Acasă Blog Pagina 5562

Războiul antiterorist ca eroare de abordare

0

După 15 ani și eliminarea lui Bin Laden, războiul antiterorist este pierdut. Contrar stereotipurilor, în lume nu se desfășoară un război între barbaria arabă și înalta civilizație vestică.

În lumea islamică există o tensiune veche între conservatori și radicali, între moderați și musulmanii pioși. Daesh (Statul Islamic), dincolo de originile sale, e o facțiune islamică sunnită milenaristă. Daesh e poate cea mai musulmană sectă sunnită, mai radicală decât orice ideologie wahabistă.

Însă Daesh va fi strivit la un moment dat prin bombardamente și lupte grele, dar răul se va regenera, se va readapta și va reapare sub o altă denumire, într-o altă locație geografică, gata să capteze din nou atenția și să își propage ideologia.

Preocupat de atentate, Occidentul s-a concentrat la Orientul Mijlociu. De fapt, el ar fi trebuit să își fixeze atenția în altă parte. Dacă în Egipt sau Yemen au existat mereu fracturi între musulmanii moderați, conservatori și radicali, în Pakistan și în Bangladesh există un adevărat rezervor de radicalism și ideologie islamistă.

Ne plângem că saudiții sau cei din Qatar nu sunt foarte înțelegători cu moravurile occidentale, cu simbolurile creștine și că resping brutal valorile europene. Însă în societățile din monarhiile din Golf și din Iran, supraviețuiesc musulmani moderați, imami critici, minorități etnice și religioase.

În Pakistan și în Bangladesh ideologia și radicalismul sunt în proporții atât de năucitoare încât sunt suprimați fizic cei considerați „insuficient de credincioși”. Numai zvonul unei „erezii”, a unor tendințe apostatice, este răsplătit cu o moarte în piața publică. Nu degeaba Osama bin Laden s-a refugiat în Pakistan.

Atâta timp cât furia unei populații de zeci de milioane de oameni e analfabetă și manipulată de diverși imami în Pakistan și Bangladesh, războiul antiterorist e o idee foarte proastă.

Războiul antiterorist nu se câștigă cu bombe de către Occident. Majoritatea musulmanilor sunt conformiști, practicanți mai puțin stricți, ai unui islam intelectualizat și educat. Ei înțeleg că lumea e alta, au aceleași aspirații naturale ca și noi, securitate, bunăstare și viitorul copiilor. Lor li se opun un grup numeros, pios, ce consideră valorile islamice sunt înainte de tot și de toate. Însă și acești conservatori sunt niște oameni mai aproape de noi decât ne vine nouă să credem. Contrar multor discursuri xenofobe, cei mai conservatori dintre musulmani sunt cei ce se împotrivesc cel mai tare milenarismului salafist!

Un tânăr ce se detonează într-un loc public pentru a răspândi teroarea și frica, nu consideră nicio clipă că încalcă interdicția de sinucidere. Ucigând „necredincioșii”, el alege calea martiriului, e un erou ce ucide zeci și sute de păgâni și va ajunge în Paradis. Acești oameni se consideră credincioși ce se sacrifică pentru măreția lui Allah și o fac de bunăvoie! S-a căutat insistent un profil psihologic; delicvență juvenilă, alcoolism și consum de droguri, respingere de către societate, lipsa unui țel în viață. Un imam ce ghidează „sufletele” va vorbi de țelul măreț, de misiunea sacră spre gloria lui Dumnezeu. Cauzele mari și ideologiile, în general, sunt mult mai ucigătoare decât soldații.

Războiul nu e antiterorist, ci este unul ideologic, religios și nu poate fi câștigat cu soluții militare.

Ucigând „lideri spirituali” ca Bin Laden sau Bagdadi, construim martiri și semințele unei noi insurgențe. Stratul anti

occidental și antiamerican e un fals, ca o coloratură de marketing și promovare ideologică pentru a captura adepți. Această confruntare este profund islamică și se poate câștiga numai cu sprijinul imamilor moderați, ce au legitimitatea necesară, pentru a îngusta câmpul de acțiune a unor organizații ca Daesh și Al Qaeda.

 

Jumătate

0

Jumătate din poporul român este plecat în străinătate sau în căutarea unei căi de a ajunge acolo, iar din cealaltă jumătate, jumătate sunt de sacrificiu. Jumătate din liceenii României aşteaptă să treacă bacul cu dor de o ţară care să le ofere o şansă de viitor, iar din cealaltă jumătate, jumătate se „specializează” în abandonul şcolar. Jumătate din medicii români lucrează deja pentru sănătatea altor neamuri în ţări care le preţuiesc meseria, iar din cealaltă jumătate, jumătate încep să fie „săltaţi” sub diverse pretexte administrative. Nu-mi dau încă seama dacă această mişcare face parte din arsenalul armelor de distrugere în masă a naţiunii prin blocarea asistenţei medicale, sau din strategia de camuflare a reţelei implicate în afacerea Hexifarma, peste care deja creşte iarba.

