Nebunia creată în jurul jocului Pokemon Go este considerată responsabilă pentru câteva jafuri cărora le-au căzut victime jucători neatenți, însă pokemonii din joc au contribuit și la detensionarea relațiilor din unele comunități și chiar i-au ajutat pe polițiști să aresteze un suspect periculos, conform unui material publicat joi de Reuters.
Această controversată aplicație, creată de producătorul american de software Niantic pentru Nintendo Co Ltd, are ambiția de a modifica paradigma predominantă în lumea jocurilor video, convingându-i pe jucători să părăsească confortul locuinței și să iasă în stradă la vânătoare de pokemoni în realitatea augmentată. Un jucător de Pokemon Go se uită pe ecranul telefonului mobil în căutarea acestor personaje virtuale care apar în diferite spații, de la clădirile de birouri la restaurante, muzeuri și altele. Jucătorii primesc puncte pentru îndeplinirea diferitelor obiective fixate de joc, precum și pentru prinderea fiecărui pokemon.
Acest joc a devenit cea mai descărcată aplicație gratuită din Apple’s App store, iar acțiunile Nintendo au înregistrat luni o creștere de 25%. La mai puțin de o săptămână după lansarea în SUA, deja 7 milioane de gameri erau implicați în vânătoarea de pokemoni virtuali.
Citește mai multe pe agerpres.ro
SUA: Din ce în ce mai multe controverse în jurul jocului Pokemon Go
Cazul de sclavie din România, în presa internațională
Cazul din Argeş a ajuns şi în presa străină, care preia pe larg detaliile date publicităţii de procurori. „România: Cinci victime ale sclaviei au fost eliberate de poliţie, 40 de arestări”, titrează France TV Info.
Televiziunea franceză de ştiri a difuzat imagini de la momentul raidului şi precizează că victimele, oameni săraci cu handicapuri fizice sau psihice, erau legate cu lanţuri, bătute şi umilite.
„Vastă reţea de sclavi descoperită în România”, scrie şi 7sur7. Site-ul belgian de ştiri adaugă faptul că, pe lângă muncă forţată, privare de libertate şi umilinţe, autorităţile suspectează că victimele au fost supuse la agresiuni sexuale şi violuri.
Tabloidul britanic Daily Mail preia, fără comentarii proprii, ştirea Associated Press cu titlul „România anchetează un caz de sclavie. Oameni răpiţi, ţinuţi în lanţuri, obligaţi să cerşească”.
Citește mai multe pe digi24.ro
Codul Rutier se modifică. Sancțiuni mari pentru șoferi
Deputații vor lua în discuție un proiect de lege propus de Tudor Ciuhodaru privind modificarea Codul Rutier, astfel încât șoferii prinși băuți la volan sau drogați, pe lângă amendă să plătească şi costurile asistenţei medicale.
„Cei prinşi beţi sau drogaţi la volan vor avea un alt regim de decontare al cheltuielilor. Când un astfel de şofer este depistat în trafic intrevine poliţia, salvarea, jandarmeria, întrucât de multe ori sunt agresivi, şi sunt duşi adesea la o unitate de primire a urgenţelor sau la Insitutul de Medicină Legală, pentru a fi examinaţi şi a li se recolta probe toxicologice. Toate aceste lucruri sunt costisitoare. Cei ce vor fi depistaţi pozitiv vor deconta aceste cheltuieli, iar banii vor fi destinaţi unităţilor sanitare unde s-au făcut testările toxicologice, pentru a asigura servicii mai bune celorlalţi pacienţi. Mi-aş dori ca proiectul de lege să treacă, de altfel ca şi proiectul meu de lege”, a declarat la România TV, deputatul Tudor Ciuhodaru.
Tudor Ciuhodaru propune ca pedeapsa în cazul unui şofer care provoacă accident după ce s-a urcat băut la volan să ajungă la 10 ani de închisoare.
