niciodată. În Sibiu nu am avut echipe la un nivel foarte bun, a trebuit să plec de mic. Dintotdeauna însă mi-am dorit să joc acasă și sper să se întâmple asta până când mă voi lăsa de fotbal. Este o onoare pentru mine să reprezint acest oraș, mă mândresc cu el, e un oraș fantastic, cunoscut și în străinătate și ori de câte ori pot vin aici.
R: Ai terminat junioratul într-o perioadă în care Sibiul pierdea echipele sale fanion. Cât de mult te-a afectat lipsa unor asemenea echipe în oraș?
AC: Nici nu am apucat să termin junioratul aici, am plecat la 15 ani jumate, 16 ani, la Gaz Metan Mediaș, pentru că în acel moment eram component al loturilor naționale de juniori. Am avut norocul să mă antrenez direct cu prima echipă, în primul sezon am și debutat. Am făcut un pas mai rapid spre seniori decât mă așteptam. A fost o oportunitate până la urmă pentru mine, am avut curajul să plec, puteam să mai rămân la Sibiu, dar am simțit atunci că nu aș putea să mă dezvolt așa cum mi-aș fi dorit eu și părinții mei.
R: Gaz Metan a fost astfel prima echipă în drumul tău?
AC: Da, dar nu pot să uit momentele de la juniori, au fost perioade foarte frumoase, cu antrenorii şi colegii. Am debutat la 15 ani la FC Amso Sibiu. Mi-aș fi dorit cu adevărat să fac parte dintr-o echipă de primă ligă aici la Sibiu.
R: Ai evoluat ulterior la formaţii precum Dinamo sau Poli Timișoara. Ce echipe și-au pus amprenta pe dezvoltarea ta în mod pozitiv în acești ani?
AC: N-aș face comparație. Cluburile sunt diferite, de la organizare la mentalitate. Am întâlnit la Timișoara o echipă cu o mare poftă de rezultate, într-o continuă ascensiune. Am jucat în grupele Europa League şi în preliminariile Champions League…o finală de Cupa României. Am avut doi ani consecutivi în care am terminat pe poziția secundă. La Dinamo a fost o perioadă foarte frumoasă, cu un colectiv foarte bun. Dinamo este unul din cluburile de tradiție din România. Regret că nu am reușit să câștigăm un campionat. Am luat atunci o Cupă a României şi o Supercupă, dar campionatul reprezintă trofeul cel mai râvnit pe plan intern. Perioada din Bulgaria a fost la fel, foarte bună, o echipă cu potență financiară foarte mare, am avut un antrenor foarte bun care acum conduce echipa campioană din Kazakstan. Din păcate, ca în România, au venit probleme care n-au ținut de latura sportivă…
R: Referitor la Kazakstan, cum te simți acolo?
AC: Mă simt bine! Este o țară diferită, cu mentalitate diferită, dar m-am acomodat. Am avut Kazakstanul e o țară, și la nivel de sport, într-o continuă ascensiune. Au resurse financiare să se dezvolte atât pe plan fotbalistic, cât și în alte domenii.
R: La nivel de naţionale, cum vezi meciul României din preliminarii cu Kazahstan?
AC: Nu mai e niciun meci ușor în ziua de azi. Foarte puține echipe au rămas la un nivel atât de scăzut care să-ți permită să câștigi la fel de ușor un meci, vorbind strict de echipe naționale. Cam toate echipele îți pot pune probleme. Cine ar fi crezut că Albania poate ajunge la un turneu final și să îți mai pună și problemele pe care ți le-a pus. Valorile s-au echilibrat.
R: Ai avut rezultatele de la Dinamo şi de la Timişoara. Jocul cu Shakhtar Donetsk a fost cel mai important din cariera ta? (Shahtior deţinătoarea Cupei Uefa la acel moment)
AC: Dacă m-aş gândi acuma cred că a fost cel mai important meci. Ei veneau după câştigarea Cupei Uefa. Era ultimul sezon în care era Cupa Uefa, încă nu era Europa League. Acuma dacă stau să mă gândesc, ne-a părut rău că nu am reuşit să ne calificăm în grupele Champions League, dar ne-am calificat în grupele Europa League.
* Articol realizat în colaborare cu Adrian Brătoiu