Jumătate din populaţia României se învârte în jurul pragului sărăciei, iar din cealaltă jumătate, jumătate se-nconvoaie sub greutatea taxelor pe infima-i proprietate şi a impozitării muncii lor. Jumătate din cei care mai muncesc în România o fac la negru, iar jumătate din cealaltă jumătate sunt şomeri. Ce-i drept, informaţiile mele nu sunt chiar de ultimă oră, dar destul de recente. Nu le am încă pe cele care pot confirma că aşa-zisa creştere economică a noastră stă pe umerii slujitorilor din bănci şi transnaţionale şi ai câtorva softişti. Restul miroase a speculaţie, devalizare de fonduri şi rulaj mare prin off-shore-uri mici.

Jumătate din pământul României e în proprietate străină, iar din cealaltă jumătate, jumătate e pârloagă. Jumătate din pădurile României au fost înghiţite de rechinii austrieci şi de alte seminţii nesătule, sub „oblăduirea” guvernelor mitarnice şi darnice cu toate viniturile şi căzăturile, iar din cealaltă jumătate, jumătate e deja arvunită de băieţii „dăştepţi” care s-au lăţit ca păduchele pe capul românului. Citez dintr-o sursă preferată, eruditul sociolog Ilie Bădescu: „Când trădarea a fost instituţionalizată, poporul a fost „învins” de „ai lui”, în propria lui „ogradă” stau „străinii” şi ceea ce este mai odios, prin promiscuitate, este faptul că „străinul” nu este altul decât „înstrăinatul”, adică cel care a ieşit din mediul lui spre a se întoarce împotriva acestuia.” (Cu faţa spre Bizanţ, pag.379) Cât despre cele devalizate integral, nu numai pe jumătate, ne putem doar aminti că au fost cândva româneşti şi ale românilor: resursele naturale, luciul apelor, oxigenul din aer, şcoala românească, industriile de tot felul, medicamentele, vaccinurile, cercetătorii, flota comercială, aviaţia militară, producţia de automobile, apa grea, operele de artă, rezervele de aur ale Băncii Naţionale, pâinea cea de tote zilele şi câte şi mai câte.

Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă! Doar că jumătate pare dusă cu pluta pe apa Sâmbetei, iar din cealaltă jumătate, jumătate crede că tot ce zboară se mănâncă. Uff!!!

Imaginea simbol a protestelor din SUA fata de brutalitatea politiei

O imagine in care apare o femeie alaturi de politie a devenit simbolul protestelor Blake Lives Matter, desfasurate in Baton Rouge, Louisiana si mai multe orase din SUA.
Citește mai multe pe stirileprotv.ro

ISU București: 31 decembrie 2016 – termen pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu

Persoanele care dețin construcții și amenajări ce funcționează fără autorizație de securitate la incendiu sunt obligate să obțină acest act până cel târziu la 31 decembrie 2016, informează Biroul de presă al ISU București.
Citește mai multe pe agerpres.ro

Republica Moldova cere ajutorul NATO pentru a obţine retragerea contingentului militar rus din Transnistria

Ministrul moldovean al Apărării Anatol Şalaru a cerut ajutorul NATO în eforturile de a obţine retragerea contingentului rus din Transnistria, potrivit unor surse de la Ministerul moldovean al Apărării citate de RIA Novosti.
Citește mai multe pe digi24.ro

Diagnosticul medicilor dupa accidentarea lui Ronaldo

Accidentat in prima repriza a finalei de duminica seara, Portugalia 1-0 Franta, Cristiano Ronaldo risca sa lipseasca de pe gazon o perioada indelungata.
Citește mai multe pe stirileprotv.ro

Permanență la casieriile Primăriei Mediaș. Pauza de jumătate de oră a fost eliminată

Decizie în premieră pentru Primăria Mediaș luată de primarul Gheorghe Roman. Acesta a decis ca programul casieriilor Direcției Fiscale Locale să nu mai fie întrerupt de pauza de masă de o jumătate de oră, între 12 și 12.30. Continuitatea la casierii va afi asigurată, prin rotație, de fiecare angajat al Direcției Fiscale Locale, astfel încât medieșenii să își poată achita impozitele sau taxele locale și în jumătatea de oră în care personalul era în pauza de masă. Hotărârea a fost luată de edilul șef al Mediașului în urma numeroaselor solicitări ale locuitorilor municipiului de pe Târnava Mare. „Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea cetățenilor cu referire la pauza de la 12 la 12.30 de la casieriile Direcției Fiscale Locale, domnul primar Gheorghe Roman a dat o dispoziție prin care acestea vor avea continuitate, renunțându-se la această pauză”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș, Raluca Filip.
Dispoziția de asigurarea continuității la casieriile Direcției Fiscale Locale din Mediaș a intrat în vigoare de luni, 11 iulie 2016.