Citește mai multe pe dcnews.ro
Premieră în România. Serviciu aero-naval de căutare și salvare
Oamenii care vor rămâne rătăciţi pe mare sau sunt în pericol în larg vor fi salvaţi într-un timp record. La Tuzla a fost înfiinţat primul serviciu aero-naval de căutare şi salvare de pe mare din România. Concret, atunci când centrul de comandă va primi un semnal SOS, la acţiunea de salvare vor participa concomitent o şalupă şi un elicopter.
Salvatorii spun că o operaţiune în larg este destul de dificilă pentru că vremea este mereu schimbătoare. Vântul poate destabiliza oricând aparatul de zbor, iar ceea ce era o simplă misiune de salvarea se poate transforma într-un coşmar pentru echipa de intervenţie.
„Încercăm să ne apropiem de navă, să vedem care e comportamentul navei, al elicopterului, notăm nişte parametri ca să ştim cu ce ne vom confrunta la o situaţie reală şi atunci începem acţiunea propriu-zisă”, explică Ginel Nedelcu, operator de troliu.
Citește mai multe pe digi24.ro
Când vom merge din nou pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu–Orăştie
Circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, închis din septembrie 2015 şi parţial demolat din cauza problemelor apărute la fundaţie, provocate de infiltraţii, va fi reluată în septembrie, susţine ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.
Sorin Buşe a efectuat, joi, o vizită pe lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăştie, închis traficului din septembrie 2015, şi a declarat că circulaţia va fi reluată în termen, respectiv în septembrie.
„Termenul pentru reconstrucţia celor două sute de metri de pe Orăştie – Sibiu se menţine. Se va face Expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul. Apreciez ca aţi avut curajul să preluaţi voi lucrarea ( CNADNR – n.r.). Decizia aceasta trebuie respectată. Reparăm ce nu au făcut alţii, din păcate, dar pe banii lor. Nu trebuie să existe nicio abatere de la termenul de finalizare înaintat şi pentru cea mai mică întârziere vă rog sa-mi prezentaţi soluţiile”, a spus ministrul Transporturilor.
Citește mai multe pe mediafax.ro
”Pericolul” care îi pândeşte pe turiştii de pe litoral. Autorităţile au aplicat amenzi de zeci de mii de lei
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a adunat, de la începutul anului şi până în prezent, aproape 20.000 de tone de deşeuri de pe întreg litoralul românesc, 90 la sută dintre acestea fiind alge, amenzile date operatorilor de plaje depăşind 70.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de ABADL, până la deschiderea sezonului estival au fost adunate de pe sectoarele de plajă aproape 2.800 de tone de deşeuri, constând în alge, depozite de scoică şi corpuri străine (lemn, sticlă, plastic, etc), cantitate care a fost transportată în depozitul ecologic de la Costineşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În urma lucrărilor de igienizare manuală şi mecanizată, plajele au fost predate la începutul sezonului estival celor 326 de operatori economici cu care sunt încheiate contracte de închiriere pentru perioada sezonului estival.
De la data de 12 mai şi până în prezent s-a mai colectat o cantitate de 16.863 de tone de alge, astfel că, de la începutul anului şi până în prezent s-au strâns aproximativ 19.662 de tone de deşeuri”, se arată în comunicat.
Citește mai mutle pe gandul.info
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de tenis BRD Bucharest Open
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a câştigat, joi, meciul cu Isabella Shinikova (Bulgaria, poziţia 156 WTA), scor 6-4, 6-3, în optimile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Meciul a durat o oră şi 11 minute. În primul set, Simona nu şi-a pierdut niciodată serviciul şi a reuşit un singur break din opt oportunităţi. În actul secund, românca a condus cu 4-1, dar şi-a pierdut de două ori serviciul. Totuşi, Halep şi-a arătat din nou superioritatea la retur şi a închis meciul pe serviciul adversarei.
