Proiectul de țară este în această perioadă un subiect ce stă pe buzele tuturor, de la președintele Iohannis, cel care a lansat această idee, și până la premier, partide politice și academicieni.

Acest miraculos proiect de țară, care încearcă să anime scena politică românească înainte de alegerile parlamentare din toamnă, ar avea menirea să ne asigure că, indiferent de cei care vor veni la guvernare, marile teme de interes național vor continua să fie pe lista priorităților, iar România va putea să își rezolve principalele probleme interne.

Deocamdată, în acest sens au loc negocieri, dezbateri, prioritizări și reprioritizări, pentru ca toată lumea să reușească să cadă de acord asupra a ceea ce ar trebui să conțină importantul document.

Orice alte probleme vor identifica cei angrenați în acest proces de analiză, 3 teme sunt obligatorii pentru proiectul de țară: sănătatea, drumurile și educația.

La capitolul sănătate, țara ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința mortalității cauzate de diverse afecțiuni. Amintim aici mortalitatea generată de bolile cardio-vasculare, unde se înregistrează 108 decese la 100.000 de locuitori, față de media europeană de 43 de decese. De asemenea, câte un bebeluș din România moare la fiecare 5 ore, anual ajungându-se la 1.600 de copii cu vârsta sub un an decedați. Iar problemele legate de sistemul sanitar românesc țin dintotdeauna capul de afiș, lipsa medicilor, a paturilor din spitale și a aparaturii fiind principalele cauze.

La educație, abandonul școlar ne plasează în topul țărilor UE, rata copiilor care părăsesc sistemul educațional fiind de 18%. Mai mult decât atât, un sfert dintre absolvenții de gimnaziu iau note sub 5 la Evaluare, peste o treime dintre elevii care termină liceul nu își iau bacalaureatul, iar alte zeci de mii de tineri pur și simplu refuză să mai susțină acest examen.

Dezastrul este de-a dreptul colosal când vine vorba despre construcția de drumuri de mare viteză. Deși fiecare ministru al Transporturilor de după Revoluție a promis sute de kilometri de autostradă, lucrurile nu doar că s-au mișcat cu încetinitorul, ci s-au transformat în adevărate utopii. Din autostrada Sibiu-Pitești, cu toate că de ani buni se cheltuiesc bani pe studii de fezabilitate, licitații și comisii, nu se leagă nimic concret, riscând să pierdem, astfel, finanțarea de aproape 90% alocată de Comisia Europeană. Iar lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie arată măsura neputinței unui stat incapabil să rezolve, în aproape un an de zile, o porțiune de drum de 200 de metri.

Așadar, sunt multe priorități pe care ar fi util să le cuprindă un proiect de țară, dar, pentru a fi pus în aplicare, ar fi nevoie de o clasă politică de bună-credință. În România ultimelor decenii am constatat însă că aceasta lipsește cu desăvârșire…