Un desen de Degas, furat de naziști, a fost adjudecat cu 462.500 de euro la o licitație

Un desen al pictorului francez Edgar Degas, confiscat de naziști în 1940 și restituit recent familiei proprietarului, a fost adjudecat duminică pentru 462.500 euro la o licitație în apropiere de Paris, informează agenția France Presse (AFP).
Citește mai multe pe agerpres.ro

Creșterile salariale din Ministerul Transporturilor contestate la CCR

Guvernul atacă la Curtea Constituțională o lege dată de Parlament. Executivul nu este mulţumit de prevederea care creşte cu aproape 60 de procente salariul unor angajaţi de la Ministerul Transporturilor, peste nivelul decis de Executiv pentru majorarea salariilor din domeniul bugetar.
Citește mai multe pe digi24.ro

Urmărit pentru înșelăciune în Germania, prins la Mediaș

0

La sfârșitul săptămânii trecute, în urma unor acțiuni desfășurate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu, s-a reușit identificarea și reținerea unui bărbat urmărit internațional. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a fost depistat pe raza municipiului Mediaș. „Pe numele acestuia, în data de 31 mai 2016, autoritățile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și pedepsite cu închisoarea de maxim 10 ani.  Din cuprinsul acestuia rezultă că în perioada octombrie 2015 – martie 2016, bărbatul ar fi comis în Augsburg și în alte localități din Germania, 5 infracțiuni de înșelăciune”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu.
Persoana solicitată a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatului european de arestare și ulterior, emiterii mandatatului de arestare preventivă.

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, audiat la DNA Bucureşti

0

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, este audiat astăzi la DNA, în dosarul lui Gigi Becali. Înaltpreasfinţitul, Laurenţiu Streza a ajuns în urmă cu puţin timp la sediul DNA Bucureşti, unde a fost citat de procurori pentru a fi audiat ca martor.
Mitropolitul Ardealului a coordonat cartea scrisă de Gigi Becali în închisoare, Iubirea milostivă şi mântuitoare. Înaltpreasfinţitul, laurenţiu Streza a ajuns la DNA însoţit de un avocat.
În dosarul în care, mitroolitul Ardealului a fost citat ca martor se fac cercetări pentru favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale mai multor deţinuţi, pentru care aceştia au primit reduceri de pedeapsă. Deasemenea, sunt vizaţi şi reprezentanţii editurilor care le-au publicat dar şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

Produse tradiționale și super concerte pentru medieșeni la Târgul Produs de Cluj

0

Asociația Produs de Cluj, organizație aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Mediaş, organizează în perioada 15-17 iulie, târgul de produse tradiţionale Produs de Cluj. Evenimentul se va desfășura în Piaţa Corneliu Coposu. Aflat la prima ediție în Mediaş, Târgul Produs de Cluj va reuni aproximativ 70 de producători și artizani clujeni, precum și invitați speciali din județul Sibiu și din majoritatea județelor Transilvaniei. Expozanţii prezenţi la eveniment vor oferi vizitatorilor, la preț de producător brânzeturi, preparate din  carne de porc, dulcețuri, ciocolată de casă, turtă dulce, siropuri, ceaiuri și sucuri naturale, toate preparate în mod tradițional în gospodăriile proprii, după rețete autentice, păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Nu vor lipsi nici produsele realizate din lavandă, uleiurile presate la rece, mierea de albine și alte produse apicole. Cei care apreciază tradiţiile populare vor putea cumpăra costume populare din toate zonele folclorice ale Transilvaniei, obiecte sculptate din lemn, bijuterii lucrate de mână, icoane, păpuși și obiecte de marochinărie.
Cei mai mici vizitatori ai târgului vor avea parte de o mulțime de activități distractive, ateliere de sculptură în fructe și legume, spectacole de magie, un minunat și modern parc de distracții cu trenulețe și carusele special concepute pentru ei dar și pentru amatorii de senzații tari. Vizitatorii târgului Produs de Cluj vor avea ocazia să savureze gustoasele preparate pregătite la grătar de cei mai mari specialiști în domeniu și să urmărească spectacolele folclorice susținute de artiști și ansambluri folclorice de renume din județul Cluj. Printre cei care vor concerta vineri, sâmbătă și duminică la Mediaș se află Angela Rusu, Vasile Coca, Valeria și Traian Ilea, Ioan Dordoi sau Marius Ciprian Pop.
„Asociația Produs de Cluj a fost înfiinţată la sfârșitul anului 2010, ca o recunoaștere a nevoi de a promova produsele, tradițiile și cultura populară din județul Cluj. Târgurile Produs de Cluj sunt destinate tuturor producătorilor și meșterilor populari clujeni, păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, care au mici afaceri de familie și care nu au puterea financiară de a se promova singuri. La cinci ani de la primul târg, Asociația Produs de Cluj vine și la Mediaş cu toate cele bune de la Cluj, la cel mai fain târg din Ardeal!  Produs de Cluj nu e doar un târg, este un brand recunoscut și, mai ales, respectat în Europa, nu doar în România”, spun organizatorii.