Pentru accederea în sferturile turneului de la Bucureşti, Simona Halep şi-a asigurat 60 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 5.900 de dolari.
Citește mai multe pe mediafax.ro
Vedeta Gazului Metan a revenit la Mediaș. Eric a semnat pe un an de zile
Gaz Metan Mediaș a realizat un transfer extrem de important cu 9 zile înainte de începutul Ligii I. Echipa medieșeană a reușit înregimentarea brazilianului Eric de Oliveira, brazilianul revenind la Gaz Metan după o aventură la formația al Ahli. Eric a fost prezentat joi după amiaza în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean, antrenorul Cristian Pustai și restul jucătorilor transferați în această vară. Potrivit responsabililor clubului medieșean, Eric a semnat un contract valabil pentru un an de zile. „Nu am cuvinte să exprim această revenire pentru că implică mai multe lucruri. Mă bucur că sunt acasă, că pot să joc la Mediaș. În al doilea rând, mă bucur pentru familia mea, sunt acasă cu familia, care este neprețuită. Sunt curios să aflu starea copilului meu, mai ales că acum înțelege ce este fotbalul, înțelege că sunt fotbalist și aș vrea să văd reacția lui la primul meci, dacă am ocazia să joc. De asemenea, aș vrea să văd și reacția oamenilor care m-au iubit și mă iubesc în continuare. De fiecare dată când vin la Mediaș vin cu plăcere și sper să îi fac pe medieșeni bucuroși. Îmi doresc să ajungem tot mai sus cu echipa”, a spus brazilianul Gazului Metan.
Eric și-a început prima aventură la Gaz Metan în 2008, cînd a semnat primul contract cu echipa medieșeană. A plecat în 2011 de la Mediaș, însă a revenit după scurt timp, în septembrie 2012. În sezonul 2012-2013, a fost căpitanul Gaz Metanului, jucând în 22 de meciuri și marcând 4 goluri. S-a antrenat o perioadă la VFL Wolfsburg, apoi a plecat la Karpaty Lvov, unde a stat un sezon. În iulie 2013, Eric a semnat cu Pandurii Târgu Jiu, urmându-l aici pe fostul său antrenor de la Gaz Metan, Cristian Pustai Cu Pandurii, a ajuns până în grupele Europa League, contabilizând 8 partide. Cea mai importantă dintre ele a fost meciul retur contra Levadiei Tallin, soldată cu o victorie a gorjenilor cu scorul de 4-0, din turul 2 preliminar, când Eric a fost omul meciului, având 3 pase decisive de gol. A reușit cel mai important gol al carierei sale pentru gorjeni, în meciul cu Fiorentina scor 1-2. De la Pandurii a plecat la Al Ahli, iar în această vară a revenit la Gaz Metan.