În Japonia, aflată la extrema sporului negativ al populației în lume, se discută despre aptitudinea de a munci până la vârsta de 80 de ani. Cu 33 de milioane de cetățeni având vârsta de 65 de ani sau mai mult, cu o speranță de viață de 90 de ani sau chiar mai mult, ideea pare fezabilă. Sănătatea japonezilor, societatea industrializată și tehnologic avansată permite astfel de idei să fie implementate.
În Uniunea Europeană, România pierde 247 de cetățeni pe zi, peste 90.000 pe an. După decenii de emigrație în care 4 milioane de români tineri au părăsit deja țara, România se „japonizează” prin îmbătrânire. Ce este tragic e faptul că și mentalitatea societății românești îmbătrânește și ea în ritm accelerat.
Reformă? Combinația fatală dintre un misticism încărcat cu superstiții și educație deficitară aduc un recul subtil pentru societatea românească. Tinerii sunt prea puțini în România și, de aceea, se nasc tot mai puțini copii. Îmbătrânirea populației aduce și un reflex conservator față de ideile liberale.
Populația României se va reduce atât prin spor negativ (mai puține nașteri decât numărul de decese), cât și prin emigrație. Soluțiile propuse sunt demne de Evul Mediu, interzicerea avortului, măsuri guvernamentale de retribuire a mămicilor, sau propuneri electorale de premiere a expatriaților ce se întorc în România.
Privind la legi absurde ca Legea 321, la o legislație antagonică ce face operarea lor imposibilă, dar permite sancțiuni pentru cei ce o încalcă, statul și societatea se transformă într-un perimetru al absurdului.
În ciuda unei apocalipse anunțate și a unui declin al românismului, ne vom înclina în fața fatalității timpului. Ceea ce are un început, are întotdeauna și un sfârșit. Nu e o extincție naturală, ci doar dispariția unui popor. Istroromânii au dispărut și nimănui de la București nu i s-a părut asta o catastrofă.
Suntem un stat nou, cu mai puțin de două secole de existență. O eliminare timpurie din peisaj nu ar fi o catastrofă pentru nimeni. Și noi i-am eliminat pe alții în acest areal geografic. Vă mai amintiți de sași, șvabi sau evrei?
Cu un fatalism impregnat și propagat cultural încă de la începuturile existenței, direcția pare destul de clară.
Emigranții români se vor topi și ei treptat, dar mult mai repede decât polonezii în masa iberică, italiană sau britanică. Suntem adaptabili și ușor asimilabili.
Cât despre poporul român cu origini mioritice privit cu un ochi critic putem să spunem fără emoție că amprenta culturală românească va lăsa poate, ceva în urmă.
Poporul ce a asimilat forțat, a discriminat și a eliminat minoritățile va avea timpul să reflecteze, spre final, la firul cinic al istoriei. Vine și timpul nostru. Repede.
 
 

De la bun început vreau să precizez că nu eu sunt autoarea acestei „lecţii de germană”, doar interpreta ei la microfon . Dar, e atât de simpatică şi „de vacanţă”, încât nu m-am putut abţine să nu v-o împărtăşesc şi dumneavoastră, întru descreţirea frunţii de român. Şi, cum azi totul se „şeruieşte”, nu-i aşa, să-i mulţumim autorului necunoscut şi click pe „share”:

„Limba germană este simplă. Se începe cu studiul unor der, die, das, şi tot restul este de o logică dezarmantă. Să luăm un exemplu de germană aplicată la obiceiurile hotentoţilor (Hottentotten). Ei prind canguri (Beutelratten) şi îi ţin în cuşti (Kotter) acoperite cu un grătar din lemn (Lattengitter) şi care se numesc, în germană, Lattengitterkotter, adică: cuşti acoperite cu grătar de lemn. Cangurii dinlăuntru se cheamă, logic, Lattengitterkotterbeutelratten.
Într-o zi, hotentoţii au prins un asasin (Attentaeter), acuzat că ar fi omorât o mamă (Mutter) hotentotă (Hottentottenmutter), având un fiu cam prostuţ şi bâlbâit (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeşte în germană Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentaeter. Asasinul este capturat şi închis provizoriu într-o cuşcă pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadează repede. Imediat tot tribul pleacă în căutarea fugarului, cu excepţia şefului de trib, care aşteaptă rezolvarea problemei. Curând un războinic hotentot se întoarce strigând:

• Am prins asasinul! (Attentaeter)

• Care asasin? – întreabă şeful de trib.
• Pe Lattengitterkotterbeutelrattenattentaeter ! – răspunde războinicul.
• Cum adică? – întreabă şeful hotentoţilor. Pe asasinul cangurilor din cuşca acoperită cu grărtar de lemn?

• Păi, nu – răspunde băştinaşul. Pe Hottentottenstottertrottelmutterattentaeter.

• Aaa, aşa da – răspunde şeful hotentoţilor. Puteai să zici de la început că l-ai prins pe Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotterbeutelrattenattentaeter !!!

După cum vedeţi, limba germană este o limbă simplă, clară şi cât se poate de logică. Trebuie să aveţi doar un pic de bunăvoinţă şi un chelteu de răbdare. E extrem de simplu de învăţat. Aşa precum spunea şi Mark Twain, faimosul autor al nu mai puţin faimoaselor cărţi de vacanţă „Aventurile lui Tom Sawyer” şi „Aventurile lui Huckleberry Finn”, pe care aţi putea să le recomandaţi cu căldură copiilor şi nepoţilor dumneavoastră, în loc de nenorocirile de programe „pentru copii” de la televizor. Citez: „ Eternitatea a fost inventată ca eu să învăţ limba germană.”