Gaz Metan Mediaș vrea să facă academie de fotbal
Gaz Metan Mediaș vrea să își facă academie de fotbal. Președintele clubului medieșean, Ioan Mărginean, a dezvăluit joi după amiaza în cadrul unei conferințe de presă că își dorește o viitoare academie în care clubul medieșean să colaboreze cu Primăria, dar și cu vechea echipă Sparta și Clubul Sportiv Școlar din oraș. Mărginean a precizat că a cerut deja un loc în a 3-a ligă fotbalistică a țării pentru echipa a doua a clubului Gaz Metan, urmând ca în paralele să funcționeze și grupe de copii. În acest fel, crede șeful echipei de fotbal din Mediaș, în aproximativ 3 ani de zile vor apărea și primele rezultate, respectiv 2-3 jucători care să ajungă la echipa mare. Întreaga academie de fotbal ar urma să fie condusă de antrenorul Cristian Pustai. „Aș vrea să mergem pe mai multe paliere. Având în vedere faptul că Primăria Mediaș nu a prea participat din punct de vedere al bugetului la actul sportiv, ori în fiecare buget există bani pentru cultură și sport și aș vrea să îi aduc aproape de copii. Mă refer în primul rând la centrul de copii și juniori pentru că programele sunt foarte largi și pot oferi aceea masă de prânz, un transport, o vitamină, un echipament și o minge. Acest lucru se poate realiza prin proiecte, prin firme specializate, prin licitație, adică să fim foarte transparenți. Pe nivelul doi aș vedea o asociere cu vechea echipă din Mediaș, Sparta, care are un patron foarte sufletist și are și un teren de fotbal și un centru de copii. Pe nivelul trei aș vrea ca în Mediaș, Clubul Sportiv Școlar să revină la clubul-mamă, să fie cu noi ca un frate mai mic și pe aceste 3 paliere să facem selecții la toate nivelurile, să putem performa și să participăm la turnee cu ajutorul sponsorilor. Practic, să fie o concurență foarte mare pentru ca grupele să poată performa. Următoarea bază a piramidei ar fi echipa a doua a Gazului Metan, am și cerut acel loc în Liga a 3-a pentru că s-au desființat foarte multe echipe, fiind atâtea probleme în fotbalul românesc. Eu vreau să îi ofer juniorului posibilitatea vinerea să joace în Liga a 3-a și duminica la juniori. Am atunci și acordul părinților, care vin și pot să-și vadă propriul copil, sper să am și acordul primăriei și al tuturor autorităților. Toată această piramidă va fi condusă de Cristian Pustai și sper ca 2-3 jucători să urce și la echipa mare. Dacă o să avem toate acele condiții, de a oferi o masă, vitaminizare, transport, sunt convins că după primul an o să avem o imagine a ceea ce am așezat la punctul zero. De-abia din al treilea an vom putea performa, echipa din Liga a 3-a să arunce 2-3 jucători care să se antrenze zilnic cu echipa mare, să vadă și jucătorii tineri care e nivelul echipei mari, să meargă în cantonament cu echipa mare și să aibă modele de jucători”, a spus Ioan Mărginean.
Universitatea de Vară Francofonă 2016 își închide, sâmbătă, porțile
Universitatea de Vară Francofonă 2016, cu tema „TOLERANTA – Dialog al diversității”, organizată de Asociația de prietenie „Ille et Vilaine – Sibiu” va desfășura festivitatea de închidere, sâmbătă, 16 iulie 2016. Timp de o săptămână, în perioada 11 – 16 iulie 2016, tineri între 12 si 18 ani, elevi de gimanziu și liceu din Sibiu și comune din județ, iubitori ai limbii franceze, au descoperit ce înseamnă „toleranța”, participând la cinci ateliere ludice în limba franceză. Prin teatru, filme de desene animate, web design, jurnalism și ceramică, elevii au învățat că a fi tolerant înseamnă a-l accepta pe celălalt, a-ți pune întrebări și a reflecta la ceea ce se întâmplă astazi în lumea în care trăiesc. Aproximativ 75 de elevi s-au înscris la Universitatea de Vară Francofonă din acest an și au participat pe rând la toate cele cinci ateliere.
Rezultatele muncii lor vor fi prezentate sâmbătă, 16 iulie 2016, la orele 10 în sala festivă a Colegiului National „Gheorghe Lazăr” unde s-a desfășurat ediția din acest an a Universității Francofone.
FOTO: Produse expirate şi contrafăcute scoase la vânzare în zone turistice
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut mai multe controale în ultima săptămână în zonele cu aflux turistic. Au găsit numeroase nereguli, produse contrafăcute, produse expirate dar şi fără acte de provenienţă. Oamenii legii au întocmit mai multe dosare penale şi au dat amenzi usturătoare, în valoare totală de peste 180.000 de lei.
„Acţionând pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu au desfăşurat în perioada 07.07-13.07 activităţi de prevenire, descoperire şi cercetare specifice. În urma activităților întreprinse, polițiștii au constatat 7 infracțiuni, de evaziune fiscală, înșelăciune, delapidare şi contrafacere, în care sunt cercetate 7 persoane, fiind creat un prejudiciu estimat de 1.330.400 de lei. Totodată, pentru abaterile constatate, polițiștii de la investigarea criminalității economice au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată, în valoare de 180.600 de lei.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Evaziune fiscală
Patronul unei societăţi comerciale este cercetat penal pentru evazune fiscală. Acesta s-a sustras de la obligaţiile fiscale prin prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Prejudiciul estimat se ridică 1.300.000 de lei. Totodată poliţiştii au fost dispus măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Produse contrafăcute
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii au prins în flagrant trei persoane din Sibiu şi Galaţi care vindeau parfumuri, haine şi accesorii contrafăcute, fără a avea acte de provenienţă pentru acestea. Concomitent, reprezentanții titularilor dmărcilor de prestigiu au făcut plângeri penale pentru punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Prejudiciul pentru cele 187 de articole contrafăcute se ridică la 30.400 lei
Produse expirate
Poliţiştii au făcut controale în patru zone de agrement, cu aflux mare de turişti şi au descoperit nereguli extrem de grave. Oamenii legii au găsit produse expirate, fără documente de provenienţă şi fără aviz sanitar-veterinar. În urma controalelor au dat 58 de amenzi în valoare totală de 180.600 lei şi au confiscat 150 de kilograme de produse lactate, 120 de kilograme de carne şi produse din carne, 55 de kilograme de alte produse alimentare dar şi sume de bani. În total, valoarea mărfii confiscate se ridică la 35.000 lei.
Poliţiştii continuă şi în perioada următoare controalele la societăţi comerciale dar şi la persoane fizice care fac comerţ.
Timbre speciale cu Sibiul, la 158 de ani de filatelie romaneasca
Romfilatelia marchează 158 de ani de la apariţia primului timbru românesc, pe 15 iulie, cu o emisiune dedicată Sibiului, intitulată ”Sibiu, 825 de ani de atestare documentară”, ce poate fi achiziţionată, începând de vineri, din magazinele de specialitate din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Având o tematică istorică, proiectul de timbre aniversează 825 de ani de atestare documentară a Sibiului, oraşul fiind atestat pentru prima dată în anul 1191. În această etapă timpurie a aşezării, coloniştii saşi au adus cu ei obiceiurile şi cunoştinţele lor despre meşteşuguri mult avansate faţă de ce se întâlnea în acel moment în Transilvania, informează Romfilatelia.
Cu timpul, oraşul a trecut prin numeroase schimbări, cauzate de marea invazie tătară, precum şi de numeroasele încercări de cucerire a oraşului, ceea ce au determinat o atenţie sporită pentru fortificaţii, cetatea devenind una din cele mai puternice din zonă. La începutul secolului al XVI-lea, Sibiul se prezenta ca o cetate prosperă, în plină dezvoltare, numărul de bresle crescând, iar armurierii, artificierii, tipografii şi orfevrierii ducând faima oraşului departe peste hotare.
Cele două timbre aniversare reproduc imaginea unui tablou avându-l ca autor pe Franz Neuhauser cel Tânăr, ”Vedere generală a oraşului Sibiu la 1808”, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal. În grafica celor două mărci poştale este inclusă stema actuală a oraşului.
Emisiunea este completată de un plic prima zi şi de un set de două cărţi maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de cinci timbre şi o vinietă şi blocul de două timbre.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 exemplare şi echipat cu blocul de două timbre al emisiunii şi plicul prima zi cu ştampila ”prima zi” aplicată în clar în folio.
Pe manşeta blocului prezentat în albumul filatelic sunt reproduse detalii dintr-un document de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, un certificat eliberat de breasla tâmplarilor din Sibiu, datat 1798, pe care figurează o panoramă a oraşului din acea perioadă.
Sursa: News.ro






